Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























MAREA PROBLEMA A "CHESTIUNII RURALE' - Problema sociala

sociologie





MAREA PROBLEMĂ A "CHESTIUNII RURALE"     - Problema socială




Spre sfârsitul veacului al XVI-lea apar deci nu numai latifundiile boieresti, acumularea adică de "stare" cumpărată sau stăpânită în silă, ci si "domeniile muncite în clacă" adică prin tărani aserviti, redusi în stare de rumânie sau vecinie, apoi sub forma clăcăsiei urbariale din epoca fanariotică desfăsurată de-a lungul veacurilor XVII si XVIII, până la deplina ei formă, a Regulamentelor Organice.

c) Acest proces social de trecere la o productie de cereale-marfă în cantităti sporite a fost însă întărit până la proportii catastrofale, odată cu deschiderea pietei capitaliste europene care se face din ce în ce mai simtită pe măsură ce puterile europene impun Turciei un regim de liberă circulatie a mărfurilor între Occident si Orient. A intervenit mai întâi pacea de la Kuciuc Kainargi din 1774, apoi cea de la Adrianopole, din 1829, care dau frâu liber transporturilor de mărfuri pe căi terestre, fluviale si maritime, piata internatională cerând cantităti de cereale din ce în ce sporite, la preturi mereu urcate.

S-a arătat încă demult de către teoreticienii nostri ce importantă decisivă a avut tratatul din Adrianopole asupra vietii noastre economice, deci si politice.[7]

Efectul impactului capitalist a devenit hotărâtor si imediat vizibil în veacul al XIX-lea, când marile întinderi pastorale, vastele bărăganuri si izlazuri care acopereau majoritatea teritoriilor tării, colindate până atunci doar de turmele păstorilor, transhumanti sau ba, au fost "puse sub plug", adică destelenite, arate si însământate, toate având drept tel vânzarea cerealelor în seria de porturi dunărene nou create în acest scop. Asistăm la o generală coborâre a capitalelor de judete de la munte si podgorii, spre linia Dunării, luând astfel nastere noile orase Turnu Severin, Calafat, Turnu Măgurele, Alexandria, Giurgiu, Călărasi, Fetesti, Brăila, Galati, miscare continuată de altfel si dincolo de hotarele noastre, pe toată câmpia Ucrainei până la portul Odesei.

Nu numai economic avem însă de-a face cu o "coborâre" spre polurile de atractie ale porturilor dunărene, ci si cu o "coborâre demografică" având aceeasi directie, marile densităti încetând de a fi cele din judetele dinspre munte, ele mutându-se în judetele din câmpie, în care, în decurs de câteva decenii, înregistrăm o încincire a populatiei, adevărată explozie demografică, obtinută nu prin cresteri biologice ci prin vaste translatii teritoriale, din care anume vestigii se mai pot cunoaste până astăzi, analizele demografice cartografiate arătând existenta unor "culoare de coborâre" de la munte la ses, marcate printr-o densitate deosebită a văilor Jiului, Argesului, Dâmbovitei, Ialomitei si Buzăului de-a lungul cărora s-au îndesit satele, ca lente fluvii demografice curgând timp de multe generatii, în cucerirea terenurilor agricole puse în cultură în veacul al XIX-lea.

Acest proces a avut consecinte sociale importante, căci a dus la o înversunare a luptelor între tărănime si boierime.

5) Teza boierească de revendicare a proprietătii absolute asupra satelor

O sporire a productivitătii muncilor agricole s-ar fi putut obtine doar prin renuntarea la sistemul "moinei", adică al agriculturii "itinerante" făcută în petece insulare răspândite haotic pe imensele întinderi de câmpii lăsate în telină. Aceasta ar fi fost posibil dacă agricultorii nostri ar fi fost la curent cu problema tehnicilor agricole si ar fi stiut de existenta agriculturii în multiple tarlale, cu "asolamente", adică cu rotatii culturale complexe, de tipul Kopelwirtschaftului occidental. Dar atât boierii cât si tăranii erau în totală necunostintă a unor asemenea probleme; mentalitatea lor era încă dominată de ideea imenselor izlazuri care puteau fi puse "sub plug", adică arate până la totala lor stoarcere de vlagă, abia atunci devenind necesară lăsarea lor în "jaceră" (în franceză "jachčre"), sistem agricol de exploatare sălbatecă a unor pământuri virgine, care va fi folosit până târziu, în plin veac al XX-lea pe marile latifundii boieresti în care domina sistemul asa-numit de agricultorii nostri "jacera latifundiară".



Pentru boierii stăpâni de sate, problema urgentă care li se punea era să înlăture concurenta agricultorilor tărani, cu alte cuvinte să oprească, sau în tot cazul să mărginească cât mai mult drepturile tărănesti la punerea în lucrare a terenurilor aflate în telină. Initial, asemenea mărginiri ale drepturilor tărănesti au purtat asupra fânetelor si cosirilor, mărginindu-se dreptul de a paste numai până la un anumit număr de vite; "fruntasul" era socotit a fi cel cu 16 capete de vite, având mai multe drepturi decât "mijlocasul" doar cu 6 vite si atât mai mult "codasul" având doar o vacă. Boierii doreau să recurgă si la un alt mijloc de a-si asigura profituri maxime, prin aplicarea procedeului asa-numit al "cantonamentului", adică a-l delimitării pe întinsul mosiei a unei zone pe care să si-o rezerve în folos exclusiv, socotit în general a fi de 1/3 din total; în acest caz procedeul este numit "tiersaj" (sau "triaj") folosit în Occident încă din Evul Mediu. Acolo, a dus la constituirea a ceea ce s-a numit "rezerva seniorială", fenomen care la noi nu a apărut însă decât pe la sfârsitul veacului al XVII-lea si numai în ce priveste islazurile.

