Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























Constiinta in calitatea ei de chemare a grijii

Filozofie




Constiinta īn calitatea ei de chemare a grijii

Constiinta convoaca sinele Dasein-ului din pierderea acestuia īn impersonalul "se". Sinele care a fost interpelat ramīne indeterminat si vid īn privinta a ceea ce este el. Īn prima instanta si cel mai adesea, Dasein-ul se īntelege pe sine si se expliciteaza pornind de la fiintarea de care el se preocupa. Or, tocmai acesta este lucrul pe care chemarea īl lasa īn urma. si totusi sinele este atins, fara echivoc si negresit. Nu numai ca cel interpelat este vizat de chemare "fara sa se acorde vreo considerare persoanei", dar si cel ce cheama se mentine īntr-o indeterminare care iese īn evidenta. Īntrebat de nume, stare, origine sau reputatie, cel ce cheama nu numai ca refuza orice raspuns, dar el nu da - cu toate ca īn chemarea lui el nu apare deghizat - nici cea mai mica posibilitate de a deveni familiar pentru o īntelegere a Dasein-ului instalat īn "mundan". Cel ce cheama īn chemare - si aceasta tine de caracterul sau ca fenomen - īndeparteaza de la sine orice putinta de a deveni cunoscut. Este īn [275] raspar cu felul lui de a fi de a se lasa considerat īn vreun fel anume si de a se vorbi despre el. Nu putem spune ca indeterminarea care e specifica celui ce cheama si imposibilitatea determinarii lui nu īnseamna nimic; ele sīnt o trasatura distinctiva pozitiva a acestuia. Ele ne fac cunoscut ca cel care cheama se contopeste cu convocarea pe care ne-o adreseaza, ca el nu vrea sa fie ascultat decīt ca atare, fara nici un comentariu īn plus. Dar atunci nu este tocmai pe masura fenomenului ca īntrebarea privitoare la identitatea celui ce cheama sa nu capete nici un raspuns? Desigur, daca avem īn vedere ascul 828p155i tarea existentiela a chemarii factice a constiintei, dar nu si atunci cīnd e vorba de analiza existentiala a facticitatii chemarii si a existentialitatii ascultarii.




Īnsa este īn genere necesar sa punem īn chip explicit īntrebarea cine anume cheama? Raspunsul la ea nu este tot atīt de clar pentru Dasein pe cīt este si raspunsul la īntrebarea: cine anume este interpelat prin chemare? Īn constiinta, Dasein-ul se cheama pe el īnsusi. Īn ascultarea factica a chemarii, cel care cheama poate sa fie mai mult sau mai putin īnteles. Totusi, din punct de vedere ontologic, raspunsul ca Dasein-ul e deopotriva cel ce cheama si cel interpelat nu este defel suficient. Caci Dasein-ul, ca Dasein interpelat, nu este el oare altfel "prezent" decīt ca atunci cīnd cheama? Nu oare putintei celei mai proprii de a fi sine īi revine rolul celui ce cheama?

Chemarea tocmai ca nu este nici planuita, nici pregatita si nici īmplinita cu buna stiinta de catre noi īnsine; niciodata nu se īntīmpla asa. "Ceva" cheama - si acel "ceva" cheama īmpotriva asteptarilor noastre si īn raspar cu vrerea noastra. Pe de alta parte, chemarea - nu e nici o īndoiala - nu vine de la altcineva care este cu mine īn lume. Chemarea vine din mine si totusi de dincolo de mine.

Semnificatia acestui fenomen nu trebuie īnteleasa gresit. Caci tot el a fost luat si ca punct de plecare pentru explicarea vocii constiintei ca o forta straina care ar patrunde īn Dasein, dominīndu-l. Daca īmpingem explicitarea mai departe īn aceasta directie, vom ajunge sa atribuim fortei astfel stabilite un posesor sau sa consideram forta aceasta īnsasi ca pe o persoana care se face cunoscuta (Dumnezeu). Alteori dimpotriva, se īncearca respingerea acestei explicatii a celui ce cheama - īn speta ca forta straina ce s-ar manifesta īn Dasein - facīndu-se totodata īncercarea de a abate explicarea constiintei īn genere catre un sens "biologic". Amīndoua aceste explicatii trec mult prea repede peste fenomenul discutat aici. Acest mod de a proceda este facilitat gratie unei teze calauzitoare neexprimate si ontologic dogmatica: tot ceea ce este (si atunci si ceea ce se prezinta sub forma de chemare) trebuie sa fie ceva- simplu-prezent; iar ceea ce nu se lasa dovedit obiectiv ca simpla-prezenta nu este defel.

Confruntati cu o asemenea metodologie pripita, se cuvine nu numai sa fixam īn chip ferm datul acesta fenomenal - faptul ca eu primesc chemarea ca venind din mine si totodata de dincolo de mine -, ci deopotriva sa schitam ontologic acest fenomen ca apartinīnd Dasein-ului. [276] Constitutia existentiala a acestei fiintari este singura care poate sa ofere firul calauzitor pentru interpretarea felului de a fi al acelui "se" din expresia "se cheama".

Ne indica oare analiza de pīna acum a constitutiei de fiinta a Dasein-ului o cale pentru a face ontologic inteligibil felul de a fi al celui ce cheama si astfel, totodata, pe cel al chemarii? Faptul ca nu eu īmplinesc chemarea si ca mai curīnd "ceva" cheama nu ne īndreptateste sa-l cautam pe cel ce cheama printre fiintarile care nu sīnt de ordinul Dasein-ului. Totusi, Dasein-ul exista īntotdeauna factic. El nu se proiecteaza pe sine desprins fiind de orice reper, ci el este determinat prin starea de aruncare ca factum al fiintarii care el este. Fiind astfel determinat, el a fost de fiecare data deja remis existentei si ramīne constant astfel. Īnsa facticitatea Dasein-ului este īn chip esential deosebita de factualitatea unei fiintari-simplu-prezente. Dasein-ul caracterizat prin existenta nu se īntīlneste pe el īnsusi ca pe ceva-simplu-prezent īn interiorul lumii. Īnsa starea de aruncare, pe de alta parte, nu este atasata Dasein-ului ca o caracteristica inaccesibila si, pentru existenta sa, lipsita de orice īnsemnatate. Aruncat fiind, el este aruncat īn existenta. El exista ca o fiintare care "are de a fi" - asa cum este ea si cum poate ea sa fie.

De ce anume, la nivel factic, Dasein-ul este - lucrul acesta ne ramīne ascuns; dar faptul īnsusi ca el este - acesta este deschis, adica accesibil Dasein-ului. Starea de aruncare a fiintarii apartine starii de deschidere a locului-de-deschidere si se dezvaluie constant īn situarea afectiva dintr-un moment sau altul. Aceasta īl aduce pe Dasein mai mult sau mai putin explicit si autentic fata īn fata cu faptul "ca el este si, ca fiintarea care el este, el are de a fi la nivelul putintei sale de a fi". Īnsa cel mai adesea dispozitia afectiva īnchide starea de aruncare, facīnd-o inaccesibila. Dasein-ul fuge din fata acesteia si se refugiaza īn comoditatea pretinsei libertati a sinelui-impersonal. Fuga aceasta a fost caracterizata ca fuga din fata acelei stranietati care determina īn mod fundamental faptul-de-a-fi-īn-lume al Dasein-ului individualizat. Stranietatea se dezvaluie propriu-zis īn situarea afectiva fundamentala care e angoasa si, fiind starea de deschidere cea mai elementara a Dasein-ului aruncat, ea aduce faptul-de-a-fi-īn-lume al acestuia īn fata nimicului lumii. Iar īn fata acestui nimic, Dasein-ul se angoaseaza, fiind cuprins de angoasa pentru putinta sa de a fi cea mai proprie. Dar nu cumva Dasein-ul acesta, situat afectiv īn strafundul stranietatii sale, este cel ce cheama prin chemarea constiintei?



Nimic nu pare sa contrazica acest lucru; īn schimb, īl confirma toate acele fenomene pe care le-am scos īn evidenta pīna acum pentru a caracteriza pe cel ce cheama si chemarea sa.

Īn termeni de "lume", cel ce cheama nu poate fi determinat prin nimic cīnd e vorba de "cine"-le sau. El este Dasein-ul īn stranietatea sa, faptul-de-a-fi-īn-lume originar si aruncat, īnteles ca neaflare-acasa, simplu fapt "ca el este", dezbracat de orice, īn Nimicul lumii. [277] Cel ce cheama īi este nefamiliar sinelui-impersonal cotidian - el este precum o voce straina. Ce ar putea sa-i fie mai strain impersonalului "se", pierdut īn "lumea" diversa a preocuparii, decīt sinele care s-a individualizat prin stranietate, aruncat īn Nimic? "Ceva" cheama si totusi nu e nimic de ascultat, pe care urechea - exersata sa asculte īn afera preocuparii si mīnata de curiozitate - sa-l poata percepe pentru a-l spune mai departe si pentru a-l comenta īn spatiul public. Īnsa ce ar putea Dasein-ul sa relateze pornind de la stranietatea fiintei sale aruncate? Ce altceva īi ramīne lui īn afara de propria-i putinta-de-a-fi, dezvaluita prin angoasa? Cum altfel ar putea el sa cheme daca nu sub forma convocarii catre aceasta putinta-de-a-fi, singura de care el este preocupat?

Chemarea nu relateaza nici un eveniment si de asemenea ea cheama fara ca vocea ei sa se faca auzita. Chemarea vorbeste īn modul straniu al tacerii. si asta se īntīmpla numai deoarece chemarea nu īl cheama pe cel interpelat catre flecareala publica a impersonalului "se", ci īl cheama īnapoi din aceasta, catre discretia putintei sale de a fi, pe care o presupune existenta. Iar atunci cīnd cel ce cheama īl īntīlneste pe cel interpelat, īn ce anume oare se īntemeiaza siguranta cu care el cheama - siguranta lui rece, stranie si totusi nu de la sine īnteleasa -, daca nu īn faptul ca Dasein-ul, care s-a individualizat prin stranietatea sa, este pentru el īnsusi ceva ce nu poate fi confundat cu nimic? Ce anume suprima atīt de radical posibilitatea ca Dasein-ul sa se īnteleaga gresit pe sine si sa se cunoasca gresit, pornind de oriunde altundeva decīt de la sine, daca nu singuratatea īn care el a fost lasat īn seama lui īnsusi?

Stranietatea este felul fundamental de a fi al faptului-de-a-fi-īn-lume, chiar daca īn viata de fiecare zi el ramīne acoperit. Dasein-ul īnsusi cheama - īn calitatea sa de constiinta - din strafundul acestui fel de a fi. Acel "ceva ma cheama" este un discurs privilegiat al Dasein-ului. Chemarea a carei tonalitate a fost modulata de angoasa face cu putinta, ea mai īnainte de orice, ca Dasein-ul sa se proiecteze pe sine catre putinta sa de a fi cea mai proprie. Chemarea constiintei, īnteleasa existential, face cunoscut, ea abia, ceea ce mai īnainte7 s-a limitat la o simpla afirmatie: stranietatea se tine pas cu pas pe urmele Dasein-ului si ea ameninta pierderea acestuia īn uitarea de sine.

Propozitia potrivit careia "Dasein-ul este deopotriva cel ce cheama si cel interpelat prin chemare" si-a pierdut acum aparenta de goliciune formala si de de-la-sine-īnteles. Constiinta ni se arata acum ca fiind o chemare a grijii: cel ce cheama este Dasein-ul, angoasīndu-se īn starea de aruncare (faptul-de-a-fi-deja-īn...) pentru putinta sa de a fi. Cel interpelat este tocmai acest Dasein, convocat catre putinta sa de a fi cea mai proprie (īnaintea-lui-īnsusi...). Iar prin interpelarea lui, Dasein-ul este convocat spre a iesi din caderea īn impersonalul "se" (faptul-de-a-fi-deja-īn-preajma lumii preocuparii). Chemarea constiintei, ceea ce īnseamna constiinta īnsasi, [278] īsi are posibilitatea ontologica īn faptul ca Dasein-ul īn strafundul fiintei sale este grija.

Astfel, nu este nevoie sa recurgem la alte forte decīt cele ce rezida īn Dasein; caci recursul la ele nu numai ca nu elucideaza stranietatea chemarii, ci mai degraba o anihileaza. Īn cele din urma, ratiunea acestor "explicatii" eronate ale constiintei nu rezida oare īn faptul ca privirea noastra nu a batut īndeajuns de departe pentru a fixa continutul fenomenal al chemarii si ca, īn mod tacit, Dasein-ului i s-a dat o determinare ontologica aleasa la īntīmplare, care se dovedeste a fi īn fapt o indeterminare? De ce sa recurgem la forte straine cīta vreme nu ne-am asigurat ca de la bun īnceput analiza noastra nu a subevaluat fiinta Dasein-ului, cu alte cuvinte ca nu a postulat-o pe aceasta ca pe un subiect lipsit de orice relief, prevazut cu capacitate de cunoastere si survenind īntr-un chip sau altul?

si totusi, daca cel ce cheama - care, atunci cīnd privim din punctul de vedere al lumii, este "nimeni" - este explicitat ca si cum ar fi o forta anumita, se lasa impresia ca am avea de-a face cu o recunoastere nepartinitoare a unui "dat obiectiv". Īnsa, considerate lucrurile cum trebuie, aceasta explicitare nu este altceva decīt o fuga din fata constiintei, un subterfugiu al Dasein-ului la care el recurge pentru a se īndeparta pe furis de peretele subtire care, ca sa spunem astfel, desparte impersonalul "se" de stranietatea fiintei Dasein-ului. Aceasta explicitare a constiintei pretinde ca recunoaste īn chemare o voce a carei obligativitate este "universala" si care nu este "doar subiectiva". Mai mult, aceasta constiinta "universala" este ridicata la rangul unei "constiinte a lumii" care, potrivit caracterului ei fenomenal, este "ceva impersonal" (es) si un "nimeni", si care totusi, desi e lipsit de orice determinare, este prezent si vorbeste īn "subiectul" individual.



Īnsa aceasta "constiinta publica" - ce altceva este ea daca nu vocea impersonalului "se"? Daca Dasein-ul ajunge la inventarea suspecta a unei "constiinte a lumii", lucrul nu se petrece decīt deoarece constiinta, īn temeiul si īn esenta ei, este de fiecare data a mea. si aceasta nu numai īn sensul ca de fiecare data putinta-de-a-fi cea mai proprie este cea interpelata, ci deoarece chemarea vine din fiintarea care sīnt de fiecare data eu īnsumi.

Prin interpretarea pe care noi o dam celui ce cheama si care tine seama nemijlocit de caracterul de fenomen al chemarii, "forta" constiintei nu este diminuata si facuta "pur subiectiva". Dimpotriva: de-abia īn felul acesta sīnt eliberate caracterul inexorabil si univocitatea chemarii. "Obiectivitatea" interpelarii nu-si poate obtine legitimitatea decīt cu conditia ca interpretarea sa-i lase intacta "subiectivitatea" lui, care bineīnteles īi refuza impersonalului "se" dominatia sa.

Totusi interpretarii constiintei īn sensul de chemare a grijii i se va opune aceasta īntrebare: mai poate oare o explicitare a constiintei care se īndeparteaza īntr-o asemenea masura de "experienta naturala" sa fie convingatoare? Cum poate avea constiinta rolul celui ce convoaca īnspre putinta-de-a-fi cea mai proprie de vreme ce ea, īn prima instanta si cel mai adesea, nu face decīt sa admonesteze si sa avertizeze? Oare constiinta vorbeste īntr-un chip atīt de nedeterminat si vid despre o putinta-de-a-fi prin excelenta proprie sau, dimpotriva, īntr-un chip determinat si concret, despre greselile si scaparile trecute sau despre cele care ne stau īn fata? Interpelarea de care vorbim vine din constiinta "īncarcata" sau din cea "īmpacata cu sine"? Poate constiinta īn genere sa dea ceva pozitiv? Nu functioneaza ea mai degraba doar critic?

Īndreptatirea unor astfel de rezerve nu poate fi contestata. Avem totusi dreptul sa cerem ca, atunci cīnd e vorba de o interpretare a constiintei, sa putem "cu totii" recunoaste īn ea fenomenul aflat aici īn discutie asa cum este el cunoscut īn viata de zi cu zi. si totusi, a satisface aceasta cerinta nu īnseamna, iarasi, sa recunosti ca īntelegerea ontica obisnuita a constiintei este instanta suprema pentru o interpretare ontologica. Īnsa pe de alta parte rezervele de care am pomenit mai sus sīnt premature cīta vreme analiza constiintei pe care ele o contesta nu si-a atins īnca scopul. Pīna acum nu am facut decīt sa īncercam un singur lucru: sa reorientam constiinta ca fenomen al Dasein-ului catre constitutia ontologica a acestei fiintari. Ceea ce dealtminteri ne-a servit ca pregatire pentru sarcina de a face constiinta inteligibila ca o atestare - īn Dasein-ul īnsusi - a putintei sale de a fi celei mai proprii.

Īnsa ceea ce constiinta atesta devine perfect determinat abia atunci cīnd am delimitat cu o limpezime suficienta caracterul acelei ascultari care corespunde īn chip genuin chemarii. Īntelegerea autentica, aceea care "urmeaza" chemarea, nu este o simpla adaugire care vine sa se lipeasca la fenomenul constiintei, un proces care poate tot atīt de bine sa survina sau nu. Numai pornind de la o īntelegere a interpelarii si o data cu ea poate fi sesizata, īn deplinatatea ei, constiinta, asa cum este ea traita. Daca de fiecare data cel ce cheama si cel interpelat sīnt ei īnsisi īn acelasi timp Dasein-ul propriu, atunci īn orice nemaiascultare a chemarii, īn orice gresita ascultare de sine rezida un anumit mod de a fi al Dasein-ului. O chemare care sa pluteasca desprinsa de orice, o chemare "lipsita de orice urmare" este, din punct de vedere existential, o pura fictiune. "Ca nimic nu apare ca urmare" īnseamna, la nivelul Dasein-ului, ceva pozitiv.

Astfel, abia analiza īntelegerii interpelarii poate sa conduca la discutarea explicita a ceea ce chemarea da de īnteles. Īnsa abia o data cu precedenta caracterizare ontologica generala a constiintei este data posibilitatea de a [280] concepe existential acel "vinovat!" pe care īl striga constiinta. Toate experientele constiintei si toate explicitarile ei cad de acord asupra acestui lucru: "vocea" constiintei vorbeste pīna la urma despre "vina".



Cf. § 40, p. [189].










Document Info


Accesari: 1298
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2022 )