Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




INTEGRAREA REPUBLICII MOLDOVA IN UNIUNEA EUROPEANA. ACTIUNI SI IMPLICATII GEOECONOMICE

Stiinte politice


INTEGRAREA REPUBLICII MOLDOVA ĪN UNIUNEA EUROPEANĂ. ACŢIUNI sI IMPLICAŢII GEOECONOMICE



Introducere

Politica statului este dictata de geografia acestuia.

(Napoleon Bonaparte)

Pe parcursul ultimilor ani problema aderarii la Uniunea Europeana tindea sa devina obiectul unui consens politic mai larg si īn Republica Moldova. Īn virtutea importantei sale strategice, acest subiect a fost īn atentia mai multor politicieni si analisti. Din pacate, multe pledoarii proeuropene reflecta doar niste interese de conjunctura si nu sunt lipsite de īncarcaturi ideologice inutile. Sunt destul de rare abordarile realiste ale aderarii Republicii Moldova la Uniunea Europeana, care s-ar axa pe studierea legaturii dintre factorii spatiali, politici, etnopsihologici, vectorii economici externi si modalitatile de promovare a intereselor economice nationale. Aceste abordari devin deosebit de necesare mai ales acum, dupa ascensiunea politica de-a dreptul remarcabila a comunistilor īn Republica Moldova.

Dintr-o perspectiva pragmatica, integrarea īn Uniunea Europeana se va solda cu doua consecinte majore: 1) reducerea suveranitatii politice si 2) aparitia noilor posibilitati pentru promovarea intereselor economice nationale. Pentru a face fata concurentei europene, importanta vitala va avea gasirea si ocuparea unor nise strategice īn arhitectura economica europeana.

Problemele economice interne ale Republicii Moldova, suprapuse pe dimensiunile ei geografice, economice si politice mici, pot conduce, pe termen lung, la pierderea patrimoniului industrial, la primitivizarea tehnologiilor agricole, la degradarea resurselor intelectual-umane, iar ca urmare a acestora, la pierderea independentei politice, urmīnd revenirea la ipostaza de periferie economica a metropolei rusesti. Pentru a contracara aceste perspective nedorite, trebuie sa fie preluate oportunitatile extinderii structurilor economice, politice si de securitate europene si euroatlantice. Raspunsuri clare trebuie sa fie date urmatoarelor īntrebari:

Care sunt interesele economice ale Republicii Moldova pe plan extern?

Cum pot fi acestea promovate?

Care sunt avantajele strategice de care dispune Republica Moldova?

Care sunt posibilitatile reale de participare la fluxurile economiei mondiale?

Ce fel de model al relatiilor economice externe trebuie adoptat pentru a facilita integrarea plenara a Republicii Moldova ca element structural al economiei europene si mondiale?

Raspunsurile la aceste īntrebari pot fi gasite aplicīnd metodologia geoeconomiei. Aparuta ca o directie de studiu a geopoliticii, geoeconomia de la īnceputul secolului XX cerceta interactiunile dintre "homo economicus" si spatiu, influenta spatiului asupra productiei si circulatiei bunurilor, precum si modalitatile de utilizare a spatiului pentru desfasurarea activitatii economice. Īn calitate de factori spatiali sunt considerati amplasarea geografica, repartizarea resurselor naturale si umane, localizarea nodurilor si polurilor productive, structura si caracteristicile retelelor de transport si de telecomunicatii, costurile de exploatare si transportare a resurselor etc.

Din punct de vedere epistemologic, geoeconomia este o sinteza a economiei, geografiei, istoriei si politicii. Fundamentul ei teoretic este totusi economia, din care cauza analizele geoeconomice sunt uneori foarte apropiate de analizele economice pure. Datorita caracterului ei interdisciplinar, precum si naturii unitare a activitatii social-umane, este dificila separarea geoeconomiei de geopolitica si geostrategie. Totusi, spre deosebire de ultimele, geoeconomia formuleaza recomandari mai "pasnice". Instrumentele elaborate īn cadrul acestei stiinte au menirea sa analizeze, sa convinga si sa preseze, īntr-o lume a concurentilor, nu a adversarilor.

Pentru a formula recomandari utile, strategii moldoveni trebuie sa acorde o atentie deosebita noilor tendinte care se manifesta īn economia europeana [2, 4, 16, 17]:

 Ca rezultat al interferentei intereselor si factorilor geoeconomici, financiari, tehnologici, informationali, legislativ-nationali, etnopsihologici etc., spatiul geoeconomic european devine tot mai dinamic si mai agresiv. Aceste evolutii sunt determinate de progresul tehnico-stiintific, care a creat posibilitati noi pentru depasirea spatiului, a diminuat considerabil timpul necesar pentru aceasta, fiind elaborate instrumente tehnologice absolut noi pentru prelucrarea informatiei, ceea ce a condus la aparitia unor noi metodologii de analiza si de actiune.

 Relatiile internationale tot mai mult sunt dominate de subiecti privati (corporatii transnationale, nuclee industriale, persoane particulare si alte structuri noi īn economia mondiala) si tot mai putin sunt controlate de subiectii publici (state). Īn legatura cu aceasta, diviziunea internationala a muncii treptat va fi substituita de diviziunea intercorporativa a muncii. Pe de o parte, diminuarea rolului statului pe plan economic extern si intern va conduce la aparitia "paranoii suveranitatii", iar pe de alta parte, va īnlesni ascensiunea intereselor geoeconomice īn vīrful ierarhiei intereselor strategice.

 Economia europeana se transforma īntr-un sistem supraintegrat si compact care va ignora existenta frontierelor nationale. Majoritatea statelor nu vor mai putea fi garanti ai suveranitatii nationale si se vor transforma īn agenti economici, avīnd interese geoeconomice proprii, tinzīnd sa ocupe o nisa īn economia mondiala si "fuzionīnd" cu corporatiile transnationale.

 Economia europeana a devenit foarte dinamica, iar cu timpul va deveni si imprevizibila. Globalizarea confera economiei europene caracteristici calitative absolut noi, care nu mai sunt egale cu "suma" economiilor nationale. O data cu formarea organismelor economice si financiare internationale si constituirea marilor corporatii transnationale, economia europeana nu mai este limitata de valorile culturale sau politice nationale. Interesele geoeconomice predomina asupra intereselor geopolitice si reduc importanta componentelor geostrategice.

 Globalizarea activitatilor umane a sters frontiera dintre sfera de activitate interna si cea externa. Aceasta este adevarat mai ales īn cazul statelor mici [18]. Politicile lor interne si cele externe se conditioneaza. Fluxurile si retelele internationale le determina viitorul īntr-o masura mult mai mare decīt cele interne.

Necunoasterea sau ignorarea acestor tendinte poate submina eforturile de constituire a economiilor nationale si de promovare a intereselor strategice pe plan extern. Autoizolarea si autarhia economica nu vor mai fi rationale pentru realizarea intereselor politice.

Ţinīnd cont de aceste evolutii, fiecare stat trebuie sa aiba propria strategie de promovare a intereselor geoeconomice. Prin urmare, este īndreptatita abordarea integrarii europene a Republicii Moldova din perspectiva geoeconomiei - stiinta aplicativa care, tinīnd cont de factori spatiali, istorici, politici, culturali, etnopsihologici etc., elaboreaza tehnologiile de promovare a intereselor economice nationale pe plan extern si de operare strategica īn spatiul geoeconomic, scopul fiind identificarea si ocuparea celor mai avantajoase modele si nise, care vor asigura participarea economiei nationale la crearea produsului mondial si la repartizarea venitului mondial.

Īn acord cu aceste asertiuni, finalitatea noastra īn cadrul prezentei lucrari este analiza implicatiilor geoeconomice si economice ale integrarii Republicii Moldova īn Uniunea Europeana. Paralel cu aceasta, speram sa conferim lucrarii un caracter practic si sa formulam solutii pentru diferite aspecte problematice. Īn studiul nostru preconizam:

1) sa fundamentam necesitatea abordarii geoeconomice, pragmatice si realiste a integrarii Republicii Moldova īn Uniunea Europeana;

2) sa studiem impactul si logica determinismului geografic si istoric asupra politicilor economice ale Republicii Moldova;

3) sa analizam implicatiile realitatilor moldovenesti - problematice sub aspect geoeconomic - asupra obiectivelor europene, acordīnd deosebita atentie necesitatii de a ajusta politicile agricole si industriale nationale la cele comunitare;

4) sa trasam actiunile-cheie necesare pe plan intern, pentru a facilita ocuparea unui loc avantajos īn spatiul geoeconomic european.

Studiul este structurat īn trei capitole. Īn primul capitol ne referim la noile interese geoeconomice ale Republicii Moldova, dictate de "providenta" spatiala si istorica. Īn prima parte a acestui capitol vom analiza cum se reflecta determinismul geografic si istoric asupra vectorilor economici externi. Īn partea a doua si a treia argumentam inutilitatea participarii la Comunitatea Statelor Independente (CSI) pentru realizarea intereselor economice ale Republicii Moldova si analizam implicatiile geoeconomice ale integrarii īn sistemul economic european. Ultima parte a capitolului este dedicata influentei integrarii europene asupra suveranitatii nationale a Republicii Moldova.

Al doilea capitol este dedicat problemelor ajustarii politicilor agrare si industriale moldovenesti la realitatile europene. Īn particular, īncercam sa elucidam optiunile necesare pentru conformarea cu prevederile politicii agrare comune ale tarilor Uniunii Europene. Īn pofida predispozitiilor agrare ale factorilor de decizie moldoveni, īn partea a doua a acestui capitol demonstram ca dezvoltarea industriei si a serviciilor sunt singurele alternative pentru depasirea dependentei de factorii climaterici si pentru implementarea modelului investitional-productiv īn relatiile economice externe. O atentie deosebita acordam capacitatilor de competitie ale producatorilor moldoveni pe pietele europene.

Īn ultimul capitol analizam avantajele oferite de Acordul de Parteneriat si Cooperare (APC) dintre Republica Moldova si Uniunea Europeana (UE). De asemenea, īncercam sa evaluam perspectivele integrarii īn Uniunea Europeana prin unirea Republicii Moldova cu Romānia. si, īn sfīrsit, īn partea a treia a acestui capitol este analizata participarea Republicii Moldova la cīteva structuri regionale, discutīndu-se efectele acestei participari asupra integrarii europene a Republicii Moldova.

1. Factorii geoeconomici ai procesului
de integrare europeana a Republicii Moldova

Influenta factorilor spatiali si istorici asupra intereselor si politicilor economice ale unui stat este extrem de persistenta, chiar daca nu īntotdeauna este perceputa rational. Aceasta influenta se manifesta la nivelul subconstientului social, determinīnd anumite comportamente si decizii ale actorilor politici si ale agentilor economici, atīt pe plan intern, cīt si extern.

