FACULTATEA DE MARKETING SI AFACERI ECONOMICE INTERNATIONALE
SPECIALIZAREA : MARKETING; AFACERI ECONOMICE INTERNATIONALE
SUBIECTE PENTRU EXAMENUL LA DISCIPLINA DREPT CIVIL SEMESTRUL I
Anul universitar 2008 - 2009
Notiunea de drept are mai multe acceptiuni: drept subiectiv; drept obiectiv; stiinta dreptului.
Dreptul subiectiv (care apartine subiectului) este prerogativa, facultatea sau posibilitatea, recunoscuta unei persoane, de a pretinde sa i se dea ceva, sa i se execute o anumita prestatie, sa obtina de la o alta persoana adoptarea unei anumite conduite sau abtinerea de la anumite actiuni.
Dreptul obiectiv este alcatuit din ansamblul normelor juridice recunoscute sau instituite de catre stat, pe care membrii societatii le respecta de bunavoie sau sub amenintarea fortei de constrangere a statului. Stiinta dreptului are ca obiect de studiu normele juridice
Dreptul apare ca un ansamblu de reguli de comportare in relatiile sociale, al caror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusa - pentru toti membrii societatii organizate.
DIVIZAREA:
Jurisconsultul roman Ulpian a fost cel care a pus in evidenta divizarea dreptului in drept public si drept privat, definindu-le astfel:
- Jus publicum est quod ad statum rei romanae spectat (dreptul public este acela care se ocupa cu organizarea republicii);
- Jus privatum quod ad singulorum utilitatem partinet (dreptul privat este acela care priveste interesele individuale).
In cadrul dreptului public s-au constituit urmatoarele ramuri ale dreptului:
- dreptul constitutional;
- dreptul administrativ;
- dreptul penal;
- dreptul penal international;
- dreptul public international (dreptul tratatelor, dreptul consular);
- dreptul mediului;
- dreptul financiar s.a.
Dreptului privat ii apartin urmatoarele ramuri:
- dreptul civil;
- dreptul comercial;
- dreptul familiei;
- dreptul bancar .
NORMA JURIDICA:
NOTIUNE SI TRASATURI CARACTERISTICE, STRUCTURA NORMEI JURIDICE, CLASIFICAREA NORMELOR JURIDICE, APLICAREA LEGII (NORMELOR JURIDICE), INTERPRETAREA NORMELOR JURIDICE; CAP.I,PAG. 13-21
Norma juridica este o regula sociala de comportament, generala,impersonala si obligatorie.
Norma juridica este deci "o regula de conduita, generala impersonala si obligatorie, instituita sau sanctionata de autoritatea publica, aplicata din constiinta juridica a oamenilor si, in caz de abatere, prin constrangerea de stat".
Trasaturi:
socialitatea,
generalitatea si impersonalitatea.
obligativitatea.
In structura interna a oricarei norme juridice se disting trei elemente constitutive:
a) ipoteza;
b) dispozitia;
c) sanctiunea.
Ipoteza este acea parte a normei juridice in care se arata imprejurarile in care este aplicabila.
Dispozitia este partea care stabileste modelul de conduita care trebuie adoptat.
Sanctiunea este partea care stabileste consecintele neadoptarii conduitei prescrise.
Clasificarea normelor juridice
Normele juridice pot fi clasificate in functie de mai multe criterii:
a) dupa criteriul conduitei pe care trebuie s-o aiba destinatarii;
b) dupa sfera de aplicare si gradul de generalitate;
c) dupa modul de redactare.
a) Clasificarea dupa criteriul conduitei
Norme imperative (categorice): sunt cele care impun sa se dea ceva, sa se faca sau sa nu se faca ceva.
norme onerative - impun o anumita conduita, de la ele neputandu-se deroga.
norme prohibitive interzic o anumita conduita si sunt specifice obligatiei de a nu face ceva, fiind obligatorii.
Norme permisive (dispozitive
norme atributive (de imputernicire)
norme supletive - norme ce suplinesc vointa subiectelor de drept daca acestea nu se manifesta pentru a-si preciza comportarea in ipoteza data.
b) Clasificarea dupa sfera de aplicare si gradul de generalitate
- norme generale - sunt cele ce alcatuiesc dreptul comun.
- norme speciale - deroga de la dreptul (de exemplu: dreptul comun) si prevaleaza in fata normelor generale.
- norme de exceptie - reglementeaza situatii de exceptie
c) Clasificarea dupa modul de redactare
- norme complete, adica cele ce respecta structura trihotomica a normei, avand si ipoteza si dispozitie si sanctiune;
- norme incomplete, adica acele norme carora le lipseste unul din elementele structurii lor logico-juridice. Cand acestea trimit la un alt text de lege se numesc norme de trimitere.
Normele juridice mai pot fi clasificate in functie de:
- ramura de drept careia ii apartin: de drept civil, penal, constitutional, administrativ, financiar, familiei, comercial etc.;
- de sanctiunea pe care o contin: norme punitive (stabilesc o pedeapsa) sau stimulative (au o sanctiune pozitiva, adica o recompensa: distinctii, decoratii, facilitati, scutiri de impozite, reducerea pedepsei). Tot dupa sanctiune, normele pot fi cu sanctiuni penale, civile, administrative sau disciplinare sau cu sanctiuni alternative (inchisoare sau amenda) ori cumulative (inchisoare si interzicerea unor drepturi). O alta clasificare dupa sanctiune imparte normele in reparatorii (exemplu: repun partile in situatia anterioara prin restituirea prestatiilor) si de anulare (stabilesc nulitatea unui act).
Si, in fine, o ultima clasificare dupa sanctiune: normele pot fi cu sanctiuni absolut determinate sau cu sanctiuni relativ determinate (exemplu: se pedepseste conform legii);
- dupa actul normativ din care provin: din lege, din ordonante sau hotarari ale Guvernului, din ordine ale ministrilor s.a.;
- dupa continutul lor: norme principii (exemplu: principiile generale din Constitutie, coduri, alte legi care stabilesc orientarile generale de aplicare a dreptului), norme definitii (se definesc anumite concepte: contractul, locatiunea, arenda etc.), norme de continut, norme de stabilire a competentei, atributiilor, sarcinilor.
Principalele metode (procedee) de interpretare a legii sunt:
metoda istorica;
metoda gramaticala;
metoda logica;
metoda sistematica;
metoda teleologica
Modalitati de interpretare:
aplicare literala (ad litteram);
aplicare extensiva;
aplicare restrictiva.
In functie de gradul de obligativitate al interpretarii, se disting doua forme de interpretare:
interpretarea obligatorie-legala sau judiciara
interpretare facultativa.
Aplicarea dreptului urmeaza a fi analizata atat in spatiu si asupra persoanelor (destinatarilor), cat si in timp.
1. Aplicarea dreptului in spatiu si asupra persoanelor
a. Restrictive, care restrangand aplicarea principiului teritorialitatii, permit, in anumite situatii,aplicarea unei legi straine pe teritoriul national.
b.) Extensive, adica situatii in care se poate extinde aplicarea legii romane si in afara teritoriului roman.
In ce priveste aplicarea asupra persoanelor, au fost puse in evidenta doua categorii de destinatari:
- destinatari de prima linie, adica persoanele carora norma juridica le stabileste drepturi sau obligatii;
- destinatari de linia a doua, adica autoritatile insarcinate sa vegheze la respectarea legii sau chiar s-o aplice.
Aplicarea legii in timp este privita sub 2 aspecte:
a) Durata actiunii legii: regula generala este ca legea incepe sa actioneze din momentul intrarii ei in vigoare, fara limita de timp.
b) Efectele legii. Principiul care contine regula generala privind timpul in care se produc efectele legii este principiul neretroactivitatii legii, potrivit caruia "legea dispune numai pentru viitor"
3. Aplicarea legii asupra persoanelor. Potrivit principiului egalitatii cetaTenilor prevazut de art.4 din Constitutie, normele juridice se aplica tuturor cetatenilor fara deosebire de "rasa, de nationalitate,de origine etnica, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenta politica, de avere sau de origine sociala".
Forme de abrogare:
Expresa: directa si indirecta
Tacita
3.DREPT CIVIL
NOTIUNE, OBIECTUL DREPTULUI CIVIL, PRINCIPIILE DREPTULUI CIVIL, CORELATIA DREPTULUI CIVIL CU ALTE RAMURI ALE DREPTULUI, IZVOARELE DREPTULUI CIVIL, INTERPRETAREA NORMELOR DE DREPT CIVIL; CAP. II, PAG.24-37
Dreptul civil este acea ramura a dreptului ce apartine diviziunii dreptului privat care reglementeaza relatiile patrimoniale si nepatrim 656b17g oniale ce iau nastere, se modifica sau se sting intre persoane fizice si/sau persoane
juridice aflate pe pozitii de egalitate juridica.
Caracteristici ale dreptului civil:
a) este o ramura a dreptului
b) reglementeaza relatiile patrimoniale si nepatrim 656b17g oniale.
c) reglementarea relatiilor sociale patrimoniale si nepatrim 656b17g oniale cuprinde intreaga lor evolutie: nastere, modificare, stingere;
d) relatiile reglementate se stabilesc intre persoane;
e) persoanele intre care se stabilesc relatiile sociale reglementate de normele dreptului civil se afla pe pozitie de egalitate juridica.
Dreptul civil are ca obiect de reglementare:
a) conditia juridica a persoanelor care participa la raporturile juridice de drept civil
Conditia juridica a subiectelor de drept civil, sau capacitatea juridica civila, priveste atat capacitatea de folosinta, adica de a fi titular de drepturi si obligatii, cat si capacitatea de exercitiu, adica de a putea sa-si exercite drepturile si sa-si asume obligatii.
b) raporturile patrimoniale ce se stabilesc in regim de drept civil;
privesc, in primul rand, relatiile de proprietate, relatiile ce se stabilesc intre persoane cu privire la proprietatea asupra bunurilor.
c) raporturile nepatrimoniale de drept civil.
iau nastere intre persoane, pot sa fie si de domeniul altor ramuri ale dreptului.
Principiul garantarii proprietatii private decurge din Constitutia Romaniei. Este strans legat de dreptul la munca, proprietatea fiind rezultatul muncii, persoanele fiind indreptatite sa se bucure de rezultatul muncii lor.
Principiul egalitatii in fata legii este, de asemenea, consacrat in ConstituTia Romaniei.
1) acte normative emanand de la puterea legiuitoare (legi organice, legi ordinare);
2) acte normative emanand de la executiv, care, la randul lor, pot fi:
2.1) acte cu putere de lege emise in baza delegarii legislative (ordonante ale Guvernului si ordonante de urgenta ale Guvernului) si
2.2) acte normative emise in regim obisnuit de organizare a executarii legilor (hotarari ale Guvernului);
3) acte ale altor autoritaTi publice (ordine ale ministrilor si celorlalti conducatori ai organelor centrale ale administratiei, instructiuni, regulamente, circulare etc.);
4) acte ale autoritatilor administratiei publice locale (hotarari ale consiliilor locale, dispozitii ale primarilor etc.).
Izvoarele dreptului civil, in sens formal, pot sa fie:
a) comune cu alte ramuri de drept;
b) specifice numai acestei ramuri ale dreptului.
dreptul civil este recunoscut ca drept comun pentru alte ramuri de drept.
Principalul izvor specific de drept civil il constituie Codul civil.
Acesta a fost adoptat in anul 1864, pe timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, fiind in vigoare si in prezent, cu relativ putine modificari. A avut ca model Codul civil francez al lui Napoleon
4. RAPORTUL JURIDIC CIVIL:
notiunea si caracterele raportului juridic civil, clasificarea raporturilor juridice, conditiile de existenta ale raportului juridic civil, structura raportului juridic civil; Cap.III, pag.38-42
Putem defini raportul juridic civil ca fiind relatia sociala guvernata de o norma juridica de drept civil.
In functie de ramura de drept, careia ii apartin normele juridice, raporturile juridice pot fi:
Caracterele raportului juridic civil
- caracterul social;
- caracterul dublu volitional;
- egalitatea juridica a partilor.
Structura raportului juridic civil este alcatuita din trei elemente:
- subiectele sau partile, care pot fi persoane fizice sau persoane juridice, titulare de drepturi si obligatii;
- continutul raportului juridic civil, alcatuit din drepturile subiective si obligatiile corelative ale partilor;
- obiectul raportului juridic civil, constand in actiunile sau inactiunile la care partile sunt indreptatite si, respectiv, obligate.
Pentru nasterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic civil este necesara indeplinirea anumitor conditii. Acestea sunt denumite premise ale raportului juridic civil. Sunt considerate ca premise ale raportului juridic:
a) existenta relatiei sociale (subiectele);
b) norma juridica si
c) o imprejurare constand intr-un act sau fapt juridic care sa dea nastere, sa modifice sau sa stinga drepturi subiective.
5.SUBIECTELE RAPORTULUI JURIDIC CIVIL
Prin subiect al raportului juridic, intelegem calitatea de a fi titular de drepturi si obligatii. Subiectele raportului juridic sunt oamenii care participa la raportul juridic, fie in mod individual ca persoane fizice, fie in cazul unor organisme ca persoane juridice.
Subiectele raportului juridic civil ocupa doua pozitii distincte:
- subiectul activ, acela care dobandeste drepturi;
- subiectul pasiv, acela care se obliga.
In cadrul raporturilor obligationale, subiectul activ este denumit creditor, iar cel pasiv este numit debitor. Aceste denumiri generice se particularizeaza in functie de denumirea raportului juridic la care participa.
Pluralitatea de subiecte. Raportul juridic civil se stabileste de regula intre doua personae (raport juridic simplu). Sunt insa nenumarate cazuri in care raportul juridic civil se leaga intre mai multe persoane, fie ca subiecte active, fie ca subiecte pasive, fie atat ca subiecte active cat si ca subiecte pasive.
Calitatea de subiect de drept
persoana fizica poate fi:
a) lipsita de capacitate de exercitiu - minorul sub varsta de 14 ani si interzisul judecatoresc;
b) cu capacitate de exercitiu restransa - minorul cu varsta cuprinsa intre 14 si 18 ani;
c) cu capacitate deplina de exercitiu - persoana care a implinit varsta de 18 ani. Potrivit art.8 alin.(3) din Decretul nr.31/1954, "minorul care se casatoreste dobandeste, prin aceasta, capacitate deplina de exercitiu".
a) Persoanele lipsite de capacitate de exercitiu
- minorul care nu a implinit varsta de 14 ani;
- persoana pusa sub interdictie.
Pentru persoanele lipsite de capacitate de exercitiu, actele juridice se fac de reprezentantii lor legali.
In cazul minorilor care nu au implinit varsta de 14 ani, reprezentarea lor legala este facuta de parinti.
Minorii, atat cei cu varsta sub 14 ani, cat si cei cu varsta cuprinsa intre 14 si 18 ani, care au ambii parinti morti, necunoscuti, decazuti din drepturile parintesti, pusi sub interdictie judecatoreasca, disparuti ori declarati morti, precum si copilul care este lipsit de ingrijirea ambilor parinti, sunt pusi sub tutela (art.113 Codul familiei). Tutela mai poate fi instituita de instanta judecatoreasca in cazurile de desfacere a infierii, aceasta decizie urmand a fi luata numai in interesul minorului
Tutorele are obligatia de a administra bunurile minorului si de a-l reprezenta in actele civile pana la implinirea varstei de 14 ani. In cazul minorilor cu varsta cuprinsa intre 14 si 18 ani, acestia isi exercita singuri drepturile si isi indeplinesc obligatiile, dar numai cu incuviintarea prealabila a tutorelui, in scopul apararii acestora impotriva abuzurilor din partea tertilor (art.124 Codul familiei).
b) Persoanele cu capacitate de exercitiu restransa
Minorii cu varsta cuprinsa intre 14 si 18 ani se considera ca au
discernamantul in curs de formare, iar capacitatea lor de exercitiu este una restransa. Acestia pot sa incheie acte juridice cu incuviintarea prealabila a parintilor sau tutorelui (art.105 alin.(2) si art.124 alin.(2) din Codul familiei,
art.10 din Decretul nr.31/1954
c) Persoanele cu capacitate de exercitiu deplina
Prin urmare, capacitatea civila de exercitiu o au persoanele care au implinit varsta de 18 ani si femeile care se casatoresc inainte de a deveni majore (peste 16 ani si chiar 15 ani daca, pentru motive temeinice, a fost incuviintata casatoria).
Persoana care are capacitate civila deplina de exercitiu incheie acte juridice personal si singura.
Persoanelor fizice le inceteaza capacitatea civila in urmatoarele moduri si situatii:
- la data mortii. O data cu aceasta inceteaza si capacitatea de folosinta. Aceasta incetare este definitiva;
- la data declararii judecatoresti a mortii.
- prin punerea sub interdictie judecatoreasca;
- in caz de anulare a casatoriei. Femeia care nu are varsta de 18 ani pierde capacitatea civila de exercitiu pana la implinirea acestei varste.
a) Elemente constitutive
Pentru a putea exista si functiona, persoanele juridice trebuie sa indeplineasca anumite conditii. Conditiile sunt atat de fond, cat si de forma.
In doctrina, conditiile de fond mai sunt numite si elementele esentiale ale persoanelor juridice. Acestea sunt:
- organizare de sine statatoare;
- un scop in acord cu interesul obstesc;
- un patrimoniu propriu afectat acestui scop.
Din analiza elementelor constitutive, deducem caracterele lor,
- caracterul legal,
- caracterul cumulativ,
- caracterul exclusiv
b) Clasificarea generala a persoanei juridice
- dupa nationalitatea persoanei juridice, acestea pot fi:
- persoane juridice romane;
- persoane juridice straine;
- persoane juridice multinationale;
- dupa locul sediului:
- persoane juridice cu sediul in tara;
- persoane juridice cu sediul in strainatate;
- dupa forma proprietatii:
- persoane juridice de stat;
- persoane juridice obstesti;
- persoane juridice private;
- persoane juridice mixte;
- dupa modul de infiintare:
- infiintate prin actul de dispozitie al organului de stat competent;
- infiintate prin actul celor ce le alcatuiesc (actul constitutiv), recunoscut de organul competent sa verifice numai daca sunt indeplinite cerintele legii pentru a lua fiinta;
- prin actul de infiintare al celor care o constituie, cu prealabila autorizare a organului de stat competent a aprecia oportunitatea infiintarii ei;
- printr-un alt mod - reglementat de lege (art.28 din Decretul din 31/1954).
Au fost formulate si alte clasificari.
c) Capacitatea civila a persoanei juridice desemneaza aptitudinea generala a acesteia de a avea drepturi si obligatii civile.
Momentul de la care dobandeste capacitatea de a avea drepturi si obligatii este reglementat, dupa cum urmeaza:
- cele supuse inregistrarii dobandesc capacitate civila de la momentul indeplinirii acestei formalitati
- celelalte persoane juridice dobandesc capacitatea de a avea drepturi si obligatii:
de la data actului de dispozitie care le infiinteaza;
de la data recunoasterii ori a autorizarii infiintarii lor sau
de la data indeplinirii oricarei alte cerinte prevazute de lege
Capacitatea de folosinta a persoanei juridice ia sfarsit in momentul incetarii persoanei juridice insasi. Pot constitui cauze de incetare a existentei persoanei juridice:
- implinirea termenului pentru care a fost constituita;
- indeplinirea scopului sau constatarea imposibilitatii indeplinirii scopului;
- dizolvarea, comasarea (fuziunea), divizarea.
Capacitatea civila de exercitiu a persoanei juridice poate fi definita ca partea capacitatii civile constand in aptitudinea de a dobandi drepturi civile si de a-si asuma obligatii prin incheierea de acte juridice.
Capacitatea civila de exercitiu a persoanei juridice este supusa unor limitari. Acestea sunt:
limita data de principiul specialitatii capacitatii de folosinta si
limita naturala a capacitatii de folosinta, persoana juridica
6.CONTINUTUL SI OBIECTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL;
Cap.III, pag. 91-101
Continutul raportului juridic ca fiind ansamblul drepturilor subiective si obligatiilor corelative ale partilor (subiectelor) acestui raport.
