Copiii cu hiperactivitate(ADD, ADHD si chiar depresie)

Hiperactivitatea, partea a II-a

Multi parinti interesati consulta un specialist in privinta dificultatilor pe care le intimpina in viata alaturi de copiii lor hiperactivi. Acestia din urma, in afara starii initiale de agitatie, pot avea temperamente, personalitati diferite, grad de dezvoltare al inteligentei diferit si pot avea sau nu inabilitati specifice de invatatura. Cu toata varietatea cazurilor, exista citeva dificultati generale ce merita o descriere mai detaliata.

CARE SINT PRINCIPALELE DIFICULTATI ?

Comportarea
Copiii hiperactivi manifesta o cantitate excesiva de energie mobila si insuficient directionata, sint agitati din punct de vedere fizic si au probleme serioase de concentrare. Isi controleaza insuficient impulsurile, sint prea putin maturi in concordanta cu virsta, si multe activitati le sint marcate de esecuri marunte.

Dispozitia lor se schimba rapid din suparare in bucurie si invers. Aceste probleme ii fac deseori pe copii sa se simta vinovati si sa se intrebe daca merita atentia si dragostea celor din jur, in ciuda obiceiurilor rele. Atunci, el, ori va incepe pe toate caile sa se faca agreabil, facind totul mult prea repede (si cu un rezultat cu atit mai dezastruos) ori va pretinde ca ii este indiferent si va refuza sa intreprinda orice (fiindca atunci cind nu-ti pasa nu te poti simti vinovat de un lucru care nu a reusit).

Alt mod prin care copiii incearca sa gaseasca o compensatie pentru lipsa de autoapreciere se manifesta prin brutalizarea rudelor sau a copiilor mai mici pe strada, prin preocuparea permanenta de a retine atentia oricarui adult.

Aceste caracteristici pot sa faca o mama sau un profesor sa suporte foarte greu, uneori, acesti copii in apropierea lor, dupa cum ei pot fi musafiri nedoriti sau tovarasi de joaca indezirabili, ceea ce ii face pe copii sa se simta adesea si mai infrinti sau inutili. Unii dintre ei pot merge pina la autopedepsire, comitind fapte delicvente (pentru care tot ei cheama politia, ca sa arate lumii intregi cit de ' rai ' sint).


Invatatura
Dupa cum se poate deduce din paragrafele precedente, impulsivitatea, agresivitatea, un grad redus de atentie si tendinta de a invinui alte persoane pentru orice lucru, nu sint cele mai bune premize pentru realizari la invatatura. Copiii hiperactivi, cu toate ca inteligenta lor este normala, sint slabi la invatatura. Aceasta nu rezulta numai din caracteristicile generale de comportare expuse mai sus, ci si din faptul ca o parte din copii au dificultati specifice la invatatura, pot fi slabi la sport sau la activitati in care se utilizeaza muschii mici, de exemplu la scriere. Pot fi slabi la memorizarea lucrurilor pe care le observa sau sa silabiseasca prost. Pot sa aiba dificultati de auz si sa pronunte incorect sau sa citeasca cu greutate. Unii realizeaza greu suita cuvintelor intr-o propozitie sau au dificultati in diferentierea unor concepte de baza cum ar fi « dreapta » sau « stinga », tind sa inverseze literele in cuvinte, incep sa scrie din partea dreapta a paginii etc.

Pentru fiecare copil hiperactiv obisnuit trebuie gasita modalitatea de a-i asigura progresul necesar la invatatura. Acest stil de invatatura prezinta trei caracteristici :

• Copiii hiperactivi au nevoie de o incurajare constanta. Aceasta inseamna ca trebuie sa oferim copilului o recompensa (care poate fi un cuvint de lauda, o bomboana, sau pur si simplu aprecierea « bine » sau « corect ») dupa fiecare sarcina indeplinita, fie si foarte mica. Daca nu li se ofera prompt o forma oarecare de recompensa, copiii isi vor pierde rapid interesul pentru munca si vor trage concluzia ca nu au lucrat bine, comporatre in contrast cu cea a copiilor obisnuiti, care in mod normal continua sa lucreze chiar daca nu sint laudati. O astfel de lauda sau recompensa trebuie sa urmeze cit mai repede posibil dupa ce copilul a facut bine un lucru, pentru ca acesta sa faca legatura logica dintre cele doua elemente si sa stie ca-l recompensam pentru rezultatul bun si nu pentru urletul victorios pe care l-a scos la un minut dupa rezolvare. Tot asa copilul trebuie sa afle si cind nu a facut bine ceva, nu prin cearta sau repros, ci pur si simplu informindu-l.
• Copiii hiperactivi au nevoie de mai multe explicatii la fiecare element nou pina ce il asimileaza. Aceasta explica felul exasperant de lent in care acesti copii inteleg elementele simple din viata curenta. Pina la urma copilul va intelege, daca eforturile noastre persista suficient de mult timp. Avem in acelasi tim avantajul ca el uita si ne iarta repede daca din cind in cind ne pierdem rabdarea.
• Copiii hiperactivi au un mod de a lucra impulsiv. Atunci cind sint confruntati cu o problema ei nu se gindesc intii cum trebuie rezolvata, ci o abordeaza in mod impulsiv. Aceasta lipsa de premeditare si o proasta planificare dau rezultate slabe mai ales atunci cind sarcina este complexa. De exemplu, ei nu iau instructiunile inainte de a construi o macheta.

CUM POT AJUTA PARINTII ? Moduri de supraveghere si indrumare

Supravegherea medicala: fiecare copil hiperactiv trebuie vazut de un medic familiarizat cu sindromul hiperactivitatii. O medicatie speciala este in general utila in tratarea hiperactivitatii. In ultimul timp medicii pledeaza pentru o varietate de tratamente ce elimina cu totul utilizarea medicamentelor. Doze mari de felurite vitamine, regimuri alimentare, exercitii speciale au fost utilizate in scopul tratarii hiperactivitatii.

Indrumarea educationala : orice parinte care isi da seama de rezultatele inegale la invatatura ale copilului (este foarte bun la unele materii si foarte slab la altele) sau sesizeaza dezvoltarea mai lenta (copilul de 8 ani nu-si poate lega sireturile sau nu stie care este dreapta si stinga) trebuie sa solicite evaluarea psihologica a copilului, care trebuie sa fie urmata de un mod de educare speciala.

Supravegherea anturajului. Pentru a reusi avem nevoie de ajutorul fiecarei persoane din mediul copilului hiperactiv. Aceasta include familia, profesorii, colegii, vecinii, prietenii care vin in vizita si toti cei care intra in contact cu copilul. Toti acestia pot fi utili daca inteleg natura comportamentului copilului hiperactiv.

• Cereti copilului hiperactiv lucruri realiste. Nu este drept sa ceri unui copil hiperactiv sa stea linistit atita vreme cit el nu poate face aceasta si se va agita mai curind sau mai tirziu. Aceasta nerespectare a regulii impuse, chiar daca nu este pedepsita, il va face sa se simta rau si ii va diminua respectul fata de sine, prin greseala pe care a comis-o fata de cei pe care ii iubeste si ii respecta. Solicitarile realiste sint uneori greu de determinat, dar pot fi discutate chiar cu copilul.
• Evitati pe cit posibil certurile cu un copil hiperactiv. Certurile rascolesc sentimentele si se termina prea des fara o rezolvare. Este inutil sa incerci sa convingi un copil sa fie multumit ca i se da voie sa se culce mai tirziu, pentru ca nimeni nu-i poate impune un astfel de sentiment. Parintii trebuie sa aplice numai regulile pe care le pot impune. E mai bine sa nu dam importanta unor lucruri care nu au importanta pentru nimeni altcineva decit pentru el (daca s-a spalat pe dinti, daca si-a facut ordine in camera etc). Copiii hiperactivi provoaca in mod deliberat si intretin mult timp certurile. Cel mai bun lucru este ca parintii sa nu se lase antrenati in ele. Daca copilul nostru ne enerveaza, de cele mai multe ori va regreta acest lucru, chiar daca in mod obisnuit n-o arata. Desi sint necesare concesii fata de comportarea dezorganizata a unui copil hiperactiv, odata ce am stabilit in mod ferm ca un lucru trebuie facut sau nu, vom insista in mentinerea unei comporatri constante.
• Stimulati orice aptitudine sau talent posibil al copilului hiperactiv, pentru a-i inlesni cit mai multe succese. Un copil care se bucura de succes in orice alta activitate extrascolara poate suporta deseori socuri si greutati aparute in alte domenii cu mai putina impotrivire sau frustrare. Deseori este considerat cineva si i se trec cu vederea o parte din comportarile problematice, ceea ce se concretizeaza in mai putine certuri si mai multa autoapreciere.
• Acelasi principiu se aplica si la extrema cealalta. Copilul hiperactiv doreste sa realizeze lucruri care ii depasesc posibilitatile, ca sa se afirme in fata lumii. Trebuie sa avem grija de asemenea experiente, ajutindu-l sa obtina rezultate la nivelul capacitatilor lui. In loc sa fim de acord cu ideea ca el va marca toate golurile intr-un meci, e mai bine sa-l laudam pentru ca isi ajuta echipa sa se mentina pe un loc fruntas si sa-i explicam ca il iubim din alte motive decit succesele lui in sport.
• Incercati sa evitati pedepsele ca atare, invatindu-l pe copil cauzele si efectele unei actiuni. Parintii trebuie sa adopte o pozitie rigida numai atunci cind sint siguri de rezultat. Odata ce parintii au stabilit o sarcina, au stabilit sanctiuni, au formulat un ultimatum si s-au angajat intr-o pedepsire (si e important ca aceasta din urma sa nu apara decit in cazuri legate de sanatatea si siguranta existentei copilului, si nu in cazuri minore), trebuie sa-si mentina consecvent pozitia. Daca i s-a interzis copilului sa iasa din casa intrucit cu o zi inainte a intirziat nepermis de mult, trebuie sa ne asiguram ca nu va iesi din casa, chiar daca asta inseamna sa pazim usa de la intrare.
• Laudati-l pe copil pentru fiecare realizare, intr-un mod consecvent. Copiii hiperactivi au nevoie de recompense repetate care sa-i mentina la un nivel atins, altfel tind sa-si reia trasaturile de comportare initiale.
• Incercati sa-l ajutati sa faca fata modului sau dezorganizat de gindire. Copiii hiperactivi tind sa abordeze mai multe activitati fara un plan prealabil, ceea ce duce deseori la reusite slabe si la indispunerea prietenilor si a familiei. O astfel de caracteristica poate fi greu de schimbat, dar exista totusi modalitati prin care parintii pot sa ajute.
• Stabiliti obiceiuri de rutina, incurajind copilul sa le accepte si sa le repete in minte. Astfel, un copil hiperactiv inainte de apleca la scoala trebuie invatat sa se opreasca la usa si sa enumere cu voce tare materiile pe care le are in ziua respectiva, verificind in acest timp daca si-a luat cartile si caietele necesare.
• Mai putem ajuta copilul sa-si dea seama atunci cind pare sa aiba o zi mai proasta. In comparatie cu zilele obisnuite, le vom numi pe acestea « verzi sau rosii », fiecare culoare corespunzind unui anumit nivel de pericol. Identificarea acestor zile ii aduce copilului senzatia ca luptam alaturi de el impotriva greutatilor pe care le are si il vom invata sa se priveasca pe sine cu ochii unei persoane din afara. Odata ce poate face acest lucru, va incepe sa-si considere fiinta si actiunile mai realist si in sfirsit, sa inceapa sa le schimbe in mod constient.
• NU RENUNTATI NICIODATA. Acest lucru ar putea sa para o platitudine, dar este una dintre cele mai frecvente probleme pentru aproape toti parintii, intr-un moment sau altul. Deseori parintii, dupa ce au lucrat ani de zile cu copiii lor nu intrezaresc nici un rezultat. Ei au atunci sentimentul ca au procedat gresit, fiindca pur si simplu copilului nu-i intra in cap legile de baza ale convietuirii in societate. Totusi, cind li se cere sa compare situatii din prezent cu cele de acum citiva ani, parintii recunosc adesea ca in acest interval copiii au deprins niste reguli de convietuire, chiar daca aceasta a necesitat sa li se repete acelasi lucru de nenumarate ori.
• NU VA INVINUITI. Cei din jurul nostru reusesc uneori sa-i faca pe parinti (mai ales pe mame) sa se simta depasiti de situatie si vinovati atunci cind copiii lor nu se comporta conform asteptarilor. Unele critici, usor deghizate, ranesc deseori adinc, deoarece sentimentul de a fi o mama sau un tata necorespunzator este impartasit de multi parinti ai caror copii hiperactivi nu se adapteaza unor principii educative de baza, care asupra celorlalti copii au efect. O astfel de autoinvinovatire este neindreptatita, deoarece nici o persoana din afara nu poate intelege dimensiunea greutatilor cauzate de unii din acesti copii. Parintii trebuie sa aiba taria sa afirme de fata cu ei si fata de ceilalti ca fac tot ce le sta in putere ca sa-si ajute copilul. Nimeni nu poate fi perfect, dar din acest motiv nu trebuie sa ne consideram fiinte inferioare.

Probleme ce pot aparea pe parcursul unei zile

Mersul la scoala este o perioada grea pentru multi copii hiperactivi.

Parintii trebuie sa incerce sa intocmeasca un program pentru copil, cind si pentru cit timp vrea sa lucreze, si in ce maniera sa mentina rutina acceptata. In general este eficient sa lasam copilul sa lucreze timp de 15 minute, apoi sa faca o pauza de cel putin 15 minute si continuam in acest fel cu un timp total de 90 de minute. Acestea, adaugate la orele de scoala, reprezinta o zi de munca fata de care nu putem cere mai mult nici de la un adult normal.

Multi copii agitati detesta lectiile acasa si incearca sa nu le faca, sa le evite. Alti copii ar dori sa stea impreuna cu un adult in timp ce fac temele, unii prefera sa vina mereu si sa intrebe o multime de lucruri. Copiii pot fi convinsi sa lucreze invatindu-i pe parinti lectiile lor. Aceasta le permite simultan sa se simta luati in seama si sa invete, deoarece parintii au ocazia sa puna intrebari privitoare la lectie si se conving daca copiii au inteles ceea ce le explica. In plus, aceasta inlesneste copiilor si o relatie placuta cu un adult.

Masa poate fi un moment dificil, atunci cind copilul se plinge de mincare, se scoala de pe scaun de mai multe ori, ii intrerupe nepoliticos pe ceilalti si cere tuturor sa asculte ceea ce le povesteste. Va incerca eventual sa provoace o serie de discutii. Este mai bine sa ignoram plecarile lui de la masa si sa le folosim eventual, punindu-l sa faca ceva util (sa caute si sa aduca la masa lucruri necesare). Atunci cind parintii se pot abtine de la ciorovaiala cronica cu copilul acesta va intelege ca i se da mai multa atentie atunci cind se comporta normal, ceva mai civilizat, se antreneaza la joaca si discutii, decit atunci cind se da in spectacol.

Timpul de joaca, iesiri, musafiri:

Oricare din aceste activitati pot scoate la iveala tot ceea ce este de temut la un copil hiperactiv : gilceava, gelozia nejustificata fata de altii, zbierete, scincete, vaicareli, dificultati manifestate la pierderea unui joc etc. Interventia parintilor trebuie sa fie in aceste cazuri selectiva. Copilul hiperactiv nu trebuie sa simta ca asupra lui se exercita o supraveghere constanta, ca si cum el n-ar putea sa se controleze singur.

Daca un copil devine agitat cind familia este in vizita sau primeste vizite, linistirea prin vorba multa nu este eficienta. Atunci trebuie sa plece toti, pentru ca nimic altceva nu il va calma.

Daca el produce prea multe probleme la o iesire, toata lumea se va intoarce acasa, iar data viitoare se va programa o iesire mai scurta. Nu este bine sa reprosam copilului ca ne-a stricat distractia, fiindca rabdarea lui a fost suprasolicitata si astfel a avut tot atit amuzament cit si ceilalti.

Nevoia de a se purta intr-un anumit fel cu prietenii, lipsa de maturitate si ambitia de a nu fi invins la joaca, il vor costa pe copil pierderea multor tovarasi de joaca. Este un lucru important deoarece il priveaza de relatiile esentiale cu copiii.

Incurajati copiii hiperactivi sa-si aduca prietenii in casa, cind supravegherea activitatii lor este buna. Daca auziti in camera in care se joaca prea multe tipete, alaturati-va grupului, sugerati in mod abil un alt joc la care puteti participa la inceput, si este de natura mai calma. Chemati-l pe copil in bucatarie pentru o gustare, un pahar de lapte sau un suc, pentru a calma momentele evidente de tensiune. Cind copiii se joaca afara este util sa ne uitam din cind in cind la ceea ce fac. Daca se pare ca copilul este enervat chemati-l sau duceti-va si luati-l din grup, dati-i o prajitura, stati cu el ca sa-i alinati sufletul inainte de a se duce din nou la tovarasii de joaca. Nu cistigam nimic daca tipam la el, aceasta il va face doar sa ne includa in categoria celor care sint contra lui si sa-i sporeasca rebeliunea fara nici un rezultat bun. Obtinem mai mult daca ne laudam copilul care a rabdat cu citeva minute mai mult decit data trecuta inainte de a se amesteca intr-o bataie, sau sa lase pe altcineva sa aleaga ce joc se va juca. Aceasta metoda sterge teama copilului de a nu fi capabil sa intilneasca alti copii la nivelul lui, si il face sa simta ca nu ne-am pierdut speranta in el.

Ora de culcare se va stabili intr-un mod acceptabil pentru ambele parti. Ora de culcare poate fi cea mai importanta parte a zilei, deoarece ne permite ocazia de a face lucruri marunte dar importante pentru copilul nostru.

Intr-o familie cu mai multi copii, ora de culcare poate fi programata in functie de virsta lor. Fiecare copil se duce la culcare cu un sfert de ora mai tirziu decit fratele sau sora mai mica, ceea ce le da parintilor posibilitatea de a sta un sfert de ora cu fiecare. In acest timp parintii pot citi o poveste sau pot face orice lucru la alegerea copilului. Nimeni nu va trebui sa deranjeze acest timp deosebit petrecut impreuna. Se poate vorbi despre ce a facut bine in timpul zilei sau se vor discuta planuri reciproc agreabile, ce pot face pentru a evita in viitor greutatile comune. Este momentul potrivit pentru copil sa-si dea friu liber imaginatiei si sa ne povesteasca fanteziile pe care le poate avea in legatura cu o actiune sau alta, iar noi il putem incuraja sau tempera (nu descuraja) in functie de realismul planurilor lui.