INDICI FIZIONOMICI IN CUNOASTEREA BOLNAVILOR MINTALI

INDICI FIZIONOMICI ĪN CUNOAsTEREA BOLNAVILOR MINTALI

"Observarea mimicii ne ofera indicatii pretioase pentru stabilirea diagnosticului bolnavilor mintali.''

ERMIANE

Analiza īn paralel, spune dr. Ermiane, a mimicii oa­menilor normali .si bolnavilor mintali contribuie la usu­rarea stabilirii diagnosticului si la urmarirea diferitelor etape de evolutie a psihozei. Cercetarile efectuate īn ul­timul timp au devenit ca mimica normala de clatinare a capului, balansare a umerilor, miscare a irisului, echili­brare a comportamentului extravertit si introvertit si controlul ritmului comunicarii sunt semne fizionomice ele diagnoza mintala. īn continuare vom prezenta mai īntīi semnele īntīlnite la normali care lipsesc la alienati.

V. 1. Clatinarile expresive ale capului

Miscarile expresive ale capului, care exista la toti oa­menii normali prezinta variatiuni. Sunt mai mult sau mai putin accentuate si mai mult sau mai putin rapide, dupa, temperamentul psiho-motor al acestora.

Ele constau īn mici balansari, īn oscilatii, de o ampli­tudine īn general slaba, care se produce īmprejurul cen­trului de gravitate al capului. Ele nu sunt deci liniare, ci intereseaza cele trei dimensiuni ale spatiului. Aceste miscari ale capului sunt diferite de miscarile afirmative (da) si negative (nu), ale capului. Ele nu se confunda cu miscarile liniare conjugate ale capukii si ochilor, nici cu unele balansari monotone si regulate proprii unor ali­enati. Aceste miscari sunt datorate actiunii muschilor ce­fei. Ele . īntovarasesc mai cu seama modulatiile vocii .- sau mai precis, modulatiile verbo-motoare. Folosim ter-. meriul de modulatie īntr-un īnteles general care arata,

nu numai modulatia de īnaltime, ci si modulatiile de intensitate si de timbru. Aceste modulatiuni se ;. caza sub efectul emotiilor sau al miscarilor afective. De asemenea ele cresc daca amplificarea modulatiilor īntovaraseste efortul de exteriorizare intelectual, pe care-1 face cineva pentru a se face īnteles de interlocutorii, sai. Putem de altfel sa remarcam ca daca se cere cuāva sa suprime aceste miscari spontane īn cursul un< versatii, aceasta īntīmpina o mare greutate, spre a da o intonare naturala vorbirii, si vocea sa tinde sa de monocorda.

Am putea, ele asemenea, sa aratam ca aceste īntovarasesc īntr-un fel īnca si mai strīns contractmnile trecatoare ale pielii fetei si ca nu exista īn momentele cīnd fata nu prezinta decīt expresia sa persistent:

Muschii fetei,. care se contracta īn sus, detern usoara basculare a barbiei īn sus. Daca se contract!

dau nostere la o miscare basculara a barbiei n jos Unii dintre muschii care se contracta īnapoi -' spn

te -- sau pe loc, dau nastere unei usoare translatii a capului īnapoi. Altii care se contracta īnainte detern o usoara translatie a capului īnainte.

īn sfīr.sit, daca se contracta simetric, adica numai rī« o parte a fetei, ei dau nastere unei usoare īnclinari la­terale a capului, īn sens invers. Este destul de greu., de -altfel, sa contractam un musch 12212j911m i al pielii fetei, daca, īn acelasi timp, īncercam sa īnclinam \capul īn sens opus celui eare-i este natural.

Aceste miscari īn diferite directii, iau de asemenea, succedīndu-se, un aspect general de clatinare, care tre­buie deosebita de altfel de clatinarile senile de origine neurologica.

Aceste clatinari, aparānd o data cu expresiile treca­toare, par sa accentueze semnificarea acestora īn ceea ce priveste actiunea de īndeplinit si afectivitate;;, oare o īnsoteste.

Din aceasta cauza putem sa le numim expresive, ea si pe expresiile fetei, pe care au tendinta sa ie sublinieze.

Putem sa ie consideram ca gesturi instinctive īn­deplinite de individ pentru a se destainui mai bine, mai

complet altora, pentru a fi mai bine cunoscute decīt nu­mai prin expresiile trecatoare si pentru a fi sigur ca a fost bine īnteles de anturajul sau.

