Comunicarea colectiva

Comunicarea colectiva

Efectele aparitiei tiparului, scolarizarea masiva, revolutia industriala, dezvoltarea oraselor, a postei si mijloacelor moderne de comunicatie, marile inventii specifice erei electronice vor duce la apa­ritia unor noi modalitati de comunicare si a unor noi relatii īntre oameni, cu consecinte fundamentale atāt īn plan social, cāt si  psihologic.

Daca īn comunicarea directa, indirecta si multipla, emitatorul de mesaje este unul singur, īn cazul comunicarii colective, prin intermediul ziarului, al radioului si televiziunii, atāt emitatorul, cāt si receptorul devin doua grupuri: cei care scriu si tiparesc ziarul sau realizeaza emisiunea de radio sau televiziune si cei care-l citesc s 15415k1014p au audiaza si/sau vad emisiunea RTV. Cu alte cuvinte, comunicarea se socializeaza, devine colectiva. Mesajul īnsusi se socializeaza. Modalitatea de comunicare este mai complexa: ea este indirecta, multipla si colectiva.

Cercetatorul american H. D. Lasswell, īn lucrarea sa Structura si functia comunicarii īn societate (1948,) a determinat directiile majore ale cercetarii comunicarii de masa, pornind de la ideea ca, īn orice actiune de comunicare, trebuie sa avem īn vedere cele cinci īntrebari fundamentale: cine spune? ce spune? prin ce canal? cui? cu ce efect?

Din aceasta perspectiva, fiecare element al actului comunicarii poate fi supus analizei, avānd īn vedere cele doua componente: structura si functia. Astfel, cine? vizeaza analiza de control, adica studiul emitatorului, al celui care initiaza si controleaza procesul comunicarii; ce? vizeaza analiza de continut a comunicarii; prin ce canal? vizeaza analiza canalelor de comunicatie, a mediului (presa scrisa, cinema, radio, televiziune, video etc.); cui? vizeaza analiza publicului, audienta, modul de receptare a mesajelor; cu ce efect? vizeaza analiza scopului, a efectelor si eficacitatii comunicarii.

Īn esenta, modelul comunicarii, īn viziunea lui Lasswell, se reduce la someone says something on somebody (cineva spune ceva cuiva). Exista, desigur, si alte opinii.

Marshall McLuhan reduce paradigma lui Lasswell la doi termeni: ce se spune? (mesaj + mijloc de comunicare) si cine? (produ­ca­tor + receptor). El afirma: "Societatile se deosebesc īntre ele mai mult prin natura mijloacelor prin care comunica oamenii decāt prin con­ti­nutul comunicarii" (The Medium is the Massage, New York, 1967).

Mijloacele de comunicare de masa au o istorie destul de recenta, deoarece se bazeaza pe o tehnologie moderna (tiparul, telegrafia, telefonul, cinematograful, radioul, televiziunea etc.), pe o revolutie industriala, dar si pe aparitia unor organizatii comerciale, a unor trusturi, concerne, corporatii, interesate atāt īn productia de masa, cāt si īn difuzarea de masa, aducatoare de profit.

Cel mai vechi mijloc de comunicare de masa este presa. Dar nu īn faza ei de īnceput, despre care am vorbit īn capitolul anterior, cānd presa nu capata caracteristica de masa, pentru ca se adreseaza unui public restrāns: suveranilor si marilor familii nobiliare, cu scopul de a-i informa cu privire la evenimentele social-politice, diplomatice, militare sau cu caracter de fapt divers ale vremii.

Presa moderna este un produs al erei industriale care poseda toate posibilitatile (tehnice, economice, sociale, culturale) pentru aparitia unor ziare de mare tiraj si la  preturi accesibile unui public de masa. Revolutionarea tehnicii imprimeriei, īnregistrata la īnceputul secolului al XIX-lea, va avea consecinte extraordinare asupra producerii si perfectionarii ziarului, care cunoaste o dezvoltare fara precedent. Inventarea rotativei, de exemplu, īntre anii 1860 - 1870 īn Statele Unite ale Americii, īn Anglia, īn Franta, avea sa īnsemne imprimarea a 12.000 - 18.000 de exemplare pe ora.

Fata de secolul al XVIII-lea, secolul al XIX-lea a cunoscut o extraordinara crestere a numarului de ziare, ca si o diversificare a lor, pe categorii de interese, de vārsta, de profesie, de apartenenta sociala si politica, de pregatire intelectuala, de sex etc.

īn 1843, apare L'Illustration, prima revista ilustrata;

īn 1863, Le Petit Journale, care marcheaza īnceputurile presei populare;

īn 1881, apare īn Anglia The Evening News;

īn 1895, William Randolph Hearst tipareste New York Journal;

īn 1896, apare la Londra Daily Mail, care īsi cāstiga o mare popularitate prin cultivarea senzationalului;

īn 1923, apare īn SUA revista Time, primul magazin sap­ta­mānal de informare generala din lume;

īn 1947, apare Die Woche, prima revista saptamānala europeana de informare generala.

Īn acest context european, īsi face aparitia presa si īn Ţarile Romāne. Astfel, īn Ţara Romāneasca, Ion Heliade Radulescu scoate la Bucuresti, īn 1829, Curierul romānesc, cu suplimentul literar, din 1837, Curierul de ambe sexe; Gh. Asachi tipareste, īn Moldova, īn acelasi an, Albina romāneasca, cu suplimentul literar, din 1837, Alauta romāneasca; George Baritiu editeaza la Brasov, īn 1838, Gazeta de Transilvania, cu suplimentul literar din acelasi an Foaie pentru minte, inima si literatura.

Toate aveau un caracter predominant informativ, exprimānd preocuparile politice, economice, sociale, culturale si literare romā­nesti din epoca, dupa cum marturisesc si programele lor.

Īn 1840, apare revista Dacia literara, care, prin programul ei, sem­nat de Mihail Kogalniceanu, avea sa directioneze īntreaga miscare cul­tu­rala si literara a pasoptismului, dāndu-i un caracter militant si patriotic.

Presa romāneasca va cunoaste apoi, īn decursul secolului al
XIX-lea si īn secolul al XX-lea, o dezvoltare vertiginoasa, īn consens cu presa europeana (N. Iorga, Istoria presei romānesti, 1922; Constantin Antip, Istoria presei romāne, 1979; I. Hangiu, Dictionar al presei literare romānesti, 1987).

Cercetatorii considera ca vārsta de aur a marilor cotidiane este aceea a anilor 1890-1920, marcata de aparitia unui mare numar de ziare si īn tiraje impresionante. Īn Franta se tipareau 9 milioane de exemplare īn 1914, īn Anglia, īn acelasi an, tirajul cotidianelor era de 6,5 milioane de exemplare, iar īn SUA, īn 1920 - de 27,8 milioane de exemplare.

Tehnica de imprimare se va extinde si se va perfectiona. Rotativele vor deveni din ce īn ce mai rapide, tiparind 35.000 de exemplare pe ora si chiar mai mult.

Apar, totodata, institutii specializate īn comunicarea de masa - agentiile de stiri - se naste publicul modern. Astfel, īn 1832, Charles Auguste Havas īnfiinteaza la Paris un birou de stiri, care īn 1835 va deveni agentia de presa Havas, o agentie internationala, care-si propunea sa ofere ziarelor stiri de diverse domenii.

Īn 1849 ia nastere, la Berlin, agentia Wolf, iar īn 1851, este creata agentia engleza Reuter. Īn 1848, se constituie prima agentie de presa americana - Associated Press.

Desigur, secolul al XX-lea va aduce o extraordinara īmbogatire si diversificare a presei, atāt īn planul tehnicii de imprimare, cāt si īn cel al calitatii ziarelor, al comercializarii si difuzarii lor.

Numarul ziarelor si revistelor, chiar si al celor mai importante, este atāt de mare īncāt este imposibil de amintit fie si numai titlurile lor. Ne vom margini doar la a spune ca presa cunoaste un proces de diversificare si de specializare care vorbeste de la sine. Constatam, astfel, existenta unei prese politice, care exprima opiniile unor grupuri sociale sau politice, a unei prese a elitelor intelectuale, la care nu au acces decāt cititorii avizati, ai unor grupuri restrānse, a unei prese specializate (cu caracter sportiv, economic, juridic etc.), a unei prese literar-artistice (revistele de profil, cum ar fi revistele literare, revistele de teatru, de cinema etc.), a unei prese pentru femei, pentru copii si adolescenti, de popularizare stiintifica, a presei centrale, dar si locale, a presei de scandal, cu caracter senzational etc.

O etapa importanta īn dezvoltarea comunicatiilor moderne a fost determinata de tehnologia electronica. Ea marcheaza aparitia tele­gra­fu­lui, a telefonului, fonografului, radioului, cinematografului, televiziunii.

Īn 1792, fizicianul Claude Chappe inventeaza, de fapt, tele­graful optic, care va permite transmiterea mesajelor la distante foarte mari si va cunoaste o utilizare deosebita īn domeniul militar. Primul telegraf a fost utilizat īn Italia, īn 1805. De altfel, īnca din 1754, P. Ch. Lesage din Geneva inventase telegraful electric, care, practic, va fi utilizat pentru prima oara īn 1845.

