ALTE DOCUMENTE |
PROCESELE PSIHICE sl ROLUL LOR ÎN DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII
Cine sunt eu? Cum am devenit ceea ce sunt? Cum pot fi sigur ca ceea ce stiu despre mine este adevarat? - sunt întrebari pe care ni le punem adesea. Majoritatea oamenilor au o imagine superficiala despre ei însisi. Nu-si cunosc îndeajuns calitatile si defectele, capacitatile si limitele. Daca ne-am cunoaste mai bine - atât pe noi însine, cât si pe cei cu care intram în relatie în fiecare zi - viata noastra ar fi cu siguranta mai usoara. Numai cunoscându-ne cu adevarat putem si actionam eficient în diferite situatii de viata.
Angajata în efortul de cunoastere a omului concret, confruntat cu diferite situatii de viata si aflat mereu în interactiune cu ceilalti, psihologia ne poa 24324p1518y te oferi raspunsuri la multe dintre aceste întrebari, Acîul de conduita si procesele psihice angajate în el reprezinta un sistem unitar ce constituie o baza sigura pentru cunoasterea obiectiva a vietii psihice. Pentru a întelege modul de comportare al unei persoane, reactiile ei în contexte diferite este nevoie sa fie cunoscute procesele psihice simple, primare, pentru a se ajunge apoi, treptat, la cunoasterea celor complexe, în decursul activitati sale, omul trebuie sa receptioneze, sa stocheze, sa prelucreze si sa transforme informatia. Pentru aceasta are nevoie de mecanisme senzorial-perceptive, mnezice, logic-rationale. De asemenea, omul trebuie sa-si sustina energetic activitatea, sa si-o orienteze catre un scop, sa o regleze în functie de împrejurari. Poate realiza acest lucru prin mecanismele motivatiei, afectivitati si ale reglajului voluntar.
Aceste procese psihice Constituie baza formarii si dezvoltarii personalitatii.
Senzatii si perceptii
1,1. Senzatiile si perceptia
Ce credeti, daca am ajunge pe o alta planeta, într-o alta lume, am putea vedea culori total diferite de cele cunoscute? Sunteti siguri ca, atunci când auziti ceva, toata lumea aude exact ceea ce auziti si voi?
"Sa analizam cazul unui matematician american » vârsta de 33 de ani : el dispunea de capacitatea extraordinara de a gusta mâncarea si apoi de a numi toate ingredientele folosite. Aceasta aptitudine nu depindea atât de gustul sau, cât, mai mult, de simtul foarte dezvoltat al mirosului, într-o seara, a fost lovit usor de o masina în timp ce voia sa treaca strada. Matematicianul a cazut pe spate si s-a lovit la cap, pierzându-si cunostinta. Abia la spital si-a dat seama de gravitatea accidentului : si-a pierdut simtul mirosului ! Gustul nu îi era alterat ; el mai putea sa-si dea seama daca mâncarea era sarata, amara, acra sau dulce, dar îsi pierduse definitiv capacitatea de a identifica
ingredientele din mâncare. De fapt. fara miros, mâncarea parca nu mai avea nici gust. Unii dintre dumneavoastra ar putea sa spuna ca o astfel de pierdere, chiar daca de nedorit, nu provoaca un handicap major unei persoane. Ei bine, gânditi-va însa ce s-a întâmplat mai departe cu matematicianul nostru era cât pe ce sa fie ucis într-un incendiu pentru ca nu simtise de la început mirosul de ars si era cât pe ce sa faca o loxiinfectie alimentara pentru nu si-a dat seama când a consumat alimente alterate" {Dupa R.J. Ackerman, "Career development and transition of middle-aged women", in Psychology of women quarterly, 14, 1990, pp. 513-530).
Cazul de mai sus ilustreaza consecintele grave ale pierderii oricaruia dintre simturi, chiar si a unuia caruia îi acordam de obicei o importanta mai mica (mirosul). Sistemul senzorial este astfel alcatuit încât ne pune în contact cu lumea înconjuratoare si cu greu ne putem imagina complexitatea lui deosebita. Fiecare dintre organele noastre de simt ne conecteaza cu anumite aspecte ale mediului exterior. Vorbind despre modul în care receptam ceea ce se afla în jurul nostru, psihologii disting între senzori si perceptie.
Senzatiile definesc captarea §i transformarea energiei din mediu în energie nervoasa, recunoscuta ca atare de sistemul nostru nervos.
Ele reprezinta astfel etapa în care noi înregistram informatiile din jur.
Perceptia se refera la interpretarea acestor informatii, la modul in care noi ii acordam un înteles.
Spre exemplu, razele luminoase - de fapt energia pe care ele o poarta - va stimuleaza ochii si dau nastere la senzatii. Dar, atunci când pe baza acestor senzatii va spuneti "îl vad acum pe colegul meu", va exprimati perceptia, în practica, este greu sa distingem între senzatii si perceptii. Suntem atât de obisnuiti cu perceptiile noastre, încât nu mai avem acces la senzatii, mai ales pentru ca acestea din urma actioneaza simultan si combinat (de exemplu, atunci când vedem o floare, îi percepem simultan forma, culoarea, mirosul, dar 5i contextul în care se gaseste, astfel încât este greu sa "simtim" doar forma)
Traim într-o lume plina de stimuli - forme de energie care afecteaza ceea ce simtim si facem.
Ochii, urechile si alte organe senzoriale contin receptori, celule specializate care convertesc energia stimulilor în impulsuri nervoase, într-un anume fel, sistemul nervos "construieste" o reprezentare interna a lumii înconjuratoare. Cum? Psihologia are rolul de a raspunde la aceasta întrebare. Prezentam vazul si auzul, considerate cele mai importante dintre simturi.
1.2. Formarea senzatiilor
Putem foarte usor sa cadem în capcana de a ne imagina ca în interiorul creierului nosti se formeaza o "imagine în miniatura" a ceea ce vad ochii nostri, ca si cum am avea aco un mic ecran de proiectie pe care este reflectata imaginea lumii exterioare. Psihologii; demonstrat însa ca aceasta reprezentare este departe de adevar.
Reprezentarea unui stimul vizual tn creierul nostru nu are nevoie de nici o asemanare fizica cu ceea ce vedem, la Cel cum reprezentarea mirosului unei flori nu seamana prin nimic cu floarea în sine. Mai mult, ceea ce noi traim subiectiv nu este la fel cu ceea ce se petrece "acolo afara". Daca afara lumina devine mai intensa, noi descriem ceea ce vedem ca fiind "mai stralucitor", dar stralucirea nu este acelasi lucru cu intensitatea luminii. Similar, daca lumina îsi schimba lungimea de unda, noi vedem o schimbare în culoare, însa culoarea nu este acelasi lucru cu lungimea de unda a razei luminoase. Experientele noastre nu copie * lumea exterioara; ele sunt traduceri ale acesteia sub diferite forme.
Atunci când ne referim la lumina, de fapt mentionam doar o foarte mica \mr\c ti l îl spectrul electromagnetic. Spectrul electromagnetic cuprinde toate frecventele cuci'glul radiante, de la razele gama si razele X, care au lungimi de unda foarte scurte, razele ultraviolete, razele luminoase si cele infrarosii, pâna la radiatiile folosite în transmisiile radio 51 TV, care au lungimi de unda foarte lungi.
Ce face ca lumina sa fie "vizibila" ? Raspunsul este simplu: receptorii nosiri pcuiru lumina, care se gasesc în ochi, pe retina si sunt pregatiti sa raspunda doar la lungimi de unda cuprinse între 400 si 700 nm. Daca am avea receptori diferiti, am vedea lungimi do unda diferite, deci aspecte inedite ale lumii în care traim. Albinele, spre exemplu, vad ra/.e electromagnetice cu lungimi mai scurte de 350 nm, care pentru oameni sunt invizibile, dur nu vad razele cu lungimi de unda mai lungi, care apar ca rosii pentru cei mai mul|i dintre noi. Nu vom intra în detalii de anatomia ochiului, pentru ca psihologii sunt mai curAnd interesati de modul în care oamenii interpreteaza informatia senzoriala (perceptia), deefll de aspectul fiziologic al receptiei ei.
AUZUL
Ca si vazul, auzul ne informeaza despre obiectele din jur prin intermediul unor forme de energie numite unde sonore. Senzatia subiectiva care apare atunci când receptionam undele sonore poarta denumirea de sunet.
Sunetele provin din vibratii ale aerului sau ale obiectelor. Spre exemplu, când un difuzor vibreaza, el face ca si aerul din preajma sa sa vibreze în acelasi mod. Astfel, el comprima aerul în "valuri" care se deplaseaza pâna ajunge la urechile noastre. Fara aer (sau un alt mediu de transmitere), nu ar exista unde mecanice. Fara un organ de simt receptor nu ar exista sunete (interpretarea subiectiva a undelor sonore care reprezina o pane din undele mecanice).
|
