Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




REPREZENTAREA SOCIALA - "O GRILA DE LECTURA A REALITATII SOCIALE"

Psihologie


REPREZENTAREA SOCIALĂ - "O GRILĂ DE LECTURĂ A REALITĂȚII SOCIALE"

CAPITOLUL VI



REPREZENTAREA SOCIALĂ - "O GRILĂ DE LECTURĂ A REALITĂȚII SOCIALE"

1. De la reprezentarea colectivă la reprezentarea socială

2. Reprezentarea socială - fenomen psihosocial complex

3. Generarea, elaborarea și funcționarea reprezentărilor sociale

3.1. Condiții pentru apariția reprezentării sociale

3.2. Ancorarea și obiectificarea - mecanisme generatoare ale reprezentării sociale

4. Caracteristici, funcții și roluri ale reprezentării sociale

4.1. Caracteristici ale reprezentărilor sociale

4.2. Funcții și roluri ale reprezentărilor sociale

5. Structura și transformarea reprezentărilor sociale

Structura reprezentării sociale. Nucleul central

5.1.1. Nucleul central al reprezentărilor (nodul central)

5.1.2. Elementele periferice ale reprezentării

5.1.3. Reprezentarea socială a inventatorului (nodul central și elementele periferice)

6. Aspecte metodologice în studiul reprezentărilor sociale

Întrebări pentru seminar

BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL VI

REPREZENTAREA SOCIALĂ - "O GRILĂ DE LECTURĂ A REALITĂȚII SOCIALE"

1. De la reprezentarea colectivă la reprezentarea socială

În ultimele patru decenii ale secolului XX în psihologia socială s-au conturat mai multe arii noi de cercetare cum sunt studiul influenței sociale, al identității sociale, al definirii de sine și Eului social, al percepției sociale și atribuirii etc. dar o temă care s-a impus majorității psihosociologilor, afirmată ca o contribuție a psihologiei sociale europene a fost studiul reprezentării sociale descoperire a lui S. Moscovici.

Deși noțiunea de reprezentare colectivă fusese utilizată de Durkheim în 1898 în explicarea funcționării conștiinței colective, ea a rămas în plan secund, neatrăgând atenția specialiștilor timp de peste o jumătate de secol. Apariția lucrării lui S. Moscovici în 1961 cu privire la reprezentarea socială a psihanalizei a constituit momentul de geneză a conceptului de reprezentare socială, ce este o reformulare și restructurare a noțiunii de reprezentare colectivă: "Este un concept nou, un instrument adaptat perfect la diversitatea și pluralitatea reprezentărilor" (W. Doise, 1990; A. Neculau, 1995).

Sensibilitatea la problemele psihologiei sociale, creativitatea tânărului cercetător al domeniului și mai ales pasiunea pentru investigarea problematicii sociale sunt câteva calități ale profesorului Serge Moscovici inițiator al studiului reprezentării sociale și deschizător de arii de cercetare în psihologia socială.

După patru decenii de studiere în ariei reprezentării sociale poate un tânăr se întreabă de ce a trezit și a susținut interesul această temă reprezentarea socială.

Pentru răspuns voi apela la aprecierile a doi cunoscuți psihosociologi W. Doise și A. Neculau.

*** vezi Doise

Profesorul Adrian Neculau are o contribuție majoră la prezentarea teoriei reprezentării sociale și ai principalilor contributori străini ai domeniului, specialiștilor, studenților și publicului interesat din România.

Iată ce scria A. Neculau (1995) realizând o excelentă sinteză creativă asupra a ceea ce reprezentare socială este: "Reprezentările sociale desemnează un aparat evaluator, o grilă de lectură a realității, o situare în lumea valorilor și o interpretare proprie dată acestei lumi"...

Totodată reprezentarea socială în concepția lui A. Neculau este :

o reconstrucție a mediului prin prisma filozofiei de viață a individului;

o instanță intermediară între percepția, informație, atitudine și imagine;

un stil de conduită;

un mod de a comunica cu exteriorul;

o orientare în lumea obiectelor și faptelor și o operație de clasificare a acestora;

o conectare la diferite situații explicative;

un instrument cu ajutorul căruia actorii sociali își reglează raporturile reciproce;

o articulare a personalității la contextul social;

un mod de a face accesibilă lumea exterioară, de a-i înțelege pe alții;

un sistem de credințe, un model explicativ;

un mecanism prin care se construiesc teorii despre mediul social;

o modalitate de a gândi practic contextul;

un mod de comunicare cu exteriorul;

un filtru, un ecran între presiunea socialului și sistemul personalității;

o îmbogățire a realului, o recitire a sa.

A. Neculau conturează astfel 20 de fațete ale reprezentării sociale într-o imagine sintetică. Această imagine pe care ne-o oferă autorul citat evidențiază complexitatea temei, bogăția perspectivelor de abordare a ei cât și funcțiile pe care le are în cunoașterea psihosocialului. De aici atractivitatea ei pentru psihosociologi.

2. Reprezentarea socială - fenomen psihosocial complex

În viziunea lui S. Moscovici reprezentările sociale sunt fenomene, procese reale în legătură cu un anumit mod de cunoaștere și comunicare. A. Neculau plasează conceptul de reprezentare socială în contextul gândirii sociale ce contribuie prin cunoașterea senzorială și cunoașterea rațională, dar și prin luarea în considerare a raporturilor sociale și a contextului social, la construirea realității sociale (A. Neculau, 2000).

În consens cu A. Neculau alt psihosociolog român D. Cristea (2000, pp. 55-57), pe aceiași coordonată a aprecierii contribuției reprezentării sociale la construirea realității sociale scrie "Construirea realității sociale presupune elaborarea unui ansamblu de reprezentări, de scheme cognitive și acționale care vor mijloci priceperea, interpretarea și evaluarea diferitelor acțiuni ale existenței sociale și elaborarea unor comportamente adaptative adecvate. D. Cristea subliniază că fundamentul activității de construire a realității sociale este determinat de limbaj, un operator care prin particularitățile sale socio-culturale și individuale marchează "în mod fundamental sistemul de categorii și reprezentări ce configurează universul social".

Autorul citat realizează o reușită schemă explicativă a procesului de constituire a realității sociale marcând și locul reprezentării sociale (D. Cristea, 2000, p.55).

Acest proces începe cu stimuli primari (factori din mediul natural și social care acționează în ontogeneză asupra subiectului) și stimuli secundari (factori generați de existența socialubiectului). Acești stimuli sunt procesați prin operatori psihoindividuali, psihosociali și socioculturali. Ca rezultat apar reprezentările sociale ce prin operații de actualizare a informației, evaluare a situației sociale, selectarea schemelor optime, în funcție de condițiile concrete și anticipare a efectelor acțiunilor conduc la elaborarea comportamentelor și atitudinilor adecvate situațiilor sociale.

"Această schemă a lui D. Cristea ne oferă o imagine dinamică a reprezentării sociale, aspectul său de proces continuu, implicat în reflectarea și construirea realității sociale.

