CONTRIBUTIILE PSIHOLOGISMULUI LA DEZVOLTAREA SOCIOLOGIEI

Aspiratiile programatice ale tuturor doctrinelor sociologiste de a conferi cunoasterii sociale o "obiectivitate" comparabila cu presupusa "obiectivitate" a cunoasterii proprie stiintelor naturii s-au finalizat, în mod paradoxal, prin relevarea limitelor principale ale sociologismului de a defini "esenta" socialului.

Coroborate cu limitele, deja demonstrate, ale biologismului, aceste circumstante hermeneutice au determinat polarizarea investigatiilor în raport cu variabilele psihologice ale "conditiei umane".

Considerarea psihologiei umane ca factor sociogenetic este premisa curentului psihologist în sociologie initiat de catre Gabrie Tarde. Întemeindu-si elaborarile sale teoretice pe un bogat material faptic, de observatie, G. Tarde sustine ca imitatia este faptul social primar, respectiv primul nivel în care se obiectiveaza întreaga încarcatura valorica ce defineste raportarea eminamente umana la mediul înconjurator (natural si social). "La o valoare logica sau teleologica presupusa, prin ipoteza, ca fiind egala: 1) 545f53f .modelele interne vor fi imitate înaintea celor externe; 2).exemplele oferite de persoane, clase, comunitati, institutii superioare au prioritate asupra celor ale persoanelor, comunitatilor sau institutiilor inferioare. 3).o prezumtie similara de superioritate este asociata când prezentului, când trecutului, ceea ce face ca exemplul parintilor nostrii sau, dimpotriva, ale contemporanilor sa capete o importanta istorica considerabila"

Ca fundament pe care se construieste si se reconstruieste în permanenta societatea umana, imitatia reduce complexitatea personalitatii umane la conditia de fiinta mimetica, societatea fiind definita ca o colectie de indivizi asemanatori. Ceea ce-i uneste în perimetrul existentei sociale este instinctul gregar al asocierii prin intrarea în rezonanta a modelelor similare de comportament comunitar. Aceasta similitudine, la rândul sau este legitimata de repetitie care genereaza în ultima instanta, principalele forme de socializare existente în spatiul social global. "Toate similitudinile se datoresc repetitiilor. Repetitia este legea lumii; în lumea fizica, ondulatia, în lumea biologica ereditatea, în lumea psihologica imitatia". Imitatia este sociala, spre deosebire de inventie care este individuala, De aceea, în masura în care sociologia ambitioneaza a fi o "stiinta a faptelor sociale", ea nu poate accede decât la statutul de psihologie intercerebrala sau interpsihologie.

În aceasta perspectiva, grupul social constituie obiect de studiu al sociologiei nu în calitate de cadru normativ unitar de structurare a relatiilor sociale generate de diviziunea functionala a muncii, ci ca un ansamblu de indivizi care accepta si imita acelasi model de comportament. Sfera socialului se întinde, deci, pâna la limita de propagare a undei imitative întretinuta de "contragiunea" faptului de viata cu ecou în psihologia vietii de grup. Aceasta unda este sursa autentica a producerii si multiplicarii relatiilor interumane la baza carora stau: trebuinte, interese, dorinte, aspiratii. Satisfacerea acestora, fie si la nivel acceptabil, asigura echilibrul social si confera functionalitate sistemului social global. Substanta imitatiei nu constituie instinctul, ci credintele si dorintele individuale care confera nuante specifice, cu totul particulare, formei si intensitatii socializarii indivizilor.Valorificând achizitiile explicative si conceptuale din domeniu , G. Tarde îsi consolideaza setul de argumente pentru a demonstra ca imitatia constituie elementul generic al întregii vieti sociale "toate asemanarile de origine sociala sau constatabile în lumea sociala, sunt efectul direct sau indirect al imitatiunii sub toate formele sale: imitatie-obicei, imitatie-moda, imitatie-simpatie, imitatie-supunere, etc". Omniprezenta în spatiul social îi confera imitatiei un caracter necesar, fapt care-l conduce pe G. Tarde la ideea unor "legi speciale" generate de imitatie. Scoasa din sfera singularului si a manifestarii spontane, imitatia este definita ca "ereditate sociala" în sensul ca întretine tendinta de propagare, prin iradieri imitative, a modelelor actionale si a ideilor care contribuie la realizarea "omogenizarii" spirituale, adica a mentalului colectiv care face posibila existenta societatii. În viata concreta a indivizilor, impulsurile imitative sunt cultivate prin credinte si se declanseaza de catre dorinte la nivelul carora începe fenomenul de "contagiune". Ca fenomen social imitatia poate fi: logica si extralogica.

