PATOLOGIE ANIMALĂ

Subiecte de discutie:

Patologia animala este ramura medicala care studiaza modificarile sau abaterile de la normal aparute īn tesuturi si organe ca urmare a interactiunii dintre un agent patogen si organismul viu. Etimologia cuvāntului provine de la cuvintele grecesti pathos - suferinta sau citsc''boala si logos - stiinta. De asemenea, patologia animala explica modul de aparitie, evolutia si terminarea acestor modificari si face precizari asupra mecanismelor de producere a bolilor, a semnelor prin care acestea se manifesta (semne clinice) si a tuturor alterarilor, indiferent de localizarea si gradul de exprimare.

Termenul de patologie animala este sinonim cu cel de anatomie patologica.

Toate modificarile aparute ca urmare a actiunii unui agent patogen asupra unui animal īn timpul vietii poarta denumirea de leziuni. Acestea reprezinta principalul obiect de studiu al patologiei.

Īn urma examinarii unui organ sau a organismului īn totalitate se poate observa faptul ca leziunile au diferite grade de exprimare:

leziunile macroscopice: sunt cele vizibile cu ochiul liber īn urma examenului macroscopic; observarea lor presupune o actiune puternica, brutala si pe o perioada scurta a agentului patogen sau o actiune ceva mai slaba, lenta, extinsa pe un interval mai lung de timp;

leziunile microscopice: decelabile prin examinare cu microscopul optic; se pot culege informatii legate de celulele constituente (modul de aranjare, dimensiuni, aspecte legate de forma īn sine a celulelor precum si a structurilor componente - nucleu, citoplasma, membrana, diferite materiale patologice sau normale care se acumuleaza īn exces fie īn celule, fie īn afara lor etc); microscopul optic reuseste o marire de cel mult 1.000 de ori a structurilor examinate;

leziunile ultramicroscopice: implica folosirea microscopului electronic; sunt examinate componentele principale ale celulei si a organitelor celulare, precum si alterarile care nu au putut fi decelate prin examinarea cu microscopul optic; marirea componentele celulare variaza īn functie de scopul urmarit de la 2.500 ori pāna la 55.000 ori;

leziuni moleculare: necesita tehnologie speciala si cunostinte complexe de genetica, biologie moleculara, imunologie etc.; aceste leziuni vizeaza defectele de structura ale diferitelor molecule care intra īn structura organismului, precum si aparitia unor molecule noi, implicate īn producerea unor boli.

Notiunile de patologie animala au semnificatie diferita, īn functie de domeniul de aplicabilitate, deoarece cunostintele furnizate au un spectru foarte larg de utilizare.

Un prim domeniu de utilizare este cel al clinicii veterinare, datele culese la examenul macroscopic si microscopic fiind folosite de medicul veterinar clinician pentru stabilirea protocolului de terapie sau īn aprecierea prognosticului.

Un al doilea domeniu este reprezentat de cel al controlului si expertizei produselor de origine animala; orice leziune depistata la examenul organelor si carcaselor īn abator sau pe liniile de prelucrare este sanctionata diferit īn functie de īncadrarea acelor leziuni conform normelor sanitar-veterinare.

De asemenea, informatiile furnizate de patologia animala pot fi f 818c28i olosite cu succes īn activitatea de cercetare desfasurata de medicina experimentala si de toate domeniile de cercetare din industria alimentara. Īn general, la darea īn consum a unui aliment nou, a unor aditivi alimentari, etc. se recurge la testarea pe animale de laborator a acestora, urmarindu-se efectele pe care le-ar putea avea aceste noi produse asupra diferitelor aparate si sisteme organice, pe termen limitat sau lung. Se recurge astfel la medicina experimentala, patologia animala jucānd un rol esential īn decelarea modificarilor pe care aceste produse le induc īn organism.

