FORME SI CAI DE STIMULARE A ACTIVITATII ELEVILOR CAPABILI DE PERFORMANTE SUPERIOARE
Scoala Generala „Gheorghe Tatarescu” Tg-Jiu
Conceptul de „individ dotat” si fenomenul aptitudinilor superioare
Psihopedagogia aptitudinilor ina 858e47i lte s-a constituit de-a lungul secolului XX, pornind de la cercetarile lui Sir Fr. Galton si L. Terman si evoluand pana la elaborarea modelelor dotarii superioare (d.s.) si ale talentului, a profilelor psihocomportamentale si a paradigmelor curriculare. Initial dotarea superioara a fost definita prin raportarea la scorul obtinut la un test de inteligenta. Astfel s-au operat primele diferentieri, nu numai intre populatiile cu nivele de dotare medii si respectiv, supramedii, ci si in interiorul categoriei de indivizi cu potential intelectual supramediu. Segmentele conturate sunt desemnate prin termenii „dotat”, „superior dotat” si „supradotat”. Pragurile dintre aceste segmente difera de la un autor la altul, pe un continuum intre IQ 110 si 180 (si peste). Desi autorii contemporani considera simplista asimilarea inteligentei generale cu fenomenul d.s., numerosi educatori aplica in continuare testele de inteligenta, ca unic procedeu de identificare a elevilor dotati. Un moment important pentru adoptarea unei viziuni multidimensionale asupra conceptului d.s. l-a constituit Raportul Marland, 1971 care a devenit, nu numai in SUA, un reper al politicii educative diferentiate: „Copiii capabili de inalta performanta sunt cei identificati de persoane calificate, ca avand realizari si/ sau abilitati potentiale in oricare din urmatoarele domenii, unice sau in combinatie: capacitate intelectuala generala, aptitudini academice, gandire creativa sau productiva, aptitudini in leadership, talent pentru artele vizuale sau scenice, abilitati psihomotrice”. Definitia mai preciza ca acesti copii au nevoie de programe diferentiate si/sau servicii in plus fata de cele oferite in scoala obisnuita, pentru realizarea contributiei lor fata de sine si fata de societate. Dintre modelele contemporane ale d.s. cel al profesorului american J. Renzulli, constituie inca un indicator al stadiului prezent de evolutie a cercetarii domeniului. In esenta, modelul atribuie d.s. unei interactiuni speciale dintre „trei seturi de trasaturi”: aptitudine supramedie, motivatie superioara, creativitate. Nici una nu este suficienta in sine pentru generarea exceptionalului, dar fiecare in parte este indispensabila.
Demersul psihopedagogic de identificare a potentialelor aptitudinale inalte se justifica prin calitatea sa de parte integranta a procesului complex de asistenta instructiv-educationala si sociala a talentelor. Speculatiile criticilor elitismului, din orice zona a lumii, conform carora, copiii intr-adevar dotati nu ar avea nevoie de educatie diferentiata sau de asistenta suplimentara pentru a se dezvolta si manifesta maximal, au fost infirmate de numeroase studii de caz efectuate in ultimii 50 de ani. Admiterea elevilor dotati, pe baza procedeelor de identificare, in programe educationale special concepute, este legiferata in unele tari, prin dreptul fiecarui copil la o educatie specifica propriilor nevoi si capacitati.
Strategiile de identificare si diagnosticare a potentialelor aptitudinale inalte, cuprind o gama larga de procedee. In general, se constata o deplasare a accentului de pe probele „obiective”, catre modalitati mai elastice, care combina o mai mare varietate de tehnici si instrumente:
O profiluri psihocomportamentale,
O inventare de trasaturi psihocomportamentale,
O autoaprecierea,
O interviurile semistructurate si nestructurate,
O rapoarte anecdotice,
O analiza datelor biografice si autobiografice,
O studiile de caz,
O analiza rezultatelor activitatii scolare si de loisir,
O analiza performantelor,
O nominalizarea profesorilor,
O nominalizarea grupului de prieteni,
O teste docimologice,
O teste individuale si colective de inteligenta,
O teste de creativitate,
O teste de aptitudini speciale,
O competitive.
Pana acum nici o strategie de identificare nu s-a dovedit infailibila. Proportia copiilor care raman neidentificati datorita viciilor de elaborare sau de aplicare a strategiei variaza dupa opinia diversilor specialisti, intre 50% si 30%. Dintre acestia cea mai mare pondere o au categoriile speciale de copii inalt abilitati: aflati in conditii economice si culturale dezavantajate, segmentul aptitudinal superior al populatiei scolare feminine, elevii cu aptitudini inalte aflati in situatie de subrealizare scolara personala sau chiar de esec scolar.
