Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload


loading...



















































Mentinerea relatiilor de familie din perspectiva Conventiei europene a drepturilor omului

Asistenta sociala




Mentinerea relatiilor de familie din perspectiva Conventiei europene a drepturilor omului

I. Principiul subsidiaritatii




.  Conventia europeana a drepturilor omului fiind un tratat international, aplicarea dispozitiilor acesteia in dreptul intern al statelor semnatare revine autoritatilor nationale.

.  Dupa cum se afirma adeseori, primul judecator al Conventiei este judecatorul national, iar jurisdictia internationala, Curtea europeana a drepturilor omului de la Strasbourg poate interveni doar atunci cand este sesizata de catre un reclamant care dupa ce a parcurs toate caile interne de recurs, considera ca nu a obtinut satisfactie pe plan national . Astfel, rolul sau este unul subsidiar dreptului intern si tribunalelor nationale.

.  Drepturile prevazute de catre Conventie, intre care si dreptul copilului de a mentine relatiile de familie, au aplicabilitate directa in dreptul intern, iar autoritatile interne au o dubla obligatie : de a asigura respectarea acestora in raporturile directe pe care le au cu cetatenii si de a veghea ca legislatia interna sa fie compatibila cu prevederile Conventiei astfel incat nici un obstacol legal sa nu impiedice exercitarea acestor drepturi.

.  Prevederile Conventiei nu pot fi intelese si aplicate corect decat prin raportare la jurisprudenta Curtii europene de la Strasbourg care este garantul ultim al respectarii drepturilor prevazute de Conventie de catre autoritatile interne. In consecinta, forta juridica a hotararilor Curtii euro 323c23d pene va fi aceeasi cu cea a prevederilor Conventiei.

.  Este important de semnalat ca solutiile jurisprudentiale date de catre Curte in interpretarea dispozitiilor Conventiei in litigii privind alte state decat Romania sunt de asemenea aplicabile in dreptul romanesc (exemplu: interdictia operarii unei diferente de tratament cu privire la atribuirea custodiei copilului bazate pe criterii ce tin de apartenenta unui parinte la o organizatie religioasa).

.  Conventia europeana inscrie protectia vietii de familie printre drepturile garantate de catre articolul 8. Formularea este succinta : « Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie (…) » si nu defineste nici notiunea de « viata de familie » in general, nici cea de « viata de familie a copilului » in particular.

.  Acest rol revine Curtii europene de la Strasbourg care in cuprinsul numeroaselor hotarari, a definit contururile acestor notiuni bazandu-si interpretarea textului Conventiei pe o serie de alte documente internationale relevante : Conventia Organizatiei Natiunilor Unite din 20 noiembrie 1989 cu privire la drepturile copilului , Conventia internationala din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii si Conventia Consiliului Europei din 15 mai 2003 cu privire la relatiile personale ce privesc copiii .

II. Notiunea de « viata de familie »

.  Din punct de vedere al Conventiei europene, notiunile de « familie » si respectiv « viata de familie » nu se circumscriu definitiei traditionale ce are in vedere familia ca rezultat al casatoriei.

.  Jurisprudenta Curtii europene le-a conferit o interpretare autonoma astfel ca viata de familie, in sensul Conventiei, nu face nici o distinctie intre familia « legitima », ca rezultat al casatoriei, si familia ce nu are la baza o relatie juridica, ci doar o stare de fapt.

.  Prin urmare, « viata de familie » trebuie inteleasa ca « o legatura biologica, juridica sau de alta natura dublata de o relatie afectiva puternica  ». Notiunea de « relatie afectiva puternica » este fara indoiala una subiectiva, intensitatea relatiei afective fiind imposibil de cuantificat. Existenta ei poate fi insa dedusa din reunirea unora criterii precum : coabitarea , intentia partilor de a stabili relatii afective, chiar daca aceasta nu s-a putut realiza din motive independente de vointa lor, sprijinul material, financiar ori moral intre parti, etc.

.  Inteleasa astfel, viata de familie nu se limiteaza la raporturile dintre parinti si copii, ci inglobeaza si legaturile cu alti membrii ai familiei (largite) : fati si surori, bunici, unchi si matusi, etc .

1. Legatura biologica :

.  In cazul mamei biologice, viata de familie exista prin simplul fapt al nasterii, relatia afectiva fiind subinteleasa .

.  In cazul tatalui biologic, simpla filiatie biologica nu este suficienta pentru a da nastere unei vieti de familie . Existenta acesteia depinde de constanta angajamentului intre tatal si mama copilului sau intre tata si copil .

2. Legatura juridica

.  Chiar daca adoptia nu nu constituie un drept garantat de catre Conventie, o data realizata aceasta legatura juridica, relatiile intre adoptat si adoptator sunt identice cu cele nascute in sanul unei familii biologice si prin urmare, protejate de catre articolul 8 al Conventiei.