Prima lege, imitatia "ab interioribus ad axteriora", de natura logica caracterizeaza doua clase de situatii: 1) adoptarea ideilor preceda imitarea practica. Exemplu: în anii premergatori Revolutiei franceze, Parisul nu mai copia moda Curtii regale; 2) adoptarea scopurilor preceda imitatia mijloacelor. Exemplu: în secolul al XVI-lea, moda, literatura si arta italiana si spaniola au cucerit constiintele pregatind psihologic indivizii pentru viitoarea acceptare a supunerii fata de Papa.

Specificul acestei legi îl constituie urcarea de la inferior la superior, respectiv propagarea sociala a unei nevoi individuale de imitatie.

A doua lege caracterizeaza aspectele de natura extra logica prin care se propaga modelele de comportament de la superior la inferior. Exemplu: înclinatia spre lux a claselor sociale superioare îi contamineaza si pe cei    care se gasesc în alte pozitii sociale cu posibilitati materiale mai limitate. La acestia din urma, realizarea înclinatiei spre lux nefiind posibila în totalitate se particularizeaza în cultivarea gustului pentru frumos si buna purtare. Pe termen lung, sensul acestei propagari de sus în jos, determina o tendinta de ridicare a standardelor de întelegere si comportament al celor aflati pe trepte inferioare de existenta sociala. Acest aspect se finalizeaza cu civilizarea "maselor"; precum în istorie ne-o demonstreaza viata si initiativele nobilimii. Aspiratia indivizilor de a urca treptele ierarhiei sociale, desi legitima si pozitiva pe ansamblu, are si un efect negativ: conduce spre utopia egalitarismului social.

În raza de semnificatie a acestei legi, G. Tarde releva din unghi sociologic, mobilitatea sociala din vremea sa, în felul urmator: "Muncitorul din orase se tot poate crede el egalitar si poate el lucra pentru distrugerea burgheziei devenind el însusi tot mai mult burghez; asta înseamna ca nu constituie el însusi un fel de aristocratie foarte admirata si invidiata de tarani. Ţaranul este, comparativ cu muncitorul, cam ceea ce este muncitorul fata de patron. De aici decurge emigrarea de la tara spre orase".

Aceasta a doua lege releva faptul ca individualul si socialul sunt doua laturi complementare ale fondului socializant pe care-l contine imitatia.

Miscarea permanenta a individului în spatiul social determina interferenta undelor imitative diferite prin forma si continutul lor. La nivelul psihicului individual, aceste iradieri imitative generate de credinte si dorinte contradictorii se obiectiveaza în opozitii si conflicte. Opozitia psihica, interioara, rezultata din tensiunea alegerii între alternative, sta la baza atât al tensiunilor sociale, cât si a aparitiei unor credinte, dorinte si idei noi. Abordând geneza conflictului, G. Tarde considera ca "duelurile logice" si teleologice ce se petrec în constiinta individuala sunt "cauza autentica a opozitiilor sociale". Adevarata opozitie sociala trebuie cautata în sânul fiecarui individ ori de câte ori acesta sovaie între a adopta sau a respinge un model social care i se ofera" . Pe aceste considerente se sprijina G. Tarde pentru a defini opozitia ca o a treia lege sociala.

Cea de a patra lege sociala este inventia al carei "mecanism" consta în "împerecherea logica a doua idei". Considerând inventiile ca: "adevaratele lucruri sociale", G. Tarde le clasifica în: a) teoretice: conceptii mitologice, sistemele filosofice, ipotezele, descoperirile stiintifice, credintele. "Ceea ce cârmuieste lumea nu sunt oamenii mari, ci propriu-zis, marile gânduri si idei", precizeaza G. Tarde pentru a exemplifica rolul ideilor în inovatia sociala si în creativitatea organizatorica; b) inventiile practice cuprind, prin extrapolare, toate modelele de comportament, instrumentele si tehnicile de actiune. Ca exemple, G. Tarde propune: inovatiile verbale, inovatiile rituale (religioase, ceremoniale, etc.), inovatii industriale (productie, organizare), inovatii militare (armament, tactica, strategie), inovatii politice, juridice, noile criterii de evaluare a creatiilor artistice sau literare.

Cele doua mari clase enumerate sunt folosite de G. Tarde pentru a demonstra faptul ca inventia este un fapt pur individual care se propaga în societate. Inventia nu este nici sociala si nici produsa de societate. Societatea, prin cresterea gradului de civilizatie, creeaza numai nevoi noi; însa satisfacerea acestor nevoi este posibila doar prin inovarea mijloacelor de actiune si a mentalitatii oamenilor. În acest context individul se afirma ca personalitate prin creatie atât în ordinea existentei materiale, cât si în cea a existentei spirituale.

Geneza inventiei, formele si aria de propagare a acesteia constituie obiectul de studiu al sociologiei.

"Cum, însa, inventia e fapt individual, iar imitatia fapt social, decurge de aici ca individul contine întotdeauna socialul în stare germinativa, iar socialul presupune întotdeauna o multiplicitate de surse în constiintele individuale" . Inventiile apar, deci, singulare, dar genereaza curente imitative prin care devine posibila coerenta spatiului social global si progresul social. Progresul social se poate realiza prin: 1) substituirea inventiilor prin care G. Tarde defineste depasirea unei inventii care sta la baza curentului imitativ aflat în actualitate de catre una noua, care raspunde mai adecvat acelorasi nevoi sau probleme. În termeni moderni, am putea spune ca este vorba de uzura morala a inventiilor. Concurenta dintre inventii rivale se soldeaza, totdeauna, cu impunerea celei care se afirma prin initierea unui nou curent imitativ.

Aceasta concurenta este numita de G. Tarde "duel logic" deoarece alegerea între inventii alternative implica discernamântul rational, un proces de gândire, o judecata logica si axiologica. În situatia în care o inventie "devenita traditionala" cuprinde noi arii de raspândire, de este vorba de progres real, ci de un progres "static"; 2) progresul prin acumulare se realizeaza prin "acuplarea" inventiilor, respectiv prin preluarea selectiva, din cadrul "faptelor sociale" existente, doar a acelor elemente care mai corespund noilor curente imitative. Acest tip de dezvoltare demonstreaza ca progresul nu este totdeauna o "evolutie", ci un rezultat, cumulat, al inserarii unor elemente noi în structurile acceptate ca având valoare perena.

În acest sens, G. Tarde propune chiar înlocuirea conceptului de "revolutie" cu cel de "insertie, opinând ca omenirea are nevoie de o "filosofie" a "insertiunii universale".

Formându-se ca personalitate si evoluând în orizontul de interferenta a mai multor curente imitative, individul se socializeaza în masura în care se adapteaza.

Legea a cincea, legea adaptarii, este cea care încheie contributia lui G. Tarde la conturarea psihologismului la orientarea specifica în istoria doctrinelor sociologice.

Adaptarea, "creeaza conditiile îmbinarii originale a credintelor, dorintelor si ideilor în spiritul fiecarui individ"[6] asigurând, astfel, echilibrul social. Într-o interpretare sumara, adaptarea este prezentata ca a III-a lege a fenomenului imitativ prin care devine posibila asocierea între oameni. "Consensul" durkheimist nu se realizeaza prin adeziunea de valori acceptate, ci prin integrare. Integrarea legitimeaza "echifinalitatea" unor activitati individuale diferite ca motivatie, ca forma si ca arie de manifestare. Plecând de la proiectia sociologica a comportamentului individului, în spatiul comunitar, G. Tarde interpreteaza adaptarea ca principal factor în disocierea critica de teoria "maselor creatoare". Creator este numai individul, sustine G. Tarde, în multime îsi atenueaza individualitatea, diminuându-si puterea de discernamânt si capacitatea de inovare. În mase, individul este înclinat spre acceptarea imitarii comportamentului celor ce-I sunt superiori ca pozitie sociala (corporatii etc.). De aceea, o valorificare sociala a individului este posibila nu printr-o masificare a lui, ci prin crearea conditiilor sociale de adaptare la acele contexte sociale care-i permit individului sa-si valorifice superlativ capacitatile creatoare. Adaptarea, deci, nu trebuie confundata cu conformismul, ci raportata la exigentele echilibrului social fara de care echilibrul psihologic individual nu este posibil.

"Imitatia, opozitia, inventia - ca fenomene psihice, individuale - sunt, asadar, cei trei factori care stau la baza aparitiei societatii, a existentei si progresului sau.Ele sunt cele care explica o serie de fenomene sociale, cum ar fi: repetitia, (prin imitatie), conflictele si concurenta (prin opozitie), (adaptarea) prin inventie.

Orientata spre explorarea, din unghi sociologic, a genezei spatiului social, opera lui G. Tarde a ramas în istoria sociologiei prin bogatia de argumente juridice, morale, psihologice si culturale care pledeaza pentru "recuperarea" subiectivitatii, pe nedrept ignorata sau trecuta pe plan secund de catre promotorii sociologismului.

Totusi, voluptatea polemica si aspiratia ostentativa de a aduce o noua perspectiva în explicatia societatii, cu toate fenomenele sale aferente, a condus pe G.Tarde catre promovarea unei noi perspective inedite ca sistem categorial, dar deloc noua în istoria gândirii si nici scutita de limite proprii, antrenate chiar de premisele de la care se origineaza.

Dincolo de acestea, merita sa amintim si pe câtiva dintre succesorii lui G. Tarde si a unor variante - americane si engleze - ale psihologismului.

REPERE BIBLIOGRAFICE

G. Tarde (Sarlat, 1843 - Paris, 1904)

A fost magistrat, judecator de instructie, profesie pe care a exercitat-o timp de 20 de ani. A devenit sef al serviciului de statistica al Ministerului de justitie în 1893. Din 1900, dupa multe aparitii stiintifice de profil, a devenit profesor de filosofie moderna la College de France.

Opere principale: La criminalite comparee (1886); Les lois de l'imitation(1890); Les transformations de Droit (1893); La logique sociale (1893); Essais et melanges sociologiques (1895); L'opposition universelle (1897); Les lois sociales (1898); Etudes de psychologie sociale (1898); Les transformations du pouvoir (1899); L'opinion et la foule (1901); Psychologie economique (1902); La realit sociale (1900); La psychologie intermentale (1900).

Tarde, Gabriel: La criminalite compar e, Paris, Felix Alcan, 1886;

Tarde, Gabriel: Legile sociale (trad.) de M. Hodos, Bucuresti, Cultura    nationala, 1924;

Tarde, Gabriel: Les lois de l'imitation, Paris, Libraire Felix Alcan, 1921;

Tarde Gabriel: L'opinion et la foule, Paris, Felix Alcan, 1922;

Nisipeanu, Ioan: scoala psihologica, Bucuresti, Cugetarea, 1938;

Mc Dougall, William: Psychology: the Study of Behaviour, London, New-York, Toronto, Oxford University, Press, 1947;

Mead, George H.: Mind, Self and Society, Chicago, The University of Chicago Press, 1967;

Floru, Robert: Introducere în psihofiziologie, Bucuresti, Editura stiintifica,1972;

Herseni, Traian: Cultura psihologica româneasca, Bucuresti. Editura stiintifica si Enciclopedica, 1980;

Levi, Vladimir: Noi si eu, Bucuresti, Editura didactica si pedagogica, 1978;

Allport, G. W.: Structura si dezvoltarea personalitatii, Bucuresti, Editura pedagogica, 1981.