PLANUL TEORETIC AL UNEI LUCRĂRI sTIINŢIFICE (STUDENŢEsTI)

IX. 1. Avertismentul sau Prefata

X.2. Introducerea si elementele ei. Partea preliminara

de.....

P.Cote-Gagne Methode de presentation des travaux de

recherches, Paris, 1978

I.Neacsu Metode si tehnici de īnvatare eficienta, Bucuresti,

Editura militara, 1990, 371 p. (cap. IV. Metodologii ale muncii intelectuale, p. 219-250)

X.1. Avertismentul sau Prefata

a. De multe ori īnainte de a intra īn subiectul unei lucrari stiintifice, autorul sau autorii sau editorul precede lucrarea cu o prefata (cuvant īnainte, precuvantare etc.)

Cuprinsul constituie partea de greutate a unei lucrari, īn care autorul desfasoara īn ordine tematica, cronologica sau mixta problematica cercetata. Cuprinsul confirma si dovedeste actul de creatie si pune īn valoare noutatea cercetarii. Īn cuprins trebuie sa apara dovedite toate ideile sustinute conform scopului.

Cuprinsul trebuie sa fie proportional cu materialul documentar existent. Se recomanda ca īn cuprins sa fie interpretate izvoarele, ce pot fi uneori reproduse integral sau partial, atunci cand īn anexe nu exista un corpus de documente. Cuprinsul trebuie sa reflecte toate izvoarele īn legatura cu subiectul, īn ordinea impusa de titlu.

Īn cuprins se reflecta si contributiile anterioare la rezolvarea subiectului, respectiv de unde se porneste, unde s-a ajuns pana la cercetarea rspectiva si efortul propriu. Toate trebuie tratate critic.

La cuprins se folosesc referintele, notele, citatele (constand īn reflexii, fragmente de izvoare, formulari pro-autor, formulari contra autor etc.) La cuprins se introduc titlurile de capitole, de subcapitole, paragrafe, sublinieri.

Īn cuprins se folosesc si formulele s.n. (sublinierea noastra), n.n. (nota noastra).

Exemplu : subiect de lucrare de istorie ; Revolutia de la 1848 īn Transilvania

I.            Introducere

II.         Situatia economica, politica si sociala din Transilvania pana la 1848

III.       Miscari revolutionare anterioare anului 1848

IV.      Desfasurarea revolutiei

V.         Concluzii

Pentru a explica cauzele, desfasurarea, programul etc. a fost nevoie de aceste doua capitole care sa explice subiectul propriu-zis. Fara ele explicatiile din text ar fi dus la dificultati.

Aceeasi lege se poate si trebuie aplicata si la lucrarile de biografie, monografii de localitati, evenimente istorice, institutii. Nu poate fi de exemplu īnteleasa istoria vietii lui I. Micu-Klein daca nu se cunoaste contextul politic, istoric din Imperiu si din Transilvania.

Īn cursul redactarii cuprinsului apar o serie de probleme tehnice a caror rezolvare este foarte importanta.

problema citatelor

Se obisnuieste foarte frecvent ca īn textul unei lucrari sa se introduca citate. De obicei acestea sunt scurte. Dar nu sunt excluse nici citatele lungi. Citatele se īntalnesc la toate tipurile de lucrari stiintifice : de cercetare, de compilatie, recenzii. La recenzii mai ales, citatul se foloseste pentru contracomentariu. Se folosesc citatele si la prezentarile de carte, īn lucrarile studentesti, īn lucrarile de sinteza.

Caracteristicile citatelor sunt :

1. citatul trebuie sa cuprinda exact textul original
2. textul citatului, urmeaza īntotdeauna dupa numele autorului de la care este luat. Ideal este sa fie luat din prima editie a lucrarii īn cazul cand sunt mai multe editii. Exemplu van der Boer afirma : « ........ », N. Iorga spunea : « ....... »
3. textul citatului se pune īntre ghilimele
4. dupa ghilimelele de la capatul citatului se pune numarul referintei (īn caz de citare clasica) sau formula de tip Oxford , ( īn caz de citare    moderna)
5. un citat obisnuit, deci scurt acopera de obicei 4-5 randuri de text. Textul citatului se scrie de obicei la un rand īn cadrul textului general al lucrarii. Īn lucrarile moderne se obisnuieste sa fie scris cu litere cursive, ca sa se deosebeasca īn acest fel de textul general.