Inventatorul american S.F.B.Morse (1791 - 1872) a realizat un aparat electromagnetic pentru telegrafie (brevetat īn 1840) si alfabetul
care-i poarta numele, constituit din puncte, linii si spatii ce corespund literelor alfabetului. Telegraful a deschis o noua era īn folosirea mijloacelor de comunicare.

Cuceririle stiintei si ale tehnicii vor duce īn curānd si la realizarea altor descoperiri. Astfel, īn 1876, omul de stiinta american Alexander Graham Bell (1847 - 1922) va inventa telefonul, iar inventatorul american Thomas Edison (1847 - 1931) este autorul unui sistem telegrafic multiplu de transmitere simultana a mesajelor, al microfonului electronic, al fonografului, prin care, pe la sfārsitul anului 1870, reusise sa īnregistreze vocea omeneasca. Īn 1877, el si-a patentat fonograful.

Fizicianul si inventatorul italian Guglielmo Marconi (1874-1937) a realizat, īn 1895, o transmisie radiotelegrafica cu un aparat propriu, brevetat īn 1896, iar īn 1901 a efectuat prima radiocomu­ni­catie telegrafica transatlantica. Aparuse, deci, radioul, ca instrument colectiv de comunicare. Īn 1920 se realizeaza prima emisiune radiodifuzata īn folosul marelui public: transmiterea unui concert al cānta­re­tei Nellie Melba. Īn 1921, se deschide (la Londra) una din primele statii de radiodifuziune din Europa. Īn 1922, īsi īncepe activitatea reteaua nationala de radiodifuziune BBC (British Broadcasting Corporation - Societatea britanica de transmisiuni de radio si televiziune).

Tot īn 1922, īncepe transmiterea programelor regulate cu un jurnal vorbit si muzica prin emitatorul de pe Turnul Eiffel.

Īn perioada 1940-1944, apare radio-telefonul, iar echipamentele radio se miniaturizeaza. Īn 1947, se inventeaza tranzistorul īn SUA, ceea ce va permite folosirea lui pe o scara foarte larga, datorita accesibilitatii preturilor si usurintei de portabilitate.

Radioul crea posibilitatea transmiterii unor stiri, evenimente social-politice, culturale, sportive etc. īn orice colt al lumii, precis, imediat si cu o mare forta de persuasiune, datorata caldurii vocii umane.

Ziaristul romān Neagu Udroiu īsi intituleaza o carte: "Gutenberg sau Marconi?", semnul de īntrebare sugerānd o posibila optiune a omului contemporan pentru una din cele doua modalitati fundamentale de comunicare. El se īntreaba, īngrijorat, daca aparitia si dezvoltarea mijloacelor moderne de comunicare, radioul si, mai ales, televiziunea, vor īnsemna, inevitabil, si disparitia presei scrise. Raspunsul sau (si al nostru) este optimist: "Deprinderea de a citi si puterea de a rationa abstract n-au fost niciodata mai īnalte" (Gutenberg sau Marconi?, 1981, p.398). Totusi, īntrebarea, grava, ramāne: īn conditiile "erei electronice", īn competitia cu marile cuceriri ale audio-vizualului (radio, TV, film, casete, benzi video etc.), lectura (cartea, īn primul rānd) mai reprezinta o optiune? Cāti oameni mai sunt dispusi sa faca efortul lecturii?

Paralel, se dezvolta televiziunea, īn anii 1920-1930, dar mai ales dupa cel de-al doilea razboi mondial. Aparitia televiziunii este, desigur, rezultatul unui lung sir de inventii si descoperiri īn domeniul electricitatii, al radiofoniei si cinematografiei, deci al unui proces tehnic complex prin care se va reusi transmiterea la distanta a imaginilor si a sunetelor, deci a unui canal audio-video.

Astazi, televiziunea este prezenta īn majoritatea tarilor lumii, chiar si īn tarile "lumii a treia".

Ideea satului global al televiziunii, de care vorbea Marshall McLuhan, este totusi departe de a se īnfaptui. Cauza fundamentala: inegalitatile dintre tarile dezvoltate (tarile europene, SUA, Canada, Rusia, Japonia, Israelul, Australia, Noua Zeelanda, Africa de Sud), care detin 95% din statiile de emisie de televiziune, si tarile īn curs de dezvoltare, care detin doar 5%; inegalitati economice, ideologice, politice si culturale, inegalitati īntre oras si sat etc.

Īn anul 1960, 80% din populatia SUA avea televizoare, īn timp ce īn Europa, o astfel de situatie s-a creat abia la sfārsitul deceniului al saselea.