Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























Apeiron si nedeterminare

Filozofie




Apeiron si nedeterminare

Anaximandru ii urmeaza lui Thales in scoala din Milet.Cel de-al doilea dintre milesieni se desparte insa de "linia" trasata de primul, si incercand sa dea o imagine "completa" a lumii in sensul gasirii unei origini structuri si unui mecanism de functionare a lumii,va ajunge sa puna in termeni noi problema temeiului. Ca si ceilalti ganditori ai traditiei milesiene (Thales si Anaximes) el nu va acorda in problema originii un loc privilegiat zeilor olimpieni;in schimb el va gasi o natura pe care o va numi apeiron si pe care o va considera temei , dand nastere astfel unui nou "reper pe drumul gandirii" 11311w2220l catre temei, drum care strabate itreaga istorie a gandirii presocratice.Simplicius in Phys.,24,13 ne spune ca Anaximandru l-ar fi urmat pe Thales , fiindu-i discipol; insa el (Anaximandru) ar fi ajuns sa inteleaga ca Apa nu poate fi principiu, la fel cum nici vre-un alt element , din cele 4 nu poate fi pentru ca ele se preschimba unul in altul; gasind aceasta Anaximandru realizeaza ca temeiul trebuie cautat dincolo de cele 4 elemente , in ceva care intransformabil fiind, va putea justifica mai apoi lumea ca transformare, si isi va putea justea calitatea sa de temei unic al acestui kosmos. Astfel intalnim la Anaximandru ideea parmenidiana a intransofrmabilitatii temeiului, a eternei identitati a acestuia cu sine.




Astfel, ajungem la reperul Anaximandrian in gandirea filosofica presocratica: apeiron-ul. Despre apeiron aflam in Simplicius (Phys ) :"...a fost primul care a folosit acest termen pentru arkhe(principiu)". Asa cum si Vladutescu observa in [2 apeiron este de fapt primul termen veritabil al filosofiei, este cel care deschide calea lunga de mai mult de doua milenii si jumatate a ceea ce am putea numi limbajul filosfiei. Insa, ca orice inceput , si acesta este unul destul de greu de inteles si explicat, insa asa cum ne-au aratat presocraticii in fond, nu este imposibil . Sa incercam deci sa explicam acest apeiron.

In [2] gasim mentionarea unor intelesuri din limbajul comun al acelei perioade ale termenului apeiron.Astfel, el "semnifica nesfarsirea, imensitatea vreunui pamant (al Hellespontului, bunaoara: Hellespontos apeiron , intinsul Hellespont , Illiada,24, 225), ceea ce nu are numar ("raspundea multimea nesfarsita, nenumarata- demos apeiron- jelindu-l pe Hector",ibid. 776), adancimea somnului: (hypnon kat'apeiron khieen : "[si un zeu] revarsa asupra-mi un somn adanc"- Odiseea,7,286"(G. Vladutescu, "Ontologie ..." , p 46 ). Iata deci o diferenta grozava intre termenul folosit in limbajul comun, si valenta filosofica data acestuia de catre Anaximandru. Pentru a intelege sensul filosofic al termenului va trebui sa dam seama de altceva insa. In limbajul comun, apeiron era atribut; resemnificarea filosofica il transforma in subiect , si din subiect gramatical in temei al kosmosului. De aceea putem incerca sa formulam o prima intelegere a apeironului resemnificat: Nelimitatul, Nesfarsitul, Eternul. Aceasta prima intelegere o putem reuni in forma identificarii apeironului cu lipsa limitelor; insa ne putem intreba care sunt aceste limite de care apeiron se lipseste? Din dezacordul lui Anaximandru cu faptul de a considera vre-un element temei, putem deduce natura acestor limite.Ele sunt limitele care caracterizeaza lumea fizica, lumea in care sunt identificabile aceste elemente; ele sunt limitele spatio-temporale, care definesc precis domeniul realitatii immediate(fizice, pe care o percep direct, de care ma "lovesc" zi de zi). Deci apeiron inseamna lipsa oricarei limite spatio-temporale; in particular aceasta conduce la prima intelegere formulata mai sus; in mod general conduce la o judcata de valoare despre temei: temeiul nu poate avea limite spatio-temporale, pentru ca atunci ar exista ceva in afara acestor limite-daca nu ar exista nimic in afara limitelor temeiului, acestea nu ar mai fi limite, daca nu l-ar diferentia pe acesta de altfceva, daca nu l-ar limita-care nu ar fi temei; deci acesta si-ar pierde calitatea sa de temei. Si eu cred ca acesta este lucrul de retinut din aceasta prima intelegere a apeironului, o conditie de inteligibilitate a temeiului ce anticipeaza orizonturile de inteligibilitate parmenidiene: necesitatea conceperii temeiului ca fiind limitat spatio-temporal, sau in mod si mai general, ca fiind limitat pur si simplu. Si de aici, un cuvant care sa rezume toate acele traduceri de mai sus: Ilimitatul- " the Boundless" cum il numeste Burnet- (articolul hotarat este necesar pentru a marca ideea Ilimitatului ca principiu, si nu al principiului Ilimitat); acelasi cuvant este deci si nume pentru principiu, si determinatie pentru acesta.

