Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























CONCEPTUL DREPTULUI

Drept




UNIVERSITATEA VALAHIA

STIINTE ADMINISTRATIVE

CONCEPTUL DREPTULUI




CURPINS

Originile si geneza dreptului

Etimologia si sensurile termenului "drept"

Ideea de drept in filozofia si doctrina juridical

Scoala Originii divine a dreptului

Scoala dreptului natural

Scoala sociologica a dreptului

Scoala pozitivista a dreptului

Scoala utilitarismului juridic

Scoala normativista a dreptului

Evolutia dreptului spre formarea marilor tipuri  si familii de drept

Definitia dreptului

Factorii de determinare a dreptului

Caracterele dreptului

Viata in societate a indivizilor a constituit o necesitate obiectiva, legata de

supravietuirea speciei, caci omul nu a putut trai izolat in natura, ci numai in asociatie

cu alte fiinte apartinand aceleiasi specii.

Interactiunea dintre om si mediul natural a existat din timpuri imemoriale.

Omul epocii paleolitice s-a simtit intr-un raport direct si permanent cu

natura, pe care a vazut-o animata si careia i-a atribuit suflet, considerand ca intre el si

regnul animal exista o analogie de esenta 151g63b .

Starea de dependenta totala fata de natura, folosirea de catre individ numai

a ceea ce natura ii punea la dispozitie in stare bruta, fara a prelucra obiecte

inconjuratoare, inferioritatea in materie de mijloace de aparare, au facut ca, treptat,

indivizii sa se apropie instinctiv, din nevoia de supravietuire in fata unei naturi

atotputernice

Teama de natura salbatica, imposibilitatea asigurarii unor mijloace de

aparare eficiente in fata salbaticiunilor a marcat individul, care, din dorinta de a-si

apropia fortele naturale in jurul sau, a inceput sa le divinizeze si sa le aduca ofrande.

In acest context, grupul va dezvolta, spontan, credinte, mituri si va exercita asupra

membrilor sai un numar de presiuni, neconstientizate de acestia.

In acea perioada, justitia se atribuia divinitatii, careia oamenii i se supuneau

si, de aceea, rugaciunea, sacrificiul si celebrarea zilelor festive erau considerate

indatoriri de justitie.

Regulile dupa care se conducea comunitatea in acea perioada au fost

considerate, deci, de origine divina, ele facandu-se cunoscute oamenilor prin alesii

zeitatilor, cum erau uneori cunoscuti conducatorii lor.

Sentimentul mistic care a stat la baza dreptului in acele epoci indepartate

astfel la o "confuzie" intre drept, morala si religie, confuzie care s-a manifestat

forma teocratiei, adica guvernarea directa a societatii prin zei.

In acea faza a vietii exista o oarecare coordonare intre indivizii din grup;

comun implica deja o limita si o regula in practica reciproca, cu alte cuvinte,

regim juridic, cel putin embrionar.

Este incontestabil, arata in acest sens Alexandru Vallimarescu, ca din

contactul a doi oameni trebuie sa iasa o regula de drept, caci, la un moment dat,

interesele indivizilor intra in conflict. De aici necesitatea sa se nasca reguli

delimiteze facultatile fiecarui individ, sa reglementeze regimul familiei si

bunurilor si, in acelasi timp, sa reprime instinctele criminale.

In aceasta epoca de injghebare a colectivitatilor umane, o serie de reguli

existente deja s-au impus treptat ca deprinderi, traditii, obiceiuri, in respectarea lor

interesata intreaga colectivitate, intrucat numai astfel ea putea supravietui.

Cunoasterea si explicarea fenomenului 'drept' a constituit din cele mai

vechi timpuri si pana in prezent o preocupare legitima nu numai a eruditilor sau

specialistilor, ci si a omului simplu, a cetateanului. Aceasta pentru ca dreptul a avut

si are cele mai complexe interferente cu libertatea si interesele omului in societatea

organizata ca stat. De aceea, primele reflectii si elaborari teoretico-explicative asupra

fenomenului 'drept' au aparut inca in antichitate, in operele si scrierile unor filosofi,

imparati sau 'juristi' ai epocii - cu deosebire ai antichitatii romane. Ele au fost

continuate apoi in operele filosofice si politico-juridice ale Evului Mediu -mai cu

seama in perioadele renascentista, iluminista si a revolutiilor burgheze, ca in epoca

moderna si contemporana cunoasterea dreptului sa se dezvolte considerabil,

constituindu-se complexul sistem al stiintelor juridice, ca o ramura distincta a



stiintelor socio-umaniste. Pana in secolul al XlX-lea cand stiinta dreptului se va

delimita intr-o ramura distincta a stiintelor, explicatia fenomenului 'drept' era

realizata din perspectiva filosofiei, moralei, eticii,- a politicii, istoriei etc., de unde si

marea diversitate de intelesuri si definitii date dreptului.

In acest proces istoric-evolutiv multimilenar s-a decantat si cristalizat

concomitent atat forma semantica a termenului drept, cat si diversele sale acceptiuni

sau sensuri in care a fost si este utilizat.

Termenul drept, in sens juridic, este susceptibil de mai multe intelesuri:

Drept subiectiv

Intr-un prim inteles, prin drept se intelege facultatea, prerogativa,

indrituirea sau posibilitatea participantului la raportul juridic sa pretinda altor

subiecte de drept sa i se dea ceva (adica sa-i transmita un bun sau valoare), sa i se

efectueze o prestatie sau serviciu, sa i se recunoasca un rezultat, pe care-1 considera

legitim, in interes propriu, direct si actual, ori sa se abtina de la o anumita activitate.

Sub aceasta infatisare, dreptul este o putere a individului care este legal recunoscuta

privind conduita sa si a altor persoane, in scopul de a se bucura de privilegiile si

protectia ce i le confera legea.

Drept obiectiv

Intr-un al doilea sens, prin drept se intelege totalitatea regulilor juridice de

conduita cu caracter general si obligatoriu, edictate de stat (legile) pentru a

reglementa relatiile sociale, impuse in anumite cazuri, chiar prin forta de

constrangere a statului. Sensul cel mai frecvent al termenului "drept" este cel de

drept obiectiv, astfel incat, ori de cate ori se foloseste cuvantul "drept" fara un alt

atribut se intelege dreptul in intelesul sau obiectiv.

In vorbirea curenta, nespecializata, insa, oamenii au in vedere, in special,

sensul de drept subiectiv (dreptul de proprietate, dreptul de vot, dreptul la

concediu

In unele limbi exista deosebire pentru cele doua acceptiuni ale notiunii de

drept. Spre exemplu, in limba engleza, law desemneaza dreptul obiectiv, iar right

dreptul subiectiv. In limba franceza, de obicei dreptul obiectiv este redat notandu-se

cuvantul cu litera mare (Droit), iar dreptul subiectiv cu litera mica (droit), sau la

plural droits).

Dreptul pozitiv este reprezentat de totalitatea normelor juridice in vigoare

(active), la un moment dat, intr-un anumit stat.

Intr-un alt sens, prin drept se intelege stiinta dreptului care are ca obiect

normele juridice ce constituie dreptul obiectiv si drepturile subiective ce decurg din el.

Incercarile de a explica ratiunea de a fi (raison d'etre) a dreptului s-au inscris,

la inceput, printre eforturile majore ale stiintei juridice. La diferite intervale, au

fost exprimate, in diferite tari, conceptii si teorii privind originea, esenta si functiile

dreptului. Trasaturile comune ale diferitelor conceptii si teorii constituie ceea ce este

desemnata scoala in stiinta dreptului, chiar daca, dupa fondarea scolii, conceptiile si

teoriile, care au generat-o, s-ar schimba in anumite privinte.

Fondata in Evul Mediu de Saint Augustin, aceasta scoala a fost elaborata in

secolul al XIII-lea, de Saint Thomas d'Aquino

Scoala dreptului natural. De esenta scolii dreptului natural este

perceperea omului, ca o pura constructie ipotetica, in starea lui naturala. Contractul

social incheiat intre oameni pentru a iesi din starea lor naturala, este numai o

rationalizare posterioara a evolutiei oamenilor de la starea lor naturala la societatea

civila (sau de drept). Cu alte cuvinte, el consta intr-o explicatie, mai degraba, decat in

constatarea unei realitati istorice. (John Locke a sugerat existenta in fapt a unui

asemenea contract social, care insa nu ar mai putea fi dovedit, in timpurile moderne,

dupa scurgerea atator milenii de organizare a oamenilor in societatea civila, din

cauza disparitiei evidentei atestand existenta contractului social). Este de retinut ca

scoala dreptului natural a fost prima reactie de anvergura impotriva scolii originii

divine a dreptului.

Thomas Hobbs (Elements of Law Natural and Politic, 1640),

a pornit de la o premisa diferita de cea a lui Hugo Grotius. Departe de a avea o natura

sociala, care il impinge la intelegerea cu semenii lui (appetitus socialis), omul este

caracterizat prin egoism si, prin, natura lui, este gata sa-si apere interesele prin lupta.

Sunt cunoscute adagiile lui Hobbs: homo homini lupus (omul este lup pentru om) si



bellum omnium contra omnes (razboiul tuturor contra tuturor).

John Locke On the Guvernment, 1690) a afirmat contrar lui

Grotius si Hobbs ca, prin contractul social, oamenii nu si-au pierdut drepturile

derivind din natura lor si care constituie fundamentul organizarii statale. Poporul ar fi

cedat suveranului (regelui) puterea executiva, dar si-ar fi pastrat puterea legislativa

(sau suveranitatea). Teoria lui Locke este o rationalizare a monarhiei constitutionale,

care fusese instaurata in Anglia dupa razboiul civil purtat de Cromwell, in secolul al

XVI-lea, impotriva monarhiei absolute.

Scoala istorica germana a dreptului ai carei reprezentanti principali

sunt Savigny si Puchta, aparuta in contextul in care, in urma Revolutiei Franceze se

dorea codificarea dreptului in Germania, constituie o reactie la teoria dreptului

natural. Potrivit conceptiei lui K. Savigny (1778-1861) si Puchta, dreptul este o

emanatie spontana a unei indelungate evolutii istorice a spiritului propriu, pentru ca

altfel nu s-ar putea explica varietatea conceptiilor juridice si fenomenelor de drept

care sunt diferite de la popor la popor si de la epoca la epoca. Dreptul nu este un

produs arbitrar, ci ia nastere si se dezvolta asemenea limbii, inregistreaza

transformari continue in cadrul unui proces evolutiv, lent. Dreptul este in ultima

instanta "Volk-geist', spiritul poporului. De aceea, izvorul principal al dreptului,

dupa scoala istorica este cutuma, dar odata cu dezvoltarea societatii apar functii noi,

legiuitori si judecatori, care legifereaza si aplica dreptul. Ei exprima insa, spiritul,

opiniile si nevoile poporului si-1 adapteaza diferitelor faze din dezvoltarea lui.

Ideea conditionarii istorice si nationale a dreptului a exercitat o puternica

influenta asupra modului de a concepe si explica formarea dreptului, stadiile

evolutiei sale si formele de sistematizare a dreptului.

1.3.4 Scoala sociologica a dreptului

Scoala dreptului natural si scoala istorica a dreptului nu au putut sa ofere un

raspuns satisfacator la ideile care se manifestau tot mai acut pe plan social, ceea ce a

determinat aparitia unor teorii sociologice, potrivit carora dreptul trebuie sa fie fidel

faptelor realitatii sociale si are ca scop promovarea si ocrotirea interesului general,

precum si a acelor interese individuale care se armonizeaza cu interesul general.

In aceeasi directie realista, una din cele mai remarcabile conceptii este cea a

lui Rudolf von Ihering care pune la baza dreptului interesul legal ocrotit. "Dreptul

este forma in care statul isi organizeaza prin constrangere, asigurarea conditiilor de

viata ale societatii'. Ceea ce da valoare acestei definitii este faptul ca pune accentul

pe viata sociala privata in intregime, adica pe societate. Este important de observat ca

puterea obligatorie a dreptului este data de interesul general si nu de interesele

individuale

O definitie perfecta a dreptului trebuie sa tina seama de faptul ca nici

aceasta diferenta specifica, nici logicitatea si nici justetea nu sunt desavarsit realizate

in drept. Ele fiind numai conditii ideale constituie normele de baza ale edificarii

dreptului. Aceste conditii pot aparea si in alte domenii ale vietii sociale, fara putinta

de a face dreptate. In al doilea rand, trebuie sa se faca distinctie intre natura, originea

si sistematizarea totalitatii normelor juridice care constituie dreptul si alte norme

sociale, cum ar fi codul manierelor, normele de politete sau de eticheta.

Organicitatea dreptului decurge din structura sa logica, adica din faptul ca

normele care alcatuiesc ordinea juridica sunt deduse dintr-un numar de principii

fundamentale; asa cum, de exemplu, dreptul roman s-a format din dezvoltarea si

interpretarea Legii celor XII Table. De aceea, dreptul este considerat un sistem

deductiv. Pe de alta parte, actiunea juridica este o totalitate organica, datorita faptului

ca ea corespunde intereselor societatii sau unui grup social. Unitatea grupului social

creeaza unitatea ordinii juridice, dupa cum unitatea ordinii juridice creeaza unitatea grupului social.

Analiza conceptului dreptului, a determinarilor sale si a diferitelor sale

forme concrete de manifestare ne permite sa definim acest fenomen, tinand seama de

genul proxim, si de diferenta sa specifica in raport cu celelalte modalitati de

reglementare a relatiilor sociale.

In decursul anilor, dreptului i s-au dat diferite definitii, unele mai bogate si

mai detaliate, altele mai simple, asa incat perceptia sa a devenit mai usoara, iar

realitatea si aplicarea normelor sale fiind stimulata de intelegerea sensului si

semnificatiilor conduitei prescrise in relatiile umane.

La romani, in "Digeste" ("Digesta" sau "Pandectele", aparuta in timpul

domniei imparatului Justinian, care a numit-o "Adevaratul si preasfantul templu al

dreptatii"), gasim cea mai celebra dintre definitii, aceea a jurisconsultului Ulpianus



"Juris praecepta sunt haec: honeste vivere, neminem laedere, suum jus cuique

tribuere adica: a trai in mod cinstit, a nu face rau nimanui, a atribui fiecaruia ce

este al sau. Aceasta definitie, pe care romanii au luat-o de la filosofii stoici, reflecta o

mentalitate inaintata, o anumita morala care nu s-a introdus in dreptul roman decat in

epoca clasica.

Defectul acestei definitii a fost insa acela ca era in contradictie atat cu

conceptia romana imediat urmatoare, cat si cu sistemele juridice ale altor popoare,

dar si ca nu deosebeste dreptul de morala, principiile pe care le enunta, cel putin

honeste vivere, fiind in afara de domeniul strict al dreptului.

O alta definitie pe care o gasim la romani este aceea a lui Celsus:"Jus est

ars boni et aequi", adica "dreptul este-arta binelui si a echitatii", bonum insemnand

cinste, onestitate, iar aequum, egalitate, proportionalitate, atribuirea fiecaruia ce-i

apartine

Si aceasta definitie are defectul de a trece peste limitele dreptului, caci

considera dreptul ca o regula cuprinzand in ea si virtutea onestitatii. Or, in realitate,

ceea ce romanii numeau honestum, bonum, cuprinde intre alte virtuti si justitia si

dreptul

Dreptul prezinta trei caractere, care-1 distinge de alte discipline sociale.

- Dreptul are un caracter normativ, fiind o regula de conduita in relatiile

dintre oameni. El are ca scop realizarea ordinii in societate si a intelegerii sociale, a

binelui comun. Dreptul trebuie sa concilieze interesele individuale cu cele sociale, sa

realizeze un echilibru intre aceste interese, intre autoritate si libertate.

Normativitatea juridica este caracterul specific al dreptului ca fenomen

social. Dreptul se margineste la raporturile oamenilor intre ei, implica alteritatea si nu

priveste nici indatoririle religioase si nici fata de ei insisi. Existenta dreptului este

data de necesitatea stabilirii unor norme de conduita obligatorii intre oameni. Aceste

reguli se statornicesc in societate in conformitate cu anumite valori sociale. Ele se

manifesta ca un ansamblu sistematic si unitar de reguli de conduita, instituite sau recunoscute

de puterea de stat, respectarea lor fiind asigurata, la nevoie, prin forta

coercitiva a statului.

BIBLIOGRAFIE

Bergel J.L.: "Théorie générale du droit", Dalloz, Paris, 1989.

Ciobanu D.: "Introducere in studiul dreptului", Editura Hyperion XXI,

Bucuresti, 1992.

Craiovan I.: "Teoria generala a dreptului", Editura Militara, Bucuresti,

Del Vecchio G.: "Lectii de filozofie juridica", Editura Europa Nova,

Bucuresti, 1995.

Mazilu D-tru.: "Tratat de teoria generala a dreptului", Editura Lumina Lex,

Bucuresti, 2004.

Popa N.: "Teoria generala a dreptului", Editura Proarcadia, Bucuresti, 1993.

Popescu S.: "Teoria generala a dreptului", Editura Lumina Lex, Bucuresti,

Sida A.: "Introducere in teoria generala a dreptului", Editura Augusta,

Timisoara

Stroe C-tin: "Compendiu de filozofie a dreptului", Editura Lumina Lex,

Bucuresti, 1999.

Terre Fr.: "Introduction generale au droit", Dalloz, ed. II, Paris, 1994.

Top D. : "Introducere in studiul dreptului", Editura Daniel, Targoviste,

CARACTER

OBLIGATORIU SI

SANCTIONATOR

Vallimarescu Al.: "Tratat de enciclopedia dreptului", Editura Lumina Lex,

Bucuresti, 1999.

Voicu C.: ,Teoria generala a dreptului", Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2002.

Vonica R.P. : "Introducere generala in drept", Editura Lumina Lex,

Bucuresti, 2000.










Document Info


Accesari: 2533
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2022 )