problema elipselor

Elipsa sau īntreruperea textului se foloseste atunci cand se doreste omiterea 9eludarea) unei parti dintr-un citat, parte care nu intereseaza demonstratia autorului si care ar īncarca inutil textul.

a.       elipsa se indica prin trei sau patru puncte asezate īn sir la nivelul de jos al randului

b.      Exemplu : « Ionut, fiul cel mic, ..........., este eroul »

problema interpolarii

Interpolarea este un procedeu prin care se insereaza o explicatie suplimentara īntr-un citat dat.

a.       se face prin inserarea textului introdus īn citat, īntre paranteze patrulatere (drepte) Exemplu : « īn drumul sau spre Pol, Lindberg <care zbura pentru a face reclama avionului de tip nou> a facut escala la Rekjavik »

b.      daca masina de scris nu are paranteze drepte acestea se vor face cu mana

c.       cand interpolarea este o realizare a autorului care face lucrarea nu se pune nici un semn special ci textul se īncadreaza īntre virgule.

d.      cand interpolarea este o carenta a autorului lucrarii citate, atunci se pune si trimitere (referinta). Exemplu : « Cand Mikluho Maklai a sesizart caracterul prestat al comunitatilor < de notat ca el a studiat triburile primitive din insulele Pacificului> si-a dat seama de adevarata lor situatie politica.

problema marcarii unei erori

Eroarea se refera īntotdeauna la textul citatului si consta fie īntr-o greseala de limba, fie de informare, fie de interpretare.

a.       marcarea īn citat a eroarei se face prin cuvantul latin sic (asa = adverb, astfel, atat de, oricum)

b.      cuvantul sic se pune īn text imediat dupa eroarea pe care o scoate īn evidenta si fie se subliniaza, fie se pune īntre paranteze rotunde. Īn ambele cazuri se practica punerea semnului strigarii, mirarii : (sic !)

problema aliniatelor

Alineatul constituie un fel de rubrica muta, care semnaleaza cititorului ttrecerea spre o noua microtema din text. Alineatul reuneste o serie de idei, evidentiindu-se ca o unitate independenta.

Se marcheaza printr-un spatiu alb la īnceput de rand.

Se recomanda evitarea alineatelor mai lungi. Dar nici cele scurte sau prea scurte nu sunt recomandabile, pentru ca obliga pe cititor sa refaca singur microtema.

evidentierile īn text

Evidentierile constituie sublinieri īn text sau reliefari grafice, destinate sa atraga atentia cititorului asupra valorii unei informatii.

Evidentierea obliga pe cititor sa se opreasca asupra acelei parti din text, mareste atentia, stimuleaza interesul si gandirea cititorului. Īn general sunt evidentiate lucrarile esentiale, care permit si o mai rapida examinare a textului.

Se marcheaza īn text fie prin subliniere, fie prin scriere cu litere de alt caracter.

colontitlurile vii sunt date de titlurile capitoleor, plasate fie īn partea superioara, fie īn partea inferioara a paginii. Ele permit un contact rapid cu continutul unei lucrari, cu structura si orientarea mai usoara asupra lucrarii.

X.4. Concluzii = Partea finala a lucrarii

Concluziile constituie = asa cum s-a mai spus = partea cea mai restransa a lucrarii. Concluziile sunt rezultatul obtinut la sfarsitul unor cercetari si constatarile asupra propriei munci. Ele ofera o viziune unitara asupra tuturor elementelor care au fost si au dus la finalizarea lucrarii.

Īn concluzii trebuie sa se reflecteze :

scopul lucrarii

cadrul complet sau incomplet al temei

rezultatul cercetarii īn mod concis si clar

ce aport au adus informatiile noi la fondul vechi de cunostinte din punct de vedere cantitativ

daca acest aport cantitativ a produs modificari īn cunoasterea si structura subiectului din punct de vedere calitativ

care sunt tezele fundamentale care le-a confirmat sau le-a stabilit cercetarea

perspectivele pe care le deschid preoblematica cercetata

semnificatia noilor aspecte care apar din lucrare

Concluziile nu trebuie sa fie un rezumat schematic, ci sa reflecteze contributia personala adusa prin cercetare, modul īn care s-au confirmat sau infirmat tezele anterioare.