Schizofrenicii foarte atinsi n-au nici clatinari expre­sive, nici expresii pasagere spontane, nici expresii pasa­gere provocate. '

Dispozitia clatinatului expresiv al capului se gaseste mai cu seama la melancolici, confuzi, bolnavi atinsi de stupoare, schizofreni. Trebuie sa subliniem ca aceasta dis­paritie nu este legata de vreo stare de catatonie.

Nu este legata nici de actiunea vreunor medicamente care ar lucra asupra sistemului nervos central, caci cla­tinatul expresiv al capului poate sa persiste la bolna­vii tratati cu aceste medicamente sau sa dispara Ia unii dintre ei, care n-au fost supusi acestui tratament.

Aceasta disparitie se iveste la toti bolnavii, ale ca­ror procese distructive mintale sunt puternice. Dispari­tia aceasta arata deci o puternica diminuare a posibil -tatilor de a se dezvalui altora, anturajului.

V. 2. Balansarea tinereasca a umerilor

Se pare, de asemenea, ca se poate observa," īn unele psihoze, disparitia a ceea ce la indivizii, normali se nu­meste "balansarea tinereasca a umerilor". Normalii, daca sunt īn vīrsta, pastreaza, mergīnd, trunchiul si umerii ne­miscati, fara sa-ī balansaze, si fara miscarile coloanei vertebrale.

Fiind īntre doua- vīrste (īntre 50 si 60 ani), ei pre­zinta mici balansari laterale sucesive ale umerilor si ale trunchiului prin flexiuni laterale ale coloanei vertebrale, cu ridicarea umarului opus piciorului cu care paseste. Un om. tīnar, īn locul acestor balansari laterale, prezinta balansari īnainte si īnapoi ale fiecarui umar, care īnain­teaza succesiv, cu piciorul din partea opusa. Aceste mis­cari sunt datorate rotatiei coloanei vertebrale dupa axa sa. Aceste balansari tineresti sunt pastrate, īn general, mai tīrziu de catre femei decīt de catre barbati. Ele nu au nici o legatura cu tipul de caracter pentru ca exista ia toti indivizii si sunt legate de vīrsta. Ele dau mersu-

ri 3

lui o alura tinereasca ; prezenta lor pare sa fie semnul unei stari generale, somatice si, psihice, care nu este atinsa de īncetinirea senila ; s-ar putea spune ca sunt un semn de vitalitate. De aici si propunerea de a se u-tiliza dansul cu balansarile respective ca un mijloc ele tratament, pe līnga altele, īn unele psihoze.

De altfel, o persoana atenta, dorind sa mearga dupa acest ritm, pe care 1-a pierdut, īl recapata foarte usor si acest ritm redevine pentru dīnsul foarte repede inconsti­ent. Ea se simte atunci mult mai tīnara, atīt fizic cīt si moral, se simte mai vioaie si mai putin sensibila, la o-boseala si are o mare īncredere īn ea īnsasi. Aceste ba­lansari amelioreaza de asemenea mersul bolnavilor atinsi de o afectiune' a membrelor inferioare.

Se poate adauga, de asemenea, ca mersul orgoliosului sau al vanitosului combina balansarile laterale ale co­loanei vertebrale cu rotatii de axa. Fiecare umar. pe rānd se ridica si īn acelasi timp se proiecteaza īnainte, o data cu avansarea piciorului opus.

V. 3. Miscarile irisului

Ne referim la miscarea irisului īntre doua pozitii : orientarea īn fata, īnainte, si orientarea intermediara - adica īntre orientarea īn fata si orientarea laterala īn pla­nul orizontal al orbitei.

Irisul. trece mai mult sau mai putin repede ele la pozitia īn fata la pozitia intermediara, se fixeaza la aceasta un timp mai mult sau mai putin lung, cīteodata foarte scurt, apoi revine la prima sa pozitie. Pentru a evita orice eroare īn cautarea acestui semn, este nevoie ca subiectul sa nu aiba īn fata lui doi intermediari apro­piati unul de altul, caci doua priviri succesive pentru a privi si pe unul si pe celalalt dintre interlocutorii sai ar putea sa fie confundate cu privirea care ne preocupa...

