Caracterul de chemare al constiintei

Caracterul de chemare al constiintei

Oricarui discurs īi apartine un lucru despre care se vorbeste īn discurs. Discursul da o informatie despre ceva si face acest lucru īntr-o privinta anume. Din lucrul despre care se vorbeste, discursul extrage ceea ce el spune de fiecare data fiind acest discurs - ceea ce este spus ca atare. Prin discurs, ca mijloc de comunicare, acest lucru spus devine accesibil Dasein-ului-laolalta cu ceilalti, cel mai adesea pe calea emisiei vocale de tip lingvistic.

Dar cīnd e vorba de chemarea constiintei, care este lucrul despre care se vorbeste, altfel spus ceea ce este interpelat? Evident, Dasein-ul īnsusi. Acest raspuns este pe cīt de incontestabil pe atīt de nedeterminat. Īn cazul īn care chemarea ar avea un scop atīt de vag, atunci ea 11111v2124l ar ramīne īn orice caz pentru Dasein o ocazie de a deveni atent la el īnsusi. Īnsa Dasein-ului īi apartine īn chip esential faptul ca, o data cu deschiderea lumii sale, el s-a deschis lui īnsusi, īn asa fel īncīt el se īntelege din capul locului pe sine. Chemarea atinge Dasein-ul īn aceasta īntelegere de sine pe care el, ca fiintare prinsa īn preocupare, o are din capul locului la nivel cotidian si mediu. Tocmai sinele-impersonal al faptului-de-a-fi-laolalta cu ceilalti īn spatiul preocuparii este cel atins de chemare.

si catre ce anume este el interpelat? Catre sinele propriu. Asadar nu catre ceea ce Dasein-ul este īn faptul-de-a-fi-unul-laolalta-cu-altul la nivel public, catre ceea ce el poate sa faca sau catre acel ceva de care el se preocupa; si nici catre cele de care el se agata, pentru care s-a angajat sau de care s-a lasat confiscat. Dasein-ul acela care este īnteles īn lume de catre ceilalti si de catre el īnsusi este, īn aceasta interpelare, lasat īn urma. De toate acestea, chemarea adresata sinelui nu are nici cea mai mica cunostinta. Deoarece din sinele-impersonal doar sinele este cel interpelat si facut sa fie ascultat, impersonalul "se" se prabuseste. Chemarea lasa īn urma impersonalul "se" si nivelul public de explicitare al Dasein-ului. Dar faptul acesta nu īnseamna defel ca impersonalul "se" nu este la rīndul lui atins. Tocmai īn masura īn care īl lasa īn urma, chemarea īmpinge īn insignifianta impersonalul "se" avid de reputatie publica. Īnsa sinele, pe care chemarea l-a lipsit de adapost si de acest ascunzis al lui, este adus prin chemare la el īnsusi.

Cīnd sinele-impersonal este interpelat, el este interpelat catre sinele din el. Dar el nu este interpelat catre sinele care poate sa-si devina "obiect" al propriei judecati, nici catre sinele care, incitat de curiozitate, īsi diseca neīncetat "viata interioara" si nici catre sinele care este fascinat "analitic" de starile psihice si de ceea ce se afla īn spatele lor. Interpelarea sinelui din cuprinsul sinelui-impersonal nu īmpinge sinele catre sine īnsusi īntr-un soi de interioritate, pentru ca īn felul acesta el sa se poata īnchide īn fata "lumii exterioare". Chemarea trece dincolo de toate acestea si le spulbera, cu gīndul de a interpela doar sinele care, totusi, nu este altfel decīt īn modul faptului-de-a-fi-īn-lume.

Īnsa cum vom determina ceea ce se spune īn acest tip de discurs? Ce anume striga constiinta catre cel pe care ea īl interpeleaza? Strict vorbind - nimic. Chemarea nu enunta nimic, nu da nici o informatie despre evenimentele lumii si nu are nimic de povestit. Cu atīt mai putin se straduieste ea sa deschida īn sinele interpelat o "discutie cu el īnsusi". Sinelui care a fost interpelat, chemarea nu vine sa-i spuna propriu-zis nimic, ci el este convocat catre el īnsusi, ceea ce īnseamna catre putinta sa de a fi cea mai proprie. Chemarea, potrivit tendintei ei de chemare, nu invita sinele care a fost interpelat la o "dezbatere", ci, īn calitatea ei de convocare catre putinta-de-a-fi-sine cea mai proprie a Dasein­-ului, ea este chemare catre "īnaintea"-lui-īnsusi, īn posibilitatile sale cele mai proprii.

Chemarea se dispenseaza de orice emisie vocala. Ea nici macar nu poate fi formulata īn cuvinte - si cu toate acestea ea nu ramīne cu nimic mai putin obscura si indeterminata. Discursul constiintei are loc, exclusiv si constant, īn modul tacerii. Īn felul acesta nu numai ca el nu pierde nimic din perceptibilitatea lui, dar īl constrīnge la discretie de sine pe Dasein-ul interpelat si convocat. [274] Faptul ca ceea ce este spus prin chemare nu este formulat īn cuvinte nu confera acestui fenomen indeterminarea unei voci misterioase, ci indica doar ca īntelegerea noastra īn privinta a "ceea ce a fost spus prin chemare" nu are de ce sa ramīna agatata īn asteptarea unei comunicari sau a ceva de genul acesta.

Ceea ce chemarea deschide este totusi lipsit de echivoc, chiar daca Dasein-ul individual, potrivit posibilitatilor sale de īntelegere, poate sa-l expliciteze pe acesta īn diferite feluri. Īn ciuda indeterminarii aparente a continutului chemarii, directia pe care ea o ia este bine determinata si ea nu poate fi trecuta cu vederea. Chemarea nu are nevoie sa-l caute tatonīnd pe cel ce urmeaza sa fie interpelat, nu are nevoie de semne prin care sa recunoasca daca el, sau nu el, este cel avut īn vedere. Cīnd īn constiinta apar "amagirile", ele nu se explica printr-o eroare a chemarii (prin faptul ca ea s-ar fi īnselat), ci prin felul īn care chemarea este ascultata; īn locul unei īntelegeri autentice a ei, chemarea este antrenata de catre sinele-impersonal īntr-o negociere a Dasein-ului cu sine, fiind astfel pervertita īn tendinta ei de deschidere.

Ceea ce trebuie retinut de aici este ca atunci cīnd vorbim despre chemarea constiintei avem īn vedere interpelarea sinelui-impersonal īn sinele sau; aceasta interpelare este o convocare a sinelui catre putinta sa de a fi sine si, astfel, o chemare catre-"īnaintea"-lui-īnsusi īn posibilitatile sale.

Īnsa noi nu vom obtine o interpretare satisfacatoare ontologic a constiintei decīt atunci cīnd vom fi lamurit nu numai cine este acela caruia īi este destinata chemarea, ci deopotriva cine este cel ce cheama, cum anume se raporteaza cel interpelat la cel ce cheama si cum anume trebuie conceputa ontologic aceasta "raportare" ca legatura de fiinta īntre cele doua.