Concluziile bune au urmatoarele caracteristici :

sunt clare, īn sensul ca urmaresc liniar evolutia temei de la o baza data la rezultatul nou

sunt complete, īn sensul ca ele contin tot ce s-a obtinut, deschid perspective, dar lasa sa se īntrevada si eventuale probleme nerezolvate

sunt concise

pur si simplu trebuie sa fie sinteza viziunii asupra subiectului sau temei.

X.4.2. progresul stiintific pe care l-au adus cercetarile noi se stabileste īn raport cu scopul, stadiul cunostintelor anterioare si realizarea lucrarii. Acest progres poate fi stabilit la nivel local (national) sau la nivel international. Īn acest ultim caz lucrarea trebuie īncadrata īn lista unor lucrari īn domeniu (cunoscute) si comparata cu ele.

X.4.3.Cum se īnscrie acest progres īn evolutia generala a stiintei din care face parte subiectul

Stabilirea acestui lucru constituie o obligatie mai ales īn cazul lucrarilor de tip sinteza, manual sau tratat sau īn cazul monografiilor sau biografiilor.

De asemenea este important acest lucru īn cazul lucrarilor de avantgarda.

Stabilirea locului lucrarii īntr-o ierarhie generala a stiintei reprezinta īn acelasi timp si rezultatul unei munci de informatie deosebite, mai ales cu bibliografii ale domeniului, dar si un curaj deosebit si cunostinte bune īn legatura cu evolutia stiintei respective.

X.5. Anexele lucrarii

Īntr-o lucrare pur stiintifica īn manuscris, anexele se scriu la sfarsit, una dup2 alta, fiecare pe foaie sau pe foi separate.

a.       Aparatul critic propriu-zis constand din referinte, note, citate, intercalari, marginalii

note si referinte

pentru completarea textului, pentru īndeplinirea conditiilor impuse de etica stiintifica se utilizeaza referintele si notele. Acestea īnsotesc manuscrisul pe o pagina separata sau pagini separate sub numele de NOTE scris cu litere capitale sau NOTE sI REFERINŢE

referintele si notele sunt plasate īn manuscris amestecat, dupa cum cere evolutia textului

īn manuscris se plaseaza īnaintea bibliografiei

referintele si notele se marcheaza īn text prin cifre sau numere de citare (arabe), īn ordine crescanda de la 1 la infinit. Cifra se introduce īn text deobicei la sfarsitul propozitiei sau frazei cu o jumatate de spatiu mai sus decat randul propozitiei la care se refera. Cifra se pune la sfarsitul citatelor nu dupa numele autorului.

Notele sunt indicatii suplimentare sau precizari de diverse tipuri. Ele se utilizeaza pentru efectuarea unor comentarii ocazionale, pentru nuantarea sau amplificarea unui pasaj dintr-un text, pentru exprimarea unei opinii. Ele degreveaza textul propriu-zis si pastreaza fluenta expunerii. Pot cuprinde chiar si citate, fragmente din lucrari si izvoare, bibliografie la o problema care nu e dezvoltata īn text.

Uneori pot fi puse si īn text īntre paranteze : traducerea unui cuvant, explicarea unui termen. De cele mai multe ori sunt īnsa la subsol alaturi de trimiteri..

Pentru ca īn lucrarile clasice referintele si notele erau si mai sunt īnca culese la subsolul paginii ele se numesc īn ansamblu note de subsol.

Referintele se utilizeaza pentru a marca o idee deja publicata si care apartine unui autor strain, pentru a marca un citat (strain) pentru a nota elemente specifice. Pot cuprinde citate (fragmente din izvoare, din diverse lucrari), bibliografie care nu a mai fost folosita īn text.

Modul de procedura

Cand o lucrare este mentionata pentru prima data īntr-o referinta, trebuie citata īn īntregime. Urmatoarele referinte din acelasi autor si pentru aceeasi lucrare vor fi citate prescurtat.

Sunt si exceptii. Atunci cand lucrarea a fost citata īn īntregime, īn stil bibliografic, la bilbiografie se poate prescurta chiar de la īnceput īn referinta. De obicei un asemenea procedeu este semnalat la metode de prezentare a lucrarii.