Cele două imagini asupra reprezentării sociale oferite de A. Neculau și D. Cristea reliefează și dificultatea definirii reprezentărilor sociale, aspect conturat de altfel și de S. Moscovici, W. Doise, J.C. Abric, A. Neculau, D. Cristea etc datorită complexități fenomenului ce a condus la elaborări teoretice generatoare de definiții din perspectiva abordată de fiecare autor. De exemplu, pentru D. Jodelet (1995) reprezentarea socială este <<o formă de cunoaștere practică, elaborată social și împărtășită, prin care un subiect se raportează la un obiect, concurând astfel la construirea unei realități comune, unui ansamblu social>>; iar pentru J.C. Abric (1995), reprezentările sociale sînt <<un sistem de interpretare a realității ce guvernează relațiile dintre mediul fizic și social, determinându-le comportamentele și practicile>>.

Fără să operăm o îngustare a noțiunii de reprezentare socială, vom răspunde la întrebarea <<Ce sînt reprezentările sociale?>>, reținând o definiție sintetică dată de A. Neculau (2000, p. 32). <<Reprezentările sociale sînt sisteme de valori și noțiuni, o formă de gândire socială, o elaborare prescriptivă și mentală, o modalitate practică de a cunoaște lumea>>. Această definiție evidențiază că reprezentarea socială este un fenomen ce aparține câmpului psihosocial, având două izvoare și structuri de fundamentare: structura psihoindividuală și cea socială, reprezentarea socială având totodată funcții și roluri esențiale în cunoașterea și construirea realității sociale".

3. Generarea, elaborarea și funcționarea reprezentărilor sociale

Conturam anterior că procesul de generare a reprezentărilor generale pornește de la stimuli primari și secundari, a căror informație, supusă operatorilor psihoindividuali, psihosocili și socioculturali conduc la formarea reprezentării sociale, care la rândul ei devine un instrument de organizare și interpretare a percepțiilor, un mod de a evalua și comunica, un ghid de acțiune. Permanent, reprezentarea apare articulată la context (A. Neculau), interacționând cu contextul, participând la construirea realității sociale.

3.1. Condiții pentru apariția reprezentării sociale

S. Moscovici (1961) preciza că pentru apariția unei reprezentări sociale sînt necesare trei condiții:

Dispersia informației cu privire la obiectul reprezentării. Dacă accesul la informații cu adevărat utile pentru cunoașterea obiectului este dificil se favorizează transmiterea cunoștințelor în mod indirect și apariția distorsiunilor.

Poziția specifică a grupului față de obiectul reprezentării (focalizare). Aceasta determină interesul pentru anumite aspecte ale obiectului și dezinteresul pentru altele, ceea ce determină formarea unei viziuni globale.

Necesitatea, resimțită de oameni, de a produce conduite și discursuri coerente în legătură cu un obiect pe care îl cunosc destul de puțin. Oamenii au tendința de a acoperi zonele de incertitudine din cunoștințele lor, favorizând astfel adeziunea indivizilor la opiniile dominante ale grupului.

În afara condițiilor semnalate de S. Moscovici, Moliner P. (1995, p. 179) aduce câteva precizări, criterii suplimentare pentru delimitarea obiectului reprezentării:

A       Să existe un obiect social polimorf ce poate să apară în societate sub diferite forme și să posede o valoare de interes pentru un anumit grup social: "Prima caracteristică - polimorfismul - spune P. Moliner, corespunde unei proprietăți a obiectului, în timp ce următoarea - valoarea de interes - corespunde specificului inserției sociale.

B       Existența unui grup social pentru care obiectul reprezentării constituie o miză socială. "Configurația în care se găsește un grup în raport cu un obiect social este într-adevăr cea care justifică valorea de miză socială a acestui obiect pentru grup" (Moliner P. 1985, p. 183).

Moliner delimitează doar două configurații care pot oferi obiectului valoare de miză socială:

configurația structurală ce privește grupurile a căror existență este intim legată de obiectul de reprezentare;

configurația conjuncturală ce privește grupurile preexistente confruntate cu un obiect nou și problematic.

C       Existența unui scop, a unei motivații ce presează spre elaborarea unei reprezentări sociale. P. Moliner consideră că numai două tipuri de mize sociale motivează procesul reprezentațional și "aceste mize se formează în termeni de identitate sau coeziune socială".

D       Existența relațiilor pe care un grup le întreține cu alte grupuri sociale: "Dacă se poate spune că reprezentarea socială este reprezentarea a ceva, produsă de către cineva, ar trebui să mai adăugăm și că producerea se face în raport cu altcineva". Astfel, scrie Moliner (1995, p. 186), elaborarea reprezentațională se înscrie într-o dinamică socială, ceea ce face să fie prezente cele trei componente indispensabile: grupul social, obiectul și acel Altul social.

E        Inexistența unei instanțe de reglare și control. P. Moliner consideră că în grupurile ortodoxe - grupuri dotate cu sisteme de reglare și control - se împiedică apariția procesului reprezentațional, sistemul de instanță și control opunându-se dispersiei informației, dar favorizând apariția elaborării ideologice sau științifice.

În încheierea argumentației susținătoare a celor cinci condiții necesare pentru apariția reprezentării sociale, Moliner atrage atenția că numai o situație care prezintă cele cinci caracteristici poate fi generatoare de reprezentări sociale și ca urmare cercetătorul care dorește să realizeze studiul unei reprezentări sociale trebuie să înceapă cu un examen atent al situației în care se plasează grupul interogat și al obiectului a cărei reprezentare socială se studiază.

În afară de condițiile apariției unei reprezentări sociale, ne interesează cum se transmite ea, ce vehiculează și modelează reprezentarea socială, contribuind în același timp la reglarea raporturilor dintre partenerii sociali este comunicarea al cărei suport este limbajul.

Cele trei modalități de comunicare reliefate de S. Moscovici în urma delimitării RS a psihanalizei sunt: difuzarea; propagarea; propaganda.

Difuzarea - este un raport realizat între sursele și receptorii comunicării cu scopul transmiterii de informații; în acest fel se produc opiniile în legătură cu obiectul comunicării.

Propagarea - un raport stabilit între membrii unui grup care au o imagine bine închegată asupra mediului, o credință ce-i susține în efortul lor de impunere a acestei imagini și acest mecanism vizează realizarea unor structuri atitudinal comportamentale.

Propaganda - o formă de comunicare circumscrisă unor relații conflictuale antagonice. Doise arăta că miza acestei comunicări este opoziția dintre adevăr și fals, transmiterea unei viziuni conflictuale, a unei incompatibilități a viziunii asupra lumii propusă de sursă și cea propusă de un partid advers (doise W., 1996, p. 26).

Orice tip de reprezentare socială presupune aceiași dinamică a relațiilor sociale, a raporturilor de comunicare constituindu-se ca un fel de cunoaștere spontană, naivă, o cunoaștere de sens comun.

S. Moscovici. studiază rolul comunicării pe 3 paliere (nivele):

nivelul apariției reprezentărilor;

nivelul proceselor de formare a reprezentărilor;

nivelul dimensiunilor reprezentării sociale.

Procesul comunicării poate influența apariția, constituirea, reprezentării prin chiar specificul său: transmiterea de informații. Ca urmare reprezentările depind de toate elementele unui proces de comunicare:

calitatea și calitatea informației vehiculate asupra obiectului reprezentat;

interesele părților implicate în mecanism în raport cu obiectul de reprezentat;

presiunea la interferență datorată necesității de a acționa, de a lua o poziție sau de a obține recunoașterea sau adeziunea celorlalți.