Cunostintele de patologie animala sunt fundamentate pe notiunile furnizate de disciplinele care au ca obiect de studiu "normalul" (anatomie, histologie, biochimie, fiziologie). Astfel, se poate concluziona ca patologia animala este veriga de legatura īntre disciplinele fundamentale enumerate mai sus si cele care se ocupa de patologic (boli infectioase, patologie chirurgicala, medicala, parazitologie, toxicologie etc.).

Ţinānd cont de impactul larg pe care īl are patologia animala, este absolut necesar ca īntre diferitele categorii de specialisti ce īsi desfasoara activitatea īn domeniul controlului si expertizei produselor alimentare sa existe un limbaj comun, clar definit, care sa aiba aceeasi semnificatie, atāt pentru medicul veterinar, cāt si pentru inginerul tehnolog.

Pe lānga atributiile referitoare la respectarea normelor igienico-tehnologice īn circuitul produselor de origine animala de la provenienta acestora pāna la consumator, personalul de specialitate care deserveste acest circuit trebuie sa aiba īn vedere implicatiile de ordin sanitar, referitoare la pericolul pe care īl reprezinta transmiterea unor boli de la animale la om - zoonoze. Aceste boli apar:

prin contactul nemijlocit cu animalele bolnave;

prin manipularea sau consumarea produselor alimentare provenite de la acestea.

Cele mai cunoscute boli care apar īn urma acestor contacte sunt toxiinfectiile alimentare aparute consecutiv consumului unor alimente contaminate cu bacterii sau cu toxinele acestora. Cele mai cunoscute boli care fac parte din aceasta categorie sunt salmoneloza (boala care se transmite mai ales prin consumul oualor provenite de la pasarile bolnave) si botulismul (boala se transmite mai ales prin conservele insuficient sterilizate). Tuberculoza este una dintre cele mai cunoscute zoonoze, boala transmitāndu-se īn dublu sens prin contact direct sau consumul unor produse provenite de la animale (lapte).

Principala preocupare a specialistilor din domeniul controlului si expertizei alimentelor este sanatatea publica, ori sanatatea publica poate fi primejduita prin darea īn consum a unor produse provenite de la animale bolnave. si pentru ca majoritatea bolilor se traduc prin prezenta de leziuni, patologia animala ajuta la decelarea acestora, la īncadrarea lor īntr-o anumita categorie de procese patologice si īn contextul patologic general.

Mijloacele de studiu utilizate īn patologia animala sunt:

examenul macroscopic (macroscopia) este cea mai simpla metoda de investigatie, ieftina si la īndemāna oricui; un examen macroscopic atent si corect efectuat ajuta la stabilirea sau orientarea unui diagnostic de leziune; de cele mai multe ori acest examen este limitat, insuficient pentru stabilirea unui diagnostic de certitudine a unei leziuni sau a unei boli, fiind necesara completarea cu alte investigatii de laborator.

examenul microscopic (microscopia) este metoda de examinare cu ajutorul microscopului; exista diferite tehnici de examinare microscopica, cele mai cunoscute fiind microscopia optica, cu fluorescenta, cu lumina polarizata, microscopia electronica etc.

PRINCIPALELE CATEGORII DE PROCESE PATOLOGICE

Din punct de vedere didactic notiunile de patologie animala au fost structurate īn mod clasic īn trei mari categorii:

Patologia aparatelor si sistemelor se ocupa de:

Patologia speciala se ocupa de:

Principalele leziuni cu etiologie traumatica

Principalele leziuni cu etiologie virala

Principalele leziuni cu etiologie bacteriana

Principalele leziuni cu etiologie parazitara

Principalele leziuni cu etiologie micotica

Principalele leziuni cu etiologie toxica

Principalele leziuni cu etiologie carentiala

DICŢIONAR EXPLICATIV

morfologie (morfologic): termeni care se refera la structura, aspect (morphos - structura, logos - stiinta); īn context, cei doi termeni fac referire la aspectele care rezulta īn urma examinarii unui organ sau tesut (dimensiuni, volum, culoare, particularitati de forma si suprafata etc);

cavitati anatomice (cavitati preformate, cavitati seroase): sunt cavitatile regasite la toate mamiferele si pasarile. Sunt descrise la animale urmatoarele cavitati: cavitatea craniana (adaposteste encefalul), cavitatea toracica (adaposteste pulmonul, partial traheea si esofagul), cavitatea pericardica (adaposteste cordul), cavitatea abdominala/peritoneala (adaposteste stomacul, intestinul, ficatul, pancreasul, splina, aparatul urinar, aparatul genital femel), cavitatile articulare.

viscer/viscere/visceral: denumire generica folosita pentru organele situate īn marile cavitati ale organismului; sunt reprezentate de organele parenchimatoase si organe cavitare.

organe parenchimatoase (parenchime): sunt organele compacte (solide) pe sectiune; sunt reprezentate de ficat, splina, pancreas, rinichi, pulmon, cord, limfocentri, muschi, encefal.

organe cavitare: sunt organe care prezinta un perete ce delimiteaza o cavitate; sunt reprezentate de cavitatile nazale, cavitatea bucala, esofag, prestomace (rumegatoare), stomac, intestin, vezica urinara,uter, vagin, vase; atunci cānd o leziune se dezvolta īn grosimea peretelui organului cavitar, se folosesc termenii leziune parietala sau intraparietala.

carne: aliment furnizat de musculatura si viscerele de mamifere si pasari prelucrate prin abatorizare.

celula: unitatea morfologica fundamentala a lumii vii; este alcatuita din membrana, citoplasma si nucleu.

tesut/tisular: structura complexa formata din celule cu aceeasi origine embrionara si cu aceeasi morfologie sau care īndeplinesc aceeasi functie. Exista patru mari categorii de tesuturi: epiteliale (de acoperire si glandulare), conjunctive (ajuta la sustinerea si nutritia tesuturilor), muscular (specializat īn contractie), nervos (specializat īn primirea, analizarea si producerea de informatii) si hematopoietic (un tesut aparte, alcatuit din mai multe tipuri de celule cu rol īn elaborarea celulelor sanguine.

tesutul epitelial: se subīmparte īn tesut epitelial de acoperire (straturi de celule care captusesc interiorul organelor cavitare formānd astfel mucoasele - bucala, nazala, gastrica, intestinala etc) si tesut epitelial de tip secretor (celulele epiteliale care produc anumiti compusi fiind asezate astfel īncāt formeaza glande si organe parenchimatoase ca ficatul, pancreasul, glandele salivare, glanda mamara etc).

tesutul conjunctiv: este format din celule cu functii diverse (de sinteza, de stocare etc.) si fibre (de colagen, elastice, de reticulina); intra īn structura tuturor organelor, alcatuind stroma acestora; tesutul osos este o varianta a tesutului conjunctiv.

tesutul muscular: este format din fibre musculare; acestea au o morfologie variabila, intrānd īn structura muschilor scheletici, a cordului si a peretelui organelor cavitare (musculoasa).

tesutul nervos: intra īn structura encefalului, a maduvei spinarii si a nervilor, principalele celule constituente sunt neuronii.

tesutul hematopoietic: format din mai multe linii celulare care prin diferentiere si proliferare dau nastere eritrocitelor (hematii, elemente rosii sau globule rosii), leucocitelor (elemente albe sau globule albe) si trombocitelor (plachete sanguine - implicate īn coagularea sāngelui).

boala: alterare a sanatatii unei fiinte vii, definita prin cauze (etiologie), simptomatologie (semne clinice), leziuni, evolutie, prognostic si tratament.

nodul: formatiune bine delimitata, compacta (solida) pe sectiune, de forma aproximativ sferica.

