Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























Trimitere si semn

Filozofie




ALTE DOCUMENTE

Importanta istorica a conceptiei filosofice a lui Socrate
Dilemele exegezei evagriene: filologie sau/si congenialitate
Aristotel
ALBERT CAMUS SAU ABSURDUL SI REVOLTA
INTERPRETARE LA EUTHYDEMOS
Filozofia culturii in act
FRIEDRICH WILHELM JOSEPH SCHELLING SISTEMUL IDEALISMULUI TRANSCENDENTAL
Nasterea filosofiei ca filosofie politica
Problema altor minti
Feminin versus masculin. Mitul Sophiei si originile feminismului




Trimitere si semn

Interpretarea provizorie a structurii de fiinta a ceea-ce-este-la-īndemīna (a "ustensilelor") a facut vizibil fenomenul trimiterii, dar īn chip atīt de schematic īncīt am aratat totodata ca e necesar ca fenomenul care la īnceput a fost doar indicat sa fie des-coperit īn provenienta sa ontologica. Īn plus, a devenit limpede ca trimiterea si ansamblul trimiterilor sīnt, īntr-un anume sens, constitutive pentru mundaneitatea īnsasi. Pīna acum noi am vazut lumea luminīndu-se doar īn si pentru modalitati determinate ale preocuparii care se desfasoara īn lumea ambianta si care se apleaca asupra fiintarii-la-īndemīna, si īntr-adevar am vazut-o luminīndu-se doar īmpreuna cu calitatea-de-a-fi-la-īndemīna a acestei fiintari. De aceea, cu cīt avansam mai mult īn īntelegerea fiintei fiintarii intramundane, [77] cu atīt mai larg si mai sigur devine terenul pentru scoaterea la iveala a fenomenului lumii.




Luam din nou ca punct de pornire fiinta fiintarii-la-īndemīna, de asta data cu intentia de a sesiza mai īndeaproape fenomenul trimiterii īnsusi. Īn acest scop sa īncercam o analiza ontologica a unui ustensil īn care pot fi des-coperite mai multe feluri de "trimiteri". Astfel, "ustensilul" īl aflam īn semne. Prin acest cuvīnt se īnteleg mai multe lucruri: nu n 15515c28p umai diferite feluri de semne, ci īnsusi faptul-de-a-fi-semn pentru ceva poate fi formalizat ca mod universal de relatie, astfel īncīt structura semnului sa ofere ea īnsasi un fir ontologic calauzitor pentru o "caracterizare" a īntregii fiintari īn genere.

Īnsa semnele sīnt īn prima instanta ustensile al caror caracter specific de ustensil consta īn faptul-de-a-indica. Astfel de semne sīnt marcajele de pe un drum, pietrele de hotar, baloanele care prevestesc navelor furtuna pe mare, semnalele acustice, steagurile, semnele de doliu etc. Indicarea poate fi determinata ca o "specie" a trimiterii. Trimiterea este, considerata strict formal, o punere īn relatie. Īnsa relatia nu functioneaza ca gen pentru "speciile" trimiterilor, care s-ar diferentia, sa spunem, ca semn, simbol, expresie, semnificatie. Relatia este o determinare formala care poate fi direct descifrata pe calea "formalizarii" īn orice specie de corelatie, indiferent de continutul ei obiectiv si de felul ei de a fi.2

Orice trimitere este o relatie, īnsa nu orice relatie este o trimitere. Orice "indicare" este o trimitere, īnsa nu orice trimitere este o indicare. Īn felul acesta ajunge la lumina caracterul formal-general al relatiei. Daca vrem sa cercetam fenomene precum trimiterea, semnul sau chiar semnificatia, nu am cīstigat nimic caracterizīndu-le ca relatii. Īn cele din urma trebuie sa ajungem sa aratam ca "relatia" īnsasi, datorita caracterului ei formal-general, īsi are originea ontologica īntr-o trimitere.

Daca analiza de fata se limiteaza la interpretarea semnului ca diferit de fenomenul trimiterii, atunci chiar si limitīndu-ne astfel ea tot nu poate cerceta īntreaga varietate [78] de semne posibile. Dintre semne fac parte indiciile, semnele prevestitoare, semnele lasate de ceva care a fost, semnele de aducere aminte, semnele caracteristice; felul lor de a indica este de fiecare data diferit, indiferent la ce anume slujeste de fiecare data un atare semn. Printre aceste semne putem distinge: urma, vestigiul, monumentul, documentul, marturia, simbolul, expresia, aparitia, semnificatia. Aceste fenomene sīnt lesne de formalizat datorita caracterului lor formal de relatie; noi sīntem astazi cīt se poate de tentati, luīnd ca fir calauzitor o astfel de "relatie", sa supunem īntreaga fiintare unei "interpretari" de care nu ne īndoim niciodata ca este cea buna, deoarece īn fond ea nu spune nimic, asa cum nu spune nimic nici schema facila forma-continut.

Vom lua drept exemplu de semn unul care se va manifesta ca exemplar īntr-o analiza ulterioara si dintr-un alt punct de vedere. Recent, automobilele au fost prevazute cu o sageata rosie mobila, a carei pozitie arata de fiecare data, de pilda īntr-o intersectie, īn ce directie o va lua masina. Pozitia sagetii este reglata de sofer. Acest semn este un ustensil care nu este la-īndemīna doar īn preocuparea (īn condusul) soferului. Chiar si cei care nu merg īn masina cu el - si mai ales ei - se folosesc de acest ustensil, fie ocolind īn directia corespunzatoare, fie oprindu-se. Acest semn este intramundan la-īndemīna īn īntregul complexului ustensilic al mijloacelor si al regulilor de circulatie. Ca ustensil, acest ustensil menit sa indice este constituit prin trimitere. El are caracteristica lui "pentru-a", are capacitatea lui determinata de a sluji, el este menit sa indice. Acest fapt-de-a-indica al semnului poate fi conceput ca "a trimite". si totusi se cuvine sa luam aminte: acest "a trimite" ca fapt-de-a-indica nu este structura ontologica a semnului ca ustensil.