Cele două mecanisme de generare a reprezentare socială care mediază, favorizează transferul dintre activitatea cognitivă și condițiile sociale de manifestare sunt:

ancorarea;

obiectivarea.

În concluzie, comunicarea apare în aspectele ei interindividuale, instituționale și mediatice ca o condiție de determinare a reprezentării și gândirii sociale.

RS sunt o manieră de gândire, de interpretare a realității, o formă de cunoaștere socială și presupun o activitate mentală. Aceasta este mediatizată prin intermediul limbajului.

RS sunt atât fenomene cognitive cât și imaginative, simbolizante. Ele au, deci, două fațete absolut indisociabile, ceea ce înseamnă că o imagine (reprezentare) trimite la o idee și fiecare idee trimite la o imagine.

3.2. Ancorarea și obiectificarea - mecanisme generatoare ale reprezentării sociale

În procesul elaborării și funcționării reprezentărilor sociale, S. Moscovici (1995, p. 34) a conturat acțiunea a două mecanisme: ancorarea și obiectificarea. Primul mecanism, spune Moscovici, încearcă să reducă ideile ciudate la categorii și imagini obișnuite, al doilea mecanism încearcă să le obiectivizeze, adică să transforme ceva abstract în ceva concret, "să transforme ceva ce există în mintea noastră în ceva ce există în lumea fizică".

Ancorarea este un proces ce reduce ce este străin și perturbator, necunoscut în sistemul nostru de categorii la ceva cunoscut și familial, procesul se aseamănă "cu ancorarea unei bărci de una din balizele spațiului nostru social". A ancora înseamnă a clasifica, a numi lucrurile neclasificate care sînt în același timp necunoscute și amenințătoare.

Prin ancorare se satisface nevoia socială de a face apropiat, familiar, cunoscut și înțeles nefamiliarul, necunoscutul.

Acest aspect particular le acordă reprezentărilor statutul de teorii ale simțului comun, elaborări teoretice naive, dar și forme de cunoaștere socială.

Ancorarea după părerea lui S. Moscovici încearcă să reducă ideile ciudate la categorii și imagini obișnuite, să le plaseze într-un context familiar. "A categoriza pe cineva sau ceva înseamnă a alege o paradigmă dintre cele stocate în memoria noastră și a stabili cu ea o relație pozitivă sau negativă (S. Moscovici, 1995, p.35).

În comparație cu obiectivarea care vizează constituirea formală a unei cunoașteri, ancorarea se referă la înrădăcinarea obiectului reprezentat într-un sistem de gândire preexistent și la transformările care decurg de o parte și de cealaltă în urma acestui proces.

Acest proces de realizare a unei reprezentări (ancorarea) parcurge mai multe etape folosindu-se mai multe modalități.

Mai întâi obiectul de reprezentat capătă o semnificație anume. aceasta se face prin două tipuri de activități complementare: activități de evaluare, clasificare și categorizare pe de o parte, pe de altă parte prin activități de codificare.

În al doilea rând, prin ancorare reprezentarea oferă o interpretare lumii sociale, permițând integrarea acestei forme de cunoaștere într-un sistem de cunoștințe preexistent.

În al treilea rând, prin ancorare reprezentările devin elemente active ale vieții sociale, cu valențe transformatoare asupra vieții sociale.

Reprezentarea va purta amprenta așteptărilor, valorilor, normelor sau marca identitatea grupului ce o produce. Pentru ca obiectul de reprezentat să fie mai ușor manipulabil, i se atribuie anumite trăsături comparându-l cu un anumit prototip deja preexistent în memoria colectivă. Compararea permite încadrarea obiectului într-o categorie.

Corelat cu aspectele de categorizare și clasificare este acela de denumire (denumire). "Clasificând ceea ce este neclasificabil, numim ceea ce este nenumibil, suntem capabili să imaginăm acest lucru, să-l reprezentăm" (S. Moscovici, 1995).

Moscovici subliniază rolul numirii ca o posibilă modalitate de stabilire a identității unui obiect, fenomen, de delimitare a lui de fenomene similare. Practic mecanismul de denumire încearcă să stabilească o relație între ceva real și corelatul său imaginar. "Numind pe cineva îl extragem dintr-un anonimat perturbant pentru a-l dota cu o genealogie și pentru a-l include într-un complex de cuvinte specifice, a-l localiza în fapt în matricea de identitate a culturii noastre" (S. Moscovici, 1995).

Reprezentările sociale nu apar pe un loc sterp, ele găsesc întotdeauna conținuturi anterior elaborate sau prototipurile. Rolul acestora este de a constitui modele, criterii de clasificare, de etichetare, de numire. Aceste prototipuri sunt ceea ce numesc cognitiviștii "scheme cognitive de bază".

Ancorarea operează în strânsă legătură cu sistemele de credințe, de valori, de cunoștințe anterior elaborate și împărtășite social. Ancorarea participă nu numai la constituirea reprezentării sociale, ea însăși devenind o modalitate de instrumentalizare a cunoașterii. Procesul de ancorare urmează mecanismului de obiectivare a reprezentărilor ce completează modelul explicativ al generării și funcționării reprezentării sociale, este "o extensie a obiectivării" (W. Doise, A. Palmonari, 1996, p.28).

Ancorarea aduce în discuție trei funcții de bază ale reprezentărilor:

funcția cognitivă de integrare a noului;

funcția de interpretare a realității;

funcția de orientare a conduitelor si raporturilor sociale.

Ca mod de funcționare a gândiri sociale, obiectivarea face abstractul concret, materializează cuvântul, saturează ideea necunoscută, nefamiliară, cu realul. Obiectificarea este mecanismul prin care se saturează ideea de nefamiliaritate cu realitatea. Astfel percepută la început într-un univers pur și îndepărtat, prin obiectificare ideea, teoria nefamiliaritatea apare în fața ochilor fizică și accesibilă. "A obiectifica înseamnă a descoperi calitatea iconică a unei idei sau a unei ființe imprecise, a reproduce un concept printr-o imagine" (S. Moscovici, 1995, p. 45).

Informațiile ce vin din exterior sînt selecționate, scoase din context, extrăgîndu-li-se semnificațiile ce vor fi serializate într-o structură cu caracter imaginativ numită nucleu figurativ. Deci obiectivarea concretizează ceea ce este abstratc, transformă un concept într-o imagine sau într-un "nod figurativ".

Reprezentarea socială este un proces prin care se stabilește o relație între subiect și obiect, fiecare cu atributele sale. A reprezenta înseamnă a transpune sau reproduce în plan mental obiectul reprezentării, deci a-i aduce la cunoștință individului existența acestui obiect.

Obiectul se reproduce în plan mental în reprezentare și totodată prin reprezentare se schițează o imagine care ține locul obiectului. Obiectul este în acest caz reconstruit în așa fel încât să coexiste cu sistemul de evaluare folosit de individ în privința lui. Imaginarea obiectului se face printr-un proces de semnificare, de schematizare, de esențializare. În acest sens se poate spune că reprezentarea socială este o construcție și o reconstrucție a realității în care se observă amprenta individului, gradul său de autonomie creatoare.

4. Caracteristici, funcții și roluri ale reprezentării sociale

4.1. Caracteristici ale reprezentărilor sociale

Pentru o mai mare precizie în definirea și caracterizarea reprezentărilor sociale psihologii sociali (Fisher R. , 1987; Neculau A., 1996 etc.) au identificat două criterii: organizarea reprezentării sociale și conținutul lor.

În funcție de primul criteriu al organizării, (structurii) reprezentările sociale se caracterizează astfel:

ca un proces de transformare a unei realități sociale într-un obiect mental, proces presupunând selecție în funcție de poziția ocupată de individ, de statutul său social;

ca un proces relațional pentru că elaborarea mentală este dependentă de situația persoanei, grupului, instituției, categoriei sociale în raport cu altă persoană, grupă, categorie socială;

ca fenomene ce facilitează și procesul de remodelare a realității, producând informați semnificative pentru beneficiari, recreând realitatea, facilitând interiorizarea modelelor culturale și ideologice;

ca un inventar al unui ansamblu de evidențe, ca o prezentare revizuită și corijată ce ia forma unui model de funcționare mentală;

Din punct de vedere al conținutului reprezentările sociale se pot caracteriza astfel:

a)          sub raport cognitiv sunt un ansamblu de informații relative la un obiect social - informații mai mult sau mai puțin variate, mai mult sau mai puțin stereotipe;

b)          prin aspectele lor semnificative ;

c)          prin importanța ce se acordă imaginii;

d)          prin aspectele lor simbolice.

Analiza realizată pe firul reprezentării, de la acțiune la proces, a condus conturarea a cinci caracteristici generale ale acesteia:

este întotdeauna reprezentarea unui subiect asupra unui obiect;

are un caracter imaginativ;

are proprietatea de a face interschimbabile sensibilul cu ideea, perceptul cu conceptul;

are un caracter simbolic și semnificativ, adică reprezentarea se află în raporturi de simbolizare și de interpretare cu obiectul ei;

are un caracter autonom și creativ.

Deci între psihologic și social se interpune reprezentarea care dobândește statutul unei punți de legătură între cele două universuri.

Caracteristicile reprezentărilor sociale prezentate mai sus orientează către delimitarea funcțiilor și rolurilor îndeplinite de ele.

4.2. Funcții și roluri ale reprezentărilor sociale

După cum am arătat până acum, reprezentarea socială este implicată în construcția realității sociale, având funcții esențiale în elaborarea atitudinilor și comportamentelor individuale și de grup, în cunoașterea și dinamizarea relațiilor sociale, în explicarea și justificarea unor acțiuni grupale etc.

Analizând multiplele fațete ale reprezentării sociale, cercetătorii domeniului (S. Moscovici, 1995, pp.5-12; Jodelet D., 1995, pp.117-120; Abric J.C., 1995, pp. 132-135; Neculau A., 1996, pp.37-38; Cristea D., 2000, pp. 59-60 etc) au identificat următoarele funcții și roluri ale reprezentării sociale:

Prima funcție identificată este aceea de cunoaștere, cognitiv explicativă, altfel spus, reprezentarea socială oferă posibilitatea înțelegerii, interpretării, realizate în funcție de un cadru de referință. Prin intermediul reprezentării sociale cunoștințele sunt integrate într-un sistem coerent cu rol descriptiv și explicativ. Ele facilitează comunicarea fiind un suport necesar al derulării acesteia.

Cea de-a doua funcție este cea numită de Abric funcția identitară care arată posibilitățile reprezentărilor sociale de a permite indivizilor, grupurilor a se delimita, a se situa pe poziții specifice în procesul comparației sociale. Construirea identității grupului va permite un control social important exercitat de comunitate asupra fiecăruia dintre membrii săi îndeosebi în procesele de socializare. Această funcție identitară dă reprezentărilor un rol primordial în procesul comprației sociale apreciază J.C. Abric (1995, p.132). De asemenea, spune autorul citat, reprezentările ce definesc identitatea unui grup vor juca un rol important în contextul social.

Funcția de orientare și praxiologică constituie un ghid pentru comportamentele de grup și individuale. Această funcție îndeplinită de reprezentarea socială este rezultatul a trei factori, ce pot fi depistați în câteva aspecte semnificative ale reprezentărilor.

Astfel:

reprezentarea conduce la definirea scopului unei sarcini determinând implicit tipul de comportament. Reprezentarea socială a sarcinii, spune Abric, determină în mod direct tipul de demers cognitiv adoptat ca și modul în care acesta este structurat și comunicat și aceasta independent de realitatea obiectivă a sarcinii;

reprezentarea produce un ansamblu de expectanțe, anticipări acționând astfel asupra realității sociale prin selectarea și filtrarea informațiilor;

prin natura prescriptivă a reprezentărilor se definește ceea ce este permis, tolerabil, acceptabil într-un context dat;

Cea de-a patra funcție justificativă a reprezentărilor se întemeiază pe faptul că acestea joacă un rol important în explicarea, susținerea argumentativă a unor acțiuni grupale. Reprezentările sociale pot să întărească poziția socială a unui grup, să mențină și să justifice diferența socială sau chiar discriminarea între grupuri. Prin funcțiile lor de ordin cognitiv, identitar și orientativ, reprezentările se află la originea practicilor sociale, iar prin cele justificative, de adaptare și de diferențiere ele sunt produse modelate de aceste practici. J.C. Abric evidențiază astfel sistemul dublu de determinare între reprezentările sociale și practicile sociale.

Funcția simbolică Prin intermediul reprezentării sociale realitatea nu este numai reconstruită ci și dedublată (C. Cristea, 2000, p.60). Reprezentările sociale adaugă planului obiectual un plan al unei reproduceri simbolice a realității cu aceiași consistență psihologică.

Sub titlul "Natura convențională și prescriptivă a reprezentărilor", S. Moscovici conturează două roluri îndeplinite de reprezentarea socială:

a)      în primul rând este vorba de faptul că reprezentările localizează într-o categorie persoanele, evenimentele, obiectele, le conferă o formă precisă, apoi le impun "un mod gradual drept model de un anumit tip, distinct și împărtășit de un anumit grup de persoane". Toate elementele noi aderă la model și fuzionează cu acesta, "se convenționalizează". Aceste convenții permit oamenilor să știe "ce trece drept ce". Vedem doar ceea ce convențiile subînțelese ne permit și rămânem totodată neconștienți de prezența acestor convenții" (S. Moscovici, 1995, p. 7);

b)      un al doilea rol al reprezentărilor sociale este evidențiat de faptul că ele "se impun cu o forță irezistibilă". Această forță, apreciază S. Moscovici, rezultă din combinația dintre o structură prezentă chiar înainte ca noi să începem să o gândim și o tradiție care impune ce trebuie să gândim. Deci, reprezentările sociale sînt prescriptive.

D. Jodelet (1995, p. 123), amintind de eficacitatea reprezentărilor sociale, aprecia că rolul reprezentărilor sociale în devenirea socială se anunță un obiect de studiu stimulant pentru viitor.

5. Structura și transformarea reprezentărilor sociale

Structura reprezentării sociale. Nucleul central

Analiza unei reprezentări, înțelegerea funcționării ei , aprecia J.C. Abric (1995, p.135) necesită o dublă delimitare: a conținutului și a structurii ei.

Analizând conținutul reprezentărilor sociale, s-a ajuns la concluzia că organizării lui sub forma unei structuri ierarhizate în care există un nucleu central în jurul căruia se află elementele periferice.

5.1.1. Nucleul central al reprezentărilor (nodul central)

Teoria nodului central - lansată de J.C. Abric - menționează că ideea de centralitate, ca și aceea de nod nu sunt străine psihologiei sociale. Astfel, Fritz Heider vorbește de rolul nodurilor unitare în interpretarea evenimentelor. Alte lucrări întăresc ideea de centralitate prin studierea modului de formare a impresiilor, judecăților emise asupra unor persoane pornindu-se de la un ansamblu de trăsături.

S. Moscovici, în studiul asupra psihanalizei, descoperă că prin procesul numit obiectivare se trece de la o teorie științifică la un model figurativ, un fel de schematizare a teoriei bazate pe câteva elemente concrete. Prin decontextualizare această schemă devine o paradigmă, o cheie de interpretare a evenimentelor.

După părerea lui J.C. Abric (1995, p.138-140), nucleul central este elementulfundamental, esențial, al reprezentării, pentru că el determină organizarea și semnificația sa internă. După Abric nodul central prezintă următoarele caracteristici:

este legat și determinat de condițiile istorice, sociale, ideologice, fiind marcat de memoria colectivă și de sistemul de norme ale grupului;

constituie baza comună colectiv împărtășită de reprezentarea socială realizând omogenitatea grupului și având, în consecință, o funcție consensuală;

este stabil, coerent, rezistent la schimbare asigurând continuitatea și permanența reprezentării;

este relativ independent de contextul social și material imediat.

Pe baza acestor caracteristici Abric delimitează funcțiile pe care le îndeplinește nodul central al reprezentării. Acestea sunt două:

funcția generativă prin care nodul central se dovedește a fi un element creator, transformator al semnificației celorlalte elemente; el dă un sens, o valoare elementelor reprezentării;

funcția organizatoare prin care nodul central este cel care determină specificul relațiilor stabilite între elementele reprezentărilor.

Centralitatea unui element este socotită în funcție de criterii cantitative și calitative. Astfel, dacă frecvența de apariție nu este un criteriu suficient pentru a determina centralitatea unui element, unii autori indică importanța cantitativă a anumitor legături pe care acesta le întreține cu ansamblul celorlalte elemente și care poate apărea ca un indicator pertinent al centralității. El este elementul cel mai stabil al reprezentării sociale ce îi asigură "perenitatea în contexte mișcătoare evolutive".

Nodul central a fost conceput de Abric ca un sistem constituit din mai multe elemente. Fiecare dintre acestea ocupă o poziție privilegiată în structura reprezentării datorită semnificației pe care o conferă ansamblului. Nodul central este determinat de natura obiectului reprezentat, de relațiile ce se stabilesc între obiectul de reprezentat și cel care-l reprezintă și de sistemul de valori, norme specifice grupului.

J.C. Abric consideră că în funcție de natura obiectului și finalitatea situației nodul central va avea două dimensiuni:

o dimensiune funcțională;

o dimensiune normativă.

O problemă importantă rămâne aceea a reperării și identificării nodului central. Un prim pas în acest sens îl va constitui cunoașterea obiectului reprezentării sociale deoarece nu pentru toate obiectele este obligatoriu obiectul de reprezentare. Moliner susține că rezolvarea acestei probleme ține de modul de definire a noțiunii de "centralitate".

Câteva tehnici care s-au utilizat pentru a evidenția nodul central au fost: analiza de similitudini; compararea itemilor; metodele asociative. Acestea însă pun în evidența doar aspecte cantitative. Abordarea din perspectivă exclusiv cantitativă nu permite lansarea ipotezei de "centralitate". O cogniție este centrală nu numai pentru că este puternic legată de celelalte, ci pentru că ea are o legătură privilegiată cu obiectul reprezentării. Această legătură este simbolică și rezultă din condițiile istorice și sociale care au însoțit nașterea reprezentării sociale.

Moliner P. atribuie cognițiilor centrale patru proprietăți (cf. A. Neculau, 1996, p.41):

valoarea simbolică - a nodului central este dată de determinanții sociali și istorici ce constituie fundamentul tuturor credințelor relative la obiect. Nodul central întreține relații nedisociabile cu obiectul reprezentării pe care, de altfel, îl și simbolizează;

puterea asociativă - asociativitatea nodului central a fost pusă în evidență de Moscovici când remarcă faptul că unele noțiuni sunt caracterizate de aspecte polisemice și prin capacitatea de a se asocia altor termeni. Această proprietate a cogniției centrale se referă la capacitatea ei de a se combina cu elemente foarte diverse;

proeminența cogniției centrale- este afirmată de frecvența apariției și de locul său în discursul subiectului. Ea este o consecință a valorii simbolice a cognițiilor centrale. Punerea în evidență a proeminenței unui item se poate realiza prin mai multe metode: metoda alegerii în bloc; analiza de similitudini; clasificarea ierarhică sau analiza factorială. Toate aceste demersuri metodologice propun două criterii de decelare a proeminenței: frecvența apariției și rangul acesteia într-un ansamblu de cuvinte;

conexitatea - (conexare puternică la structură) derivă din capacitatea asociativă și este evidențiată de numărul mare de relații pe care un element le are cu celelalte elemente ale reprezentării. Punerea în evidență a acestei caracteristici se întemeiază pe utilizarea indicilor de similitudine. Fiecărei perechi de itemi îi corespunde un indice ce reflectă proximitatea între itemii perechi.

5.1.2. Elementele periferice ale reprezentării

Elementele periferice sunt componente ale reprezentării și gravitează în jurul nodului central, aflându-se în relații directe cu acesta. Această situație indică faptul că nodul central determină prezența, ponderea, valoarea și funcția elementelor periferice. Aceste elementele periferice reprezintă factorul mobil, flexibil, al reprezentării mediind între nodul central și situația concretă. J.C. Abric (1995, p.142-144) consideră că elementele periferice îndeplinesc trei funcții esențiale:

a)      funcția de concretizare - ce traduce legătura directă a elementelor periferice cu contextul (situația concretă) prin ancorarea reprezentării în realitate. "Ele integrează elementele situației în care se produce reprezentarea, exprimă prezentul și experiența subiecților";

b)      funcția de reglare - prin care elementele periferice joacă un rol esențial în adaptarea reprezentării la evoluția contextului. Fiind mai suple decât elementele nodului central elementele periferice pot integra la periferia reprezentării informații noi, transformări noi ale mediului. Ca urmare elementele ce ar putea "ataca" bazele reprezentării sunt integrate reinterpretate în sensul semnificației centrale sau li se va atribui un caracter de excepție, de condiționalitate (C. Flament, apud J.C. Abric, 1995, p.142);

c)      funcția de apărare - care trădează rolul sistemului periferic de apărător al reprezentării prin transformarea sa și conservarea nodului central. C. Flamen numește sistemul periferic "parașoc". Transformarea unei reprezentări se realizează î cea mai mare parte prin transformarea elementelor sale periferice.

5.1.3. Reprezentarea socială a inventatorului (nodul central și elementele periferice)

C. Flamen (1989 apud J.C. Abric, 1995) delimitează alături de funcția de apărare și protejare a nodului central și funcțiile de modelare personalizată a reprezentărilor și conduitelor asociate și de a fi prescriptive pentru comportament îndeplinite de elementele periferice. Aceste funcții indică ce este normal să se facă într-o situație și ghidează acțiunea sau reacțiile subiectului imediat fără să se apeleze la semnificațiile nodului central.

Identificarea sistemului central și a elementelor periferice ale unei reprezentări se realizează cu o metodologie adecvată, alta decât aceea utilizată în mod curent în studiul altor fenomene psihosociale. Cunoașterea structurii unei reprezentări sociale este deosebit de importantă pentru înțelegerea rolului lor în structurarea raporturilor sociale cât și pentru înțelegerea fenomenelor și proceselor obiectelor a căror reprezentare se studiază.

În programul de cercetare a Institutului Național de Inventică am realizat o cercetare în colaborare cu dr. Ana Gugiuman, dr. Șulea Dorel, as. cercet. Elena Seghedin și stud. Măgureanu Adrian, asupra vieții și activității inventatorului în care am investigat și reprezentarea socială a inventatorului. În urma aplicării unei metodologii complexe am degajat următoarea structură internă a reprezentării sociale a inventaorului (vezi figura 1).

Se constată că nucleul central este format din trei noțiuni: una se referă la funcția principală, esențială a inventatorului, a doua la contribuția lui la progresul umanității și a treia la o însușire cognitivă de bază a inventatorului. În jurul celor trei noțiuni gravitează elementele sistemului periferic care exprimă fie calități ale personalității inventatorului formate și demonstrate în activitate, fie atitudini, opinii, credința ale mediului social fată de inventator fie expectanțe și roluri pe care cei din grupurile investigate le asociază activității inventatorului.

REPREZENTAREA SOCIALĂ A INVENTATORULUI

Circumstanțele externe sunt stări ale lumii exterioare reprezentărilor sociale ținând de o cauzalitate externă lor. Între circumstanțele externe și prescripțiile interne ale reprezentărilor ca interfață apar practicile sociale. "Prescriptorii absorb modificările de origine externă ale practicilor putând determina transformarea practicilor" (A. Neculau, 2000, p.40). Modificările prescriptorilor absoluți sunt minimale și se produc numai după modificarea prescriptorilor condiționali.

Procesul de transformare a reprezentării sociale depinde de modul de percepere a naturii noii situații. Dacă situația este considerată reversibilă, reprezentarea va suferi schimbări numai în sistemul său periferic, nodul central rămânând stabil. Dacă situația este percepută ca fiind ireversibilă, transformarea reprezentărilor se va realiza sub trei grupe apreciază J.C. Abric:

a)      transformare rezistentă;

b)      transformare progresivă;

c)      transformare brutală.

În primul caz noile practici, contradictorii celor vechi pot fi administrate prin sistemul periferic și prin mecanismele clasice de apărare. Aceasta se realizează prin interpretare, justificare, raționalizare. În această situație în sistemul periferic al reprezentării va apare o "schemă nouă care nu pune în cauză nodul central".

În al doilea caz transformarea progresivă se conturează când practicile noi nu sunt total contradictorii cu nodul central, transformarea reprezentării sociale realizându-se prin integrarea progresivă și fuziunea schemelor activate cu nodul central conducând către o nouă reprezentare.

În al treilea caz transformarea re loc când noile practici "amenința direct nodul central depășind mecanismele de apărare și protejare ale elementelor periferice. Ca urmare va avea loc o schimbare directă și completă a nodului central.

6. Aspecte metodologice în studiul reprezentărilor sociale

Deoarece reprezentările sociale sînt fenomene istorice care operează mai degrabă în societate decât în laborator, psihosociologii apreciază că teoria reprezentărilor sociale nu privilegiază metodele experimentale. R. Farr (1933) argumenta cu fermitate faptul că reprezentările sociale nu pot fi studiate exclusiv în laborator. Ca urmare, încă nu există un manual complet privind metodologia cercetării reprezentărilor sociale.

Mai mulți specialiști au încercat să identifice și să sistematizeze abordările metodologice în raport cu studiul reprezentărilor sociale: De Rosa A.S. (1988), Jodelet D. (1989), Le Bouedec (1986), Abric J. C. (1994).

J.C. Abric (1994) propune un triplu criteriu de organizare a metodelor în câmpul de cercetare:

metode de reperare a conținutului reprezentării;

2. metode de studiu al relațiilor între elemente;

3. metode de determinare și control al nodului central.

La nivelul metodelor de reperare al conținutului reprezentării, autorul distinge două tipuri de metode:

a) metode interogative (chestionarul, planșele inductoare, desenele, suporturile grafice și abordarea monografică);

b) metode asociative (asociația liberă și harta asociativă, rețeaua de asociere).

Orice investigație a unei reprezentări trebuie să urmeze patru etape (Abric, 1994):

1. Culegerea conținutului reprezentării;

2. Cercetarea structurii reprezentării și a nodului central;

3. Verificarea centralității;

4. Analiza de argumentare.

Pentru culegerea conținutului reprezentării se poate utiliza: conversația, metodele asociative (metoda asociației libere, harta asociativă, rețeaua de asociații), analiza desenelor, planșele inductoare etc.

Ana Maria Silvana De Rosa a utilizat în cercetarea reprezentării bolnavului asupra maladiei mentale mai multe tehnici asociative pentru culegerea datelor: metoda asociației libere, rețeaua de asociații, harta asociativă etc.

1. Metoda asociației libere constă în: se cere subiecților ca, plecând de la un cuvânt inductor, să găsească toate cuvintele și expresiile ce le vin în minte în legătură cu tema dată. Metoda permite:

a) actualizarea elementelor implicite și latente care sînt mascate în răspunsurile la chestionare, interviu, discuții;

b) aplicarea tehnicii simultan la un număr mai mare de subiecți într-un timp scurt;

c) obținerea unor date ce pot fi ușor de prelucrat statistic după mai mulți indicatori: frecvența unui element, rangul mediu al apariției, rangul mediu al importanței.

În studiile privind reprezentarea socială, metoda asociației libere trebuie susținută de alte tehnici asociative.

2. Rețeaua de asociații este o tehnică elaborată de A. S. de Rosa în 1993. Pentru realizarea rețelei de asociații se cer subiecților următoarele activități:

- construiți o rețea de asociații raportându-vă la cuvântul scris în centrul paginii. Scrieți toți termenii (substantive, adjective, expresii) care vă vin în minte, cît mai repede posibil și utilizând tot spațiul disponibil. Pe măsură ce scrieți cuvintele pe foaie, urmărind criteriile dvs. personale de asociație, notați alături de fiecare cuvânt un număr corespunzător ordinii în care el v-a venit în minte.

- priviți cuvintele scrise pe foaie și ținând cont cît de apropiate sînt uniți unele cuvinte cu o linie, formând astfel mai mulți ciorchini.

- priviți din nou rețeaua de asociație pe care ați construit-o. Dacă considerați necesar, adăugați noi legături între cuvinte.

- gândiți-vă la cuvintele scrise pe foaie și atribuiți fiecărui cuvânt semnul "+", "-" sau zero, după cum el are pentru dvs. o conotație pozitivă, negativă sau neutră.

- în final, clasați cuvintele pe care le-ați scris în ordinea importanței pe care le-o acordați.

Rețeaua de asociații, în afara avantajelor oferite și de celelalte metode de asociere, permite:

a) determinarea indicelui de polaritate (posibilitatea evaluării atitudinilor subiectului);

b) determinarea indicelui de neutralitate (semnificația importanței termenilor neutri asociați).

3. Harta asociativă este o tehnică având la bază metoda asociației libere. Pentru realizarea ei se cere subiecților ca după ce au găsit toate asociațiile ce le vin în minte la un cuvânt inductor, să se gândească la alte serii de asociații, pornind acum de la un cuplu de cuvinte conținând cuvântul inductor și fiecare din cuvintele asociate prima dată de subiect. Se formează ciorchini de asociații. Rezultă o structură arborescentă cu aspect de hartă. Această tehnică oferă următoarele posibilități:

a) culegerea unor date bogate;

b) identificarea unor legături semnificative între elemente;

c) posibilitatea aplicării individuale și în grup.

Harta asociativă se apropie de rețeaua de asociere. Datele obținute prin metodele de asociere prezentate mai sus pot fi prelucrate prin tehnici de analiză statistică.

Cercetarea structurii reprezentării și a nodului central implică, în primul rând, investigarea organizării conținutului reprezentării. Apoi are loc identificarea relațiilor (legăturilor) între elemente. Se pot utiliza următoarele metode: tehnica enunțării relațiilor, constituirea de cupluri de cuvinte și comparațiile pereche. Trebuie utilizate și metode pentru identificarea nodului central: metoda inducerii prin scenariu ambiguu sau metoda schemelor cognitive de bază. Verificarea centralității se poate face prin punerea în cauză a nodului central, intermediul inducerii prin scenariu ambiguu și schemele cognitive de bază. Analiza de argumentare presupune integrarea informațiilor obținute într-un discurs argumentat care să permită cunoașterea funcționării reprezentării. Această analiză necesită reutilizarea tehnicilor de conversație.

Este important de stabilit legăturile dintre elementele reprezentării. Aceasta este posibilă prin aplicarea mai multor proceduri: constituirea de cupluri de cuvinte, comparația perechi sau constituirea ansamblului de cuvinte.

La fel de importante sînt și metodele de control al centralității. Aceste tehnici confirmă teoria privind caracteristicile nodului central (calitative și cantitative), iar din punct de vedere empiric verifică și completează rezultatele obținute prin alte metode (metoda inducției, prin scenariu ambiguu, metoda punerii în cauză a nodului central, metoda schemelor cognitive de bază - SCB).

Problema reprezentărilor sociale este în continuă cercetare, extindere, investigare aceasta deoarece argumentau W. Doise și A. Palmonari (1996, p.23) studiul nu are drept scop adăugarea unui nou domeniu celor pe care psihologii sociali le explorează deja ci încearcă să găsească ceva ce este comun în aceste domenii diferite aparent separate și juxtapuse.

În prezent în aria reprezentărilor sociale se discută mult despre raportul reprezentare socială și ideologie (S. Moscovici, A. Neculau), despre reprezentările sociale ale grupurilor minoritare (J.A. Perez, F.Dasi) sau despre reprezentările sociale ale inteligenței (Mugny G., J.A. Perez) etc. Complexa și generoasa problematică a reprezentărilor sociale așteaptă investigații și cercetări originale inițiate de tinerii psihosociologi români.

Întrebări pentru seminar

Descrieți procesele care generează reprezentările sociale.

Ce metode se utilizează în studierea reprezentărilor sociale?

Care este structura unei reprezentări sociale?

Ce funcție îndeplinește nodul central?

cum se produce transformarea unei reprezentări sociale?

Interpretați următorul text.

"În consecință, pentru a înțelege și a explica reprezentarea, este necesar să începem cu reprezentarea din care provin. Nu este suficient să plecăm de la aspectul cutare sau cutare, fie de comportament, fie de structură socială. Departe de a reflecta comportamentul sau structura socială, o reprezentare adesea le condiționează și chiar le corespunde. Lucrurile stau astfel nu din cauză că au o origine colectivă sau pentru că se referă la un obiect colectiv, ci pentru că, fiind împărtășite de toată lumea și întărite prin tradiție, constituie o realitate socială sui generis. Cu cât originea sa este mai uitată, iar natura sa convențională ignorată, cu atât devine mai fosilizată. Ceea ce e ideal devine, treptat, materializat, încetează de a mai fi efemer, schimbător și pieritor și devine, în schimb, de durată, permanent, aproape nemuritor. Atunci când dăm naștere la reprezentări suntem precum artistul care se închină în fața statuii pe care a sculptat-o și o prețuiește ca pe un zeu.

După părerea mea, sarcina principală a psihologiei sociale este de a studia astfel de reprezentări, proprietățile acestora, originile și impactul lor. Nici o altă disciplină nu este dedicația acestei sarcini și nici una nu este mai bine echipată pentru a duce la îndeplinire".

Moscovici S. (1995) - Fenomenul reprezentărilor sociale din vol. "Reprezentările sociale", Neculau A (coord.), Editura Știință și Tehnică, p.13 - 14.

Interpretați următorul text: La ce fenomen se referă autorii în fragmentul de mai jos?

"Cercetările psihosociologice realizate de Messik, Bloom, Boldizar și Samuelson (1985) au pus în evidență tendința oamenilor de a se percepe pe ei înșiși ca fiind mai buni (mai generoși, mai onești etc) decât alții sau, în orice caz, nu atât de răi ca alții. Această tendință subiectivă, neconștientizată, a primit numele de <<fairness bias>>, ceea ce în traducere ar putea fi numită <<eroarea onestității>>.

Generalitatea tendinței de a ne autoatribui mai multe comportamente morale, de cooperare, de ajutorare a altora - cu un cuvânt, comportamente dezirabile social - decât comportamente nedezirabile social a fost pusă în evidență de studiile lui Goethals (1986). Cînd ne comparăm cu alții, ne redescoperim mintal self-ul mai pozitiv decât este în realitate. Allison, Messik și Goethals (1989) au descoperit că tendința de a ne percepe ca fiind superiori celorlalți apare când ne referim la moralitate (onestitate), dar nu și atunci când avem în vedere inteligența. Subiecții de experiment au relatat despre mai multe comportamente corecte, în conformitate cu normele morale, când s-au referit la ei înșiși, decât atunci când s-au referit la alții, dar nu s-au considerat mai inteligenți decât cei cu care s-au comparat".

(Chelcea S., Lungu O., Radu L., Vlăduț Mihaela, 2000, "Reprezentarea mintală a self-ului și a altora: efectul Muhammad Ali în România. Particularități ale tranziției", Editura Universității din Pitești).

Sugestii pentru seminar

1. Aveți cuvântul inductor "sinucigaș". Realizați harta asociativă și rețeaua de asociere. Comparați rezultatele.

2. Utilizând metode și procedee învățate la curs, realizați reprezentarea socială a persoanelor cu nevoi speciale: precizați nucleul central și elementele periferice.