Putem identifica mai apoi o a doua intelegere pentru apeiron; intelegerea acestuia ca Indeterminatul.Si de aici, inca doua drumuri posibile pe care le avem in fata.Pe unul il putem considera intelegerea apeironului ca Indeterminatul in sensul slab, si cel de-al doilea in sensul tare al cuvantului.

In primul sens, cel slab, apeiron ne apare tot in Simplicius, discutat pe larg in Zeller, in capitolul pe care acesta il dedica lui Anaximandru. Astfel, apeiron este Indeterminatul prin imaginea acestuia ca un amestec omogen al celor patru elemente, amestec in care nu se diferentiaza nici unul din elemente.Aceasta estompare a diferentelor intre elemente( in apeiron nu poti identifica exact care parte e apa , care e focul, s. a. m. d.), produce la randul sau o estompare a determinatiilor; de aici sensul precizat mai sus. Zeller gaseste ca poate imparti filosofia Ioniana in doua mari grupe: Dinamistii si Mecanicistii; primii sunt cei care "deriva toate lucrurile dintr-o materie primitiva prin mijloacele unei transformari vitale"(Zeller, "A history...",p 233); ceilalti "deriva toate lucrurile dintr-o multitudine de materii primitive intransformabile prin separare si combinare spatiala"(Zeller, "A history...", p 233).Mai apoi Zeller il include pe Anaximandru in cadru celei de-a doua grupe , pe abza unei explicatii pe care o vom gasi tot in Simpliciu: elementele se separara din apeiron pentru ca mai apoi cele asemenea sa se uneasca si prin ele sa fie intemeiata lumea fizica, sau mai bine zis multitudinea de lumi (kosmoi). Zeller propune pentru aceasta intelegere a apeironului tot un nume generic, "The Infinite" : Infinitul luat in sensul de inceput al termenului "infinit" si nu in virtutea definitiei complexe pe care termenul si-a castigat-o de-a lungul timpului. In acest inteles originar , Infinitul este temeiul lumii, din nou separat radical de ea, prin depasirea determinatiilor de ordin fizic.Insa el ramane determinat, asa cum va nota si Vladutescu in [2], "din perspectiva metafizica". Astfel, ca apeiron in aceasta intelegere ramane determinat de unicitatea sa, de identitatea cu sine, in sensul ca el este unu, este unic, dar nu este unul ceea ce ar fi trebuit sa fie ca sa scape de orice tip de determinare, fie ea si metafizica. Ramanand determinat inca metafizic , el este Indeterminatul in sensul slab , adica in sensul incomplet al cuvantului, temeiul pastrand inca determinatii. Se poate insa da o intelegere a apeironului ca Indeterminat in sensul tare, adica complet.



