|
|
|
|
ELEMENTE DE TRAUMATOLOGIE MEDICO-LEGALĂ
Traumatologia constituie, pe drept cuvant cel mai frecvent do-meniu al activitaTii medicolegale
cu implicaTii atat in sectorul clinic, de investigare a persoanei cat si in cel prosectural, asupra
cadavrului.
10.1. Clasificarea agenTilor traumatici
AgenTii traumatici pot fi:
mecanici: corpuri contondente (piatra, pumn);
fizici: temperatura, electricitatea etc.;
chimici: substanTe toxice, medicamente etc.;
biologici: animale, virusuri, bacterii etc.;
psihici acTiunea lor asupra organismului uman nu poate fi probata numai de catre medicul
legist.
10.2. Obiectivele expertizei medico-legale
in traumatismele nemortale
1. Demonstrarea realitaTii traumatismului afirmat de victima; acest lucru poate fi susTinut in
mod obiectiv (in documentul redactat de catre medicul legist) prin:
a) evidenTierea leziunilor traumatice;
b) aprecierea vechimii acestora (daca se puteau produce la data menTionata de victima);
c) stabilirea fondului organic patologic, preexistent traumatismului (uneori, leziunile
patologice sunt prezentate de victime ca fiind traumatice).
2. Obiectivarea circumstanTelor de producere a leziunilor traumatice, ceea ce presupune:
a) estimarea caracteristicilor agentului traumatic in funcTie de particularitaTile leziunilor
traumatice decelate (forma, marime etc.);
b) stabilirea mecanismelor de producere (lovire activa, lovire pasiva, zgariere etc.);
c) aprecieri asupra imprejurarilor/circumstanTelor in care s-au produs leziunile traumatice
(agresiune, accident etc.).
3. Stabilirea cauzalitaTii medico-legale, respectiv a:
legaturii de cauzalitate:
imediata necondiTionata;
a) primara sau directa:
mediata condiTionata de
fondul patologic
preexistent;
b) secundara sau indirecta;
c) terTiara sau asociativa (dublu condiTionata)
raportului de cauzalitate.
4. Evaluarea gravitaTii leziunilor traumatice sau a consecinTelor acestora pe baza criteriilor
medico-legale care permit incadrarea juridica a faptei infractorului in conformitate cu prevederile
Codului penal.
10.3. Criteriile medico-legale de evaluare a gravitaTii unui traumatism nemortal (asupra
persoanei)
Criteriile medico-legale prevazute de Codului penal, prin care numai medicul legist poate
evalua gravitatea unui traumatism asupra organismului uman sunt:
10.3.1. Numarul de zile de īngrijire medicala
Reprezinta numarul de zile prin care se estimeaza in mod direct, din punct de vedere medicolegal,
gravitatea unei/unor leziuni sau boli posttraumatice; stabilirea numarului de zile de ingrijire
medicala , Tine cont de:
criteriul diagnostic timpul, localizarea, marimea si numarul leziunilor traumatice;
criteriul terapeutic pronostic (recuperator) perioada de timp necesara aplicarii unei
terapii (medicamentoase, chirurgicale, recuperatorii) in ambulatoriu sau prin internare in spital
pentru leziunea traumatica respectiva;
criteriul antecedentelor patologice starea de sanatate existenta anterior traumatismului
suferit de victima; terenul pacientului/victimei este determinat de varsta, boli preexistente, stare de
nutriTie, sex etc.
10.3.2. Infirmitatea
Defineste o vatamare corporala grava, parTiala sau totala (completa), cu caracter permanent,
de ordin morfologic, funcTional sau morfo-funcTional, ce produce un handicap fizic sau psihic, care
genereaza persoanei respective o stare de inferioritate.
Handicapul fizic este reprezentat prin:
pierderea unui organ si/sau incetarea sau diminuarea semnificativa si permanenta a
funcTionalitaTii acestuia;
pierderea sau reducerea semnificativa si permanenta a unui simT;
lipsa unui segment corporal (a unei parTi corporale) si/sau paralizia ori alterarea
semnificativa (permanenta) a sensibilitaTii locale.
Handicapul psihic are un substrat organic obiectivabil (cicatrice meningo-cerebrala, epilepsia
posttraumatica etc.).
10.3.3. Pierderea unui organ
Acest criteriu, desi menTionat ca independent in C. pen. (art. 182), din punct de vedere medicolegal
reprezinta o modalitate de manifestare a infirmitaTii; prin caracterul de permanenTa a
consecinTei posttraumatice, pierderea de organ se considera infirmitate.
Prin organ inTelegem acea porTiune corporala reprezentata printr-o formaTiune anatomica cu o
topografie precisa, cu structura bine diferenTiata si individualizata, formata dintr-un Tesut specific,
cu o vascularizaTie si o inervaTie proprie, ce indeplineste in mod independent sau impreuna cu un
alt organ de acelasi fel ori diferit sau impreuna cu un alt Tesut o anumita funcTie si prin a carui
protezare, inlocuire in caz de necesitate nu se mai poate reface statusul anatomo-funcTional
iniTial (natural) si se induce/favorizeaza apariTia fenomenelor de incompatibilitate
(histoincompatibilitate).
Aceasta definiTie a organului a fost redata pentru a se putea inTelege diferenTa dintre noTiunile
de parte corporala si respectiv de organ, astfel incat si din punct de vedere juridic pierderea
unui/unor dinTi (parTi corporale dar nu organe!) sa nu mai fie considerata drept pierdere de organ.
10.3.4. Pierderea unui simT
Acest criteriu, desi menTionat ca independent in C.pen. (art. 182), din punct de vedere medicolegal
reprezinta o modalitate de manifestare a infirmitaTii; prin caracterul de permanenTa a
consecinTei posttraumatice, pierderea unui simT se considera infirmitate.
SimTul este o funcTie a organismului prin care se recepTioneaza si se prelucreaza anumiTi
excitanTi (stimuli) din mediul extern sau intern, sub forma de senzaTie constienta.
10.3.5. Īncetarea funcTionarii unui simT sau organ
Acest criteriu, desi menTionat sub forma unui criteriu independent in C.pen. (art. 182), din
punct de vedere medico-legal reprezinta o modalitate de manifestare a infirmitaTii; prin caracterul
de permanenTa a consecinTei posttraumatice, incetarea funcTionarii unui simT sau organ face deci
parte din infirmitate.
10.3.6. SluTirea
Defineste o vatamare corporala grava, constand intr-o deformare evidenta, obiectiva, cu
caracter permanent si substrat morfologic care, indiferent de localizare, altereaza aspectul estetic,
armonios nativ, al unei regiuni anatomice, punand persoana respectiva in condiTii de inferioritate.
10.3.7. Punerea īn primejdie a vieTii persoanei
In conformitate cu cerinTa legii penale, se considera ca o leziune traumatica a pus in primejdie
viaTa unei persoane atunci cand exista pericolul cert iminent, imediat, tardiv ca acea leziune sa
determine moartea, in lipsa unui tratament (medical) adecvat, indiferent de reactivitatea, uneori
crescuta, a organismului traumatizat, care face ca pericolul letal sa fie depasit fara aplicarea
terapiei/asistenTei medicale necesare.
10.3.8. Avortul posttraumatic
Acest criteriu medico-legal indirect, mai rar folosit in activitatea practica, se refera la
intreruperea cursului normal al sarcinii (indiferent de varsta produsului de concepTie) si
expulzia/extragerea fatului, ca o consecinTa directa a traumatismului exercitat asupra unei femei
gravide aflate in imposibilitatea de a se apara.
|