chist: cavitate patologica delimitata de un perete propriu, localizata īntr-un tesut sau organ, plina cu o substanta lichida sau mai rar solida.

aderenta: unire patologica a doua tesuturi sau organe vecine printr-un tesut conjunctiv.

anastomoza: īmbinare cap la cap, chirurgicala sau spontana a doua vase sangvine, a doua filete nervoase sau a doua structuri cavitare (organe cavitare, canale etc.)

biopsie: prelevare a unui fragment de tesut sau organ de la un organism viu īn vederea examinarii microscopice pentru stabilirea unui

MODIFICĂRILE CIRCULAŢIEI SANGUINE, LIMFATICE sI ALE LICHIDULUI INTERSTIŢIAL

Structura si functiile organelor si tesuturilor sunt dependente de o circulatie sanguina, limfatica si a lichidului interstitial optime, care sa asigure cantitatile optime de oxigen si substante nutritive. De asemenea, functionarea acestor structuri depinde de volumul de lichid existent īn spatiul intracelular si cel extracelular (interstitial).

Circulatia sanguina se realizeaza īn interiorul organelor printr-un sistem de vase de calibre foarte mici denumite capilare. In mod obisnuit sāngele nu circula prin toate capilarele existente. Unele dintre ele (capilare de rezerva) se deschid numai īn conditiile unei solicitari suplimentare (functie marita, redistribuire a sāngelui īn organ, inflamatie, procese de reparatie etc).

Schimburile dintre capilare si lichidul interstitial si cele dintre lichidul interstitial si celule sunt guvernate de doua tipuri de presiune: presiunea hidrostatica si presiunea coloid-osmotica. Presiunea hidrostatica este reprezentata de forta cu care sāngele apasa pe peretii vasculari; ea descreste spre capilare si vene. Ca urmare a acestei presiuni apa, ionii si moleculele cu masa mica parasesc vasul si ajung īn lichidul interstitial. Presiunea coloid-osmotica este generata de macromoleculele proteice din sānge, actioneaza prin retinerea apei īn vas si favorizeaza intrarea ionilor si a altor molecule din spatiul extravascular īn sānge.

Cele doua tipuri de presiune sanguina sufera variatii esentiale īn decursul unor stari patologice. Consecintele cele mai importante ale acestor modificari sunt: cresterea permeabilitatii vasculare, diminuarea shimburilor metabolice, repartizarea anormala a apei īn diferite structuri ale organismului etc.

TULBURĂRI ALE CIRCULAŢIEI SANGUINE

Circulatia sanguina īn diversele tesuturi si organe se realizeaza prin:

artere (artere de calibru mare, mijlociu, mic, arteriole, acestea formeaza circulatia arteriala), ca mijloc de aport al sāngelui arterial oxigenat catre tesuturi si organe;

vene (venule, vene de calibru mic, mijlociu, mare, acestea formeaza circulatia venoasa), ca mijloc de evacuare a sāngelui venos, neoxigenat, īncarcat cu dioxid de carbon.

capilarele realizeaza unirea celor doua categorii de vase īn intimitatea tesuturilor si organelor, fiind cele mai fine structuri vasculare (nu pot fi observate cu ochiul liber, ci numai la microscop). Acestea, īmpreuna cu arteriolele si cu venulele alcatuiesc microcirculatia.

Principalele modificari ale circulatiei sanguine īn diferite tesuturi si organe sunt: hiperemia, ischemia, staza, hemoragia, tromboza, embolia, coagularea intravasculara diseminata, infarctul.

Congestio=acumulare, īngramadire

1. HIPEREMIA

Sinonime: hiperemia activa, congestie arteriala, congestia activa

Reprezinta cresterea volumului de sānge arterial dintr-un tesut sau organ. Este necesar de precizat faptul ca modificarile de volum se produc strict īn spatiul intravascular.

Cauzele care duc la instalarea hiperemiei sunt diverse, de natura fiziologica sau patologica. Fiziologic, orice organ cu o functie sporita, accelerata va prezenta o acumulare suplimentara de sānge arterial (hiperemia tubului digestiv īn timpul digestiei, glanda mamara īn timpul lactatiei, uterul gestant, musculatura īn timpul efortului). Patologic, hiperemia īnsoteste īndeosebi procesele inflamatorii acute, fiind rezultatul interventiei mediatorilor chimici care se sintetizeaza īn procesul inflamator.

Macroscopic, organele afectate au culoare rosie aprinsa, sunt usor marite īn volum, iar pe sectiune se scurge o cantitate mare de sānge arterial (rosu deschis). Hiperemia pielii poarta denumirea de eritem si este usor de diagnosticat la animalele cu piele depigmentata sau īn zonele lipsite de par. La animalele vii sau la scurt timp de la taiere pielea apare colorata īn rosu, difuz sau sub forma de pete, tumefiata.

	Ischein= a opri Haima=sānge

2. ISCHEMIA

Este definita ca reducerea sau suprimarea aportului de sānge arterial īntr-un teritoriu limitat sau īn toata masa unui organ. Cauzele care determina instalarea ischemiei sunt urmatoarele:

compresiune externa realizata de dezvoltarea īn imediata vecinatate a vasului a unor leziuni care reduc dimensiunile lumenului vascular sau datorita modificarilor de topografie ale unor organe;

īngrosarea peretelui arterial datorita acumularii īn grosimea sa a unor materiale patologice, care vor micsora lumenul arterial;

blocarea partiala sau totala a lumenului datorita formarii unor structuri patologice (trombi sau emboli);

spasmul vascular (contractie brusca, sustinuta a peretelui vascular indusa de inervatia vasoconstrictoare) determinat de expunerea la temperaturi joase sau datorita actiunii unor substante cu rol vasoconstrictor.

Clasificarea ischemiilor se poate face īn functie de mai multe criterii:

durata: persistente si temporare;

modul de instalare: acute si progresive;

gradul de blocare a lumenului vascular: partiale sau totale.

Macroscopic, ischemia se manifesta prin diferite grade de decolorare tisulara, care poate merge pāna la palid-albicios.

Cele mai importante consecinte ale ischemiei sunt īn strānsa corelatie cu gradul de obliterare a vasului si cu durata fenomenului ischemic (cantitate insuficienta de oxigen īn teritoriul afectat - hipoxie, lipsa oxigenului - anoxie, modificari de metabolism, moartea teritoriului afectat). Sensibilitatea la ischemie variaza īn functie de organul afectat, fiind foarte grava atunci cānd se localizeaza īn creier, miocard sau rinichi.

Anemia este o afectiune sistemica si reprezinta scaderea numarului de eritrocite/ml de sānge si scaderea cantitatii de hemoglobina existenta īn acestea. Morfologic, pielea devine foarte palida, iar mucoasele capata nuanta alba-sidefie (asemanatoare culorii portelanului).

Se caracterizeaza prin acumularea excesiva de sānge venos īn diferite organe. Aportul cu sānge arterial īn teritoriul respectiv este īn general normal, dar drenarea sāngelui prin arborele venos este defectuoasa, ca atare, sāngele se acumuleaza īn exces īn acel teritoriu. Diminuarea circulatiei venoase este la rāndul ei indusa de cauze diverse:

compresiunea unei vene prin leziuni care s-au dezvoltat īn imediata vecinatate;

rasucirea (torsiunea) trunchiurilor venoase care se realizeaza cu ocazia unor modificari topografice ale unor organe;

blocarea partiala sau totala a lumenului venei datorita prezentei unui tromb;

insuficienta cardiaca (se traduce prin incapacitatea cordului de a prelua tot sāngele sosit prin circulatia venoasa).

Staza poate fi acuta si cronica, localizata si generalizata.