.  Intr-o cauza impotriva Romaniei, Curtea a mers mai departe si a decis ca in cazul unei adoptii legale, dar care nu a dat nastere unei relatii afective intre adoptat si adoptator din vina atitudinii autoritatilor, reclamantii se pot prevala de existenta unei vieti de familie nascuta din simpla proiectare a acesteia in viitor .

3. Alte tipuri de relatii :

.  Viata de familie fiind un element de fapt, ea poate exista si in lipsa oricarei legaturi de rudenie, de exemplu, intre un concubin si copilul celuilalt concubin .

.  Cu privire la relatiile dintre copii si un parinte homosexual, Curtea s-a situat pe o pozitie liberala, retinand ca drepturile parintelui homosexual cu privire la cresterea si educarea copilului nu pot fi restranse pe motivul orientarii sale sexuale .

III. Obligatiile concrete ce revin autoritatilor Statului in virtutea articolul 8 al Conventiei

.  Pornind de la insasi formularea articolului 8 al Conventiei : « Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie (…) Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept (…) » o prima interpretare s-a focalizat pe interdictia de principiu adresata autoritatilor publice de a limita in mod arbitrar exercitiul acestui drept, altfel spus : obligatia negativa de a nu incalca acest drept.

.  Jurisprudenta Curtii a evoluat insa rapid, iar una din cele mai marcante inovatii a constat in consacrarea obligatiei autoritatilor statului de a lua masuri care sa faciliteze exercitarea acestui drept. Astfel s-a operat transferul de la o conceptie traditionala in care obligatia autoritatilor se limita la abtinerea de la orice ingerinta, la o interpretare dinamica ce pune in sarcina statului obligatia pozitiva a adoptarii unor masuri fara de care exercitarea efectiva a dreptului la respectarea vietii de familie ar fi iluzorie.

.  Obligatiile negative si cele pozitive ce revin autoritatilor sunt de cele mai multe ori strans legate intre ele. Aceasta interdependenta decurge din insasi structura articolului 8 al Conventiei. Astfel, primul paragraf ce are valoare de principiu, proclama dreptul la respectarea vietii de familie si implicit interzice orice ingerinta in exercitiul acestuia. Cel de al doilea paragraf nuanteaza valoarea absoluta a principiului enuntat anterior si prevede conditiile in care autoritatile pot deroga de la el:

Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decat in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirii faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora.

.  Amestecul autoritatilor in exercitarea acestui drept constituie o rasturnare o ordinii firesti a lucrurilor. De aceea, pentru a fi autorizata, ingerinta trebuie sa fie intotdeauna legala, bine justificata si mai ales proportionala cu scopul urmarit, acesta fiind, in materia relatiilor familiale, protectia drepturilor si intereselor copilului. Chiar daca ingerinta este necesara si justificata, aceasta trebuie privita ca o masura temporara careia i se va pune capat de indata ce situatia o va permite. Or, obligatiile pozitive puse in sarcina autoritatilor au tocmai acest rol de a permite revenirea progresiva la normalitate deoarece finalitatea oricarei masuri adoptate in sfera relatiilor familiale trebuie sa vizeze reunirea parintelui cu copilul sau.

.  Interdependenta intre obligatiile negative si pozitive ce revin statului este perfect ilustrata in cazul celor mai frecvente masuri de ocrotire a minorului.

1. Plasamentul minorului

.  In situatii exceptionale, autoritatile pot ajunge la concluzia ca, din diverse motive, mentinerea copilului alaturi de parintii sai poate dauna grav dezvoltarii fizice si psihice a acestuia. In acest caz, se impune incredintarea minorului unor institutii publice specializate, ori unei alte familii dispuse sa asigure temporar atributele autoritatii parintesti.

.  In ciuda separarii copilului de parintii sai, Curtea a subliniat in numeroase randuri ca viata de familie trebuie sa continue chiar si in aceasta situatie deoarece, pentru un copil, faptul de a trai impreuna cu parintii sai reprezinta o componenta fundamentala a vietii de familie .

.  Conform legii 272/2004, plasamentul (obisnuit, in regim de urgenta sau supravegherea specializata) nu poate fi decat temporar si poate fi dispus la o persoana sau o familie, la un asistent maternal sau intr-un serviciu rezidential specializat. Masura se dispune fie de organele administrative de specialitate atunci cand exista cordul parintilor, fie de catre instanta de judecata.

.  Din punct de vedere al Conventiei, luarea unei astfel de masuri reprezinta o ingerinta a statului in viata de familie.

.  In situatii conflictuale, atunci cand instanta judecatoreasca se pronunta cu privire la oportunitatea luarii unei masuri de protectie, judecatorii trebuie sa cantareasca toate interesele in prezenta astfel incat sa atinga un just echilibru, cu precadere prin luarea in considerare a intereselor copilului. Acestea pot trece inaintea celor ale parintilor, deoarece articolul 8 al Conventiei nu poate fi interpretat in sensul ca ar autoriza parintii sa ia masuri prejudiciabile sanatatii si dezvoltarii copilului

.  In ceea ce priveste justificarea masurii, aceasta trebuie sa corespunda unei nevoi presante si sa fie proportionala scopului urmarit, acela al ocrotirii copilului.

