Totalitatea normelor juridice care reglementeaza relatiile dintre soti, cu privire la bunurile lor si pe cele care se stabilesc intre soti si tertele persoane privind bunurile sotilor, constituie regimul juridic al bunurilor sotilor, adica regimul matrimonial.
In dreptul comparat, regimurile matrimoniale se clasifica dupa mai multe criterii. Astfel, dupa izvorul lor, regimurile matrimoniale sunt legale sau conventionale, dupa cum sunt stabilite prin lege sau prin conventie. Dupa structura lor, regimurile matrimoniale sunt de comunitate, universale sau partiale de bunuri si de separatie (regimul separatiei de bunuri si regimul dotal). In sfarsit, regimurile matrimoniale sunt imitabile si mutabile, dupa cum nu se pot modifica, respectiv se pot modifica in timpul casatoriei.[1]
Regimul matrimonial potrivit Codului familiei.
Regimul matrimonial instituit de Codul familiei este un regim legal si obligatoriu. Bunurile dobandite in timpul casatoriei de oricare dintre soti, sunt de la data dobandirii lor, bunuri comune ale sotilor. Orice conventie contrara este nula. Articolul 31 din Codul familiei stabileste expres si limitativ categoriile de bunuri proprii ale sotilor.
Regimul matrimonial potrivit Codului civil din 2009.
Potrivit Codului civil din 2009, viitorii soti pot alege ca regim matrimonial: comunitatea legala, separatia de bunuri sau comunitatea conventionala. Indiferent de regimul matrimonial ales, nu se poate deroga de la dispozitiile secțiunii privind regimul matrimonial de baza, daca prin lege nu se prevede altfel.
Regimul separației de bunuri
In conformitate cu dispozițiilor privind regimul separației de bunuri, fiecare dintre soti este proprietar exclusiv in privinta bunurilor dobandite inainte de incheierea casatoriei, precum si a celor pe care le dobandeste in nume propriu dupa aceasta data. La adoptarea acestui regim, notarul public intocmeste un inventar al bunurilor mobile proprii, indiferent de modul lor de dobandire. Bunurile dobandite impreuna de soti apartin acestora in proprietate comuna pe cote-parti, in conditiile legii. Niciunul dintre soti nu poate fi tinut de obligatiile nascute din acte savarsite de celalalt sot. Cu toate acestea, sotii raspund solid 838j97i ar pentru obligatiile asumate de oricare dintre ei pentru acoperirea cheltuielilor obisnuite ale casatoriei si a celor legate de cresterea si educarea copiilor. La incetarea regimului separatiei de bunuri, fiecare dintre soti are un drept de retentie asupra bunurilor celuilalt pana la acoperirea integrala a datoriilor pe care le au unul fata de celalalt.
Regimul comunitatii
conventionale.
Regimul comunitatii conventionale se aplica atunci cand, in conditiile si limitele prevazute in prezenta sectiune, se deroga, prin conventie matrimoniala, de la dispozitiile privind regimul comunitatii legale.
In cazul in care se adopta comunitatea conventionala, conventia matrimoniala se poate referi la unul sau mai multe dintre urmatoarele aspecte:
a) includerea in comunitate a unor bunuri proprii dobandite inainte sau dupa incheierea casatoriei, cu exceptia celor prevazute la art. 340 lit. b) si c);
b) restrangerea comunitatii la bunurile anume determinate in conventia matrimoniala, indiferent daca sunt dobandite inainte sau in timpul casatoriei;
c) obligativitatea acordului ambilor soti pentru incheierea anumitor acte de administrare; in acest caz, daca unul dintre soti se afla in imposibilitate de a-si exprima vointa sau se opune in mod abuziv, celalalt sot poate sa incheie singur actul, insa numai cu incuviintarea prealabila a instantei de tutela;
d) includerea clauzei de preciput; executarea clauzei de preciput se face in natura sau, daca acest lucru nu este posibil, prin echivalent, din valoarea activului net al comunitatii;
e) modalitati privind lichidarea comunitatii conventionale.
Caracterele regimului matrimonial reglementat de Codul familiei.
