Analitica
existential-ontologica a Dasein-ului
si īntrebarea fundamental-ontologica privitoare la sensul
fiintei īn genere
Sarcina consideratiilor de pīna acum a fost de a
interpreta existential-ontologic din
temeiul sau īntregul originar al Dasein-ului
factic īn ce priveste posibilitatile sale de a exista autentic
si neautentic. Acest temei si astfel acest sens al fiintei
grijii s-a aratat a fi temporalitatea.
Din acest motiv, ceea ce analitica existentiala pregatitoare a Dasein-ului
ne-a pus la dispozitie 454o1423e īnainte
ca temporalitatea sa fie evidentiata este acum reintegrat īn structura originara a
integralitatii fiintei Dasein-ului, īn temporalitate.
Pornind de la posibilitatile de temporalizare analizate ale timpului
originar, structurile care mai sus au fost doar "puse īn lumina"
si-au primit "īntemeierea" lor. Scoaterea īn evidenta a
constitutiei de fiinta a Dasein-ului
ramīne cu toate acestea doar o cale.
Scopul este elaborarea īntrebarii īn genere privitoare la
fiinta. Analitica tematica
a existentei are nevoie la rīndul ei de lumina adusa de ideea de
fiinta īn genere, idee care sa fi fost īn prealabil
clarificata. Acest lucru trebuie facut mai ales atunci cīnd fraza
rostita īn introducere este fixata ca masura a
oricarei investigatii filozofice: filozofia este ontologie
fenomenologica universala, avīnd ca punct de plecare hermeneutica Dasein-ului, care, ca analitica a existentei, a fixat capatul
firului calauzitor al oricarei interogari filozofice acolo
de unde ea izvoraste
si acolo unde ea se rasfrīnge . Desigur ca aceasta
teza nu trebuie luata ca o dogma, ci ca formulare a unei
probleme de principiu īnca "īnvaluita": poate fi ontologia
fundamentata ontologic sau
si ea are nevoie de un fundament ontic
si care este acea
fiintare ce trebuie sa preia functia acestei fundari?
Ceea ce apare atīt de clar
precum diferenta dintre fiinta Dasein-ului
existent si fiinta fiintarii [437] ce nu este de ordinul Dasein-ului
(ca de pilda faptul-de-a-fi-simpla-prezenta) este doar
punctul de plecare al problematicii ontologice, īnsa nu ceva cu care
filozofia sa se poata multumi. Faptul ca ontologia
antica lucreaza cu "concepte despre lucruri" si ca astfel
exista pericolul "de a reifica constiinta" este de multa
vreme cunoscut. Dar ce īnseamna reificare? De unde provine ea? De ce "īn
prima instanta" fiinta este "conceputa" pornind tocmai
de la fiintarea-simplu-prezenta si nu de la fiintarea-la-īndemīna, care ne este totusi mai apropiata? De ce aceasta reificare ajunge mereu sa domine? Īn ce fel
este structurata pozitiv fiinta
"constiintei" ca reificarea sa ramīna pentru ea
inadecvata? Este suficient īn genere "diferenta" dintre
"constiinta" si "lucru" pentru a desfasura īn
chip originar problematica ontologica? Sīnt raspunsurile la aceste
īntrebari asa usor de aflat? si poate fi cautat raspunsul atīta vreme
cīt īntrebarea privitoare la sensul
fiintei īn genere ramīne nepusa si neclarificata?
Nu putem nicicīnd face cercetari cu privire la originea
si posibilitatea "ideii" de fiinta īn genere cu mijloacele
"abstractiunii" formal-logice, adica fara un orizont sigur
al īntrebarii si al raspunsului. Trebuie cautata o cale catre elucidarea
īntrebarii ontologice fundamentale si aceasta cale trebuie urmata. Abia dupa parcurgerea ei vom putea decide daca ea este singura si cea corecta. Disputa īn
privinta interpretarii fiintei nu poate fi rezolvata, deoarece ea nici macar nu a fost
aprinsa. si īn cele din urma ea nu poate fi
"cautata cu lumīnarea", ci aprinderea disputei are nevoie deja de o
pregatire. Investigatia de fata nu face decīt sa se
afle pe drum catre toate
acestea. Unde se afla ea?
Ceva precum "fiinta" este deschis īn īntelegerea
fiintei, care, ca īntelegere, apartine Dasein-ului ce exista. Starea de deschidere provizorie, chiar
daca neconceptualizata, a fiintei, ea face posibil ca Dasein-ul, īn calitatea sa de fapt-de-a-fi-īn-lume
ce exista, sa se poata raporta la fiintare, atīt la cea care survine intramundan cīt si
la el īnsusi, ca unul ce exista. Cum
este īn genere posibila o īntelegere deschizatoare a
fiintei, o īntelegere de ordinul Dasein-ului?
Īsi poate obtine aceasta īntrebare raspunsul prin recurs la
constitutia originara de
fiinta a Dasein-ului
īntelegator-de-fiinta? Constitutia
existential-ontologica a integralitatii Dasein-ului se īntemeiaza īn
temporalitate. Un mod originar de temporalizare a temporalitatii
trebuie asadar sa faca posibil proiectul ecstatic al
fiintei īn genere. Dar cum trebuie interpretat acest mod de temporalizare
al temporalitatii? Este oare vreo cale care sa conduca de
la timpul originar la sensul fiintei? Se arata oare timpul
īnsusi ca orizont al fiintei?