Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























Mijloace de subzistenta si schimb. Unitatile de adaptare. Societatile de vanatori-culegatori. Societati agro-pastorale

sociologie




Mijloace de subzistenta si schimb. Unitatile de adaptare. Societatile de vânatori-culegatori. Societati agro-pastorale;


O lege universal valabila postuleaza ideea conform careia toate fiintele vii reclama trebuinta de asigurare a mijloacelor de subzistenta, în conformitate (pentru antropologie) cu clasificarea trebuintelor întreprinsa de K.B. Malinowski. În aceasta categorie sunt incluse asigurarea hran 12412b14m ei, apei si locuintei. Ca atare, fiintele vii trebuie sa aiba acces nu doar la elementele propriu-zise de subzistenta ci si la mijloacele de obtinere a acestora.



O caracteristica a tuturor populatiilor si culturilor este capacitatea de adaptare, al careii rol este esential. Procesul de adaptare reflecta echilibrul existent între trebuintele unei populatii si potentialul de satisfacere a acestora de catre membri.

Într-un sens mai larg, adaptarea se contureaza ca proces al interactiunii dintre schimbarile survenite în mediu ca urmare a actiunii unui organism, dar si în sens invers respectiv impactul mediului asupra organismului.

Ia nastere asadar conceptul de ecosistem care poate fi definit ca întreg functional compus din mediul fizic si organismele vii din cadrul sau. În ansamblu, organismele sunt identice cu indivizii care compun o populatie, iar populatia trebuie sa posede abilitatea de a face fata schimbarilor survenite în mediul înconjurator.

Organismele împreuna cu mediul genereaza sisteme aflate în interactiune. Omul poate fi deopotriva cultivator si pescar însa mediul reprezinta, în cele din urma, factorul decisiv. Exemplificând, asa cum în zona arctica nu sunt prezenti cultivatorii, la fel nici în regiunile desertice activitatile legate de pescuit nu sunt atestate. Antropologii în general si exponentii antropologiei ecologice în special au preluat acest concept de ecosistem de la promotorii ecologiei generale.

În alta ordine de idei, adaptarea trebuie înteleasa si din punct de vedere istoric. Pentru ca un organism sa se poata adapta unui sistem, trebuie sa detina abilitatea de a se ajusta la caracteristicele acestuia. De pilda în America de Nord, la tribul Comanche care începuse sa se dezvolte in teritoriul arid din sudul statului Idaho, asigurarea subzistentei se realizeaza prin culegerea unor plante "perene" si vânarea animalelor de talie mica.

Membrii tribului au elaborat o cultura materiala rudimentara care consta în principal din unelte si instrumente de vânatoare purtate de femei, grupul era redus din punct de vedere numeric, iar puterea sociala se afla concentrata în mâinile samanului. Intr-un moment istoric dat regiunea acestor triburi a fost invadata de animale de talie mare, respectiv de bizoni. În scurt timp, în cadrul culturii materiale a indienilor Comanche a putut fi observata o brusca specializare si diversificare a uneltelor. Automat pe plan social devenise observabila o largire a grupului ceea ce a condus la aparitia unor forme de organizare sociala si politica mai complexe.

Este certa existenta unei evolutii paralele a grupurilor umane în urma unor procese de adaptare similare în regiuni în care exista un substrat cultural asemanator. De exemplu cultivarea plantelor si domesticirea primelor animale survine în timp aproximativ concomitent, însa în arealuri geografice diferite. De aici s-a desprins si ideea de arie culturala, presupunând o regiune geografica în care convietuiesc societati cu un mod de viata asemanator.

În numeroase cazuri regiunile geografice nu sunt uniforme din punct de vedere topografic si din punctul de vedere al climei. Poate interveni ca factor izolarea geografica si ca atare noile descoperiri din domeniul tehnicii nu pot fi transmise prin împrumut de la o cultura la alta.

Pentru a ilustra variatiile culturale în cadrul unei regiuni date a fost introdus în antropologie conceptul de tip cultural, de catre J.H. Steward. Tipul cultural este marcat de o tehnologie caracteristica aflata în legatura cu mediul. La rândul lor, mediul si tehnologia nu reprezinta singurii factori care determina tipul de mijloc de subzistenta specific pentru o societate. Aici intervin organizarea politica si structura sociala, care în cele din urma se dovedesc a fi esentiale si specifice modului de aplicare al tehnologiei în vederea supravietuirii.

În Antichitate, în China, Mesopotamia si în America Centrala este dovedita practicarea agriculturii intensive si existenta unor sisteme de irigatii. Existenta lor a fost posibila datorita prezentei unor forme de organizare politica si sociala care au demonstrat capacitatea de a mobiliza grupuri largi în vederea construirii si întretinerii lor.



Monarhii si casta preoteasca detineau un rol hotarâtor în ceea ce priveste organizarea muncii si decideau asupra modului în care resursele de apa erau folosite iar cele alimentare distribuite.


Societatile de vânatori-culegatori.


Un prim tip de societate, în functie de asigurarea mijloacelor de subzistenta, este cea de vânatori-culegatori. La ora actuala 0,003% din populatia globului îsi asigura subzistenta prin vânatoare, pescuit si culegerea unor fructe ori plante salbatice. Înainte însa, cu circa 10 000 de ani în urma, toti oamenii îsi asigurau astfel subzistenta.

Populatiile axate pe acest tip de subzistenta pot fi întâlnite în zone marginale din punctul de vedere al amplasarii lor geografice, cum ar fi tundra arctica, zonele desertice sau padurile tropicale inaccesibile. În anumite cazuri exponentii societatilor industriale îi eticheteaza pe membrii acestor tipuri de societati ca fiind primitivi, retrograzi si subdezvoltati din punct de vedere social.