In acest sens, apeiron poate fi inteles ca Nedeterminatul absolut, adica lipsa oricarei determinatii, fizice sau metafizice.Astfel este impus apeiron ca principiu, si nu doar lipsindu-l de fizicalitate, adica lipsindu-l de determinarile specifice realitatii fizice, ci lipsindu-l de orice alta forma de determinare , pentru ca a spune "apeiron ca principiu" sa devina echivalent cu a spune "principiul ca principiu".In aceasta echivalenta rezida intuitia geniala a lui Anaximandru , pentru ca doar odata cu el filosofia ajunge sa afirme aceasta echivalenta fundamentala a ontologiei; pana acum, prin Apa lui Thales nu puteam afirma aceasta echivalenta , pentru ca Apa era inca determinata pe plan metafizic, adica ea putea cel mult sa se suprapuna intelegerii slabe a apeironului ca Indeterminatul.Acasta echivalenta, duala la Anaximandru , inca odata il anticipeaza pe Parmenide; la aceasta din urma echivalenta va deveni triadica, pentru ca el va adauga inca un termen: a spune "Fiinta ca Fiinta", termen se pare uitat de filosofie mai apoi , la Aristotel noi gasind zicerea "Fiintei ca fiind".Anaximandru insa nu putea sa adauge aceasta cea de a treia echivalenta, pentru ca atunci s-ar fi pierdut intreaga tarie a sensului acesta a Nedeterminatului; a spune "apeiron ca apeiron" inseamna a-i da o determinare metafizica apeironului, si anume determinatia unicitatii, cea discutata mai sus la sensul slab al nedeterminarii.Acum de abia suntem in postura ,cred eu, de a justifica aceasta negativitate absoluta cu care ne confrunta inteligibilizarea apeironului; aceasta negativitate provine din taria sensului indeterminarii, si din necesitatea acceptarii acestei tarii a sensului nedeterminarii. La randul ei aceasta neceistate provine direct din textul anaximandrian, care introduce in cea de-a doua parte a frazei ramase de la el transmise de Simplicius, un nou termen, necesitatea care guverneaza evolutia in timp a acelor kosmoi si a tuturor lucrurilor din ele.Daca nu am accepta nedeterminarea in sensul tare , atunci ar trebui as dam seama de urmatoarea problema care apare in mod inevitabil: din cele doua (apeiron si neceistate) care este temeiul?Si daca apeiron este inca determinat metafizic, atunci el nu este cu nimic mai puternic decat necesitatea pentru ca si aceasta sufera de aceeasi determinare metafizica, si anume unicitatea , considerata in forma ei de predicatie si nu de subiect, adica si necesitatea este metafizic determinata de atributul unicitatii; astfel nu vom putea alege intre apeiron si neceistate, deci intreaga argumentare anaximandriana s-ar prabusi in indecidabilitate, in imposibilitatea stabilirii exacte a temeiului; ori asta ar anula intreaga incercare anaximandriana de rezolvare a proble-mei arkheului.



In concluzie, modul cel mai "rezonabil" in care il putem privi pe apeiron este acela al identificarii acestuia cu Indeterminatul absolut ; si in acest mod abordam prin Anaximandru si o noua rezolvare a problemei unicitatii temeiului, o rezolvare foarte eleganta dupa parerea mea; si in acest sens tare al nedeterminarii, temeiul ramane unic, dar de data aceasta unicitatea nu mai e un atribut al sau, ci e modalitate de existenta; caci daca in acest context al nedeterminarii tari , apeiron nu ar fi tot unic, atunci daca ar exista si alt ceva(alt temei) apeiron ar avea o determinatie metafizica: si anume faptul de a fi diferit de celalt(temei); ori aceasta determinatie metafizica ar contrazice insusi contextul de inteligibilitate in care ne aflam, contextul indeterminarii in sens tare; deci in acest context nu am putea sa inteligibilizam un apeiron care sa nu fie apeiron ca Unicul si nu apeiron ca unic;apeiron ca Unicul ramane insa secundar lui apeiron ca Indeterminatul.

Bibliografie:

1)"Filosofia greaca pana la Platon", Vol I, Partea 1, Bucuresti,1979, Ed. Stiintifica si enciclopedica

2)Gh. Vladutescu, "Ontologie si metafizica la greci-Presocraticii",Bucuresti, 1998, Ed. Paideia

3)E. Zeller, "A history of greek philosophy", Londra , 1881, Ed. Longmans,Greens and Co.

4)J. Burnet,"Early greek philosphy",editie online pe site-ul: https://plato.evansville.edu

Referat realizat de

Calin Alexandru-Stefan, Filosofie, An I, Gr 352










Document Info


Accesari: 2198
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright Contact (SCRIGROUP Int. 2022 )