3. Realizați o dezbatere pe tema "De la percepție și memorie socială la reprezentare socială".

BIBLIOGRAFIE

  1. Abric J.C. (1995) - Reprezentările sociale: aspete teoretice.   - în vol. reprezentările sociale (A.Neculau Coord) Editura Societatea Știință și Tehnică, București
  2. Abric, J. C. (1984) - L'artisan et l'artisant: analyse du contenu et de la structure d'une reprezentation sociale, in "Bulletin de psychologie", 37, 1984.
  3. Abric, J. C. (1984) - "A theoretical and experimental approach to the study of social representations in a situation of interaction", in R.M. Farr , S.Moscovici (ed) Social representations, Cambridge, Cambridge University Press.
  4. Chelcea S., Lungu O., Radu L., Vlăduț M. - (2000), "Reprezentarea mentală a SELF-ului și a altora: efectul Muhammad Ali în România. Particularități ale tranziției", din vol. "Stereotipuri, reprezentări și identitate socială", coord. Constantinescu C., Editura Universității din Pitești.
  5. Chelcea, S; Moțescu, Maria (1995) - Identitatea națională la studenții români: autoimaginea și heteroimaginile etnice, identificarea națională și culturală, în Revista de Psihologie, Ed. Academiei Române, București, tom 41, nr.3-4.
  6. Chelcea, S; Moțescu Maria; Gherghinescu, Ruxandra; Chiran, Ruxandra, (1995) - Reprezentarea socială a identității naționale a românilor, în Revista de Psihologie, Ed. Academiei Române, București, tom 41, nr.1.
  7. Cristea D. (2000) - Tratat de psihologie socială, Editura Pro Transilvania, București. Cristea D. (2000) - Tratat de psihologie socială, Editura Pro Transilvania, București.
  8. Curelaru Mihai, (1999) - Reprezentările sociale: metode asociative de culegere a datelor, în rev. "Psihologia socială" nr. 3, pp.105-120, Editura Polirom Iași.
  9. De Rosa A.S. - (1998), "Sur l'usage des associations libres dans l'etude des representasions sociales de la maladie mentale" în "Connexions" nr. 51, pp. 27-50.
  10. Diac Georgeta, (1996) - Reprezentarea socială a bătrîneții, în "Psihologia", Ed. Societatea {tiință și Tehnică SA, nr. 4, pp. 18-20 și nr. 5, pp. 22-23, București.
  11. Diac Georgeta, (1996) - Psihologie socială, note de curs.
  12. Diac, Georgeta (1996) - Reprezentarea socială a bătrâneții, în Psihologia, Ed. Societatea Știință și Tehnică S.A.; nr.4 și nr.5.
  13. Doise W., (1990), Les representasions sociales, în "Traite depsychologie cognitive", R. Ghliglione, C. Bonnet, EDS, Tom III, Dunod, Paris.
  14. Doise W., A. Palmonari (1996), - Caracteristici ale reprezentărilor sociale, In vov Psihologia socială - aspecte contemporane (coord A. Neculau) Ed. Polirom, Iași
  15. Doise, W - (1995), - Reprezentările sociale: definiția unui concept, în vol. reprezentările sociale (A.Neculau Coord) Editura Societatea Știință și Tehnică, București
  16. Doise, W.; Clemence , A.; Lorenzi - Cioldi, F. (1992) - Represantations sociales et analyses de donnes, Ed. Presses Universitaires de Grenoble, Grenoble.
  17. Farr R. - (1993), "Theory and method in the study of social representations", Oxford, Clarendon Press, pp. 15-36.
  18. Fischer G.N., (1987) - Les concepts fondamentaux de la psychologie sociale, Dunod, Paris.
  19. Flament C. (1995) - Structura, dinamica și transformarea reprezentărilor sociale, în vol. reprezentările sociale (A.Neculau Coord) Editura Societatea Știință și Tehnică, București
  20. Gavriliuc A. - (2000), "Memorie și identitate" din vol. "Stereotipuri, reprezentări și identitate socială", coord. Constantinescu C., Editura Universității din Pitești.
  21. Gherghinescu Ruxandra, (1993) - Un nume: Serge Moscovici. Un concept: reprezentarea socială, în "Psihologia", Ed. Societatea {tiință și Tehnică SA, nr. 6, pp. 2-3, București.
  22. Guimelle Ch., (1944) (coord.) - Structures et transformations des representations sociales, Ed. Delauchx et Niestle SA, Paris.
  23. Heider, F. (1958) - The psychology of interpersonal relations, New York, Wiley.
  24. Jodelet D. (1995) - Reprezentările sociale, un domeniu în expenasiune, în vol. reprezentările sociale (A.Neculau Coord) Editura Societatea Știință și Tehnică, București
  25. Jodelet, D. (1984) - Representation sociale phenomenes, concept et theoreme, in S.Moscovici (ed) - Psychologie Sociale, Paris, PUF.
  26. Jodelet, D. (1984) - Reflexion sur la traitement de la nation de representation sociale en psychologie sociale, in B. Sciele, C. Belisle (eds), numere special, Communication, Information, 6.
  27. Moliner, P. (1987) - Validation experimentale de l'hysothese dy noyan central des representations sociales, in Bulletin de Pshychologie, 41.
  28. Moscovici S. (1995), - Fenomenul reprezentărilor sociale, în vol. reprezentările sociale (A.Neculau Coord) Editura Societatea Știință și Tehnică, București
  29. Moscovici, S. (1976) - La psychanalyse, son image et son public, Paris, PUF.
  30. Moscovici, S. (1994) - Psihologia socială sau mașina de fabricat zei. Editura Universității "Al.I.Cuza" Iași.
  31. Moscovici, S. (coord) (1988) - Psycologie sociale; Ed. PUF, Paris.
  32. Neculau, A (coord), (1995) - Psihologia câmpului social: reprezentările sociale; Societatea Știință și Tehnică SA, București.
  33. Neculau, A, (coord) (1996) - Psihologie socială. Aspecte contemporane, Ed.Polirom, Iași.
  34. Neculau, A. (2000) - Un lanț al controlului: contextul social - reprezentările sociale - opinia publică, în Psihologia, Ed. Societatea Știință și Tehnică S.A., nr. 3.
  35. Neculau, A. (2000) - Ce sunt reprezentările sociale ? Revista Psihologia, Anul X, nr. 5-6/2000.
  36. Neculau, A. (2000), - Psihopedagogia Socială, vol I, Facultatea de Psihologie și ștințe ale educației, Univ. "Al. I. Cuza" - Iași, Ed. Erota, Iași
  37. Neculau, A; Ferreol, G. (coord) (1998) - Psihosociologia schimbării, Ed. Polirom, Iași.
  38. Radu L. - (2000), "Progrese în studiul reprezentărilor sociale", din vol. "Stereotipuri, reprezentări și identitate socială", coord. Constantinescu C., Editura Universității din Pitești.
  39. Șleahtițchi, M; (coord.) (1995) - Psihopedagogie socială; Ed. Știința, Chișinău.
  40. Vlăduț M. - (2000), "Metodologia cercetării reprezentărilor" din vol. "Stereotipuri, reprezentări și identitate socială", coord. Constantinescu C., Editura Universității din Pitești.

Document Info


Accesari: 6082
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )