Psihologia clinica si medicala - sfera si continut
Psihologia medicala pune în centrul preocuparilor sale omul aflat sub incidenta bolii, abordându-l din perspectiva dinamica în istoria dezvoltarii sale. Psihologia medicala se gaseste la confluenta dintre medicina si psihologie, originile sale regasindu-se si în alte domenii cum ar fi: filosofia, psihopedagogia, sau sociologia. Psihologia medicala are o sfera cu mult mai ampla decât cea a termenului de psihologie clinica, aceasta din urma referindu-se la starea pacientului asupra caruia intervine direct.
Definitii ale psihologiei clinice:
Psihologia clinica se refer& 737f57h #259; la întelegerea cazului particular al bolnavului care îsi traieste boala, cu temperamentul sau, cu istoria si trecutul sau - toate acestea nuantând un diagnostic personal si ducând la instituirea unui tratament.
Psihologia clinica cerceteaza individualul (particularul), unicitatea individului în boala.
Psihologia clinica este un ansamblu de cunostiinte si abilitati orientat spre ajutorarea persoanelor ce au probleme medicale si comportamentale în scopul realizarii unei adaptari personale mai satisfacatoare, cu mai bune posibilitati de autoexprimare.
Psihologia medicala si psihologia clinica au fost analizate prin analogie, frecvent fiind considerate sinonime, totusi psihologia medicala are o sfera mai larga decât psihologia clinica.
Rolul psihologiei medicale:
Descoperirea etiologiei bolilor, insistând asupra cauzelor de natura psihogena.
Intervine în asistenta medicala în cunoasterea simptomelor diferitelor boli si a conduitei individului în boala.
Psihologia medicala este implicata în sustinerea terapeutica, venind cu mijloace specifice.
Psihologia medicala este o disciplina relativ recenta, ea aparând în jurul anilor '40 - '50, desi preocupari de psihologie medicala exista înca din secolul al XVII-lea, cind se accentua pe originea psihogena a bolii. Spre sfârsitul secolului XIX au aparut lucrari de psihologie medicala, aceste lucrari fiind scrise de psihiatrii. Ca domeniu clinic aplicativ (practic), psihologia medicala îsi are originea în SUA, L. Witmer fiind acela care în anul 1890 a înfiintat o clinica de psihologie medicala în Pennsylvania, fiind considrat fondatorul psihologiei clinice. Lui îi este atribuita si metoda clinica. Metoda clinica priveste examinarea clinica a bolnavului, evaluarea psihometrica, metodele recuperatorii, conceling vocational.
În comparatie cu L. Witmer, Healy s-a axat pe probleme exclusiv comportamentale. În timp ce Witmer sustinea ca bolile care ajung în clinica au la origine deficiente de natura intelectual - cognitiva si propunea pentru rezolvarea lor metode de training, Healy sustinea ca la originea tulburarilor de personalitate si comportamentale stau cauze de natura afectiva iar depasirea acestora presupune utilizarea unor metode de recuperare care sa depaseasca trainingul personal exclusiv cu bolnavul.
În secolul nostru, psihologia medicala se afirma atât în Europa cât si în SUA. În Europa avem urmatorii reprezentanti:
Franta: A. Lamanche, P. Davost
Germania: Stern, Krestmer
Anglia: M. Balint
Rusia: M. Lebedinski.
În România psihologia medicala se contureaza si ajunge
disciplina de studiu în jurul anilor Primul curs de psihologie medicala a fost sustinut la catedra
facultatii de psihologie a Universitatii Bucuresti de
catre Gh. Ionescu, acesta predând constant între anii '67-'77. Cursul cuprindea relatia
medic - bolnav si era dublat de activitate practica (lucrari de
laborator) sustinuta la Spitalul Gh. Marinescu. În anii care
au urmat au aparut astfel de cursuri si la Cluj si
Gh. Ionescu - "Introducere în psihologia medicala" (1973)
Gh. Ionescu - "Psihosomatica" (1975)
V. Sahleanu, A. Athanasiu - "Elemente de psihologie medicala" (1983)
Gh. Ionescu (coord.) - "Psihologie clinica" (1985).
Psihologia medicala are legaturi strânse cu medicina, în speta cu psihiatria, relatiile cu aceasta nefiind doar traditionale ci si de tip parental (paternal). Din psihiatrie vin majoritatea informatiilor pe care le foloseste psihologia medicala, psihiatrii fiind cei care au realizat aproprierea dintre medicina traditionala, somatica si medicina faptelor psihice.
Studiul stiintific al psihiatriei se apropie de cel al psihologiei medicale, ambele implicând particularitati ale psihologiei umane. Legatura dintre psihologia medicala si psihiatrie se evidentiaza în plan metodologic, multe dintre metodele din psihologia clinica fiind preluate din psihiatrie, chiar daca sunt utilizate alte metode ce depasesc sfera medicinei.
În Germania psihologia medicala a beneficiat de o valoroasa traditie, dar din pacate a existat o atitudine negativa din partea ambelor categorii de profesionisti, psihologii având o atitudine antimedicala si invers. Psihologia medicala germana a realizat o abordare integrativa a bolnavului.
În Franta dupa cel de-al doilea razboi mondial psihologia medicala a luat amploare datorita unor personalitati marcante: Lagache (considerat promotorul psihologiei medicale), Delay si Pichot (cei doi având meritul de a fi impus psihologia clinica nu doar în activitatea de asistenta din clinici si spitale ci si din învatamântul universitar).
În Anglia psihologia medicala moderna a fost recunoscuta ca profesie din 1948. Aici s-a insistat pe relatia medic - bolnav, psihologia clinica britanica accentuând pe cei doi poli ai relatiei: disponibilitatile relationale ale medicului si pe expectatiile de sprijin psihologic ale bolnavului.
Britanicii au definit pentru psihologia medicala 5 arii majore de continut:
problematica relatiei medic - pacient (se studiaza si efectele psihologice ale bolii).
studierea functiilor psihologice elementare.
se încearca preluarea de teorii din psihologia dezvoltarii.
relatia cu psihologia diferentiala.
legaturi cu psihologia sociala.
În Rusia psihologia medicala s-a dezvoltat pe traditii experimentaliste serioase: predarea de cursuri de psihologie pentru studentii de la medicina, înfiintarea de catedre de psihoterapie în institutele de medicina. Psihologia medicala a urmarit formarea psihologica a psihiatrilor.
În SUA s-au înfiintat laboratoare de psihologie clinica în cadrul spitalelor de psihiatrie, sarcina psihologilor clinicieni fiind initial aceea de a realiza examinarea bolnavilor doar prin teste. Se poate vorbi despre psihologie medicala în anul 1931, când în cadrul Asociatiei Americane de Psihologie s-a înfiintat o sectie de psihologie clinica ce avea drept scop coordonarea activitatii psihologilor clinicieni.
Scopurile psihologului clinician american erau urmatoarele:
sa asiste prin consiliere copiii.
sa sustina si sa trateze pacientii cu tulburari psihice.
sa colaboreze cu psihologul din scoala.
sa colaboreze cu psihologul din penitenciare.
Statutul psihologului clinician în echipa terapeutica din care face parte: în centrul echipei de interventie terapeutica sta medicul clinician. Psihologul clinician a avut initial rolul de colaborator investigator. Prin teste si tehnici specifice psihologice, el aducea informatii suplimentare cunoasterii strict medicale. Ulterior s-a constatat ca foarte multe dintre activitatile desfasurate de psihologul clinician se suprapuneau peste activitatea membrilor echipei medicale: investigarea de tip anamnezci, investigarea de tip psihoterapeutic, punerea diagnosticului. Punctele de vedere ce sustineau ca psihologul are rol auxiliar s-au împutinat. Rolul psihologului clinician a început sa creasca ca importanta, astfel ca psihologul participa la vizita bolnavului, are convorbiri de tip diagnostic, participa la sedintele de psihoterapie.
|