"Trimiterea" ca indicare se īntemeiaza mai degraba īn structura de fiinta a ustensilului, īn capacitatea lui de a sluji la ceva. Aceasta capacitate nu face īnca dintr-o fiintare un semn. Ustensilul "ciocan", de pilda, este constituit printr-o capacitate de a sluji, īnsa prin aceasta ciocanul nu devine semn. "Trimiterea" ca indicare este concretizarea ontica a lui "la-ce-anume" - acesta fiind propriu oricarei capacitati de a sluji - si ea determina un ustensil ca fiind īntru acest "la-ce-anume". Trimiterea care este "capacitatea de a sluji la ceva" este, dimpotriva, o determinatie ontologic-categoriala a ustensilului ca ustensil. Faptul ca acel "la-ce-anume" pe care-l pune īn joc capacitatea de a sluji īsi primeste concretizarea sa īn faptul-de-a-indica este, din punctul de vedere al constitutiei ustensilului, cu totul īntīmplator. Prin acest exemplu de semn devine vizibila īn linii mari deosebirea dintre trimitere ca slujire si trimitere ca indicare. Cele doua coincid īntr-o atīt de mica masura, īncīt abia īn unitatea lor [79] ele fac posibila concretetea unui anume fel de ustensil. Īnsa pe cīt de sigur faptul-de-a-indica este fundamental diferit de trimitere ca alcatuire a ustensilului, tot atīt de incontestabil semnul are la rīndul lui un raport specific, si chiar privilegiat, cu felul de a fi al ansamblului ustensilic de fiecare data la-īndemīna īn lumea ambianta, asadar un raport cu caracterul mundan al acestui īntreg. Ustensilul menit sa indice are īn īndeletnicirea de ordinul preocuparii o utilizare cu totul speciala. Totusi, ontologic vorbind, poate sa nu fie suficienta simpla constatare a acestui fapt. Temeiul si sensul acestui caracter special trebuie sa fie elucidate.

Ce īnseamna faptul-de-a-indica propriu unui semn? Nu putem obtine un raspuns decīt daca determinam felul adecvat īn care ne īndeletnicim īndeobste cu ustensilul menit sa indice. si trebuie sa facem acest lucru astfel īncīt calitatea-de-a-fi-la-īndemīna a acestui tip de ustensil sa poata la rīndul ei sa fie conceputa īn chip autentic. Care este modul adecvat de a avea de-a face cu semnul? Daca ne gīndim la exemplul pe care l-am dat (cel cu sageata), trebuie sa spunem: atitudinea (fiinta) care corespunde semnului īntīlnit este "ocolirea" sau "oprirea" īn functie de automobilul care vine si care este dotat cu sageata. Ca luare a unei directii, ocolirea apartine īn chip esential faptului-de-a-fi-īn-lume al Dasein-ului. Acesta este īntotdeauna īntr-un fel sau altul orientat si se afla pe drum; statul pe loc si ramasul sīnt doar cazuri limita ale acestui "pe drum" orientat. Semnul se adreseaza unui fapt-de-a-fi-īn-lume care este "spatial" īntr-un fel specific. De fapt semnul nu este sesizat tocmai atunci cīnd īl fixam cu privirea si īl consideram ca lucru menit sa indice. Chiar si atunci cīnd urmarim cu privirea directia pe care indica sageata si ne oprim asupra a ceva care este simplu-prezent īn zona spre care indica sageata, nici atunci nu putem spune ca avem propriu-zis de-a face cu semnul. Semnul se adreseaza privirii-ambientale care ghideaza īndeletnicirea de ordinul preocuparii, īn asa fel īncīt aceasta privire-ambientala, urmīnd indicatia semnului si īnsotindu-l, capata o "privire-de-ansamblu" explicita asupra ambientalului care de fiecare data este caracteristic lumii ambiante. Aceasta privire-de-ansamblu obtinuta de privirea-ambientala nu surprinde ceea-ce-este-la-īndemīna; ea obtine mai degraba o orientare īnauntrul lumii ambiante. O alta posibilitate de a experimenta acest ustensil ar fi sa īntīlnim sageata ca un ustensil apartinīnd automobilului; īn felul acesta caracterul specific de ustensil al sagetii nu are nevoie sa fie des-coperit; poate ramīne complet nedeterminat ce si cum anume trebuie ea sa arate si totusi ceea ce este īntīlnit nu e defel un simplu lucru. Experimentarea lucrului cere propria sa determinatie, si ea trebuie deosebita de aflarea - oricīt de nemijlocita - a unei multiplicitati de ustensile, nedeterminata īn mai multe privinte.