La raportul juridic participa un subiect activ, numit creditor, caruia ii revin drepturile subiective, si un subiect pasiv, numit debitor, caruia ii revin obligatiile corelative
Prin drept subiectiv intelegem acel interes personal, pe care vointa colectiva il poate impune ca fiind in conformitate cu interesul social - exprimat in norme juridice - si in virtutea caruia subiectul activ poate pretinde subiectului pasiv sa savarseasca sau sa se abtina de la savarsirea unei anumite actiuni.
Prin obligatie intelegem acea indatorire a subiectului pasiv de a savarsi o actiune sau de a se abtine de la savarsirea unei actiuni, indatorire impusa acestuia, la nevoie prin constrangere, de catre titularul dreptului subiectiv. Drepturile subiective si obligatiile, ce alcatuiesc continutul raportului juridic civil, sunt legate intre ele, fiecarui drept subiectiv corespunzandu-i o obligatie.
Clasificarea drepturilor subiective
a. Dupa sfera persoanelor obligate prin raportul juridic care le genereaza, drepturile subiective sunt de doua feluri:
Drepturile absolute presupun obligatia generala si negativa a tuturor persoanelor de a se abtine de la savarsirea unor fapte sau acte care ar aduce o atingere dreptului subiectiv. In aceasta categorie intra toate drepturile personale nepatrimoniale, cat si drepturile reale in general.
Drepturile relative sunt acele drepturi carora le corespunde obligatia uneia sau mai multor persoane, determinate chiar din momentul stabilirii raportului juridic, de a da, de a savarsi sau de a se abŅine de la anumite acte sau fapte juridice.
b. Dupa continutul lor, drepturile subiective se impart in:
Drepturile personale nepatrimoniale sunt acele drepturi subiective care nu au un continut economic si, deci, nu pot fi evaluate si exprimate in bani.( legate de persoana- dreptul la nume, domiciliu, resedinta, sanatate, integritate fizica)
Drepturile patrimoniale se caracterizeaza prin continutul lor economic si, deci, prin posibilitatea de a fi evaluate si exprimate in bani.
Drepturile patrimoniale se impart in:
Drepturile reale (res) sunt acele drepturi patrimoniale pe care titularii lor le exercita direct asupra bunurilor, fara interventia altor persoane.
Drepturile de creanta sunt acele drepturi patrimoniale in temeiul carora subiectul activ, numit creditor, poate pretinde subiectului pasiv, numit debitor, sa indeplineasca o obligatie de a da, a face sau a nu face, obligatii prin savarsirea carora se realizeaza dreptul creditorului.
c) Clasificarea dupa criteriul raportului ce poate lua nastere intre drepturi
In functe de dependenta lor, unele fata de altele, pot fi:
- drepturi principale;
- drepturi accesorii.
d) Clasificarea dupa criteriul gradului de dezvoltare
In functie de stadiul de dezvoltare, drepturile subiective pot fi:
- drepturi eventuale;
- drepturi conditionate;
- drepturi in curs de formare;
- drepturi castigate.
Obiectul raportului juridic civil il formeaza acele actiuni sau abtineri de a savarsi anumite actiuni, asupra carora sunt indreptate drepturile subiective si obligatiile participantilor la raportul juridic.
Bunuri - toate lucrurile cu privire la care pot exista drepturi si obligatii patrimoniale si care pot procura oamenilor o folosinta in viata sociala.
Bunurile pot fi clasificate dupa mai multe criterii:
bunuri individual determinate si bunuri determinate prin caractere generice;
bunuri divizibile si bunuri indivizibile;
bunuri fungibile si bunuri nefungibile;
bunuri principale si bunuri accesorii;
bunuri frugifere si bunuri nerugifere;
bunuri mobile si bunuri imobile;
bunuri consumptibile si bunuri neconsumptibile;
bunuri corporale si bunuri incorporale.
7. Proba raportului juridic civil:
notiunea si importanta probelor, obiectul probei si sarcina probei, conditiile de admisibilitate a probei, mijloace de proba in dreptul civil: inscrisurile, marturia, marturisirea, prezumtiile;
Cap.IV, pag. 102-116
Notiunea de proba in dreptul civil are mai multe intelesuri:
a) proba in intelesul de activitate procesuala (a face proba, a dovedi cererile sau sustinerile facute in fata instantei);
b) proba in intelesul de mijloc prin care sunt dovedite pretentiile, sustinerile partilor in proces. Sunt socotite probe, in acest inteles: inscrisurile, proba prin martori, prezumtiile si proba prin marturisirea unei parti;
c) proba in sens de rezultat al activitatii procesuale a mijloacelor prin care partile au urmarit sa formeze convingerea instantei cu privire la justetea cererilor sau sustinerilor lor (se spune, in vorbirea curenta, ca
"s-a facut proba").
In legislatie si vorbirea curenta pentru proba se mai foloseste si termenul de dovada.
Obiectul probei il constituie ceea ce trebuie dovedit, adica actele si faptele juridice cu privire la care a intervenit diferendul dintre parti.
Nu pot face obiectul probei:
- norma juridica.
- faptele negative nedefinite,
- faptele notorii.
Sarcina probei, potrivit art.1169 Cod civil, revine celui ce face afirmatia. Deci: Sarcina probei revine, alternativ, intai reclamantului si apoi paratului.
Condiii generale ale admisibilitaii probelor. Proba trebuie sa indeplineasca urmatoarele condiii:
a) sa nu fie oprita de lege;
b) sa fie verosimila (de crezut);
c) sa fie utila;
d) sa fie pertinenta;
e) sa fie concludenta.
Mijloace de proba:
inscrisurile,
proba cu martori (proba testimoniala - din latinescul testis = martor),
prezumtiile si marturisirea unei parti.
Inscrisurile sunt consemnari despre un act sau fapt juridic,
1) Inscris autentic.
2) Inscrisul sub semnatura privata
Pentru a fi valabil, actul sub semnatura privata trebuie sa indeplineasca o serie de condiŅii:
- sa fie semnat
- conditia pluralitatii de exemplare
- conditia scrierii in intregime ori punerii formulei "bun si aprobat".
Inscrisurile sunt consemnari ale partilor, facute in forma scrisa cu privire la acte si fapte din care au izvorat raporturile juridice dintre parti.
Pot fi de doua feluri:
a) nepreconstituite, care nu au fost intocmite spre a servi la mijloace de proba, dar care pot fi totusi utilizate in acest scop (de exemplu, hartiile casnice, registrele, scrisorile);
b) preconstituite care au fost intocmite special spre a servi ca mijloace de proba. Din aceasta ultima categorie fac parte inscrisurile autentice si inscrisurile sub semnatura privata.
Marturisirea constituie declaratia prin care o persoana recunoaste cu adevarat un fapt de natura a produce efecte impotriva autorului ei. Ea poate fi judiciara, daca este facuta in fata instantei judecatoresti in cursul procesului, in mod spontan ori provocata de intrebarile ce-i sunt puse de parti in cadrul interogatoriului si extrajudiciara, daca este facuta in alte imprejurari.
Marturia este declaratia facuta in fata instantei judecatoresti, oral, de o terta persoana - numita martor - despre fapte in legatura cu pretentiile partilor. Marturiile se mai numesc depozitii de martori, iar proba ce rezulta se numeste proba cu martori sau proba testimoniala.
Prezumtiile sunt de doua feluri:
1) prezumtiile simple, lasate la aprecierea judecatorului, caruia i se face recomandarea de a nu se intemeia decat pe prezumtii care sa aiba o greutate si putere de a naste posibilitatea; aceste prezumtii sunt admise numai in cazurile in care este admisa si proba cu martori;
2) prezumtiile legale sunt acelea prevazute in lege, care determina totodata forta lor doveditoare. Ele sunt limitativ determinate de lege. In cazul prezumtiilor legale, in loc sa se faca dovada unui fapt generator al dreptului, care insa este greu de dovedit, este suficient sa se faca dovada unui fapt conex cu primul, dar mai usor de dovedit.
La randul lor, prezumtiile legale pot fi de doua feluri:
a) prezumtii legale relative, care pot fi combatute sau rasturnate prin orice mijloace de proba, sau numai in anumite conditii sau numai de anumite persoane;
b) prezumtii legale absolute, dintre care unele nu pot fi rasturnate prin nici un mijloc de proba, in timp ce altele pot fi combatute, dar numai prin marturisirea celor in favoarea carora au fost prevazute.
c) prezumtii legale intermediare
Codul de procedura civila mai prevede si alte doua mijloace de proba:
expertiza si cercetarea la fata locului.
8.Actul juridic civil:
notiunea si clasificarea actelor juridice civile, conditiile de validitate ale actului juridic civil, modalitatile actului juridic civil, efectele actului juridic civil, nulitatea actului juridic civil, principalele moduri de desfiintare a actelor juridice, incheierea actelor juridice prin reprezentanti; Cap.V, pag. 117-148
Actul juridic civil este o manifestare de vointa, facuta cu intentia de a produce efecte juridice, in conformitate cu norma juridica, in scopul de a da nastere, a modifica sau a stinge raporturi juridice civile concrete. Este cel mai important izvor de drepturi si obligatii.
Notiunea de act juridic civil este folosita si pentru desemnarea inscrisului constatator al manifestarii de vointa care are rolul de mijloc de proba
Trasaturile (elementele definitorii) actului juridic civil sunt:
1) existenta unei manifestari de vointa;
2) intentia manifestarii de vointa de a produce efecte juridice;
3) manifestarea de vointa este facuta in conformitate cu legea,diferentiindu-se astfel de actiunile ilicite;
4) efectele urmarite sunt de a da nastere, a modifica sau a stinge un raport juridic civil concret.
Clasificare
a) acte unilaterale, la baza carora sta manifestarea de vointa a unei singure parti.
b) actele bilaterale si actele multilaterale, care se formeaza prin vointa a doua sau mai multe parti.
B) Clasificarea dupa efecte
a) acte juridice civile constitutive sunt cele care dau nastere unui drept subiectiv civil care nu a mai existat pana in acel moment.
b) acte juridice civile translative sunt cele care transmit un drept dintr-un patrimoniu in alt patrimoniu.
c) acte juridice civile declarative sunt cele care vin si definitiveaza sau consolideaza drepturi subiective preexistente
a) acte juridice civile cu titlu oneros sunt actele in care fiecare parte urmareste obtinerea unui folos patrimonial in schimbul folosului procurat celeilalte parti.
b) acte juridice civile cu titlu gratuit sunt cele prin care se asigura uneia din parti un folos patrimonial fara ca, prin aceasta, sa se urmareasca obtinerea altui folos in schimbul folosului procurat.
a) acte consensuale sunt actele incheiate prin simpla manifestare de vointa.
b) actele juridice civile solemne (sau formale) se fac cu respectarea unor formalitati cerute de lege pentru validitatea lor
c) actele reale sunt cele care se incheie valabil prin predarea (remiterea) bunului.
a) actele juridice de conservare sunt cele facute pentru a mentine, conserva sau preintampina anumite drepturi.
b) actele juridice civile de administrare sunt cele facute pentru normala punere in valoare ale unui patrimoniu sau a unei parti a acestuia.
c) actele juridice civile de dispozitie sunt cele care au ca efect iesirea din patrimoniu a unui bun (vanzare-cumparare), ori grevarea acestuia cu sarcini (gajare, ipotecare).
a) acte juridice civile patrimoniale sunt astfel calificate pentru ca au un continut evaluabil in bani (vanzare-cumparare, imprumut, donatie etc.);
b) acte juridice civile nepatrimoniale sunt cele care nu pot fi evaluate in bani, si privesc drepturile nepatrimoniale (exemplu: dreptul la nume).
a) acte juridice civile (incheiate) intre vii (inter vivos) sunt cele care produc efecte fara a fi conditionate de moartea autorului;
b) acte pentru cauza de moarte (mortis causa) sunt cele care produc efecte numai la moartea autorului lor (exemplu: testamentul).
a) acte juridice civile pure si simple sunt cele care nu au in continutul lor modalitati cum ar fi: conditia, sarcina s.a. Sunt astfel de acte: casatoria, infierea, recunoasterea filiatiei;
b) acte juridice civile afectate de modalitati sunt actele care cuprind elemente ce tin de esenta lor, numite modalitati, prin care poate fi afectata valabilitatea lor. Sunt astfel de acte: contractele de vanzare-cumparare cu clauza de intretinere, contractul de asigurare
a) acte juridice civile strict personale sunt actele care, sub sanctiunea nulitatii, trebuie incheiate de persoanele in cauza.
b) acte juridice civile care pot fi incheiate prin reprezentare.
a) actele juridice civile principale sunt cele a caror existenta nu depinde de un alt act al partilor;
b) actele juridice civile accesorii sunt cele care depind de un alt act al partilor.
a) acte juridice civile cauzale sunt acele acte a caror valabilitate depinde de valabilitatea cauzei.
b) acte juridice civile abstracte sunt acele acte la care nu mai este necesara cercetarea cauzei.
a) acte juridice civile tipice (numite) sunt acelea care au o denumire si reglementare facute prin lege.
b) acte juridice civile atipice (nenumite) sunt acele acte care nu au o denumire si reglementare facute expres de lege.
a) acte juridice civile cu continut predeterminat sunt cele care au un continut dinainte stabilit, fie prin lege sau alt act normativ subsecvent, fie chiar prin vointa partilor.
b) acte juridice civile fara un conŅinut predeterminat sunt cele in care partile isi exercita liber vointa.
a) acte cu executare dintr-o data (uno ictu) sunt cele la care executarea se face dintr-o singura prestatie;
b) acte cu executare succesiva sunt acele acte in care executarea obligatiilor se face esalonat in timp.
Conditiile actului juridic civil sunt elementele pe care se intemeiaza si din care este alcatuit actul juridic civil
Conditiile pot fi esentiale sau neesentiale.
Conditiile esentiale prevazute de art. 948 Cod civil sunt urmatoarele:
1) capacitatea de a contracta;
2) consimtamantul valabil al partilor care se obliga;
3) un obiect determinat;
4) o cauza licita.
O clasificare are drept criteriu aspectul la care se refera conditiile.
Sunt evidentiate doua categorii de conditii: conditii de fond si conditii de forma.
Conditiile de fond sunt cele care privesc continutul actului si sunt de fapt cele prevazute de Codul civil ca esentiale: capacitatea, consimtamantul, obiectul si cauza.
Conditiile de forma privesc forma exterioara in care se prezinta continutul. Se refera la urmatoarele aspecte:
a) manifestarea de vointa trebuie sa se exteriorizeze intr-un anumit fel cerut de lege pentru valabilitatea actului juridic civil (exemplu: forma solemna);
b) manifestarea de vointa trebuie sa se exteriorizeze in anumite forme cerute pentru probatiune (ad probationem);
c) asigurarea opozabilitatii actului fata de terti prin indeplinirea formalitatilor de publicitate.
Capacitatea de a incheia acte juridice civile este o componenta a capacitatii juridice civile, respectiv componenta numita capacitate de exercitiu.
nu pot incheia acte juridice decat persoanele care au capacitate de exercitiu
La fel ca si in materia capacitatii civile, si in materia capacitatii de a incheia actul juridic civil, principiul este capacitatea, persoanele avand capacitatea de a face acte civile, cu exceptia cazurilor cand legea prevede altfel.
Incapacitatea reprezinta exceptia si aceasta este de stricta interpretare, nefiind permisa analogia.
In ce priveste persoanele juridice, capacitatea de a face acte juridice este limitata de principiul specializarii capacitatii de folosinta.
consimtamantul este manifestarea in exterior a hotararii de a incheia acte juridice.
Pentru a fi valabil exprimat, consimtamantul trebuie sa indeplineasca
urmatoarele conditii:
a) sa fie dat de o persoana cu discernamant;
b) sa fie exteriorizat;
c) sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice;
d) sa nu fie afectat de un viciu de consimtamant.
Eroarea, ca falsa reprezentare a realitatii, poate sa fie:
- eroare de fapt, atunci cand gresita reprezentare cade asupra unei situatii sau stari de fapt, ori asupra unei imprejurari tinand de actul juridic incheiat;
- eroare de drept, constand in necunoasterea legii.
Nu orice eroare de fapt constituie viciu de consimtamant. In acest sens, dupa consecintele pe care le genereaza, se face distinctie intre:
a) eroarea obstacol;
b) eroarea viciu de consimtamant;
c) eroarea indiferenta.
Se defineste dolul ca viciul de consimtamant constand in inducerea in eroare, prin mijloace viclene, pentru a determina pe cineva sa incheie un contract. Se spune ca dolul este eroare provocata.
Structura dolului prezinta doua elemente:
- un element obiectiv, alcatuit din mijloace viclene, masinatiuni, manipulari facute pentru a induce in eroare pe celalalt subiect al raportului juridic;
- un element subiectiv (intentional), rezultand din existenta intentiei de a determina, prin mijloacele viclene aratate, pe cealalta parte, sa incheie actul juridic.
Conditiile dolului.
Pentru a exista si constitui viciu de consimtamant,dolul trebuie:
- sa fie determinant pentru incheierea actului;
- sa provina de la cealalta parte.
Proba dolului. Fiind un fapt juridic, dolul poate fi probat prin orice mijloc de proba, inclusiv cu martori sau prezumtii simple.
este un viciu de consimtamant care consta in insuflarea unei temeri, rationabile pentru persoana in cauza, ca va fi supusa ea personal,averea sa, sotul/sotia, ascendentii sau descendentii, unui rau considerabil si prezent, daca nu incheie un anume act juridic.
Leziunea este definita ca disproportia vadita dintre prestatiile partilor actului juridic.
obiectul actului juridic il constituie actiunile sau inactiunile la care sunt indreptatite sau obligate partile.
Pentru ca un act juridic sa fie valabil, trebuie ca obiectul acestuia sa indeplineasca urmatoarele conditii:
a) sa existe;
b) sa fie in circuitul civil;
c) sa fie determinat sau determinabil;
d) sa fie posibil;
e) sa fie licit;
f) sa fie moral.
Cauza (scopul) actului juridic civil o (il) constituie dreptul dobandit de subiectul raportului juridic in schimbul obligatiei asumate (obiectivul urmarit) la incheierea actului juridic civil.
Din aceste texte de lege rezulta conditiile de valabilitate a cauzei actului juridic civil:
a) sa existe;
b) sa fie reala (sa nu fie falsa);
c) sa fie licita si morala.
Conceptul de forma a actului juridic este definit in doctrina ca modalitatea de exteriorizare a manifestarii de vointa, cu intentia de a da nastere, a modifica sau stinge un raport juridic civil concret.
Acest concept are doua acceptiuni:
- in sens restrans (stricto sensu) desemneaza doar modalitatea de exteriorizare care este guvernata de principiul consensualismului (simplul accord de vointa);
- in sens larg (lato sensu) desemneaza trei cerinte de forma:
a) forma ceruta pentru validitatea actului juridic civil (ad validitatem);
b) forma ceruta pentru a putea proba (ad probationem);
c) forma ceruta pentru opozabilitate fata de terti.
Modalitatea este o clauza continuta in act care afecteaza fie inceputul sau sfarsitul raportului juridic, fie modul de executare al acestuia
Codul civil cunoaste trei modalitati:
1. Dupa efectul termenului: termene suspensive si termene extinctive.
2. dupa beneficiarul termenului, termenele pot fi: in favoarea creditorului;in favoarea debitorului; in favoarea ambelor parti.
3. In functie de izvor, termenele pot fi voluntare, legale sau judiciare(jurisdictionale).
4. In functie de cunoasterea lor, termenele pot fi certe sau incerte
Conditii
Codul civil defineste urmatoarele feluri de conditii:
1. Dupa legatura cu vointa partilor
a) conditia cazuala, care depinde de hazard si nu este nici in puterea creditorului si nici a debitorului (art.1005 Cod civil);
b) conditia potestativa, care, la randul ei, poate fi potestativa pura sau potestativa simpla (art.1006 Cod civil);
b ) conditia potestativa pura este cea care depinde exclusiv de vointa unei parti. Cand conditia potestativa pura vine din partea debitorului, este nula, acesta nevoind sa se oblige (ma oblig daca vreau). Cand vine din partea creditorului, este valabila;
b ) conditia potestativa simpla este cea care depinde de vointa uneia din parti si de un fapt exterior;
c) conditia mixta, care depinde atat de vointa uneia din parti, cat si de vointa unei alte persoane (art.1007 Cod civil).
2. Dupa criteriul efectului
a) conditia suspensiva
b) conditia rezolutorie
- in favoarea dispunatorului;
- in favoarea gratificatului;
- in favoarea unui tert.
Efectele actului juridic civil
In dreptul civil, prin efectele actului juridic civil se desemneaza drepturile subiective si obligatiile civile ale partilor actului.
Este de sesizat ca acestea alcatuiesc continutul raportului juridic civil.
Efectele actului juridic civil sunt guvernate de trei principii:
a) principiul fortei obligatorii;
b) principiul irevocabilitatii;
c) principiul relativitatii
Nulitatea
Nulitatea actului juridic civil este sanctiunea de drept civil care lipseste actul juridic de efectele contrare legii.
Functiile nulitatii:
- functia preventiva, rezultand din faptul ca orice sanctiune descurajeaza incercarile de a infrange vointa legii;
- functia sanctionatorie, care se realizeaza la momentul incalcarii. In acest caz, sanctiunea nu este una exterioara, ci una care actioneaza dinauntrul raportului juridic, lipsind actul juridic de efectele trecute si viitoare;
- functia de mijloc de garantare a principiului legalitatii.
1. Dupa natura efectelor produse, nulitatile pot fi absolute si relative.
2. Sub aspectul obiectului la care se raporteaza, nulitatile pot fi:
- nulitati de fond;
- nulitati de forma
3. Dupa modul de prevedere in lege, sunt:
- nulitati exprese
- nulitati virtuale
4. Sub aspectul intinderii efectelor nulitatii, acestea pot fi:
- nulitati totale, care lovesc actul in intregul lui;
- nulitati partiale, care au ca efect lipsirea de efecte numai a acelor clause contrare legii.
Principiile care guverneaza efectele nulitatii
a) principiul retroactivitatii nulitatii (in unele surse este formulat ca principiul retroactivitatii efectelor hotararilor judecatoresti);
b) principiul restabilirii situatiei anterioare (restitutio in integrum);
c) principiul desfiintarii actului subsecvent, ca urmare a desfiintarii actului initial (resoluto iure dantis, resolvitur jus accipiens).
Conversiunea poate fi definita ca schimbarea unui act juridic nul in alt act juridic valabil.
Principalele moduri de desfiintare a actelor juridice
Revocarea. Este actul juridic, unilateral sau conventional, prin care se retracteaza de catre parte ori parti un act juridic valid.
Termenul de revocare este folosit, de obicei, in cazul retractarii unui act juridic neexecutat inca.
Atunci cand actul a fost partial sau total executat si se pune capat efectelor lui pentru viitor, se utilizeaza de preferinta termenul de reziliere.
Rezolutiunea. Este un mod de desfiintare retroactiva a contractelor sinalagmatice (bilaterale) pentru neexecutarea culpabila de catre debitor a obligatiilor sale. Rezolutiunea poate fi judiciara,cand este pronuntata de instanŅa la cererea creditorului si conventionala cand partile stipuleaza anume desfiintarea contractului in caz de neexecutare.
Rezilierea. Consta in suprimarea numai pentru viitor a efectelor unui contract.
Caducitatea. Este ineficacitatea care loveste un act juridic valid ce nu a produs inca efecte si carese datoreste unui eveniment survenit dupa formarea valabila a actului si independent de vointa autorului actului.
Acte juridice intre reprezentanti
a.. Contractul de vanzare-cumparare
b.Contractul de schimb
c. Contractul de locaŅiune
d. Contractul de mandat
e. Imprumutul de folosinta (comodatul)
9. Prescriptia extinctiva:
notiune, termenele de prescriptie extinctiva ( notiune si clasificare), termene generale de prescriptie, termene speciale de prescriptie, inceputul termenului de prescriptie, suspendarea si intreruperea prescriptiei extinctive (modificarea cursului prescriptiei), repunerea in termenul de prescriptie: Cap. VI, pag. 149-155.
Prescriptia extinctiva este o sanctiune de drept civil care stinge dreptul la actiune avand un obiect patrimonial, daca nu a fost exercitat in termenul prevazut de lege.
Prescriptia extinctiva se deosebeste de alte institutii de drept civil asemanatoare ca denumiri si efecte, cum sunt prescriptia achizitiva (uzucapiunea), decaderea si termenul extinctiv.
Prescriptia extinctiva inseamna stingerea dreptului la actiune in fata instantelor judecatoresti a creditorului, ca urmare a faptului ca dreptul la actiune nu a fost exercitat in intervalul de timp prevazut de lege, numit termen de prescriptie.
Termenul general de prescriptie este de 3 ani atat in raporturile dintre persoanele fizice, cat si in raporturile dintre persoanele juridice.
Termene speciale aplicabile actiunilor personale, intemeiate pe drepturi de creanta
- termenul de 3 ani, pentru dreptul la actiune privitor la sume de bani consemnate la banci pe seama statului;
- termenul de 2 ani privitor la unele raporturi de asigurare ;
- termenul de 1 an, pentru actiunea vanzatorului privind complinirea pretului si a cumparatorului pentru scaderea pretului;
- termenul de 6 luni, aplicabil actiunii in raspundere pentru viciile ascunse (art. 5 din Decret daca viciile au fost ascunse cu viclenie, termenul este de 3 ani);
- termenul de 6 luni, aplicabil actiunii de optiune succesorala;
- termenul de 60 zile, pentru actiunile privind sume de bani incasate pentru vanzarea biletelor pentru spectacole care nu au avut loc;
Inceputul termenului de prescriptie:
- pentru obligatiile care urmeaza sa se execute la cererea creditorului, precum si acelea al caror termen de executare nu este stabilit, prescriptia incepe sa curga de la data nasterii raportului de drept (art.7 alin.2);
- pentru drepturile sub conditie suspensiva sau cu termen suspensiv, prescriptia curge de la data cand s-a implinit conditia sau a expirat termenul (art.7 alin.2);
- pentru dreptul la repararea pagubei produse prin fapta ilicita, prescriptia curge de la data cand pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca atat paguba, cat si pe cel care raspunde de ea (art.8 alin.1);
- la fel, si la imbogatirea fara just temei (art.8 alin.2);
- pentru anularea unui act juridic pe motive de violenta, prescriptia incepe sa curga de la momentul incetarii violentei (art.9 alin.1);
- pentru viclenie sau eroare, precum si in celelalte cauze de anulare, prescriptia curge de la data cand cel indreptatit, reprezentantul sau legal sau persoana chemata de lege sa-i incuviinteze actele, a cunoscut cauza anularii, insa, cel mai tarziu de la implinirea a 18 luni de la data incheierii actului (art.9 alin.(2));
- pentru viciile ascunse ale unui lucru transmis sau unei lucrari executate, prescriptia curge de la data descoperirii viciilor, insa cel mai tarziu de la implinirea unui an de la predarea lucrului sau a lucrarii (art.11 alin.(1));
- pentru viciile unor constructii, prescriptia curge de la data descoperirii lor, insa cel mai tarziu de la implinirea a 3 ani de la predarea lucrarii (art.11 alin.(2);
- pentru obligatiile constand in prestatii succesive, dreptul la actiune se stinge printr-o prescriptie deosebita, adica fiecare prestatie are termenul ei
cauze de intrerupere a prescriptiei extinctive:
a) recunoasterea dreptului a carei actiune se prescrie, facuta de cel in folosul caruia curge prescriptia;
b) introducerea unei cereri de chemare in judecata ori de arbitrare, chiar daca cererea a fost introdusa la o instanta judecatoreasca ori la un organ de arbitraj necompetent;
c) printr-un act incepator de executare.
Cauzele de suspendare a prescriptiei extinctive sunt prevazute de art.13 din Decretul nr.167/1958.
Potrivit acestui text de lege, prescriptia este suspendata:
a) cat timp cel impotriva caruia curge termenul de prescriptie este impiedicat de un caz de forta majora sa faca acte de intrerupere;
b) pe timpul cat creditorul face parte din Fortele Armate ale Romaniei si acestea "sunt puse pe picior de razboi";
c) pana la rezolvarea reclamatiei administrative facute de cel indreptatit, cu privire la despagubiri sau restituiri, in temeiul unui contract de transport sau de prestare a serviciilor de posta si telecomunicatii, insa cel mai tarziu pana la expirarea unui termen de 3 luni socotit de la inregistrarea reclamatiei.
Prescriptia nu curge:
- intre soti, in timpul casatoriei;
- impotriva celui lipsit de capacitate de exercitiu, cat timp nu are reprezentant legal, si nici impotriva celui cu capacitate restransa, cat timp nu are cine sa-i incuviinteze actele;
- intre parinti sau tutore si cei ce se afla sub ocrotirea lor, intre curator si acel pe care il reprezinta, precum si intre orice alte persoane care, in temeiul legii sau al hotararii judecatoresti, administreaza bunurile altora si ale caror
bunuri sunt astfel administrate, cat timp socotelile nu au fost date si aprobate
In ce priveste intreruperea, se face distinctie intre:
intreruperea in mod natural
1) cand posesorul este si ramane lipsit, in curs mai mult de un an, de folosinŅa lucrului, sau de catre vechiul proprietar sau de catre o a treia persoana;
2) cand lucrul este declarat neprescriptibil in urma unei transformari legale a naturii sau destinaŅiei sale
intreruperea in mod civil.
1) printr-o cerere facuta in judecata, fie introductiva de instanta, fie numai incidenta, intr-o instanta deja inceputa;
2) printr-un act incepator de executare, precum sechestrul sau cererea executiei unui titlu caruia legea ii recunoaste puterea executorie;
3) prin recunoasterea de catre debitor sau posesor a dreptului celui in contra caruia curge prescriptia.
10. Patrimoniul:
notiune , caractere juridice si functiile acestuia; Cap. VII, pag. 156-158
DEFINITIE:
Putem defini patrimoniul ca fiind totalitatea drepturilor si obligatiilor patrimoniale apartinand unei persoane fizice sau juridice determinate, drepturi si obligatii privite ca o suma de valori active si pasive, strans legate intre ele.
CARACTERELE JURIDICE ALE PATRIMONIULUI:
-Patrimoniul este o universalitate juridica, in sensul ca reprezinta o masa de
drepturi si obligatii patrimoniale ce apartin unei persoane, dar fiecare drept
si fiecare obligatie, privite in parte, sunt distincte de universalitate; deci
patrimoniul reprezinta o entitate distincta de elementele ce o compun.
-Patrimoniul este unic, in sensul ca o persoana fizica ori juridica poate avea
un singur patrimoniu.
-Patrimoniul este inalienabil, in sensul ca patrimoniul exista atata timp cat
exista persoana fizica ori juridica careia ii apartine. Persoanele fizice nu
pot transmite altor persoane, prin acte intre vii, intregul patrimoniu. Dar
acesta poate fi transmis in intregime numai pentru cauza de moarte, prin
succesiune. In cazul persoanelor juridice, transmisiunea intregului patrimoniu
are loc numai in cazul incetarii acestora ca urmare a reorganizarii, prin
comasare ori prin divizare totala.
- Patrimoniul este divizibil, in sensul ca patrimoniul este divizibil in doua
sau mai multe mase de drepturi si obligatii, fiecare avand o anume destinatie,
prin urmare un regim juridic determinat.
FUNCTIILE PATRIMONIULUI:
Patrimoniul indeplineste trei functii: constituie gajul general al creditorilor; permite si explica subrogatia reala cu titlu universal; permite si explica transmisiunea universala si cu titlu universal a drepturilor si obligatiilor.
11. Drepturile reale.
notiunea si clasificare: Cap. VII, pag. 161
DEFINITIE:
Un drept real este dreptul subiectiv patrimonial pe temeiul caruia titularul sau poate sa exercite anumite puteri, prerogative asupra unui bun determinat, in mod direct si nemijlocit, fara interventia altei persoane. Categoria drepturilor reale este indeobste analizata prin opozitie cu drepturile de creanta, care sunt drepturi subiective patrimoniale in virtutea carora subiectul activ, denumit creditor poate pretinde subiectului pasiv, denumit debitor, sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva.
CLASIFICARE:
Drepturile reale pot fi:
dreptul de abitatie - este o varianta a dreptului de uz, care consta in dreptul unei persoane de a utiliza o locuinta pentru nevoile sale personale si ale familiei sale.
12 Dreptul de proprietate:
notiunea , trasaturile si atributele (prerogativele) dreptului de proprietate, formele dreptului de proprietate; Cap. VII, pag. 162-169
DEFINITIE:
Dreptul de proprietate este, dreptul unei persoane de a se bucura si dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele determinate de lege.
TRASATURI CARACTERISTICE:
1. O trasatura distinctiva a dreptului de proprietate este aceea ca titularul acestui drept exercita atributele corespunzatoare prin puterea sa proprie, deoarece el se supune numai legii, pe cand celelalte persoane, altele decat proprietarul, le exercita in virtutea puterii transmisa de proprietar si in conformitate nu numai cu legea, dar si cu directivele date de catre acesta
2. O alta trasatura distinctiva a dreptului de proprietate este aceea ca titularul exercita atributele in interesul sau propriu.
Putem defini dreptul de proprietate ca fiind acel drept subiectiv, ce da expresie aproprierii unui lucru, drept care permite individului sau colectivitatilor sa posede, sa foloseasca si sa dispuna de acel lucru, in putere proprie si in interesul sau propriu in cadrul si cu respectarea legislatiei existente.
ATRIBUTELE DREPTULUI DE PROPRIETATE
SUNT:
- dreptul de a intrebuinta bunul potrivit naturii ori destinatiei lui (ex.
dreptul de a locui intr-o casa);
- dreptul de a culege fructele si veniturile de pe urma unui bun;
- dreptul de a dispune de lucru prin instrainare sau consumare.
FORMELE DREPTULUI DE PROPRIETATE:
Dreptul de proprietate, ca drept real principal, poate imbraca, in functie de titularul sau, doua
forme: proprietatea publica si proprietatea privata.
Dreptul de proprietate publica reprezinta dreptul ce are ca titular statul sau
unitatile administrativ-teritoriale, exercitat asupra bunurilor care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz si interes public.Dreptul de proprietate publica inceteaza daca
bunul a pierit sau a fost trecut in domeniul privat.
Dreptul de proprietate privata poate fi definit ca fiind dreptul ce apartine
persoanelor fizice sau juridice, statului sau unitatilor administrativ-teritoriale, asupra unor bunuri care nu fac parte din domeniul public, cu privire la care titularul exercita posesia, folosinta si dispozitia, prin puterea sa proprie si in interes propriu, cu respectarea dispozitiilor legale.
13. Dezmembramintele dreptului de proprietate;
Cap. VII, pag. 169-173
DEZMEMBRAMINTELE DREPTULUI DE PROPRIETATE
Este posibil ca atributele dreptului de proprietate sa aparŅina, separat, mai multor titulari, formand, prin aceasta separare, drepturi reale distincte. Drepturile reale rezultate din separarea atributelor componente ale dreptului de proprietate poarta denumirea de dezmem-braminte ale dreptului de proprietate. Aceste dezmembraminte sunt:
a. Dreptul de uzufruct este dreptul pe care-l are o persoana de a se bucura de lucrurile ce sunt
proprietatea altuia, intocmai ca insusi proprietarul lor, insa cu indatorirea de a le conserva substanta.
b. Dreptul de uz este dreptul real in virtutea caruia titularul sau se poate folosi de un lucru si-i
poate culege fructele numai pentru nevoile lui si ale familiei sale. Dreptul de uz are un caracter strict personal, neputand fi cedat.
c. Dreptul de abitatie este, de fapt, un drept de uz avand ca obiect o casa de locuit.
d. Dreptul de servitute reprezinta o sarcina impusa asupra unui imobil pentru uzul si utilitatea
unui imobil avand un alt stapan, adica un alt proprietar.
e. Dreptul de superficie este un drept real care consta in dreptul de proprietate pe care-l are o
persoana, denumita superficiar asupra constructiilor sau altor lucrari care se afla pe suprafata de teren care apartine unei alte persoane, teren asupra caruia superficiarul capata doar un drept de folosinta.
14. Modurile de dobandire a dreptului de proprietate si a altor drepturi reale:
definitie, enumerare si analiza acestora; Cap. VII, pag. 173-178;
15. Posesia :
notiune si elemente constitutive; dobandirea, pierderea si viciile posesiei,efectele posesiei; Cap. VII, pag. 178-181;
Posesia reprezinta stapanirea in fapt a unui bun cu intentia posesorului de a se comporta ca si cum ar fi titularul unui drept real asupra unui bun.
Elemente constitutive: - elementul material : corpus - presupune un contact direct cu bunul, concretizat in orice fel de acte materiale.
-elementul intentional animus - reprezinta intentia posesorului de a se comporta fata de bun exact cum ar fi titularul unui drept real asupra bunului
Dobandirea posesiei are loc in momentul in care una si aceeasi persoana intruneste ambele elemente: corpus si animus.Nu poate sa existe numai stapanirea materiala, fara elementul subiectiv, adica fara intentia detinatorului de a se comporta ca proprietar. Elementul intentional trebuie sa fie intrunit chiar in posesia celui care pretinde ca poseda elementul material, a puterii materiale asupra bunului, aceasta putere poate fi exercitata de posesor si printr-un reprezentant al sau.
Pierderea posesiei are loc prin pierderea simultana a ambelor elemente sau doar a unui singur element.
a)pierderea simultana a ambelor elemente are loc:
-prin instrainare - posesorul incheie un act juridic prin care trenamite dreptul asupra bunurilor avand loc si predarea acestuia catre dobanditor
-prin abandonare
b)pierderea elementului corpus are loc impotriva vointei posesorului
Ex.: posesorul este scos din posesiunea elementului material: furt; distrugerea din cauze materiale
c)pierderea elementului animus: atunci cand posesorul incheie un acte de transmitere a unui drept de proprietate, dupa care ramane in stapanirea lucrului cu titlu de detentor al dobanditorului.
Viciile reprezinta caracteristici ale posesiei care fac, ori de cate ori se dovedeste existenta vreuneia dintre ele, ca posesia sa nu fie considerate utila, adica sa nu produca efecte juridice. Acestea sunt: -discontinuitatea, cand posesorul o exercita in mod neregulat, cu intermitente anormale;
-violenta, cand posesia este fundamentata pe acte de violenta ori este conservata prin asemenea acte;
-clandestiviitatea, cand posesorul o exercita pe ascuns de adversarul sau, astfel incat acesta este lipsit de posibilitatea de a o cunoaste;
-precaritate, cand posesia este lipsita de elementul ei intentional, psihologic, cand nu este deci exercitata cu titlu de proprietar, ci fie in baza unui alt titlu, ca locatar, ingaduinta a proprietarului.
Efectele posesiei
In pofida
imprejurarii ca este doar o stare de fapt, legea recunoaste posesiei
uitle anumite consecinte juridice.
Efectele posesiei pot fi grupate astfel:
1. posesia creaza o prezumtie de proprietate;
2. posesorul de buna credinta dobandeste fructele lucrului asupra caruia
exercita posesia;
3. posesia este protejata prin actiunile posesorii;
4. posesia prelungita duce, prin uzucapiune, la dobandirea dreptului de
proprietar.
16. Actiunea in revendicare;
Cap. VII, pag. 181-183;
16. Actiunea in revendicare este acea
actiune prin care reclamantul care pretinde ca este proprietarul unui bun
individual determinat cu privire la care a pierdut posesia, solicita obligarea
paratului, care stapaneste bunul respectiv, sa ii recunoasca dreptul de
proprietate si sa ii restituie bunul.Este o actiune reala si petitorie.
17. Obligatiile civile:
notiunea si elementele structurale ale obligatiei civile, clasificarea obligatiilor civile;
Cap. VIII, pag. 184-187
O definitie a obligatiei in care se pune accentul pe latura pasiva o arata ca fiind "acel raport juridic in virtutea caruia o persoana, numita debitor, este tinuta fata de o alta persoana, denumita creditor, fie la o prestatie pozitiva (a da,a face), fie la o abstentune (a nu face)".
Din punct de vedere juridic, termenul obligatie semnifica indatoririle reglementate de o norma de drept si care implica interventia fortei publice, prin aplicarea de sanctiuni prevazute de normele legale, in cazul nerespectarii lor.
Aceiasi autori (Iosif R. Urs si Smaranda Angheni) au pus in evidenta trei acceptiuni ale termenului de obligatie:
- in sens larg, obligatia civila este acel raport juridic in care o persoana,numita creditor, pretinde alteia, numita debitor, sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva, iar in cazul neindeplinirii, creditorul sa apeleze la forta de constrangere a statului pentru aplicarea sanctiunii;
- in sens restrans, obligatia civila reprezinta indatorirea ce revine subiectului pasiv sau prestatia de care este tinut debitorul, fie ca aceasta este o actiune (a da, a face), fie ca este o inactiune (a nu face);
- termenul de obligatie desemneaza si inscrisul, documentul care incorporeaza dreptul subiectiv si obligatia corelativa.
18 Izvoarele obligatiilor civile:
contractul, actul juridic unilateral, faptul juridic licit ca izvor de obligatii civile, faptul juridic illicit cauzator de prejudicii; Cap. VII, pag. 187-209
Izvorul obligatiei il constituie actul sau faptul juridic care da nastere raportului juridic civil concret.
Izvoarele obligatiei sunt:
Contractul - izvor voluntar de obligatii.Clasificarea contractelor
Clasificarea lor dupa izvoare.
1. Clasificarea dupa tipul de contract si prevederea lui in lege pune in evidenta doua tipuri:
2. Clasificarea in functie de numarul partilor obligate:
a) contracte sinalagmatice (bilaterale) si
b) contracte unilaterale.
3. Clasificarea in functie de modul de formare.
4. Clasificarea dupa scopul urmarit
Contractele cu titlu oneros sunt cele in care fiecare parte urmareste obtinerea unui folos in schimbul folosului procurat celeilalte parti.
Contractul cu titlu gratuit procura un avantaj numai uneia din parti. Exemplu: contractul de imprumut, fara dobanda; imprumutul gratuit de folosinta.
6. Dupa cunoasterea intinderii prestatiilor la momentul incheierii lor, contractele oneroase se impart in:
Contractele comutative sunt cele in care partile cunosc, inca din momentul incheierii, intinderea prestatiilor ce-si datoreaza si la care au dreptul.
Contractele aleatorii sunt cele care, la momentul incheierii, nu au certitudinea existentei si intinderii prestatiei, aceasta depinzand de un eveniment viitor si incert (art.947 Cod civil). Exemple: contractul de vanzarecumparare
cu clauza de intretinere, contractul de asigurare.
19 Executarea, garantarea si stingerea obligatiilor civile;
Cap. VII, pag. 209-213
Cod civil prevede urmatoarele moduri de stingere a obligatiilor:
Prin plata nu se intelege numai darea unei sume de bani, ci si executarea oricarei obligatii.
Plata poate fi facuta de orice persoana interesata, precum si de un debitor co-obligat sau de un fidejusor.
Locul platii este cel aratat in conventie. Daca locul nu este determinat prin conventie, plata se face fie la locul unde se afla obiectul obligatiei la momentul conventiei, cand acesta este un bun cert si determinat, fie la domiciliul debitorului (plata este cherabila). Daca partile au convenit ca plata sa se faca la domiciliul sau sediul creditorului, plata este portabila.
Plata prin subrogare (prin inlocuire) este plata facuta de o alta persoana decat debitorul si care se substituie creditorului initial. Subrogatia poate fi conventionala sau legala.
Novatia este un mod de stingere a datoriei fie prin schimbarea obiectului (novatia obiectiva), fie prin schimbarea uneia din parti, creditor sau debitor (novatia subiectiva).
Conditiile novatiei sunt:
- existenta unei obligatii valabile;
- nasterea unei noi obligatii valabile (un nou raport juridic);
- noua obligatie sa aiba un element nou, fie in ce priveste obiectul (la novatia obiectiva), fie in ce priveste partile (debitorul sau creditorul);
- sa existe intentia partilor de a transforma vechea obligatie intr-una noua (sa noveze).
DELEGATIA: Este conventia prin care un debitor da creditorului sau alt debitor. Debitorul in acest caz se numeste delegant, iar cel care se obliga, alaturi de debitor, sau in locul acestuia se numeste delegat
DAREA IN PLATA: Putem defini darea in plata ca operatiunea juridica prin care creditorului i se asigura, cu acordul sau, o alta prestatie decat cea datorata.
CompensaTia este modul de stingere a doua obligatii reciproce, pana la nivelul celei mai mici dintre ele.
Compensatia poate fi:
- legala, cand opereaza in puterea legii (sau de drept);
- conventionala, cand este urmarea conventiei partilor;
- judecatoreasca, atunci cand rezulta dintr-o hotarare judecatoreasca.
Conditiile compensatiei:
- sa existe datorii reciproce (intre aceleasi persoane);
- datoriile sa fie certe (sa aiba ca obiect o suma de bani sau lucruri fungibile,
iar existenta lor sa nu fie discutabila din punct de vedere juridic);
- sa fie lichide, adica sa li se cunoasca valoarea;
- sa fie exigibile, adica sa fie ajunse la scadenta.
Confuziunea consta in intalnirea in aceeasi persoana atat a calitaŅii de creditor, cat si a celei de debitor cu privire la aceeasi datorie (in acelasi raport obligaŅional). Confuziunea stinge atat activul, cat si pasivul
20. Contractul de vanzare-cumparare.
Notiunea ,caracterele juridice, conditiile de validitate si efectele contractului de vanzare-cumparare; Cap. IX, pag.. 214-222
Cod civil prevede ca "vinderea este o conventie prin care doua parti se obliga intre sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru si aceasta a plati celei dintai pretul lui".
In doctrina, vanzarea-cumpararea este definita ca "un contract prin care una dintre parti (vanzatorul) stramuta proprietatea unui bun al sau asupra celeilalte parti (cumparator) care se obliga, in schimb, a plati vanzatorului
pretul bunului vandut
- este un contract sinalagmatic (bilateral), deoarece da nastere la obligatii reciproce intre partile contractante;
- este un contract cu titlu oneros, fiecare parte urmarind obtinerea unui folos in schimbul folosului procurat celeilalte parti (vanzatorul asteapta, in locul bunului vandut, sa primeasca plata, iar cumparatorul sa primeasca bunul cumparat in schimbul pretului platit);
- este un contract comutativ, deoarece existenta si intinderea prestatiilor sunt cunoscute inca de la momentul incheierii lui;
- este un contract consensual, art.1295 Cod civil prevazand ca "vinderea este perfecta intre parti si proprietatea este de drept stramutata la cumparator, in privinta vanzatorului, indata ce partile s-au invoit asupra lucrului si asupra pretului, desi lucrul inca nu se va fi predat si pretul inca nu se va fi numarat". In privinta imobilelor, drepturile nu se pot opune tertilor mai inainte de transcriptiune (inscrierea in cartea funciara);
- este un contract translativ de proprietate din momentul incheierii lui, chiar daca bunul nu s-a predat si pretul nu s-a platit.
Conditiile de valabilitate ale contractului de vanzare-cumparare sunt:
Legea stabileste unele incapacitati speciale (vezi art.1307 Cod civil):
- nu este permisa vanzarea intre soti, decat pentru cauza de lichidare;
- tutorii nu pot cumpara de la cei aflati sub tutela lor;
- mandatarii nu pot cumpara lucrurile pe care au fost insarcinati sa le vanda;
- cei ce administreaza averea comunelor si intreprinderilor nu pot cumpara bunurile care se vand din aceste patrimonii;
- la fel, si functionarii de stat, pentru bunurile statului ce se vand prin mijlocirea lor;
- judecatorii, procurorii, avocatii nu pot dobandi drepturi litigioase care sunt de competenta curtii de apel in raza careia isi desfasoara activitatea.
Obligatiile vanzatorului sunt de predare a lucrului vandut si de garantie
Predarea lucrului vandut este trecerea (stramutarea) lucrului vandut in puterea si posesiunea cumparatorului.
Raspunderea vanzatorului este de doua feluri:
Obligatiile cumparatorului sunt: sa faca plata preŅului, sa ia in primire lucrul vandut si sa suporte cheltuielile vanzarii
21. Contractul de schimb.
Notiune, caractere juridice si regimul juridic; Cap. IX, pag. 222-225
Contractul de schimb este acel contract in care partile, numite copermutanti, isi dau un lucru pentru altul.
Caractere juridice.
La fel ca si contractul de vanzare-cumparare, acest contract este:
- sinalagmatic (bilateral);
- cu titlu oneros;
- comutativ;
- consensual;
- translativ de proprietate.
Cod civil.Art.1407 prevede ca, daca unul dintre copermutanti - care a primit lucrul dat in schimb - probeaza ca celalalt copermutant nu este proprietarul acelui lucru, el nu poate fi constrans sa predea bunul convenit care era proprietatea sa, ci doar sa restituie pe cel primit.
In caz de evictiune, copermutantul evins de lucrul primit poate sa ceara fie daune-interese, fie intoarcerea lucrului sau. Copermutantul nu poate fi facut raspunzator pentru evictiune decat daca, la fel ca la vanzare-cumparare, a fost chemat in garantie in cadrul procesului.
22. Contractul de locatiune.
Notiunea ,caracterele juridice, conditiile de validitate si efectele contractului de locatiune. Incetarea contractului de locatiune; Cap. IX, pag. 225-231.
Locatiunea lucrurilor este contractul prin care o persoana, numita locator,se obliga sa asigure unei alte persoane, numita locatar (chirias), folosinta temporara, totala sau partiala a unui bun in schimbul unei sume de bani sau alta
prestatie, numita chirie
Caractere juridice: este un contract consensual, cu titlu oneros, sinalagmatic si cu executare succesiva in timp.
Efectele contractului de locatiune a bunurilor
1. Obligatiile locatorului: de a preda bunul inchiriat locatarului; de a mentine bunul in stare de a servi potrivit destinatiei pentru care a fost inchiriat;de garantie; de garantare a locatarului pentru pierderea bunului inchiriat; de
garantare a locatarului impotriva viciilor ascunse ale bunului inchiriat; de garantare a locatarului pentru evicŅiune, de a restitui locatarului cheltuielile efectuate de acesta la bunul inchiriat.
2. Obligatiile locatarului: de a folosi bunul inchiriat conform destinatiei sale si ca un bun proprietar; de a nu schimba forma bunului; de a intretine bunul in stare de intrebuintare asa cum a fost predat de locator la incheierea contractului; de a plati pretul locatiunii (chiria); de a apara bunul inchiriat impotriva uzurparilor; de restituire a bunului.
Contractul de locatiune poate inceta:
a) prin acordul de vointa al partilor (reziliere conventionala);
b) prin denuntarea unilaterala a contractului de locatiune;
c) la expirarea termenului locatiunii;
d) prin rezilierea contractului de locatiune pentru neexecutare;
e) prin desfiintarea (desfacerea) titlului locatorului;
f) pentru pieirea totala a bunului inchiriat;
g) prin transmiterea bunului unei alte persoane, daca exista clauza
in contractul de inchiriere (art. 1441 C. civil);
h) prin exproprierea bunului inchiriat.
23. Contractul de mandat.
Notiunea ,caracterele juridice, conditiile de validitate si efectele contractului de mandat. Incetarea contractului de mandat; Cap. IX , pag. 231-237
Mandatul este un contract civil in care o parte, numita mandatar, se obliga, fara plata, sa faca ceva pe seama altei persoane, numita mandant, de la care a primit insarcinarea
Caractere juridice.
este un contract cu titlu gratuit.
Tot in ce priveste intinderea mandatului, art.1544 Cod civil prevede ca acesta poate fi
Obligatiile mandatarului iau nastere atat fata de mandant, cat si fata de terti (in raport cu mandantul).
Obligatiile fata de mandant sunt: indeplinirea mandatului; sa raspunda pentru daune-interese; sa termine afacerea inceputa; sa dea socoteala despre indeplinirea mandatului; sa raspunda pentru cel pe care l-a substituit in gestiunea sa; sa plateasca dobanzi pentru sumele utilizate in folosul sau din ziua intrebuintarii, precum si dobanzi pentru sumele ramase, din ziua cand i s-au cerut aceste daune. Obligatiile fata de terti, in mod normal, nu exista, deoarece mandatarul contracteaza in numele si pe seama mandantului.
Obligatiile mandantului se impart, de asemenea, in obligatiile ce-i revin fata de mandatar si obligatiile ce-i revin fata de terti. Obligatiile fata de mandatar sunt: sa-l dezdauneze pe mandatar de cheltuielile facute si sa-i
plateasca onorariu atunci cand i s-a promis; sa plateasca dobanda pentru sumele avansate de mandatar; sa-l dezdauneze pe mandatar pentru pierderile suferite in indeplinirea mandatului afara numai daca pierderea nu-i este imputabila. Obligatiile fata de terti: sa indeplineasca obligatiile contractate de mandatar; mandantul poate ratifica si obligatiile contractate de mandatar peste limitele imputernicirii si, in acest caz, este raspunzator de indeplinirea acestor obligatii.
Mandatul inceteaza:
- prin revocarea mandatarului;
- prin renuntarea mandatarului la mandat;
- prin moartea, interdictia, insolvabilitatea si falimentul ori a mandatarului,ori a mandantului.
24. Imprumutul de folosinta (comodatul).
Notiune, caractere juridice si conditii de validitate. Efectele contractului de comodat;
Cap. IX , pag. 238-241
Imprumutul de folosinta - comodatul - este contractul prin care o persoana - numita comodant - remite spre folosinta gratuita si temporara unei alte persoane - numita comodatar - un lucru determinat, cu obligatia pentru
acesta din urma de a-l restitui in natura, in individualitatea sa.
Sub aspectul caracterelor juridice, comodatul este un contract:
- real, fiind necesara predarea efectiva a lucrului, alaturi de realizarea acordului de vointa;
- esentialmente cu titlu gratuit; daca se stipuleaza o contravaloare pentru folosinta lucrului imprumutat, contractul respectiv se transforma intr-un contract de locatiune de lucruri;
- unilateral - deoarece din momentul incheierii sale, naste obligatii numai pentru comodatar;
- proba se poate face prin orice mijloc de proba.
Obiectul contractului de comodat il poate constitui numai un lucru nefungibil, individual determinat deoarece, lucrul respectiv urmeaza sa fie restituit de catre comodatar in individualitatea sa.
Efecte
1. Obligatiile comodatarului sunt urmatoarele:
- sa se ingrijeasca de conservarea lucrului imprumutat ca un bun proprietar;
- sa foloseasca lucrul numai in conformitate cu destinatia sa, determinata prin natura lucrului sau prin acordul parŅilor;
- sa suporte cheltuielile de folosinta (cum ar fi, spre exemplu, hrana animalului de munca imprumutat);
- sa restituie lucrul la scadenta si in natura sa specifica.
2. Raspunderea comodatarului
Potrivit principiilor raspunderii civile contractuale comodatarul raspunde pentru deteriorarea sau pieirea totala sau partiala a lucrului, cu exceptia cazului in care poate dovedi ca:
- deteriorarea sau pieirea lucrului s-a produs in mod fortuit;
- deteriorarea este rezultatul firesc al folosirii, fara culpa, a lucrului respectiv.
3. Obligatiile comodantului ģinand seama ca este un contract unilateral, care da nastere la obligatii in sarcina unei singure parti, respectiv comodatarului, comodatul, la incheierea sa,nu comporta obligatii pentru comodant.
Stingerea efectelor comodatului
Incetarea efectelor contractului de comodat se produce in urmatoarele ipoteze:
- prin restituirea lucrului la scadenta in starea corespunzatoare;
- prin rezilierea de catre comodant in caz de nerespectare a obligatiilor de catre comodatar;
- prin moartea comodatarului. Comodatul, in ce-l priveste pe comodatar, este un contract intuitu personae. Mostenitorii comodatarului, intr-un astfel de caz, trebuie sa restituie bunul imediat, chiar daca termenul stabilit prin contract pentru restituire ar fi ulterior.
25. Contractul de depozit.
Notiunea, caracterele juridice si felurile contractului de depozit. Efectele contractului de depozit;
Cap. IX, pag. 245-248
Contractul de depozit este acordul prin care una din parti, deponentul,incredinteaza celeilalte parti, depozitarul, anumite bunuri mobile spre a-i fi pastrate si inapoiate de catre acesta, in natura.
Caractere juridice:
- contractul de depozit este un contract real, in intelesul ca se considera incheiat din momentul predarii bunurilor, respectiv, de cand sunt realizabile efectele ce-i sunt specifice;
- contractul de depozit este un contract gratuit fiind un serviciu dezinteresat pe care depozitarul il presteaza fara a primi un echivalent de la deponent;
- fiind, in principiu, un contract cu titlu gratuit, contractul de depozit este un contract unilateral;
- contractul de depozit este un contract consensual, intemeindu-si valabilitatea numai pe acordul de vointa al partilor.
Potrivit art.1597 din Codul civil depozitul poate fi depozit propriu-zis si sechestru.
A) Contractul de depozit propriu-zis se poate clasifica, in
B) Sechestrul consta in depozitarea bunurilor ce constituie obiectul unui litigiu, pana la solutionarea procesului de catre instanta competenta.
Sub aspectul temeiului, sechestrul este
1. Obligatiile depozitarului. Depozitarul are urmatoarele obligatii:
- obligatia "sa se ingrijeasca de paza lucrului depozitat cu aceeasi grija ca de propriul sau lucru;
- obligatia de restituire a bunurilor, la termen ori la cererea deponentului inainte de data convenita.
2. Obligatiile deponentului. Contractul de depozit cu titlu gratuit, fiind unilateral, in sine, nu genereaza obligatii si pentru deponent. Cu toate acestea, el poate fi tinut sa restituie cheltuielile facute de depozitar cu poza sau intretinerea lucrului dat in depozit.
26. Contractul de tranzactie;
Cap. IX, pag. 249-251
Contractul de tranzactie este acel contract prin care partile litigante,urmarind sa puna capat unui proces existent sau sa previna declansarea unui proces iminent, isi fac concesii reciproce in sensul renuntarii la anumite drepturi, ori stipuleaza prestatii noi in schimbul unor renuntari consimtite de partea adversa.
Potrivit definitiei, pentru a fi in prezenta unei tranzactii trebuie sa fie cumulativ intrunite urmatoarele conditii:
- existenta unui drept litigios in cadrul unui proces civil declansat sau pe cale de a se declansa ;
- intentia partilor de a pune capat procesului;
- concesii reciproce.
- Este un contract sinalagmatic, fiecare parte isi asuma obligatii in considerarea prestatiilor celeilalte parti ;
- Este un contract cu titlu oneros si cumulativ, fiecare parte urmareste un avantaj material prin concesiile pe care le face, fiind cumulativ deoarece concesiile reciproce se cunosc si sunt determinate ;
- Este un contract consensual, fiind suficient consimtamantul valabil exprimat al partilor.
Tranzactia trebuie sa fie constatata printr-un inscris cerut insa numai ad probationem.
Forma solemna a inscrisului este ceruta in doua cazuri :
- cand obiectul tranzactiei este un teren transmis de o parte in schimbul renuntarii de catre cealalta parte;
- cand tranzactia este extrajudiciara.
Deoarece prin tranzactie se renunta la un drept, partile trebuie sa aiba capacitatea de a dispune de obiectul tranzactiei. Tranzactia nu poate avea ca obiect drepturi personale nepatrimoniale asupra carora partile nu au drept de dispozitie si nici bunuri scoase din circuitul civil.
Tranzactia are efect extinctiv in privinta drepturilor asupra carora poarta concesii reciproce;
Dupa incheierea tranzactiei partile nu mai pot invoca in instanta drepturi stinse prin intelegerea lor.
Tranzactia produce, de regula, efecte declarative avand drept consecinte;
- producerea efectelor retroactive pana in momentul nasterii dreptului ce se consolideaza;
- ea nu mai poate fi invocata ca just titlu pentru uzucapiunea de 10-20 de ani;
- partile nu trebuie sa-si garanteze reciproc drepturile pe care si le recunosc.
Tranzactia poate fi anulata pentru eroare asupra persoanei sau asupra obiectului; nu constituie eroare asupra obiectului, eroare asupra cuantumului prejudiciului suferit
Se poate cere si anularea tranzactiei incheiata pentru executarea unui titlu nul sau anulabil ori lovit de alte cauze de ineficacitate (de exemplu, testament revocat), ori pentru stingerea unui proces rezolvat printr-o hotarare definitiva, cu exceptia cazurilor in care partile au tratat in cunostinta de cauza.
|
