Legea plasticitatii sistemului nervos permite individului sa dobāndeasca si sa restructureze forme de comportament, plastice, adaptabile si pe de alta parte, fenomene de compensatie.
Dezvoltarea psihica la nivelul proceselor si fenomenelor este inegala atāt la un individ īn parte cāt si īntre indivizi diferiti īn etape diferite de dezvoltare. Dotarea predispozitiona 252g610c la diferita, influentele mediului si educatiei sprijina unele inegalitati.
Are loc socializarea crescānda a proceselor psihice, pe masura cresterii complexitatii lor. Procesele psihice cu cāt sunt mai complexe cu atāt sunt mai putin dependente de ereditate. Aspiratiile, interesele, trasaturile de caracter sunt datorate, īn special, contextului social īn care a crescut individul.
Are loc pe masura cresterii rolului de control si comanda al scoartei asupra īntregului comportament. Pe masura cresterii dezvoltarii creste, totodata, caracterul constient al conduitei noastre.
Legea diferentierii vietii psihice semnaleaza sensul dezvoltarii, ca fiind de la difuz, vag, global catre diferentiat si integrat.
Principiile = teze generale ce sintetizeaza experienta stiintifica īntr-un anumit domeniu, fundamentānd cunoasterea legilor din domeniul respectiv si orientānd cercetarea specifica.
Rolul = ajuta la alegerea metodei, īn stabilirea strategiei de cercetare ;
= sprijina īntelegerea fenomenului, interpretarea datelor, a rezultatelor privind fenomenul sau categoria de evenimente studiate.
Unii cercetatori opineaza pentru un numar restrāns de principii, altii dimpotriva sustin un numar mult mai mare, ajungānd pāna la 12 - 14.
Principiile au un caracter istoric si dinamic.
Este axat pe mecanismele dezvoltarii psihice.
Diferentierea este mecanismul ce face ca din aspectele initiale, omogene ale vietii psihice sa se desprinda anumite componente sau functii care asigura o adaptare mai buna a fiintei umane la solicitarile externe.
Integrarea este mecanismul prin care o componenta care īncepe sa se diferentieze (sau este diferentiata) nu ramāne izolata, ci este integrata īn unitati de ansamblu, optimizānd viata psihica īn ansamblu.
Daca ar opera numai mecanismul diferentierii ar duce la fragmentarea, la atomizarea vietii psihice iar daca ar opera numai cel al integrarii s-ar pierde nuantarile, diferentierile, s-ar reduce la imagini de ansamblu.
Cu privire la sensul integrarii exista opinii diferite: pentru unii psihologi, procesul dezvoltarii implica mai īntāi o perioada de diferentiere a comportamentelor, a functiilor si apoi acestea se integreaza īntr-un īntreg.
Sensul este pentru acestia de jos īn sus, īn perspectiva parte - īntreg.
Pentru altii (structuralistii) integrarea se face de sus īn jos, de la īntreg se diferentiaza componente, functii.
Pentru Ludwig Von Bertalanffy (1901 - 1972), creatorul teoriei generale a sistemelor esentiala este nu atāt directia, care poate fi īn ambele sensuri, de la parte la īntreg si invers, ci configuratia, relatiile dintre elemente si sistem, dintre subsisteme, interdependenta lor.
Cuvāntul "structura" provine de la latinescul "struere" - "a cladi, a construi".
Structura = totalitate organizata, constructie īn care partile sunt dependente de īntreg, aflate, īntotdeauna, īn anumite relatii, legaturi.
Principiul structuralitatii precizeaza natura īntregului si rolul acestuia īn realizarea integrarilor partilor care-l compun. Conform acestui principiu integrarile se produc īntr-o structura.
Caracteristicile structurilor psihice:
Dinamismul (evolutie, modificari de asteptari, amplificari - extrastructurile perceptive, semiotice etc). Acesta se datoreaza si faptului ca elementele structurii nu sunt "obiecte", ci procese psihice.
Au un grad de organizare specific (sustinut de transformarile īntregului sau de ale totalitatii). Autoreglabilitatea - autoorganizarea.
Aceste caracteristici influenteaza modul īn care se va realiza functia structurii respective. Una si aceeasi functie, parte sau element integrate īn structuri diferite se vor manifesta diferit.
Principiul structuralitatii ne ajuta sa īntelegem ca transformarile ce se produc īntr-un anumit interval de timp sunt organizate īntr-o structura.
Fiecare stadiu al dezvoltarii psihice se caracterizeaza printr-un anumit mod de structurare. Trecerea de la un stadiu la altul īnseamna trecerea de la un mod de structura la altul. Jean Piaget apreciaza ca structurile sunt generative, adica structurile se structureaza.
Dezvoltarea psihica este considerata o generare de structuri
Evidentiaza ca existenta fenomenului psihic trebuie interpretata tinānd cont de originea lui si de faptul ca īn timp este supus unor modificari mai mult sau mai putin observabile.
Acest principiu este prezent īn toate disciplinele psihologice dar īn psihologia vārstelor se particularizeaza īntrucāt presupune o urmarire īn mod concret a dezvoltarii psihice īn scopul surprinderii unei evolutii (a unei "istorii") care sa evidentieze atāt aspectele centrale comune, cāt si pe cele diferentiale.
Dezvoltarea trebuie sa surprinda mai multi parametri din care esentiali sunt: ritual dezvoltarii, viteza schimbarilor (lent, rapid), efectul schimbarilor (restrāns, amplu).
Din perspectiva acestui principiu dezvoltarea are un caracter ascendent, de la simplu la complex, de la amorf la diferentiat, de la structuri limitate la structuri ample.
Foarte multa vreme, copilul nu a beneficiat de o tratare specifica, diferentiata fata de adult. Īn sesizarea diferentelor psihice de la o vārsta la alta, contributii deosebite au avut Maria Montessori prin lucrarea "Descoperirea copilului" si Edouard Claparede - parintele psihologiei functionale. El se īntreaba de exemplu īn ce īmprejurari si īn functie de ce trebuinte apare, evolueaza inteligenta? Sesizeaza ca apare atunci cānd lipsesc procedeele ereditare ale reflexului, ale instinctului sau cānd tehnicile adaptarilor dobāndite prin īmprejurari repetabile nu sunt suficiente. Edouard Claparede spunea "inteligenta este o adaptare mintala la situatii "noi", iar functia sa este de a compensa incapacitatea adaptarilor īnnascute sau dobāndite, dar automatizate. Organismul se afla tot timpul īn asemenea situatii functionale. Acestora le raspunde prin tatonare"[1].
Psihologia genetica al carei fondator este Jean Piaget, reprezinta un alt moment semnificativ prin care aplicarea principiului respectiv este impusa chiar de continutul acesteia.
Īn plan teoretic principiul īn discutie deschide calea unor cercetari asupra fenomenelor psihice de-a lungul vārstelor privite dintr-o perspectiva diferita de cea a adultului.
Īn plan practic sprijina organizarea activitatii copiilor, stabilirea relatiilor īn raport cu anumite vārste.
|
