Analiza cheltuielilor constituie un instrument important in eficienta tehnicilor de diagnosticare si evaluare a performantelor intreprinderii. Investigarea lor sistematica permite intelegerea mecanismului de formare a rezultatelor intreprinderii in functie de volumul, structura si tendintele diferitelor categorii de consumuri. Totodata, se impune precizarea ca focalizarea excesiva a judecatii performantelor unei firme numai in functie de costuri, in detrimentul altor factori cheie ai succesului, este riscanta si neadaptata exigentelor unei economii concurentiale.
De aceea, metodologia de analiza trebuie corelata cu strategia firmei intr-un anumit context. O strategie de volum, de exemplu, 131h72b presupune reducerea maxima a costurilor, care sa permita vanzarea produselor (respectiv a serviciilor) la preturile cele mai competitive si cresterea cotei-parti de piata. În acest caz, pretul este motivul unic al deciziei de cumparare.
Dar pretul, respectiv costul care sta la baza formarii lui, nu reprezinta intotdeauna factorul cheie al reusitei pe piata unui produs. O intreprindere isi poate asigura un avantaj concurential bazandu-se pe o competenta manageriala deosebita sau pe o imagine de nume prestigioasa.
În concluzie, pentru ameliorarea performantelor si controlul factorilor cheie ai succesului, o intreprindere trebuie sa dispuna de indicatori de pilotaj in functie de strategia aleasa. Pentru strategiile bazate pe cost, respective pe pret, analiza cheltuielilor constituie un instrument eficient de control, reglare si pilotaj. Chiar si in acest caz, atentia sporita acordata costului nu trebuie sa se faca in detrimentul satisfacerii clientului si al calitatii
Informatia contabila referitoare la cheltuieli este furnizata in primul rand de contabilitatea generala. Aceasta permite identificarea si masurarea resurselor consumate de intreprindere in decursul unei perioade date. Contabilitatea generala asigura numai o urmarire globala a cheltuielilor dupa natura lor, fara sa furnizeze nici o indicatie asupra destinatiei acestor cheltuieli, adica asupra repartizarii lor pe produse, servicii, unitati, tipuri de activitati. Aceasta identificare a cheltuielilor pe destinatii presupune o analiza a procesului intern de formare a valorii, ceea ce constituie obiectivul contabilitatii analitice.
Problemele de baza ale analizei cheltuielilor sunt:
. TIPOLOGIA CHELTUIELILOR
În teoria si practica economica, evidentierea consumului de resurse al unei intreprinderi se face cu ajutorul unui sistem de indicatori, bazat pe conceptele de „cheltuieli” si „cost”.
Cheltuielile reprezinta sumele platite sau de platit pentru: consumurile, lucrarile executate si serviciile prestate de terti; remunerarea personalului; constituirea amortizarilor si provizioanelor; executarea unor obligatii legale sau contractuale de catre unitatea patrimoniala; consumuri exceptionale.
Costul este expresia tuturor consumurilor de resurse ocazionate de realizarea unui anumit „element de activitate” al unei intreprinderi. El corespunde unui decupaj al cheltuielilor considerat util din punct de vedere al gestionarului.
A. Pentru evaluarea obiectiva a situatiei consumurilor de resurse si a tendintei acestora e necesar sa se faca distinctie intre cheltuielile pe termen scurt si cele pe termen lung.
Cheltuielile pe termen scurt sunt cele legate de dimensiunea, dotarea si structura actuala a intreprinderii. Modificarea lor este dependenta de gradul de utilizare a capacitatilor existente. Pe termen lung, se pot produce modificari de amploare in structura, dotarea si organizarea intreprinderii. Cheltuielile pe termen lung corespund deci gestiunii strategice a intreprinderii. Cheltuielile pe termen scurt, abordate fie sub forma consumurilor totale de resurse, fie a consumurilor unitare pot fi structurate dupa o varietate de criterii, fiecare avand un rol bine definit in procesul de analiza si decizie.
B. Un alt criteriu de structurare a cheltuielilor este dupa comportamentul fata de volumul de activitate, potrivit caruia cheltuielile se impart in variabile si fixe. Cheltuielile variabile, adica cele dependente de volumul de activitate, sunt consecinta deciziei de exploatare, de utilizare a capacitatilor existente. Ele se modifica proportional sau neproportional cu volumul de activitate.
supletive, figureaza in contabilitatea de gestiune.
1.2. PARTICULARITATILE ACTIVITATII DE TURISM
Ca fenomen si activitate umana, turismul prezinta o serie de particularitati care isi pun amprenta asupra organizarii evidentei economice, a sistemului informational, a procesului de analiza si decizie. Întrucat si sistemul de indicatori intra sub incidenta acestor particularitati, sunt prezentate in continuare cateva aspecte de care trebuie sa se tina seama atat la construirea indicatorilor turismului, cat si la folosirea lor. Astfel, turismul este o activitate eterogena si in consecinta corelatiile dintre elementele sale constitutive sunt foarte numeroase. Turismul, fiind o ramura de polarizare, acopera o arie larga de activitati, atat activitati specifice (cazare, agrement), cat si activitati apartinand altor ramuri (transport, circulatia marfurilor, alimentatie publica, ocrotirea sanatatii etc.). Aceasta caracteristica se reflecta in structura complexa a sistemului de indicatori, in continutul si metodologia concreta de calcul si analiza a fiecaruia.