Referintele (pentru carti, manuale, dictionare, periodice) se scriu īn aceeasi maniera ca si biliografia, cu exceptia faptului ca prenumele autorului este asezat īnaintea numelui autorului este asezat īnaintea numelui si poate fi prescurtat. Sfarsitul referintei va retine si pe prima pagina de unde a fost luata informatia.

La nevoie, daca numarul de referiri la acelasi autor si la aceeasi lucrare, este deosebit de mare se poate utiliza o singura referinta cu o singura cifra de identificare.

Cand īn cadrul aceleasi trimiteri de subsol sunt īnglobate mai multe referinte bibliografice, ele se īnscriu īn continuare, una dupa alta, despartite prin punct sau prin punct sau virgula, īn ordine cronologica a aparitiei.

Īn sirul notelor si referintelor mai ales se mai admite (de cele mai multe ori) si inttoducerea unor termeni explicativi.

Apud sau citat dupa īn caz de citare indirecta text sau citat preluat din alta

lucrare decat cea originala ; respectiv citarea se face din autorul nr. 2 nu de la autorul propriu-zis.

Contra īn caz de trimitere la lucrari cu idei contrare celor sustinute

de autor īn lucrare

Cf. = confer īn conformitate cu ; pentru compararea unor paragrafe din

izvoare sau pentru semnalarea unor puncte de vedere identice.

Comp. = compara cu a se compara cu ce se zice la autorul......

v. sau vezi īn cazul unei trimiteri īn care autorul nu se angajeaza cu

nimic īn raport cu ideile la care trimite

passim cand informatia la care se face trimiterea se gaseste pe

mai multe pagini din aceeasi lucrare

Cand referirea se face la o lucrare deja citata si se succede fara īntrerupere, chiar daca este separata de mai multe pagini de text se utilizeaza alte tipuri de prescurtari :

Ibidem = īn acelasi loc, se indica repetarea exacta a referintei la ; īn aceeasi lucrare care s-a apelat anterior, respectiv acelasi autor, aceeasi lucrare, aceeasi pagina

idem/eadem = indica repetarea exacta a referintei la care s-a apelat anterior dar la alta pagina

op. cit. cand trimiterea se face la acelasi autor, aceeasi lucrare citata anterior

Referintele si notele pot fi scrise si separat. De obicei īnsa sunt tratate īmpreuna si se numeroteaza īn continuare.

Este o parte indispensabila oricarei lucrari cu caracter stiintific. Contine lista completa si complet scrisa a tuturor lucrarilor (izvoare si autori moderni) folosite si citate pe parcursul lucrarii. Titlul este bibliografie. Se scrie de obicei cu majuscule. Mai demult lucrarile din lista se numeroteaza īn continuare.

Īn cazul folosirii sistemului de trimiteri de tip Oxford titlul este Prescurtari si biliografie, deoarece īn fata este trimiterea prescurtata, iar apoi urmeaza bibliografia propriu-zisa scrisa īntreg.

Organizarea bibliografiei se face conform īndrumarilor tehnice

a.       pe tipuri de mijloace de informare

surse (documente, rapoarte, memorii, teze)

b.      dupa tipuri de publicatii

literatura de specialitate (carti, manuale, dictionare, articole)

din periodice

c.       pe grupe dupa procedura dintr-o stiinta anume

dupa forma bibliografica retrospectiva, depasita, curenta, periodica

dupa cuprins : bibliografie primara sau critica, secundara sau noncritica

Exemplu de prezentare a bibliografiei pentru o lucrare de istorie :

Izvoare

Culegeri de izvoare

Enciclopedii si dictionare

Lucrari de sinteza ; tratate

Lucrari generale regionale

Lucrari speciale, monografii, repertorii

Articole de avantgarda din reviste de specialitate

Daca īn ordinea listei bibliografice urmeaza acelasi autor pentru mai multe lucrari care le-a publicat, ele vor figura īn ordinea cronologica a publicarii.

Īn aceste cazuri pentru a nu se mai repeta numele autorului, de prea multe ori se traseaza īn dreptul locului unde ar trebui sa fie numele una sau opt liniute (uneori se pot pune ghilimele) dupa care se scrie numele lucrarii.

De multe ori autorii folosesc un sistem mai simplu , punand īn dreptul locului unde ar trebui sa fie numele semnul diacritic care īnseamna repetare si anume o ghilimea īntre doua liniute.