.  Nevoia presanta se analizeaza in lumina motivelor invocate de autoritati pentru a justifica luarea masurii plasamentului. Acestea trebuie sa fie nu numai pertinente ci si suficiente.

.  Astfel, intr-o speta, autoritatile germane au decis plasarea a doi copii de 6 si respectiv 4 ani pe motiv ca parintii sufereau de un lejer handicap ceea ce in opinia autoritatilor risca sa impiedice dezvoltarea psihica si afectiva a copiilor .

.  In primul rand, Curtea a subliniat ca nu se poate substitui autoritatilor interne pentru a decide cu privirea la oportunitatea acestei masuri deoarece autoritatile interne, fiind in contact cu partile interesate, sunt in principiu mai bine plasate pentru a decide. Insa, Curtea a reamintit autoritatilor ca faptul ca un copil ar putea beneficia de conditii mai bune de educatie in cadrul unei institutii publice de ocrotire nu justifica prin sine insusi separarea copilului de parintii sai naturali .

.  In cazul concret al plasarii celor doi copii, Curtea a considerat ca temerea autoritatilor ca acestia pot fi prejudiciati in dezvoltarea lor fizica si psihica normala, constituie un motiv pertinent pentru a-i sustrage mediului familial.

.  Totusi, in lipsa altor elemente cum ar fi : lipsa de ingrijire din partea parintilor ori aplicarea de rele tratamente, Curtea a estimant ca autoritatile germane nu au avansat motive suficiente care sa justifice o masura extrem de grava cum este aceea a plasarii copiilor.



.  In acest context, Curtea a insistat pe obligatia ce revine autoritatilor de a cauta solutii alternative masurii radicale a separarii , permitandu-se astfel mentinerea legaturii familiale. In speta, desi copii beneficiau de un program de sprijin educativ constand in vizite saptamanale ale unei educatoare specializate la domiciliul acestora, autoritatile germane nu au facut suficiente eforturi pentru a adapta acest program la nevoile copiilor, preferand solutia mai simpla, dar radicala, a plasamentului lor.

.  Obligatia autoritatilor nu se opreste insa la luarea si motivarea unei masuri de ocrotirea a minorului atunci cand circumstantele o cer. Procesul luarii si implementarii acestei masuri include si o serie de obligatii pozitive, a caror neindeplinire este analizata ca o incalcarea a dreptului la respectarea vietii de familie.

.  Chiar daca articolul 8 al Conventiei nu contine nici o referire la procesul decizional al luarii masurii de ocrotire, Curtea a decis ca implicarea parintilor in acest proces constituie o garantie fundamentala impotriva arbitrariului.

.  In primul rand, autoritatile sunt obligate sa aduca la cunostiinta parintilor toate informatiile si elementele pe care inteleg sa se bazeze atunci cand decid masura plasamentului.

.  Intr-o speta, reclamantii, cetateni ai Marii Britanii, s-au plans Curtii europene de lipsa de comunicare a unor informatii determinante pentru luarea masurii plasamentului copiilor lor suspectati de a fi fost victime ale unor abuzuri sexuale. Autoritatile care au decis masura au invocat faptul ca reclamantii nu cerusera aceste documente si ca, in orice caz, divulgarea acestora ar risca sa aduca atingere intereselor minorilor.

.  Curtea a decis ca nesolicitarea informatiilor litigioase este lipsita de importanta atata timp cat obligatia de informare incumba autoritatilor din oficiu. In ceea ce priveste caracterul lor secret, aceasta este o chestiune ce trebuie transata de catre judecatorul national, iar daca autoritatile inteleg sa se prevaleze de caracterul lor confidential, documentele si informatiile trebuie aduse la conostiinta instantei interne care va decide cu privire la divulgarea acestora .

.  Obligatiile procedurale ce revin autoritailor nu se opresc la aceasta datorie de « echitate si informare » , ci parintilor trebuie sa li se ofere ocazia adecvata de a-si exprima punctul de vedere in fata autoritatior administrative, ori jurisdictionale care decid cu privire la luarea masurii de ocrotire .

.  Din acest punct de vedere, este imbucurator faptul ca legea 272/2004 a prevazut asocierea parintilor, ori a persoanelor ce exercita autoritatea parinteasca, la stabilirea masurii de protectie adaptata minorului.

.  Este de la sine inteles ca acolo unde parintii se opun, ori in situatia in care acestia prezinta un pericol grav si iminent pentru integritatea fizica sau morala a copiilor, autoritatile pot recurge la masura plasamentului in regim de urgenta. Curtea admite ca in astfel de cazuri nu este intotdeauna posibila asocierea imediata a parintilor la procesul decizional .

.  In fine, in cazul plasarii in institutii de ocrotire a nou-nascutilor impotriva vointei parintilor, datorita extremei gravitati a acestei masuri, Curtea a considerat, ca doar motive cu totul si cu totul exceptionale o pot justifica .