Regimul matrimonial actual prezinta urmatoarele caracteristici:
este un regim legal, care isi are izvorul in Codul familiei si nu in conventia sotilor;
este un regim de comunitate partiala, deoarece exista categorii de bunuri dobandite dupa incheierea casatoriei care raman bunuri proprii ale sotilor;
este un regim obligatoriu, sotii neputand sa deroge prin vointa lor de la dispozitiile imperative ale legii in aceasta materie;
Potrivit art. 30 alin. 2 din Codul familiei orice conventie contrara este nula.
este un regim imutabil, deoarece nu poate fi modificat dupa incheierea casatoriei.
femeia si barbatul sunt egali in ceea ce priveste drepturile patrimoniale rezultand din casatorie. Sotii administreaza si folosesc impreuna bunurile comune si dispun tot astfel de ele.
Potrivit Codului familiei, sotii au doua categorii de bunuri: bunurile comune si bunurile proprii. Bunurile comune formeaza masa bunurilor comune, iar bunurile proprii, masa bunurilor proprii. Fiecare dintre acestea prezinta un regim juridic distinct.
Potrivit articolului 30 alin. 1 din Codul familiei, bunurile dobandite in timpul casatoriei, de oricare dintre soti, sunt, de la data dobandirii lor, bunuri comune ale sotilor.
La randul sau, articolul 31 din Codul familiei enumera expres si limitativ categoriile de bunuri proprii ale fiecarui sot. Din coroborarea acestor texte de lege rezulta ca un bun va fi considerat bun comun, daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
este dobandit in timpul casatoriei, de oricare dintre soti;
nu face parte din categoria bunurilor proprii expres si limitativ enumerate de articolul 31 din Codul familiei.
A. Bunurile comune ale sotilor
Notiunea de bun.
Prin bunuri se inteleg bunurile in sens larg, adica atat bunurile ce pot fi obiect al drepturilor patrimoniale, cat si drepturile patrimoniale si actiunile privind bunurile si alte drepturi patrimoniale. Astfel, s-a decis ca prin notiunea de bunuri dobandite in timpul casatoriei se inteleg toate drepturile patrimoniale, deci si drepturile de creanta.[2]
Se considera ca in categoria bunurilor comune trebuie cuprinsa nu numai dobandirea unui drept, ci si dobandirea posesiei chiar cu rea-credinta asupra unui bun, cu titlul unei comunitati de fapt.[3]
Notiunea de a dobandi
A dobandi inseamna a deveni titularul unui drept real sau de creanta prin intermediul unor acte sau fapte juridice sau in temeiul legii. Bunul devine comun fara a deosebi daca in actul de achizitie au fost trecuti ambii soti sau numai unul dintre ei.
Data dobandirii bunurilor este aceea cand unul dintre soti devine titularul dreptului respectiv.[4] De exemplu, ca regula, in cazul contractului de vanzare-cumparare, dreptul de proprietate se transmite la momentul incheierii acestuia, si nu la acela in care unul dintre soti a intrat in posesia bunului sau la acela in care a fost achitat pretul.
Precizari speciale merita situatia in care unul dintre soti dobandeste un drept de creanta care il indreptateste sa pretinda transmiterea unui drept de proprietate asupra unui lucru. In acest caz, cele doua momente trebuie analizate separat daca ele se situeaza in timpul sau in afara casatoriei. Suntem in prezenta a doua drepturi care se dobandesc succesiv, dar unul in timpul casatoriei si celalalt inaintea casatoriei sau dupa aceasta. Dreptul dobandit in timpul casatoriei este bun comun, daca nu face parte din categoriile de bunuri pe care art. 31 le considera ca fiind proprii.[5]
Bunurile dobandite de oricare dintre soti.
Din formularea articolului 30 alin. 1 din Codul familiei, rezulta ca legea nu cere contributia directa a ambilor soti la dobandirea unui anumit bun individual determinat. Aceasta, deoarece contributia sotilor poate fi directa, constand in mijloace banesti sau munca investita sau indirecta, de exemplu, munca in gospodarie. De asemenea, comunitatea de bunuri este un efect legal al casatoriei, deci, un bun va fi considerat comun chiar daca unul dintre soti nu a contribuit efectiv la dobandirea lui. De aceasta contributie se tine, insa, seama, pentru determinarea partilor ce se cuvin sotilor in cazul impartirii masei bunurilor comune.
