ARHETIPUL

ARHETIPUL

Aperceptia logosofica greaca

1.a. Alocalizatul originar

acceptiuni semantice fundamentale:

Ordinea universala si 2. Lumea rationala care subsumeaza un prototip ce contine Ideea de Bine ca realizare a existentei umane si a plenitudinii fortelor genetice cosmice ca Ratiune universala a lumii si ca natura

1.b. Armonia curgerii cosmice

- " Imperativul moral" heraclitean este ascultarea de logos, toate petrecându-se potrivit acestuia. Aceasta ascultare este efectul întelepciunii de a trai conform cu natura

1.c. Arhitectura cuvântului elen

- Logosul socratic - unica forta care stapâneste si ordoneaza cosmosul, suprema origine a legii morale ca forta pe care Socrate o opune relativismului si nihilismului sofist

1.d. Imanentism si panteism elenistic

- logosul stoic si rolul sau cosmogonic ca Ratiune corecta apare numai ca un dat potential al omului

- dupa Zenon si discipolii sai lumea se dezvolta începând cu epifania primordiala a lui Dumnezeu, germenul care a dat nastere ratiuniii seminale - altfel spus, Legea universala

- 6 -

Tautologia sacra

"Eu sunt Cel ce sunt" ( Exod III, 14 ) reprezinta quitesenta vechitestamentara, punctul de plecare al gândiri lui Filon din Alexandria, care încearca o împacare sincretista a iudeului cu grecul.

Logosul este ratiunea gânditoare, conservatorul lumii create de acesta în calitatea sa de forta vitala care penetreaza lucrurile, sufletul marelui tot, legea imuabila dupa care fenomenele naturale se manifesta armonic. Deci, legea universala a ordinii morale.

Fuga celui singur la Cel singur

Logosul la Plotin, ale carui atribute de Triada ipostasurilor ( Unul, Nous si Sufletul universal ), în care Principiul absolut este Unul.

Sensibila si tensionata, filosofia plotiniana se defineste nostalgic în "fuga celui singur la Cel singur" , în goana dupa acele "fontes primae" ale Frumosului . Nostalgia plotiniana - aidoma "dorului" creatiei schilleriene dupa naivitatea copilului - se identifica în "ipostasul" metafizic al Erosului, ca si la Platon, de altfel.

"Cuvântul plotinian - spunea un admirator postum si modern - este un mit si o incantatie. (.) Lungul solilocviu enneadic este o idila neterminata a infinitului si a linistii". Dincolo de dincolo - para a spune ultimul filosof pagân - se afla dincoacele spiritual uman, emanat inteligibil si funciar de Unul, sinonimul Dincolo-ului absolut.

Întreaga filozofie plotiniana, ca raspuns ( nedorit, poate ) dat crestinismului, este o replica seducatoare de frumos, morala si asceza intelectuala, o filosofie a religiei dragostei pentru sine însasi, un dat organic al spiritualitatii grecesti: o logologie par sa-męme.

Nimic nu se afla mai departe sau mai aproape de logologia plotiniana decât Plotin însusi, care, ca orice ultim reprezentant ( istoric ) este si un mare conservator al spiritualitatii pe care o reprezinta.

Sistemul sau asistematic, ca o încununare a crezului estetic elen - o asimetrie simetrica - apare în fata compromisului lui Filon ca o replica a consecventei unei doctrine singulare data uneia sincretiste. Prima se disipeaza în unitatea sa, cealalta în compartimentarea dispersarii ei.

Poate ca în cuvintele lui Plotin spuse prietenului sau Eustochios, pe patul de moarte, se afla legitimarea peremptorie a judecatilor noastre,

- 7 -

expuse asupra filosofiei sale: " ,Te-am asteptat, zise Plotin, pentru a încerca sa conduc divinul din mine spre divinul din univers' ".

O convergenta a divergentelor semantice

o expunere a sensurilor pe care le capata cuvântul creator si ordonator în câteva traditii religioase sau religii ( polinezieni, mesopotamieni, egpteni si daoisti )

Cuvântul lui Brahman

5.a. Vac emergent

Spatiul pe care îl traverseaza VAC, realizând - în acelasi timp - o emergenta cosmologica si ontologica, este un spatiu sacrificial.