Aceasta privire apare la copil o data cu desfasurarea inteligentei sale si exista la cea mai mare parte a oa­menilor normali, repetīndu-se mai mult sau mai putin des.

Ea tinde sa dispara la batrīni, cīnd la acestia se ins­taleaza un proces de degradatie senila si o diminuare inteligentei.

Se pare ca existenta acestor deplasari permite sa se aprecieze existenta coerentei mintale, adica posibilitatea, pentru gīndire, de a-si controla judecatile si -operatiile intelectuale, facīnd sa intervina o functiune echilibrata si regulatoare. Nu e nevoie sa remarcam ca constatarea existentei acestei priviri nu ne permite sa ne dam pare­rea asupra naturii, operatiei intelectuale : astfel, n-am pu­tea sa deducem daca subiectul are dispozitii pentru ana-liza sau pentru sinteza sau despre orice alta modalitate a gāndirii.

Totul se petrece ca si cīnd aceasta miscare a ochiului ar exprima o miscare corespondenta gīndirii. Dar sa rea­mintim cīteva fapte bine stabilite : atunci cīnd privim realitatea īn fata, cīnd mergem īn linie dreapta catre un obiectiv, cīnd īnfruntam un obstacol sau cīnd deschidem ' bratele catre fiinte iubite, cīnd sorbim cu ochii obiectul dorintei noastre, īn toate aceste cazuri ochii nostri pri­vesc drept īn fata ; aceasta este pozitia privirii : īn fata - īnainte - īn planul orizontal. īn acest moment, pri­virea noastra se contopeste, e una cu atitudinea noastra, iar aceasta atitudine este īn mod esential o atitudine de contact cu concretul si realitatea prezenta.

Sa ne īnchipuim acum ca gīndirea noastra ne deta­seaza putin de aceasta realitate, care este aici, īnaintea noastra. Ochiul nostru va putea sa opereze o deplasare minima : acea deplasare care-1 va conduce la pozitia in­termediara pe care am descris-o mai sus. Dar, din nou solicitata de obiect, privirea noastra va reveni, mai re­pede sau mai putin repede, la pozitia sa initiala.

Aceasta miscare de du-te-vino, care la unii indivizi se repeta īntr-un ritm rapid, va fi ca un simbol al mis­carii gīndirii care continuu se da putin īnapoi din fata obiectului luat īn seama... pentru ca revenind la el, sa-1 cuprinda mai bine. Aceste īndepartari si īntoarceri suc­cesive la obiectul real sunt caracteristice nu numai pen­tru demersurile fundamentale ale gīndirii, dar si mai

mult īnca pentru miscarile esentiale ale dialogului in-terpersonal.

Orice s-ar spune despre aceste analogii (īntre ope­ratiile gīndirii si schimbarile privirii descrise mai sus), ramīne faptul ca observatia arata ca aceasta privire este un indiciu destul de constant al unei bune coerente īn­tre procesele mintale si prin urmare al unui bun con­trol al gīndirii.

Privirea omului īmbratiseaza totodata cīmpul repre­zentarilor interioare si cīmpul realitatilor exterioare. Trebuie, prin urmare, sa fie interpretata, īn functie de aceste doua realitati. Privirea intuitivului, artistului, matura odata cīmpul reprezentarilor interioare si cīmpul realitatilor exterioare. Din contra, privirea intelectualului se concentreaza asupra raporturilor care leaga īntre ele datele unei judecati.

Este deci remarcabil ca privirea pe care am descris-o dispare cīnd slabesc functiunile de control si de coerenta care caracterizeaza o judecata sanatoasa : īntr-adevar aceasta dispozitie se constata la cea mai mare parte din­tre alienati.

V. 4. Echilibrarea comportamentului extravertit-introvertit

Expresiile musculare si privirile expresive exteriori­zeaza pe fata oamenilor normali existenta unor combi­nari de factori psihologici, combinari care dau caracte­rului un anumit tip de structura si de comportament : aceste combinari sunt componentele acestui caracter.

Unii sunt EXTRAVERTIŢI. Ei pot sa aiba o afec­tivitate pasiva, sau sa fie afectuosi, sa caute placeri sau sa fie sociabili. Unii dintre acesti extravertiti, mai putin strict limitati la momentul prezent si la realitate, se giri-desc la viitor sau se pierd īn visele lor sau leaga preocu­parile lor de un ideal.