.  Indiferent daca masura s-a justificat datorita urgentei, daca atitudinea parintilor denota lipsa de cooperare cu autoritatile, ori daca asupra acestora planeaza o suspiciune cu privire la rele tratamente aplicate copiilor, atata timp cat parintii nu au fost decazuti din drepturile parintesti, plasamentul copilului nu pune capat relatiilor familiale naturale, scopul masurii plasamentului nefiind doar ocrotirea copilului, ci si ameliorarea acestor relatii astfel incat copilul sa poata fi reunit cu familia sa.

.  Masura plasarii fiind prin definitie una cu caracter temporar, autoritatile sunt obligate sa verifice la intervale regulate stadiul relatiilor familiale pentru a se pronunta cu privire la oportunitatea mentinerii acestei masuri .

.  De asemenea, ele sunt obligate sa organizeze contacte regulate, eventual precedate de o pregatire psihologica, intre parinti si copii pentru a favoriza reinodarea relatiilor afective si reunificarea familiei. In acest domeniu intarzierile nejustificate sunt inadmisibile, iar motive de ordin administrativ nu pot fi invocate .

.  Posibilitatea reconstituirii unei vieti de familie se va diminua de-a lungul timpului din ce in ce mai mult daca parintilor si copiilor nu li se permite sa se intalneasca deloc sau o extrem de rar.

.  Intr-o cauza impotriva Frantei, in care tatal, suspectat de exercitarea de violente asupra copilului, a fost impiedicat sa-si vada copilul o lunga perioada de timp, Curtea a constatat ca desi parintele nu a fost decazut din drepturile parintesti, posibiliatea de a-i reuni s-a diminuat in decursul timpului. De fapt, timp de 8 ani nu au avut loc decat trei intalniri, astfel ca minorul si-a petrecut o mare parte a copilariei fara a fi in contact cu tatal sau. In prezent, reunirea lor ar produce o schimbare atat de radicala in modul ed viata al copilului incat aceasta risca sa-i fie prejudiciabila. Altfel spus, o situatie care la origini trebuia sa fie temporara, s-a perenizat devenind un obstacol insurmontabil reconstituirii vietii de familie .

.  Daca autoritatile nationale au obligatia de a depune eforturi in vederea reinnodarii relatiilor familiale, posibilitatea de a recurge la masuri coercitive apare limitata. In aceste situatii trebuie luate in considerare toate interesele partilor in prezenta, deci si ale parintilor, dar interesele copilului primeaza. Astfel, in ipoteza in care contactele cu parintii biologici, ori adoptivi, risca sa-i fie prejudiciabile, autoritatile pot decide ca este in interesul copilului ca acesta sa ramana alaturi de persoanele carora le-a fost incredintat spre grija si educare .

2. Decaderea din drepturile parintesti

.  Decaderea din drepturile parintesti trebuie conceputa ca o masura de protectie a copilului si nu ca o sanctiune a parintelui .

.  Conform jurisprudentei Curtii, o astfel de masura nu poate interveni decat in situatii exceptionale doar atunci cand parintii s-au dovedit nedemni , iar drepturile si intersele copilului risca sa fie iremediabil compromise .

.  Unul din cazurile frecvente in care masura decaderii din drepturile parintesti se impune pentru ocrotirea minorului este acela al relelor tratamente.

.  Confruntata cu o astfel de cauza, Curtea a considerat ca atunci cand decid decaderea din drepturile parintesti, autoritatile trebuie sa fie in posesia unor dovezi nemijlocite ale acestor tratamente, ori a incapacitatii totale a parintelui de a se ocupa de cresterea si educatia minorului. Astfel, autoritatile ukrainiene au incalcat dreptul reclamantului la respectarea vietii de familie cand l-au decazut din drepturile parintesti fara a-l audia si doar pe baza marturiilor fostei sotii si ale martorilor propusi de aceasta .

IV. Exercitarea efectiva a drepturilor parintesti in unele situatii speciale

.  In cazul separarii parintilor, probleme frecvente apar cu privire la incredintarea copilului unuia dintre parinti si exercitarea dreptului de vizita de catre celalalt parinte.

.  Curtea a decis cu valoare de principiu ca relatiile personale ale minorului cu fiecare dintre parinti se pastraza si dupa separarea acestora .

.  In ceea ce priveste stabilirea de catre instantele judecatoresti a modului de exercitare a drepturilor parintesti dupa separarea parintilor, aceleasi considerente ca si in cazul plasamentului trebuie sa primeze: motivele invocate trebuie sa fie pertinente, suficiente si sa serveasca interesului superior al copilului, ambii parinti trebuie sa aiba posibilitatea ca in cursul procedurii sa-si prezinte punctul de vedere, iar stabilirea domiciliului la unul dintre parinti trebuie sa fie insotita de acordarea unui drept de vizita celuilalt parinte.

.  In situatia in care minorul se poate exprima valabil, o importanta considerabila se acorda pozitiei acestuia . Totusi opinia copilului nu trebuie sa fie decisiva, ci trebuie interpretata in contextul celorlaltor elemente ale cauzei, altfel existand riscul ca ea sa se transforme intr-un « drept de veto » in ceea ce priveste mentinerea relatiilor de familie cu parintii sai .

1. Incredintarea copilului unuia dintre parinti

.  In repetate randuri, Curtea a subliniat ca autoritatile interne sunt mai bine plasate pentru a decide cu privire la oportunitatea stabilirii domiciliului minorului la unul din cei doi parinti. Fiind in contact direct cu partile interesate si avand la dispozitie ansamblul elementelor pertinente, autoritatile interne au in acest domeniu o larga marja de apreciere, iar Curtea europeana nu se poate substitui acestora ; ea este competenta sa aprecieze aceste masuri doar prin prisma dispozitiilor Conventiei.

.  Astfel, daca oportunitatea masurii nu poate face obiectul controlului Curtii, acest control se exercita cu privire la motivele invocate de autoritati pentru a-si fonda deciziile in materia incredintarii copiilor.

.  Cu privire la aceste motive, am mentionat deja ca atribuirea custodiei copilului pe baza unor criterii ce tin de apartenenta unui parinte la o organizatie religioasa contravine atat articolului 8 cat si articolului 14 al Conventiei .

.  Curtea a considerat ca stabilirea domiciliului la un parinte pe motiv ca celalat parinte facea parte din organizatia religioasa Martorii lui Iehova, in absenta oricarui element concret si direct care sa demonstreze influenta nefasta a religiei mamei asupra educatiei si dezvoltarii copiilor, constituie o discriminare. In absenta unei anchete sociale care sa constate modul de viata al copiilor si eventuala influenta a practicii religioase a mamei lor asupra educatiei, Curtea a considerat ca afirmatiile tribunalelor franceze cu caracter general referitoare la aceasta religie nu pot constitui o motivare pertinenta si suficienta pentru a-i refuza mamei incredintarea copiilor.

.  De asemenea, confruntata cu situatia incredintarii copilului in situatia unui parinte homosexual, Curtea a decis ca acest motiv nu poate constitui un obstacol incredintarii copilului spre crestere si educare parintelui homosexual .

2. Dreptul de vizita

.  Chiar daca nu este explicit stipulat, articolul 8 al Conventiei implica existenta unui drept de vizita in favoarea parintelui ce nu beneficiaza de incredintarea minorului.

.  In acest tip de cauze, unul dintre parinti obtine, de cele mai multe ori pe cale judecatoreasca, un drept de vizita a carui exercitare este impiedicata de celalalt parinte. Asemanatoare cu cauzele care privesc copii aflati in plasament (intr-o institutie de ocrotire sau intr-o familie substitutiva) deoarece autoritatile statului trebuie sa ia masuri concrete pentru a permite mentinerea legaturii dintre copil si parintele care a pierdut temporar autoritatea parinteasca, aceste cauze sunt totusi diferite deoarece “debitorul” obligatiei de a permite exercitarea dreptului este o persoana fizica, cel mai adesea celalalt parinte .

.  Obligatia de a interveni in sfera relatiilor dintre parinti pentru a permite exercitarea efectiva a dreptului la mentinerea relatiilor de familie implica adoptarea unui cadru legal de reglementare si a unor proceduri judiciare de executarea a hotaririlor judecatoresti, putandu-se ajunge inclusiv la adoptarea de masuri coercitive la adresa parintelui recalcitrant in a-si respecta obligatiile ce-i revin .



.  Este insa de le sine inteles ca obligatia autoritatilor de a recurge la forta nu poate fi decat limitata: acestea trebuie sa tina seama de interesele si de drepturile si libertatile persoanelor implicate si in special de interesele superioare ale copilului si de drepturile sale. In ipoteza in care contactele cu parintii risca sa ameninte aceste interese sau sa incalce aceste drepturi, autoritatile nationale trebuie sa vegheze la respectarea unui raport de proportionalitate intre ele[39].

.  Materia executarii hotararilor judecatoresti de incredintare a copilului si de stabilire a unui drept de vizita a generat un important contecios in fata Curii europene. Cauzele ce privesc Romania acopera cele mai diverse aspecte, de la nerespectarea hotararilor judecatoresti pe plan intern , pana la chestiuni ce tin de rapirea internationala de copii .

.  In toate aceste cauze, Curtea se margineste la a verifica daca autoritatile interne au dispus toate masurile necesare si adecvate pentru punerea in executare a hotararilor judecatoresti. Rolul Curtii nu este acela de a indica masurile concrete ce trebuie luate, ci ii revine fiecarui stat contractant sarcina de a adopta mijloace juridice adecvate si suficiente pentru a asigura respectarea obligatiilor pozitive care ii incumba in temeiul articolului 8 din Conventie.

.  Din arsenalul juridic ce sta la dispozitia autoritatilor fac parte atat masurile prevazute de dreptul intern, in speta codul penal si cel de procedura civila , cat si masurile preconizate de conventiile internationale la care Romania este parte .

.  Conceputa pentru a ajuta autoritatile nationale in solutionarea litigilor privind exercitarea relatiior personale, Conventia Consiliului Europei din 15 mai 2003 referitoare la relatiile personale ce privesc copiii defineste principiile generale aplicabile hotararilor privind relatiile personale.

.  Totodata, aceasta Conventie sugereaza luarea de masuri asiguratorii si garantii in vederea exercitarii acestor relatii si stabileste un mecanism de cooperare intre autoritatile nationale responsabile de exercitarea acestora.

.  Rolul sau nu este de a inlocui documentele internationale precedente ci de a le completa si de a pune la dispozitia autoritatilor nationale din statele aderente noi instrumente juridice comune. Aceste instrumente sunt menite sa raspunda complexificarii crescute a litigiilor privind relatiile familiale datorita interventiei numeroaselor aspecte de drept international privat.

.  Articolul 10 al Conventiei contine o lista de solutii practice ce pot fi utilizate de catre autoritatile nationale in vederea exercitarii normale a dreptului la vizita atat national cat si transfrontalier. Aceasta lista de masuri nu este nici exhaustiva nici obligatorie pentru autoritatile nationale. Masurile asiguratorii si garantiile prevazute de Conventie pot fi dispuse, in functie de circumstantele concrete ale fiecarei cauze, atat inainte cat si in timpul sau ulterior derularii relatiilor personale.

.  Cu titlu de exemplu, in scopul asigurarii punerii in executare a unei hotarari privind relatiile personale, articolul 10 § 2 a) prevede : supravegherea relatiilor personale, obligatia de a suporta cheltuielile de transport si de cazare pentru copil, depunerea unei garantii de catre parintele la care copilul locuieste in scopul de a se asigura faptul ca acest parinte nu va impiedica celalalt parinte sa aiba relatii personale cu copilul, o amenda impusa parintelui cu care copilul locuieste de obicei, in cazul in care acesta refuza sa se conformeze hotararii privind relatiile personale.

.  In vederea asigurarii inapoierii copilului sau prevenirii rapirii acestuia, articolul 10 § 2 b) sugereaza luarea urmatoarelor masuri : depunerea pasaportului sau a unui alt act de identitate autoritatii consulare competente, garantii financiare, obligatia de a se prezenta periodic cu copilul in fata unui organ competent, de exemplu, la serviciul pentru protectia copiilor sau la un post de politie din raza locului unde relatiile personale se exercita, obligatia de a prezenta un document care sa ateste recunoasterea si caracterul executoriu al unei hotarari privind relatiile personale, impunerea unor conditii in raport cu locul in care relatiile personale urmeaza sa se exercite, interdictia parasirii statului in care relatiile personale au loc.

.  In orice caz, indiferent de masura dispusa, eficacitatea ei depinde de rapiditatea cu care este pusa in aplicare. Intr-adevar, procedurile legate de exercitarea autoritatii parintesti, inclusiv executarea hotararilor pronuntate, necesita urgenta, deoarece trecerea timpului poate avea consecinte ireparabile asupra relatiilor dintre copil si parintele care nu locuieste cu el[45].

.  Sintetizand cele sase cauze impotriva Romaniei in care Curtea a constatat o incalcare a Conventiei europene a drepturilor omului datorita imposibilitatii exercitarii normale a relatiilor familiale, se observa cu usurinta ca in trei dintre acestea problema principala a constituit-o reticenta autoritatilor in a lua masuri adecvate pentru facilitarea derularii acestor relatii, inclusiv prin sanctionarea lipsei de cooperare a celuilalt parinte

.  Celelalte trei cauze au adus in lumina un alt aspect problematic, acela al intarzierii cu care autoritatile au inteles sa-si indeplineasca obligatiile pozitive ce le revin in virtutea articolului 8 al Conventiei. Masurile fiind dispuse cu prea mare intarziere, acestea si-au pierdut orice eficacitate, iar autoritatile au sfarsit prin a constata deteriorarea iremediabila a relatiilor dintre copil si parinte

.  Fara indoiala, respectarea obligatiilor pozitive ce revin autoritatilor nationale in virtutea articolul 8 al Conventiei europene a drepturilor omului poate parea o sarcina dificila in contextul atat de sensibil al relatiilor personale. Totusi, nu trebuie uitat ca ceea ce se asteapta din partea autoritatilor nu este decat luarea unor masuri rezonabile puse in aplicare cu rapiditate deoarece trecerea timpului are intotdeuna consecinte ireparabile asupra relatiilor familiale.

Sebastian Mangrau

Jurist – Curtea europeana a drepturilor omului[48]



C. Birsan, Conventia europeana a drepturilor omului, ed. All Beck, Bucuresti 2005, p. 98

Ratificata de Romania prin legea 18/1990 si intrata in vigoare la 28 septembrie 1990

Ratificata de Romania prin legea 100/1992 si intrata in vigoare la 30 septembrie 1992

Ratificata de Romania prin legea 87/2007 si intrata in vigoare la 20 aprilie 2007

K. et T. c. Finlande [GC], no 25702/94, § 150, CEDH 2001‑VII

Coabitarea est un element important pentru a se decide cu privire la existenta unei vieti de familie, insa nu este o conditie absoluta : « En règle générale une cohabitation constitue une condition d’une telle relation, [mais] exceptionnellement d’autres facteurs peuvent aussi servir à démontrer qu’une relation a suffisamment de constance pour créer des 'liens familiaux' de facto » Kroon et autres c. Pays-Bas, 27 octobre 1994, § 30, série A no 297‑C. In speta, s-a considerat ca exista viata familiala inca de la nasterea copilului, al patrulea nascut din relatia parintilor si in ciuda lipsei de coabitare intre acestia.

« Aux yeux de la Cour, la 'vie familiale' au sens de l’article 8 englobe les rapports entre proches parents, lesquels peuvent y jouer un rôle considérable, par exemple entre grands-parents et petits-enfants. » (Marckx c. Belgique, 13 juin 1979, § 45, série A no 31).

Kearns c. France, no 35991/04, § 72, 10 janvier 2008

“The situation in which a person donates sperm only to enable a woman to become pregnant through artificial insemination does not of itself give the donor a right to respect for family life with the child” (J.R.M. v. Netherlands, (dec), n° 16944/90, 8 February 1993).

« Lorsqu'elle concerne une relation qui pourrait se développer entre un enfant né hors mariage et son père naturel, les facteurs à prendre en compte comprennent la nature de la relation entre les parents naturels, ainsi que l'intérêt et l'attachement manifestés par le père naturel pour l'enfant avant et après la naissance (Nylund c. Finlande (déc.), no 27110/95, CEDH 1999-VI). »

« Une relation, née d'une adoption légale et non fictive, pourrait être regardée comme suffisante pour mériter le respect que peut vouloir l'article 8 de la Convention » même si « une vie familiale ne se trouve pas encore pleinement établie, vu l'absence de cohabitation ou de liens de facto suffisamment étroits » Pini et autres c. Roumanie, nos 78028/01 et 78030/01, §§ 146, 148, CEDH 2004‑V (extraits)

X, Y et Z c. Royaume-Uni, 22 avril 1997, § 37, Recueil des arrêts et décisions 1997‑II

Salgueiro da Silva Mouta c. Portugal, no 33290/96, § 35, 36, CEDH 1999‑IX

Olsson c. Suède (no 1), 24 mars 1988, § 59, série A no 130



Gnahoré c. France, no 40031/98, § 59, CEDH 2000‑IX

Kutzner c. Allemagne, no 46544/99, CEDH 2002‑I

« Le fait qu’un enfant puisse être accueilli dans un cadre plus propice à son éducation ne saurait en soi justifier qu’on le soustraie de force aux soins de ses parents biologiques (…) » K. et T. c. Finlande [GC], no 25702/94, §§ 173, CEDH 2001‑VII

K. et T. c. Finlande [GC], no 25702/94, § 166, CEDH 2001‑VII

« L’obligation positive qui pèse sur les Etats contractants de protéger les intérêts de la famille exige que ces éléments soient mis à la disposition du parent concerné, même s’il n’en fait pas la demande. S’il y avait des doutes sur le point de savoir si pareille communication comportait un risque pour le bien-être de l’enfant, l’autorité locale aurait dû soumettre la question au juge à un stade aussi précoce que possible de la procédure pour qu’il pût se prononcer sur les problèmes en jeu. » T.P. et K.M. c. Royaume-Uni [GC], no 28945/95, § 82, CEDH 2001‑V (extraits)

Scozzari et Giunta c. Italie [GC], nos 39221/98 et 41963/98, § 208, CEDH 2000‑VIII

Buscemi c. Italie, no 29569/95, § 60, CEDH 1999‑VI;

K. et T. c. Finlande [GC], no 25702/94, § 166, CEDH 2001‑VII

K. et T. c. Finlande [GC], no 25702/94, § 168, CEDH 2001‑VII ; Haase c. Allemagne, no 11057/02, § 102, CEDH 2004‑III (extraits)

K. et T. c. Finlande [GC], no 25702/94, § , CEDH 2001‑VII

Scozzari et Giunta c. Italie [GC], nos 39221/98 et 41963/98, §§ 173 et 174, CEDH 2000‑VIII.

Gnahoré c. France, no 40031/98, § 60, CEDH 2000‑IX

Scozzari et Giunta c. Italie [GC], nos 39221/98 et 41963/98, § 175, CEDH 2000‑VIII et Keegan c. Irlande, 26 mai 1994, § 55, série A no 290

Sabou et Pircalab c. Roumanie, no 46572/99, 28 septembre 2004 : pedeapsa accesorie aplicata automat

Gnahoré c. France, no 40031/98, § 59, CEDH 2000‑IX

« Une telle mesure ne doit être appliquée que dans des circonstances exceptionnelles et ne peut se justifier que si elle s'inspire d'une exigence primordiale touchant à l'intérêt supérieur de l'enfant » Johansen c. Norvège, 7 août 1996, § 78, Recueil des arrêts et décisions 1996‑III

Hunt c. Ukraine, no 31111/04, § 57, 7 décembre 2006.

« La Cour rappelle que, pour un parent et son enfant, être ensemble représente un élément fondamental de la vie familiale, même si la relation entre les parents s'est rompue » Elsholz c. Allemagne [GC], no 25735/94, § 43, CEDH 2000‑VIII

Bronda c. Italie, 9 juin 1998, § 62, Recueil des arrêts et décisions 1998‑IV

“The Supreme Court, however, placed exclusive weight on the views expressed by the children without considering any other factors, in particular the applicant’s rights as a father, effectively giving the children, who had both reached the age of 12, an unconditional veto power (…)” C. c. Finlande, no 18249/02, § 58, 9 mai 2006

«Il ne fait dès lors aucun doute, aux yeux de la Cour, que la cour d'appel opéra entre les parents une différence de traitement reposant sur la religion de la requérante, au nom d'une critique sévère des principes d'éducation qui seraient imposés par cette religion (…) La Cour estime dès lors qu'en l'espèce la cour d'appel s'est prononcée in abstracto et en fonction de considérations de caractère général, sans établir de lien entre les conditions de vie des enfants auprès de leur mère et leur intérêt réel. » Palau-Martinez c. France, no 64927/01, §§ 38 et 42, CEDH 2003‑XII. Pozitie similara a Curtii europene in cauza Hoffmann c. Autriche, 23 juin 1993, série A no 255‑C.

Curtea de apel din Lisabona a retinut ca : « l’enfant doit vivre au sein () d’une famille traditionnelle portugaise » et « il n’y a pas ici lieu de chercher à savoir si l’homosexualité est ou non une maladie ou si elle est une orientation sexuelle à l’égard des personnes du même sexe. Dans les deux cas, l’on est en présence d’une anormalité et un enfant ne doit pas grandir à l’ombre de situations anormales » Salgueiro da Silva Mouta c. Portugal, no 33290/96, § 34, CEDH 1999‑IX

D. Bogdan, M. Selegean, Drepturi si libertati fundamentale in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, ed. All Beck, Bucuresti 2005, p. 416

De tipul celor prevazute de articolul 10 § 2a) al Conventiei Consiliului Europei din 15 mai 2003 cu privire la relatiile personale ce privesc copiii

Pini et autres c. Roumanie, nos 78028/01 et 78030/01, § 151, CEDH 2004‑V (extraits) 

Pini et autres c. Roumanie, nos 78028/01 et 78030/01, CEDH 2004‑V (extraits) ; Amanalachioai c. Roumanie, no 4023/04, 26 mai 2009

Ignaccolo-Zenide c. Roumanie, no 31679/96, CEDH 2000‑I ; Monory c. Roumanie et Hongrie, no 71099/01, 5 avril 2005 ; Lafargue c. Roumanie, no 37284/02, 13 juillet 2006 et Iosub Caras c. Roumanie, no 7198/04, 27 juillet 2006

Articolul 379 din noul Cod penal referitor la nerespectarea masurilor privind incredintarea minorului : « (1) Retinerea de catre un parinte a copilului sau minor, fara consimtamantul celuilalt parinte sau al persoanei careia i-a fost incredintat minorul potrivit legii, se pedepseste cu inchisoare de la o luna la 3 luni sau cu amenda.

   (2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza fapta persoanei careia i s-a incredintat minorul prin hotarare judecatoreasca spre crestere si educare de a impiedica, in mod repetat, pe oricare dintre parinti sa aiba legaturi personale cu minorul, in conditiile stabilite de parti sau de catre organul competent.

   (3) Actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate. »

A se vedea dispozitiile Codului de procedura civila privind executarea silita si ordonantele presedintiale

Articolul  7 al Conventiei de la Haga din 25 octombrie 1980 privind aspectele civile ale rapirii internationale de copii contine o lista de masuri ce trebuie luate de state pentru asigurarea reincredintarii imediate a copiilor si articolul 10 al Conventiei Consiliului Europei din 15 mai 2003 cu privire la relatiile personale ce privesc copiii.

Ignaccolo-Zenide c. Roumanie, no 31679/96, § 102, CEDH 2000‑I

Ignaccolo-Zenide c. Roumanie, no 31679/96, CEDH 2000‑I ; Lafargue c. Roumanie, no 37284/02, 13 juillet 2006 ; Pini et autres c. Roumanie, nos 78028/01 et 78030/01, CEDH 2004‑V (extraits). De mentionat ca in cauza Pini si altii, Curtea a constatat doar incalcarea articolului 6 § 1 al Conventiei.

Monory c. Roumanie et Hongrie, no 71099/01, 5 avril 2005 ; Iosub Caras c. Roumanie, no 7198/04, 27 juillet 2006 ; Amanalachioai c. Roumanie, no 4023/04, 26 mai 2009.

Prezenta expunere nu are un caracter oficial, iar opiniile exprimate nu angajeaza decat pe autorul acestora



loading...











Document Info


Accesari: 3113
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2020 )