Literatura vedica propune ca realitate mitica suprema Esenta verbala. Vac este identificat cu Brahman ( abstract si impersonal ), într-o coextensiune reciproca: pe cât s-a extins Brahman, tot atât si Vac. Cuvântul este lacasul imnurilor vedice si, împreuna cu numele ( naman ), lacasul constituie cele doua coordonate ale unui personaj mitic.

Logosofia indiana, spre deosebire de cea greaca, accede spre aspectul psiholingvistic al cuvântului, insistând pe psihodinamica acestuia. Pulverizarea Unului este urmata de condensarea Multiplului în Unul. Emergenta realizata de Vac în spatiul sacrificial cosmodinamic presupune trepte de reîntoarcere de la Multiplu la Unul absolut.

Emergenta realizata de Vac în spatiul sacrificial cosmodinamic presupune trepte de reîntoarcere de la Multiplu la Unul absolut. Pentru ca disolutia lumii din Unul reprezentata în cosmodinamica se realizeaza în temporalitate, reîntoarcerea spre momentul precosmogonic, în perspectiva simetrica, presupune tot temporalitate, reprezentata în psihodinamica prin reintegrarea formei gândirii prediscursive.

- 8 -

Este foarte probabil ca discursivul sa fi adus cu sine si notiunile Neant si Irational , elaborari subsidiare ale gândirii si spiritului uman si Sergiu Al-George sa aiba dreptate ( este un fel a spune ) când afirma ca "numai printr-un act de nelegitima discreditare ele au putut fi atribuite momentului auroral al gândirii, în epoca lumii arhaice, când totul era încarcat de sens".

Or "încarcarea de sens" nutreste non-discursivul, sensul fiind privit de hindusi, ca si de greci ca forma ( eidos , mwrfh ), persistând clar în ontologie. "În centrul Fiintei, conceputa atât în obiectivitate, cât si în subiectivitate, se afla p r a t i b h a ( lumina ) , notiunea cheie în sistemul Bhartrhari , cu ajutorul careia explica dinamica ,esentei Cuvântului'." Aceasta lumina, lumina intuitiva - cum o putem nomina la nivelul suprem al limbajului - contine esentele tuturor expresiilor, asa cum psihodinamica Logosului poate subsuma cosmodinamica, în virtutea acelei analogii dintre microcosm si macrocosm, prezenta nu numai la greci, ci si în spiritualitatea indiana.

Mai mult, hindusii propun într-un termen complex: "limbajul gândire" , alfa si omega unei forme originare, realizata intuitiv ca reprezentare virtuala cu realitate absoluta, prin acea transcendere a Multiplului în Unul, despre care am mai amintit.

"Realitatea ultima, atât în subiectivitate, cât si în obiectivitate este Unul ca unitate a potentelor pure, dincolo de manifestarea lor în act. si aceasta concluzie este valabila pentru ca singura disociere ontologica prezenta în imnurile vedice consta în despartirea potentialului de cinetic.

Este remarcabila asemanarea sistemului plotinian, de fapt - a Unului ca realitate ultima si unitate perfecta cu Unul ca Brahman. "Plotin a stat în Panjab" - spune Theofil Simenschy. Totusi, de aici pîna la a afirma ca Dionisie Areopagitul "a fost influentat de gândirea din Upanishade", este o cale mijlocita cel putin de Plotin, nicidecum directa cum crede acelasi cercetator.

Cuvântul este incipient divin, este ab initio ceea ce este numele însusi al lui Brahman: un Principiu, un Fenomen inebranlabil, fara început si fara sfârsit, izvor al lucrurilor neînsufletite si al tuturor vietatilor.

"Totul e manifestare a lui Brahman sau, cu alti termeni, totul izvoraste din Veda.(.) La origine, Universul s-a manifestat unic, plecând din versetele vedice".

- 9 -

5.b. Vac evanescent

doctrina despre logos a brahmanismului clasic

5.c. Mistica limbajului absent

La fel ca si vechii greci, hindusii concepusera sensul ca forma, valoare care s-a pierdut în cuvântul de provenienta latina - concept.

Incursiunea semiologica în lumea indiana, lume care era considerata si ca dans al divinitatii, se poate face numai sub auspicii arhetipale.

sistemul lui Bhartrhari - vorbirea despre Brahman-Cuvântul .

6. Ostentatia Logosului islamic ( o absenta logocratica-razboiul sfânt )

Reprezinta o propunere. O intentie de realizare a unui capitol care sa expuna întreaga "panoplie" ne-dogmatica a "logosului" islamic, fata în fata cu hristologia crestina.

Religia mahomedana apare ca ostentativa atât din punct de vedere doctrinar, cât si ca modalitati prozelitiste cu atât mai mult cu cât sursa de inspiratie este de sorginte vechi-testamentara si crestina. Nu ne gândim la ostentatia grosiera - razboiul sfânt ( h a w a z a t h ) - ci la modul de "expunere" lineara a învataturilor de credinta "dictate" de Allah lui Mohamed, învataturi unidirectionate în ceea ce priveste obiectul, pâna la obsecviozitate absoluta fata de adoratul sau.

În contextul acestei ostentatii, poate nici una din laturile acestei religii nu corespunde unei astfel de clarificari asemenea învataturii despre Cuvânt ( identificat în ultimul timp chiar cu Mohamed ), alaturi de monoteismul împins pâna la egotism divin, de supunerea infatigabila si de dicteul transcendent ale cedinciosului musulman.

La sfârsitul pleiadei, începuta cu Avraam si încheiata de aparitia Profetului, se afla imaginea lui Iisus, 'Isa , "a carui nastere virginala Coranul

- 10 -

o recunoaste (.): ,Aminteste, când îngerii au zis: O, Maria! Dumnezeu îti vesteste Cuvântul ce vine de la El, al carui nume este Mesia, care va straluci în viata cea nemijlocita si în cea de apoi si va fi printre Apropiatii Domnului. El va grai oamenilor, în leagan si în vârsta de barbat si va fi printre sfinti' ( Coran III, 40-41 )". De remarcat - doua mentionari: Iisus, Cuvântul Domnului va fi printre Apropiatii Lui si Acelasi Iisus ( 'Isa ) va fi printre sfinti.

Cu toate acestea, cea mai importanta este a treia: "Se stie - scrie

M.M. Anawati et Gardet - ca Coranul spune despre Iisus ca este Cuvântul lui Dumnezeu ( Kalima ) sau Spiritul Sau ( Ruh )." Cu Duhul lui Allah este identificat si îngerul Gavriil ( D j a b r a i l ) , înger ce capata investitura a

Logosului prin faptul ca îi ofera - dupa o traditie - lui Mohamed textul Coranului.

Oricum, important si remarcant este faptul ca este încercata o identificare a Logosului. Se "încearca", deci, un fel de întrupare a Lui, poate în virtutea unui ecou al Logosului ioaneic. Numai ca "sensul pe care îl ataseaza vocabulei Kalima ( Cuvânt ), ramâne enigmatic. Fara îndoiala, vrea sa ofere, simplu, întelesul ca Mesia s-a folosit de un organ, un intermediar în Revelatia divina: aceasta interpretare realista corespunde misiunii profetiei.(.) Iisus nu e ,robul lui Allah', un simplu muritor ca ceilalti profeti. El va anunta venirea lui Ahmad, anume a lui Mohamed". Cu toate acestea, Iisus nu reprezinta în religia islamica mai mult decât un profet. "Dupa M. Corbin , teza mu'tazilita a Coranului creat nu poate fi considerata ca opusa dogmei crestine a Întruparii". Aceasta teza referitoare la natura Coranului considera Cuvântul lui Dumnezeu "revelat în timp si materializat sub forma de vorbe ce se scriu sau se rostesc, drept contingent si creat".

Miscarea mu'tazilita, numita chiar de catre partizanii ei doctrina celor cinci principii, contura o conceptie care a dus la disputa între traditionalisti si mu'taziliti: conceptia Coranului creat, corolarul unuia dintre principiile doctrinei - unicitatea lui Dumnezeu.

Cuvântul divin nu putea aparea în vederile lor ca un atribut

co-etern al lui Allah, cu atât mai putin ca o ( alta ) persoana divina, "caci acest atribut fiind în mod necesar distinct (.) ar fi însemnat a-i da lui Dumnezeu un ,asociat' ".

Disputa dintre Coranul creat si necreat se reducea pentru mu'taziliti la nivelul empiric: "toate corpurile sunt create, Cuvântul este un corp, deci Cuvântul sau Coranul este creat". Analogia dintre Cuvântul si

- 11 -

Coran este corecta etimologic, q u r a n în araba însemnând citire - în ultima instanta, cuvânt(are) .

Jihad înseamna tribut, datorie. Cine nu îl plateste, accepta Islamul. Ayatolahul iranian Morteya Mutahhari fundamentalizeaza asa-numitul razboi sfânt, înca din 1985, la Conciliul Islamic al Sarbatoririi Rasaritului celor Zece Zile din Teheran, conotând cuvântului jezyah ( jihad ) competentele semantice proprii doar lui hawazath, Razboiul Sfânt, asa cum apare în Coran.

Acelasi exeget quranian, dupa ce antagonizeaza crestinismul si mozaismul cu islamismul, ofera un citat din Coran "Was-Solho Kayron" (Pacea este buna ), dar trebuie , de asemenea, aparat razboiul". De aici pâna la votarea unei recente legi în executivul iranian ( vara lui 2006 ), prin care orice crestin sau evreu aflat pe teritoriul vechii Persii este obligat, de la 1 iunie 2007, sa poarte un însemn distinctiv pe piept, distanta pare apreciabila, dar este uluitor de rapid parcursa si încalca tocmai acea fratietate întru creatie.

Religia islamica, cu interfata sa republicana, este legitimata de ostentatia doctrinara si violent prozelitista, chiar daca sursa este vechitestamentara si medieval crestina. Nu facem referire la ostentatia grobiana, deja clasica, a terorismului, nici la cea grosiera a razboiului sfânt - hawazath, ci la modul de expunere lineara a învataturilor de credinta dictate de Allah lui Mohamed, învataturi unidirectionate spre subiectul devenit obiect al adoratiei, laminat în demersul adorarii sale îndreptate spre adoratul sau divin.

Probabil ca nici una dintre palierele doctrinare, morale, cultice ale acestei religii nu corespunde întratât unei astfel de clarificari precum doctrina despre cuvânt ( identificat în ultimul timp chiar cu Mohamed, care îl vicariaza pe Hristos, dupa modelul primatului papal ), alaturi de orientarea unidirectionata a monoteismului islamic transportat pâna la incidenta cu egotismul si mai-vechi-egoismul divin, nutrit din supunerea infatigabila a muslimului si de dicteul transcendent, livrat lui Mohamed în Coran.

Chiar si în încercarea de identificare a lui kalima ( cuvântul ) cu Logosul iudeo-crestin, nu putem eluda faptul ca sensul vocabulei kalima ramâne criptic. Fara îndoiala, însa, este oferit, simplu, sensul ca Mesia s-a folosit de un organ, un intermediar în Revelatia divina: aceasta interpretare realista corespunde misiunii profetiei. Iisus nu este 'robul lui Allah', un

- 12 -

simplu muritor ca ceilalti profeti. El va anunta venirea lui Ahmad, anume a lui Mohamed.

Cele cinci Principii proprii miscarii mu'tazilite - unicitatea lui Allah, dreptatea lui, amenintarea si fagaduinta divina, situatia intermediara si porunca binelui - subsumeaza acea conceptie care a stat la baza disputei dintre traditionalisti si mu'taziliti, despre care am vorbit mai înainte - conceptia despre Coranul creat, corolar al principiului unicitatii lui Allah.

Disputa dintre Coranul creat si cel necreat - polemica ce ar fi putut duce, de ce nu ?, la disocierea razboiul sfânt vazut ( al lumii acesteia ) sau nevazut ( al îngerilor ), disociere care ar fi atenuat pâna la "decorporalizare" manifestarile beligerante ale fundamentalistilor islamisti - se reducea pentru mu'taziliti la o manifestare la nivel empiric: "toate corpurile sunt create, cuvântul este un corp, deci Cuvântul sau Coranul este creat". Analogia dintre Logos si Coran este corecta etimologic, quran însemnând citire în araba, în ultima instanta - cuvânt(are) .

Totusi, ideile instrumentate în aceasta "polemica" nu trebuie receptionate ca fiind originale, pentru ca ele îsi trag seva din tezele fundamentale ale fizicii stoice , teze ce "au jucat (.) un rol important în gândirea teologilor musulmani".

Cât de aproape se afla tot acest traseu de cartea lui Huntington sau, mai degraba, s-ar putea afla, are o importanta subsidiara. Despre o Noua era se vorbeste de un secol, despre o civilizatie universala, chiar si în contextul globalizarii în derulare sau al unei extinderi comunitare europene; se pot scrie SF-uri fara inhibitii deontologice, despre ciocniri ale civilizatiilor asiatice cu cele occidentale sau islamice, se schimba impresii mai mult sau mai putin beletristice - toate acestea venind în întâmpinarea sau prefatând ororile teroriste, religioase fundamentaliste sau raspunsurile pe masura ale natiunilor agresate.

Este evident ca unitatea de credinta si de cultura a islamului nu poate rima cu o promisa unitate a civilizatiilor de consum occidentale, cu atât mai mult cu cât creatia civilizatiei romane - Statul, a fost înlocuita cu civilizatia - mai mult un concept decât o realitate empirica. Poate postulatul, relativ simplist formulat de catre Hans Morgenthau în Politics Among Nations: the Struggle for Power and Peace este mai realist: "Sfera politicii

internationale este predestinata violentei". De aici, orice încercare de a ordona si legaliza relatiile internationale apare utopica si conflictuala.

Kenneth Waltz merge mai departe si introduce un nou concept - balance of power, demers neo-realist în relatiile internationale, unde forta si virtutea predictiei despart teoria de realitate.

Un alt concept, balance of threat, propus de Stephen Walt în The Origins of Alliances, aparut în perioada dezghetului americano-chinez, în anii '70-'80, dezvolta oportunitatea unui echilibru al amenintarii.

Toate aceste variante de abordare sociala si de filozofie politica a civilizatiilor, culturilor, puterilor, amenintarilor în relatiile internationale - comenteaza, atunci când o fac, fenomenul religios numai din perspectiva interfatei care aduce religiile în prim planul poiticii internationale, de cele mai multe ori, din perspectiva puterii de acoperire geografica.

Ceea ce este ignorat, dupa opinia noastra, este tocmai teza drepturilor omului; din perspectiva crestina, însa. Sunt elaborate, în mod manifest, comentarii despre putere, civilizatie, cultura, dar mai putin despre drepturile si libertatea daruite omului de catre Dumnezeu la Creatie. Potrivit acestei teze nu exista viata în libertate fara Dumnezeu. Ignorându-L pe Dumnezeu, ignori chipul Lui în om ( creatia lui Dumnezeu ), distrugând implicit umanitatea omului si civilitatea sa. Pentru ca asa cum putem vorbi despre o civilizatie mundana, din perspectiva soteriologica se poate vorbi si despre o civilizatie transfigurata, divinata. Din aceasta perspectiva proprie tezelor eclesiologice, crestin mistice, umanismul ateu este o lipsa a umanismului. Varianta a luptei pentru subzistenta cu orice pret si extrapolata luptei de clasa, escamotata de o etica mult prea corespunzatoare, refuza ceea ce teologia mistica a lui Staniloae numeste Morala, teologia morala. Indiferent despre ce tip de morala elaborata sau elaborabila se poate vorbi, teoria subzista în Morala divina a Logosului întrupat. Pentru ca Morala este fundamentata de Logosul lui Dumnezeu si este chiar Cuvântul lui Dumnezeu. Lumea crestina îsi poate asuma, din perspectiva moralei crestine, calificarea leibniziana ancorata unei comunitati ca "cea mai buna cu putinta", în conditiile în care, din perspectiva moralei unei civilizatii occidentale, democratice, orice democratie nu poate oferi decât ce are. Ca si demonstratia.

- 14 -

Drepturile fundamentale ale omului pot fi conotate ca drepturi fundamentale ale crestinului, chiar daca nu toti fratii întru creatie sunt crestini, în masura în care crestinul si le asuma în mod responsabil si liber, ca fiind daruite siesi, de catre Creator, la Geneza.