CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE A UNIUNII EUROPENE SI MECANISMELE PROTECŢIEI COMUNITARE
Uniunea Europeană si statele membre
Toate statele membre UE - nu însa si Comunitatile Euroene/Uniunea Europeana ca atare - sunt parti contractante ale Conventiei Europene asupra Drepturilor Omului (CEDO) a Consiliu-lui Europei, care este conceputa ca o veritabila conventie între state. În afara de aceasta, o
aderare a CE/UE la CEDO ar fi exclusa - cel putin în actuala conjunctura juridica - din motive de drept comunitar.
Facând abstractie de câteva sporadice reglementari din tratate -care se refera la drepturi fundamentale (de exemplu, interzicerea discriminarii pe considerente de cetatenie; principiul salarizarii independente de sex; principiul proportionalitatii si interzicerea discriminarii
în domeniul Pietei Agrare Comune) - tratatele comunitare erau "oarbe la drepturile funda 555x2322f mentale". Ca urmare, în general, evolutia apararii drepturilor fundamentale în CE/UE si în special cristalizarea domeniului de aparare si a limitelor fiecaruia dintre drepturile fundamentale se sprijina pe dreptul judiciar; ele sunt opera elaborarii dreptului de catre CJCE, care - conform propriei sale metodici cazuistice - a dezvoltat, cu intensitate crescânda, o doctrina coerenta a
drepturilor fundamentale. Fundamentul Comunitatilor Europene,esential economic la origine, explica, evident, absenta unei asemenea declaratii din tratatele de la Paris (1951) si Roma (1957); ea s-a acoperit prin Tratatul de la Maastricht (1992), care a introdus "cetatenia europeana".
Toate Constitutiile statelor membre ale Uniunii, la fel ca si cele ale statelor candidate, contin, sub o forma sau alta, o declaratie a drepturilor fundamentale. Este chiar si cazul Marii Britanii, în care, în lipsa unei Constitutii scrise, Bill of Rights, din 1689, îndeplineste tocmai acest rol.
Mecanismele de protectie
Dupa cum s-a aratat, cerinta existentei unui eficient system comunitar de aparare a drepturilor fundamentale este, totodata, o chestiune a teoriei dreptului constitutional national, care leaga
transferul - catre detinatori internationali de suveranitate - al drepturilor de suveranitate nationale de conditia unui nivel functional echivalent de aparare a drepturilor fundamentale.
Protectia drepturilor fundamentale în CE/UE s-a realizat în special prin Curtea de Justitie a CEC/UE. În jurisprudenta ei, între timp puternic consolidata, Curtea sprijina drepturile fundamentale ca pe o parte componenta a principiilor de drept generale. În aceasta
privinta, ea se lasa condusa, în primul rând, de traditiile constitutionale comune ale statelor membre, considerate ca surse de gasire a solutiei legale, dar ea antreneaza - ca mijloace de orientare ajutatoare - si tratatele internationale referitoare la apararea drepturilor fundamentale,
încheiate de catre statele membre, în primul rând CEDO. În ceea ce priveste CEDO, tendinta jurisprudentei CJCE este de a considera prevederile acesteia ca pe un standard minim pentru dreptul comunitar,ceea ce are scopul practic de reproducere autonoma a CEDO în
ordinea de drept comunitara.
Curtea de Justitie stabileste continutul fiecarui drept fundamental pe calea compararii evaluatoare a normelor de drept, dar ea accentueaza faptul ca garantarea acestor drepturi trebuie sa fie inclusa
în structura si telurile Uniunii.
Atentia principala a jurisprudentei initiale a CJCE a fost la sursele juridice si la introducerea drepturilor fundamentale în structura generala a dreptului comunitar. Ulterior, pe primul plan a trecut conotatia sociala a drepturilor fundamentale. Curtea de Justitie scoate în evidenta faptul ca drepturile fundamentale - recunoscute de catre ea - trebuie privite în legatura cu functia lor sociala. Interventii în pozitiile relevante pentru drepturile fundamentale sunt admisibile
numai în urmatoarele trei conditii: justificarea interventiei prin telurile Comunitatii/Uniunii, care servesc binelui general; proportionalitatea interventiei, tinând seama de scopul urmarit; garantarea esentei dreptului aparat.
În privinta întinderii apararii, trebuie mentionat faptul ca drepturile fundamentale prevazute de CE/UE îi protejeaza - în domeniul de valabilitate a dreptului comunitar - nu numai pe cetatenii
Uniunii, adica pe cetatenii statelor membre UE, ci si pe toate persoanele fizice si juridice, deci si subiecti din terte tari, daca aceste drepturi fundamentale sunt - conform calitatii respectivei norme - adecvate în acest scop (îndreptatirea la drepturi fundamentale). Pe de alta parte, drepturile fundamentale ale CE/UE angajeaza nu numai organele comunitare - în special pe acela având functia de organ legislativ al Comunitatii -, ci si statele membre, daca acestea
implementeaza dreptul comunitar, mai ales daca ele îl pun în executare pe plan administrativ (obligarea fata de drepturile fundamentale). Din acest punct de vedere, pentru institutiile nationale,aceasta înseamna ca ele sunt supuse unei duble obligari în privinta drepturilor fundamentale, si anume, decurgând din dreptul statului respectiv si din dreptul comunitar. Pe termen mai lung, efectul reciproc - legat de acest aspect - al ambelor sfere juridice s-ar putea
repercuta pozitiv asupra apararii, pe plan intern, a drepturilor fundamentale în acele state membre, al caror grad de aparare autonoma este înca inferior dreptului comunitar.
Carta Drepturilor Fundamentale
La Consiliul European de la Nisa din 7-11 decembrie 2000,Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene si Comisia Europeana au proclamat solemn Carta drepturilor fundamentale ale omului
Dupa cum este cunoscut, UE nu dispunea - în pofida numeroaselor cereri existente în literatura de specialitate si a celor din partea Parlamentului European - de nici un catalog cu drepturi
fundamentale, formulat integral si cu valabilitate obligatorie, catalog care sa corespunda - ca marime si forta de exprimare - partii, din constitutiile statelor, referitoare la drepturile funda 555x2322f mentale.
Respectarea drepturilor fundamentale - preluata în Tratatul de la Maastricht, referitor la Uniunea Europeana - nu specifica nici un drept individual, ci se limiteaza la o stabilire a telului, fiind formulata ca o clauza generala, luata în jurisprudenta CJCE: "Uniunea respecta drepturile fundamentale, asa cum sunt ele garantate în Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale - semnata la Roma, la 4 noiembrie 1950 - si cum rezulta ele, ca
principii generale ale dreptului comunitar, din traditiile constitutionale comune ale statelor membre".
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene nu a creat drepturi cu adevarat noi, dar fixeaza, într-un cadru solemn, o întreaga serie de principii pe care doar juristii experimentati le-ar fi putut repera în cadrul tratatelor, directivelor si regulamentelor comunitare si mai ales în cadrul jurisprudentei Curtii de Justitie a UE. Carta a obtinut o larga semnificatie simbolica si un amplu efect politic, dar consecintele ei juridice nu tin pasul cu acestea, fiind vorba, în realitate, despre o simpla Proclamatie, înzestrata cu înalta autoritate morala, dar fara obligativitate juridica.
Preambulul Cartei face referire la faptul ca Uniunea este o comunitate de valori, care se întemeiaza pe demnitatea omului, pe libertate, egalitate si solidaritate, bazându-se pe principiile democratiei si statului de drept. În 54 de articole (continute în 7 capitole) se jura credinta demnitatii omului, drepturilor la libertate, egalitatii,solidaritatii, drepturilor cetatenesti si drepturilor în fata justitiei.