Totodata, turismul imbina activitatea de comert exterior si prestatii de servicii externe cu activitatea de comert interior si prestatii de servicii interne. Din aceasta cauza majoritatea indicatorilor pe care turismul ii foloseste in prezent sunt preluati fie din metodologia comertului interior, fie din metodologia comertului exterior. În alimentatia publica, care asigura unul din serviciile turistice de baza – hrana turistilor – unitatile operative desfasoara o activitate complexa: de productie, de desfacere, mixta (de productie si de desfacere). Aceasta a condus la utilizarea, pe langa indicatorii specifici unitatilor comerciale, si a unor indicatori caracteristici celor industriale, care exprima activitatea de productie a unitatilor de alimentatie publica.
Complexitatea produsului turistic, particularitatile ofertei si ale cererii turistice au impus, totodata folosirea unor indicatori noi, fie de completare a celor preluati din alte ramuri, fie de reflectare a elementelor specifice fenomenului turistic.
Astfel, pentru caracterizarea ofertei turistice se folosesc: indicatori de reflectare a bazei materiale specifice (de cazare, alimentatie publica, agrement tratament, etc.); indicatori de reflectare a atractiei turistice a unei zone; indicatori de reflectare a elementelor de infrastructura generala.
Conditiile de productie necesare: elemente ale infrastructurii turistice (mijloace de transport, de cazare, de alimentatie, de agrement etc.) si personalul de productie aferent (hotelieri, ospatari, ghizi etc.), trebuie sa existe inainte de prezenta turistului, urmand ca acestea sa fie puse in valoare, sa fie consumate in momentul sosirii lui. Lipsa consumatorilor turisti atrage dupa sine nefolosirea acestor conditii, deoarece, pe de o parte, ele nu pot primi alta destinatie, iar pe de alta parte nu se pot stoca.
Aceasta particularitate determina continutul complex al unor indicatori ai activitatii turistice. Astfel, indicatorul „ incasari din prestatii turistice” (totale sau pe categorii de prestatii) reflecta, pe de o parte, volumul prestatiilor (in expresie valorica), iar pe de alta parte veniturile (rezultatele) unitatilor prestatoare de servicii turistice. De asemenea, indicatorii: „numar de turisti” si „numar de zile-turist” caracterizeaza atat dimensiunea circulatiei turistice cat si volumul prestatiilor (in unitati fizice).
O alta particularitate a activitatii de turism o constituie faptul ca diviziunea muncii se realizeaza in acest domeniu intr-o forma specifica: serviciile se angajeaza de catre o unitate de turism si se presteaza efectiv de unitatile detinatoare de baza materiala (intreprinderile de hoteluri ai restaurante, oficiile judetene de turism, intreprinderile balneoclimaterice). Aceasta forma specifica de manifestare a diviziunii muncii are implicatii asupra structurii sistemului de indicatori, acesta fiind construit din subsisteme care reflecta in mod corespunzator atat activitatea unitatilor turistice cat si a celor detinatoare de baza materiala.
Activitatea turistica are un pronuntat caracter sezonier, datorita actiunii unor factori naturali si sociali. Întrucat produsele turistice nu se pot stoca, rezulta ca, in conditiile sezonalitatii activitatii turistice, baza tehnico-materiala si forta de munca nu sunt utilizate integral pe tot parcursul anului, ceea ce genereaza consecinte economico-financiare.
Sistemul de indicatori este influentat si de formele de turism practicate: organizat, neorganizat, itinerant, de sejur, balneoclimateric etc. Turismul organizat, desfasurat pe baza de contracte, asigura o anumita certitudine in realizarea sarcinilor de plan; in cazul turismului neorganizat, detinatorul de baza materiala este confruntat cu incertitudinea utilizarii complete a resurselor sale materiale si umane. Prin urmare, formele de turism practicate influenteaza asupra indicatorilor privind volumul prestatiilor si eficienta utilizarii resurselor.
În turism se aplica mai multe categorii de confort, pe forme de turism, pe perioade de sezon si extrasezon etc. De asemenea, in alimentatia publica schimbarea frecventa a sortimentului si a pretului de cumparare la unele materii prime (cum ar fi legumele si fructele) determina recalcularea preturilor de vanzare zilnic sau la perioade scurte de timp.
În vederea stimularii activitatii turistice si a cresterii gradului de folosire a bazei materiale in extrasezon, in practica comerciala a unitatilor de turism din tara noastra se aplica reducerea preturilor si tarifelor pana la nivelul asigurarii unei eficiente minime in perioadele respective.
Politica de preturi se reflecta direct in continutul indicatorilor care reflecta volumul si eficienta prestatiilor turistice. Implicarea acestor particularitati in determinarea si analiza indicatorilor turismului are ca rezultat cresterea functionalitatii sistemului de indicatori, a rolului sau in reflectarea laturilor calitative ale dezvoltarii.
|