Din contra, altii sunt INTROVERTIŢI. Ei pot sa fie inhibati si nelinistiti sau distrati, asociabili si ostili sau chiar īnclinati catre paroxisme emotive de teama. Unii dintre acesti introvertiti īnca si mai putin īn contact cu ceea ce-i īnconjoara, se repliaza spre ei īnssi, fie ne-

ndindu-se decīt la trecut, fie aratīndu-se atrasi sau ascunsi.

' - O a treia grupa. AMBIVALENŢI : la ei domina extraversiunea, predomina īn acelasi timp unele trasa­turi care se gasesc de asemenea la introvertiti, dar care arata la acestia o crestere a valorii si le. permit- un com­portament social ridicat, asa cum ar fi o vointa eficace i energica sau dispozitii altruiste.

si unii si altii, fie ca sunt extravertiti, fie ca sunt in­trovertiti, pot sa fie mai mult sau mai putin emotivi. -

īn sfīrsit, comportamentul lor prezinta unitate, fie ca sunt mai mult extravertiti sau mai mult introvertiti, un individ poate sa fie AMBIVALENT daca dupa īmpreju­rari trece usor de la extraversiune la introversiune : de exemplu, un energic poate sa aiba momente de inhibitie sau de ostilitate ; un altruist poate, īn unele momente, sa devina nelinistit īn ceea ce-1 priveste, īn "loc sa com­patimeasca pe altii.

Aceste diferite combinari de factori se īntovarasesc, dupa structura lor,, de un echilibru mai mult sau mai putin stabili chiar la indivizii normali nu avem de ;.: _ cu un echilibru perfect si complet statornic.

LIPSA DE ECHILIBRU este sensibila la extravertiti pasivi sau dependenti, sau avizi, prin saracia caracteru­lui lor,-de asemenea la introvertiti datorita faptului īn­susi ca sunt introvertiti.

ECHILIBRUL este manifestat, din contra, la indivizii" care intra īntr-a treia grupa (ambivalenti).

si daca sunt priviti īn ansamblu aceste tipuri de ca­racter, se observa ca gradul echilibrului lor depinde de absenta sau de prezenta īn structura lor pe de o parte a afectivitatii, pe de alta a vointei si a formelor lor celor mai īnalte : altruismul si vointa ridicata sau energica.

Iata deci o īntreaga gama de factori psihologici si de-structura care contribuie sa orienteze comportamentul normalilor, dīnd fiecaruia personalitatea sa originala, d-modalitatile si combinarile lor; aceasta personalitate ho­taraste pe individ sa ia īn cadrul actiunii si al afectivi­tatii o anumita atitudine fata de lume, fata de prezent si de realitate.

V. . Controlul ritmului comunicarii

Totusi, un individ nu poate sa fie privit numai prin perspectiva caracterului sau si a gīndirii care īl contro­leaza, caci el nu este singur pe lume si ansamblul dispo­zitiilor sale psihologice se gaseste fara īncetare si necesar īn raport cu lumea care-1 īnconjoara.

Iata-1 deci nevoit sa comunice cu lumea īnconjura­toare, pentru a se informa asupra diverselor situatii pe care le-ar putea īntīlni. Datorita privirilor sale care arata atentia īndreptata spre informare, el poate sa ia cunostinta de aceasta lume īnconjuratoare.

Privind astfel ceea ce-1 īnconjoara, devine capabil sa actioneze si sa simta tinīnd cont de reactiunile lumii :. adica poate sa-si modifice comportamentul īn functie de situatiile pe care le constata.

Felul de comunicare aratat mai sus n-ar fi de ajuns totusi pentru a permite individului o veritabila viata sociala. Lumea care-1 īnconjoara nu este īntr-adevar numai o lume de explorat ; individul se īntīlneste, fara īncetare, cu alte personalitati, asemenea lui īnsusi.

El trebuie evident sa caute sa le cunoasca prin pri­virile sale neexpresive.

Expresiile sale musculare si privirile trecatoare ex­presive care le completeaza īi permit, cīnd este īn so­cietate, sa-si exteriorizeze, pentru a fi īntelese de antu­rajul sau, unele aspecte ale caracterului sau si sa exprime unele lucruri despre el īnsusi.

si totusi, este sigur ca a fost bine īnteles ? si pentru aceasta, iata ca este obligat sa accentueze mimicile sale prin gesturi, mai ou seama prin clatinari expresive, care, īntovarasind toate variatiile expresiilor sale pasagere, tind sa le sublinieze semnificatia.