Semne de felul celui descris fac sa īntīlnim fiintarea-la-īndemīna, mai precis ele fac ca un complex al acesteia sa devina accesibil, dar īn asa fel īncīt īndeletnicirea de ordinul preocuparii ajunge sa īsi dea si sa īsi asigure o orientare. Semnul [80] nu este un lucru care se afla īntr-o relatie de indicare cu un alt lucru, ci el este un ustensil care ridica īn chip explicit la nivelul privirii-ambientale un ansamblu ustensilic, astfel īncīt o data cu aceasta se anunta caracterul mundan al fiintarii-la-īndemīna. Īn indicii si semne prevestitoare "se indica pe sine" "ceea ce vine", īnsa nu īn sensul a ceva care doar survine pur si simplu, adaugīndu-se unui ceva simplu-prezent deja dat; "ceea ce vine" este ceva cu care ne pregatim sa avem de-a face, respectiv ceva care "ne ia prin surprindere", de vreme ce eram prinsi de altceva. Prin semnele lasate de ceva care a fost devine accesibil privirii-ambientale ceea ce s-a īnfaptuit si s-a consumat deja. Semnele de aducere aminte indica ce anume avem de facut īntr-un moment sau altul. Semnele indica īntotdeauna īn primul rīnd acel ceva "īn care" se traieste, īn-preajma caruia se mentine preocuparea si ce menire functionala are un anumit lucru.

Caracterul cu totul special de ustensil al semnelor devine si mai limpede īn cazul "instituirii unui semn". Aceasta se realizeaza printr-o privire-prealabila de ordinul privirii-ambientale si pornind de la ea, privire care are nevoie de posibilitatea de a face īn orice clipa sa se anunte pentru privirea-ambientala, prin intermediul a ceva-aflat-la-īndemīna, lumea ambianta dintr-un moment sau altul, cu conditia ca posibilitatea aceasta sa fie ea īnsasi la-īndemīna. Īnsa fiintei a ceea-ce-e-la-īndemīna īn chip nemijlocit īn interiorul lumii īi apartine caracterul deja descris de retinere-īn-sine si de ne-iesire īn evidenta. De aceea īndeletnicirea de ordinul privirii-ambientale are nevoie, īn lumea ambianta, de un ustensil la-īndemīna, care, īn caracterul sau de ustensil, preia "actiunea" de a face sa iasa īn evidenta fiintarea-la-īndemīna. Acesta e motivul pentru care producerea unui atare ustensil (adica a semnelor) trebuie sa fie gīndita īn functie de iesirea lui īn evidenta. Ceea ce nu īnseamna īnsa ca, iesite astfel īn evidenta, semnele devin simple-prezente puse la īntīmplare, ci ele sīnt "asezate" īntr-un chip determinat pentru a fi usor accesibile.

Īnsa instituirea de semne nu are īn chip necesar nevoie pentru a se īmplini de producerea unui ustensil care nu ar fi īnca nicicum la-īndemīna. Semnele pot lua deopotriva nastere prin luarea-drept-semn a ceva care e deja la-īndemīna. Īn modul acesta instituirea de semne manifesta un sens care este si mai originar. Prin indicare, un ansamblu ustensilic la-īndemīna si lumea ambianta īn genere pot fi facute disponibile pentru privirea-ambientala. si nu numai atīt: instituirea de semne poate, mai cu seama, sa des-copere. Ceea ce este luat ca semn devine accesibil abia prin calitatea-sa-de-a-fi-la-īndemīna. Cīnd, de pilda, la munca cīmpului, vīntul de sud este "considerat" ca semn pentru ploaie, atunci aceasta "considerare" - sau "valoarea" cu care este "investita" aceasta fiintare - nu este un adaos placat pe o fiintare care īn sine este deja simplu-prezenta, īn speta curentul de aer si o directie geografica anumita. Vīntul de sud poate fi accesibil meteorologic ca ceva care nu face decīt sa survina; dar el nu este niciodata simplu-prezent īn chip nemijlocit, pentru ca apoi sa preia ocazional functia de semn prevestitor. [81] Dimpotriva, numai gratie privirii-ambientale pe care o presupune munca cīmpului si care calculeaza īn functie de el, vīntul de sud este des-coperit īn fiinta sa.



Īnsa, se poate replica, ceea ce este luat drept semn trebuie totusi sa fi devenit īn prealabil accesibil īn el īnsusi si sa fi fost sesizat īnainte de instituirea lui ca semn. Neīndoielnic, aceasta fiintare trebuie de fapt sa fi fost deja īntr-un chip sau altul aflata. Īntrebarea ramīne doar cum anume este des-coperita fiintarea īn aceasta īntīlnire prealabila: ca simplu lucru care nu face decīt sa survina? Sau mai degraba ca ustensil neīnteles ca atare - ca ceva-la-īndemīna, cu care pīna atunci nu se prea stia "ce se poate face" si care ca atare continua sa ramīna ascuns privirii-ambientale? Dar chiar si īn acest caz, cīnd caracterele de ustensil ale fiintarii-la-īndemīna nu sīnt īnca des-coperite de privirea-ambientala, nu se cuvine ca ele sa fie interpretate ca simpla reitate pe care sesizarea a ceva doar-simplu-prezent ar afla-o dinainte data.

Faptul ca īn īndeletnicirea noastra cotidiana semnele ne sīnt la-īndemīna si deopotriva calitatea ce le apartine de a iesi īn evidenta - calitate ce se produce potrivit unor intentii diferite si īn feluri diferite - nu atesta doar ne-iesirea īn evidenta care e constitutiva pentru ceea-ce-e-la-īndemīna īn chip nemijlocit: semnul īnsusi ajunge sa iasa īn evidenta tocmai prin ne-iesirea īn evidenta a ansamblului ustensilic care este la-īndemīna īn "de-la-sine-īntelesul" lui cotidian. Nodul pe care īl facem la batista, ca semn de aducere aminte, ar putea fi aici un bun exemplu. Ceea ce el vrea sa indice este īntotdeauna ceva de care trebuie sa ne preocupam atunci cīnd e īn joc privirea-ambientala īn cotidianitatea sa. Acest semn poate sa indice multe lucruri si dintre cele mai diferite. Cu cīt mai multe sīnt lucrurile pe care le poate indica un asemenea semn, cu atīt mai mici sīnt inteligibilitatea si utilizarea lui. Nu numai ca el, ca semn, nu e la-īndemīna cel mai adesea decīt pentru cel care l-a "instituit", dar chiar si pentru acesta el poate deveni inaccesibil īn asa fel īncīt se impune un al doilea semn pentru a face cu putinta utilizarea celui dintīi la nivelul privirii-ambientale. Īn felul acesta, cīnd nodul facut la batista nu poate fi utilizat ca semn, el nu īsi pierde caracterul de semn, ci dobīndeste acel caracter iritant-nelinistitor a ceea-ce-este-la-īndemīna īn chip nemijlocit.

Am putea fi ispititi sa ilustram rolul de exceptie pe care, īn preocuparea cotidiana, īl joaca semnele īn īntelegerea lumii īnsesi, referindu-ne la utilizarea abundenta a "semnelor" de catre Dasein-ul primitiv, bunaoara la utilizarea fetisului si a vrajii. Desigur, instituirea de semne care sta la baza unei astfel de utilizari a semnului nu se realizeaza cu o intentie teoretica si nicidecum pe calea unei speculatii teoretice. Utilizarea semnului ramīne pe de-a-ntregul īn interiorul unui fapt-de-a-fi-īn-lume "nemijlocit". Īnsa la o privire mai atenta devine limpede ca interpretarea fetisului si a vrajilor care īsi ia drept fir calauzitor ideea de semn [82] nu este cītusi de putin suficienta pentru a surprinde felul īn care fiintarea īntīlnita īn lumea primitiva este "la-īndemīna". Cīnd e vorba de fenomenul semnului ar putea fi data urmatoarea interpretare: pentru omul primitiv semnul coincide cu ceea ce este indicat. Semnul īnsusi poate reprezenta lucrul indicat nu numai tinīndu-i locul, ci si īn sensul ca semnul īnsusi este īntotdeauna lucrul indicat. Aceasta coincidenta miraculoasa a semnului cu ceea ce el indica nu rezida īnsa īn aceea ca lucrul-semn a cunoscut deja o anumita "obiectivizare", fiind experimentat ca pur lucru si transpus īmpreuna cu lucrul indicat īn aceeasi regiune de fiinta a ceea-ce-este-simplu-prezent. "Coincidenta" nu este identificarea unor entitati care pīna atunci au fost izolate; ea se refera doar la faptul ca semnul nu s-a eliberat īnca de ceea ce el desemneaza. O astfel de utilizare a semnului se contopeste īnca pe de-a-ntregul cu fiinta a ceea ce el indica, astfel īncīt un semn ca atare nu se poate īnca defel degaja. Coincidenta nu se īntemeiaza īntr-o obiectivizare prima, ci īn totala absenta a acesteia. Īnsa aceasta īnseamna ca semnele nu sīnt defel des-coperite ca ustensil, ca, īn cele din urma, "fiintarea-la-īndemīna" intramundana nu are cītusi de putin felul de a fi al ustensilului. Poate nici acest fir calauzitor ontologic (calitatea-de-a-fi-la-īndemīna si ustensilul) nu contribuie cu nimic la o interpretare a lumii primitive, asa cum de altminteri cu atīt mai putin contribuie ontologia reitatii. Īnsa daca pentru Dasein-ul primitiv si pentru lumea primitiva īn general este constitutiva o īntelegere a fiintei, atunci este cu atīt mai urgent resimtita nevoia elaborarii ideii "formale" de mundaneitate, īn speta a unui fenomen care sa poata fi astfel modificat īncīt toate enunturile ontologice care afirma ca, īntr-un context fenomenal dat dinainte, ceva nu este īnca sau nu mai este, sa poata primi un sens fenomenal pozitiv pornind de la ceea ce acest ceva nu este.

Interpretarea data mai sus semnului nu are alt scop decīt acela de a oferi un punct de sprijin fenomenal pentru a caracteriza ceea ce am numit "trimitere". Relatia dintre semn si trimitere implica trei momente: 1. Faptul-de-a-indica, ca o concretizare posibila a lui "la-ce-anume" care este propriu unei capacitati de a sluji, este derivat din structura de ustensil īn genere, este un derivat al lui "pentru-a" (al trimiterii). 2. Faptul-de-a-indica propriu semnului, fiind un caracter de ustensil al unei fiintari-la-īndemīna, apartine unei totalitati ustensilice, unui complex de trimiteri. 3. Semnul nu este doar la-īndemīna īmpreuna cu alt ustensil, ci īn calitatea lui de a fi la-īndemīna lumea ambianta devine de fiecare data explicit accesibila pentru privirea-ambientala. Semnul este ceva ontic la-īndemīna care, fiind acest ustensil determinat, functioneaza totodata ca ceva care ne indica structura ontologica a calitatii-de-a-fi-la-īndemīna, a totalitatii trimiterilor si a mundaneitatii. Tocmai īn aceasta īsi are radacina statutul deosebit al acestei fiintari-la-īndemīna īnauntrul lumii ambiante de care ne preocupam la nivelul privirii-ambientale. [83] De aceea trimiterea īnsasi, daca trebuie sa fie, ontologic vorbind, fundamentul semnului, nu poate, ea īnsasi, sa fie conceputa ca semn. Trimiterea nu este o determinatie ontica a uneia sau alteia dintre fiintarile-la-īndemīna, de vreme ce ea constituie totusi īnsasi calitatea-de-a-fi-la-īndemīna. Īn ce sens este trimiterea "presupusa" ontologic īn fiintarea-la-īndemīna si īn ce masura, fiind acest fundament ontologic, este ea deopotriva un constituent mundaneitatii īn genere?

§ 18. Menire functionala si semnificativitate; mundaneitatea lumii

Fiintarea-la-īndemīna este īntīlnita īnlauntrul lumii. Fiinta acestei fiintari, īn speta calitatea-de-a-fi-la-īndemīna, se afla asadar īntr-un anume raport ontologic cu lumea si cu mundaneitatea. Īn orice fiintare-la-īndemīna lumea este, īntotdeauna, deja "prezenta". Ori de cīte ori īntīlnim ceva, lumea a fost deja des-coperita, chiar daca nu īn chip tematic. Īnsa ea poate de asemenea sa se lumineze īn anumite modalitati ale īndeletnicirii care se desfasoara la nivelul lumii ambiante. Lumea este cea de la care pornind fiintarea-la-īndemīna este la-īndemīna. Cum poate lumea sa faca sa fie īntīlnit ceea-ce-este-la-īndemīna? Analiza de pīna acum a aratat urmatorul lucru: ceea ce este īntīlnit īnlauntrul lumii este scos la iveala īn fiinta sa pentru privirea-ambientala preocupata, pentru luarea lui īn calcul. Ce īnseamna aceasta prealabila scoatere la iveala si cum trebuie ea īnteleasa ca trasatura ontologica distinctiva a lumii? Īn fata caror probleme ne pune īntrebarea privitoare la mundaneitatea lumii?

Constitutia de ustensil a fiintarii-la-īndemīna a fost indicata ca trimitere. Cum poate lumea sa scoata la iveala, īn fiinta sa, fiintarea care are acest fel de a fi si de ce aceasta fiintare este prima pe care o īntīlnim? Ca trimiteri determinate am amintit capacitatea de a sluji la ceva, capacitatea de a dauna, utilizabilitatea si altele asemenea. Acel ceva la care un ustensil poate sluji si acel ceva pentru care el este utilizabil prefigureaza de fiecare data felul īn care trimiterea se poate concretiza. "Faptul-de-a-indica" propriu semnului, "ciocanirea" proprie ciocanului nu sīnt īnsa proprietati ale fiintarii. Ele nu sīnt cītusi de putin proprietati, daca acest termen e chemat sa desemneze structura ontologica a unei determinatii posibile a lucrurilor. Fiintarea-la-īndemīna are īn orice caz potriviri pentru unele scopuri si nepotriviri pentru altele, iar "proprietatile" sale sīnt, asa zicīnd, īnca legate de acestea, tot asa cum calitatea-de-a-fi-simpla-prezenta, ca posibil fel de a fi al unei fiintari-la-īndemīna, este legata de calitatea-de-a-fi-la-īndemīna. Īnsa capacitatea de a sluji (trimiterea), īn calitatea ei de constitutie a ustensilului, nu este potrivirea pentru un scop a unei fiintari, ci conditia de ordinul fiintei pentru ca fiintarea sa poata fi determinata prin astfel de potriviri. Īnsa ce īnseamna atunci trimitere? A spune ca fiinta fiintarii-la-īndemīna are structura trimiterii īnseamna a spune ca ea are īn ea īnsasi [84] caracterul starii de trimitere. Fiintarea este astfel des-coperita, īncīt, ca aceasta fiintare care ea este, ea este pusa īn relatie de trimitere cu ceva. Ea īsi realizeaza menirea functionala īn cadrul unei anumite operatiuni. Caracterul de fiinta al fiintarii-la-īndemīna este menirea functionala (die Bewandtnis)*. Menirea functionala implica: a face ca ceva sa functioneze potrivit menirii sale īn cadrul unei operatiuni. Raportul dintre ustensilul folosit si operatiunea specifica lui va fi indicat prin termenul "trimitere".



Menirea functionala este fiinta fiintarii intramundane, fiinta īnspre care aceasta fiintare este, de fiecare data deja, eliberata īn chip nemijlocit. Ustensilul, ca fiintare, are de fiecare data o menire functionala. Spunīnd ca un ustensil īsi īmplineste menirea functionala pe parcursul unei operatiuni, noi dam o determinare ontologica a fiintei acestei fiintari si nu facem un enunt ontic despre aceasta fiintare. Operatiunea pe parcursul careia se realizeaza menirea functionala este acel ceva la care (das Wozu) ustensilul poate sluji si acel ceva pentru care (das Wofür) el poate fi utilizat. Acel ceva la care ustensilul slujeste poate, la rīndul lui, sa aiba o menire functionala; de pilda, aceasta fiintare-la-īndemīna pe care o numim ciocan īsi afla menirea functionala īn operatiunea ciocanitului, iar ciocanitul la rīndul lui īsi afla menirea functionala īn construirea a ceva, care īsi afla menirea īn faptul ca ne apara de vremea rea; aceasta aparare de vremea rea "este" īn-vederea (um-willen) adapostirii Dasein-ului, adica īn-vederea unei posibilitati a fiintei sale. Acea menire functionala pe care o are o fiintare-la-īndemīna este una prefigurata de fiecare data pornind de la totalitatea menirilor functionale. Aceasta totalitate - care constituie, de pilda, ceea-ce-este-la-īndemīna īntr-un atelier, īn calitatea-sa-de-a-fi-la-īndemīna - este "anterioara" ustensilului separat; la fel, cīnd e vorba de o gospodarie cu īntreaga ei dotare. Īnsa totalitatea menirilor functionale trimite īn cele din urma la un "la-ce-anume" al slujirii, īn cazul caruia nu se mai poate vorbi de nici o menire functionala si care el īnsusi nu este o fiintare avīnd felul de a fi al fiintarii-la-īndemīna din interiorul lumii, ci o fiintare a carei fiinta este determinata ca fapt-de-a-fi-īn-lume si din a carei constitutie de fiinta face parte īnsasi mundaneitatea. Acest "la-ce-anume" (das Wozu) primordial al slujirii nu mai este un "la-aceasta-anume" (das Dazu) īnteles ca operatiune posibila pe parcursul careia se realizeaza menirea functionala a unui ustensil. Acel "la-ce-anume" primordial este un "īn-vederea-a-ceva" (das Worum-willen). Īnsa faptul-de-a-fi-īn-vederea (das Umwillen) priveste īntotdeauna fiinta Dasein-ului care, īn fiinta sa, are īn chip esential ca miza īnsasi aceasta fiinta. Am indicat astfel corelatia prin care structura menirii functionale a ustensilului ne-a condus catre fiinta īnsasi a Dasein-ului ca fiind autenticul si unicul "īn-vederea-caruia"; deocamdata, īnsa, nu vom urmari mai departe aceasta corelatie. Caci mai īnainte trebuie sa lamurim īntr-o asemenea masura "faptul-de-a-face-ca-ceva-sa-functioneze (potrivit menirii sale)", īncīt sa putem da fenomenului mundaneitatii acea determinatie care face posibila formularea problemelor legate de el.

Ontic vorbind, "faptul-de-a-face-ca-ceva-sa-functioneze (potrivit menirii sale)" īnseamna: a lasa ca, īnauntrul unei preocupari factice, o fiintare-la-īndemīna sa fie īntr-un fel sau altul - asa cum ea este deja si cu destinatia pe care ea o are. Acest sens ontic al lui "a lasa sa fie" īl concepem [85] īn chip fundamental ontologic si interpretam astfel sensul eliberarii prealabile a fiintarii aflate īn chip nemijlocit la-īndemīna īn interiorul lumii. A lasa īn prealabil "sa fie" nu īnseamna ca ceva este mai īntīi adus si produs īn fiinta sa, ci īnseamna a des-coperi de fiecare data deja "fiintarea" īn calitatea-de-a-fi-la-īndemīna care-i e proprie si de a o face astfel sa fie īntīlnita ca fiintare a acestei fiinte. Acest "aprioric" fapt-de-a-face-ca-ceva-sa-functioneze (potrivit menirii sale) este conditia posibilitatii pentru īntīlnirea fiintarii-la-īndemīna, astfel īncīt Dasein-ul, īn īndeletnicirea sa ontica, sa poata face - īntr-un sens ontic - ca fiintarea astfel īntīlnita sa-si īmplineasca menirea functionala pe parcursul unei operatiuni. Dimpotriva, faptul-de-a-face-ca-ceva-sa-functioneze, daca īl īntelegem ontologic, priveste eliberarea oricarei fiintari-la-īndemīna ca fiintare-la-īndemīna, fie ca ea, ontic vorbind, īsi realizeaza menirea functionala īn cadrul unei operatiuni, fie ca este mai degraba o fiintare care ontic tocmai ca nu-si realizeaza menirea functionala si de care, īn prima instanta si cel mai adesea, ne preocupam, nelasīnd-o, ca fiintare astfel des-coperita, "sa fie" asa cum ea este, ci ea este ori prelucrata, ori ameliorata, ori distrusa.

Faptul-de-a-fi-facut-deja-ca-ceva-sa-functioneze, astfel īncīt el sa fie eliberat catre menirea sa functionala, este un perfect aprioric, care caracterizeaza felul de a fi al Dasein-ului īnsusi. Faptul-de-a-face-ca-ceva-sa-functioneze, īnteles ontologic, este eliberarea prealabila a fiintarii catre calitatea sa de a-fi-la-īndemīna īn interiorul lumii ambiante. Pornind de la operatiunea prin care ceva este facut sa functioneze (potrivit menirii sale) este eliberat ustensilul acestei meniri functionale. Preocuparea noastra īntīlneste acest ustensil ca fiintare-la-īndemīna. Īn masura īn care preocuparii i se arata īn genere o fiintare, adica īn masura īn care aceasta fiintare este des-coperita īn fiinta sa, ea este de fiecare data deja fiintare-la-īndemīna īn lumea ambianta; ea nu e defel "īn prima instanta" doar "materie" simplu-prezenta din care ar fi alcatuita lumea.

Menirea functionala īnsasi ca fiinta a fiintarii-la-īndemīna este de fiecare data des-coperita doar pe temeiul starii de pre-des-coperire a unei totalitati de meniri functionale. Īn menirea functionala astfel des-coperita, adica īn fiintarea-la-īndemīna īntīlnita, rezida astfel pre-des-coperit acel ceva pe care l-am numit caracter mundan al fiintarii-la-īndemīna. Aceasta totalitate de meniri functionale pre-des-coperita adaposteste īn sine o relatie ontologica cu lumea. Faptul-de-a-face-ca-ceva-sa-functioneze (potrivit menirii sale) si care elibereaza fiintarea catre totalitatea menirilor functionale, trebuie sa fi deschis deja īntr-un fel sau altul acel ceva catre care el elibereaza aceasta fiintare. Acel ceva catre care este eliberata fiintarea-la-īndemīna din lumea ambianta (si anume īn asa fel īncīt ea devine accesibila mai īntīi de toate ca fiintare intramundana), nu poate la rīndul lui sa fie conceput ca fiintare a acestui fel de a fi des-coperit. El este īn chip esential nedes-coperibil, daca pastram de acum īnainte termenul stare de des-coperire pentru a exprima o posibilitate de fiinta a oricarei fiintari care nu este de ordinul Dasein-ului.