Proprietatea sotilor asupra bunurilor comune este o proprietate comuna in devalmasie. Proprietatea devalmasa se caracterizeaza prin aceea ca mai multe persoane sunt proprietare impreuna asupra bunului care este obiectul acestui drept, fara ca dreptul sa fie divizat pe cote-parti si fara ca bunul sa fie impartit corespunzator acestora. Prin urmare, nici dreptul de proprietate (si cel de folosinta), nici bunul asupra caruia poarta nu sunt divizate intre membri.[6]
Art. 48 alin. 1 din Constitutie garanteaza egalitatea sotilor in casatorie. De asemenea, potrivit art. 35 alin. 1 din Codul familiei, sotii administreaza si folosesc impreuna bunurile comune si dispun tot astfel de ele. Rezulta ca, in timpul casatoriei, sotii hotarasc impreuna in legatura cu bunurile care fac parte din comunitate, indiferent de contributia fiecaruia la dobandirea acesteia. De contributia fiecaruia se tine seama numai la desfacerea casatoriei si nu in timpul acesteia.
Neintelegerile dintre soti cu privire la bunurile lor nu pot fi rezolvate de catre nici o autoritate. Refuzul unuia dintre soti de a instraina o constructie bun comun nu poate fi considerat ca ar constitui abuz de drept si nu poate fi sanctionat. Dezacordul dintre soti cu privire la bunurile lor comune poate constitui, in anumite cazuri, motiv temeinic pentru impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei.
Mandatul tacit reciproc
Pentru a usura desfasurarea operatiunilor juridice obisnuite si pentru ca, in majoritatea cazurilor, sotii se consulta si hotarasc impreuna cu privire la raporturile patrimoniale in care se angajeaza, legea a creat regula mandatului tacit reciproc. Articolul 35 alin. 2 din Codul familiei arata ca oricare dintre soti, exercitand singur aceste drepturi, este socotit ca are si consimtamantul celuilalt sot. Cu toate acestea, nici unul dintre soti nu poate instraina si nici nu poate greva un teren sau o constructie ce face parte din bunurile comune, daca nu are consimtamantul expres al celuilalt sot. Din acest text rezulta urmatoarele:
un sot nu are nevoie pentru a savarsi operatiuni juridice si in numele celuilalt, de un mandat in forma prevazuta de dreptul comun. Dreptul de reprezentare reciproca a sotilor rezulta din dispozitiile legii;
atunci cand unul dintre soti savarseste acte juridice in legatura cu bunurile comune, se prezuma ca are si consimtamantul celuilalt sot.
Prezumtia mandatului tacit reciproc.
Prezumtia ca un sot are si consimtamantul celuilalt atunci cand face acte de folosinta, administrare sau dispozitie cu privire la bunurile comune are caracter relativ. Sotul care nu a consimtit personal la savarsirea actului poate dovedi ca nu si-a dat acordul la incheierea acestuia. Lipsa consimtamantului poate sa rezulte si din anumite imprejurari de fapt, ca de exemplu, sotii erau despartiti la momentul incheierii actului juridic respectiv. Dar, pentru ocrotirea tertilor de buna-credinta, pentru obtinerea anularii actului, sotul care nu a participat personal la incheierea acestuia trebuie sa dovedeasca si reaua-credinta a cocontractantului, respectiv faptul ca acesta a avut cunostinta despre opozitia sa sau despre faptul ca nu a fost consultat cu privire la incheierea actului.
Limitele mandatului tacit reciproc.
Potrivit art. 35 alin. 2 teza a doua din Codul familiei, prezumtia de mandat tacit reciproc nu se aplica in cazul grevarii sau a instrainarii terenurilor sau a constructiilor care fac parte din comunitatea de bunuri. Pentru asemenea acte, este necesar consimtamantul expres al ambilor soti. In general, in practica, acest text a fost interpretat in sens extensiv, ca referindu-se la actele de instrainare cu privire la imobile in general (si nu numai la cele aratate expres in Codul familiei) sau, uneori, chiar si la alte acte care produc consecinte grave asupra comunitatii de bunuri, de exemplu imparteala. Criteriul folosit a fost acela al consecintelor grave asupra comunitatii de bunuri.
Sanctiunea incalcarii regulilor prevazute de art. 35 din Codul familiei.
Sotul care nu si-a dat consimtamantul la incheierea unui act juridic cu privire la un bun comun poate obtine anularea actului juridic incheiat fara acordul sau. Actul incheiat de celalalt sot este lovit de nulitate relativa. Sotul al carui consimtamant expres a lipsit la instrainare sau grevare poate sa confirme actul incheiat.
Sotul care nu si-a dat acordul are la indemana actiunea in anulare, indiferent daca actul incheiat de celalalt sot are ca obiect bunurile imobile la care face expres referire art. 35 alin. 2 teza a doua sau alte categorii de bunuri. Diferenta consta, insa, in ceea ce priveste pozitia tertului cocontractant, deoarece, in cazul instrainarii imobilelor, practica este in sensul ca buna sa credinta nu se mai poate prezuma, atata timp cat dispozitiile legale arata ca, in asemenea situatii, este necesar si consimtamantul expres al celuilalt sot.
Daca confirmarea nu are loc si lipsa consimtamantului a fost dovedita cu orice mijloc de proba actul este anulabil in intregime, acesta neputand fi considerat valabil in limitele partii codevalmase.
D. Impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei
Din dispozitiile articolului 30 alin. 2 din Codul familiei, care sanctioneaza intelegerile contrare regulilor care guverneaza regimul matrimonial, rezulta ca impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei nu se poate face prin conventia sotilor, ci numai in cazurile prevazute de lege si anume:
la cererea unuia dintre soti, prin hotarare judecatoreasca, in conditiile art. 36 alin. 2 din Codul familiei;
la cererea creditorilor personali ai unuia dintre soti, in conditiile art. 33 alin. 2 si 3 din Codul familiei;
in cazul confiscarii bunurilor anume determinate sau a unei cote-parti dintr-un bun al sotilor.
1. Impartirea bunurilor comune la cererea unuia dintre soti
Potrivit art. 36 alin. 2 din Codul familiei, pentru motive temeinice, bunurile comune, in intregime sau numai o parte din ele, se pot imparti prin hotarare judecatoreasca si in timpul casatoriei. Bunurile astfel impartite devin proprii. Bunurile neimpartite, precum si cele ce se vor dobandi ulterior, sunt bunuri comune.
Conditiile cerute pentru impartirea bunurilor comune la cererea unuia dintre soti:
a) impartirea se poate face numai pentru motive temeinice. Aprecierea acestor motive este lasata in sarcina instantelor judecatoresti.
Din practica instantelor rezulta ca au fost considerate motive temeinice care justifica impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei:
abandonarea fortata a domiciliului comun, datorita relelor tratamente, alungarii etc.;
cand unul dintre soti intretine relatii de concubinaj si detine o parte din bunurile comune, existand pericolul de irosire;
simpla despartire in fapt a sotilor nu constituie motiv temeinic pentru impartirea bunurilor comune, fiind doar o imprejurare care, coroborata cu alte situatii de fapt (cum ar fi instrainarea bunurilor fara consimtamantul celuilalt sot), poate determina admiterea actiunii;
varsta inaintata si starea de boala a unuia dintre soti.
b) impartirea se poate face numai pe calea unei actiuni judecatoresti.
c) se pot imparti, in intregime sau in parte, numai bunurile comune existente in momentul la care aceasta este ceruta. Bunurile a caror imparteala nu s-a cerut si cele dobandite dupa impartire raman bunuri comune.[7]
Hotararea prin care se impart bunurile comune in timpul casatoriei are caracter declarativ si nu constitutiv de drepturi iar reluarea convietuirii sotilor dupa solutionarea unui atare litigiu nu este de natura sa inlature efectele hotararii de partaj cu privire la acestea.
2. Impartirea bunurilor comune la cererea creditorilor personali ai unuia dintre soti
Potrivit art. 33 din Codul familiei, bunurile comune nu pot fi urmarite de creditorii personali ai unuia dintre soti (art. 33 alin. 1). Cu toate acestea, dupa urmarirea bunurilor proprii, creditorul sau personal poate cere urmarirea bunurilor comune, insa numai in masura necesara pentru acoperirea creantei sale (art. 33 alin. 2). In acest din urma caz, bunurile atribuite prin impartire fiecarui sot devin proprii (art. 33 alin. 3).
Conditiile impartirii bunurilor comune la cererea creditorilor personali ai unuia dintre soti:
creditorii personali pot cere impartirea bunurilor comune numai dupa urmarirea bunurilor proprii, daca acestea nu sunt suficiente pentru acoperirea creantei lor;
actiunea apartine numai creditorilor personali ai unuia dintre soti;
se impart numai bunurile necesare acoperii creantei. Celelalte bunuri isi pastreaza caracterul de bunuri comune, deci imparteala nu pune capat comunitatii.
3. Confiscarea bunurilor anume determinate sau a unei cote-parti dintr-un bun al sotilor. Imparteala bunurilor comune in cadrul contestatiei la masurile asiguratorii sau de urmarire.
In situatia condamnarii unuia dintre soti la pedeapsa confiscarii bunurilor anume determinate sau a unei cote-parti dintr-un bun, aceasta pedeapsa loveste partea codevalmasa a sotului condamnat din masa bunurilor comune. In consecinta, statul se substituie sotului condamnat, devenind proprietar comun cu celalalt sot (necondamnat) asupra bunurilor comune anume determinate. In aceasta situatie, atat sotul celui condamnat, cat si statul, care actioneaza nu in calitate de creditor, ci de proprietar, pot sa ceara incetarea proprietatii comune prin impartirea bunurilor comune. Decretul nr. 841 din 3 ianuarie 1965 cu privire la iesirea din indiviziune a statului a fost abrogat prin Legea nr. 1 din 16 februarie 1992, astfel ca, in prezent, se aplica dreptul comun.[8]
Sediul materiei privind bunurile proprii ale sotilor il constituie art. 31 din Codul familiei. Acesta enumera expres si limitativ categoriile de bunuri proprii ale sotilor. Aceasta caracterizare rezulta si din dispozitiile art. 30 alin. 2 din Codul familiei, care interzice conventiile contrare regimului matrimonial legal.
Categoriile de bunuri proprii ale sotilor. Potrivit art. 31 din C.fam., sunt bunuri proprii ale fiecarui sot:
1. Bunurile dobandite inainte de incheierea casatoriei (art. 31 lit. a) din Codul fam.).
De fapt, dispozitia expresa, in sensul ca aceasta categorie de bunuri sunt proprii, nici nu era necesara in raport cu redactarea art. 30 din C.fam. care arata ca sunt bunuri comune numai cele dobandite dupa incheierea casatoriei.
Nu intra in comunitatea de bunuri nici bunurile dobandite de soti inainte de casatorie, daca acestia au trait in concubinaj in perioada respectiva. Raporturile patrimoniale dintre parti se supun in aceasta perioada regulilor proprietatii comune pe cote parti.
2. Bunurile dobandite in timpul casatoriei prin mostenire, legat sau donatie, afara numai daca dispunatorul a prevazut ca ele vor fi comune (art. 31 lit. b) din Codul fam.).
Pentru ca un bun sa fie considerat bun propriu in virtutea acestor dispozitii, este necesara indeplinirea urmatoarelor conditii:
sa fie dobandit prin mostenire, legat sau donatie. Bunurile din aceasta categorie devin proprii, care daca au fost obtinute in timpul casatoriei, datorita caracterului personal al dobandirii lor.[9] Prin prisma acestui text, calitatea dispunatorului nu are nici o relevanta. In masura in care exista dispozitii in alte materii, acestea raman aplicabile. Deoarece legea nu distinge, rezulta ca aceasta se refera la orice categorii de donatii.
dispunatorul sa nu fi prevazut ca bunurile vor fi comune. Proba vointei dispunatorului ca bunul sa devina propriu se poate face cu orice mijloc de proba. Vointa dispunatorului ca bunul sa devina comun nu trebuie sa fie neaparat expresa, ea poate fi si tacita, daca este neindoielnica. Aceasta solutie se aplica in ceea ce priveste, de exemplu, darurile de nunta.
3. Bunurile de uz personal si cele destinate exercitarii profesiei unuia dintre soti (art. 31 lit. c) din Codul fam.).
Din considerente de ordin moral, legiuitorul a exceptat bunurile de folosinta personala din categoria bunurilor comune, pentru ca ar fi nefiresc ca acestea sa fie supuse regulilor din materia comunitatii, respectiv sotii sa exercite impreuna dreptul de folosinta, administrare si dispozitie asupra lor sau sa fie impartite in cazul unui eventual divort. Intra in aceasta categorie obiectele de imbracaminte, de folosinta personala si alte asemenea categorii, care, de obicei, au valoare materiala relativ redusa.
Bunul de folosinta personala devine propriu chiar daca a fost procurat cu mijloacele bunurilor comune.[10] Dar, deoarece, aceste bunuri sunt cumparate in general din salariu, achizitionarea lor scade contributia sotului in cauza la comunitatea de bunuri, contributie de care se va tine seama cu ocazia unui eventual divort.
Bunurile destinate exercitarii profesiei unuia dintre soti devin si ele bunuri proprii, tot din considerente de ordin moral, ca si bunurile de folosinta personala. Se aplica aceleasi reguli ca si in cazul celor destinate uzului personal.
4. Bunurile dobandite cu titlu de premiu sau recompensa, manuscrisele stiintifice sau literare, schitele si proiectele artistice, proiectele de inventii si inovatii, precum si alte asemenea bunuri (art. 31 lit. d) din Codul fam.).
Bunurile dobandite cu titlu de premiu sau recompensa sunt proprii sotului care a adus un aport exceptional in munca pe care o presteaza, datorita priceperii si calitatilor sale personale, ceea ce a justificat acordarea distinctiei.[11]
Cat privesc Manuscrisele stiintifice sau literare, schitele si proiectele artistice, proiectele de inventii si inovatii, precum si alte asemenea bunuri, textul art. 31 lit. d) din Codul familiei nu se refera nici la drepturile morale de autor, nici la drepturile patrimoniale de autor, ci la manuscrisele stiintifice sau literare, schitele si proiectele artistice, proiecte de inventii si inovatii si alte asemenea bunuri. Toate acestea reprezinta obiectele materiale prin care se exteriorizeaza opera de creatie literara a autorului. Obiectul material in care se incorporeaza opera si prin care aceasta se exteriorizeaza este distinct de opera de creatie intelectuala. Autorul are un drept de proprietate asupra obiectului material prin care se exteriorizeaza opera de creatie intelectuala, care este bun propriu. Sumele primite de autor cu titlu de remuneratie pentru opera sa constituie bun comun.
5. Indemnitatea de asigurare sau despagubire pentru pagubele pricinuite persoanei (art. 31 lit. e) din Codul fam.).
Motivul pentru care aceste bunuri devin proprii este destinatia lor personala si stransa legatura cu persoana sotului in cauza.
6. Valoarea care reprezinta si inlocuieste un bun propriu sau bunul in care a trecut aceasta valoare (art. 31 lit. f) din Codul fam.).
In acest caz bunul dobandit devine propriu in temeiul subrogatiei reale cu titlu universal, care are scopul de a evita confuzia intre grupa bunurilor comune si aceea a bunurilor proprii apartinand fiecaruia dintre soti.[12]
Subrogatia reala isi produce efectele si partial, in cazul in care un bun comun a fost reparat ori modificat cu bunuri proprii sau cand a fost dobandit in parte cu bunuri proprii si in parte cu bunuri comune.[13]
Subrogatia reala cu titlu universal este expres reglementata de lege numai pentru bunurile proprii. Dar aceasta nu inseamna ca nu functioneaza si la nivelul bunurilor comune, deoarece este o functie a patrimoniului.
Dovada bunurilor comune se face pe calea prezumtiei de comunitate. Potrivit art. 30 alin. 3 din Codul familiei, calitatea de bun comun nu trebuie sa fie dovedita. Prezumtia de comunitate are caracter relativ si, ca urmare, poate fi rasturnata.
Calitatea de bun propriu nu se mai prezuma. Aceasta trebuie dovedita.
Potrivit art. 5 alin. 1 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si juridice, dovada ca un bun este propriu se va putea face, intre soti, prin orice mijloc de proba.
Sectiunea 3 Datoriile sotilor
Ca si bunurile sotilor, datoriile acestora se clasifica in :
datorii comune
datorii proprii
Datoriile comune sunt determinate limitativ de lege. Toate celelalte datorii sunt personale fiecaruia dintre soti. Legea prezuma ca datoriile sotilor sunt personale cata vreme nu se dovedeste ca fac parte din categoria celor comune. Corespunzator celor doua feluri de datorii, sotii au doua categorii de creditori: personali si comuni.[14]
Datoriile comune ale sotilor
Sunt expres aratate de art. 32 din Codul familiei, care dispune in sensul ca sunt datorii comune:
cheltuielile facute cu administrarea oricaruia dintre bunurile comune;
obligatiile ce au contractat impreuna;
obligatiile contractate de fiecare dintre soti pentru implinirea nevoilor obisnuite ale casatoriei;
repararea prejudiciului cauzat prin insusirea de catre unul dintre soti a unor bunuri proprietate socialista, daca prin aceasta au sporit bunurile comune ale sotilor.
Prin adoptarea Constitutiei din 1991, aceste dispozitii ale Codului familiei au fost implicit modificate. Va constitui datorie comuna a sotilor obligatia de a repara prejudiciul cauzat prin insusirea ilicita a unor bunuri proprietate publica.[15]
Exercitii
M.G. a chemat in judecata pe sotia sa M.A., cerand ca aceasta sa-i permita accesul in apartamentul care constituie domiciliul lor comun si a fost achizitionat in timpul casatoriei.
Parata a introdus, la randul ei, cerere reconventionala, solicitand sa se constate ca apartamentul in care locuieste este bunul ei propriu, in conformitate cu art. 31 Codul fam.
Din depozitiile martorilor audiati, precum si din chitanta CEC Cluj nr. 14869 din 19.03. 1974, se constata ca pretul intregului apartament, desi apar contractanti ambii soti, a fost achitat de parata din sume de bani ce constituiau bun propriu, situatie confirmata chiar de reclamant prin declaratia autentificata de la dosar. (dec.civ. 2640 din 27.11.1974)
A) Ce va hotari instanta?
Prin sentinta civila 4805/29.05.1996, Judecatoria sect. 2 Bucuresti a admis in parte actiunea formulata de reclamanta D.F. impotriva paratilor T.L. si ICRAL Foisor, prin care s-a solicitat sa se constate nulitatea contractului de vanzare-cumparare 11612/14.01.1992, incheiat intre parati cu privire la apartamentul nr. 3, in sensul ca a anulat partial contractul de vanzare-cumparare numai pentru cota de ½ asupra careia se retine ca parata avea un drept locativ propriu.
Impotriva sentintei a declarat apel paratul,
criticand-o ca netemeinica si nelegala, caci nu s-au avut
in vedere prevederile art
Din probele dosarului rezulta ca paratul i-a ascuns reclamantei demersurile facute in vederea cumpararii apartamentului, ca la data cumpararii apartamentului, partile erau despartite in fapt, ca actul de vanzare-cumparare si procesul-verbal de predare-primire au fost incheiate numai de parat.
A) Ce valoare are prezumtia de mandat tacit reciproc?
B) Ce va hotari instanta superioara?
Reclamanta a chemat in judecata pe sotul sau CD solicitand desfacerea casatoriei din vina exclusiva a sotului parat.
Din probele administrate rezulta ca intre soti nu se puteau desfasura raporturi intime normale, datorita unor nepotriviri de ordin fiziologic, din cauza acestor probleme, sotia fiind si internata in spital de mai multe ori.
Instanta a respins actiunea motivind ca, desi intre soti exista neintelegeri, acestea nu sunt de natura sa faca imposibila reluarea traiului in comun, ele fiind determinate in special de faptul ca sotii nu au avut o locuinta proprie, precum si de unele lipsuri materiale, motive ce pot fi cu timpul inlaturate.
Enumerati obligatiile reciproce intre soti.
Sotul poate intretine relatii sexuale cu sotia sa in lipsa consimtamintului acesteia? Daca nu, cum se sanctioneaza fapta sotului din punct de vedere al dreptului familiei? Dar din punct de vedere penal?
Este corecta solutia instantei?
LE a chemat in judecata pe sotul ei LF, de care este despartita in fapt, cerand a se constata ca imobilul in litigiu constituie in intregime bunul sau propriu fiind cumparat cu bani primiti de ea cu titlu de donatie de la mama sa, si sa se dispuna intabularea acestuia imobil in intregime pe numele ei.
Instanta a admis actiunea astfel cum a fost formulata.
Paratul a atacat hotarirea pe motivul ca instanta a nesocotit probele administrate din care rezulta in mod neechivoc vointa donatoarei de a gratifica pe ambii soti.
Imprejurarile de fapt aratate de pirit sunt urmatoarele: mutarea donatoarei si a sotului ei in imobilul aflat in litigiu, unde s-au bucurat de sprijinul material si moral al sotilor, cumpararea pe numele ambilor soti a imobilului si ducerea tratativelor de cumparare de ambii soti; inscrierea imobilului in cartea funciara pe numele ambilor soti; comportarea acestora ca proprietari si investitiile facute indeosebi prin contributia sotului, respectiv integul lor comportament precum si al donatoarei, care ar fi de natura sa duca la concluzia ca donatoarea a vrut sa-i gratifice pe ambii soti.
In ce conditii bunurile dobandite de unul dintre soti prin legat sau donatie devin comune?
Cum poate fi dovedita vointa dispunatorului si ce conditii trebuie sa indeplineasca aceasta?
Este admisibila actiunea prin care unul dintre soti cere sa se constate ca un bun dobindit in timpul casatoriei este bun propriu?
ZR si sotul sau ZG au platit in timpul casatoriei din venituri comune suma de 41.585 lei cu titlu de sulta pentru imobilul care, ca urmare a deschiderii succesiunii parintilor lui ZG a fost atribuit de instanta acestuia cu obligarea la plata unei sulte catre ceilalti mostenitori.
ZR a atacat hotarirea prin care s-a retinut ca imobilul este bun propriu al lui pe considerentul ca decizia tribunalului este gresita deoarece prin plata sultei catre fratii paratului ZG s-a efectuat practic o vanzare de drepturi succesorale, astfel incat cota din imobilul respectiv constituie bun comun.
Ce va hotara instanta superioara?
2. Bunul primit de unul dintre soti printr-un legat al carui mobil a fost ingrijirea testatorului este propriu sau comun? Ce consecinte produce faptul ca celalalt sot a contribuit la ingrijirea testatorului?
Prin actiunea introdusa la 15 ianuarie 1988, Z.M. a chemat in judecata pe Z.G. pentru a se dispune desfacerea casatoriei dintre ei si paratajarea bunurilor comune dobindite in timpul acesteia.
Judecatoria Oltenita a pronuntat o hotarare prin care a declarat desfacuta casatoria partilor si a dispus partajarea bunurilor comune in sensul prevazut in dispozitiv.
Instanta a respins capatul de cerere formulat de reclamant si avand ca obiect constatarea ca, la dobandirea autorturismului a avut o contributie de 51.000 lei din bunuri proprii, pe considerentul ca acesta nu a prezentat nici un inscris doveditor in acest sens.
Cum se probeaza calitatea de bun comun?
Prezumtia de comunitate are caracter realativ sau absolut?
3. Cum se face dovada bunurilor proprii intre soti?
7. La data de 10 martie 1992 LNI a chemat in judecata pe
EG si EA pentru a se constata ca la data de 18 decembrie
Din actele dosarului rezulta ca parata nu a semnat inscrisul constatator, ca aceasta a recunoscut ca a fost acasa cand cumparatorul a adus avansul, iar martorii semnatari ai inscrisului au declarat ca parata a fost de fata la incheierea conventiei si la inmanarea avansului.
Instanta de fond a admis actiunea si a constat dreptul de proprietate al reclamantului.
Sentinta a fost atacata pe considerentul ca parata nu a consimtat expres la vanzarea imobilului bun comun, actul intocmit de sotul ei nefiindu-i opozabil si in aceste conditii conventia este afectata de nulitate relativa, ale carei efecte trebuie sa le suporte si reclamantul, care nu s-a interesat de natura bunului.
1. Ce va hotari instanta superioara?
8. Judecatoria sectorului 3 Bucuresti a admis actiunea reclamantei PA formulata impotriva paratului P.M., prin care aceasta a solicitatat partajarea bunurilor comune dobandite in timpul casatoriei.
Judecatoria a retinut ca reclamanta a facut dovada motivelor temeinice care sa justifice impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei - faptul ca paratul a cheltuit banii si faptul ca reclamanta si copilul rezultat din casatorie nu au asigurate conditii materiale pentru existenta.
Aratati conditiile in care pot fi impartite bunurile comune in timpul casatoriei, la cererea unuia dintre soti.
Ce se intelege prin motive temeinice pentru impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei si cine apreciaza asupra acestor motive?
AM a chemat in judecata pe sotul ei AI pentru impartirea bunurilor comune dobandite in timul casatoriei.
In acest proces, AST fiul major al partilor a introdus cerere de interventie in interes propriu, cerand sa se constate ca apartamentul dobandit in timpul casatoriei si unele bunuri mobile formeaza proprietatea sa in proportie de 1/3.
Intervenientul a aratat ca a gospodarit impreuna cu parintii, contribuind la dobandirea acestor bunuri si figureaza alaturi de mama sa in contractul de construire a locuintei.
Instanta a respins cererea de interventie ca inadmisibila pe considerentul ca devalmasia si coproprietatea nu pot exista.
Aratati care este natura juridica a comunitatii de bunuri.
Este corecta solutia instantei?
|