Dar, īn unele momente, la anumiti bolnavi mintali lumea dispare. Ei nu mai cauta sa o cunoasca ; anturajul lor se pierde īn ceata si "el nu mai cauta sa se faca cu­noscut. Nu mai este nici o legatura īntre el si ceea ce-1 īnconjoara ; individul ramīne singur eu el īnsusi si cu expresia persistenta a caracterului sau intim, fara expresii pesagere, fara clatinari expresive si fara priviri de in­formare.

V. 6. Introversia si extroversia patologica

Pentru a compara acum personalitatea patologica si a stabili asemanarile si diferentele structurilor si com­portamentelor lor, vom analiza īn continuare tulburarile mtīlnire la introvertiti īn formele de comunicare.

INTROVERSIUNEA se īntīlneste mai ales printre ali­enati decīt la indivizii normali; sunt mai multe psihoze triste (caracterizate prin tristete) decīt vesele (caracte­rizate prin accese de veselie), si formele extravertite, avīnd la baza manifestarea vointei, lipsesc la alienati.

Un individ normal prezinta īn general acelasi tip de caracter īn cursul vietii sale. Tot asa, o psihoza are adesea aceeasi orientare īn cursul evolutiei sale (introversiune sau extraversiune). Dar aceasta orientare este de obicei mai strāns sistematizata decīt īn structura caracterului normala. De exemplu : un nelinistit sau un ostil patologic poate sa fie mai sistematic si mai constant nelinistit sau ostil decīt un nelinistit sau ostil normal. Sistematizarea patologica poate sa fie chiar atīt de strīnsa īncīt expresia psihozei se reduce numai la cīteva forme (modalitati) ; asa se īntīmpla, de exemplu, la multi schizofreni.

īn alte cazuri, expresiile psihozei prezinta, din contra, o gama mai variata decīt acelea ale normalului, dar folo­site īntr-un fel incoerent : de exemplu la maniaci.

Un mare numar de normali sunt ambivalenti, trecīnd usor de la extraversiune la introversiune.

Echivalentul acestui caz este ciclotimia patologica ; dar īn ciclotimii contrariile sunt accentuate prin exagera­rea ambelor forme si trecerea brusca si nemotivata de la una la alta), sunt etalate, cel mai adesea, pe destul de lungi perioade 2 de exemplu la maniacii depresivi.

Mai mult, ambivalenta normalilor depinde 'mai cu sea­ma de situatiile reale, īn timp ce ciclotimia alienatilor urmeaza evolutia psihozei si depinde, īn general, de tul­burarile de dispozitie si de situatii imaginare sau cel putin de denaturarea situatiilor reale.

Daca echilibrul este cāteodata insuficient īn cazul struc­turilor normale, el nu exista niciodata complet īn cele ale psihozelor.

Este remarcabil, īntr-adevar, ca nu se īntīlnese la aii-: enati tipurile de comportament cele mai echilibrate, cele din a treia grupa a caracterologie], normale ; si mai cu seama, chiar daca alienatii pot sa se arate cīteodata destul de afectuosi, nu s-au vazut niciodata cazuri cīnd sa fie altruisti eficienti īn actiunile lor sau energici. Compor­tamentul patologic se apropie, din contra, de formele cele mai putin echilibrate ale comportamentului normal : extraversiunile cele mai sarace si introversiunile.

Se constata, īn general, ca orientarea psihozei apare īn prelungirea (exagerarea) structurii caracterului, asa cum aceasta structura exista īn stare normala. De exem­plu, un introvertit face mai usor o melancolie sau para­noia ; un extravertit agitat devine īn cele mai dese cazuri un excitat patologic sau un maniac ; un ambivalent foarte accentuat evolueaza catre o ciclotimie.

Aceste cīteva consideratii vor putea, fara īndoiala, sa permita studii interesante īn ordinea prevenirii delincven­telor si psihozelor, caci aceste consideratii ar "conduce la metoda de a face, pe indivizii cei mai predispusi la un oarecare nivel de dezechilibru sa traiasca īntr-o ambianta care le-ar fi cīt mai favorabila.

