Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




Celebritatea mondiala - EINSTEIN

Fizica


Celebritatea mondiala - EINSTEIN



"Pentru a pedepsi lipsa mea de respect fata de autoritati, Dumnezeu m-a

facut o autoritate".

A.   Einstein.

In anul 1918, dupa patru ani de crime fara precedent in istoria civilizatiei umane, se sfarseste Primul Razboi Mondial, Germania vazandu-se nevoita sa se declare invinsa in fata Antantei.

Un an mai tarziu are loc expeditia lui Eddington in Brazilia care confirma teoria lui Einstein. Intrebat care ar fi fost reactia sa daca rezultatul ar fi fost altul, Einstein a raspuns: "Trebuie sa marturisesc ca a 313c23d s fi fost foarte surprins".

Este remarcabil faptul ca un rol important in promovarea teoriei si imaginii lui Einstein l-a constituit tocmai aceasta perioada de razboi. Leoplod Infeld, unul dintre cei mai cunoscuti biografi ai autorului relativitatii face o interesanta analiza asupra evenimentelor ce au dus la cresterea prestigiului fizicianului: "Era perioada ce marca sfarsitul razboiului. Omenirea era satula de omoruri, crime si propaganda nationalista. Transeele, bombardamentele si violenta lasasera un gust amar. Toti asteptau o perioada de pace si doreau sa uite razboiul cat mai repede cu putinta. Pe de alta parte, aparea un fenomen care captiva atentia: de pe taramul acoperit de sange si morminte toti ochii se indreptau acum spre cerul instelat. Gandirea rationala il purtap pe om departe de cotidianul trist si sumbru. Misterul eclipsei de Soare si puterea mintii umane ofereau o noua perspectiva. Decorul fantastic, lumina fascinanta a Soarelui eclipsat, imaginea razelor de lumina care se curbeaza, toate il indepartau pe om de realitatea dureroasa".

Faptul ca o teorie "nemteasca" fusese confirmata de o expeditie britanica a avut de asemenea un rol important in procesul de reconciliere politica a unor tari care nu de mult se aflau in razboi. Mai departe L. Infeld scrie: "Dar, poate cel mai important lucru era urmatorul: noul eveniment fusese prezis de omul de stiinta german Einstein si fusese confirmat de astronomii englezi. Savantii care apartineau unor popoare nu de mult beligerante, acum colaborau din nou impreuna. Se parea ca o noua epoca este pe cale sa inceapa. Dorinta de pace a popoarelor a fost, dupa parerea mea, principalul motiv al cresterii popularitatii lui Einstein".

Daca in timpul razboiului savantii germani il priveau cu o oarecare retinere pe Einstein, acum, odata cu confirmarea teoriei gravitatiei, Germania il va adopta pe acest "copil teribil". Peste tot se vorbea despre savantul german Einstein. Intr-un interviu dat cotidianului britanic "Times" in 1919, Einstein face o amuzanta prezentare a teoriei sale: "Pentru desfatarea cititorului iata o expunere a Teoriei Relativitatii: astazi eu sunt vazut in Germania drept un "savant german", iar in Anglia sunt prezentat ca un "evreu elvetian"; dar daca vreodata voi ajunge in situatia de "bête noire", as deveni, din contra, "evreu elvetian" pentru germani si "savant german" pentru englezi".

Anul confirmarii teoriei sale aduce printre altele si o modificare in viata privata a fizicianului. Astfel in 1919 el va divorta de sotia sa Mileva si se va casatori cu verisoara sa Elsa, care traia la Berlin impreuna cu cele doua fiice ale sale din prima casatorie. Casatoria celor doi va fi una implinita din toate punctele de vedere, intr-u-cat Elsa ii oferea sotului sau toata libertatea de care avea atata nevoie, ca sa nu mai vorbim despre faptul ca cei doi se cunosteau inca din copilarie, legandu-i astfel o multime de amintiri comune. Elsa o va ingriji vreme de cativa ani pe mama lui Einstein, Pauline, care dupa o lunga perioada de suferinta va muri in anul 1920. Un an mai tarziu, in 1921 rezultatul activitatii stiintifice al lui Einstein va fi incununat cu succes, fizicianul fiind distins cu Premiul Nobel. Remarabil este insa faptul ca principalul motiv pentru care Einstein a primit acest premiu nu s-a datorat teoriei relativitatii, deoarece aceasta era considerata o teorie prea controversata, ci unei lucrari din tinerete in care savantul a demonstrat cu ajutorul teoriei cuantice a lui Plack legile efectului fotoelecric.

In a doua decada a secolului XX, faima lui Einstein era atat de mare incat pe lista traseelor turistice din Berlin figura si adresa locuintei sale - Haberlandstrasse nr. 5. Aici Einstein va fi vizitat de oameni din toate colturile lumii, savanti, profesori de gimnaziu sau de scoala elementara, oficialitati, filosofi si artisti. Proprietarul casei de origine rusa era un adevarat admirator al personalitatii ce locuia cu chirie in cladirea sa. Apartamentul era format din noua camere in care locuia Einstein impreuna cu sotia sa Elsa si cele doua fiice ale acesteia - Margot si Ilse, si pentru cativa ani si mama lui Einstein. Cladirea se afla in partea de nord a Berlinului in asa numitul "cartier bavarez".

1920- Einstein impreuna cu sotia sa Elsa

Un fost jurnalist din Petersburg va face in 1922 o vizita la domiciliul lui Einstein: "Am sunat timid la usa si o tanara blonda usor indesata m-a primit in casa celui de care asculta o lume intreaga. Am intrat intr-o odaie foarte spatioasa mobilata cu piese clasice si cu un tapet verde destul de vechi. Ca obiecte de decoratie am vazut cateva tablouri si bibelouri de portelan, un portret de copil, probabil executat de un vechi maestru. In mijlocul incaperii se afla o masa mare acoperita de o fata de masa alba, iar intr-un colt se aflau o serie de medalii de la diferite societati stiintifice. Intr-unul din colturile camerei se afla un pian pe care erau asezate cateva viori si o partitura de Mozart. Langa pian se afla o imensa biblioteca, iar pe perete se afla un portret al lui Faraday".

Dimineata savantul se scula la ora opt. Dupa ce-si punea halatul si papucii se aseza la pian si astepta sa se umple cada. Dupa baia de dimineata, lua micul dejun impreuna cu familia iar apoi se retragea in cabinetul sau unde-si fuma pe indelete pipa. In timp ce se apuca de lucru, Elsa se ocupa de corespondenta sotului sau. Scrisorile veneau din diverse tari, Elsa fiind nevoita sa le aseze in ordine. Unii ii cereau sfatul, altii ii ofereau diferite slujbe. Un proprietar al unei fabrici de tigari ii aducea la cunostinta ca a lansat o noua marca de tigari - "Relativitatea", iar unele cupluri il anuntau ca si-au botezat copilul cu prenumele "Albert" sau "Einstein". Dorind sa raspunda la cat mai multe scrisori, Einstein era nevoit de multe ori sa-si neglijeze munca. In 1920 Einstein ajunsese aproape la capatul rabdarii: "Nu pot sa spun niciodata nu! Din cauza articolelor din ziare care-mi cer sa vin la diferite intruniri, sau a scrisorilor care imi prezinta tot felul de lucruri mai mult sau mai putin obisnuite, am ajuns sa visez noaptea ca ma zbat in iad si ca postasul s-a transformat in diavol si zbiara la mine si-mi arunca in cap teancuri de scrisori noi, deoarece nu am raspuns la cele vechi. In afara de asta, mama este grav bolnava si mai pune pe deasupra si aceasta "perioada de celebritate" care a dat peste mine. Adevarul este ca am devenit un morman de miscari si reflexe primitive".

Unui prieten apropiat, Einstein i-ar fi spus: "Totusi cel mai mare dusman al meu ramane postasul; nu o sa scap niciodata de el".

Curand insa Einstein se va gasi in fata unei adevarate amenintari. Incepeau sa creasca din ce in ce mai mult numarul organizatiilor antisemite ce vor cuprinde in cativa ani un procent amenintator din populatia germana. Cineva trebuia sa fie vinovat pentru rusinea infrangerii Germaniei si a conditiilor umilitoare impuse de tarile aliate. Acesti cineva erau "evreii".


Document Info


Accesari: 1732
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )