|
|
NICOLAE BALCESCU
|
|
Istoric, scriitor si cel mai inversunat
luptator la 1848. Nascut
la Bucuresti. Provine din boierimea marunta.
Dupa tata trebuia sa se numeasca Petrescu, insa
pastreaza numele mamei, dupa mosia Balcesti-Valcea. Din 1832,
e elev la Colegiul Sf. Sava, cunoscandu-i pe Heliade si
I. Ghica. De
mic era pasionat de istorie. La 19 ani se afla in armata (iuncher). In
1840, participand 252c23c la miscarea complotista a lui D. Filipescu (doreau
improprietarirea clacasilor), este inchis la
manastirea Margineni, iesind dupa doi ani cu sanatatea subrezita (indurase o
detentie grea). Infiinteaza organizatia secreta Fratia
(cu I. Ghica si Chr. Tell) si se dedica studiilor istorice, calatorind in
Franta si Italia. La Paris
a luptat pe baricade in 1848. Intors la Bucuresti, participa
la Revolutie, e pentru doua zile ministru si secretar al guvernului provizoriu.
Face parte din aripa de stanga, vrea improprietarirea taranilor, vot universal,
rezistenta fata de turci. Este un vizionar utopic,
dorind o mica republica intre cele trei mari imperii (tarist, otoman si
hasburgic). Aplicarea acestui ideal ar fi putut duce la
desfiintarea statelor romanesti. De aceea, mai apoi, barbatii nostri de
stat au gasit o alta cale politica: intai Unirea
Principatelor sub un domn pamantean si, dupa aceea, monarhia constitutionala,
cu un print strain, dintr-o mare casa europeana (Carol I de Hohenzollern).
Dupa infrangerea revolutiei, Balcescu
trece in Ardeal, dorind o impacare intre Kossuth si A. Iancu (a stat o vreme in
tabara acestuia). Navalind
trupele hasburgice si rusesti, scapa de arestare, deghizat in mot. Ultimii ani ii traieste in pribegie, ros de dorul tarii iubite.
Chinuit de ftizia care-i anunta sfarsitul, in primavara lui 1852 revine in tara, pe Dunare, stiind ca
n-avea dreptul sa calce pamantul natal. Si totusi, a trecut
fluviul, la 8 septembrie, si a simtit pentru cateva ore pamantul patriei.
La pichetul din Turnu Magurele si-a intalnit mama. Dar
nu a fost primit in Muntenia, desi voia sa se
stabileasca la prietenii din Moldova.
Lacrimile bunei mame l-au facut sa lacrimeze si el,
scrasnind. Vaporul l-a dus departe de malul romanesc, prin
Constantinopol, in Italia. Trece prin Napoli si se stinge singur, uitat
de toti, la Palermo, intr-o camera a hotelului Trinacria, cu numele tarii sale
dragi pe buze, fiind inmormantat intr-o groapa comuna din cimitirul manastirii
Capuccinilor. Osemintele sale nu s-au putut identifica,
pentru a fi adus in Romania.
Inainte de toate istoric pasionat, Balcescu este, totodata, revendicat de literatura, istoriografie,
sociologie, economie politica. Erou si martir al neamului, si-a sacrificat
sanatatea, cautand cu patima, in tara
si strainatate, documente istorice. A scris cu talent de scriitor: Puterea
armata si arta militara de la intemeierea Principatului Valahiei pana acum
(1844) si intregita apoi cu Puterea armata si arta militara la moldoveni in
timpul maririi lor, Mersul revolutiei in istoria romanilor s.a.
Opera de capetenie este Romanii supt Mihai-Voievod Viteazul, la care a
trudit in exil, intre 1849 si pana la moarte, ramasa in manuscris, neterminata
si publicata postum de Al. Odobescu, 'Pe culmea cea mai inalta a muntilor
Carpati se intinde o Tara mandra si binecuvantata intre toate tarile semanate
de Domnul pe pamant. Ea seamana a fi un maret si intins palat, capodopera de
arhitectura, unde sunt adunate si asezate cu maiestrie toate frumusetile
naturale ce impodobesc celelalte tinuturi ale Europei, pe care ea cu placere ni
le aduce aminte'
