Controversa euharistica
dintre Luther si Zwingli
91. Dintre opozitiile care au
framântat ulterior spiritele, se cuvin amintite protestantismul si
miscarea Reformei. Acest fenomen în sine este atât de complex, încât, spre
a deveni obiect de examinare analitica, el ar trebui mai înainte descompus în
diferite procese psihologice individuale, ceea ce însa îmi
depaseste posibilitatile. Ma voi multumi
deci sa ma refer la un singur punct din acea mare controversa a
spiritelor, respectiv la 21321l1118v controversa euharistica dintre Luther si Zwingli.
Doctrina transsubstantializarii a fost sanctionata de
sinodul de la Lateran, din 1215, si s-a constituit de atunci încoace
într-o traditie religioasa puternica în care Luther însusi
a crescut. Ideea potrivit careia ceremonia si desfasurarea
ei concreta asuma semnificatia unei mântuiri obiective
contrazice în chip absolut Evanghelia, miscarea evanghelica
îndreptându-se tocmai împotriva institutiilor catolice. Cu toate acestea,
Luther nu s-a putut elibera de impresia senzoriala nemijlocita a
consumarii pâinii si vinului. El nu vedea în acestea doar un simplu
semn, pentru el realitatea senzoriala si trairea ei nemijlocita
erau o necesitate religioasa indispensabila. De aceea el afirma
ca trupul si sângele lui Cristos sunt realmente prezente în
euharistie. Însemnatatea religioasa a trairii nemijlocite a
obiectului era pentru el atât de mare, încât pâna si imaginatia
îi era fascinata de concretismul prezentei substantiale a
trupului sfânt. Toate încercarile sale de interpretare se afla de
aceea sub semnul acestei realitati, anume a faptului ca trupul lui
Cristos este prezent, ce-i drept, doar ,,aspatial". Substanta
trupului sfânt, alaturi de substanta pâinii si a vinului, este
considerata, în temeiul doctrinei asa-zisei
consubstantialitati, prezenta în chip real. Ubicuitatea,
pretinsa de aceasta supozitie, a trupului lui Cristos, care
creeaza dificultati deosebite întelegerii umane, a fost
înlocuita cu notiunea de voliprezenta, semnificând faptul
ca Dumnezeu este prezent oriunde vrea sa fie prezent. Indiferent la
aceste dificultati, Luther a tinut neclintit la trairea
nemijlocita a impresiei senzoriale, preferând sa înlature, cu
explicatii absurde si nesatisfacatoare, toate scrupulele
ratiunii umane.
92. Se poate imagina cu greu
ca doar forta traditiei l-a determinat pe Luther sa
tina la aceasta dogma, caci tocmai el a facut dovada
ca poate sa arunce peste bord formele traditionale de credinta.
Nu gresim, cred, presupunând ca tocmai contactul cu ,,realul"
si cu substantialul euharistiei a avut pentru Luther o
importanta afectiva mai mare decât principiul evanghelic, potrivit caruia
cuvântul singur, iar nu ceremonialul, este purtator de har. În felul acesta,
la Luther, desi cuvântul avea o semnificatie mântuitoare, consumarea
euharistiei era, si ea, mijlocitoare de har. Cum am spus, avem aici doar
aparent a face cu o concesie în favoarea institutiilor Bisericii catolice,
în fapt însa cu recunoasterea, conditionata de psihologia lui Luther, a
realitatii afective, întemeiata în trairea senzoriala
nemijlocita.
În opozitie cu punctul de vedere al lui
Luther, Zwingli a reprezentat conceptia pur simbolica. E vorba în
cazul lui de consumarea "spirituala" a trupului si a sângelui
lui Cristos. Acest punct de vedere se sprijina pe ratiune si pe
conceperea în idee a ceremoniei. El are avantajul de a nu leza principiul
evanghelic si de a evita totodata orice ipoteza absurda. Aceasta
conceptie nu accepta ceea ce Luther voia sa mentina,
anume realitatea impresiei senzoriale si valoarea ei afectiva.
Zwingli administra si el împartasania, iar pâinea si
vinul erau, si la el, consumate la fel ca la Luther, dar conceptia
lui nu cuprindea nici o formula care sa redea adecvat valoarea
senzatiei si valoarea afectiva proprii obiectului. Luther a
oferit pentru aceasta o formula, dar ea s-a lovit de ratiune si
de principiul evanghelic, ceea ce pentru punctul de vedere al senzatiei
si al sentimentului este pe buna dreptate indiferent, caci la
rându-i, ideea, ,,principiul", se intereseaza tot atât de putin
de senzatia produsa de obiect. În ultima instanta,
ambele puncte de vedere se exclud.
Pentru conceptia extravertita,
formularea lui Luther reprezinta un avantaj; pentru punctul de vedere al
ideii, cea a lui Zwingli. Desi formula lui Zwingli nu siluieste nici
sentimentul, nici senzatia, oferind doar o conceptie în planul ideii,
ea rezerva, s-ar zice, spatiu si actiunii obiectului. Se pare
însa ca punctul de vedere extravertit nu se multumeste
sa aiba un spatiu de manevra, ci el pretinde si o
formulare, în care ideea sa urmeze valorii senzatiei, tot asa
dupa cum formularea ideii reclama posteritatea sentimentului si
a senzatiei.
95. Închei aici acest capitol
despre principiul tipurilor în istoria gândirii antice si medievale, cu
constiinta ca nu am facut decât sa ridic o
problema. Competenta mea este cu totul insuficienta spre a putea
trata exhaustiv aceasta chestiune complicata si întinsa.
Daca am izbutit sa dau cititorului o idee despre existenta
deosebirilor dintre punctele de vedere tipice, atunci consider ca
intentia mea s-a realizat pe deplin. Inutil sa adaug ca nici
unul din subiectele atinse aici nu a fost tratat în mod complet. Las o atare
lucrare în sarcina celor care dispun de mai multe cunostinte
decât mine în acest domeniu.