Prefixul "geo" din sintagma "geoeconomie" arata ca sunt analizate forma si suprafata unui teritoriu, amplasarea lui geografica, topografia, demografia, clima si factorii agroclimaterici, prezenta si repartizarea resurselor naturale, accesul la mari si oceane etc. Setul concret de factori determina cītiva parametri importanti care indica asupra potentialului economic al tarii. Istoria formarii, dezvoltarii, iar uneori si a disparitiei statelor arata ca īnsusi teritoriul fizic, pamīntul reprezinta un element de importanta strategica, care, ca importanta, poate prevala asupra tuturor celorlalte componente spatiale ale unei regiuni. Landsaftul, fertilitatea solului, calitatea, cantitatea si repartizarea resurselor naturale īn modul cel mai direct se reflecta asupra structurii si rentabilitatii economiei nationale si asupra tabloului demografic. Topografia si conditiile climaterice sunt importante pentru constituirea unei infrastructuri adecvate. Amplasarea geografica, accesul la porturi si la caile maritime de transport si comunicatie, statele situate īn apropiere determina posibilitatile de explorare a pietelor si de desfacere a produselor, dar si creeaza dependenta de centrele de putere economica si politica.

1.1. Determinismul geografico-istoric si vectorii economici externi
ai Republicii Moldova

Avantajele regiunii īn care este situata Republica Moldova au īnceput sa fie exploatate īnca din secolul VI ī.Hr., cīnd la gurile Nistrului a fost īnfiintata colonia milesiana Tyras. Catre secolul VIII d.Hr., spatiul pontic occidental era īn īntregime dominat de negustorii greci. La sfīrsitul secolului XIII pe locul asezarii grecesti a aparut colonia genoveza Moncastro. Sub stapīnirea domnilor Moldovei ea a capatat denumirea "Cetatea Alba" si, de la īnfiintare pīna īn perioada moderna, a fost obiectul numeroaselor conflicte si razboaie, ceea ce reflecta imensa ei valoare strategica, de­ter­minata de accesul liber la mare. Nu este de mirare faptul ca dupa cucerirea Cetatii Albe si a Chiliei de catre turci s-a produs ruinarea economica a Ţarii Moldovei [19].

Ocupatia turceasca, iar apoi si cea ruseasca au determinat specializarea īngusta a economiei, extinderea excesiva a terenurilor agricole prin defrisare si formarea unei industrii rudimentare. Numeroasele schimbari de frontiera cauzau dezvoltarea haotica a infrastructurii. Aceasta a afectat o data īn plus economia Moldovei, care pīna la īnceputul secolului XX a cunoscut un declin profund. Vechile cai comerciale s-au deplasat treptat spre est, catre portul ucrainean Odesa, si spre sud-vest, catre porturile din Bulgaria si Romānia.

Īn Evul Mediu teritoriul Moldovei era traversat de cai comerciale care legau Europa Centrala cu litoralul de sud si de est al Marii Negre. Īnca īn 1339 este mentionat drumul comercial Marea Neagra-Lvov-Marea Baltica, una dintre ramurile caruia se īndrepta spre Cetatea Alba si Chilia. O intensa activitate se desfasura pe toata lungimea si la gurile Dunarii. Pe calea fluvial-maritima se exportau spre Constantinopol cantitati mari de grīu, piei, miere, ceara, peste, vin, sare. Dar implicarea īn razboaie permanente cu turcii nu i-a permis Moldovei sa-si extinda colaborarea economica si comerciala īn regiunile adiacente din nord si vest. Perspectivele si beneficiile geoeconomice īn aceste directii erau enorme, din care cauza īn 1458 stefan cel Mare restabilea privilegiile comerciale pe teritoriul Ţarii Moldovei acordate negustorilor brasoveni de catre Alexandru cel Bun. Putin timp mai tīrziu, privilegii similare au fost acordate si negustorilor din Lvov [19]. Īn acest mod, directiile prioritare ale comertului extern contemporan au fost determinate īnca de rutele comerciale ale Evului Mediu. Din pacate, īncepīnd cu sec. XVII si pīna īn sec. XIX, Ţara Moldovei a fost divizata īntre trei imperii (turcesc, rusesc si austro-ungar), care au dezmembrat ansamblul geoeconomic regional. Actualmente integrarea rapida a acestuia este imposibila din motive politico-geografice obiective. O alternativa pentru restabilirea partiala a avantajelor geoeconomice regionale ar fi integrarea politica si economica a Republicii Moldova cu Romānia. Din punct de vedere geopolitic, pe termen lung, integrarea acestora este inevitabila. Mai mult ca atīt, dupa cum este sustinut si de unii analisti rusi, anumite considerente geopolitice vor determina Moscova sa nu se opuna acestei integrari, ci chiar sa o sustina, deoarece prin intermediul romānilor ortodocsi se poate realiza legatura cu Serbia ortodoxa, avanpostul strategic al Rusiei īn Balcani [14].

Sub administratia ruseasca, gubernia Basarabia a fost una dintre cele mai slab industrializate provincii ale Imperiului Rus [21]. Aceasta se datora, pe de o parte, reliefului de cīmpie, climei temperate si solurilor fertile, care, coroborata cu politica tarista de colonizare, au favorizat extinderea excesiva a agriculturii. Pe de alta parte, reticenta pe care o manifestau birocratii rusi fata de revolutia industriala a determinat constituirea unei economii agrare care, acum un deceniu, nu avea nici un obiectiv economic extern, deoarece pīna la sfīrsitul anilor '80, economia RSSM era īnca completamente izolata de procesele economiei mondiale.

Īn cadrul Uniunii Sovietice, RSSM a fost supusa unei exploatari economice intensive, din care cauza se confrunta pīna īn prezent cu probleme ecologice grave. Totusi, au fost obtinute si unele rezultate pozitive. Economia avea o baza energetica suficienta. Se dezvolta rapid microelectronica, industria constructoare de masini si electrotehnica, agricultura era multilaterala, se crease o retea densa de transport si apareau premise favorabile pentru dezvoltarea sferei serviciilor. Dupa volumul productiei globale īn ansamblu si dupa valoarea fondurilor fixe, RSSM ocupa locul sase īn URSS. Avīnd un complex agroindustrial foarte dezvoltat, RSSM furniza 3,4% din zaharul produs īn URSS, 4,5% din uleiul vegetal, 6% din legume, 10% din conservele de fructe si legume, 16% din sucurile naturale, 27% din struguri si 40% din tutunul fermentat - detinīnd numai 0,15% din teritoriul si 1,5% din populatia unionala [20].

Īn 1988, timp de o zi se produceau īn mediu 46 mil. kWt de energie electrica, 426 frigidere, 300 tone ulei vegetal, 1000 tone zahar tos. Industria era reprezentata de vreo 500 īntreprinderi, asociatii de productie si se caracteriza prin formarea complexelor interramurale si concentrarea īn noduri si centre industriale [idem]. Complexul constructor de masini era cel mai dinamic sector industrial, avīnd cīteva ramuri noi pentru RSSM: metalurgia, tehnica de calcul, televizoare, masini de spalat, utilaje tehnologice pentru industria alimentara, transformatoare, masini si motoare electrice, tractoare, frigidere si utilaj automat.

Īn pofida anumitor realizari pozitive, economia moldoveneasca de tip socialist nu putea sa mai functioneze mult timp, deoarece continea contradictii interne si se erija pe un fundament ideologic supradimensionat. Doua treimi din potentialul industrial a fost concentrat pe malul stīng al Nistrului. A fost impus un model arhaic al relatiilor economice externe, si anume cel de furnizor de materii prime agricole, de consumator al productiei industriale si de element structural al complexului militaro-industrial sovietic. De fapt, relatii externe veritabile nici nu erau, deoarece numai 5% din productia de origine moldoveneasca era destinata pietelor extraunio­nale, fluxurile comerciale īn mod obligatoriu fiind aprobate si controlate de Moscova. RSSM era parte structurala a economiei mondiale, fara a fi - īn mod paradoxal - element functional al acesteia. Actualele deficiente economice ale tarii, precum si reticentele pe care le manifesta clasa politica īn orientarea la modelul investitional-productiv (geoeconomic) au originea īn vechiul sistem economic centralizat.

Nucleul economiei era complexul agroindustrial, īn care erau ocupate 2/3 din populatia activa si īn care se obtinea pīna la 60% din venitul national. Anume acest complex a determinat locul RSSM īn diviziunea teritoriala a muncii īn cadrul URSS [20]. Agricultura ramīne si azi principala veriga a complexului agroindustrial. Specializarea si dezvoltarea ei a fost determinata de calitatea foarte buna a solurilor, (75% dintre care sunt de tip cernoziom), densitatea mare a populatiei, resursele agroclimaterice favorabile, industria dezvoltata de prelucrare a materiilor agricole. Īn agricultura erau ocupate 34% din populatia activa (50% īn prezent), ponderea acestui sector īn PIB variind de la 25% la 33%. Colhozurile - principala forma de organizare a muncii īn agricultura - au fost desfiintate si īn prezent terenurile agricole utile, detinute de gospodariile agricole, au o suprafata medie foarte mica, ceea ce nu permite practicarea unei agriculturi intensive pe scara larga. Din deficientele conceptuale ale reformelor au rezultat rentabilitati extrem de scazute, care nici pe departe nu se īncadreaza īn standardele europene. Īn Uniunea Europeana agricultura produce doar 1,7% din PIB comunitar, acest indicator variind de la 6,7% īn Grecia pīna la 0,5% īn Suedia, cu Franta situata cel mai aproape de medie - 1,9%. Īn agricultura sunt ocupate 5% din populatia activa a Uniunii Europene, suprafata medie utilizata de exploatarile agricole fiind de 17,5% ha [4].

Ratele de autoaprovizionare ale Uniunii Europene cu materii agricole depasesc 100% la majoritatea produselor, īn exportarea carora ar fi interesati si producatorii din Republica Moldova: grīu - 112%, zahar - 130%, vin - 106%, toate produsele lactate (spre exemplu, lapte praf - 271%), oua - 102%, carne de porcine - 105%, de pasare -109% [idem]. Pentru producatorii nostri, autoaprovizionarea suficienta a europenilor este un dezavantaj exogen conjunctural. Mult mai importanta este depasirea neajunsurilor endogene - costurile īnalte la productia autohtona, marketingul extern defectuos (ambalajul insuficient de atragator nu poate fi echilibrat nici de calitati consumiste foarte bune) si folosirea tehnologiilor agricole depasite.

S-ar parea ca exportatorii agricoli au sanse mai mari de a patrunde pe piata europeana a porumbului - 98% autoaprovizionare, a carnii de bovine si caprine - 84%, a semintelor si uleiului de floarea-soarelui - respectiv, 61% si 34% si, mai ales, a boabelor si uleiului de soia - respectiv, 7% si 10%, precum si a anumitor legume, plante oleaginoase si furaje pentru animale [idem]. Din pacate, aceste produse sunt deficitare anume īn acele zone ale Uniunii Europene care, geografic, sunt mai īndepartate de Republica Moldova si care se afla si īn vizorul concurentilor ei potentiali (Romānia, Polonia, Ucraina).

Īn afara de aceasta, departamentele europene specializate sunt īngrijorate de utilizarea masiva īn Republica Moldova a īngrasamintelor chimice interzise si de contaminarea straturilor superioare ale solului si ale apelor freatice. Aceste neajunsuri defavorizeaza o data īn plus imaginea de potentiali furnizori a producatorilor moldoveni. Īn virtutea acestor dezavantaje, tarile CSI ramīn deocamdata principalele piete de desfacere a produselor moldovenesti. Consumatorii de pe aceste piete nu si-au format īnca pretentii deosebite, producatorii din Republica Moldova au pentru ei un bun nume, iar livrarile se fac īn mare parte pe baza relatiilor personale mentinute īnca din perioada sovietica.

Pentru a īntelege mai bine actualele probleme economice ale Republicii Moldova, privirea istorica asupra sistemului economic trebuie sa fie completata de cea geografica. Analizīnd harta, vom vedea ca Republica Moldova este "ancorata" īntre Romānia si Ucraina, ceea ce nu-i permite sa aiba acces direct la Marea Neagra. La o 636h75g suprafata totala de 33843 km2, oglinda apei este de doar 472 km2 [20], ceea ce constituie un dezavantaj serios pentru practicarea agriculturii intensive, dezavantaj amplificat si de sistemul relativ slab de irigare si ameliorare a solurilor. Aproximativ 3000 km2 erau irigati īn 1993 si mult mai putin, sub 1000 km2, īn prezent.

Īn pofida suprafetei mici a Republicii Moldova, perimetrul frontierei este destul de mare. Frontiera este foarte fragmentata mai ales īn partea de est si contine numeroase intrīnduri, ceea ce complica activitatea agricola si, dupa cum a atestat cazul satului Palanca, poate fi cauza anumitelor probleme de natura morfopolitica.

Īn limitele Moldovei, rīul Nistru este navigabil aproape pe toata lungimea, iar rīul Prut - pe cursul inferior, lungimea totala a cailor fluviale navigabile fiind de 424 km [idem]. Navigatia este complicata de lipsa infrastructurii adecvate, de degradarea ecologica a acestor rīuri si de tensiunile politice existente īntre populatia de pe cele doua maluri ale Nistrului. Proiectele fezabile de amenajare a cailor navigabile pe Nistru ar gasi la sigur organisme europene predispuse sa le finanteze, deoarece ele s-ar īncadra concomitent īn cīteva programe ale Uniunii Europene, care este interesata īn dezvoltarea infrastructurii partenerilor ei din Est, īn īmbunatatirea starii ecologice ale continentului, īn stabilitate si securitate la frontierele ei estice. La Giurgiulesti Republica Moldova are o mica iesire la Dunare, cale acvatica internationala care īi poate asigura Moldovei un acces indirect la Marea Neagra si stabilirea contactelor si relatiilor permanente cu statele danubiene. Canalul Dunare-Main-Rhin poate asigura, de asemenea, legatura Republicii Moldova cu tarile din Europa de Vest, oferind posibilitati de achizitionare a petrolului din Marea Nordului si solutionare a problemei dependentei energetice.

Republica Moldova este foarte saraca īn resurse minerale utile. Din aceasta cauza, modelul geoeconomic al relatiilor externe trebuie sa aiba īn calitate de element central atragerea investitiilor pentru crearea si dezvoltarea industriilor tehnologic avansate si a serviciilor, mai ales a celor de transport si financiare internationale. Zonele economice libere, tehnopolisurile, zonele off-shore, colaborarea transfrontaliera etc. - gama de posibilitati este foarte larga.

Reteaua relativ densa de transport terestru are un nivel de dezvoltare situat aproape de media europeana. Calitatea serviciilor de transport intern si tranzit va spori īnsa considerabil daca va fi modernizata reteaua cailor ferate. Teritoriul Republicii Moldova este traversat de cīteva artere de transport care asigura legatura raioanelor economice de vest ale Rusiei si Ucrainei cu tarile Europei Centrale si ale Peninsulei Balcanice. Dar aproape toate aceste rute traverseaza Transnistria, care poate controla tranzitul de marfuri pe teritoriul Republicii Moldova si livrarile marfurilor moldovenesti īn tarile CSI. Lungimea totala a cailor ferate este de 1328 km, cu ecartamentul de 1520 mm, standardul european fiind 1435 mm. Dificultatile si timpul necesar pentru "schimbarea rotilor" īn terminale speciale la traversarea frontierei vestice este īnca un factor care determina orientarea prioritara a exportatorilor moldoveni spre tarile arealului CSI. Īn afara de aceasta, ecartamentul de standard sovietic plaseaza Moldova īn situatia de dependenta fata de Rusia - principalul furnizor al materialului rulant īn spatiul CSI. Restructurarea caii ferate va fi o premisa extrem de benefica pentru utilizarea mai rationala a conditiilor economico-geografice ale Republicii Moldova. Īn acest scop trebuie īntreprinse urmatoarele actiuni:

 conectarea printr-un tronson de cale ferata a viitorului terminal petrolier de la Giurgiulesti cu statia de cale ferata Cantemir (prin Cahul) sau bransarea la portiunea de cale ferata Basarabeasca-Reni;

 asigurarea legaturii directe pe portiunea Chisinau-Basarabeasca, evitīnd orasul Tighina, controlat de Transnistria;

 initierea negocierilor cu Ucraina si cu Romānia īn vederea electrificarii īn comun a caii ferate pe directiile Iasi-Ungheni-Chisinau-Tiraspol-Odesa/Kiev;

 eventual, īnlocuirea ecartamentului sovietic cu standardul european.

Reteaua rutiera are o lungime totala de 12300 km. Republica Moldova este traversata de coridorul transeuropean A-IX, care asigura legatura rutiera pe portiunea Helsinki-St. Petersburg-Mensk-Kiev/Moscova-Odesa-Bucuresti-Dmitrovo­grad-Alexandropulos. Acest coridor se intersecteaza pe teritoriul Romāniei cu coridorul VII (Dunarea) si coridorul A-IV (Berlin/Nurnberg-Praga-Budapesta-Constanta/Thessaloniki/Istanbul), iar pe teritoriul Bulgariei cu coridorul A-VIII care stabileste legatura dintre Marea Neagra si Marea Adriatica. Īn acest mod, infrastructura regionala de transport asigura conexiunile cu toate zonele de interes geoeconomic imediat pentru Republica Moldova.

Republica Moldova este integral dependenta de importul resurselor energetice, īn particular al gazului si petrolului din Rusia si al carbunelui din Ucraina. Aceasta dependenta aproape unilaterala nu poate fi explicata prin absenta altor oferte pe piata regionala. Petrol de calitate destul de buna se extrage si īn Romānia. Mai mult ca atīt, dupa finalizarea lucrarilor de construire a terminalului de la Giurgiulesti, petrolul va putea fi importat direct din tarile producatoare din Golful Persic. Carbune de calitate superioara poate fi procurat din Polonia (bazinele Silezia Superioara si Silezia Inferioara) si din Cehia (bazinul Ostrava-Karvin). Pe termen lung, problema asigurarii cu gaz natural poate fi solutionata prin racordarea la magistrala care va uni sondele din Turkmenistan, Kazahstan si Uzbekistan cu consumatorii din Europa Occidentala. Importanta acestei sonde va fi imensa, deoarece rezervele din Asia Mijlocie sunt estimate la circa 15-20 trln. m3 [1]. Īn Kazahstan si Azerbaidjan exista rezerve mari de gaz de sonda care, īn stare lichefiata, va fi transportat pe cale maritima īn Europa si de care ar putea beneficia si consumatorii industriali din Republica Moldova. Uniunea Europeana, de asemenea, studiaza si posibilitatile de reactivare a anticului "Drum al Matasii" - coridorul euroasiatic de transport prin Marea Neagra si prin Marea Mediteraneana, care va asigura legatura dintre Oceanul Pacific si Oceanul Atlantic. Portiunea centrala a acestui coridor este extrem de importanta pentru transportarea hidrocarburilor din Marea Caspica si din Asia Mijlocie īn Europa Occidentala. Transportarea va fi combinata, o parte realizīndu-se pe traseul Marea Caspica-Volga-Canalul Volga-Don-Don-Marea Azov-Marea Neagra-Canalul Du­na­re-Marea Neagra-Dunarea-Canalul Dunare-Main-Rhin. Importanta strategica si economica a acestei rute va fi de-a dreptul coplesitoare, de aceea merita sa fie studiate toate posibilitatile de participare a Republicii Moldova la acest proiect.

Aceste actiuni necesita, desigur, investitii colosale, precum si achitarea mult mai regulata a consumului curent decīt este īn cazul achitarii cu Gazprom-ul sau cu alte companii rusesti si s-ar parea ca relatiile cu furnizorii rusi sunt pentru Republica Moldova mult mai agreabile. Realitatea īnsa este alta: importīnd gaz exclusiv din Rusia, īn mod voluntar, oferim Moscovei posibilitati de a ne santaja cu deconectarea īn cazul cīnd anumite interese ale Rusiei sau ale populatiei de etnie rusa din Republica Moldova sunt "lezate".

Pretul gazului rus, de asemenea, nu poate īndreptati importul lui exclusiv din bazinul Yamalo-Nenets, deoarece nu este semnificativ mai mic. Pe līnga factorii subiectivi, singura explicatie credibila a acestei stari de lucruri este posibilitatea oferita de producatorul rus consumatorului moldovean de a achita consumul cu ma­r­furi agricole. Rusia profita din plin de dificultatile de solvabilitate cu care se confrunta Republica Moldova, folosind aceasta ca un instrument de presiune economica pentru obtinerea beneficiilor politice si pentru realizarea intereselor ei geoeconomice regionale.

Īn acelasi timp, prezenta deloc neglijabila a minoritatilor rusofone īn Republica Moldova nu permite Moscovei desfasurarea unui razboi economic veritabil. Ne vom opri īn cīteva alineate la tabloul etnic al Republicii Moldova care se prezinta extrem de interesant prin prisma implicatiilor geoeconomice.

