Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























ABUZUL PSIHOLOGIC

Asistenta sociala




Abuzul psihologic

Toate formele de abuz si neglijare a copilului au componente si consecinte psihologice. Anumite forme de maltratere au însa, ca instrument, tocmai mijloace de natura psihologica, de aceea cercetatori ca Garbarino, Guttmann si Seeley (1986), precum si Brassard, Germain si Hart (1987) au propus definirea abuzului psihologic ca fiind o forma distincta de rele tratamente. Garbarino si colegii sai considerau în 1986 ca maltratarea psihologica nu trebuie considerata ca fiind doar o consecinta a celorlalte forme 414w2220e de rele tratamente, subordonata fata de ele, ci - dimpotriva - ar trebui sa fie luata ca pilon central în eforturile de întelegere a familiei disfunctionale, precum si a nevoilor de protectie a copilului (p. 7). Garbarino si colaboratorii definesc abuzul psihologic comis împotriva unui copil ca fiind "atacul concertat al unui adult asupra dezvoltarii constiintei de sine si a competentei sociale a copilului" (1986, p.8).




Formele de abuz psihologic mai des întâlnite sunt cele la care recurg parintii sub forma de diverse pedepse: izolarea copilului (legarea, încuierea lui în diferite spatii închise, în pivnita etc; neacordarea raspunsurilor emotionale); terorizarea copilului; refuzul de a-l ajuta la solicitarea acestuia; degradarea lui; exploatarea lui, folosirea lui ca servitor; coruperea minorului prin învatarea cu, sau recompensarea unor comportamente neadecvate, antisociale, agresive, rasiste, imorale sau criminale.

Abuzul psihologic consta din acte de omisiune si din comiterea unor actiuni care provoaca traume si leziuni psihologice. Aprecierea gravitatii vatamarii psihologice se face pe baza unor criterii ale comunitatii si ale profesiunii. Vatamarea psihologica se poate produce de catre membrii familiei sau de catre persoane straine de familie, singuri sau în grup, de catre indivizi care, prin vârsta si rolul pe care îl au în raport cu copiii au putere asupra acestora. Aceste acte pot dauna copilului pe plan cognitiv, comportamental, afectiv sau fizic, dar cel mai adesea concomitent pe mai multe planuri. Maltratarea psihologica include respingerea, terorizarea, izolarea, exploatarea, degradarea copilului, refuzul de a-i raspunde emotional si greseli în procesul de socializare a lui (Brassard, Germain si Hart, 1987, p.6). Garbarino et al. (1986), Pecora et al. (1992) si Whitman (1998) au identificat respingerea, izolarea, terorizarea, ignorarea si coruperea ca fiind forme ale abuzului psihologic.

Atitudinea de respingere intentionata, repetata a copilului, manifestata prin nerecunoasterea consecventa a nevoilor si meritelor sale constituie o forma specifica de abuz psihologic. Ea exprima negarea legitimitatii dorintelor copilului si transmite acestuia ideea ca el e lipsit de drepturi, e dependent de adult, inferior si lipsit de speranta de a fi acceptat. Whitman (1998) enumera urmatoarele acte având caracteristicile abuzului psihologic asupra copilului: ridiculizarea cronica, minimalizarea si umilirea copilului; pedepsirea copilului pentru activitati de joc specifice vârstei sau pentru gesturi si comportamente normale (de exemplu curiozitatea, manipularea unor obiecte, zâmbetul, plânsul etc.); transformarea copilului în tap ispasitor al familiei; refuzul cronic al gesturilor de afectiune; tratarea unui copil mai mare ca unul de vârsta mai mica (infantilizarea unui adolescent, spre exemplu); afisarea unei preferinte evidente pentru unul din copiii din familie, în defavoarea altora; etichetarea negativa a comportamentului unui copil în mod cronic; refuzul permanent al parintelui de a recunoaste sau de a remarca realizarile copilului.

Izolarea copilului de experientele sociale firesti ale vârstei sale, îl rupe pe copil de mediul social care îi poate asigura acestuia relatiile sociale necesare dezvoltarii competentelor sociale si formarii identitatii sale. Interzicerea sistematica a jocului cu alti copii, a distractiilor cu cei de aceeasi vârsta, împiedica copilul sau adolescentul sa lege prietenii si sa-si formeze puncte de reper în mediul social exterior familiei. Izolarea copilului, în formele sale grave, se asociaza cu forme de abuz fizic sau/si sexual, facând copilul sa se simta singur pe lume si lipsit de speranta de a primi ajutor de la cineva. Izolarea mai are ca efect inocularea ideii ca ceea ce se întâmpla în familie este normal, este ceea ce trebuie sa se întâmple în toate familiile, în cazul tuturor copiilor. Încercarea copilului de a depasi izolarea este considerata de parintele abuziv ca tradare si este pedepsita. Izolarea poate lua forma interdictiei aderarii copilului sau adolescentului la activitati de club, antrenamente sportive sau serbari, iar în anumite cazuri, a retragerii copilului de la gradinita sau scoala.