Confirmate prin documente sunt, printre altele, drepturi "clasice" - precum respectarea vietii private si a vietii de familie,dreptul la încheierea casatoriei si la întemeierea familiei, libertatea
religioasa, dreptul la exprimarea libera a opiniei si la informare -, dar si drepturi "moderne", precum dreptul la azil, dreptul la educatie,libertatea antreprenoriala, drepturile copilului, precum si ale oamenilor vârstnici si handicapati, protectia datelor referitoare la persoana,protectia mediului înconjurator si a consumatorilor sau interzicerea clonarii oamenilor. Pe durata celor 9 luni de tratative între cei 62 de membri ai Adunarii, care au elaborat Carta, au fost deosebit de
controversate drepturile sociale, ca dreptul de coparticipare a lucratorilor la luarea deciziilor în întreprinderi, securitatea sociala si ajutorul social.
Domeniul de aplicare a Cartei
Domeniul de aplicare a Cartei se întinde la organele si institutiile Uniunii Europene, la statele membre, care implementeaza dreptul comunitar (art. 51). Îngradirile exercitarii drepturilor si libertatilor recunoscute trebuie sa fie prevazute legal si sa respecte esenta acestor
drepturi si libertati (art. 52).
a. Persoanele vizate de Cartă. Din punct de vedere comparativ,Carta are o conceptie larga care deschide, în principiu, oricarei persoane si, deci, chiar resortisantilor tarilor terte, accesul la toate
drepturile fundamentale, cu exceptia drepturilor de cetatenie evocate în capitolul V. Numai dreptul la libertatea de circulatie si la libertatea de sedere este rezervat prin art. 45 cetatenilor Uniunii, iar drepturile fundamentale cetatenesti sunt, fara exceptii, recunoscute ca drepturi
individuale, si nu ca drepturi colective, inclusiv din cele referitoare la minoritati (art. 22).
b. Din punct de vedere material. Potrivit art. 51 al Cartei,aceasta se aplica institutiilor si organelor Uniunii în respectful principiului subsidiaritatii, ca si statelor membre, numai atunci când "pun în aplicare dreptul Uniunii". Contrar CEDO (Conventia Europeana a Drepturilor Omului), care contine - ca si numeroase alte constitutii Europene -, pentru fiecare drept fundamental, limitele specifice care pot fi aduse limitarii exercitiului sau, Carta a optat pentru o clauza limitativa generala sau orizontala. Prima limita priveste garantarea substantei dreptului fundamental, iar cea de-a doua, a principiului proportionalitătii, relativ la limita interesului general si la necesitatea protec repturilor si libertatilor altuia (ale celuilalt).
Carta si Tratatul instituind o Constitutie pentru Europa
Tratatul instituind o Constitutie pentru Europa a reusit acolo unde Conferinta Interguvernamentala din 2000 a esuat si da valoare obligatorie Cartei drepturilor fundamentale în partea a doua a Constitutiei. Astfel, la data intrarii în vigoare a Constitutiei, toate institutiile Uniunii vor fi obligate sa respecte Carta, la fel ca si toate guvernele, parlamentele si administratiile statelor membre, de fiecare data când aplica dreptul UE. Comisia Europeana nu va putea sa propuna texte, Parlamentul European si Consiliul de Ministri nu vor putea sa le aprobe sau sa le amendeze decât în limitele drepturilor prevazute de Constitutie. Daca persoane particulare, fie ca sunt cetateni europeni sau nu, societati sau asociatii considera ca aceste
drepturi nu sunt respectate de legislatia europeana sau de catre legislatiile nationale care o aplica, vor putea sa se adreseze tribunalelor pentru a cere sa li se respecte drepturile. La fel se va
întâmpla si daca acestia vor considera ca deciziile luate de Comisia Europeana sau de autoritatile statelor membre în aplicarea dreptului comunitar încalca unul din aceste drepturi.
|