Daca o carte sau o lucrare a fost publicata sub numele a mai multi autori se poate proceda īn doua feluri :

- fie sunt trecuti toti autorii cu numele īntreg (cel putin odata)

- fie se trece numele īntreg al primului autor urmat de mentiunea si colaboratorii (prescurtat si colab. ; si col. ; et alii = et al)

Titlul lucrarii trebuie trecut exact, fara prescurtari, subliniat si (de cele mai multe ori cu punct la sfarsit) Īn practica īnsa cei mai multi autori pun dupa titlu virgula, urmand apoi despartite tot prin virgula celelalte parti : loc de aparitie, editura, editie, an de aparitie, pagini. Titlul lucrarii se scrie cursiv. Daca titlul este prea lung el poate fi precurtat, partea omisa fiind īnlocuita cu puncte de suspensie. Partea ramasa trebuie sa reflecte exact continutul lucrarii.

Prin loc de aparitie se īntelege locul unde a fost tiparita sau editata aceasta publicatie. Prin aceasta se īntelege orasul (la americani si statul) unde a aparut cartea. Daca exista doua locuri de editare se va mentiona cel mai apropiat. Dupa locul publicarii urmeaza virgula.

Numele editurii indica de obicei intreprinderea sau casa de editura īn care a fost prelucrata si pregatita lucrarea din punct de vedere tehnic pentru publicare.

Editia (respectiv publicarea unei serii dintr-o lucrare) daca nu este mentionata īn mod special nu se trece. Daca este īnsa editie speciala (princeps) sau de autor, sau a doua, a treia etc. atunci se trece, dupa virgula de dupa casa editoare. Urmeaza virgula.

Anul editiei se pune imediat dupa virgula anterioara si este urmat de virgula. Daca acest detaliu (anul editiei) lipseste de pe pagina de titlu sa cauta la sfarsit īn caseta tipografica. Daca lipseste si acolo atunci īn locul anului de editie se pune formula fara an prescurtata f.a. citita īntre fara an de editare.

Sunt īnsa foarte, foarte numeroase cazuri particulare generale si foarte multe cazuri particulare emanatii ale unor edituri sau case de editura de prestigiu.

Citarea unui capitol dintr-o lucrare scrisa īn colaborare de mai multi autori. Sse procedeaza īn felul urmator : se cauta īn sumar numele autorului care a scris capitolul, se scrie numele autorului, titlul capitolului, īn......, titlul lucrarii (autorii) sau (redactorii), locul editurii, editura, anul, paginile la care se afla capitolul.

Citarea unei carti (lucrar) care apartine unei colectii. se procedeaza īn felul urmator : numele autorului, titlul - dupa titlu numele colectiei si numarul cartii īn colectie - apoi locul de editare, anul etc.

Citarea unei carti la care numele autorului nu figureaza. . se procedeaza īn felul urmator : īn locul numelui de autor, īnaintea titlului se pun trei liniute sau trei asteriscuri. Astfel de lucrari se pun la sfarsitul listei de lucrari

Citarea unei carti īn limba straina. Se respecta integral ortografia limbii respective

Citarea unor carti care au prefete sau sunt traduse din limbi straine. . se procedeaza īn felul urmator : dupa sirul de date proprii cartii se trece Prefata de ....sau Traducere de......

X.5. Prescurtarile lucrarii (bibliografice, tehnice, personale)

Prescurtarile bibliografice propriu-zise īnseamna asa cum am vazut prescurtarea titlurilor unor carti, ale unor dictionare si periodice mai des citate. Calitatea de a sti sa prescurtezi este una din conditiile aprecierii ca autorul detine īndemanarea de a scrie stiintific. Īntrucat deobicei, lucrarile studentesti īn proportie covarsitoare sunt lucrari de tip compilatie, deci trebuie sa fie īncarcate de note si referinte autorul trebuie sa creeze singur, īn cazul ca nu exista prescurtarile care sa faca cartea lui mai accesibila.

Prescurtarile tehnice sunt acele prescurtari care se refera la o serie de termeni tehnici universal acceptati pentru unitatile de masura īn lungime, suprafata, greutate, timp, formule gramaticale, de limba etc.

Prescurtarile personale sunt cele create de autor ca sa evite repetarea unor date, cuvinte sau formule din lucrare. si calitatea de a gasi si crea prescurtari personale este bine apreciata din punct de vedere a calitatii stiintifice a scrisului.