Terorizarea copilului pe cale verbala, pentru inocularea fricii de consecinte grave, creaza acestuia imaginea unei lumi terifiante, ostile. Amenintarile adultului se pot referi la pedepse neprecizate, dar înfricosatoare, care pot pune în pericol pe copilul însusi sau pe o persoana iubita de el, un animal sau un obiect îndragit. Aceasta atitudine este frecventa în cazul abuzului sexual, în care adultul abuziv foloseste o gama larga de amenintari, destinate sa împiedice copilul de a dezvalui secretul relatiei sexuale. El poate ameninta copilul într-o infinitate de variante, a caror probabilitate nu poate fi controlata de copil: daca dezvaluie secretul, atunci mama se va supara asa de tare, ca va da copilul afara din casa, sau, eventual, va muri de suparare; daca victima nu participa la joc, atunci adultul o va agresa pe sora mai mica; sau, daca îndrazneste sa dezvaluie secretul relatiei sexuale, atunci îi va otravi catelusul, sau mai rau, va muri si ea, asa cum a fost omorât catelusul (înecat sau otravit). Efectul psihic traumatizant al terorizarii se datoreaza, în parte, caracterului sau imprevizibil: descarcarile frecvente de mînie ale adultului pot alterna cu perioade în care acesta produce dovezi de atasament fata de copil. Prin specificul ei, terorizarea afecteaza bazele încrederii copilului în adulti, în lumea înconjuratoare în general.



În urma terorizarii copilului, acesta poate prelua comportamente excesiv de mature, preluând responsabilitati de adult, ca, de exemplu, protejarea surioarei sau a mamei de violenta agresorului. În aceasta categorie de rele tratamente, Killén (1997) include si pe copiii terorizati de violentele dintre parinti. "Acesti copii traiesc în anxietate si îsi folosesc adesea energia pentru a avea grija de ei însisi si în mod ironic chiar si de parintii lor. Se cunoaste cazul unui copil care a luat cutitul pentru a-si apara mama. Un alt copil de 8 ani nu îndraznea sa mearga la culcare decât târziu, spre dimineata... Acesti copii sunt adesea fortati sa-si asume responsabilitati în situatii pentru care nu sunt suficient de maturi sa le faca fata. Nu le mai ramâne decât foarte putina energie si bucurie pe care sa o investeasca în joaca, în relatiile cu alti copii si în învatatura" (Killén, 1997, p. 35).

Ignorarea nevoilor copilului constituie un abuz în masura în care adultul priveaza copilul de stimulii esentiali dezvoltarii sale psihice si cognitive (Pecora et al, 1992). Gravitatea acestui tip de comportament abuziv provine din faptul ca, pentru dezvoltarea psihica sanatoasa a oricarui copil, este indispensabila receptivitatea adultilor la nevoile acestuia. Refuzul consecvent al comunicarii cu copilul, neobservarea intentionata a dorintelor exprimate de acesta, lipsa de interes a familiei sau a colectivitatii în dezvoltarea abilitatilor copilului sau a performantelor acestuia, refuzul de a raspunde la durerea copilului, la cererea lui de ajutor, neprotejarea lui de agresiunea unor frati sau alti copii sunt câteva din formele pe care le poate lua ignorarea.

Coruperea copilului înseamna atragerea lui în activitati si comportamente antisociale (în domeniul delincventei, al violentei, al sexualitatii, al consumului de alcool sau droguri). Manipularea în aceasta directie a unui minor poate conduce la angajarea acestuia în pornografie, prostitutie, trafic si consum de droguri, cersetorie, furt, contrabanda, munca în conditii ilegale. Caraceristic pentru acest tip de abuz este antrenarea copilului în activitati ale caror consecinte îi depasesc capacitatea de întelegere si îi pervertesc judecatile morale. Copilul este astfel fortat sa preia atitudinile imorale ale adultului abuziv, în avantajul si spre profitul acestuia (Whitman, 1998). Este cazul numerosilor copii folositi de familiile lor în cersetorie pentru a le asigura traiul, copii a caror degradare emotionala si morala începe de la vârste fragede, care îsi pierd stima de sine si demnitatea.

In acceptia lui Brassard, Germain, Hart (1987), deprivarea copilului de demnitate, poate fi analizata separat, întelegând prin aceasta exprimarea sau atitudinea depreciatoare a adultului la adresa copilului, conduite care afecteaza demnitatea acestuia. În acest cadru se include folosirea cu regularitate a unor expresii jignitoare la adresa capacitatilor intelectuale sau practice ale copilului, exprimarea neîncrederii în viitorul lui, învinovatirea lui pentru esecurile sale din toate domeniile, folosirea lui în activitati degradante (ca sluga a adultului).










Document Info


Accesari: 6390
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2022 )