Visul meu familiar

Visul meu familiar

nu stiu, e melancolia secolului care moare ?

e toamna care ne bulverseaza pe toti, spalīnd frunzele galbene si caramizile

rosii ale morii dīmbovita

si aducīndu-ne miros de subdezvoltare si tramvaie vechi ? e altceva ? nu stiu, dar vad

ca toata 151t191b lumea, pe trotuare, īn fabrici si patiserii si pīna si-n statiile vīntoase de troleibuz, barbatii, pustimea si tipele maritate si codanele-n sarafan, cu cercei-lantisoare uita de marele organism social, de familii si prunci si chiar de propria lor carne, propriul lor sīnge, nervii si venele lor si viseaza sub becuri electrice la fericire.

fericire la scoala, fericire la birou, fericire la masa, la cīmp si īn pat si pīna si farmaciile sīnt pline de insi de toate coloraturile cerīnd la casa īn loc de unguente si diazepam din distractie, fericire.

ca sa fiu sincer, ma tot gīndesc si eu la asa ceva.

mai ales cīnd, dupa vreo trei ore de predare la 41

ma duc sa manīnc la auto-mecanica, la etaj

īn mirosul dulce al salopetelor si piftiilor si īn sporovaiala despre bani si

bujii.

stau cu chiftelele si sticla de-zmeura-n fata. nu prea manīnc, caci sīnt preocupat sa visez, visul meu de fericire e un soi de azil sau de internat micut, ascuns īntr-o padure de foioase, o cladire cu pereti albi

si īnauntru un dormitor calduros, cu vreo zece paturi

sau cel mult cincisprezece, mirosind a cearceafuri proaspete

cum sa spun, o infirmerie, dar fara injectii si medicatie,

un preventoriu fara hidrazida

sau chiar un ospiciu, fara lobotomii sau electrosocuri.

acolo sa fim o mīna de oameni īn pijamale

cīt mai fistichii, cu buline verzi si roz, cu elefanti, donalzi, girafe

si care se īncheie cu sireturi, ca dosarele.

sa stam acolo tot timpul, chirciti sub paturi si trancanind,

sa sucim cubul unguresc, iar la ora mesei

sa fim serviti cu grepfruituri.

singuri, fara buletine si fara rude

fara nici o decizie de luat, sa dormitam, sa bīrfim, sa ne uitam pe geamuri

sa stam īn amurg cu talpile pe calorifer citind romane si nuvele americane

de autori tineri

carti dezordonate din care nu-ti vine sa te trezesti, fara femei si aproape fara barbati sa īmbatrīnim acolo, doar noi da noi

īn duduitul caloriferelor, īn zgomotul apei de la closet, īn fīsīitul aster-

nuturilor

si ascultīnd cum fulguie peste padure, ar mai fi si o masa la care sa scriu tot ce-mi trece prin cap, versuri si povestioare, sa mīzgalesc sa tin un

j urnal

cu un vecin līnga mine, care lipeste niste circuite cu letconul la lumina unei veioze cu arc.

cam asta-mi doresc, daca e vorba de fericire, si zi de zi la fel, izul de cositor si de coaja de grepfruit si baietii cu porecle bonome, grasu, sobolanu sau kempes agitīndu-se blīnd īn pijamalele lor tarcate,

(nuri

cane

citind si privind pe fereastra zapada.

si niciodata sa nu hotarasti nimic, sa nu depinda de tine

niciodata, viata nimanui.

o colivie tandra, alba si iubitoare

īn care sa vietuiesti cu program de voie.

deocamdata īnsa termin chiftelutele si īmi beau zmeura

apoi ma-ntorc la ore, pe strada plina de caroserii si motoare,

de cauciucuri desapate. da, toti oamenii au

fericirea lor. am si eu fericirea mea :

un dormitor cald īntr-o padure īnzapezita.