Īnsa ce anume īnseamna sa spui ca acel ceva catre care fiintarea intramundana este eliberata īn prima instanta trebuie sa fi fost īn prealabil deschis? Fiintei Dasein-ului īi apartine capacitatea de īntelegere a fiintei. Capacitatea de īntelegere īsi are fiinta īntr-o īntelegere. [86] Daca Dasein-ului īi revine īn chip esential felul de a fi al faptului-de-a-fi-īn-lume, atunci din continutul esential al capacitatii sale de īntelegere a fiintei face parte īntelegerea faptului-de-a-fi-īn-lume. Deschiderea prealabila a acelui ceva catre care se produce eliberarea fiintarii īntīlnite intramundan nu este nimic altceva decīt īntelegerea lumii la care Dasein-ul ca fiintare se raporteaza deja īntotdeauna.

Ori de cīte ori facem ca ceva sa functioneze pe parcursul unei operatiuni (potrivit menirii sale), noi avem deja o īntelegere privitoare la faptul-de-a-face-ca-ceva-sa-functioneze, la operatiunea pe parcursul careia un ustensil īsi afla menirea functionala precum si la ustensilul īnsusi. Orice de felul acesta, ca si ceea ce īi sta acestuia mai departe ca temei - precum "la-aceasta-anume" (das Dazu) ca operatiune pe parcursul careia se realizeaza menirea functionala sau precum "īn-vederea-a-ceva" la care conduce īn cele din urma orice "la-ce-anume" (das Wozu) - toate acestea trebuie sa fi fost deschise īn prealabil īntr-o anume inteligibilitate. si ce anume este acel ceva īn care Dasein-ul ca fapt-de-a-fi-īn-lume se īntelege pe sine preontologic? Īntelegīnd complexul de relatii amintit mai sus, Dasein-ul s-a trimis pe sine catre un "pentru-a" (das Um-zu) si a facut acest lucru pornind de la o putinta-de-a-fi care a fost surprinsa īn chip explicit sau neexplicit, una autentica sau neautentica. Acest "pentru-a" prefigureaza un "la-aceasta-anume" ca operatiune posibila pe parcursul careia ceva e facut sa functioneze potrivit menirii sale; iar potrivit structurii sale, acest fapt-de-a-face-sa-functioneze se aplica unui ustensil anume. Dasein-ul se trimite pe sine de fiecare data deja - pornind de la un "īn- vederea-a-ceva"- catre un ustensil care īsi realizeaza menirea functionala, ceea ce īnseamna ca Dasein-ul, īn masura īn care este, face, de fiecare data deja, ca fiintarea sa fie īntīlnita ca fiintare-la-īndemīna. Acel ceva prin care (das Worin) Dasein-ul se īntelege īn prealabil pe sine īn modalitatea trimiterii de sine este acel ceva pentru care (das Woraufhin) fiintarea este facuta sa fie īntīlnita īn prealabil. Acel ceva prin care Dasein-ul se īntelege trimitīndu-se pe sine ca acel ceva pentru care fiintarea (care are felul de a fi al menirii functionale) este facuta sa fie īntīlnita este fenomenul lumii. Iar structura acelui ceva catre care Dasein-ul se trimite pe sine este ceea ce constituie mundaneitatea lumii.



Acel ceva prin care Dasein-ul se īntelege pe sine dintotdeauna īn acest fel este ceva care īi este originar familiar. Aceasta familiaritate cu lumea nu cere īn chip obligatoriu o transparenta teoretica a raporturilor care constituie lumea ca lume. Īn schimb, posibilitatea unei interpretari explicite ontologic-existentiale a acestor raporturi se īntemeiaza pe familiaritatea cu lumea, care e constitutiva pentru Dasein, familiaritate care la rīndul ei constituie capacitatea Dasein-ului de īntelegere a fiintei. Aceasta posibilitate poate fi sesizata explicit īn masura īn care Dasein-ul īnsusi si-a dat ca sarcina o interpretare originara a fiintei sale si a posibilitatilor acesteia sau chiar a sensului fiintei īn general.

Īnsa prin analizele de pīna acum nu am facut decīt sa scoatem la iveala orizontul īnauntrul caruia se cuvine cautat ceva precum lumea si [87] mundaneitatea. Pentru a putea considera lucrurile mai departe trebuie mai īntīi sa facem mai limpede cum anume se impune sa fie conceput ontologic contextul trimiterii de sine a Dasein-ului.

Īntelegerea, care va fi analizata mai īndeaproape īn cele ce urmeaza (cf. § 31), tine raporturile indicate mai sus īntr-o stare de deschidere prealabila. Ea se mentine īn chip familiar īn interiorul lor, tinīndu-le īn fata sa ca pe acel ceva īn care trimiterea sa se misca. Īntelegerea se lasa ea īnsasi trimisa īn si de catre aceste raporturi. Caracterul relational pe care aceste raporturi de trimitere īl poseda īl concepem ca semnificare. Īn familiaritatea sa cu aceste raporturi, Dasein-ul īsi "semnifica" lui īnsusi, el īsi da siesi īn chip originar spre īntelegere propria-i fiinta si putinta-de-a-fi si o face īn perspectiva faptului-de-a-fi-īn-lume care-i e propriu. "Īn-vederea a ceva" semnifica un "pentru-a", acesta la rīndul lui un "la ceva anume", iar acesta o operatiune prin care ceva e facut sa functioneze si, astfel, la ustensilul care īsi realizeaza menirea functionala. Aceste raporturi sīnt strīns legate īntre ele, formīnd o totalitate originara; ele sīnt ceea ce sīnt numai īn masura īn care pun īn joc aceasta semnificare prin care Dasein-ul īsi da īn prealabil lui īnsusi spre īntelegere faptul-de-a-fi-īn-lume care īi e propriu. Ansamblul pe care īl formeaza toate aceste raporturi de semnificare īl numim semnificativitate. Ea este ceea ce constituie structura lumii, a acestui ceva īn care Dasein-ul ca atare este de fiecare data deja. Īn familiaritatea sa cu semnificativitatea, Dasein-ul este conditia ontica a posibilitatii ca fiintarea sa fie des-coperita, īn speta acea fiintare care este īntīlnita īntr-o lume si care are felul de a fi al menirii functionale (al calitatii-de-a-fi-la-īndemīna), putīnd astfel sa se faca cunoscuta īn īn-sinele ei. Dasein-ul ca atare este de fiecare data acesta: o data cu fiinta sa este īn chip esential deja des-coperit un complex de fiintari-la-īndemīna - īn masura īn care este, Dasein-ul este deja dependent de o lume pe care o īntīlneste; fiintei sale īi apartine īn chip esential aceasta stare de dependenta.

Īnsa semnificativitatea īnsasi, cu care Dasein-ul este de fiecare data deja familiar, adaposteste īn sine conditia ontologica a posibilitatii ca Dasein-ul care īntelege, avīnd capacitatea explicitarii, sa poata deschide ceva precum "semnificatiile"; acestea, la rīndul lor, īntemeiaza fiinta posibila a cuvīntului si a limbii.

Semnificativitatea astfel deschisa, īn calitatea ei de constitutie existentiala a Dasein-ului, a faptului-de-a-fi-īn-lume care īi e propriu, este conditia ontica a posibilitatii de a des-coperi o totalitate de meniri functionale.

Īnsa daca determinam astfel fiinta fiintarii-la-īndemīna (menirea functionala), si chiar si mundaneitatea īnsasi, ca fiind un complex de trimiteri, oare "fiinta substantiala" a fiintarii intramundane nu se volatilizeaza atunci īntr-un sistem de relatii si, īn masura īn care relatiile sīnt totdeauna [88] "gīndite", fiinta fiintarii intramundane nu se dizolva īn "gīndirea pura"?

Īnauntrul cīmpului de cercetare actual trebuie sa pastram fundamental distincte deosebirile - subliniate īn repetate rīnduri - īntre structurile si dimensiunile problematicii ontologice: 1. fiinta fiintarii intramundane īntīlnite īn prima instanta (calitatea-de-a-fi-la-īndemīna); 2. fiinta acelei fiintari care poate fi aflata si determinata dupa ce am strabatut fiintarea īntīlnita īn prima instanta, des-coperind-o acum īn chip de sine statator (calitatea-de-a-fi-simpla-prezenta); 3. fiinta conditiei ontice a posibilitatii ca fiintarea intramundana īn genere, mundaneitatea lumii, sa fie des-coperita. Fiinta aceasta numita la urma este o determinare existentiala a faptului-de-a-fi-īn-lume, adica a Dasein-ului. Īn schimb cele doua concepte de fiinta numite īnainte sīnt categorii si au īn vedere fiintarea a carei fiinta nu este de natura Dasein-ului. Complexul de trimiteri care, ca semnificativitate, constituie mundaneitatea poate fi conceput formal ca sistem de relatii. Numai ca trebuie tinut seama de faptul ca asemenea formalizari niveleaza fenomenele pīna īntr-acolo īncīt continutul lor autentic fenomenal se pierde, mai cu seama cīnd ele au īn vedere raporturi atīt de "simple" ca cele pe care le adaposteste īn sine semnificativitatea. Potrivit continutului lor fenomenal, aceste "relatii" si "elemente puse īn relatie", precum "pentru-a", "īn-vederea" si ustensilul care īsi realizeaza menirea functionala, se īmpotrivesc oricarei functionalizari matematice; tot asa, ele nu sīnt ceva gīndit, ceva instituit abia printr-un "act al gīndirii", ci sīnt raporturi īn care privirea-ambientala preocupata ca atare se afla de fiecare data deja. Acest "sistem de relatii", constitutiv mundaneitatii, nu volatilizeaza cītusi de putin fiinta fiintarii-la-īndemīna intramundane, astfel ca aceasta fiintare poate fi des-coperita īn al sau "īn-sine" "substantial" numai pe baza mundaneitatii lumii. si abia atunci cīnd fiintarea intramundana poate fi īn genere īntīlnita apare posibilitatea de a face accesibil īn cīmpul acestei fiintari acel ceva ce nu e decīt simpla-prezenta. Aceasta fiintare, pe baza faptului-de-a-nu-fi-decīt-simpla-prezenta, poate fi determinata matematic īn privinta "proprietatilor" sale cu ajutorul unor "concepte de functie". Conceptele de functie de acest fel sīnt īn genere ontologic posibile doar īn raport cu fiintarea a carei fiinta are caracterul purei substantialitati. Conceptele de functie nu sīnt niciodata posibile decīt īn chip de concepte de substanta formalizate.

Pentru ca problematica specific ontologica a mundaneitatii sa poata fi mai bine degajata, se cuvine ca, īnainte de a continua analiza, sa lamurim interpretarea mundaneitatii prin prezentarea unei interpretari diametral opuse.



Cf. E. Husserl, Ideen zu einer reinen Phänomenologie und phänomenologischen Philosophie / Idei pentru o fenomenologie pura si o filozofie fenomenologica, din partea I a acestui Jahrbuch, vol. 1, § 10 si urm.; ca si Logische Untersuchungen / Cercetari logice, vol. I, cap. 11. - Pentru analiza semnului si a semnificatiei ibid., vol. II, Cercetarea I.










Document Info


Accesari: 1283
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2022 )