Integrarea copiilor cu deficiente
senzoriale multiple
Interactiunile
cu elevii care prezinta deficiente sezoriale multiple sunt o
experienta unica. Sistemele de comunicare, ritmul
învatarii, modalitatile specifice de accesare a
informatiilor, stilul, viteza, adaptarile necesare si mijloacele
auxiliare sunt diferite de la un copil la altul. Folosirea sistemelor de
comunicare adaptate tactil sau a celor care utilizeaza resturile de vedere
ale persoanelor cu surdocecitate, trebuie alese adecvat pentru ca mesajul sa fie receptat sau transmis fara
distorsiuni. Dar dincolo de aceste aspecte, cea mai importanta este dezvoltarea independentei cu scopul
integrarii sociale.
Dizabilitatea senzoriala multipla desemneaza o
persoana cu cerinte educative speciale si complexe, asociate cu
nevoi de dezvoltare, referitoare în mod particular la utilizarea si
integrarea informatiilor provenite prin simturi (McInnes si
Treffy, 1982). În cazul dizabilitatii senzoriale multiple este vorba de deprivarea senzoriala multipla.
Termenul face referire la 141h79b descrierea functionala a persoanei, ce consta în evidentierea abilitatilor
functionale si nu la limitele impuse de conditia medicala
proprie fiecarei deficiente.
Surdocecitatea (dubla deficienta senzoriala) trebuie
considerata o deficienta de sine statatoare care
necesita strategii de interventie si metode speciale prin care sa se realizeze adaptarea la solicitarile
mediului. Termenul de surdocecitate poate crea confuzii, pentru ca nu este vorba de un nevazator care nu poate auzi,
si nici de un surd care nu poate vedea (McInnes si Treffy, 1982). Surdocecitatea prezinta o combinatie a pierderii de
vaz si de auz, în diferite grade, determinând dificultati
si întârzieri în dezvoltare, comunicare si învatare (Tucker
si Nolan, 1984). Toate aceste dificultati nu pot fi
recuperate prin programele educationale speciale pentru copiii cu
deficiente vizuale sau cu deficiente auditive. Massey (1982)
afirma ca un copil care se naste cu un
deficit binaural si binocular se confrunta cu dificultati
de dezvoltare de la începutul vietii sale. Principalele doua canale
de receptare a informatiei fiind deteriorate,
copilul ramâne într-o lume lipsita de stimulari.
În asociatie cu dizabilitatea vizuala si cea auditiva, au
fost semnalizate anomalii diferite: hipotonie sau hipertonie, epilepsie,
afectiuni metabolice, malformatii cardiace, hidrocefalie, hernie,
despicatura palatala, etc Gravitatea
fiecarei anomalii constituie un factor
determinant în evaluarea nivelului de dezvoltare, fiind mai putin
important numarul acestora.
Ansamblului de dizabilitati induse de specificul dublei
deficiente, se adauga o serie de alte probleme care pot conduce la
pierderea unor abilitati existente sau dobândite: boala si
spitalizarea prelungita si repetata, stari de disconfort
datorate durerilor, efecte secundare ale medicamentatiei, probleme de
nutritie (hranire prin tubaj), interventii chirurgicale,
insomnii. Toate acestea pot constitui cauze ale
accentuarii întârzierii în dezvoltare (Brown, 1997).
Un aspect central referitor la
îmbunatatirea calitatii vietii elevilor cu
deficiente senzoriale multiple vizeaza comunicarea eficienta
care se realizeaza prin abordarea comunicarii totale. Sistemele de
comunicare pentru copiii cu deficiente senzoriale multiple iau în considerare în special probleme de interactiune,
dialog si dezvoltare a competentelor lingvistice. Aceasta
lucrare va prezenta câteva aspecte legate de
integrarea copiilor copiilor cu deficiente senzoriale multiple în cadrul
Liceului pentru Deficienti de Vedere - Cluj Napoca, subliniind
importanta interactiunilor care încurajeaza dezvoltarea
comunicarii si astfel crescând independenta acestor copii.
Mentionam faptul ca sistemele formale de comunicare se vor
introduce treptat, în functie de particularitatile psihoindividuale
ale copiilor cu deficiente senzoriale multiple. Folosirea sistemelor de
comunicare adaptate tactil sau a celor care utilizeaza resturile de vedere
ale copiilor cu deficiente senzoriale multiple, trebuie alese adecvat
pentru ca mesajul sa fie receptat sau transmis
fara distorsiuni. Procesul instructiv-educativ al elevilor care
prezinta deficiente senzoriale multiple este
un proces complex care poate fi realizat numai prin intermediul unei echipe
pluridiscipinare Rodbroe si Souriau (2001) subliniau faptul ca
abilitatea de a comunica este mai mult decât capacitatea de a efectua semne. Comunicarea în cazul copiilor cu deficiente senzoriale
multiple se refera la întelegerea conceptelor atasate semnelor
si la interactiunea dintre doua sau mai multe persoane care
înteleg efectul indicilor asupra modificarilor comportamentale
si contextuale. Un bun partener de conversatie stie nu
numai cum sa foloseasca sistemul adecvat de comunicare, dar
întelege si ce poate recepta partenerul în functie de toate
detaliile contextului dat. Fara modalitati adecvate de
comunicare, progresul copiilor cu deficiente senzoriale multiple conform
stadiilor de dezvoltare din punct de vedere cronologic si mental, nu se
poate realiza la parametri optimi. Progresul minimal nu este
obligatoriu o dovada a potentialului scazut, ci poate fi o
dovada a lipsei mijloacelor adaptate de comunicare; lipsa mijloacelor
specific adaptate pentru a percepe informatiile cu acuratete
determina lipsa interactiunilor adecvate cu mediului. Trebuie sa întelegem ca fiecare actiune are
scopul de a dezvolta sfera comunicarii, deci daca limitam
experientele, interatiunile vor fi limitate determinand un nivel
scazut al functionarii în mediu. Acest cerc
vicios porneste si se sfârseste cu putine
experiente interactionale, determina reactii minime asupra
mediului si pâna la urma limiteaza dezvoltarea
potentialului copilului. Un concept de baza în comunicarea în
sfera deficienselor multiple este Comunicarea
careia i se ataseaza un grad semnificativ de înteles poate
fi dezvoltata prin interactiuni cu substrat adânc de sens într-un
mediu reactional adecvat. Comunicarea este un proces co-creat, iar în
episoadele de comuncare pentru obtinerea succesului contribuie ambii
parteneri.
Comunicarea cu copii cu deficiente senzoriale multiple nu consta
într-o simpla realizare a unor obiective, care se reduc la utilizarea unor
tehnici, ci este un proces care implica sisteme
specifice într-un proces specific abordarii comunicarii totale. Pentru a
întelege mai bine implicatiile în procesul complex de receptare
si emitere a informatiilor este utila
prezentarea sistemelor de comunicare.
Clasificarea sistemelor de comunicare se realizeaza în
functie de sistemul lingvistic de referinta si în
functie de procesul de achizitionare a limbajului. Pentru
copiii cu deficiente senzoriale multiple congenitale dezvoltarea
comunicarii urmeaza cai particulare
necesitând tehnici alternative adaptative care nu prezinta în mod
obligatoriu toate caracteristicile unui sistem lingvistic. Pentru copii cu
deficiente senzoriale multiple dobandita care au achizitionat o
limba materna poate sa apara
problema continuarii practicarii acesteia utilizând mijloace
specifice corespunzatoare deficientei.
Factorii care pot cauza întârzieri în dezvoltarea competentelor sociale la
copiii cu deficiente senzoriale multiple încep foarte timpuriu. De
exemplu, absenta vederii reduce ocaziile de a
avea reciprocitate în priviri si în zâmbet cu parintii si
cu cei apropiati, ocazii ce ar fi facilitat contactul în comunicare (Warren, 1984) si care
ar fi fost primul pas, cel mai important, în dezvoltarea relatiilor
interpersonale. Van Hasselt (1983) descrie multe cauze ale
întârzierilor si ale dizabilitatilor în dezvoltarea
abilitatilor sociale la copiii cu deficiente senzoriale
multiple.
Spre exemplu, adeseori copiii învata
abilitatile sociale din observarea vizuala a unui model.
În schimb, copiii nevazatori nu pot observa aceste comportamente, iar
copiii cu resturi de vedere pot sa nu le
vada sau sa nu le perceapa cu claritate.
Pentru a compensa acest neajuns, copiii cu deficiente senzoriale multiple
trebuie sa se raporteze la informatiile
si la reactiile de feed-back furnizate de cei din jur.
Din pacate, persoanele vazatoare probabil nu stiu cum sau
nu stiu când sa ofere aceste
informatii. Vazatorii pot da reactii de raspuns
deformate, din pricina stânjenelii sau din teama de a nu rani
sentimentele celor cu dizabilitate vizuala.
Copiii cu dizabilitati vizuale pot avea dificultati în a
percepe situatia sociala din punctul de vedere al celorlalti,
din moment ce ele nu pot "citi" / decodifica limbajul trupului,
gesturile sau aluziile nonverbale, ce contin informatii despre
oameni.
De asemenea, întârzierea în dezvoltarea sociala este
adesea rezultatul amânarii expunerii copilului sau adolescentului cu
deficiente senzoriale multiple la concepte esentiale despre
viata atunci când este momentul potrivit ca ei sa le
învete. Experienta lor sociala este
limitata, ei având putine ocazii de a constientiza si de a
practica abilitatile sociale cerute în diverse situatii.
Continutul programului pentru dezvolatarea conceptelor sociale este echivalent cu ceea ce fiecare dintre noi
învata în copilarie, adolescenta sau ca adult.
Lista de mai jos ilustreaza aspectele care trebuie predate copiilor cu
deficiente senzoriale multiple atunci când se realizeaza
implementarea unui proces de educatie sociala .
- Întelegerea propriei persoane: partile corpului, sentimente,
autocontrol, dezvoltare fizica, vârsta.
- Întelegerea functiilor corpului: igiena, îngrijire,
toaleta, etc
- Întelegerea diferentelor individuale: unicitate, pubertate,
imaginea de sine, concepte pozitive despre sine.
- Întelegerea necesitatii prezentei respectului de sine si a altora; intimitate, imaginea de sine, asertivitate.
- Întelegerea relatiilor cu cei din jur: familie, prieteni,
straini; întâlniri, luarea de decizii, evitarea abuzului si a exploatarii.
- Întelegerea stilului de viata al adultilor:
casatorit, singur, în grup, în centre speciale.
Conceptele cheie prezente atunci când facem referire la comportamente si
sarcini sociale sunt împartite în 4 categorii (
Edwards, 1982):
1. Adecvat/Neadecvat - utilizate atunci când un anumit
comportament este adecvat sau neadecvat unei anumite situatii. De cele mai
multe ori este o decizie banala (daca este
potrivit sa porti sandale iarna), dar poate face referire si la
asteptarile sau judecatile societatii (cum sa
saluti si sa te comporti în prezenta unor persoane
straine în comparatie cu persoanele familiare).
2. Public/privat. Privat face referire la acele locuri în care nimeni nu
trebuie sa te vada (baia, dormitorul) iar
public este orice loc în care poti fi vazut.
Programele de interventie individualizate trebuie sa
contina scopuri si obiective care sa dezvolte concepte
sociale care sa îi ofere copilului posibilitatea atingerii unui grad mare
de independenta.
Imaginea de sine
Imaginea de sine se formeaza în raport cu imaginea celuilalt.
Pentru copiii cu deficiente senzoriale multiple este foarte dificila
perceperea propriei imagini corporale si a pozitei lor în
spatiu, formarea eului, a constiintei de sine (formarea eului
corporal, a schemei corporale, a pozitiei propriului corp în spatiu,
apoi a eului psihologic si a eului social) - distinctia dintre eu si altul ; egocentrismul infantil si negativismul.
Dezvoltarea imaginii de sine, stima de sine ,
identitatea personala, presupune:
- constientizarea imaginii corporale
- numirea partilor corpului
- preferinte si lucruri care le plac si le displac
- Ce pot sa fac? Când am nevoie de ajutor?
- recunoasterea , utilizarea si raspunsul la propriul nume
- folosirea simturilor
Educatia sociala trebuie considerata o experienta de
învatare care va îmbogati experienta de
viata a fiecarui individ si îi va oferi o mai buna
întelegere propriei persoane, familiei si societatii. Ca
si parinti sau educatori rolul nostru este
de a crea momente optime de învatare prin experiente de
viata reale.
Procesul educational poate fi foarte dificil de
realizat. Problema nu este de unde sa
începi ci când si cum sa transmiti aceste informatii pentru
a crea o învatare eficienta. De vreme ce
fiecare copil, tânar sau adult are propria personalitate, un anumit nivel
de dezvoltare a abilitatilor, un anumit stil de învatare
si nevoi specifice, strategiile de interventie trebuie luate în
considerare dintr-o perspectiva individuala.
Atunci când se doreste realizarea unui proces educational în scopul
dezvoltarii unor comportamente sociale nu trebuie sa pierdeti
din vedere faptul ca
- Educatia conceptelor sociale este o parte importanta a vietii
si este identica pentru persoanele cu dizabilitati ca si
pentru cele fara dizabilitati, accesul la informatii
putând varia.
- Copiilor/tinerilor cu deficiente senzoriale multiple trebuie sa li
se ofere oportunitati de a dezvolta relatii sociale si
accesul la cunostintele din toata problematica sociala
- Parintii sau educatorii trebuie sa sesizeze momentele sau
sa creeze momente pentru a optimiza procesul învatarii
tuturor aspectelor legate de social.
- Eficienta folosirii unor strategii si tehnici specifice în
dezvoltarea conceptelor sociale.
- Educatia sociala este un parteneriat între
familie si scoala.
Un program de instructie, cu grija
structurat, bazat pe observatii atente asupra calitatii si
cantitatii interactiunilor sociale ale unui copil, îl pot ajuta
pe acesta sa îsi dezvolte abilitatile sociale. Se
recomanda folosirea de activitati de integrare sociala
si de joc de grup în care sunt angrenati copiii co-vârstnici ca sa medieze antrenarea abilitatilor sociale la
copiii cu deficiente senzoriale multiple, sa medieze negocierea
si sa le antreneze abilitatile fizice (limbajul trupului)
si capacitatea de asertivitate.