Aceste observatii arata deja cīteva diferente īntre comportamentul normal si cel patologic, cu toata asema­narea componentelor care intervin īn structurile de care depind... Semnele urmatoare, care traduc structuri proprii alienatiei, permit sa diferentiem categoric personalitatile normale de cele patologice.

Disparitia īn cele mai multe cazuri a coerentei mintale, care poate fi īntīlnit la indivizii normali, dispare la cea mai mare parte a alienatilor. Aceasta ne permite sa recu­noastem ca da alienati, gīndirea nu mai este capabila de control si nu mai introduce echilibrul īntre celelalte ele­mente ale caracterului.

V, Tulburari de comunicare la alienati Cīt despre atentia de informatie, expresiile trecatoare, clatinarile expresive si expresia persistenta, care exista la toti indivizii normali, sunt perturbate sau disparute la alienati, dupa diferitele variatii ale bolii.

Aceste modificari arata ca personalitatea patologica,, nemaiavīnd īn unele cazuri viata interioara, si mai adesea . īnca, nemaistiind, fie sa comunice cu lumea, fie sa se clestainuiasca altora, nu mai poate sa-si adapteze com­portamentul nici realitatilor, nici necesitatilor lumii so­ciale.

Tulburarile de comunicare pot capata forme grave la BOLNAVII ĪN ĪNTREGIME STRĂINI DE LUME. Ei nu se mai destainuie si nu mai comunica cu ea ; sunt mai mult sau mai putin inconstienti de starea lor si de locul

internarii lor.

Se observa foarte adesea, la ei, disparitia privirii de coerenta mintala, aceea a expresiilor trecatoare si cla­tinarile expresive ale capului, precum si disparitia pri­virilor de informare exterioara. Unii dintre acesti alie­nati aud expresie persistenta ; altii, cei mai destructurati, n-au nici macar viata interioara.

A doua grupa este formata din acei alienati care nu sunt īn īntregime straini de lume si sunt mai rnult sau mai putin CONsTIENŢI DE STAREA LOR SI DE LO­CUL UNDE SE AFLA.'

Unii dintre acestia cauta sa se destainuie anturajului lor, altii sunt īnca īn stare sa comunice cu lumea īncon­juratoare, dar nu pot face aceasta decīt prin prisma li-mitala si deformata fa lumii lor imaginare. Aceste doua forme de comunicare, īn general, nu se īntīlnese īmpre­una. Bolnavul poseda sau pe una sau pe alta. Viata interioara, de asemenea, exista sau lipseste dupa caz. Se observa, cel mai adesea, la ei, disparitia privirii de coerenta mintala ; cīt despre expresia persistenta, ex­presiile trecatoare si privirile de informare exterioara, ele nu exista toate trei īmpreuna. Clatinarile expresive ale capului exista daca bolnavul are expresii trecatoare.

Azilul poate sa le apara fie ca un refugiu unde īsi cultiva fantasmele lor, fie ca o īnchisoare, izvor de des­curajare, suferinta si revolta.

V. 8, Indici mimici īntālniti la bolnavi care lipsesc la normali In continuare vom descrie cīteva semne, care contrar precedentelor, pot sa fie observate la unii alienati, dar nu se īntīlnese niciodata la normali.

īnsa, le vom īntīlni, de asemenea, la unii nevrozati, deoarece nu au decīt o importanta minora pentru stabi­lirea diagnosticului de alienatie. Ele privesc fie contrac-tiunile pielei, fie miscarile privirii, fie miscarile capului.

TREMURĀTURILE

Dr. Ermiane ilustreaza tremuraturle, descriind o bol­nava de 40 ani care suferise de lobotomie si care la exa­minare se gasea īntr-o stare de excitatie. La un centi­metru de extremitatea buzei sale superioare si īn acelasi timp, la partea mijlocie a cutiei nasolabiale de partea stinga, tegumentele erau, īn unele momente, agitate de mici zguduituri tremurānde repezi, care durau cīteva mi­nute, apoi dispareau. Contractiunile erau dirijate īn sus si īn afara catre tīmpla : muschiul īn cauza era deci mi­cul zigomatic, care exprima suferinta.

Aceste tremuraturi erau datorate unei activitati neu­rologice, prin excitarea localizata a fibrelor facialului care inerveaza acest muschi, sau erau īn relatie cu structura psihatica a bolii acestei bolnave (?).