Trombos - cheag de sānge

5. TROMBOZA

6. Embolia Embolia este definita ca vehicularea īn sistemul cardiovascular a unor particule denumite emboli, care difera prin structura de compozitia sāngelui normal. Īn functie de elementele care intra īn structura embolilor, putem īntālni: Marea majoritate a emboliilor provin din organism (embolie endogena) si sunt de cele mai multe ori rezultatul desprinderii de fragmente din trombi. Mult mai rar sunt īntālnite cele exogene. Embolii pot bloca partial sau total lumenul vasului īn care s-au oprit. Cea mai importanta consecinta a emboliei este generata de blocarea lumenului unei artere, cu instalarea ulterioara a ischemiei. Fenomenul poate implica īn aceeasi masura si lumenul unei vene, cu producere consecutiva de staza. Embolii septici si cei formati din celule tumorale contribuie la raspāndirea proceselor respective īn organism constituind procesul de metastazare. TULBURĂRILE CIRCULAŢIEI LICHIDULUI INTERSTIŢIAL Īn organism apa este distribuita īn trei compartimente: Lichidul interstitial este lichidul aflat īn spatiul extracelular, el favorizānd diferitele schimburi care se realizeaza īntre spatiul vascular si cel celular. 1. Edemul Edemul reprezinta o crestere a cantitatii de lichid interstitial. Mecanismele care conduc la instalarea edemelor vizeaza īn primul rānd dezechilibrele care afecteaza cele doua tipuri de presiune care asigura echilibrul īntre lichidul din spatiul vascular, extravascular si intracelular. Cresterea presiunii hidrostatice reprezinta un mecanism care actioneaza ca urmare a instalarii anterioare a stazei mai ales īn teritoriile capilaro-venoase. Odata cu presiunea crescuta ce actioneaza pe peretii vasculari va creste si permeabilitatea vasculara, favorizānd extravazarea lichidului īn spatiul extravascular. Acestea sunt edemele de staza si sunt induse de obicei de insuficienta cardiaca. Scaderea presiunii coloid-osmotice este generata de scaderea concentratiei proteice, īn special de albumina din sānge si reprezinta un al doilea mecanism de producere a edemelor. Aceasta situatie se creaza īn conditiile unor carente proteice, absorbtie intestinala deficitara creata de bolile parazitare intestinale, cānd organismul pierde o cantitate importanta de proteina prin urina sau cānd ficatul nu sintetizeaza albumina īn cantitate suficienta. Datorita deficitului proteic, cantitatea de lichid extracelular va creste favorizānd aparitia edemului. Acumularea ionilor de sodiu īn spatiul interstitial va favoriza acumularea excesului de lichid. Acest mecanism actioneaza īn conditiile unei eliminari insuficiente de sodiu prin urina (edemele renale), datorita unor leziuni renale sau īn cazul unor dereglari hormonale. Leziunile peretilor vasculari care au ca rezultat cresterea permeabilitatii vasculare sunt generate īndeosebi de unele toxice ingerate sau cele care provin din distrugerea unor structuri proprii organismului. Unele dintre acestea actioneaza īn mod direct asupra spatiilor dintre celulele endoteliale, marindu-le si favorizānd iesirea lichidului din vase (edemele toxice). Acelasi fenomen are loc īn cadrul inflamatiilor acute, ca rezultat al interventiei unor mediatori chimici, care permit traversarea plasmei īn spatiul extravascular (edemele inflamatorii). Lichidul de edem poarta denumirea de transsudat, fiind sarac īn proteine si celule, transparent, usor galbui. Īn contact cu aerul, cu acizii si prin īncalzire nu coaguleaza. Exsudatul este lichidul care se formeaza īn edemele inflamatorii. Acesta difera de transsudat prin continutul mare īn proteine, lucru ce īi confera o capacitate sporita de coagulare īn contact cu aerul, acizii si prin īncalzire. Din punct de vedere evolutiv se cunosc: 2. Hidropizia Hidropiziile sunt forme particulare de edem, īn care transsudatul se acumuleaza īn cavitatile naturale ale organismului. Mecanismele care conduc la formarea acestor acumulari sunt identice cu cele descrise la edem. Termenii folositi pentru denumirea diferitelor acumulari de lichid se formeaza adaugānd la prefixul hidro- denumirea stiintifica a cavitatii afectate: hidrotorax - acumulare de lichid īn cavitatea toracica, duce la colabarea pulmonului si insuficienta respiratorie; hidroperitoneu (ascita) - acumulare de lichid īn cavitatea peritoneala, este consecinta cresterii presiunii hidrostatice īn sistemul venos abdominal; hidropericard - acumulare de lichid īn cavitatea pericardica, exercita compresiune asupra cordului, determinānd insuficienta cardiaca; hidrocefalie - lichidul se acumuleaza īn encefal determinānd compresiunea acestuia. TULBURĂRILE CIRCULAŢIEI LIMFATICE Distrofiile (procese degenerative) sunt tulburari ale metabolismului celular si tisular caracterizate prin excesul, insuficienta sau absenta unor metaboliti normali, precum si acumularea unor metaboliti intermediari sau a unora inexistenti īn organism. Terminologia distrofiilor se construieste īn functie de localizare sau tipul de metabolit implicat. Astfel, atunci cānd se face referire la organul afectat, la denumirea stiintifica a acestuia se adauga sufixul - oza (hepatoza, nefroza, lienoza etc); cānd termenul se refera la metabolit, la denumirea lui se adauga sufixul - oza (melanoza, hemosideroza, antracoza etc). Exista si exceptii de la aceste reguli: icter, porfirie, guta. Se cunosc mai multe criterii de clasificare a proceselor distrofice. Localizare: Gravitatea procesului: Organul afectat: Provenienta metabolitului Tipul de metabolit implicat: melanoza; glicogenoza; hemosideroza. Principalele categorii de distrofii care vor fi parcurse īn acest capitol sunt urmatoarele: distrofii hidroprotidice, protidice, nucleotidice, lipidice, glucidice, pigmentare, minerale. Se cunosc trei tipuri de distrofii hidroprotidice, acestea reprezentānd diferite grade de hiperhidratare ale celulelor: distrofia granulara, vacuolara, balonizanta. Hialinoza intracelulara se caracterizeaza prin acumulare de hialin īn ficat, rinichi, īn fibrele musculare scheletice, cardiace si netede. Hialinoza fibrelor musculare prezinta importanta practica cea mai mare si are drept cauza carenta de vitamina E si seleniu (boala muschilor albi). Musculatura va prezenta macroscopic striuri sau pete cenusiu-galbui, are consistenta flasca, rigiditatea postmortem fiind slab exprimata. Cordul prezinta o alternanta de benzi decolorate, albicioase cu cele cu aspect normal (cord tigrat). Hialinoza extracelulara afecteaza tesutul conjunctiv si peretii vaselor de sānge. Hialinoza tesutului conjunctiv se regaseste īn tendoane si ligamente, fiind specifica animalelor senile. Dintre vase, cele mai afectate sunt arterele. Acumularea hialinului īn peretii arteriali va genera o crestere a permeabilitatii vasculare, cu producere secundara de edem si hemoragie. Īn alte situatii, īngrosarea peretelui arterial va bloca lumenul, avānd drept consecinta instalarea ischemiei sau a infarctului. Distrofia amiloida - amiloidoza Este caracterizata prin depunerea īn spatiul extracelular a unui compus protidic, care nu se sintetizeaza īn mod fiziologic īn organism, denumit amiloid Localizarea amiloidului variaza mult īn functie de cauza si specia implicata. Cel mai frecvent sunt afectate ficatul, rinichiul, splina si encefalul. Īn ficat depunerile au loc