Dincolo de aceasta observatie etnocentrista asupra lor, ei duc o viata simpla dar ordonata, ramânându-le suficient timp pentru dezvoltarea unei spiritualitati remarcabile si a unei vieti sociale complexe.

Caracteristicile fundamentale ale societatilor de vânatori-culegatori sunt practicarea unor îndeletniciri specifice printre care nu se regasesc agricultura si cresterea animalelor. Indivizii comunitatilor prezinta capacitatea de a-si adapta habitatul la resursele de hrana existente în timpul frecventelor migratii. Migratia se deruleaza într-un teritoriu bine delimitat, vitale fiind si resursele de apa. Astfel, o populatie de vânatori-culegatori trebuie sa fie suficient de apropiata de o sursa de apa pentru a nu consuma mai multa energie cautând-o decât poate fi obtinuta prin hrana.

În cadrul acestui tip de societate grupul de indivizi este redus din punct de vedere numeric, cifra variind între 25-50 de persoane. Aceasta cifra este dependenta de asa numita capacitate portanta a terenului, adica numarul maxim de oameni care poate fi sustinut prin resursele naturale ale regiunii.

Tipul acesta de societate îsi pune amprenta asupra modelelor umane precum si asupra relatiilor interumane. Vânatorii-culegatori sunt non-violenti, bazându-se mai degraba pe cooperare decât pe competitie. Au putut fi sesizate trei elemente fundamentale ale organizarii societatilor de acest tip.

În primul rând, diviziunea muncii în functie de gen, împartirea judicioasa a hranei în virtutea principiului consumului de energie la nivel individual si în cele din urma, tipul egalitarist al societatii.

Nu exista un surplus de produse, iar toate uneltele, armele, plasele de pescuit, etc. sunt considerate proprietate comuna si nu proprietate personala a indivizilor din cadrul societatii.

La nivelul acestei societati nu este atestata tendinta de a acumula surplusul de produse, acesta fiind folosit ca rezerva pentru perioadele secetoase. De asemenea, bogatia era considerata a fi mai degraba un semn al deviantei sociale decât semn al prestigiului.


Societatile agro-pastorale.

Al doilea tip de societate este specific societatilor agro-pastorale. Daca descoperirile de natura tehnica, respectiv arcul cu sageti, au generat aparitia vânatorii si a culesului, domesticirea animalelor si cultivarea plantelor se dovedesc a fi elemente dominante pentru aparitia preocuparilor de natura agro-pastorala.



Pentru unele comunitati este tipica practicarea horticulturii. Sunt prezente comunitati mici care prelucreaza suprafete reduse ca întindere, fara a folosi irigatia si fara a face apel la unelte rudimentare de mâna.

De regula aceste comunitati cultiva diferite soiuri de cereale pe o suprafata redusa, însa suficienta pentru asigurarea subzistentei.



Prezenta irigatiei, a fertilizarii naturale, a plugului din lemn ori metal tras de animale si a cultivarii pe suprafete întinse sunt elemente specifice comunitatii care practica agricultura intensiva.

O societate tipica practicanta a unei agriculturi rudimentare este tribul Gururumba, care cuprinde circa 1.120 de indivizi, grupati în sase sate din Noua Guinee.

Micile suprafete cultivate sunt precis delimitate de garduri. Fiecare adult, în exemplul de fata, este implicat în activitati de asigurare a subzistentei datorita existentei unei precise diviziuni a muncii în functie de gen. Prestigiul social este determinat de gradul de productivitate a terenului agricol aflat în folosinta. Sunt cultivate cereale, se practica rotatia culturilor, dar fertilizarea nu este cunoscuta.

Relatiile sociale sunt sudate prin prezenta unui sistem al darurilor în cadrul acestor comunitati. Cu cât se daruieste mai mult cu atât creste îndatorirea fata de cel ce ofera darul si implicit statutul social.

La nivelul populatiei Gururumba, fiecarui barbat îi sunt alocate câte doua terenuri: unul necesar pentru produsele care vor asigura subzistenta familiei si unul din care vor rezulta produsele necesare sistemului de dar.

O data cu intensificarea agriculturii, unele comunitati agro-pastorale se dezvolta, apar forme pre-urbane si urbane, iar indivizii axati initial pe activitatile agricole se specializeaza în alte domenii, putând fi întalniti practicând o serie de meserii ca si tâmplari, fierari, dulgheri, în ansamblu îndeletniciri care contribuie la diversificarea vietii în cadrul unei viitoare asezari cu caracter urban.

Urbanizarea aduce cu sine o noua ordine sociala si odata cu stratificarea sociala, în functie de activitatile desfasurate si de familia de origine, începe sa se manifeste inegalitatea. La popoarele axate pe cultivarea unor terenuri mici deciziile majore privitoare la forma de control asupra pamântului vizeaza modul în care terenul este achizitionat, valorificat si transmis.

La populatiile pastorale este necesara prezenta unui sistem care sa reglementeze proprietatea asupra locurilor cu resurse de apa si de pasunat, precum si dreptul de a traversa alte terenuri în drumul lor catre pasune. În schimb, la populatiile agrare, reglementarile vizeaza modurile în care este asigurata irigarea culturilor precum si mijloacele de stabilire a proprietatii asupra pamântului.

Problematica proprietatii terenurilor în societatile non-industriale este reglementata aproape în exclusivitate în virtutea raporturilor de rudenie si descendenta, grupurile de rudenie fiind în consecinta cele care exercita controlul.












Document Info


Accesari: 2736
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2022 )