X.5. d. Indicii

Indicii sunt o creatie personala a fiecarui autor. Ei sunt un serviciu facut de autor īn favoarea cititorilor si chiar daca e un act de curtoazie este bine sa nu fie omis. Prezenta indicilor caracterizeaza orice lucrare serioasa.

Indicii constituie o parte importanta a lucrarii, a unei lucrari pentru ca permit identificarea unor nominale ale lucrarii.

Indicii sunt de mai multe feluri :

indici de surse

indici de nume de persoane. Acest tip de indici pot fi īmpartiti īn mai multe grupe :

1. nume de persoane care apar īn lucrare
2. nume de autori care au scris īn legatura cu subiectul respectiv
3. nume de autori producatori de izvoare

indici de nume de locuri

1. nume de locuri despre care este vorba īn lucrare
2. numele locurilor unde au aparut lucrarile citate

indici cronologici. Sunt proprii lucrarilor de istorie

Indici de cuvinte speciale (glosar de termeni) proprii stiintei din care face parte subiectul sau care se folosesc foarte rar īn alte lucrari.

Indicii nu sunt o parte substantiala a lucrarii, dar sunt o parte necesara. O carte se judeca dupa indici.

Definitia indicilor este : o lista de sinteza care contine informatii pe subiecte, concepte-cheie, pe autori etc. cu mentionarea paginilor unde se īntalnesc. Indicii pot cuprinde si arii semantice mai restranse, inclusiv pe cele aflate īn titlu si ilustratie, tabele. Se evita īn indici redarea cuvintelor sinonime, semnalandu-se īnsa la cuvantul de baza, paginile unde se īntalnesc.

X.5.e. Anexe documentare

a.       documentele edite sau inedite folosite īn lucrare sunt numerotate īntr-o ordine pe care o considera autorul necesara si o explica la metoda de lucru (cronologica, tematica etc.). Lista documentelor īn ordinea numerotarii cuun mic rezumat trebuie sa preceada documentele. Rezultatul foarte scurt trebuie sa cuprinda ideile pentru care folosit documentul.

b.      Ilustratia folosita ca argument intuitiv poate fi īmprumutata din alte lucrari si atunci īn explicatia figurii se adauga un text ca o referinta sau poate fi creatie proprie a autorului. Ilustratia este precedata de o lista a figurilor (planselor) care poate contine sau poate sa nu contina toate datele mai sus amintite. Lista ilustratiilor poate fi plasata de multe ori chiar la īnceputul lucrarii, departe de ilustratiile propriu-zise.

Ambele grupe de documente se folosesc ca material demonstrativ - intuitiv cu rol de sursa pentru sustinerea demonstratiei.

Documentele pot fi īmpartite īn mai multe grupe :

documente originale inedite sau copii dupa ele

documente rare

citate mai lungi care tocmai datorita lungimii nu au putut fi folosite īn text sau referinte

tabele sau liste

experimente

protocoale (procese verbale ale unor experimente etc.)

Documentele pot fi citate īn text cu parti din ele marcate sau cu simbolu capitolului care īl constituie anexele, fie cu alte simboluri fixate de autor.

X.5.f.Errata

Dupa ce lucrarea a fost īncheiata, dactilografiata si imprimata se poate constata prezenta unor greseli unele mostenite din manuscris, altele datorate tiparului clasic.

a.       daca numarul de erori este mic se pot corecta īn text

b.      daca numarul de erori este mare si corectarea lor ar strica aspectul estetic al lucrarii atunci chiar la sfarsitul lucrarii se adauga un tabel care se numeste errata

c.       tabelul consta īn urmatoarele elemente asezate orizontal : cuvantul gresit - pagina si randul - cuvantul corect

d.      cuvintele gresite se īnsiruie īn ordinea paginilor lucrarii

X.6. Anexe facultative

a.       textul de pe supracoperta

b.      simbolurile individuale

c.       culorile

d.      caracterele literelor care delimiteaza diferitele informatii īn ordinea importantei

e.       marginaliile : sunt informatii plasate pe marginea textului (mai ale 20520e41u s la manuale si tratate) care rezuma anumite parti din textul paginii sau paginilor. Marginaliile pot fi verbale (cuvinte-cheie), simbolice (bare verticvale, litere), imagistice (desene sugestive).