Această primă presiune boierească, având initial un caracter "pastoral" se înăspreste odată cu trecerea la o economie agricolă, desi prin mărginirea numărului de pogoane tărănesti "legiuite" va creste si "rezerva" în folosul monopolului boieresc.

Se adaugă încă un alt procedeu de mărginire a drepturilor tărănesti la agricultura "locurească" făcută "în moină", prin dreptul pe care si-l arogă boierul de a "arăta" tăranilor unde anume trebuie să are; nu împrăstiat anarhic, ci grupat, în loturi alăturate unele de altele, în anume zone. Astfel "moina sălbatecă" urma să se transforme în "moină reglementată" prin fixarea a două mari "câmpuri" (de sus si de jos) în care sătenii au fost obligati a ara, alternativ când pe un câmp când pe altul, ceea ce era o primă modalitate de a curăta islazul de petecele insulare anarhic presărate, fără plan, pe întreg întinsul mosiei.

De asemenea, boierii s-au străduit să aducă vetrele de sat, "la linie", adică să le comaseze într-un spatiu restrâns la maximum, satul împrăstiat ajungând a fi "compact".

Toate aceste actiuni de mărginire a drepturilor de folosire a terenurilor, de cantonament prin delimitări teritoriale si de comasări de loturi în spatii restrânse, erau justificate în mintea boierilor prin argumentul că ei erau de fapt "proprietari absoluti" ai întreg trupului de mosie al satului invocând în acest sens Codul Civil Napoleon ca mijloc de modernizare a vietii sociale, si de reglementare "stiintifică" a agriculturii noastre.

Cum însă titlul de "proprietate" nu aducea cu sine, ipso facto muncitori, boierul "proprietar" trebuia să-si asigure si muncitorii agricoli, adică mâna de lucru care să facă efectiv agricultură. Cum nu aveau "capital" si nici nu exista un proletariat agricol care să poată fi angajat cu salariu în munci agricole, solutia cea mai comodă era recurgerea la munca silită, în clacă, a tăranilor; se continua astfel sistemul "urbarial" ajuns a fi si el "traditional", asa cum fusese fixat de la Mavrocordati încoace în jurul a 12 zile de clacă obligatorie. Continuarea sistemului venea însă în contrazicere cu pretentia de detinere în "proprietate" a terenului, după definitia din codul civil. Iesirea din contrazicere va fi căutată prin subterfugiul afirmării că între tăran si proprietar pot interveni contracte sinalagmatice, în urma unor "tocmeli agricole" prin care proprietarul dă în "arendă", un teren cu conditia ca "renta" să-i fie plătită nu în bani pesin ci în sistem de "meteiaj" (în franceză "metayage"), adică prin dijmuirea recoltei, plus executarea unui număr de zile de clacă, sistem care până la urmă va lua forma "dijmei la tarla", care va dura până după răscoala din 1907.




[1] Lucrarea, aflată încă în manuscris, e intitulată: Despre al doilea servaj; analiză de sociologie europeană comparativă. Adaugă încă lucrarea lui Daniel Chirot Social Change in a Peripherial Society; the Creation of a Balkan Colony (New York, 1976) care foloseste o parte din prelegerile mele publice pe această temă. - Vezi si lucrarea antologică Le deuxičme servage en Europe centrale et orientale (1970) cuprinzând si un studiu al meu pe această temă si comentarea lui.

[2] Asupra acestei probleme vezi J. Nichtweiss "Le deuxieme servage, la "voie prussienne" et le développement du capitalisme dans l'agriculture de l'Allemagne de l'Est" (în "Le deuxičme servage", revista Recherches internationales ŕ la lumičre du marxisme, 1970).

[3] Totusi pentru a ne da seama de covârsitoarea importantă a acestui regim urbarial, mentionăm următoarele decizii: Hrisovul lui Constantin Racovită (1752), întâiul asezământ al lui Grigore Ghica (1766), Asezământul lui Grigore Calimah (1768); Al doilea asezământ al lui Grigore Ghica (1777), Pravilniceasca condică lui Ipsilanti (1785); Hrisovul lui Al. I. Mavrocordat (1785); Hrisovul lui Mihail sutu (1794); Asezământul lui Alexandru Moruzi (1791); Hrisovul lui Alexandru Moruzi (1792); Hrisovul lui Alexandru Moruzi (1805); Condica lui Caragea (1817); Asezământul lui Ionită Sandu Sturza (1828).

[4] Termenul e folosit si în Regulamentele Organice care amintesc de arături făcute "în telină" deosebite de cele făcute "în moină"; în Muntenia folosindu-se termenii de "arătură în telină" si "în loc spart". Folclorul păstrează vie amintirea acestui procedeu agricol (Cf. H.H. Stahl, studiul "Plugusorul", în volumul Eseuri critice, Bucuresti, 1983).

[5] H. H. Stahl, "Techniques agraires, coutumes juridiques et paysages ruraux"; Revue roumaine d'histoire, XX, 3, 1981.

[6] Cu bună dreptate Constantin Căzănisteanu o socoteste valabilă si pentru secolele anterioare; si, adăugăm noi, rămâne valabilă si pentru vremea ulterioară din preajma Regulamentelor Organice. Cf. Constantin Căzănisteanu, Pe urmele lui Mircea cel Mare. (Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1987). - Vezi si comentariile judicioase din Căzănisteanu, op. citat. pp. 25-26.

[7] Printre cei dintâi teoreticieni care au formulat "teoria Adrianopolului" se cuvine a fi citat A.C. Cuza, cu a lui "Poporatie", în ciuda lipsurilor si gravelor ei defecte.






Document Info


Accesari: 2343
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2023 )