īn peretii vaselor de sānge. Leziunea apare frecvent la cai si pasari. Ficatul este marit īn volum, fiind frecventa hepatomegalia (marire exagerata a volumului hepatic), de culoare cenusie-bruna, iar consistenta este casanta, asemanatoare unui bloc de ceara. Datorita rezistentei scazute, este frecventa ruptura hepatica. Amiloidoza splenica īmbraca doua aspecte distincte. Forma localizata sau nodulara (splina sago) se caracterizeaza macroscopic prin prezenta unor noduli albiciosi, cu aspect sticlos, asemanatori amidonului oparit. Īn forma difuza (splina lardacee sau splina sunca) amiloidul se depune īn toata masa splenica. Splina este mult marita īn volum (splenomegalie), iar pe sectiune se aseamana unei bucati de sunca. Īn sistemul nervos central amiloidul se depune sub forma unor placi identificate numai la examenul microscopic. Discheratozele sau distrofiile cornoase apar ca rezultat al dereglarilor care apar īn procesul de sinteza a cheratinei si a precursorilor acesteia. Cheratina este o scleroproteina sintetizata de celulele epiteliale din epiteliile stratificate, cu rol de protectie īmpotriva factorilor externi. Cele mai importante distrofii cornoase sunt cele īn care apare un exces de: Hipercheratoza este reprezentata de productia excesiva de cheratina normala. Leziunile, indiferent de cauza care duce la instalarea acestei distrofii sunt localizate pe piele. Din punct de vedere al cauzei, se cunoaste hipercheratoza congenitala si dobāndita; īn functie de extinderea leziunii, aceasta distrofie poate avea un caracter localizat sau generalizat. Hipercheratoza congenitala (ichtioza) poate avea un caracter localizat sau generalizat. Afecteaza viteii, pielea fiind lipsita de par si acoperita cu cruste groase dispuse sub forma unor solzi de peste. Hipercheratoza dobāndita generalizata poate avea diverse cauze: metabolice (carenta īn vitamina A, īn acizi grasi esentiali), toxice (mai ales cele care blocheaza functiile vitaminei A), paraziti (scabie). Piele este uscata, īngrosata, depilata, acoperita cu cruste groase, uscate. Hipercheratozele localizate se pot exprima sub forma calozitatilor (bataturi), care apar pe regiunile cutanate supuse īn mod sustinut unei forte de compresie sau de frecare. Paracheratoza este o distrofie cornoasa caracterizata prin productie de cheratina anormala (imatura). Paracheratoza este o discheratoza cu etiologie carentiala (carenta īn zinc) si apare mai frecvent la suine si taurine. La porc leziunile sunt localizate pe pielea capului, membrelor, abdomenlui, mucoasa esofagiana si mucoasa gastrica de tip esofagian. Zonele afectate sunt acoperite cu cruste brune, moi, unsuroase, fragile, care creaza posibilitatea aparitiei unor fisuri (crevase). La taurine sunt afectate mai frecvent regiunile mandibulara, fata interna a coapselor, mucoasa bucala si ruminala. Pe suprafata rumenului apar placi de culoare brun-negricioase, ferme la palpatie, brazdate de crevase. De remarcat ete faptul ca diferentele macroscopice īntre hipercheratoza si paracheratoza nu sunt īntotdeauna evidente, fapt ce impune folosirea examenului microscopic. Document Info Accesari: 3652 Apreciat: Comenteaza documentul: Nu esti inregistrat Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta Creaza cont nou A fost util? Daca documentul a fost util si crezi ca merita sa adaugi un link catre el la tine in site Copiaza codul: in pagina web a site-ului tau. <a href="https://www.scritub.com/medicina/PATOLOGIE-ANIMALA11822.php" target="_blank" title="PATOLOGIE ANIMALA - https://www.scritub.com">PATOLOGIE ANIMALA</a> eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )