INSTITUTIILE UNIUNII EUROPENE

INSTITUTIILE UNIUNII EUROPENE

2.1. Evolutie institutionala

Cele 3 comunitati (CECO, CEE, EURATOM), asa cum s-a aratat, aveau, la inceput, institutii proprii.

La infiintare, Comunitatea Economica a Carbunelui si Otelului a fost prevazuta cu urmatoarea structura institutionala proprie:

a) Inalta Autoritate - organism supranational;

b) Consiliul de Ministri - organism interguvernamental;

c) Adunarea Comuna - constituita ca un Parlament al statelor membre. Incepand cu anul 1979 membrii Adunarii Comune au fost alesi prin vot universal;

d) Curtea de Justitie - organism menit sa solutioneze litigiile dintre state.

Si Comunitatea Economica Europeana (CEE) si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (CEEA sau EURATOM) au fost prevazute la infiintare cu o Comisie (Inalta Autoritate) si Consiliul de Ministri ca organ interguvernamental. Prin Conventia de la Roma (Tratatele de la Roma), semnata in 1957, intrata in vigoare in 1958, cele 3 comunitati au fost prevazute cu o Adunare Parlamentara comuna, devenita Parlamentul European de astazi si o Curte de Justitie.

Prin Tratatul de la Bruxelles din 1965, zis si Tratatul de fuziune, au fost unificate executivele celor 3 comunitati, respectiv Consiliile de Ministri si Inalta Autoritate CECO, fiind inlocuite cu un Consiliu de Ministri si o Comisie. Deci Comunitatile aveau in final urmatoarele institutii:

a) Comisia Comunitatilor Europene;

b) Consiliul de Ministri;

c) Adunarea Comuna, devenita Parlamentul Europei;

d) Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene.

Ulterior, sefii de stat sau de guvern ai Statelor Membre au decis sa se reuneasca cu regularitate. In acest mod a luat nastere Consiliul European (a se vedea sectiunea urmatoare).

In prezent, institutiile politice ale Uniunii Europene sunt: Consiliul European, Consiliul de Ministri al Uniunii Europene, denumit uzual Consiliul, Comisia Uniunii Europene si Curtea Europeana de Justitie. Atributiile acestora, datorita particularitatilor, nu permit incadrarea precisa, potrivit separatiei puterilor statului (legislativa, executiva si judecatoreasca). Aceste aspecte vor fi prezentate, pe larg, la fiecare institutie in parte.

2.2. Consiliul European. Precizari terminologice si institutionale

Prima distinctie: Consiliul European - Consiliul Europei

Consiliul European nu este, ca institutie, acelasi cu Consiliul Europei.

Consiliul Europei este organizatie internationala de sine statatoare si a fost infiintat la 5 mai 1949, prin semnarea, la Londra, a statutului acestuia. La acea data, la palatul St. James din Londra, 10 tari: Belgia, Danemarca, Franta, Irlanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Olanda si Suedia au semnat Tratatul de infiintare a Consiliului Europei. Sediul a fost ales orasul Strasbourg, capitala provinciei Alsacia, regiune franceza, oras situat la granita franco-germana. Si-a inceput activitatea la 8 august 1949, prin tinerea primei sesiuni a Comitetului Ministrilor la Primaria orasului Strasbourg. Lucrarile au fost deschise de ministrul francez de externe Robert Schuman si au fost prezidate de Paul-Henri Spaak, ministrul belgian de externe. La 18 septembrie 1959 a fost creata Curtea Europeana a Drepturilor Omului, cu sediul la Strasbourg. La 28 ianuarie 1977, Presedintele Frantei, Valery Giscard d'Estaing a inaugurat, la Strasbourg, Palatul Europei, noul sediu al Consiliului. In anul 2003, Consiliul Europei avea 62 de state membre.

Consiliul Europei are urmatoarele organe proprii: a) Comitetul de Ministri; b)Adunarea Consultativa; c) Secretariatul. Romania s-a alaturat Consiliului Europei, aderand la Statutul acestuia prin Legea nr. 64/1993.

Consiliul Europei a elaborat Conventia Europeana a Drepturilor Omului, deschisa pentru semnare la Roma, la 4 septembrie 1950 si intrata in vigoare la 3 septembrie 1953.

A doua distinctie: Consiliul European - Consiliul de Ministri al Uniunii Europene

Consiliul European este una dintre institutiile politice ale Uniunii Europene. Reuneste sefii de stat sau de Guvern ai statelor membre U.E. Consiliul de Ministri al U.E. este tot o institutie politica a U.E., are compozitie interguvernamentala si este principalul organ cu atributii decizionale al U.E. de regula, in documente oficiale din doctrina, pentru a desemna Consiliul de ministri, se foloseste denumirea scurta "Consiliul". Nu este o regula stabilita oficial si expres. Referirea la institutie poate fi si trebuie sa fie si prin raportare la context.

Prima etapa. In perioada 1961-1974, sefii de stat sau de guvern ai statelor membre ale Comunitatilor europene s-au intalnit, cu caracter neregulat, in conferinte la nivel inalt. Aceste intalniri au avut un caracter politic mai mult sau mai putin evident. Natura juridica a institutiei si actelor pe care le adopta era incerta.

A doua etapa. La summit-ul din 1974, sefii de stat si de guvern au stabilit ca, impreuna cu presedintele Comisiei, ar trebui sa se intalneasca periodic pentru a discuta problemele majore ale Comunitatii intr-o atmosfera mai putin oficiala decat la intalnirile Consiliului de Ministri[1]. Initial, denumirea era Consiliul Comunitatilor Europene. Competentele Consiliului erau:

impulsionarea si relansarea politicilor comunitare generale;

orientarea constructiei europene prin stabilirea liniilor directoare de ordin general;

coordonarea politicilor comunitare;

definirea noilor sectoare de activitate adaugate dupa Consiliul de la Londra din 30.06.1977.

A treia etapa. Actul Unic European, semnat la Luxemburg la 14 februarie 1986 de 9 din cele 12 state membre si la Haga, la 28 februarie 1986, de celelalte trei (Italia, Danemarca si Grecia), intrat in vigoare in 1987, a dat o baza juridica Consiliului European. Prin acest act s-a facut oficializarea Consiliului European. Potrivit art. 2 al AUE, Consiliul reunea sefii de stat sau de guverne, asistati de ministri afacerilor externe si de un membru al Comisiei. Reuniunile aveau o periodicitate de doua ori pe an.

Inceputul celei de a patra etape a fost marcat de Tratatul de la Maastricht (TUE) din 1992. In conformitate cu Decizia 93-591 din 08.11.1993, Consiliul Comunitatilor Europene, ca urmare a intrarii in vigoare a Tratatului de la Maastricht, se numeste Consiliul Uniunii Europene.

Presedintia Consiliului European este asigurata prin rotatie de catre Statele Membre pe perioade de 6 luni, in ordinea adeziunii, schimbandu-se o data cu conducerea Consiliului de Ministri, regula fiind ca acelasi stat UE sa detina, in acelasi timp, conducerea celor doua foruri.

CRONOLOGIA PRESEDINTIEI CONSILIULUI EUROPEAN

- incepand cu anul 1998 -

Lucrarile Consiliului European sunt gazduite de statul membru care asigura Presedintia si au loc, de regula, in lunile iunie si decembrie. Din 2002, urmare a Tratatului de la Nisa, cel putin o sedinta a Consiliului European se tine la Bruxelles.

Presedintia consulta Parlamentul European asupra aspectelor principale si in legatura cu optiunile fundamentale de politica externa si de securitate comuna (PESC) si se ingrijeste ca punctele de vedere ale Parlamentului sa fie luate in considerare.

Presedintia este asistata de Secretarul General al Consiliului care exercita functia de Inalt Reprezentant pentru Politica Externa si Securitate Comuna.

Natura juridica a Consiliului European

Au fost formulate mai multe opinii privind natura juridica a Consiliului European.

Una dintre teorii sustine natura juridica de organ interguvernamental de cooperare. Acesta actioneaza ca o institutie politica, este un organ suplu si informal, respectand competentele si responsabilitatile institutiilor comunitare. O alta teorie sustine natura juridica de organ sui-generis. Apreciind asupra acestui aspect, sustinem atat natura de organ interguvernamental, prin alcatuirea si competentele sale, dar si de organ sui-generis, avand in vedere faptul ca este unicul organ de acest fel, este o noutate prin el insusi ca este institutionalizat, dar si pentru argumentul ca, prin competenta sa, nu se incadreaza, prin asemanare, cu institutiile nationale si federale, nici in puterea legislativa, nici in celelalte doua puteri (executiva sau judecatoreasca). Asupra acestui aspect vom reveni cand vom face discutie asupra naturii juridice a tuturor institutiilor politice ale Uniunii Europene.

Constitutia pentru Europa despre Consiliul European

Sediul materiei il constituie art.I-21 si art. I-22 din Constitutie.

Desi nu are competente legislative, actele Consiliului European nu se limiteaza la cadrul general de orientare a evolutiei Uniunii. Constitutia prevede ca un membru al Consiliului Ministrilor poate solicita sesizarea Consiliului European in cazul in care considera ca un proiect de lege sau lege-cadru europeana in domeniul securitatii sociale prin care se stabilesc masurile necesare pentru instituirea liberei circulatii a lucratorilor, privitoare la dreptul la plata prestatiilor (pensiilor), ar aduce atingere aspectelor fundamentale ale sistemului sau de securitate sociala, inclusiv.

2.3. Consiliul de Ministri al Uniunii Europene (Consiliul)

2.3.1. Precizari terminologice

Aceasta institutie a Uniunii Europene, in functie de surse si traduceri, poate fi denumita Consiliul de Ministri, Consiliul Ministrilor sau doar Consiliul U.E. Atunci cand referirea va fi la reuniunea sefilor de stat sau de Guvern ai statelor membre, intotdeauna va fi folosita denumirea Consiliul European.

2.3.2. Consiliul Ministrilor U.E.

Ca institutie politica a Uniunii Europene, a aparut in urma procesului evolutiv al constructiei comunitare. Initial, fiecare comunitate (CECO, CEE, CEEA) avea propriul organism interguvernamental:

CECO Consiliul Special al Ministrilor;

CEE Consiliul;

CEEA Consiliul.

Prin Tratatul de la Bruxelles (de fuziune) din 1965 a luat nastere un singur Consiliu de Ministri.

Componenta. Potrivit art. 146 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana, acesta "este format din cate un reprezentant la nivel ministerial al fiecarui stat membru, abilitat sa angajeze guvernul acelui stat membru". In mod exceptional, unele guverne pot fi reprezentate printr-un inalt functionar. De regula, statele sunt reprezentate de ministrul de externe. In aceasta formula este denumit Consiliul General pentru Afaceri Generale si Afaceri Externe. In functie de problemele aflate pe ordinea de zi, reprezentarea este asigurata de ministrul de resort, aceste consilii fiind consilii tehnice.

Membrii Consiliului actioneaza potrivit mandatului, guvernelor Statelor Membre. Tendinta fireasca a acestora este de a da prioritate interesului national in fata celui comunitar dar aceasta este amortizata de conferirea monopolului initiativei legislative in mainile Comisiei Europene.

Atributii. Consiliul are, in principal, atributii legislative (decizionale) si bugetare pe care le imparte cu Parlamentul European.

Tratatul privind Comunitatea Europeana prevede, la art. 145, ca, pentru asigurarea realizarii obiectivelor acestui tratat,

In baza Tratatului privind Uniunea Europeana

In afara acestor principale atributii, Consiliul mai are urmatoarele competente:

- numeste secretarul general al Consiliului;

- decide asupra organizarii secretariatului general;

- isi adopta regulamentul intern;

- cu avizul Comisiei, stabileste statutul comitetelor prevazute de tratat;

- stabileste remuneratiile, indemnizatiile si pensiile presedintelui si membrilor Comisiei, ale presedintelui, judecatorilor, avocatilor generali si grefierului Curtii de Justitie, precum si orice indemnizatie care tine loc de remuneratie.

Consiliul poate sa adopte pozitii comune si sa promoveze, in forma si conform procedurilor adecvate, orice modalitate de cooperare care este utila pentru urmarirea obiectivelor Uniunii si sa adopte actiuni comune atunci cand obiectivele Uniunii pot fi realizate mai bine printr-o actiune comuna decat prin actiuni separate ale statelor membre.

La propunerea Comisiei si cu consultarea Parlamentului, poate lua masurile necesare pentru combaterea oricarei discriminari bazate pe sex, rasa, origine etnica, religie sau convingeri, un handicap, varsta sau orientare sexuala (art. 6A introdus prin Tratatul de la Amsterdam).

Rolul Consiliului Din atributiile aratate reiese ca rolul Consiliului este dublu:

for al reprezentantilor Statelor Membre;

organ legislativ.

Conducerea Consiliului. Se exercita de catre Presedintele Consiliului. Presedintia se asigura prin rotatie de fiecare stat membru pe o perioada de 6 luni, in ordinea fixata de Consiliu. Asa cum s-a aratat la sectiunea privind Consiliul European, Presedintia este exercitata de acelasi Stat Membru in acelasi timp si la Consiliul European si la Consiliul de Ministri. Exercitarea Presedintiei confera statului in cauza o pozitie avantajoasa prin faptul ca acesta stabileste prioritatile dar prezinta si inconvenientul finalizarii masurilor stabilite in mandatele anterioare. Acesta stabileste intalnirile Consiliului, dar este si responsabil si de maniera in care se desfasoara intalnirile pe perioada mandatului sau. In urma experientei acumulate in functionarea Consiliului, au fost luate o serie de masuri pentru cresterea eficientei si continuitatea sedintelor sale, precum:

introducerea troicii, constand in permanentizarea intalnirii presedintelui in exercitiu cu predecesorul si succesorul acestuia, asigurand astfel o continuitate a institutiei;

planificarea agendei de lucru care este compusa din:

diferite masuri practice:

- planificarea amanuntita a sedintelor;

- asigurarea documentelor de lucru cel putin cu o saptamana inainte de sedinta;

- coordonarea datelor de tinere a sedintelor ministerelor de resort ale statelor membre pentru a asigura participarea ministrilor la sedintele Consiliului.

Statul care urmeaza sa preia Presedintia Consiliului, potrivit Regulilor de procedura, trebuie ca, pana cel mai tarziu cu o saptamana inainte de preluarea mandatului, sa stabileasca, pe baza programului operational anual, si cu consultarea comisiei, agenda provizorie cu aratarea activitatii legislative si a deciziilor operationale preconizate. La intocmirea acestei agende este consultat si statul care va prelua presedintia urmatoare.

Functionare. Consiliul, in formula ministrilor de externe (Consiliul pentru Afaceri Generale si Relatii Externe), este raspunzator pentru intreaga coordonare a lucrarilor Consiliului European. Consiliile tehnice sunt numeroase, fapt ce a determinat ca la Consiliul European de la Helsinki din 10-11 decembrie 1999 sa se convina reducerea numarului acestora. Noile configuratii au fost stabilite prin Regulamentul din 2002.

Consiliul se intruneste o data pe luna la convocarea presedintelui sau, din initiativa sa, a unuia dintre membrii sai ori a Comisiei.

Incepand cu 2002, Consiliul se intalneste separat pe doua domenii:

Afaceri Generale;

Relatii Externe.

In pregatirea sedintelor consacrate PESC, un rol major este rezervat Comitetului pentru Securitate si Politica.

In functie de problemele discutate, se intalneste in diverse configuratii.

Cu o zi inainte de intrunirea ECOFIN, ministrii din tarile zonei euro (12 in prezent), se intalnesc pentru a analiza probleme si lua decizii privind Uniunea Economica si Monetara. Reprezentantii tarilor care nu au trecut la moneda euro nu au drept de vot in ECOFIN in problemele legate de euro sau UEM.

Lucrarile Consiliului sunt pregatite de Secretariatul General (acelasi si pentru Consiliul European). Secretarul general este Inaltul Reprezentant pentru PESC. Secretariatul general asigura permanenta si garanteaza stabilitatea. Incepand cu 18 octombrie 1999, secretar general si Inalt Reprezentant pentru Politica Externa si de Securitate Comuna este Javier Solana Madariaga (fost ministru cu diferite portofolii in Guvernul Spaniei - Culturii, Educatiei si Stiintei, Afacerilor Externe - si secretar general al NATO, intre iulie 1992-octombrie 1999).

Secretarul general este ajutat de un secretar general adjunct care este responsabil cu gestionarea Secretariatului.

Consiliul Ministrilor, in activitatea sa, este ajutat de o serie de organe auxiliare, dintre care cel mai important este Comitetul Reprezentantilor Permanenti (COREPER) care a fost instituit prin Tratatul de fuziune din 1967. Este menit sa pregateasca lucrarile Consiliului, dar are si rolul de a exercita controlul politic din partea Statelor Membre. Orienteaza si supervizeaza activitatea numeroaselor grupuri de experti de care dispune consiliul. Este alcatuit din doua subcomitete: COREPER 1 SI COREPER 2.

2.3.3. Procedura de vot in cadrul Consiliului Ministrilor

Tratatele institutive consacra trei modalitati de a vota:

a) majoritate simpla;

b) majoritate calificata;

c) unanimitate

a) Majoritatea simpla. Potrivit art. 4 din Tratatul de la Roma, hotararile se iau cu majoritate simpla, cu exceptia cazurilor cand Tratatul prevede altfel.

b) Majoritatea calificata. Aceasta procedura a fost instituita prin ?????????? cand Statele Membre au hotarat adoptarea sistemului majoritatii calificate intr-o serie de decizii pentru care pana atunci au prevazut sistemul unanimitatii, respectiv in problemele considerate ca tinand de suveranitatea lor.

Numarul de voturi de care fiecare stat membru dispune in Consiliu este diferit in functie de marimea sa. Repartizarea numarului de voturi a suferit modificari de la momentul tratatelor institutive si pana in prezent. Tratatul privind Comunitatea Europeana prevedea urmatoarea repartizare (pentru 15 state membre):

Pentru adoptarea actelor, majoritatea calificata insemna:

- 62 voturi, cand actele erau adoptate la propunerea Comisiei;

- 62 voturi care exprima acordul a cel putin 10 membri, in celelalte cazuri.

De la 1 noiembrie 2004, numarul total de voturi este de 321, iar majoritatea calificata este de 232 voturi. Repartizarea pe state este urmatoarea:

Dupa aderarea Bulgariei si Romaniei la 1 ianuarie 2007, numarul de voturi va fi de 345, cu o majoritate calificata de 225 voturi. Numarul de voturi la vechilor membri ramane neschimbat, la acesta adaugandu-se voturile celor doua noi intrate, respectiv:

Bulgaria - 10 voturi;

iar majoritatea va fi cu 258 voturi.

In afara numarului de voturi, sunt stabilite conditii si in ce priveste numarul de state care realizeaza aceste voturi (state mari-state mici) si ponderea populatiei pe care o reprezinta din totalul populatiei Uniunii (62%). Redam, in continuare, informativ, date in acest sens privind Statele Membre ale Uniunii Europene. Orice stat membru va putea cere verificarea conditiei ca voturile sa reprezinte 62% din populatia Uniunii.

In caz de vot, nici un membru al Consiliului nu poate reprezenta pe unul din ceilalti membri.

c) Unanimitatea se practica in cazul legilor comunitare, armonizarii legilor nationale, impozitelor indirecte, asistentei financiare, fondurilor comunitare s.a.. Tratatul privind Comunitatea Europeana prevede ca abtinerile membrilor prezenti nu impiedica Consiliul sa adopte acte care necesita unanimitate. Dupa 1986 s-a renuntat la impunerea realizata prin Compromisul de la Luxemburg si s-a renuntat treptat la votul unanim. In prezent doar 20% din deciziile Consiliului mai necesita vot unanim.

Dreptul de veto este o procedura de exceptie, statul care-l invoca trebuind sa convinga ca prin acest drept protejeaza interesele sale fundamentale. Urmare a crizei "scaunului gol", generata de Franta (prezentata anterior), prin "Compromisul de la Luxemburg" s-a cazut de acord ca, in situatia deciziilor care afecteaza interesele fundamentale ale unui Stat Membru, Consiliul se va stradui sa gaseasca, intr-un timp rezonabil, solutii care sa fie adoptate de catre toti membrii.

Tratatul de la Amsterdam prevede ca orice membru care se abtine de la vot poate sa insoteasca abtinerea de o declaratie formala. In acest caz, statul in cauza nu este obligat sa aplice decizia, dar trebuie sa accepte ca decizia angajeaza Uniunea sa se abtina de la orice actiune care ar intra in conflict sau ar impiedica actiunea Uniunii bazata pe respectiva decizie, iar celelalte state trebuie sa ii respecte pozitia. Daca membrii Consiliului care insotesc abtinerea de o asemenea declaratie reprezinta mai mult de o treime din voturile ponderate, decizia nu este adoptata.

2.3.4. Consiliul in reglementarea Constitutiei pentru Europa

(art. I-23 I-25)

Compunere - este format din cate un reprezentant la nivel  ministerial al fiecarui stat membru pe care il reprezinta;

- abilitat sa angajeze Statul Membru;

abilitat sa exercite dreptul de vot.

In cadrul Consiliului European, presedintele acestuia si presedintele Comisiei nu participa la vot.

Constitutia pentru Europa nu mai face vorbire de Inaltul Reprezentant pentru PESC, insa, la art. I-22 se prevede ca Presedintele Consiliului European asigura, la nivelul sau si in aceasta calitate, reprezentarea externa in probleme referitoare la politica externa si de securitate comuna. Prin aceasta prevedere, atributiile privind PESC trec de la Secretarul General al Consiliului de Ministri la Presedintele Consiliului European.

2.4. Comisia Europeana

2.4.1. Istoricul comisiei

Comisia a avut la origine Inalta Autoritate a Comunitatii Economice a Carbunelui si Otelului (Tratatul CECO, Paris 1951 - intrat in vigoare in 1953). Avea sediul la Luxemburg si raspundea de punerea in aplicare a hotararilor CECO. Avea caracterul de organ politic interguvernamental. Era compusa din 9 membri (8 desemnati de cele 6 State Membre si cel de-al noualea de catre Inalta Autoritate). Hotararile se adoptau cu majoritate simpla.

In 1967, prin Tratatul de fuziune, Inalta Autoritate a fuzionat cu executivele celorlalte comunitati (CEE si CEEA) devenind Comisia Comunitatii Europene.

Pana in prezent au functionat urmatoarele comisii:

Comisia actuala a fost aleasa de Parlamentul European pe 18 noiembrie 2004, si-a inceput mandatul pe 22 noiembrie 2004 si are o durata de 5 ani. Are urmatoarea compunere:

2.4.2. Numirea Comisiei Europene

Initial, numarul membrilor comisiei era de 9, apoi a ajuns la 17. La momentul cand Uniunea avea 15 membri numarul lor a ajuns la 20, fiecare Stat Membru desemnand un reprezentant, iar cele 5 state mari ale Uniunii (Franta, Germania, Marea Britanie, Italia si Spania) desemnau cate 2. Aceasta compunere era prevazuta de Tratatul privind Comunitatea Europeana, asa cum a fost modificat la 1 ianuarie 1995 dupa aderarea Austriei, Finlandei si Suediei.

"Art. 157 - (1) Comisia este compusa din douazeci de membri, alesi pe baza competentei lor generale si care ofera toate garantiile de independenta.

Numarul membrilor Comisiei poate fi modificat de Consiliu, hotarand in unanimitate. Numai cetatenii statelor membre pot fi membri ai Comisiei.

In componenta Comisiei trebuie sa intre cel putin un cetatean din fiecare stat membru, fara ca numarul membrilor care au cetatenia aceluiasi stat membru sa fie mai mare de doi

Durata mandatelor membrilor Comisiei (comisari) a fost de 4 ani, dar de la 1 ianuarie 1995 este de 5 ani pentru ca mandatul lor sa coincida cu cel al Parlamentului European unde mandatul europarlamentarilor este tot de 5 ani. Mandatul comisarilor europeni poate fi reinnoit.

Dupa extinderea Uniunii (1 ianuarie 2004) la 25 membri, numarul comisarilor a fost extins la 25 de membri si are compunerea aratata anterior la sectiunea 2.4.1.

Procedura de numire a Comisiei

Potrivit art. 158 (2) din Tratatul privind Comunitatea Europeana, Guvernele Statelor Membre, de comun acord, dupa consultarea Parlamentului European, desemneaza persoana pe care intentioneaza sa o numeasca presedinte al Comisiei.

Consiliul European (sefii de stat sau de guvern), impreuna cu presedintele desemnat, desemneaza celelalte persoane pe care intentioneaza sa le numeasca membri ai Comisiei Europene, in conformitate cu propunerile facute de fiecare stat membru.

In ce priveste prevederea din Tratat referitoare la competenta generala a persoanelor desemnate de Statele Membre, acest criteriu este neclarificat si nedetaliat. In practica, majoritatea comisarilor au fost desemnati dintre politicienii de frunte ai Statelor Membre.

De retinut ca totusi acestia sunt reale personalitati.

Exemplificam cu penultimul presedinte al Comisiei care a fost Jacques Santer (nascut la 18 mai 1937). Acesta a indeplinit succesiv urmatoarele functii: avocat la Curtea de Apel Luxemburg, atasat la Ministerul Muncii si Securitatii Sociale, atasat guvernamental, secretar parlamentar al Partidului Crestin Social, secretar de stat pentru Cultura si Afaceri Externe, secretar general al Partidului Crestin Social, presedinte al Partidului Crestin Social, membru al Parlamentului, membru al Parlamentului European (vicepresedinte), ministru de Finante, ministru al Muncii si Securitatii Sociale, prim-ministru, guvernator al Bancii Mondiale, guvernator al Fondului Monetar International, guvernator al Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare, presedinte al Consiliului Europei.

Si actualul presedinte al Comisiei, José Manuel Durao Barroso (n. 23 martie 1956 la Lisabona), licentiat in drept la Lisabona, diploma in Studii Europene la Universitatea din Geneva, cadru didactic universitar, membru al Partidului Social-Democrat (din 1980), membru al Parlamentului in 6 mandate consecutive, presedinte al Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului portughez (1995-1996), secretar de stat pentru Afaceri Interne, in cel de-al X-lea Guvern constitutional, secretar de stat pentru Afaceri Externe si Cooperare, in cel de-al XI-lea si al XII-lea Guvern constitutional, prim-ministru al celui de-al XV-lea Guvern constitutional din aprilie 2002, vicepresedinte al Partidului Popular European (1999-2002), vicepresedinte ale Centrului Democrat International din 2001.

Si ceilalti membri ai actualei comisii au biografii la fel de impresionante. Am mai exemplifica cu Franco Fratini (n. 14 martie 1957 la Roma), licentiat in drept, procuror, judecator, avocat, consilier juridic la Trezorerie (1986), consilier juridic al adjunctului primului-ministru (1990-1991), secretar general adjunct in Guvernul Berlusconi (1994), ministru pentru Functia Publica si Afaceri Regionale (1995-1996), membru al Camerei Deputatilor, Ministru pentru Functia Publica si Coordonarea Serviciilor de Spionaj si Securitate (11.06.2001-14.11.2002). A avut si activitate didactica.

Dupa desemnarea comisarilor, viitoarea Comisie, ca organ colegial este supusa aprobarii Parlamentului European.

Dupa aprobarea Parlamentului European, presedintele si ceilalti membri sunt numiti, de comun acord, de guvernele Statelor Membre (Consiliul European).

Presedintele Comisiei are rol administrativ si protocolar, el reprezentand Comisia in raporturile cu celelalte institutii ale Uniunii, precum si cu tertii. In practica are o influenta foarte puternica deoarece defineste orientarile politice, organizarea interna a Comisiei, asigura coerenta, eficacitatea si colegialitatea actiunilor acesteia. El numeste vicepresedintii Comisiei si poate cere demisia unui comisar (care este obligat in acest mod sa demisioneze).

Protocolul privind extinderea Uniunii Europene, anexat Tratatului asupra Uniunii Europene, prevede ca, atunci cand Uniunea va fi compusa din 27 state membre, membrii Comisiei sunt alesi pe baza competentei lor generale si a garantiilor de independenta. Numarul membrilor Comisiei va fi mai mic decat numarul Statelor Membre, pe baza unui sistem de rotatie bazat pe principiul egalitatii si cu reflectarea satisfacatoare a marimii geografice (suprafata) si demografice (populatia)a tuturor Statelor Membre.

2.4.3. Statutul membrilor Comisiei Europene

Pentru a putea sa raspunda conditiei garantiei de independenta a comisarilor, prevazuta de Tratatul Comunitatii Europene, acestia beneficiaza de un statut aparte constand in conditiile in care poate sa le inceteze mandatul, precum si dintr-o serie de imunitati si privilegii.

Desi sunt propusi de guvernele nationale, acestia sunt independenti in raport cu acestea, dar si cu statele membre. Aceasta independenta isi are suportul si in modalitatile reglementate de incetare a mandatului lor care se poate produce in urmatoarele modalitati:

- demisie voluntara;

- prin deces;

- la cererea Consiliului sau Comisiei poate fi declarat demis de Curtea Europeana de Justitie daca nu mai indeplineste conditiile necesare pentru exercitiul functiilor sale sau daca este in culpa grava;

- o data cu intreaga Comisie, ca urmare a trecerii in Parlamentul European a unei motiuni de cenzura (exemplu: Santer in anul 1999).

Mandatul noului comisar sau noii Comisii inceteaza la momentul la care ar fi incetat mandatul celui/celei pe care l-a/a inlocuit/inlocuit-o.

Pe timpul mandatului lor este interzis sa indeplineasca orice alta activitate profesionala, remunerata sau neremunerata. La numire se angajeaza solemn in acest sens, precum si ca, dupa incetarea mandatului, vor respecta obligatiile decurgand din functia avuta, inclusiv sa dea dovada de onestitate si prudenta in acceptarea, dupa incetarea mandatului, de avantaje sau functii sub sanctiunea decaderii din dreptul la pensie sau alte avantaje.

Pentru a fi efectiv independenti in exercitarea mandatului lor, comisarii beneficiaza de o serie de imunitati si privilegii:

- imunitate de jurisdictie, pentru actele savarsite in indeplinirea atributiilor de comisar;

- scutirea de impozite si taxe pentru drepturile banesti realizate din exercitarea functiilor lor (salarii, pensii).

2.4.4. Structurile functionale ale Comisiei

In activitatea sa, Comisia se sprijina pe un Secretariat general, pe directoratele generale si o serie de alte structuri auxiliare.

Desi Comisia este considerata executivul Uniunii Europene (vom vedea in paragraful urmator ca mai are si alte competente), comisarii nu pot fi asimilati intocmai ministrilor din guvernele nationale, intre ei, si directoratele generale (comparabile cu ministerele nationale), nefiind o corespondenta fidela. Uneori, un comisar european poate coordona mai multe directorate generale sau se poate ca un directorat general sa fie coordonat de mai multi comisari europeni.

Impartirea responsabilitatilor intre comisarii europeni a fost prezentata la sectiunea 2.4.1.

Numarul directoratelor generale nu a fost intotdeauna acelasi (in prezent sunt peste 36 structuri). Directoratele generale sunt:

- DGI - Relatii externe economice;

DGIA - Relatii externe politice;

- DG II - Economie si finante;

- DG III- Piata interna si industrie;

- DG IV - Concurenta;

- DG V - Forta de munca;

- FG VI - Agricultura;

- DG VII - Transport;

- DG VIII - Dezvoltare;

- DG IX - Personal si Administratie;

- DG X - Audiovizual, informare, comunicare si cultura;

- DG XI - Mediu inconjurator, securitate nucleara si protectie civila;

- DG XII - Stiinta, cercetare, dezvoltare;

- DG XIII - Telecomunicatii, tehnologii informationale, industrie;

- DG XIV - Pescuit;

- DG XV - Institutii financiare si de drept;

- DGXVI - Politica regionala;

- DG XVII - Energie;

- DG XVIII - Credit si investitii;

- DG XIX - Buget;

- DG XX - Control financiar;

- DG XXI - Taxe vamale si taxare indirecta;

- DG XXII - Politica de coordonare structurale;

- DG XXIII - Politica intreprinderilor, turism.

Directoratele Generale sunt conduse de un director general care, de regula, are o alta nationalitate decat cea a Comisarului. Acest principiu este menit sa pastreze coeziunea interna a comisiei si pentru a impiedica formarea unor enclave nationale in cadrul directoratelor.

In schimb, cabinetele comisarilor au rolul de a-l asista pe acesta, iar numirea functionarilor se face pe principiul echipei - comisarul este cel care face echipa si echipa pleaca odata cu acesta. Acest principiu a creat si creeaza tensiuni intre acest tip de functionari si functionarii de cariera care ocupa posturile prin concurs in timp ce membrii cabinetelor sunt numiti.

Comisia mai dispune de Biroul statistic, Biroul juridic, Biroul traduceri, Biroul pentru ajutor umanitar, Biroul servicii.

Personalul Comisiei Europene este cel mai numeros in raport cu celelalte institutii ale Uniunii (peste 21.000 functionari). Dintre acestia 20% se ocupa de traduceri.

Functiile, in aparatul Comisiei Europene, sunt:

- functii administrative (AD);

- functii de asistenta (AST).

Functionarii incadrati pe functii administrative (administratori) se ocupa de coordonarea politicilor statelor membre, negocieri cu state terte, politica agricola comuna s.a.

Functiile de asistenta (asistenti) se ocupa de operatiunile administrative.

Regimul juridic al functiilor angajatilor Comisiei este reglementat de Statutul functionarilor si altor agentii ai Comunitatilor Europene. Acesta defineste functionarul comunitatilor ca fiind "orice persoana care a fost numita in conditiile prevazute de Statut intr-o functie permanenta intr-una din institutiile comunitare, printr-un act scris de autoritate investita cu putere de numire in aceasta functie".

Comisia Europeana asigura reprezentarea externa prin delegatii cu rang de ambasada. Si la Bucuresti exista Delegatia Comisiei Europene, seful acesteia fiind Jonathan Scheele (din octombrie 2001).

2.4.5. Atributiile (functiile) Comisiei

Tratatul instituind Comunitatea Europeana, la art. 155, prevede ca, pentru asigurarea functionarii si dezvoltarii Pietei Comune, Comisia are urmatoarele atributii:

1. vegheaza la aplicarea dispozitiilor acestui tratat si a masurilor luate de institutii in virtutea acestuia;

2. formuleaza recomandari sau avize in materiile care fac obiectul acestui Tratat daca Tratatul prevede in mod expres sau daca comisia le considera necesare;

3. dispune de putere de decizie proprie si participa la procesul de formare a actelor Consiliului si Parlamentului European, in conditiile prevazute de acest Tratat;

4. exercita atributiile conferite de Consiliu pentru aplicarea normelor stabilite de acesta.

In doctrina, aceste functii au fost formulate astfel:

a) Gardianul tratatelor. Acest atribut este dat de prevederile aratate, dar si de alte texte ale tratatului. Art. 16 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana prevede posibilitatea sesizarii Curtii de Justitie de catre comisie, cu privire la neindepliniria obligatiilor de catre unul dintre Statele Membre. Inainte de a sesiza Curtea de Justitie, Comisia emite un aviz motivat catre statul in cauza, dar numai dupa ce i-a dat acestuia posibilitatea sa-si formuleze observatiile. Tratatul nu obliga Comisia sa sesizeze Curtea de Justitie, termenul folosit fiind "poate sesiza".

Comisia este in continuare cea care trebuie sa urmareasca conformarea statului in cauza la hotararea Curtii atunci cand s-a constatat ca nu si-a indeplinit obligatiile. In cazul in care constata ca nu a luat masuri conform hotararii Curtii, Comisia, din nou, emite, dupa ce a dat acestui stat posibilitatea sa-si prezinte observatiile, un aviz motivat, precizand punctele asupra carora nu s-a conformat hotararii Curtii de Justitie (art. 171 din TCE).

Cu privire la incalcarile Tratatului, poate sesiza orice stat membru. Sesizarea Curtii de Justitie se poate face dupa sesizarea prealabila a Comisiei. Aceasta cere statelor in cauza sa-si prezinte in contradictoriu observatiile scrise si orale, dupa care emite un aviz motivat. Atunci cand Comisia nu emite avizul in termen de 3 luni de la cerere, statul care a sesizat incalcarea Tratatului poate sesiza Curtea de Justitie. Art. 213 din TCE prevede ca, pentru indeplinirea sarcinilor care ii sunt incredintate, Comisia poate aduna toate informatiile si poate proceda la toate verificarile necesare. Tot in exercitarea functiei de "gardian al Tratatelor", Comisia stabileste fara intarziere, intr-o procedura de urgenta, masurile de salvgardare pe care le considera necesare, precizandu-le conditiile si modalitatile de aplicare.

b) Participarea la procesul legislativ. Comisia are initiativa legislativa in adoptarea legislatiei comunitare si participa activ si nemijlocit la procesul de legiferare in Parlamentul European si Consiliul de Ministri. Comisia mai are si competenta proprie de a emite acte legislative:

- potrivit prevederilor Tratatului;

- in baza delegarii de catre Parlament si Consiliu;

- in aplicarea legislatiei adoptate de catre Parlament si Consiliu.

Art. 189 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana prevede ca, pentru indeplinirea misiunii lor:

- Parlamentul, impreuna cu Consiliul;

- Consiliul si

- Comisia

adopta regulamente

® directive

iau decizii

formuleaza recomandari sau

® avize.

Asupra acestei atributii a Comisiei vom reveni in capitolul afectat izvoarelor dreptului european. Parlamentul European poate sa solicite Comisiei sa prezinte orice propunere adecvata in problemele in care considera necesara elaborarea unui act comunitar.

c) Functia de reprezentare. Art. 210 din TCE confera Comunitatii Europene personalitate juridica. Comunitatea este reprezentata de Comisie, atat in relatiile cu statele membre, cu organizatiile internationale, cu statele terte, dar si cu functionarii proprii. Ambasadorii pe langa Uniunea Europeana prezinta scrisorile de acreditare Presedintelui Comisiei.

Comisia are reprezentante in statele membre si in state terte, la nivel de ambasade, numite "delegatia Comisiei Europene" in statele membre si "birouri" in tarile membre.

d) Functia bugetara. Aspectele privind activitatea bugetara sunt reglementate, in special, de TCE la Titlul II - Dispozitii financiare - al Partii a V-a intitulata Institutiile Comunitatii (art. 199-209 A). Comisia este cea care, pe baza estimarilor fiecarei institutii comunitare, intocmeste un anteproiect de buget. Dupa adoptare, Comisia executa bugetul pe propria responsabilitate si in limitele fondurilor alocate, conform principiului bunei gestionari financiare. Tot Comisia este cea care prezinta anual Consiliului si Parlamentului European conturile exercitiului precedent la care ataseaza bilantul financiar care descrie activul si pasivul Comunitatii.

Parlamentul European, la recomandarea Consiliului, cu majoritate calificata, da descarcare de gestiune Comisiei pentru executarea bugetului Uniunii. Asupra competentelor bugetare vom reveni.

e) Functia administrativa. Comisia este institutia care rezolva si aspectele administrative ale Uniunii. Art. 156 TCE prevede ca, in fiecare an, cu cel putin o luna inainte de deschiderea sesiunii Parlamentului European, Comisia publica u n raport general asupra activitatii Comunitatii. La inceputul fiecarui an, Comisia prezinta un raport Parlamentului European si Consiliului un raport care sa se refere mai ales la activitatile desfasurate in materia cercetarii si dezvoltarii tehnologice si a difuzarii rezultatelor pe perioada anului precedent si la programul de lucru pe anul in curs (art. 130 P).

2.4.6. Modul de lucru al Comisiei

Comisia se convoaca de presedintele sau si se intruneste saptamanal, de regula in ziua de miercuri, si ori de cate ori este nevoie. Secretariatul General joaca un rol esential in pregatirea sedintelor, ajutat fiind de Serviciul Juridic. Cu toate acestea, intre Secretariatul General si Directorate nu exista relatie de subordonare, ci de colaborare.

Ordinea de zi a sedintelor este stabilita de presedinte pe baza programelor anuale si trimestriale. Comisarii pot sa ceara amanarea uneia dintre problemele de la ordinea de zi sau pot sa propuna o problema care nu figureaza pe ordinea de zi.

Sedintele nu sunt publice.

Intrunirea Comisiei este precedata de intalnirea sefilor de cabinet. Atunci cand problemele care urmeaza sa fie pe ordinea de zi au un caracter tehnic sau atunci cand este vorba de acte de executare, serviciile sunt cele care au o contributie preponderenta. Cand deciziile au caracter pronuntat politic acestea sunt de competenta comisarilor.

Deciziile pot fi luate la propunerea unuia sau mai multor comisari.

Nu toate proiectele ajung sa fie discutate in plen. In procedura scrisa, propunerile sunt difuzate membrilor Comisiei. Daca nici un membru nu formuleaza directii intr-un anumit termen, propunerea se considera adoptata. Ele se inregistreaza in prima sedinta a Comisiei.

La propunerile transmise membrilor Comisiei, acestia pot face rezerve sau amendamente, fie sa ceara motivat discutarea in plenul Comisiei.

Propunerile ajunse in discutia comisiei sunt supuse votului la cererea unuia dintre membri, fie in forma initiala, fie in forma modificata.

In locul membrului Comisiei, la sedinta poate participa seful sau de cabinet care prezinta opiniile acestuia.

Proiectul de proces-verbal a sedintei Comisiei este aprobat in prima sedinta urmatoare celei la care se refera.

In indeplinirea atributiilor comisiei mai poate fi aplicata:

- procedura abilitarii in care poate imputernici pe unul sau mai multi membri pentru indeplinirea unor atributii de management, administrative sau chiar sa dea forma finala a unei propuneri dezbatute;

- procedura delegarii in care un comisar poate actiona in numele altuia prin mandatare. Delegarea problemelor de management poate fi data si directorilor generali sau sefilor de serviciu.

In privinta celorlalte atributii ale Comisiei Consiliul de Ministri a creat trei tipuri de comitete care supravegheaza activitatea acesteia, alcatuite din experti nationali. Aceasta procedura poarta numele de comitologie.

2.4.7. Comisia Uniunii Europene in reglementarea

Constitutiei pentru Europa

Reglementarea este cuprinsa in articolele:

- I-26 - Comisia Europeana;

- I-27 - Presedintele Comisiei Europene;

- I-28 - Ministrul Afacerilor Externe.

Functiile Comisiei sunt, in general, aceleasi pentru unele reformulari.

2.5. Parlamentul European

2.5.1. Aparitia si evolutia Parlamentului European

Asa cum am aratat deja, Tratatul Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului a creat patru institutii comunitare, intre acestea fiind si Adunarea Comuna, constituita ca un Parlament al Statelor Membre. Reglementarea acestei institutii este facuta de art. 7 si art. 20-25 din Tratat. Era compusa din 78 delegati desemnati de parlamentele nationale. Tratatul CECO prevedea ca membrii Adunarii sunt alesi prin sufragiu universal direct si dupa o procedura uniforma in toate Statele Membre. La 23 iulie 1952 Paul Henri Spaak a fost numit presedinte al Adunarii. In fapt delegatii erau desemnati de parlamentele nationale. Se intruneau cel putin o data pe an pentru a dezbate raportul Inaltei Autoritati.

Tratatele de la Roma (CEE si EURATOM) au prevazut crearea acelorasi adunari, dar si unificarea celor 3 adunari sub denumirea de Adunare Parlamentara Europeana dupa modelul Consiliului Europei. La 19 martie 1958 a avut loc sesiunea de stabilire a Adunarii Parlamentare Europene la Strasbourg care a ales ca Presedinte al Adunarii pe Robert Schuman. La 13 mai 1958 membrii Adunarii Parlamentare s-au grupat pentru prima oara pe criterii politice si nu pe criterii nationale. Prin rezolutia sa din 30 martie 1962 s-a redenumit "Parlament European", denumire confirmata si prin declaratia solemna a Consiliului European din 1983 de la Stuttgart. Consacrarea oficiala a fost facuta prin Actul Unic European (AUE).

Desi Tratatele prevedeau alegerea membrilor abia la 20 septembrie 1976 Consiliul a adoptat "Actul pentru alegerea reprezentantilor in Adunare cu sufragiu universal direct", dar primele alegeri directe au avut loc la 7 iunie 1979. Fiecarui stat membru ai erau permise stabilirea de reguli proprii cu respectarea unui set de conditii minime comune:

- vot unic - fiecare alegator putea vota o singura data;

alegerile au loc in cursul unei perioade unice pentru toate statele, in cursul aceleiasi saptamani, incepand de joi dimineata pana duminica;

- urnele nu sunt deschise pana nu se incheie alegerile in toate Statele membre. Prin Decizia Consiliului nr. 2002/772 de modificare a Actului privind alegerea reprezentantilor Parlamentului European prin vot universal direct s-a recomandat Statelor Membre ca alegerea sa se faca pe baza reprezentarii proportionale, folosindu-se sistemul de liste sau votul unic transferabil. Unele state organizeaza alegerile pe baza regionala (Italia, Marea Britanie, Belgia) sau pe baza nationala (Franta, Spania, Austria, Danemarca, altele).

La inceput europarlamentarii aveau o dubla calitate - erau si parlamentar european si parlamentar national. Acest lucru a fost determinat de modul desemnarii lor la inceputurile institutiei, dar si de Actul din 1976 care prevedea ca exercitarea ambelor mandate nu este incompatibila. Unele state insa au decis incompatibilitatea celor doua functii, dar si alte incompatibilitati, acestea urmand a fi prezentate la paragraful privind statutul europarlamentarilor. Mandatele in Parlamentul European au fost repartizate in functie de numarul alegatorilor din fiecare stat comunitar, acestea fiind privite ca o circumscriptie electorala. Numarul de mandate nu a fost intotdeauna acelasi.

Numar de mandate

Statele nou intrate in 1995 au primit mandate astfel: Suedia - 22; Austria - 21; Finlanda - 16.

Dupa marea extindere din 2004, Parlamentul European numara 731 membri.

Sub aspectul functiilor sale, Parlamentul European a evoluat de la un organ consultativ la un organ cu puteri decizionale pe care le imparte cu Consiliul. De altfel, despre legislativul european s-a spus ca este asemenea unui parlament bicameral, in care Consiliul Ministrilor U.E. este camera superioara (ca un senat al parlamentului national), iar Parlamentul European este asemenea camerei inferioare (camerei deputatilor din parlamentele nationale bicamerale).

2.5.2. Statutul membrilor Parlamentului European

Tratatul Comunitatii Europene prevede ca "Parlamentul European compus din reprezentanti ai popoarelor statelor reunite in Comunitate exercita puterile care ii sunt atribuite prin prezentul tratat. De aici rezulta o prima trasatura a statutului europarlamentarilor si anume aceea de reprezentanti ai popoarelor statelor comunitare.

Europarlamentarii afirma ca nu reprezinta doar propriile popoare ci si celelalte popoare ale Comunitatii, invocandu-se gruparea lor pe orientari politice si nu pe nationalitate.

Mandatul lor este reprezentativ si nu imperativ, iar in raporturile cu puterile statului din care provin se bucura de totala independenta. Ei nu pot fi mandatati de puterile statelor lor spre a indeplini anumite misiuni si nici nu sunt tinuti de obligatia de consultare.

Mandatul lor este de 5 ani si este egal cu perioada de legislatura a Parlamentului European.

Membrii Parlamentului European isi exercita mandatul personal, dreptul de vot neputand fi delegat.

Europarlamentarii sunt supusi unor interdictii si incompatibilitati dar se bucura, in acelasi timp, de imunitati si privilegii.

Interdictii si incompatibilitati ale europarlamentarilor

- nu pot indeplini alte functii sau mandate nationale si nici sa desfasoare alte activitati profesionale;

- nu pot fi membri ai Guvernului lor;

- nu poate fi membru al Comisiei, al Curtii de Justitie sau al altor institutii ale Uniunii;

- pot fi instituite si alte incompatibilitati.

Privilegii si imunitati. Sunt aplicabile dispozitiile Protocolului asupra privilegiilor si imunitatilor Comunitatii din 1965:

- nu pot fi cercetati, retinuti sau urmariti pentru opiniile sau voturile exprimate in exercitarea functiilor;

- pe timpul sesiunilor, pe teritoriul statelor lor beneficiaza de imunitatile recunoscute membrilor parlamentelor nationale;

- pe teritoriul oricarui alt stat membru nu se poate lua impotriva lor nici o masura de detentie sau urmarire judiciara, cu exceptia infractiunilor flagrante. Parlamentul European poate ridica imunitatea unui membru al sau.

Imunitatile au fost instituite nu pentru a crea un statut juridic aflat deasupra legii, ci ca o garantie a independentei membrului Parlamentului European. Tocmai de aceea Parlamentul este cel in masura sa ridice imunitatea. In aceasta procedura Parlamentul poate sa constate daca un membru al sau este sau nu supus unor presiuni de natura sa-l determine sa actioneze de o anumita maniera sau, dimpotriva, sa fie obtinuta abtinerea cu privire la o anumita problema.

Sunt indemnizati pentru activitatea lor la nivelul parlamentarului national, aspect de natura sa creeze inechitati. Se incearca atenuarea prin diverse compensatii la nivelul Parlamentului European.

2.5.3. Organizarea Parlamentului European

In organizarea sa interna, Parlamentul European cuprinde:

a) Presedintele este ales prin vot secret, candidaturile fiind prezentate de un grup politic sau de un numar de europarlamentari.

Durata mandatului este de 2 1/2 ani si poate inceta inainte de ajungerea la termen in caz de culpa grava.

Atributiile presedintelui Parlamentului European:

- reprezinta Parlamentul European;

- prezideaza sedintele plenare, ale biroului, biroului largit si conferintei presedintilor;

- coordoneaza, in conditiile Regulamentului de procedura, ansamblul activitatilor Parlamentului European si ale organelor sale;

- adreseaza comisiilor comunicarile ce tin de competenta lor.

b) Biroul este organul de conducere al Parlamentului European si este alcatuit din:

- presedintele Parlamentului European;

- cei 14 vicepresedinti ai Parlamentului European;

- 5 chestori. Acestia nu au vot deliberativ ci vot consultativ pe probleme administrative si financiare.

Mandatul membrilor biroului este de 2 1/2 ani.

Competentele biroului

- rezolva problemele financiare, de organizare si administrative referitoare la parlamentari, organizarea interna, secretariat si organele sale;

- rezolva aspectele parlamentarilor neinscrisi in grupurile parlamentare;

- ia masurile necesare pentru buna desfasurare a sedintelor plenare;

- stabileste organigrama secretariatului si problemele ce tin de salarizarea angajatilor;

- numeste secretarul general;

- decide cu privire la finantarea partidelor;

- stabileste orientarile pentru chestori;

- autorizeaza reuniunile comisiilor in afara locurilor obisnuite de desfasurare a activitatilor, a audierilor, precum si calatoriilor de studiu si de informare ale raportorilor;

- presedintele si/sau biroul pot incredinta unor membri ai Biroului sarcini generale sau speciale care tin de competentele presedintelui sau biroului, precum si modalitatile de executare a acestor sarcini.