In cadrul strategiilor de identificare se disting, de regula, doua etape. Initial este selectionat, prin nominalizarile, profesorilor, parintilor, colegilor si autonominalizare, un numar supradimensionat de elevi. Selectionerii trebuie sa declare in termeni clari, ca nu toti elevii nominalizati vor fi inclusi in programe curriculare speciale. Ulterior, in faza de selectie finala, se precizeaza grupul de elevi care au nevoie reala de programe instructiv educative specifice excelentei, aptitudinale. Este important ca aceste programe sa nu fie confundate sau denaturate cu/in alternative curriculare atractive si cu valoare educativa pentru toti elevii.
Formele administrative de organizare a procesului de invatamant pentru elevii cu aptitudini inalte
Cele mai cunoscute si experimentate forme sunt:
„Segregarea” (separarea elevilor cu aptitudini inalte) prin desfasurarea procesului de invatamant in: ♦ scoli speciale; ♦ clase speciale, la care se preda la un nivel mai avansat fata de cel comun, la o singura disciplina, un set de discipline sau la toate disciplinele; ♦ grupe speciale, in cadrul unei clase (pentru una sau mai multe discipline si chiar pentru anumite subiecte in cadrul aceleasi discipline).
Avantajele obtinute in practica educationala se refera la: posibilitati de dezvoltare a aptitudinilor speciale, prin experiente de invatare cu gradul cel mai mare de diferentiere si individualizare, clase cu dimensiuni mici (10-15), interstimularea, comunicarea interpersonal (colegi cu nivel compatibil de dezvoltare intelectuala), dotare materiala superioara, atragerea unor profesori cu calificare reala inalta, existenta unui moral de grup inalt, potentat de atasamentul fata de scoala, de „ritualurile” ei. Dezavantaje: riscul de inadaptare sociala ulterioara al acestor elevi, generat de izolarea de contextul social al generatiei de varsta, riscul provocarii elitismului, meritocratiei, reducerea ocaziilor elevilor dotati de a se manifesta ca lideri, etc. Avantajele sunt mai evidente in cazul scolilor speciale, iar dezavantajele mentionate se diminueaza/estompeaza progresiv, la celelalte forme mentionate.
„Accelerarea” studiilor permite reducerea perioadei de educatie formala, prin asigurarea conditiilor de progres in ritm propriu. Principalele forme experimentate sunt admiterea devansata in clasa I, telescoparea claselor/anilor de studiu la toate materiile, intrepatrunderea claselor, prin acoperirea a 3-4 ani in 2-3 ani, „progresul continuu” sau sistemul creditelor, care prevede parcurgerea in ritm propriu a unui intreg ciclu scolar, prin cursuri intersanjabile, liceul cu „studii suplimentare” pentru admiterea devansata in facultate, realizate printr-o multitudine de cursuri optionale, in variate grupari, introduse in planul de invatamant. Avantajul principal al evolutiei intelectuale in ritm rapid, posibil numai in cazul dotatilor este restrictionat de riscul provocarii dezechilibrelor intre dezvoltarea cognitiva si cea social-afectiva.
„Imbogatirea” sau aprofundarea achizitiilor se realizeaza printr-o paleta extrem de larga de activitati, in cadrul programului clasei, la sfarsit de saptamana, in cluburi si tabere special organizate, etc. Pentru a se evita supraincarcarea, se reduce la minimum orarul obligatoriu, uneori prin exceptarea elevilor dotati de la orele obisnuite, in schimbul participarii la activitatile specifice, cu un curriculum aprofundat, organizate in afara clasei sau scolii. Aceasta strategie este cea mai acceptata de educatori, dar ridica probleme de organizare/corelare de orar, continut, metode intre activitatile desfasurate in clasa obisnuita si cele imbogatite, care se realizeaza in general cu ajutorul unor educatori special pregatiti (profesori de resurse si animatori).
Cele trei forme de organizare a educatiei pentru copiii cu abilitati inalte, pot fi aplicate in calitatea lor de axa general-orientativa si nu de reteta instructiv-educativa general. Studiul aprofundat si complex al avantajelor si dezavantajelor potentiale este obligatoriu pentru avizarea unor programe curriculare complete, particularizate la contextele concrete ale vietii scolii.
|
