Analitica existential-ontologica a Dasein-ului si intrebarea fundamental-ontologica privitoare la sensul fiintei in genere

Analitica existential-ontologica a Dasein-ului si întrebarea fundamental-ontologica privitoare la sensul fiintei în genere

Sarcina consideratiilor de pîna acum a fost de a interpreta existential-ontologic din temeiul sau întregul originar al Dasein-ului factic în ce priveste posibilitatile sale de a exista autentic si neautentic. Acest temei si astfel acest sens al fiintei grijii s-a aratat a fi temporalitatea. Din acest motiv, ceea ce analitica existentiala pregatitoare a Dasein-ului ne-a pus la dispozitie 454o1423e înainte ca temporalitatea sa fie evidentiata este acum reintegrat în structura originara a integralitatii fiintei Dasein-ului, în temporalitate. Pornind de la posibilitatile de temporalizare analizate ale timpului originar, structurile care mai sus au fost doar "puse în lumina" si-au primit "întemeierea" lor. Scoaterea în evidenta a constitutiei de fiinta a Dasein-ului ramîne cu toate acestea doar o cale. Scopul este elaborarea întrebarii în genere privitoare la fiinta. Analitica tematica a existentei are nevoie la rîndul ei de lumina adusa de ideea de fiinta în genere, idee care sa fi fost în prealabil clarificata. Acest lucru trebuie facut mai ales atunci cînd fraza rostita în introducere este fixata ca masura a oricarei investigatii filozofice: filozofia este ontologie fenomenologica universala, avînd ca punct de plecare hermeneutica Dasein-ului, care, ca analitica a existentei, a fixat capatul firului calauzitor al oricarei interogari filozofice acolo de unde ea izvoraste si acolo unde ea se rasfrînge . Desigur ca aceasta teza nu trebuie luata ca o dogma, ci ca formulare a unei probleme de principiu înca "învaluita": poate fi ontologia fundamentata ontologic sau si ea are nevoie de un fundament ontic si care este acea fiintare ce trebuie sa preia functia acestei fundari?

Ceea ce apare atît de clar precum diferenta dintre fiinta Dasein-ului existent si fiinta fiintarii [437] ce nu este de ordinul Dasein-ului (ca de pilda faptul-de-a-fi-simpla-prezenta) este doar punctul de plecare al problematicii ontologice, însa nu ceva cu care filozofia sa se poata multumi. Faptul ca ontologia antica lucreaza cu "concepte despre lucruri" si ca astfel exista pericolul "de a reifica constiinta" este de multa vreme cunoscut. Dar ce înseamna reificare? De unde provine ea? De ce "în prima instanta" fiinta este "conceputa" pornind tocmai de la fiintarea-simplu-prezenta si nu de la fiintarea-la-îndemîna, care ne este totusi mai apropiata? De ce aceasta reificare ajunge mereu sa domine? În ce fel este structurata pozitiv fiinta "constiintei" ca reificarea sa ramîna pentru ea inadecvata? Este suficient în genere "diferenta" dintre "constiinta" si "lucru" pentru a desfasura în chip originar problematica ontologica? Sînt raspunsurile la aceste întrebari asa usor de aflat? si poate fi cautat raspunsul atîta vreme cît întrebarea privitoare la sensul fiintei în genere ramîne nepusa si neclarificata?

Nu putem nicicînd face cercetari cu privire la originea si posibilitatea "ideii" de fiinta în genere cu mijloacele "abstractiunii" formal-logice, adica fara un orizont sigur al întrebarii si al raspunsului. Trebuie cautata o cale catre elucidarea întrebarii ontologice fundamentale si aceasta cale trebuie urmata. Abia dupa parcurgerea ei vom putea decide daca ea este singura si cea corecta. Disputa în privinta interpretarii fiintei nu poate fi rezolvata, deoarece ea nici macar nu a fost aprinsa. si în cele din urma ea nu poate fi "cautata cu lumînarea", ci aprinderea disputei are nevoie deja de o pregatire. Investigatia de fata nu face decît sa se afle pe drum catre toate acestea. Unde se afla ea?

Ceva precum "fiinta" este deschis în întelegerea fiintei, care, ca întelegere, apartine Dasein-ului ce exista. Starea de deschidere provizorie, chiar daca neconceptualizata, a fiintei, ea face posibil ca Dasein-ul, în calitatea sa de fapt-de-a-fi-în-lume ce exista, sa se poata raporta la fiintare, atît la cea care survine intramundan cît si la el însusi, ca unul ce exista. Cum este în genere posibila o întelegere deschizatoare a fiintei, o întelegere de ordinul Dasein-ului? Îsi poate obtine aceasta întrebare raspunsul prin recurs la constitutia originara de fiinta a Dasein-ului întelegator-de-fiinta? Constitutia existential-ontologica a integralitatii Dasein-ului se întemeiaza în temporalitate. Un mod originar de temporalizare a temporalitatii trebuie asadar sa faca posibil proiectul ecstatic al fiintei în genere. Dar cum trebuie interpretat acest mod de temporalizare al temporalitatii? Este oare vreo cale care sa conduca de la timpul originar la sensul fiintei? Se arata oare timpul însusi ca orizont al fiintei?