Dupa alegeri, Biroul ramane in functie pana la prima sedinta a noului Parlament.

Chestorii sunt insarcinati cu sarcinile administrative si financiare ale parlamentarilor.

c) Conferinta presedintilor

Este compusa din presedintele Parlamentului si presedintii grupurilor politice, acestia din urma putand fi reprezentati de un membru al grupului. Parlamentarii neafiliati sunt reprezentati de doi delegati din randul acestora care nu au drept de vot.

Competentele Conferintei presedintilor sunt urmatoarele:

- hotaraste cu privire la organizarea lucrarilor Parlamentului, programarea legislativa si intocmeste proiectele de ordine de zi pentru sesiunile Parlamentului;

- hotaraste cu privire la relatiile cu:

- alte organe si institutii ale Uniunii Europene;

- parlamentele nationale ale statelor membre, pentru care desemneaza doi vicepresedinti;

- tarile terte;

- institutiile si organizatiile din afara Uniunii;

- hotaraste componenta si competentele comisiilor, comisiilor de ancheta, comisiilor parlamentare mixte, ale delegatiilor permanente si ale delegatiilor ad-hoc;

- hotaraste repartizarea locurilor in sala de sedinte pe grupuri politice, pentru parlamentarii neafiliati si institutiile Uniunii Europene;

- autorizeaza rapoartele din proprie initiativa;

- prezinta propuneri Biroului in chestiuni administrative si bugetare ale grupurilor politice.

d) Conferinta presedintilor de comisie este alcatuita din presedintii tuturor comisiilor permanente si temporare. Isi alege un presedinte. Anterior, functiona Biroul largit alcatuit din membrii Biroului si presedintii de comisie.

Competente

- poate adresa recomandari Conferintei presedintilor in legatura cu lucrarile comisiilor si ordinea de zi a sesiunilor;

- poate primi swrcini delegate de la Birou si Conferinta presedintilor.

e) Conferinta presedintilor de delegatie este alcatuita din presedintii delegatilor interparlamentare permanente. Isi alege un presedinte.

Competente

- poate adresa recomandari Conferintei presedintilor privind lucrarile delegatilor;

- poate primi sarcini delegate de la Birou si Conferinta presedintilor.

f) Grupurile politice

In cadrul Parlamentului European, eurodeputatii nu sunt grupati pe criterii de apartenenta nationala ci pe criterii de afinitati politice.

In prezent in Parlamentul European sunt constituite urmptoarele grupuri politice:

Grupul Partidului Popular European si al Democratilor Europeni (PPE/DE);

Este cel mai numeros grup (aproximativ 37%)si uneste pe democrati-crestini, conservatori si alte partide de centru-dreapta. Are europarlamentari din toate tarile membre. A fost fondat in 1953in cadrul Adunarii comune a CECO ca un grup de orientare crestin-democrata (mai corect demo-crestini de la democrestinii lui Konrad Adenauer, cancelarul vest-german, care a refacut Germania occidentala dupa cel de-al doilea razboi mondial, fondatorul acestei orientari politice).

Scopul principal, declarat, ale acestui grup poltiic este crearea unei Europe mai democratice, competitive si apropiate de cetatenii sai.

Grupul Partidului Socialistilor Europeni (PES).

Este al doilea grup ca marime din parlamentul European (aproximativ 29%).

Obiectivele acestui grup politic vizeaza incurajarea managementului macroeconomic, adancirea si imbunatatirea strategiei de ocupare a fortei de munca, cresterea coeziunii sociale.

Grupul Aliantei Liberalilor si Democratilor pentru Europa (ALDE)

Este al treilea grup ca marime si s-a implicat in probleme legate de extindere, Constitutia Europeana, drepturile omului.

Grupul Verzilor/Alianta Liberala Europeana (GREEN/EFA).

Pe locul patru ca marime in Parlamentul European, acest grup politic are ca obiective: crearea unei societati europene bazate pe respectul drepturilor fundamentale, protejarea mediului, o Europa a oamenilor liberi, cresterea libertatii in relatiile de munca.

Grupul confederal al stangii unite europene/Stanga verde nordica (EUL/NGL) se bazeaza pe o structura confederata si promoveaza o viziune de stanga asupra Uniunii Europene, cresterea solidaritatii, protectiei mediului.

Grupul Independenta si Democratie s-a constituit in iulie 2004 si incorporeaza eurocritici si eurosceptici. Au avut ca obiectiv respingerea Constitutiei pentru Europa, respingerea centralizarii la nivelul Uniunii.

Grupul Uniunea pentru Europa Natiunilor are ca obiective construirea unei Uniuni Europene care sa respecte particularitatile nationale si mostenirea culturala a tarilor membre, sustinerea principiului subsidiaritatii, locul central al familiei in societate, imbinarea in economia Uniunii a caracterului de piata cu cel social, protectia mediului.

Deputatii neafiliati. care nu constituie un grup politic.

Constituirea grupurilor politice

Se face printr-o declaratie facuta presedintelui Parlamentului, care se publica in Jurnalul oficial al Uniunii Europene. In declaratie trebuie mentionata denumirea grupului, numele membrilor si componenta biroului. Grupul politic trebuie sa fie alcatuit din cel putin 20 de parlamentari alesi in cel putin o cincime din statele membre. Un parlamentar nu poate face parte decat dintr-un singur grup politic.

Situatia juridica a grupurilor politice

Fiecare grup politic dispune de un secretariat propriu care face parte din Secretariatul General al Parlamentului European, precum si de facilitati administrative si alocatii financiare (credite) prevazute in bugetul Parlamentului. Parlamentarii neafiliati dispun impreuna de un secretariat. Biroul Parlamentului aproba alocatiile bugetare si facilitatile administrative, precum si statutul si drepturile parlamentarilor neafiliati.

j) Comisiile

Parlamentul poate constitui:

- comisii permanente;

- comisii temporare;

- comisii de ancheta.

Comisiile permanente se constituie la propunerea Conferintei presedintilor. Se aleg la inceputul lucrarilor Parlamentului pentru o perioada de 2 1/2 ani. Potrivit anexei VI din regulamentul de procedura, functioneaza urmatoarele comisii permanente:

I. Comisia pentru afaceri externe este competenta privind politica externa si de securitate si aparare (PESC), relatiile cu ONU, cu tarile terte, aderarea statelor europene la uniune.

II. Comisia pentru dezvoltare este competenta pe politica de dezvoltare si cooperare, dialogul politic cu tarile in curs de dezvoltare, ajutorul acordat acestora si acordurile de parteneriat.

III. Comisia de comert international este competenta in definirea si aplicarea politicii comerciale, in relatiile financiare, economice si comerciale cu tari terte si organizatii regionale, privind masurile de armonizare si standardizare tehnica si relatiile cu Organizatia Mondiala a Comertului.

IV. Comisia pentru bugete, cu competente privind cadrul financiar multianual si resursele proprii ale Uniunii, bugetul Uniunii, al organelor descentralizate, activitatile financiare ale BEI s.a.

V. Comisia pentru control bugetar controleaza executia bugetului, conturile si bilanturile Uniunii, activitatea financiara a BEI. Are competente privind relatiile cu Curtea de Conturi, numirea membrilor si analizarea rapoartelor acestora.

VI. Comisia pentru afaceri economice si monetare este competenta privind Uniunea Economica si Monetara, libera circulatie a capitalurilor si platilor, concurenta, ajutoarele de stat sau ajutoarele publice, reglementarile fiscale, ale serviciilor, institutiilor si pietelor financiare, privind reglementarile contabile.

VII. Comisia pentru ocuparea fortei de munca si afaceri sociale este competenta in politica de ocupare a fortei de munca, libera circulatie a lucratorilor si pensionarilor, dialog social, discriminare la locul de munca s.a.

VIII. Comisia pentru mediu, sanatate publica si siguranta alimentara este competenta in politica de mediu, dezvoltare durabila, protectie civila, sanatate publica, legislatie sanitar-veterinara, siguranta produselor alimentare.

Alte comisii mai sunt:

IX - Comisia pentru industrie, cercetare si energie;

X - Comisia pentru piata interna si protectia consumatorilor;

XI - Comisia pentru transport si turism;

XII - Comisia pentru dezvoltare regionala;

XIII - Comisia pentru agricultura si dezvoltare rurala;

XIV - Comisia pentru pescuit;

XV - Comisia pentru cultura si educatie;

XVI - Comisia pentru afaceri juridice;

XVII - Comisia pentru libertati civile, justitie si afaceri interne;

XVIII - Comisia pentru afaceri constitutionale;

XIX - Comisia pentru drepturile femeii si egalitatea intre sexe;

XX - Comisia pentru petitii.

Comisiile temporare se constituie la propunerea Conferintei presedintilor. Poate fi facuta oricand. Atributiile, componenta si mandatul sunt stabilite in acelasi timp cu decizia de constituire. Mandatul nu poate fi mai mare de 12 luni, dar la sfarsitul mandatului Parlamentul il poate prelungi.

Comisiile de ancheta se pot constitui la cererea unui sfert din membrii Parlamentului European. Pot sa aiba ca obiect presupuse incalcari ale dreptului comunitar sau administrari defectuoase in aplicarea acestuia care ar reprezenta fapta:

- unei institutii sau organ al Comunitatilor;

- administratiei publice a unui stat membru;

- unei persoane mandatate prin dreptul comunitar sa il puna in aplicare.

Decizia de constituire a unei comisii europene se publica in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE).

Activitatea comisiei de ancheta se finalizeaza in termen de 12 luni, termen care poate fi prelungit de doua ori cu inca 3 luni.

Comisiile sunt alcatuite din membri titulari si membri supleanti. Comisia isi alege un presedinte, doi vicepresedinti si unul sau mai multi raportori.

Institutiile sau persoanele vizate pot fi solicitate pentru audieri sau sa transmita documente. Orice persoana chemata in fata comisiei de ancheta poate invoca drepturile de care ar beneficia in calitate de martor in fata unei instante, din tara de origine. Aceste drepturi trebuie sa-i fie aduse la cunostinta inainte de prezentarea in fata comisiei.

Presedintele comisiei impreuna cu biroul adopta masuri pentru pastrarea secretului si confidentialitatii lucrarilor si informeaza, in acest sens, pe membrii comisiei.

La finalizarea lucrarilor, comisia de ancheta prezinta Parlamentului un raport si poate cere dezbaterea acestuia in sesiunea urmatoare sau poate prezenta un proiect de recomandare adresata institutiilor sau organelor Comunitatii sau statelor membre.

Alegerea membrilor comisiilor se face pe baza propunerilor grupurilor politice si deputatilor neafiliati. numarul supleantilor unui grup nu poate fi mai mare decat al titularilor. Numai grupurile politice pot numi supleanti permanenti. Cu acordul Conferintei presedintilor, in cadrul unei comisii se pot constitui subcomisii.

Birourile comisiilor sunt constituite din presedintele comisiei si unul, doi sau trei vicepresedinti, alesi in tururi de scrutin diferite. Pana in iulie 2009 fiecare comisie are patru vicepresedinti. Cand numarul de candidati corespunde numarului de locuri care urmeaza a fi completate, alegerile pot fi facute prin aclamare.

h) Delegatiile interparlamentare

Se constituie de Parlament la propunerea Conferintei presedintilor. Parlamentul stabileste natura delegatiilor, numarul de membri. Mandatul lor este de 2 1/2 ani. Birourile lor se constituie in procedura prevazuta pentru comisii.

i) Comisiile parlamentare mixte

Se constituie cu parlamentele statelor asociate la comunitate sau cu care au fost angajate negocieri in vederea aderarii. Numarul de membri este paritar.

2.5.4. Atributiile Parlamentului European

Pe baza competentelor prevazute in tratate, doctrina a grupat atributiile Parlamentului European in:

a) atributii de control politic;

b) atributii (putere) bugetara;

c) atributii legislative;

d) atributii in materie de relatii externe.

Aceasta grupare este impartasita si in doctrina franceza[2].

Alti autori grupeaza atributiile Parlamentului European in:

a) atributii decizionale legislative;

b) atributii de acnheta si de avocat al poporului;

c) atributii de supraveghere si control;

d) atributii consultative[3].

Observam ca in aceasta a doua grupare nu apare functia externa.

O alta grupare imparte atributiile in:

a) atributii bugetare;

b) atributii normative;

c) atributii de control politic[4].

Si, in fine, o alta grupare, tot din doctrina franceza, este urmatoarea:

a) control politic;

- puterea de aprobare si nominalizare a membrilor institutiilor;

- de ancheta (investigare);

- motiunea de cenzura.

b) functia decizionala si legislativa.

In continuare sunt prezentate aceste functii cu motivarile ce le sustin.

Atributiile de control politic ale Parlamentului European

Aceasta functie se materializeaza prin competentele Parlamentului in investirea Comisiei Europene si a membrilor altor institutii ale Uniunii.

Dupa ce Consiliul a convenit cu privire la desemnarea persoanei care va fi presedintele Comisiei, aceasta face o declaratie si isi prezinta orientarile politice in fata Parlamentului. Prezentarea este urmata de o dezbatere. Parlamentul, prin vot secret, poate sa aprobe sau sa respinga desemnarea facuta.

Parlamentul este cel care audiaza public pe candidatii propusi de Presedintele ales ale Comisiei si de Consiliu pentru diferitele posturi de comisar. Audierile au loc in comisiile parlamentare. Apoi, tot in fata Parlamentului, in sedinta plenara, este prezentat colegiul comisarilor si programul acestuia. Prezentarea este urmata de o dezbatere. La sedinta Parlamentului participa ca invitati toti membrii Consiliului. Parlamentul poate alege sau respinge comisia cu majoritatea voturilor exprimate. Votul este nominal.

In cazul in care se vacanteaza un loc de comisar candidatul vizat pentru acest post este audiat in comisia de specialitate a Parlamentului European.

Tot o forma de control politic este si motiunea de cenzura la adresa Comisiei. Aceasta trebuie motivata si trebuie sa poarte mentiunea "motiune de cenzura". Motiunea se anunta deputatilor de catre presedintele Parlamentului, de indata dupa primire, se transmite Comisiei si nu poate fi dezbatuta mai devreme de 24 de ore de la anuntarea deputatilor. Termenul minim de 24 de ore pare putin fortat. Aceasta "anuntare" a deputatilor "de indata", fara a se cirumstantia cat de scurt sau permisiv este intervalul, urmata de o dezbatere care poate avea loc dupa 24 ore, nu este in concordanta cu importanta si seriozitatea acestor doua institutii, Parlamentul si Comisia. Este adevarat ca termenul de 24 de ore este minimal, dar o punere in aplicare a lui nu ar permite parlamentarilor timp de analiza a problemelor care urmeaza sa fie analizate. Scurtimea acestui termen pare a mai fi atenuata de prevederea potrivit careia votarea motiunea de cenzura se face prin vot nominal la cel putin 48 de ore dupa inceperea dezbaterii. Posibilitatea motiunii de cenzura nu este doar ipotetica, parlamentul a facut uz de ea in mai multe randuri. Astfel, comisia prezidata de Santer a fost demisa ca urmare a adoptarii unei motiuni de cenzura.

Motiunea de cenzura se adopta cu o majoritate de doua treimi din totalul voturilor exprimate, reprezentand majoritatea membrilor care compun Parlamentul. Observam ca la motiunea de cenzura numarul de voturi cerut pentru adoptare este mai mare decat la investire, unde este suficienta o majoritate a voturilor exprimate.

Tot Parlamentul European numeste membrii Curtii de Conturi, ai Comitetului Director al Bancii Centrale Europene s.a.

Parlamentul, in exercitarea functiei sale de control politic, poate:

- sa adopte rezolutii cu privire la declaratiile prezentate in fata sa de catre membri ai Comisiei, Consiliului si Consiliului European, cand declaratiile au fost prezentate ca urmare a solicitarilor venite din partea acestor membri;

- sa invite, prin Presedintele Parlamentului, dupa consultarea Conferintei presedintilor, pe presedintele Comisiei, comisarul responsabil cu relatiile cu Parlamentul sau un alt membru al Comisiei pentru a prezenta o declaratie dupa fiecare reuniune a Comisiei pentru a expune principalele decizii adoptate. In dezbaterea care urmeaza, aceasta neputand fi mai scurta de 30 de minute, parlamentarii pot pune intrebari scurte si precise;

- sa invite pe Presedintele Curtii de Conturi in cadrul procedurii de descarcare de gestiune sau in cadrul activitatilor de control bugetar sa ia cuvantul pentru a prezenta observatiile continute in raportul anual, in rapoartele speciale sau in avizele Curtii, precum si pentru a explica programul de activitate al Curtii.

In fata Parlamentului European se prezinta de catre Presedintele Bancii Centrale Europene, raportul anual privind activitatile Sistemului European al Bancilor Centrale (SEBC) si politica monetara pentru anul precedent si anul in curs. Presedintele Bancii Centrale Europene este invitat sa participe la reuniunile comisiei parlamentare competente, de cel putin patru ori pe an, pentru a prezenta declaratii si a raspunde la intrebari. La cererea lor sau la cererea Parlamentului, Presedintele, vicepresedintele sau alti membri ai Comitetului Director al Bancii Centrale Europene sunt invitati si la alte reuniuni.

In privinta orientarilor generale de politica economica, recomandarea Comisiei europene este prezentata comisiei parlamentare competente care, la randul ei, prezinta un raport in plen.

O comisie, un grup politic sau un numar de cel putin patruzeci de parlamentari pot adresa intrebari Consiliului sau Comisiei si pot solicita ca intrebarile sa fie inscrise pe ordinea de zi a Parlamentului European. Intrebarile sunt prezentate in scris Presedintelui, care le trimite de indata Conferintei presedintilor, competenta sa hotarasca daca si in ce ordine se inscriu pe ordinea de zi. Intrebarile neinscrise pe ordinea de zi in termen de 3 luni de la depunere devin caduce.

Intrebarile se transmit institutiei interesate cu cel putin:

- o saptamana inainte, cele adresate Comisiei;

- trei saptamani inainte, cele adresate Consiliului, fata de data sedintei pe a carei ordine de zi au fost inscrise.

Parlamentul European primeste rapoarte si de la alte institutii prevazute in Tratate.

Rezolutiile si recomandarile Parlamentului European. Rezolutiile pot fi propuse de orice deputat. Recomandarile pot fi propuse numai de un grup politic sau de cel putin patruzeci de europarlamentari.

Prin competentele mai sus aratate se apreciaza ca se exercita controlul politic al Parlamentului.

Aceste competente, in cea mai mare parte a lor, sunt cu caracter de informare, sunt lipsite de forta si nu realizeaza un control politic propriu zis.

Atributiile care confera forta politica Parlamentului sunt cele privind numirea prin vot a Comisiei si motiunea de cenzura.

Atributiile legislative

Tratatul instituind Comunitatea Europeana, in privinta atributiilor legislative ale Parlamentului European, contine urmatoarele prevederi:

- elaboreaza proiecte in vederea organizarii de alegeri prin vot universal direct dupa o procedura uniforma in toate statele membre [art. 138 (3)];

- se pronunta cu majoritatea voturilor membrilor membrilor sai prin aviz conform cu privire la dispozitiile pe care Consiliul le recomanda spre adoptre statelor membre, conform normelor lor constitutionale [art. 138 (3)];

- participa la procesul care conduce la adoptarea actelor comunitare (art. 138 B);

- emite avize conforme si avize consultative (art. 138 B). Aceasta atributie a determinat atribuirea de catre doctrina a functiei consultative;

- cu majoritatea voturilor membrilor sai, poate solicita comisiei sa prezinte o propunere adecvata in problemele in care considera necesara elaborarea unui act comunitar in vederea aplicarii Tratatului instituind Comunitatea Europeana.

Parlamentul se reuneste in sesiune anuala incepand cu a doua zi de marti a lunii martie.

Procedurile in cadrul Parlamentului European vor fi prezentate in Capitolul III al prezentei lucrari, capitol consacrat izvoarelor dreptului comunitar.

Atributiile de ancheta si de avocat al poporului (Ombudsman)

La prezentarea structurii Parlamentului European am facut vorbire despre comisiile acestuia, incusiv despre comisiile de ancheta. Tratatul instituind Comunitatea Europeana prevede ca, la cererea unui sfert din membrii sai, Parlamentul European poate constitui o comisie temporara de ancheta pentru a examina, fara a aduce atingere atributiilor conferite de Tratat altor institutii sau organe, invinuiri privind cotraventii sau administrare defectuoasa in aplicarea dreptului comunitar. Sunt exceptate cazurile in care faptele afirmate se afla in fata organelor jurisdictionale.

Tratatul Comunitatii Europene prevede ca orice ceatean al Uniunii si orice persoana fizica sau juridica, cu resedinta sau sediul statutar intrun stat membru al Uniunii Europene se poate adresa Parlamentului European individual sau in asociere cu alti cetateni sau cu alte persoane cu o petitie asupra unui subiect care tine de domeniile de activitate ale Comunitatii care il/o priveste in mod direct (art. 138 D). Este de remarcat ca acest drept este acordat nu doar cetatenilor vi oricarei persoane fizice care are resedinta intr-un stat membru al Uniunii. Extensia dreptului de petitie se aplica si persoanelor juridice. Regula este ca persoana juridica are nationalitatea statului unde are sediul statutar, unde s-a infiintat cu respectarea reglementarilor legale ale statului in cauza. Sunt situatii cand o persoana juridica are sediul principal in statul a carei nationalitate a primit-o avand si sedii secundare in alte state. Daca persoana juridica are nationalitatea unui stat nemembru al Uniunii Europene, dar are sedii secundare intr-unul sau mai multe state membre, in temeiul articolului aratat din Tratatul instituind Comunitatea Europeana, are acest drept de petitie adresata Parlamentului Eruopean.

Pentru primirea acestor plangeri, in cadrul Parlamentului European exista institutia Ombudsman-ului (avocatul poporului). Desi exista o persoana care poarta aceasta titulatura, la fel ca in dreptul national, in fapt este o institutie cu organizare proprie si personal angajat.

Numirea Ombudsman-ului. Se face la inceputul fiecarei legislaturi. Presedintele Parlamentului European face anuntul pentru prezentarea de candidaturi, stabilind si termenul de depunere a candidaturilor. Anuntul se publica in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. O candidatura trebuie sa fie sustinuta de cel putin 40 de europarlamentari din cel putin doua state membre care nu pot sustine si o alta candidatura.

Candidatii sunt audiati in comisia de specialitate. Aceste audieri sunt deschise, pentru orice membru al Parlamentului European. Lista alfabetica a candidatilor se supune votului, care este secret. Decizia se ia cu majoritatea voturilor exprimate. Daca nici un candidat nu este ales dupa doua tururi, in turul trei vor fi supusi la vot doar primii doi clasati. Daca exista egalitate de voturi, este declarat castigator candidatul cel mai varstnic. La deschiderea votului trebuie sa fie prezenti cel putin jumatate din membrii Parlamentului. Persoana aleasa depune juramantul in fata Curtii de Justitie a Uniunii Europene.

Ombudsman-ul poate fi destituit de catre Parlament. Pentru aceasta este necesara o solicitare din partea a cel putin o zecime din membrii Parlamentului. Solicitarea trebuie sa aiba ca motiv fie:

- faptul ca nu mai indeplineste conditiile necesare exercitarii functiei;

- faptul ca a comis o abatere grava.

Solicitarea de destituire se trimite:

- comisiei competente. Daca, in urma votului, majoritatea membrilor comisiei se pronunta in sensul ca motivele invocate sunt intemeiate, prezinta un raport Parlamentului;

- ombudsman-ului, care inaintea votului poate sa ceara sa fie audiat.

Votul comisiei este secret.

Raportul comisiei competente este supus votului Parlamentului. La vot trebuie sa fie prezenti cel putin jumatate din membrii Parlamentului.

Daca in urma votului in Parlament se decide destituirea, si Ombudsman-ul nu ii da curs, Presedintele Parlamentului sesizeaza Curtea de Justitie cel mai tarziu in perioada de sesiune urmatoare votului, cu solicitarea de a se pronunta asupra destituirii Ombudsman-ului. Din aceasta prevedere, continuta in art. 196 din Regulamentul de procedura al Parlamentului European, rezulta ca hotararea Parlamentului nu este executorie. Regulamentul de procedura nu califica refuzul Ombudsman-ului de conformare ca o cale de atac impotriva hotararii. In realitate nu poate fi privita decat in acest fel pentru ca altfel ar fi de neconceput un astfel de refuz. Ombudsman-ul poate pune capat acestei proceduri prin demisie voluntara.

Activitatea Ombudsman-ului

Ombudsman-ul este imputernicit de Parlamentul European sa primeasca plangerile cetatenilor Uniunii sau oricarei persoane fizice sau juridice cu resedinta sau sediul statutar intr-un stat membru.

Plangerile adresate Ombudsman-ului trebuie sa priveasca cazuri de administrare defectuasa in activitatea institutiilor comunitare, cu exceptia Curtii de Justitie si tribunalelor sale aflate in exercitiul functiilor jurisdictionale. Cand apreciaza ca plangerile sunt intemeiate, sesizeaza institutia reclamata care, in termen de 3 luni, trebuie sa-si comunice punctul de vedere. Apoi Ombudsman-ul transmite un raport Parlamentului European si institutiei reclamate, informeaza persoana care a facut plangerea cu privire la rezultatul anchetei.

Din aceste prevederi procedurale rezulta ca Ombudsman-ul nu are puteri decizionale de a constata ca s-a produs o administrare defectuasa in activitatea institutiilor sau organelor comunitare. De asemenea, mai rezulta ca aria sa de competenta se limiteaza la institutiile si organele comunitare, plangerile neputand viza activitatea statelor membre. Aceasta limitare de competenta rezulta si din prevederile art. 138 D din Tratatul instituind Comunitatea Europeana potrivit carora petitia trebuie sa fie "asupra unui subiect care tine de domeniile de activitate ale Comunitatii si care il/o priveste in mod direct".

Despre activitatea sa, Ombudsman-ul prezinta anual un raport Parlamentului European.

In indeplinirea functiilor sale, Ombudsman-ul este pe deplin independent. El nu poate nici sa solicite si nici sa primeasca instructiuni din partea vreunui organism.

Atributiile Parlamentului European in materie de relatii externe

Aceste atributii isi au sediul in art. 310 al TCE (fost 238) si art. 206 TCEEA cu privire la acordurile de asociere. Parlamentul European are dreptul sa fie informat despre procesul diplomatic, despre acordurile comerciale sau economice cu tarile terte. Procedura de informare este intitulata "Luns/westerterp", dupa numele presedintilor Consiliului care au acceptat in numele acestuia (consiliului).

Competentele Parlamentului in materie de relatii externe pot fi grupate in:

a) domeniul tratatelor de aderare;

b) domeniul acordurilor internationale;

c) domeniul reprezentarii externe a Uniunii si politica externa si de securitate comuna (PESC).

a) Competentele Parlamentului European in domeniul tratatelor de aderare

a.1. Inainte de inceperea negocierilor. In aceasta etapa are loc o informare a Parlamentului, orice cerere fiind trimisa spre examinare comisiei competente. Apreciem ca este o procedura de informare deoarece Regulamentul de procedura al Parlamentului European nu prevede o masura pe care poate sa o adopte acesta. La propunerea comisiei competente a Parlamentului European a unui grup politic sau a unui numar de cel putin 40 de membri ai Parlamentului European, Comisia sau Consiliul pot fi invitate de Parlament sa participe la o dezbatere inainte de inceperea negocierilor. Regulamentul de procedura nu prevede cu ce masuri se incheie dezbaterea. Este inca un motiv pentru care apreciem ca este o procedura de informare prealabila atata timp cat pentru Comisie sau Consiliu nu rezulta obligatii.

a.2. In timpul negocierilor. In aceasta etapa competentele Parlamentului cresc. Distingem atat o procedura de informare la nivelul comisiei competente a Parlamentului cu privire la negocieri, dar si o procedura decizionala in care Parlamentul, pe baza unui raport al comisiei sale competente, poate sa adopte recomandari, cu majoritatea de voturi ceruta pentru avizul conform, solicitand ca recomandarile sa fie luate in considerare inaintea incheierii tratatului de aderare. Apreciem ca este o atributie decizionala si nu consultativa pentru ca avizul, asa cum am aratat, este conform, deci obligatoriu si nu consultativ, informarea pe timpul negocierilor poate fi si confidentiala.

a.3. La incheierea negocierilor. Proiectul de acord este supus avizului conform al Parlamentului European care, pe baza raportului comisiei competente a Parlamentului, se pronunta cu majoritatea voturilor membrilor care il compun. Este tot o atributie decizionala, pronuntarea facandu-se prin aviz conform.

b. Competentele Parlamentului European in domeniul acordurilor internationale. Se refera atat la incheierea, cat si la reinnoirea sau modificarea tratatelor internationale. Acordul international poate fi intr-un domeniu specific, precum chestiunile monetare sau comertul.

b.1. Inainte de inceperea negocierilor. Comisia competenta a Parlamentului European ia masuri ca acesta sa fie complet informat de catre Comisia Europeana cu privire la recomandarile sale privind mandatul de negociere. Informarea poate avea caracter confidential.

Comisia competenta a Parlamentului, un grup politic din Parlament sau un numar de cel putin 40 de europarlamentari, pot propune Parlamentului sa solicite Consiliului sa nu autorizeze deschiderea negocierilor pana cand Parlamentul nu se pronunta asupra mandatului de negociere. Parlamentul se pronunta pe baza raportului comisiei sale competente.

Comisia parlamentara competenta poate sa solicite Comisiei Europene informatii privind temeiul juridic pentru incheierea acordului international. Aici pot sa apara urmatoarele situatii:

1. - comisia nu precizeaza nici un temei juridic;

2. - comisia comunica un temei juridic dar validitatea lui este pusa la indoiala;

3. - comisia comunica temeiul juridic si acesta nu este pus la indoiala.

Cea de-a treia situatie nu suscita discutii, insa, la primele doua situatii se trece la verificarea temeiului juridic, asupra caruia trebuie sa se pronunte comisia parlamentara competenta pentru chestiunile juridice. Concluziile cu privire la validitatea sau pertinenta temeiului juridic sunt supuse votului Parlamentului. Nu sunt admise amendamente prezentate in plen, care tind sa modifice temeiul juridic cand validitatea sau pertinenta lui nu au fost contestate. Atunci cand Comisia nu accepta sa-si modifice propunerea pentru a se conforma temeiului juridic adoptat de Parlament, se poate propune amanarea votului pana la o sedinta ulterioara. Regulamentul nu mai precizeaza, la art. 35, ce se intampla atunci cand nici la sedinta ulterioara Comisia nu este de acord sa-si modifice temeiul juridic si nici art. 83 din Regulamentul de procedura care face trimitere la art. 35. Tratatul instituind Comunitatea Europeana, la art. 137, stabileste in competenta Curtii de Justitie pronuntarea asupra actiunilor introduse de arlamentul European pentru protejarea prerogativelor sale.

Problema temeiului juridic al unui tratat international nu este lipsita de importanta. In lipsa temeiului juridic sau a validitatii sale, acordul international nu poate fi incheiat sau incheiat fiind ar fi fost lipsit de validitate.

b.2. Pe timpul negocierilor acordului international. Comisia parlamentara competenta este informata periodic si complet de catre Comisie sau Consiliu despre stadiul negocierilor. Informatiile pot avea caracter confidential. Parlamentul poate adopta recomandari care sa fie luate in considerare inaintea incheierii acordului.

b.3. La incheierea negocierilor. Acordul se prezinta Parlamentului pentru aviz sau aviz conform. Cu aceasta ocazie nu sunt admise amendamente la textul acordului sau protocolului international. Atunci cand cerinta este de aviz conform si votul majoritatii este negativ Presedintele Parlamentului informeaza Consiliul ca acordul in cauza nu poate fi incheiat. Votul in Parlament este unic (nu poate fi repetat).

C. Competenta Parlamentului European in domeniul reprezentarii externe si politicii externe comune (PESC)

Parlamentul European isi exercita competentele in domeniul PESC, dupa cum urmeaza:

- prin invitarea de catre Presedintele Parlamentului ca Presedintele Consiliului si Presedintele Comisiei sa faca o declaratie in fata Parlamentului inainte de numirea Inaltului Reprezentant pentru PESC;

- prin invitarea Inaltului Reprezentant pentru PESC, la numirea sa, dar inainte de preluarea oficiala a functiei, sa faca o declaratie in fata comisiei parlamentare competente si sa raspunda la intrebarile acesteia. Dupa declaratia si raspunsurile la intrebari, Parlamentul poate sa faca o recomandare. Invitatia in fata comisiei parlamentare se face de Presedintele Parlamentului European, la cererea comisiei parlamentare competente, a reprezentantilor speciali in cadrul PESC, atunci cand Consiliul intentioneaza sa numeasca astfel de reprezentanti speciali, care sa faca o declaratie si sa raspunda la intrebarile acesteia;

- prin invitarea Consiliului, de catre Presedintele Parlamentului, la cererea Comisiei parlamentare competente, sa faca o declaratie si sa raspunda la intrebarile privind mandatul, obiectivele si alte aspecte pertinente ale misiunii si rolului pe care ar urma sa le indeplineasca un reprezentant special pe care Consiliul are intentia sa-l numeasca.

Atributiile bugetare ale Parlamentului European

Tratatul instituind Comunitatea Economica Europeana in forma sa din 1957 (art. 203) acorda Parlamentului (Adunarii) atributii consultative. Prin Tratatul de fuziune din 1967, bugetele comunitatilor au fuzionat si ele. In 1970 s-a adoptat primul Tratat bugetar (Luxemburg-22 parilie 1970). Acesta a fost modificat prin Tratatul bugetar adoptat la 22 iulie 1975 la Bruxelles (intrat in vigoare la 1 iunie 1977).

Parlamentului i-au fost acordate "puteri bugetare" chiar inainte de a deveni un organ ales (1979) cand a inceput sa se comporte ca un organ legislativ in relatia cu Consiliul.

In prezent atributiile bugetare ale Parlamentului European pot fi grupate astfel:

Parlamentul imparte puterea bugetara cu Consiliul intr-un sistem inedit intemeiat pe dispozitiile art. 272 TCE, fost art. 203, in functie de natura cheltuielilor. Astfel, Parlamentul este compentent in materia cheltuielilor neobligatorii sau "facultative", iar Consiliul in materia cheltuielilor obligatorii. Ponderea actuala a celor doua categorii este inegala, aproximativ 55% cele facultative si 45% cele obligatorii. Sunt cheltuieli obligatorii cele pentru Politica Agricola Comuna (PAC), cheltuielile pentru sustinerea preturilor sectiunii de Garantare din Fondul European de Orientare Agricola (FEOGA) si unele cheltuieli ale fondurilor structurale (v. Capitolul privind fondurile structurale). Sunt cheltuieli obligatorii: rambursarile monetare directe catre statele membre, unele ajutoare pentru dezvoltare.

Uniunea Europeana dispune de resurse proprii din care se formeaza bugetul.

In privinta taxelor asupra importurilor agricole, acestea vor fi prezentate la sectiunea afectata PAC.

Contributiile din taxa pe valoarea adaugata se determina prin aplicarea unui procent unic asupra sumelor colectate cu acest titlu in statele membre. In aceasta privinta contributia statelor este inegala. Desi procentul perceput din TVA este unic, valoarea TVA in statele membre este diferentiata. Acest procent unic a fost de 0,75% in anul 2003, iar in 2004 a fost redus la 0,5%. Sunt state care, in afara cotei standard, practica si cote reduse sau cota zero la TVA. Pentru Uniunea Europeana este o sursa importanta de formare a bugetului (in 2003 a reprezentat 24,7% din venituri).

Taxa bazata pe PIB a fost introdusa incepand cu 1988. Procentul din PNB nu a fost in fiecare an acelasi, el avand o tendinta crescatoare (1,15 in 1988, 1,21 in 1995, 1,22 in 1996, 1,24 in 1997, 1,27 in 1999 pana in prezent). Este evident ca in suma absoluta contributia statelor mai dezvoltate este disproportionata fata de contributia celorlalte state. Acest fapt a determinat Regatul Unit al Marii Britanii sa solicite masuri in aceasta directie. Premierul britanic, Margaret Thatcher, in 1984, la Fontainbleau, a rostit celebrul "I want my money back" (vreau inapoi banii mei) cu sensul de a se restitui Marii Britanii o parte din contributia determinata asupra PIB, in conditiile in care sumele primite de acest stat prin bugetul UE erau disproportionat de mici. Acest subiect a facut obiectul dezbaterilor in fiecare an, la alcatuirea bugetului.

Atributiile Parlamentului European de aprobare a bugetului Uniunii Europene

Institutiile comunitare isi elaboreaza proiectele de buget, pe care le inainteaza Comisiei pana la 1 iulie din anul curent pentru bugetul anului urmator. Pe baza acestor proiecte Comisia intocmeste un proiect preliminar de buget (PPB) pe care il trimite Consiliului pana la 1 septembrie. Consiliul se pronunta asupra bugetului pana la 5 octombrie, cu majoritate calificata (VMC). De obicei, varianta Consiliului este modificata fata de cea transmisa de comisie. De la Consiliu, proiectul de buget este inaintat Parlamentului pana la 5 octombrie.

2.5.5. Procedura bugetului la Parlamentul European

IPOTEZA 1. Parlamentul nu propune amendamente

IPOTEZA 2. Parlamentul propune modificari

IPOTEZA 3. Parlamentul respinge bugetul

Propunerea de respingere globala poate fi formulata de o comisie parlamentara sau de un grup de minimum patruzeci de parlamentari.

Daca bugetul nu este adoptat, in exercitiul financiar corespunzator cheltuielile se finanteaza in limita a 1/12 din exercitiul bugetar expirat, pana la adoptarea noului buget.

Parlamentul poate decide, la propunerea unui numar de cel putin patruzeci de deputati, unui grup politic sau unei comisii parlamentare sa fie depasita doisprezecimea provizorie pentru anumite categorii de cheltuieli, altele decat cele care decurg din tratat si din actele adoptate in temeiul acestuia. Propunerea trebuie sa fie adoptata cu majoritatea membrilor si trei cincimi din voturile exprimate.

Atributiile de control bugetar ale Parlamentului European

Parlamentul are dreptul sa efectueze controale asupra executiei bugetare in curs. Controlul este incredintat comisiilor parlamentare competente pentru buget si control bugetar dar si altor comisii parlamentare interesate.

Parlamentul examineaza in fiecare an, inaintea primei lecturi a proiectului de buget, executia bugetara in curs.

Atributiile privind descarcarea de gestiune

Descarcarea de gestiune a Comisiei se aproba de Parlamentul European pana la 30 aprilie sau, in caz de amanare, in perioada de sesiune din octombrie.

Aprobarea descarcarii de gestiune pana la 30 aprilie din anul urmator adoptarii raportului Curtii de Conturi

Daca in perioada de sesiune din luna aprilie se amana acordarea descarcarii de gestiune, comisia parlamentara competenta in fond prezinta in termen de 6 luni un nou raport. Noul raport poate fi cu propunere de descarcare de gestiune sau de refuz al descarcarii de gestiune.

Descarcarea de gestiune se adopta cu majoritatea voturilor si constituie inchiderea conturilor.

Daca propunerea de rezolutie sau propunerea de inchidere a conturilor contin dispozitii in contradictie cu votul Parlamentului privind descarcarea de gestiune votul poate fi amanat si se stabileste un nou termen pentru depunerea de amendamente.

Orice decizie sau rezolutie privind descarcarea de gestiune se publica in Jurnalul oficial al Uniunii Europene.

Atributii bugetare interne

Aceste atributii privesc:

- elaborarea bugetului propriu;

- angajarea si lichidarea cheltuielilor;

- executia bugetului propriu, aprobarea conturilor si descarcarea de gestiune.

Elaborarea bugetului propriu. Biroul, pe baza raportului Secretariatului General, intocmeste proiectul preliminar de estimare a bugetului Parlamentului European. Presedintele il transmite comisiei parlamentare competente care stabileste proiectul de estimare a bugetului si raporteaza Parlamentului. In termenul stabilit de Presedinte se depun amendamente, care sunt avizate de comisia competenta. Parlamentul adopta estimarea bugetului care se transmite Comisiei si Consiliului.

Angajarea si lichidarea cheltuielilor. Competenta in acest domeniu este a Presedintelui Parlamentului.

Aprobarea conturilor si descarcarea de gestiune se aproba de Parlament pe baza raportului comisiei competente asupra proiectului de conturi anuale transmis de Presedintele Parlamentului.

Atributii de sesizare a Curtii de Justitie

Sesizarea are ca obiect existenta unei incalcari a dreptului comunitar.

Actiunea se introduce in numele Parlamentului. Presedintele poate sa sesizeze plenul cu privire la mentinerea actiunii. Daca plenul Parlamentului, cu majoritate de voturi, este impotriva actiunii, Presedintele trebuie sa retraga actiunea.

Atunci cand Presedintele Parlamentului introduce o actiune la Curtea de Justitie impotriva recomandarii comisiei parlamentare, obligatoriu trebuie sa sesizeze Parlamentul cu privire la decizia de mentinere a actiunii.

2.5.6. Sesiunile si sedintele Parlamentului European

Durata mandatului Parlamentului este de 5 ani, iar sesiunile sale sunt anuale.

Sesiunile anuale incep in a doua zi de marti a lunii martie.

In reglementarile comunitare se foloseste si termenul de perioada de sesiune care reprezinta reuniunea Parlamentului organizata lunar si care se imparte in sedinte.

Parlamentul poate fi convocat si cu titlu exceptional, la cererea Comisiei sau Consiliului sau la initiativa Presedintelui, in caz de urgenta.

Activitatea se desfasoara:

- in plen;

- in comisii.

Ordinea de zi se intocmeste de Conferinta presedintilor si se aproba de Parlament la inceputul fiecarei perioade de sesiune.

La sedintele Parlamentului pot asista si alte persoane decat membrii Parlamentului, Comisiei, Consiliului, Secretariatului General si membrilor personalului care ii deservesc pe acestia, dar numai pe baza de legitimatie de acces eliberata periodic de Presedinte sau Secretarul General. Aceste persoane stau in tribune si trebuie sa pastreze linistea, in caz contrar fiind evacuata de aprozi.

Toate documentele Parlamentului se redacteaza in limbile oficiale, acestea fiind limbile oficiale ale statelor membre.

Parlamentarii nu pot lua cuvantul fara invitatia Presedintelui. Daca un parlamentar se abate de la subiect, este atentionat de Presedinte. La a treia atentionare Presedintele ii poate retrage cuvantul. Timpul dezbaterilor se imparte intre grupurile politice, iar parlamentarilor neafiliati li se repartizeaza un timp global. O fractiune a timpului de dezbateri se repartizeaza grupurilor politice in functie de numarul lor total de membri.

In prima sedinta a fiecarei perioade de sesiune este afectat un timp de 30 de minute pentru declaratii ale europarlamentarilor pe o chestiune politica importanta. Nici un vorbitor nu poate depasi un minut.

La sfarsitul dezbaterilor, membrii Parlamentului pot primi cuvantul (solicitare de interventie pentru chestiuni de ordin personal) pentru a respinge remarcile din cursul dezbaterii care il privesc personal, fie opiniile care ii sunt atribuite, fie pentru a-si rectifica propriile declaratii.

Cvorumul este de o treime din membrii Parlamentului.

Parlamentul poate sa delibereze, sa stabileasca ordinea de zi si sa adopte procesul verbal indiferent de ordinea de zi.

Votarea se face prin ridicarea mainii. Presedintele poate hotari votul electronic daca apreciaza ca votul nu este clar. Daca sistemul electronic nu functioneaza votarea se face prin "ridicare in picioare".

In cazul numirilor sau la cererea unei cincimi din membrii Parlamentului se foloseste votul secret.

2.6. Curtea Europeana de Justitie

Cele 3 comunitati (CECO, CEE, CEEA) au luat fiinta avand fiecare propria Curte de Justitie, menite fiecare sa asigure interpretarea corecta a tratatelor prin care au fost infiintate. Prin Conventia din anul 1957, relativa la unele institutii comune Comunitatilor Europene, au fost inlocuite cu o institutie unica, iar Tratatul de fuziune din anul 1965, intrat in vigoare in anul 1967, doar a pus de acord, a explicitat si detaliat unele dispozitii din Statutul Curtii de Justitie.

Competenta. A fost stabilita prin articolul 164 al Tratatului de la Roma care i-a conferit puterea de a asigura interpretarea corecta si aplicarea prevederilor sale si a actelor emise de institutiile comunitare. Sunt supuse jurisdictiei Curtii Europene de Justitie: institutiile politice comunitare, statele membre ale comunitatii, persoanele fizice cetateni ai Uniunii, persoanele juridice care isi au sediul si sunt constituite, potrivit legilor in vigoare, intr-unul din statele membre.

Natura jurisdictiei Curtii Europene de Justitie imbraca urmatoarele forme:

- atributii consultative constand in emiterea de avize, conform art. 95 din Tratatul de la Paris, asa numita ipoteza a "micii revizuiri " si, conform art. 228 din Tratatul de la Roma, in cazul incheierii de acorduri cu terte state si organizatii;

- atributii jurisdictionale. Controlul legalitatii actelor comunitare se face indeosebi pe calea recursului in anulare, a exceptiei de ilegalitate si a recursului in carenta.

Alcatuirea Curtii. Curtea este formata din 15 judecatori si 9 avocati generali numiti prin acordul Guvernelor Statelor Membre pentru o perioada de 6 ani. Mandatele judecatorilor si avocatilor generali sunt date astfel incat la fiecare 3 ani o parte a acestora se schimba prin epuizarea mandatului. Functiilor lor sunt incompatibile cu orice alta functie publica sau privata (politica, administrativa sau de natura profesionala). Sunt desemnati dintre persoanele care au exercitat inalte functii jurisdictionale sau dintre consilierii juridici cu competente notorii in tarile de origine.

Pe langa Curtea Europeana de Justitie functioneaza si Tribunalul de Prima Instanta. Desi era prevazut inca din tratatele institutive, el a luat fiinta abia in anul 1988. Este format din 15 judecatori numiti de Guvernele Statelor Membre si isi desemneaza, ca si Curtea, un Presedinte pentru o perioada de trei ani.

Competenta Tribunalului de Prima Instanta. Se pronunta cu privire la: o serie de actiuni tinand de litigiile dintre institutiile comunitare si personalul lor; recursurile formulate de persoane fizice impotriva unor institutii a Comunitatilor referitoare la regulile de competenta aplicabile intreprinderilor.; recursurile formulate de intreprinderi impotriva Comisiei cu privire la incasari, productie, preturi, negocieri s.a. Hotararile sale pot fi atacate la Curtea Europeana de Justitie.

Constitutia de la Roma din anul 2004 prevede, privind Curtea de Justitie, ca include Curtea Europeana de Justitie, Tribunalul de Mare Instanta si tribunale specializate. Asigura respectarea dreptului in interpretarea si aplicarea Constitutiei. Curtea Europeana de Justitie va avea cate un judecator din fiecare Stat Membru si va fi asistata de avocati generali. Tribunalul de Mare Instanta va avea cel putin un judecator din fiecare stat membru.

2.7. Curtea de Conturi

Pentru realizarea controlului financiar al fondurilor de care dispuneau, cele trei Comunitati au fost prevazute la infiintarea lor cu urmatoarele organe:

- Comunitatea Economica a Carbunelui si Otelului (CECO) a fost prevazuta cu comisarii delegati pentru conturi;

- Comunitatea Economica Europeana (CEE) si Comunitatea Europeana pentru Energie Atomica cu Comisia de control.

Prin Tratatul de revizuire a dispozitiilor bugetare de la Bruxelles din 1975 s-a decis infiintarea Curtii de Conturi, dar ea si-a inceput activitatea in 1977.

Atributiile de control ale Curtii de Conturi sunt de examinare a aspectelor de legalitate si regularitate a totalitatii veniturilor si cheltuielilor celor 3 Comunitati , fie ca sunt bugetare sau nu, dar si a institutiilor statelor membre daca au beneficiat de sau au folosit fonduri comunitare.

Compunere. Este alcatuita din 15 membri numiti pe 6 ani de catre Consiliu cu consultarea Parlamentului. Alege un Presedinte pentru un mandat de 3 ani. Mandatul membrilor dar si al presedintelui pot fi reinnoite.

2.8. Alte organisme comunitare

In afara principalelor institutii aratate mai sus, mai exista si alte organisme comunitare, dintre care si:

a) Comitetul Economic si Social (CES) - organ al CEE si CEEA compus din reprezentanti ai diferitelor categorii economice si sociale: agricultori, transportatori, muncitori, comercianti etc.;

b) Comitetul Regiunilor - are caracter consultativ si este format din reprezentanti ai colectivitatilor regionale si locale;

c) Sistemul European al Bancilor Centrale (SEBC);

d) Banca Europeana de Investitii (BEI) - aceasta trebuie sa finanteze proiectele vizand dezvoltarea regionala si proiectele de interes pentru doua sau mai multe State Membre;

e) Comitetul Consultativ CECO - reprezinta producatorii, lucratorii, consumatorii si comerciantii.

Cuvinte cheie: Consiliul European; Presedintia Consiliului European; Inaltul Reprezentant pentru politica externa si de securitate comuna; Consiliul de Ministri al Uniunii Europene; organe auxiliare ale Consiliului de Ministri; Comisia Europeana; majoritate simpla; majoritate calificata; unanimitate; drept de veto; organism de control politic; Consiliul Legislativ si al Afacerilor Generale; comisari europeni; Parlamentul European; chestori; comisiile parlamentare; grupurile parlamentare; Curtea Europeana de Justitie; Tribunalul de Prima Instanta; Curtea de Conturi; CES; Comitetul Regiunilor; SEBC; BEI; Comitetul Consultativ CECO.

Intrebari

1. Consiliul European si Consiliul Europei desemneaza acelasi organism?

2. Care sunt competentele Consiliului European?

3. Care sunt atributiile Consiliului de Ministri?

4. Ce este Comisia Europeana si din cine este constituita?

5. Cine sunt reprezentantii Statelor Membre la COREPER 1 si COREPER 2?

6. Care sunt procedurile de adoptare a deciziilor de catre Consiliul de Ministri?

7. Care sunt imunitatile si privilegiile comisarilor europeni?

8. Care sunt atributiile Comisiei Europene?

9. Cum se constituie Parlamentul European si care sunt atributiile acestuia?

10. Care sunt atributiile Biroului largit al Parlamentului European?

11. Cum se adopta bugetul comunitar?

12. Care este competenta Curtii Europene de Justitie si ce fel de atributii are?