MIsCĂRILE GURII

S-ciu observat, la schizofrenici cronici, particularitati de expresie :

Miscari ^izolate pe portiuni limitate ale fetei, mai cu seama la nivelul gurii. Aceste miscari n-au nici un raport cu ansamblul mimicii. Ele nu sunt justificate : pro­duc o asimetrie schimbatoare a expresiei.

Mimica generala nu ~mai este centrata īmprejurul privirii individului. Semne asimetrice se īntīlnesc si la unii nevrozati ; ele par sa arate emotivitate si o mare labilitate a sistemului nervos.

SINCINEZII sI TICURI

De aceste miscari izolate se pot lega numeroase si-nicezii.

Rar se īn tīmpla ca o expresie /sa fie datorata unei singure contactiuni musculare. Cel mai adesea, mai multe contractiuni se combina pentru a compune o expresie complexa, iar manifestarea - sensul - acestei expresii complexe nu este simplu, numai suma sensului fiecarui muschi care o,compune ci sensul rezultat īmbraca o ori­ginalitate specifica, noua. Se poate deci spune : cīte com­binari - tot atītea semnificari exteriorizate. Totusi, di-

versele combinari posibile - si ele sīrit teoretic de or­dinul mai multor sute de miliarde, avīnd īn vedere nu­marul muschilor fetei - pot īn mod practic sa fie clasate dupa cīteva tendinte ale caracterului si ale comporta­mentului psihomotor.

Siniceziile pe care le vom cerceta se caracterizeaza prin contractiuni musculare trecatoare sau combinari de contractiuni la fel cu cele descrise dar care difera prin ritmul lor. Acest ritm se apropie si totodata se distinge de cei al tinerilor.

Cīnd un MUsCHI se contracta la un individ normal sau la un alienat, contractarea se face dupa o curba as­cendenta, regulata si mai mult sau mai putin rapida ; aceasta curba se continua printr-un unghi rotunjit īn vīrf de con, daca contractiunea dureaza putin, sau prin­tr-un plan orizontal, daca ea este prelungita ; apoi contrac­tiunea se sterge dupa o curba descendenta regulata.

īn cazul unui TIC, din contra, atacul contractiunii este mult mai viu si curba urmeaza repede, formeaza un unghi ascutit ca un ac, pe urma coboara repede. Ti­cul apare brusc, īntr-o maniera exploziva si de neīnfrīnt, īn mijlocul altor expresii, fara nici corelatie cu ele. īn­totdeauna. ia fel cu el īnsusi, el este compus dintr-un numar mai mare sau mai mic de contractiuni, dar poate sa se īntinda si la muschii vecini, mai cu seama daca este favorizat de vreo emotie. Ticul este relativ constient, cu toate ca subiectul nu poate avea decīt putin control asupra lui.

īn SINCINEZII, curba seamana mai mult cu aceea a contractiunii normale decīt cu aceea a ticului. Atacul sau este mai lent decīt acela al contractiunii ticului si durata sa. mai putin scurta decīt aceea a ticului ; se apropie de durata contractiunii normale.

Mai mult, se īntīmpla adesea, ca chiar curba sa as­cendenta sa nu fie regulata, ci zimtata, ca dintii feras-traului si sa dea impresia ca se īntovaraseste cu un efort voluntar. Cu putina atentie, acest caracter al -contractiei este perceptibil chiar cu privirea nesustinuta de aparate.

sincinezia ia de fapt forma unui tic care ar fi lent. Ea apare destul de" brusc, dar de o maniera mai putin

exploziva. decīt ticul. Mijlocul altor expresii este fara relatii cu aceste expresii si pare ca se supraadauga si se fixeaza automatic pe ele. īntotdeauna aceleasi, compusa īn general dintr-un foarte mic sumar de contractiuni, ea nu se īntinde asupra muschilor vecini.

PSEUDONISTAGMUL

Consta īn mici oscilatii ale irisului īn planul orizontal asemanatoare cu cele ale nistagmus-ului neurologic. Ca si acesta clin urma, aceste oscilatii merg de la o latura la alta a liniei mediane si amploarea lor nu atinge forme accentuate.

Dar pseudonistagmusul nu este continuu ca nistag-musului si oscilatiile sale nu apar decīt īn unele momente.

Semnificatia sa ne ramīne necunoscuta, poate ca este de origine emotiva.

CLĂTINĂRILE CAPULUI

.Se observa la unii alienati, mai cu seama schizofreni,, o clatinare a capului, regulata si monotona. Aceasta cla­tinare consista īn oscilatii continue, de sus īn jos si de jos īn sus, care nu sint īntrerupte nici de mimicile bol­navului si nici de faptul ca vorbeste. (Cu toate ca au aceasta semnificatie, acest clatinat seamana exact cu mis-carile verticale ale capului pe Care le-ar face un individ spre a spune continuu "da").

V. 9. Miscarile muschilor si privirilor, . implicate īn suparare

Combinarea acestor muschi apartine unui grup ex­presiv care traduce asociabilitatea, forma minora a osti­litatii.

Privirea īn planul inferior lateral, care o completeaza, indica faptul ca subiectul refuza contactul cu ceea ce-1 īnconjoara ; mai mult, bolnavul nostru prezinta de ase­menea o succesiune de priviri mergīnd din planul infe­rior lateral catre planul orizontal lateral - succesiune care exprima ostilitatea. Muschiul mitriform exprima o miscare de opozitie (negativism).

Contractiile muschiului incisiv exprima un sentiment de dependenta fata de cineva anume, o atitudine afec­tiva fata de o persoana sau un grup de persoane.

Mitriformul cu Incisivul reuniti produc strīmbatura, prin care se arata opozitia fata de cineva.

Triunghiularul arata ca subiectul simte ceva supara­tor, este sensibil la o situatie suparatoare ; el arata, de asemenea, ca subiectul nu este satisfacut de el īnsusi. Cīnd triunghiularul este īnsotit cu incisivul, acesta vrea sa arate ca subiectul nu este satisfacut de cineva, nefiind īn acelasi timp satisfacut de comportarea lui īnsusi fata .de acea persoana.

Mirtiformul si triunghiularul lucrānd īmpreuna arata : dezaprobare, judecata defavorabila, despre cineva, deva­lorizare.

si daca cei trei muschi lucreaza īmpreuna, aceasta constituie supararea, adica o strīmbatura dezaprobabila, prin care vrem sa ne opunem cuiva.

Supararea prezinta contractiunea mitroformuiui : - si­tuat, dedesubtul nasului si proiectīnd mijlocul buzei su­perioare īnainte - ; ale triunghiularului - coborānd co­misurile labiale ; si ale incisivului - proiectīnd buzele īnainte ca īn sarutare.

La miscarile acestor trei muschi se unesc frecvente priviri īn planul inferior lateral si orizontal lateral. Acest ansamblu de contractiuni si priviri este imaginea tipica "a strīm'bārii din nas suparate", la un subiect normal, īn momentul īn care manifesta mai multa sau mai putina asociabilitate si ostilitate.

CONTRACŢIUNI RAPIDE SI SCURTE ALE MUs­CHIULUI FRUNŢII : fie ale frontalului, care ridica sprīn-cenele, fie ale muschiului sprīncenelor, care īncrunta Sprāncenele ; cīnd este vorba de un grad accentuat al acestui semn, contractiunile celor doi muschi se succeda cu un ritm rapid..

Acest semn arata o mare impresionabilitate (fronta­lul) sau o mare impulsivitate (muschiul sprīncenelor) si traduce o lipsa-de control a emotivitatii. Aceasta «iipsa de control este si mai pronuntata daca avem de a face cu o succesiune rapida a acestor doua contractiuni. Pa­radoxal, aceasta lipsa de control, al tulburarii emotive este si mai pronuntata daca' nici o contractiune muscu­lara nu apare pe frunte. Trebuie atunci, īntr-adevar, sa

ne asteptam la "crize de instabilitate" la indivizi de obi­cei calmi : emotivitatea lor neputīndu-se dizolva, exteri-orizīndu-se pe masura ce apare, ajunge la o tensiune din ce īn ce mai mare, care-i face sa prezinte adevarata "cri­za de explozie emotiva".

Sa adaugam īn sfīrsit ca se īntīlneste adesea la ne­vrotici (de asemenea si la normali) acea privire exorbi­tanta cu muschiul planului inferior si ridicatorul pleoa­pei care traduce paroxismul emotiv pe care noi l-am vazut devenind la alienati un semn de anxietate. Se vede deci ca exista forme de trecere īntre semnele care arata caracterul unui om normal si cele care exista la nevropati si psihopati.