Actualmente populatia urbana constituie 48%, dar romānii din Republica Moldova (care se autointituleaza "moldoveni"), locuiesc predominant īn sate, de aceea īn localitatile urbane sunt reprezentati sub nivelul ponderii īn populatia totala. Aproximativ 20% din populatia totala este rusofona si traieste preponderent īn mediu urban, este usor mobilizabila si socializata politic. Reprezentantii acestor minoritati sunt foarte activi īn afaceri si concentreaza īn mīinile lor o impresionanta putere economica. Oamenii de afaceri care provin din acest mediu se orienteaza la comertul extern, participa cu propriul capital la constituirea firmelor moldo-ruse si īn acest mod determina orientarea geografica a relatiilor economice. Īn probleme politice majore - de la cele lingvistice pīna la extinderea Uniunii Europene si NATO - reprezentantii acestor minoritati, de obicei, se aliniaza la cursul politic oficial al patriei lor istorice.

Romānii din Republica Moldova constituie circa 70% din populatie, dar sunt mult mai putini reprezentati īn sfera businessului "īnalt". O caracteristica etnopsihologica a acestora, semnalata īnca de Dimitrie Cantemir, este predilectia pentru ocupatiile agricole si mult mai putin pentru comert si industrie, ramuri mai dinamice si mai profitabile. Din pacate, anume romānii moldoveni constituie cea mai mare parte din exodul fortei de munca la lucrarile sezoniere prost remunerate. Fatalismul si "contemplarea mioritica" sunt doua trasaturi distincte de caracter, care - formate sub incidenta unor factori geografici si istorici inexorabili - determina un potential economic destul de redus al unui segment al populatiei care numeric este predominant.

Revenind la implicatiile geoeconomice ale amplasarii geografice si ale situatiei geopolitice din regiune, putem afirma ca atīt sub aspect geografic, cīt si sub aspect politic, Republica Moldova este un stat mic, ale carui interese externe se vor extinde īn viitor pīna la nivel regional si supraregional. Cea mai apropiata mare putere este Federatia Rusa si, datorita proximitatii geografice, analiza posibilitatilor Republicii Moldova de a-si realiza interesele externe trebuie sa fie efectuata tinīnd cont de scopurile geoeconomice si geopolitice rusesti. Īn realizarea lor, dupa cum remarca si Zbignev Brzezinski, politica Rusiei fata de vecinii din CSI a urmarit doua obiective principale: deposedarea treptata a noilor state independente de autonomia lor economica si īmpiedicarea constituirii fortelor armate proprii [22], la care adaugam si īmpiedicarea aderarii la Uniunea Europeana sau la NATO. Manifestari ale acestui curs pot fi urmarite si īn actuala politica rusa fata de Republica Moldova.

Nu trebuie sa ne mīngīiem cu iluzia ca "ne aflam la intersectia dintre Europa si Asia", sau ca "suntem o punte īntre Occident si Rusia", acestea fiind metaforele preferate ale presei proguvernamentale de la Chisinau. Dupa dezmembrarea URSS, Republica Moldova nu este importanta din punct de vedere militaro-strategic. Ea nu poseda iesire la Marea Neagra si are frontiera comuna doar cu doua state, cu care īntretine relatii destul de bune. Gresesc cei care considera ca regiunea transnistreana ar fi pentru Rusia un cap de pod spre Balcani de o deosebita valoare strategica. Republica Moldova poate servi Rusiei īn aceasta calitate numai daca ar fi parte componenta a Romāniei, iar Romānia ar fi controlata de Moscova. Īn plus, dupa cum considera specialistii īn geopolitica, Transnistria ar putea fi interesanta geostrategic pentru rusi īn cazul unui razboi clasic si cu conditia ca Ucraina sa fie un aliat al Rusiei. Dar daca Ucraina ar fi un aliat al Rusiei, atunci care ar mai fi importanta strategica a Transnistriei? Doar Izmailul sau Odesa sunt puncte mult mai importante pentru geostrategia regionala decīt Rībnita sau Dubasari [8]. Īn afara de faptul ca dimensiunile mici ale acestei regiuni nu permit desfasurarea unui efectiv militar important, accesul Rusiei la Transnistria mai este si blocat de Ucraina, care a dat de īnteles Kremlinului ca de ea depinde realizarea intereselor pe care Rusia ar putea sa le aiba īn Republica Moldova. (Nu tinem cont aici de scenariul destul de improbabil al dezmembrarii Ucrainei, caz īn care populatia din regiunile de est si de sud ale Ucrainei - inclusiv regiunea Odesa, cu care Republica Moldova are frontiera comuna - ar putea pleda pentru aderarea la Federatia Rusa. Dupa aceste evolutii, Republica Moldova, īntr-adevar, va avea o importanta strategica deosebita, deoarece Federatia Rusa ar fi vecinul ei estic nemijlocit.) Pentru tarile NATO si ale Uniunii Europene, Transnistria, īntr-adevar, ar putea sa fie interesanta, dar motivatia este īn acest caz negativa, fiind vorba de prezenta arsenalului rusesc. Imediat dupa ce acesta va fi evacuat, Republica Moldova nu va mai avea o prezenta importanta īn rationamentele strategilor de la Bruxelles.

Din punct de vedere politic, Republica Moldova abia daca este o periferie a Europei, desi, din punct de geografic, ea este amplasata chiar pe linia mediana a continentului european marginit la est de lantul muntilor Ural. Alaturi de Belarus si Ucraina, Republica Moldova face parte din "zona gri" īntre Rusia si sfera de integrare si de influenta a Uniunii Europene si, din aceasta cauza, comporta riscuri politice si economice destul de grave. Cu exceptia ipotezei de reactivare a conflictului deschis cu Transnistria, riscurile militare nu sunt prea mari, deoarece Republica Moldova are relatii foarte bune cu vecinii sai imediati si relatii destul de bune cu Rusia. Īn plus, Rusia nici nu are nevoie sa exercite intimidari militare la adresa Republicii Moldova, deoarece dispune de instrumente mult mai rafinate pentru realizarea intereselor sale geoeconomice si geopolitice. Sunt utilizate diverse metode geoeco­nomice, politice, tehnologice, financiare si subversiv-atipice [23] ("scaparea" de sub control a crimei organizate ruse care activeaza la scara internationala, "nationalizarea" de catre regimul separatist de la Tiraspol a armamentului rus din Transnistria, distrugerea patrimoniului industrial si natural, coruperea si santajarea functionarilor publici, discreditarea cultural-lingvistica, finantarea diferitelor "grupuri de soc", stimularea urii interetnice etc.).

Īn realitate, Romānia, Bulgaria si, desigur, Turcia, constituie veritabilele punti īntre Occident si Orient, tari spre care ar trebui sa se orienteze si strategii moldoveni. Aceasta ar īnsemna o miscare īn plus īn sprijinirea tezei integrarii politice si economice ale celor doua tari romānesti. Romānia este singura tara din Europa spre care īn viitor vor converge cīteva ramuri ale "Drumului Matasii" [1]. Din pacate, ea īnca nu poate oferi toate verigile de transport si infrastructurale necesare la "sudura" dintre Europa si Asia. Romānia nu dispune de tehnologiile necesare pentru transbordarea marfurilor de pe navele maritime pe calea ferata. Autostrada care ar realiza legatura directa īntre Bucuresti si Constanta - principalul port maritim al tarii - este abia īn faza de constructie. De asemenea, nu este asigurata continuitatea īn efectuarea transportarii īntre porturile romānesti si cele rusesti sau georgiene de pe litoralul estic al Marii Negre. Dar, cu suportul financiar acordat de catre Uniunea Europeana, īn cadrul programelor PHARE, ISPA si SAPARD, aceste neajunsuri vor fi īn curīnd depasite.

Un alt dezavantaj geoeconomic important e faptul ca Republica Moldova nu este situata īn apropierea unor tari dezvoltate economic. Īn acelasi timp, ea este atrasa de ansamblul geoeconomic est-european al Ucrainei, Rusiei si Belarusiei. Cele trei tari sunt relativ dependente economic, Rusia si Ucraina reprezentīnd si doua piete enorme si atragatoare, dar relativ autosuficiente. Potentialul lor economic este de-a dreptul impresionant, iar distantele sunt prea mici pentru ca aceste piete sa fie ignorate de producatorii moldoveni. Dar istoria demonstreaza ca Rusia, cel putin, mereu va īncerca sa profite de interesele si insuficientele economice moldovenesti pentru realizarea intereselor ei geopolitice si geoeconomice.

Concluzii si recomandari

1. Evolutiile istorice si geopolitice ale regiunii īn care este amplasata Republica Moldova au determinat fragmentarea ansamblului geoeconomic constituit īn Evul Mediu. Partile ansamblului astazi sunt īn componenta a trei tari (Republica Moldova, Ucraina, Romānia). Actuala configuratie si amplasare geografica a Republicii Moldova nu ofera avantaje geoeconomice de importanta strategica nici producatorilor locali, nici investitorilor straini.

Restabilirea partiala a avantajelor geoeconomice regionale poate fi obtinuta prin integrarea economica si politica a Republicii Moldova si a Romāniei.

2. Minoritatile nationale care astazi sunt reprezentate la un nivel destul de īnalt - rusii, ucrainenii, gagauzii - īn cadrul Romāniei Unite vor detine doar cīteva procente din totalul populatiei. Din aceasta cauza, perspectiva unirii celor doua tari este periclitata de pericolul tensiunilor etnice. Īn afara de aceasta, venirea la putere a comunistilor īndeparteaza definitiv orizontul acestui eveniment.

De aceea, mai īntīi se impune consolidarea sociala si politica interna a Republicii Moldova. Elaborarea doctrinei de securitate informationala a Republicii Moldova (contracararea razboiului informational transnistrean, monitorizarea grilelor de emisie a posturilor de radio si televiziune, scindarea curentelor si partidelor politice cu orientare antinationala), socializarea politica intensa a romānilor din Republica Moldova, oferirea posibilitatilor cīt mai vaste de studii īn Romānia si īn tarile Euro­pei - acestea pot fi doar unele actiuni.

3. Actuala economie a Republicii Moldova este doar protoforma unui sistem economic. Exemplele unei degringolade economice si sociale atīt de grave nu sunt prea frecvente īn Europa.

Integrarea īn UE cere īndeplinirea unor anumite criterii economice si financiare de admitere. Din aceasta cauza, este necesara elaborarea unui concept general al managementului structural si macroeconomic īn Republica Moldova care sa fie racordat la standardele legislative europene

4. Faza postprivatizationala a reformei agrare nu a fost conceputa reusit, deoarece modelul cotelor valorice, fiind corect din punct de vedere social si politic, este depasit din punctul de vedere al rentabilitatii de ramura, agricultura adevarata putīnd fi realizata doar pe terenuri de 10-15 ha.

Pentru a crea capacitati agricole competitive ale economiei Republicii Moldova, este necesara adoptarea si implementarea unei strategii nationale pentru sprijinirea financiara si tehnica a fermierilor si a comunitatilor locale.

5. Cel mai mare dezavantaj al amplasarii geografice a Republicii Moldova este īnchiderea ei īntre Ucraina si Romānia, fara a avea iesire la Marea Neagra. Īn Evul Mediu, unul din avantajele strategice ale ansamblului geoeconomic moldovenesc era anume iesirea directa la Marea Neagra.

Este extrem de importanta evaluarea posibilitatilor de acces indirect la Marea Neagra - prin limanul Nistrului, prin Prut-Dunare-Canalul Dunarea-Marea Neagra. Ca urmare va fi solutionata problema dependentei energetice prin diversificarea furnizorilor, cu efecte politice de importanta majora pentru viitorul Republicii Moldova.

6. Alta problema strategica de prioritate imediata este atragerea investitiilor īn industriile noi si īn sectorul serviciilor, mai ales īn domeniul serviciilor de transport si financiare internationale.

Pentru aceasta este necesara īmbunatatirea retelei de transport, īn special a celei feroviare. Mentionam īnca o data actiunile-cheie care trebuie īntreprinse īn aceasta directie:

 conectarea printr-un tronson de cale ferata a viitorului terminal petrolier de la Giurgiulesti cu statia de cale ferata Cantemir (prin Cahul) sau bransarea la portiunea de cale ferata Basarabeasca-Reni;

 construirea unei cai ferate care ar asigura legatura directa pe portiunea Chisinau-Basarabeasca (pentru aceasta va fi necesara reabilitarea tunelului de la Sīngera);

 initierea negocierilor cu Ucraina īn vederea electrificarii īn comun a unei ramuri de cale ferata pe directiile Ungheni-Chisinau-Tiraspol-Odesa si Ungheni-Chisinau-Tiraspol-Kiev;

 eventual, īnlocuirea ecartamentului sovietic cu standardul european, īnsa perspectivele acestui scenariu trebuie sa fie suplimentar analizate.

Reteaua rutiera si cea aeriana asigura acoperirea totala a regiunii īn care se īncadreaza interesele geoeconomice imediate si de perspectiva ale Republicii Moldova. Modernizarea lor va oferi īntr-un viitor nu prea īndepartat posibilitatea de racordare perfecta la coridoarele paneuropene de transport.

7. Datorita amplasarii sale geografice si conjuncturii regionale, Republica Moldova nu are o importanta militaro-strategica deosebita.

Dar valoarea ei politica pentru Rusia si pentru Europa Centrala si de Vest va creste o data cu extinderea NATO si a Uniunii Europene spre Est. Prin urmare, unul din principiile aplicate de statele mici īn politicile lor externe si īn urmarirea intereselor geoeconomice (manipularea disensiunilor existente īntre puterile mai mari) trebuie sa fie aplicat si de catre diplomatii moldoveni.

1.2. Desuetudinea economica a Comunitatii Statelor Independente

Astazi, la mai mult de noua ani de la constituirea Comunitatii Statelor Independente, constatam ca au fost exagerate asteptarile celor care au pledat pentru aderarea Republicii Moldova la acest organism regional. Īn primul rīnd, s-a dovedit a fi eronata ipoteza ca CSI va influenta pozitiv imaginea externa a membrilor sai. Ba din contra, prestatia tarilor membre ale CSI pe planul relatiilor economice externe a fost mult mai proasta decīt cea, spre exemplu, a tarilor baltice, care au respins invitatia aderarii la noua "initiativa" ruseasca. Īn afara de aceasta, din considerente obiective sau nu prea, pe parcursul ultimului deceniu, majoritatea organismelor financiare internationale si a investitorilor occidentali au analizat cu exagerata suspiciune si migala proiectele de finantare īn domeniul economic, social si al infrastructurii, īnaintate de beneficiarii din spatiul CSI. Asistenta acordata de acestia era conditionata de reforme incompatibile cu politicile economice traditional acceptate īn spatiul CSI. Īntr-o anumita masura, aceasta explica faptul ca volumul investitiilor straine directe efectuate īn economiile tarilor CSI pe parcursul perioadei 1991-1999 este de ordinul celor alocate īntr-o singura tara cum este Ungaria.

Din punct de vedere teritorial, CSI este una dintre cele mai mari structuri regionale de acest tip din lume. Suprafata ei constituie aproximativ 22 milioane km2, populatia totala fiind de circa 283 milioane locuitori. Pentru comparatie, teritoriul tarilor Uniunii Europene este de doar 3,2 milioane km2, īn timp ce populatia este de 370 milioane locuitori, aceasta evidentiind - alaturi de alti indicatori - un nivel superior de urbanizare si o concentrare spatiala mai īnalta a activitatii economice. Dotarea tarilor CSI cu resurse naturale este extraordinara, atīt ca varietate, cīt si ca volum. Spre exemplu, īn arealul CSI anual se extrag 402 milioane tone de petrol (117 milioane īn tarile UE) si 539 milioane tone de carbune (185 īn UE). Īn pofida acestui decalaj semnificativ, UE produce 2100 miliarde kWh energie electrica si 11 milioane de automobile anual, comparativ cu 1433 miliarde kWh si, respectiv, 1 milion automobile īn CSI, ceea ce indica asupra superioritatii tehnologice nete a UE fata de tarile CSI.

Īn plus, daca vom face analiza dependentei comerciale a CSI si a UE, vom vedea ca volumul exporturilor efectuate de tarile CSI īn UE constituie 61,7% din totalul exporturilor CSI, īn timp ce indicatorul reciproc pentru tarile UE este de 1,4%. Aceasta atesta o dependenta comerciala asimetrica a CSI fata de pietele de desfacere europene. Volumul PIB realizat de toate tarile CSI īn 1999 era aproximativ egal cu cel produs de Belgia, Olanda si Luxemburg, a caror suprafata totala este de 290(!) ori mai mica decīt cea a tarilor CSI, iar populatia totala - de 11 ori. Comparīnd CSI si UE din perspectiva ponderii īn economia mondiala, remarcam ca tarile CSI produc circa 4,3% din PIB mondial, īn timp ce UE īi revin 23%. Nu numai cantitativ, dar si calitativ, si structural, economiile tarilor CSI sunt cu mult devansate de cele europene. Rentabilitatea economica si nivelul calitatii marfurilor īn CSI sunt sub media mondiala, īn timp ce īn UE - peste media mondiala. Prin urmare, pe cīt de impresionanta este CSI din punct de vedere teritorial, demografic si al resurselor naturale, pe atīt de infima si subdezvoltata este aceasta din punct de vedere economic.

Liderul economic incontestabil al CSI este Rusia, care detine 77% din teritoriu, 52% din populatie si produce 65-70% īn PIB comunitar. Dar perspectivele incerte asupra viitorului politic al Rusiei sunt īn stare sa pericliteze securitatea economica a satelitilor ei, statistica comunitara aratīnd ca exista o strīnsa corelatie īntre dinamicile interne negative ale Rusiei si scaderile economice ale celor mai mici tari din CSI, pentru care Rusia ramīne principalul partener comercial. Aceasta a fost confirmat o data īn plus si de criza financiara rusa din vara anului 1998. Īn contradictie marcanta cu fenomenele de deschidere care se petrec la scara economiei mondiale, subcon­stientul elitei politice rusesti dicteaza comportamente inexplicabile, fie de autoizolare, fie de dominare regionala, ceea ce pe termen lung se poate solda cu transformarea acestei tari īntr-o periferie a economiei mondiale, īn care treptat vor fi atrasi toti satelitii ei economici.

Adeptii participarii Moldovei la CSI invocau si alte "teorii" care, din punct de vedere economic, nu sunt argumentate. Nu este valabila teza aderarii determinate de asezarea geografica, de structura traditionala a economiei si de relatiile comerciale ale Moldovei cu partenerii din spatiul postsovietic. Dupa cum vom vedea īn continuare, exemplele celor trei tari baltice - Lituania, Estonia si Letonia - atesta insuficientele acestor argumente. Desi din punct de vedere economic tarile baltice erau mult mai integrate cu metropola rusa decīt era Moldova, ele au refuzat sa adere la CSI, īn prezent avīnd succese economice destul de bune.

Astfel, īn perioada sovietica doar 10-15% din productia Lituaniei respecta standardele europene, ceea ce īnsa nu a periclitat discursul european al elitei politice lituaniene. Spre oprobriul tergiversarilor moldovenesti, cursul european al Lituaniei a fost declarat irevocabil. Īn prezent, sub incidenta investitiilor straine si a modelelor europene de management, structura economiei lituaniene se modifica, orientīndu-se treptat spre normele europene. Baza ei este formata din comertul extern (2/3 din PIB), īn particular din tranzitarea marfurilor īntre Rusia si tarile europene. Spre deosebire de Moldova, ponderea agriculturii īn Lituania s-a redus pe parcursul ultimului deceniu si īn prezent constituie 7% din PIB. Ramurile principale ale industriei au devenit industria constructoare de masini, industria farmaceutica, industria lemnului si a celulozei, aproape toate avīnd perspective de dezvoltare favorabile.

Cazul Estoniei, īnsa, ar putea fi pentru Moldova un deosebit exemplu de consecventa si de orientare strategica īn promovarea politicilor economice externe. Ca suprafata, aceste tari sunt similare, iar ca populatie, Moldova chiar depaseste Estonia. Aceasta tara mica a fost integrata īn cadrul economiei unionale si era dependenta de fluxurile de marfuri si resursele interrepublicane īntr-o masura mai mare decīt Moldova. Dar, īn pofida acestui fapt, estonienii nu au acceptat aderarea la CSI. Structura economiei estoniene tinde spre media europeana, īn sectorul agrar producīndu-se 7% din PIB, iar īn comert - pīna la 15%. Volumul comertului extern estonian īl depaseste pe cel moldovenesc, aceasta datorīndu-se, partial, si amplasarii geografice extrem de avantajoase. Chiar si īn 1998, cīnd criza financiara din Rusia a avut un impact negativ mult mai mare asupra Estoniei decīt asupra Moldovei, valoarea schimburilor comerciale externe ale Estoniei a constituit 830 milioane USD, comparativ cu 648 milioane USD īn Moldova.

Este adevarat ca evolutiile economice ale celor trei tari baltice se datoreaza īntr-o foarte mare masura intereselor geopolitice si geostrategice ale marilor puteri europene si ale SUA īn aceasta zona, precum si investitiilor straine prin care se concretizeaza aceste interese. Statele baltice nu sunt doar niste "porti baltice" comerciale spre īntinsurile Eurasiei de Nord. Ele, de asemenea, au o foarte mare importanta geostrategica, deoarece controlul iesirii din Golful Finic permite controlarea accesului maritim la Sankt Petersburg, al doilea centru economic si politic al Rusiei.

Dar, din perspectiva structurii etnice a populatiei, situatia balticilor este, cel putin, la fel de dezavantajoasa ca si cea a Moldovei. Ponderea rusilor īn Lituania este de 30,4%, a belorusilor - 4,2%, iar a ucrainenilor - 2,7%. Īn Estonia rusii constituie 28% din populatie, ucrainenii - 2,6,%, iar belorusii - 1,6%. De fapt, situatia īn Estonia este mult mai complicata decīt īn Lituania, deoarece 97% din reprezentantii acestor minoritati (preponderent rusii) locuiesc compact īn regiunea Narva, la frontiera cu Rusia. Īn Letonia slavii, la fel, au o prezenta importanta (rusii - 9%, ucrainenii - 2%, belorusii - 1%). Īn pofida acestor reprezentari masive, balticii au stiut sa reactioneze adecvat la īncercarile unor forte subversive rusesti de provocare a conflictelor similare cu cel transnistrean si sa evite confruntraile violente.

Pentru comparatie, īn Moldova rusii detin o pondere de 12%, iar ucrainenii 13%. Moldova, spre deosebire de statele baltice, nu are frontiera comuna cu Rusia pentru a fi intimidata de pretentii teritoriale sau de alte probleme de frontiera. Īn pofida acestor avantaje importante, elita politica moldoveneasca nici pe departe nu a dat dovada de consecventa si inteligenta balticilor si, raspunzīnd provocarilor armate de pe Nistru, aderīnd mai tīrziu la CSI, s-a lasat antrenata īntr-o aventura extrem de riscanta.

Pentru a īndreptati prezenta Moldovei īn CSI nu este credibila nici teza mentinerii pozitiilor pe care le-au avut producatorii moldoveni pe pietele traditionale din est. Acestea puteau fi pastrate si fara aderarea la CSI, doar pe baza acordurilor bilaterale īncheiate cu cei mai importanti partenerii comerciali. Aceasta ipoteza este confirmata de ineficienta negocierilor multilaterale īn cadrul CSI. Pīna īn prezent au fost semnate mai mult de 500 de acorduri multilaterale care contin prevederi economice, din care functioneaza doar cīteva, schimburile economice īn fostul spatiu sovietic īntretinīn­du-se preponderent īn baza īntelegerilor bilaterale.

Nici teoria "similitudinii problemelor economice īn fostul spatiu sovietic" nu poate fi fundamentata pe argumente solide, deoarece aceste probleme nu sunt nici pe departe similare, ba sunt chiar foarte diferite īn anumite cazuri. Acest lucru este determinat īn mare parte de factorii geografici si politici. Astfel, īn cadrul CSI raportul maximal al suprafetei teritoriilor este 1:570 (Rusia:Armenia), al numarului popu­latiei - 1:38 (Rusia:Armenia), iar al volumului PIB - 1:140 (Ru­sia:Tadjikis­tan)! Īn afara de aceasta, nu pot fi similare economiile unei comunitati dominate de dimensiunile si de potentialul economico-geografic colosal al unei singure tari care a mostenit de la URSS 60% din valoarea fondurilor fixe, 76% din numarul īntreprinderilor care produceau mijloace de productie, 90% din cantitatea de petrol care se extragea, 73% din gaz, 63% din energia electrica si 80% din exportul petrolului brut. Acest potential enorm al Rusiei, alaturi de diferentele existente īntre capacitatile economice ale celorlalti membri ai CSI (īntre Ucraina si Turkmenistan, īntre Kazahstan si Moldova etc.), demonstreaza ca relatiile economice si comerciale multilaterale īntre acesti "parteneri" nu se pot dezvolta īn baza "principiilor de egalitate si avantaj reciproc", asa cum prevede acordul asupra CSI de la Alma-Ata.

Pe plan economic, aderarea la CSI a limitat posibilitatile Moldovei de a coopera cu tarile industrializate din Europa Occidentala si de integrare īn UE. Statutul de membru deplin al UE este incompatibil cu cel de membru al CSI care, de asemenea, tinde sa devina o uniune economica. Conventia de constituire si statutul CSI stipuleaza intentia semnatarilor de a forma si a dezvolta un spatiu economic comun, precum si de a colabora īn domeniul politicilor vamale. Īn plus, art.11 din conventia CSI prevede ca, din momentul semnarii ei, pe teritoriul statelor semnatare nu se permite utilizarea normelor unor terte state. Din aceste cauze, Republica Moldova va resimti īn curīnd dificultati si mai mari, deoarece aderarea la CSI nu a permis canalizarea eforturilor si resurselor īn directia integrarii europene, "trenul" fiind pierdut pentru integrarea īn viitorul apropiat.

CSI este un organism ciudat si destul de ambiguu chiar si prin stipularile documentelor de constituire. Acestea prevad crearea unui spatiu economic unic pentru toate tarile participante, dar nici īn conventia de constituire, nici īn documentele ulterioare nu este descrisa natura concreta a acestui spatiu. Ceea ce poate fi demonstrat cu exactitate īn privinta spatiului economic al CSI este eterogenitatea acestuia, spre deosebire de tarile UE, care au realizat un veritabil spatiu economic unic si omogen.

Īn pofida prevederilor ambitioase din documentele de constituire si din cele care au fost semnate pe parcursul ultimilor ani, CSI īnca nu este o uniune economica si monetara, deoarece, īn primul rīnd, nu exista o moneda unica si nu este instituit un sistem fixat al cursurilor monedelor membrilor comunitatii, īn al doilea rīnd, nu este realizata sau macar mentionata liberalizarea fluxurilor de capital si, īn al treilea rīnd, nu sunt coordonate politicile economice nationale.

CSI nu este nici o piata comuna, de genul celei prevazute de tratatul de la Roma, deoarece conceptul de "piata comuna" presupune, pe de o parte, deschiderea intracomunitara a ansamblului pietei bunurilor si a muncii, iar pe de alta parte, necesita libera circulatie a oamenilor si a capitalurilor.

Mai mult ca atīt, CSI nu este nici o uniune vamala, deoarece, īn primul rīnd, ar trebui sa mentina comertul liber īntre membrii ei, iar īn al doilea rīnd, ar trebui sa promoveze o politica comerciala comuna, prin adoptarea unui tarif vamal unic fata de exterior. Īn sfīrsit, CSI nu este nici macar o veritabila zona de liber schimb, deoarece īn repetate rīnduri īntelegerile de circulatie libera a marfurilor si de īnlaturare a barierelor vamale au fost īncalcate de Ucraina, Rusia, Kazahstan, Belarus etc.

CSI se afla la faza initiala de integrare, īn timp ce UE este la cea finala. Modelul de dezvoltare al CSI este impulsiv, la initiativa si īn interesele Rusiei, spre deosebire de cel evolutiv al UE. Drept urmare, din punctul de vedere al coeziunii interne a tarilor participante, īn CSI se face tot mai vizibila diferentierea interna si aparitia unor grupuri regionale de interese, īn timp ce UE a realizat deja o structura foarte integrata, care demonstreaza o īnalta coeziune interna. Principiul crearii CSI a fost asamblarea fragmentelor fostului ansamblu politic, economic si teritorial sovietic, īn timp ce blocurile de la care a īnceput evolutia UE au fost constituite pe principiile ramurilor si randamentelor economice, pentru a face fata expansiunii economice a SUA īn Europa.

Datorita acestor deficiente, starea actuala a CSI se caracterizeaza printr-o criza a economiilor componente, prin industrie si agricultura, care se dezvolta pe baza extensiva, prin instabilitate sociala si politica, cadrele profesioniste pierzīndu-si calificarea ca urmare a somajului si subutilizarii. Īn pofida tuturor problemelor inerente unei atare structuri cum este UE, nivelul optimal de dezvoltare economica este pe punctul de a fi atins, echilibrul social si politic fiind īn linii generale realizat. Īn plus, reglementarea sistemului economic īn CSI are la baza un mecanism de piata limitat, īn timp ce īn UE la baza se afla mecanismul pietei libere.

Comunistii si agrarienii moldoveni au sprijinit aderarea la CSI, argumentīnd aceasta prin faptul ca pe planul intereselor economice externe beneficiile vor fi enorme. La parerea acestora, eforturile si interesele nationale ale fostelor "republici-surori" trebuiau sa se constituie īntr-un singur vector extern care sa facilizeze accesul la pietele extracomunitare. Dar analiza evolutiei relatiilor politice externe ale membrilor CSI demonstreaza ca pe plan extern fiecare membru al CSI are propriile interese geoeconomice. Rezultanta generala a intereselor lor nationale pare a fi un vector nul! Singura particularitate comuna este faptul ca toti membrii CSI au adoptat modele defectuoase de tip furnizor-consumator īn domeniul relatiilor economice externe. Aceasta īnseamna ca la circuitele economiei mondiale aceste state participa, pe de o parte, īn calitate de furnizori de materie prima, resurse energetice si forta de munca ieftine, iar pe de alta parte, īn calitate de consumatori nepretentiosi ai marfurilor industriale si agricole. Īn cadrul CSI, Moldova va trebui sa se īmpace si īn continuare cu acelasi model al relatiilor economice externe, care se va traduce prin furnizarea produselor agricole, achizitionarea marfurilor industriale si a celor de larg consum si orientarea preponderenta la piata intracomunitara.

Facīnd o trecere īn revista a intereselor geoeconomice ale natiunilor care fac parte din CSI, vom vedea ca acestea, īnt-adevar, nu sunt nici pe departe similare, ba chiar foarte diferite, iar uneori - contradictorii. Este cazul Rusiei care īn problema transportului hidrocarburilor caspice sprijina proiectul magistralei ce ar trebui sa treaca prin Novorossiisk, si al Azerbaidjanului care, īncurajat de enormele investitii straine si presat de SUA, pledeaza pentru proiectul transportarii petrolului pe mare pīna la Ceyhan (Turcia). Pe de alta parte, Ucraina, Moldova si Georgia ocupa o alta pozitie si sprijina proiectul transportarii petrolului via Ucraina. Armenia, ca si Moldova, depinde īn īntregime de importul resurselor energetice si are nevoie de piete noi pentru desfacerea productiei agricole. Problemele economice majore ale armenilor au fost provocate de blocada economica impusa de Azerbaidjan si Turcia, care le-a periclitat transportul si industria. Posibilitatile de colaborare economica īntre Kīrgīzstan, Uzbekistan si Tadjikistan sunt subminate de conflictul latent privind administrarea si apartenenta vaii Fergana. Īn Belarus una dintre problemele cele mai importante este integrarea economica si politica cu Rusia si pastrarea proprietatii de stat īn economie. Īn Kazahstan, din contra, cea mai mare parte a īntreprinderilor secto­rului energetic si a resurselor naturale sunt privatizate sau transmise īn administrarea unor companii din America, Turcia, Belgia, Rusia si Marea Britanie.

Sub incidenta intereselor atīt de diferite, īn cadrul CSI s-au constituit cīteva aliante si uniuni. Astfel, convergenta obiectivelor geoeconomice si politice īn spatiul Marii Negre a avut ca rezultat crearea aliantei GUUAM (Georgia, Ucraina, Azerbaidjan, Moldova, la care nu demult a aderat si Uzbekistan). Aceasta aliniere s-a produs datorita neīncrederii īn intentiile pacificatoare ale Rusiei vizavi de conflictele si tensiunile interne din Moldova si Georgia, dorintei Ucrainei de a fi o contrapondere pentru Rusia si interesului comun de a profita de transportul petrolului azer si al gazului turkmen prin teritoriul Georgiei. Simptomatic este ca prin acordul semnat la Baku īn 1997, alaturi de colaborarea īn sfera politicilor externe, combaterea separatismului si solutionarea conflictelor regionale, GUUAM a stipulat integrarea īn structurile europene si euroatlantice printre scopurile politice principale. Kazahstan, Uzbekistan, Kīrgīzstan si Tadjikistan au constituit Uniunea Central-Asiatica, iar aceasta, ca si GUUAM, pare sa submineze interesele economice si militare ale Rusiei. S-au īncheiat acorduri de colaborare militara īntre Georgia si Armenia, īntre Ucraina si Moldova, īntre Rusia si Tadjikistan. Īn afara aliantelor regionale, īn spatiul CSI se constituie noi centre de putere - Ucraina, Uzbekistan, Azerbaidjan - care īn viitor nu vor mai fi atīt de "sentimental" dependente economic si politic de Rusia. Pe plan extern, s-au constituit relatii speciale īntre Ucraina de Vest si Polonia, īntre Moldova si Romānia, īntre Azerbaidjan, Turcia si Turkmenistan. Īn toate cazurile, enumerate pīna acum, Rusia s-a orientat spre sciziunea interna a noilor formatiuni si spre favorizarea rivalitatilor geoeconomice si geopolitice regionale.

Īn secolul 21 politicile externe ale majoritatii statelor de pe mapamond vor viza mai mult obiective geoeconomice si mai putin geopolitice. Dar beneficiile geoeconomice directe sunt ignorate de tarile CSI, atunci cīnd ele considera ca proaspata lor independenta este amenintata. Din aceasta cauza, īn cadrul CSI nu pot fi realizate proiecte economice ambitioase si general avantajoase. Consensul nu va putea fi realizat nici īn viitorul apropiat, deoarece īntotdeauna se va gasi o parte care va primi cu suspiciune orice noua initiativa. Trasaturile politice specifice ale CSI pot fi rezumate la "diferentiere plus suveranitate", iar ale tarilor UE - la "unitate plus omogenitate". Prin urmare, deciziile īn CSI au un caracter coordonator si consultativ, spre deosebire de UE, care este mai degraba un organism supranational, īn care obligativitatea majoritatii deciziilor asigura coeziunea interna si fezabilitatea proiectelor.

O comunitate economica formata din atītea tari diferite si īn acelasi timp foarte sarace, cum sunt cele din CSI, poate fi viabila doar daca economiile lor sunt centralizate, iar investitiile, diviziunea teritoriala a muncii si schimburile comerciale intracomunitare se realizeaza dupa un plan unic, controlul general fiind asigurat de un centru autoritar. Cu alte cuvinte, integrarea economica veritabila a tarilor CSI se poate realiza numai īn cazul cīnd ar fi fost precedata de integrarea militara si politica. Rusia anume aceasta si doreste, rezervīndu-i Moscovei rolul de centru politic al noului imperiu. Politicienii si strategii rusi considera ca Rusia are dreptul la aceasta īn virtutea prezentei rusesti importante aproape īn toate fostele republici sovietice (circa 22 milioane oameni).

Dupa cum am mentionat mai sus, interesele economice externe ale tarilor membre ale CSI sunt diferite, situatie care pe termen lung se va accentua. Comunitatea este mentinuta artificial īn virtutea intereselor pe care le are Rusia īn "vecinatatea ei apropiata". De aceea, īntr-un viitor previzibil, daca nu va fi centralizata din punct de vedere politic si militar, CSI se va dezintegra sub povara propriei greutati si a tendintelor centrifuge. Primul impuls īn aceasta directie poate sa-l dea chiar Federatia Rusa, a carei coeziune interna este considerabil subminata de conflictele administrative dintre regiuni si centru, precum si de tendintele separatiste din nordul Caucazului si din unele republici musulmane din Federatia Rusa.

Cu alte cuvinte, CSI este creatura unor elite si cercuri politice rusesti si rusofile influentate de himerele geopolitice imperiale. Constituind CSI, Rusia a avut scopuri geopolitice si geoeconomice clare. Un politician rus declara īn 1996 īntr-un interviu ca "noi le vom furniza (tarilor din CSI - n.n.) energie electrica, gaz, si daca achitarea nu se va face la timp, vom putea obtine o parte din proprietatile debitorului. Īn prezent de acum se creeaza companii transnationale īn cadrul complexului militaro-industrial, fara a mai vorbi de domeniul gazului si al petrolului" [26]. Prin urmare, considerentele de colaborare comerciala sau economica avantajoasa au fost niste factori secundari īn initiativa rusa de constituire a CSI. Ţinīnd cont de faptul ca 2/3 din comertul rusesc este extracomunitar, iar economia ei este autosuficienta, Rusia, īn realitate, a avut alte obiective, mai importante decīt sa se asigure cu furnizori permanenti de materii agricole si cu piete de desfacere pentru produsele ei.

Pentru Moscova, CSI este important din doua motive. Īn primul rīnd, comunitatea minimalizeaza energiile dezintegratoare īn fostul spatiu sovietic, ceea ce īnlesneste activitatea Rusiei īn acest areal. Īn al doilea rīnd, ea creeaza conditiile necesare pentru reactivarea tendintelor unioniste īn republicile ex-sovietice. CSI este vitala pentru mentinerea influentei politice si militare a Rusiei īn "vecinatatea ei apropiata". Pentru aceasta, Rusia va folosi toate instrumentele posibile, inclusiv cele geoeconomice. Arsenalul ei īmbina atīt vectori stimulatori (asistenta financiara, credite, comenzi, livrari, facilitati la tranzitia marfurilor), cīt si punitivi (reglementarea exporturilor de materii prime si resurse energetice, impunerea conditiilor dure la restructurarea datoriilor si la renegocierea contractelor de livrare, blocada alimentara si energetica). Pretextele pentru aplicarea instrumentelor punitive pot fi usor gasite - "īncalcarea drepturilor de cetatenie", "de exprimare si studiere īn limba materna" etc. a minoritatii ruse īn tarile CSI.

Īn acelasi timp, unele tari occidentale, īntr-o anumita masura, sunt interesate īn existenta CSI, īn mod tacit lasīndu-i Rusiei dreptul de a fi "jandarm regional". Īn virtutea asezarii sale geografice, Moldova, inevitabil, se va include īn vizorul prioritar al politicii externe rusesti, care nu-i va permite sa se afirme ca stat independent si sa realizeze rolul de factor de stabilitate regionala, dupa cum se declara īn conceptia politicii externe a Republicii Moldova.

Pentru a depasi acest "blestem spatial", pe plan extern trebuie sa fie dusa o politica dinamica de apropiere cu organismele europene si euro-atlantice īn domeniul economic (folosirea tuturor posibilitatilor oferite de Sistemul Generalizat de Preferinte al UE, de statutul natiunii celei mai favorizate īn raporturile cu SUA etc.), politic (admiterea plenara īn Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est si participarea mai activa īn Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic), militar (alocarea prioritara a resurselor bugetului militar pentru colaborarea īn cadrul Parteneriatului pentru Pace si pentru colaborarea militara cu Romānia, Georgia, Polonia, Ucraina, crearea unei armate profesioniste etc.), cultural (francophonie, schimb cultural intens cu Germania si cu Italia - tari traditional predispuse la propagarea culturii si civilizatiei lor etc.). Pe plan extern, mesajul Republicii Moldova pe termen lung trebuie sa fie clar formulat: abandonarea CSI ca organism orientat prin excelenta spre arealul euroasiatic si integrarea īn structurile europene si euroatlantice.

Cīteva tari din CSI sunt mentinute īn orbita Moscovei numai de perspectivele unui razboi geoeconomic cu Rusia si de potentialul acesteia de a provoca miscari separatiste interne sau de afectare subversiva a independentei lor. Acesta este, īn primul rīnd, cazul Georgiei si al Moldovei. Transnistria este instrumentul de "cointeresare" a Moldovei īn a participa plenar la toate structurile CSI, la fel cum este Abhazia si Osetia de Sud pentru Georgia. Dupa ce Chisinaul oficial a comis toate gafele diplomatice si politice posibile īn negocierile cu Tiraspolul, dorinta Moldovei de a mentine Transnistria īn componenta unui stat unitar moldovenesc va fi conditionata de catre liderii de la Tiraspol de integrarea īn structurile militare si politice ale CSI, excluzīnd īn acest mod perspectivele aderarii Moldovei la UE sau de integrare cu Romānia. Daca Moldova va īncerca sa se debaraseze īn orice mod de Transnistria (federalizare, separare, blocada economica cu respectivele consecinte pe plan extern etc.), aceasta regiune imediat se va declara parte a Federatiei Ruse. Īn acest caz din nou va fi foarte dificila integrarea īn UE, care nu va dori prezenta Rusiei la frontierele ei, īntr-o regiune foarte sensibila si instabila politic. Prin urmare, anume solutionarea problemei Transnistriei este cheia iesirii din CSI si realizarii obiectivelor de integrare europeana a Republicii Moldova. Pentru aceasta este necesara internationalizarea cīt mai larga a problemei transnistrene (implicarea directa īn Comisia Unificata pentru Control a Romāniei si a SUA, care sunt interesate de contracararea practicilor de spalare a banilor, de evaziunea fiscala, de traficul de arme si droguri si dumpingul economic efectuat de firmele si organele "de stat" transnistrene) si reflectarea īn organele mass-media de peste hotare si internationale a cazurilor de īncalcare a drepturilor omului īn Transnistria (cazul grupului Ilascu, īncalcarea drepturilor romānilor din Transnistria la informare si la studierea īn limba materna, denigrarea atributelor de stat ale Moldovei de catre autoritatile de la Tiraspol etc.).

Concluzii si recomandari:

1. Īn pofida faptului ca din punct de vedere geografic CSI este cel mai mare organism regional din lume, interesul manifestat de investitorii straini fata de tarile din acest spatiu pe parcursul ultimilor cinci ani a fost destul de mic, volumul investitiilor straine directe per capita īn CSI fiind mult mai mic decīt cel realizat de Ungaria sau Polonia, tari care de la bun īnceput si-au declarat ferm cursul european.

Din acest punct de vedere, Republica Moldova a pierdut, aderīnd la CSI, deoarece ajutorul acordat de organismele financiare internationale era conditionat de anumite reforme care veneau īn contradictie cu modelele de management si de reforma ale sistemelor economice acceptate īn CSI.

2. Aderarea la CSI a limitat posibilitatile Republicii Moldova de a participa la organismele economice, politice si de securitate europene. Aceasta s-a īntīmplat atīt din motive politice, cīt si juridice, statutul de membru al CSI fiind incompatibil cu cel de membru al UE.

3. Īn existenta CSI este interesata, īn primul rīnd, Rusia, care, prin intermediul acordurilor multilaterale, poate controla cea mai mare parte din spatiul postsovietic. Īn acelasi timp, unele tari occidentale, īntr-o anumita masura, sunt interesate īn existenta CSI, īn mod tacit lasīndu-i Rusiei dreptul de a fi "jandarm regional". Īn virtutea asezarii sale geografice, Republica Moldova, inevitabil, se include īn vizorul prioritar al politicii externe rusesti, care nu-i permite afirmarea ei ca stat independent si realizarea rolului de factor de stabilitate regionala, īn acord cu conceptia politici externe.

Pentru a depasi acest "blestem spatial", pe plan extern trebuie sa fie dusa o politica dinamica de apropiere de organismele europene si euroatlantice īn domeniul economic (folosirea tuturor posibilitatilor oferite de Sistemul Generalizat de Preferinte al UE, de statutul natiunii celei mai favorizate īn raporturile cu SUA etc.), politic (admiterea īn Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est si participarea mai activa īn Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic), militar (alocarea prioritara a resurselor bugetului militar pentru colaborarea īn cadrul Parteneriatului pentru Pace si pentru colaborarea militara cu Romānia, Georgia, Polonia, Ucraina etc.), cultural (francophonie, schimb cultural intens cu Germania si cu Italia - tari traditional predispuse la propagarea culturii si civilizatiei lor etc.).

4. Sub acoperirea unei noi doctrine a "vecinatatii apropiate", Rusia revendica dreptul de a se implica īn afacerile interne ale tarilor ex-sovietice. Īn repetate rīnduri, Rusia nu a ezitat sa aplice mijloace de presiune economica, politica si chiar militara, pentru a destabiliza guvernele si miscarile prooccidentale.

Posibilitatile de asigurare contra acestui expansionism latent sunt multiple. Cele mai efective rezida īn colaborarea bilaterala cu Georgia, care manifesta orientari europene si euroatlantice; cu Ucraina - rivalul regional natural al Rusiei; cu Uzbekis­tanul - noul centru de putere care se contureaza īn Asia Mijlocie; cu Turkmenistanul si Azerbaidjanul - posesorii unor zacaminte uriase de hidrocarburi. Scopul acestor aliante trebuie sa fie zadarnicirea intentiilor ruse de a predomina militar si politic spatiul CSI, de a se implica īn calitate de factor "pacificator" īn conflictele interne ale unora dintre aceste tari, precum si de a ramīne singurul furnizor sau centru de distribuire a resurselor energetice pentru tarile din arealul postsovietic.

5. Solutionarea conflictelor politice sau etnice, īn care sunt implicate aproape toate tarile CSI, va īnsemna pentru Rusia pierderea unuia dintre argumentele principale īn favoarea CSI. De aceea, īn viitorul apropiat Moscova se va orienta la destabilizarea interna a satelitilor ei si la mentinerea conflictelor īn stare pasiva, pentru a argumenta astfel prezenta sa militara īn arealul postsovietic.

6. Aderarea Republicii Moldova la CSI a fost "motivata" de conflictul trans­nist­­rean. Prin urmare, iesirea din structurile CSI si integrarea plenara īn organismele economice, politice si de securitate europene si euroatlantice este conditionata de solutionarea conflictului transnistrean si de evacuarea contingen­tului si a arsenalului militar rus din Transnistria. Pentru aceasta este necesara internationalizarea mai larga a problemei transnistrene (implicarea Romāniei si a SUA īn lucrarile Comisiei Unificate pentru Control), combaterea practicilor de spalare a banilor, de evaziune fiscala, de traficul de arme si droguri, de dumping economic efectuate de firmele si organele "de stat" transnistrene, difuzarea īn organele mass-media de peste hotare si internationale a cazurilor de īncalcare a drepturilor omului īn Transnistria (cazul grupului Ilascu, īncalcarea drepturilor romānilor transnistreni la informare si studiere īn limba materna, denigrarea atributelor de stat etc.).

1.3. Analiza implicatiilor geoeconomice ale integrarii Republicii Moldova
īn Uniunea Europeana

Analizīnd implicatiile geoeconomice ale integrarii Republicii Moldova, trebuie sa tinem cont de orizontul de timp, destul de īndepartat, cīnd, īn conditiile evolutiei normale a evenimentelor europene, va avea loc acest eveniment. Dupa doua-trei valuri de extindere succesiva a Uniunii Europene, structura institutionala si performantele economice se pot schimba ca urmare a discordiilor politice si a inertiei decizionale ale unui organism supracomplicat si dinamic.

Comisia Europeana a evaluat īn 1996 impactul crearii pietei unice asupra situatiei economice si sociale din Europa. Īn pofida īntīrzierilor īn producerea modificarilor din sistemele legislative nationale, au fost identificate numeroase beneficii [6]:

 īn cadrul Uniunii Europene au fost create 900000 locuri de munca numai ca urmare a efectelor sinergetice ale integrarii pietelor;

 īn 1994, īn contextul general al unei recesiuni economice, īntre 1,0 si 1,5 puncte din ratele de crestere economica s-au datorat efectelor pietei unice;

 nivelul inflatiei a fost redus cu 1,0-1,4 puncte;

 au sporit cu 25% schimburile comerciale intracomunitare.

Care va fi impactul aderarii Republicii Moldova la Uniunea Europeana asupra firmelor moldovenesti? Pentru a da raspuns la aceasta īntrebare, trebuie sa clarificam care sunt caracteristicile mediului de afaceri european. Īn Tratatul Uniunii Europene este mentionat ca statele membre vor face tot posibilul pentru a asigura conditiile necesare competitivitatii industriei europene. Prima directie īn acest sens este crearea unui mediu economic favorabil.

Īn acest mediu activeaza īntreprinderi foarte diferite. Cel mai important este ca, contrar asteptarilor, īntreprinderile mari nici pe departe nu predomina īn totalul īntreprinderilor europene. Din aproximativ 19 milioane de īntreprinderi europene, doar 40 mii sunt īntreprinderi mari si 170 mii sunt īntreprinderi medii. Ele nu sunt predominante nici īn totalul cifrei de afaceri (41%) si nici īn totalul angajatilor (34%). Aceasta situatie subliniaza rolul central de creare a locurilor de munca si de inovare pe care-l au īntreprinderile mici si mijlocii īn diferite ramuri industriale. Nivelul lor de rentabilitate este comparabil cu cel al īntreprinderilor mari, desi productivitatea muncii este mai redusa.

Integrarea pietei a provocat un dinamism incontestabil al restructurarii īntreprin­derilor. Īn 1995 numarul de operatii transfrontaliere a sporit de trei ori fata de perioada 1986-1988. Grupurile multinationale europene sunt, totusi, depasite de con­curentii lor americani. Din primele 25 grupuri multinationale ale lumii, europenii sunt majo­ritari ca numar de angajati si ca cifra de afaceri (13 si, respectiv, 10 grupuri multi­nationale sunt europene), dar ca rentabilitate si ca venit net americanii sunt stabiliti īn fruntea clasamentului (respectiv 16 si 14 grupuri) [4]. Important este ca, independent de tipul si marimea īntreprinderilor europene, toate īntreprinderile īsi elaboreaza strategiile de dezvoltare si crestere īn cadrul constructiei europene si pe baza deschiderii pietei europene.

Īn domeniul finantarii industriale, accesul la capital si la instrumentele financiare este destul de facil, desi costul capitalului īn general este mai mare decīt īn SUA si īn Japonia. Pe de alta parte, īn Europa sunt relativ putine grupuri financiare care s-ar orienta spre activitatea de finantare a industriilor noi si a tehnologiilor īnalte (asa-numitele "venture groups"). Exista o bursa la care se coteaza titlurile emise de pietele noi (EASDAQ), dar care nu are eficienta omologului sau american (NASDAQ).

Dezvoltarea insuficienta a pietelor europene de capital este contrabalansata de posibilitatile sporite de autofinantare si de piata bancara extrem de dezvoltata. Posibilitatile sporite de autofinantare sunt create prin reinvestirea veniturilor generate de activitatea economica, prin prezenta marilor investitori institutionali si prin nivelul īnalt al investitiilor directe straine. Cīt priveste ultima directie, piata unica europeana a sporit ponderea Uniunii Europene īn totalul mondial al investitiilor straine directe. Īn 1996, Uniunea reprezenta 46% din investitiile directe exportate (contra 24% pentru SUA si 7% pentru Japonia). Īn acelasi timp, Uniunea Europeana este lider si la importul investitiilor straine directe (28% fata de 26% pentru SUA si aproape 0% pentru Japonia) [idem].

Totusi, efectele pietei comune sunt favorabile, īn primul rīnd, pentru īntreprinderile mari care imediat au luat masuri de globalizare institutionala pentru consolidarea globalizarii comerciale pe care deja o realizasera. Pentru alte īntreprinderi piata comuna a generat constrīngeri īn activitate. Impactul pietei unice deocamdata este nul īn ceea ce priveste cifra de afaceri, dar este pozitiv īn ceea ce priveste cooperarea dintre īntreprinderi si crearea locurilor de munca. Integrarea pietelor europene are drept finalitate crearea unor posibilitati mai largi pentru ca īntreprinderile europene sa poata oferi produse mai bune la preturi mai avantajoase pentru consumatori. Mecanismul concret de integrare se bazeaza pe procesul dinamic de armonizare si unificare a sistemelor legislative nationale, pentru ca libera circulatie īn spatiul integrat sa nu intre īn contradictie cu interesele puterilor publice si cele ale cetatenilor.

Pentru Republica Moldova avantajele alinierii legislatiei la standardele europene sunt evidente. Īn cazul integrarii, va intra īn vigoare principiul recunoasterii reciproce, iar procedurile administrative armonizate vor permite agentilor economici moldoveni sa economiseasca timpul si banii ca urmare a simplificarii si suprimarii taxelor si a formalitatilor vamale, a suprimarii formalitatilor necesare pentru plasarea unui produs pe piata īn baza unei singure autorizatii, emisa de o comisie nationala speciala. Armonizarea regulilor fiscale va permite prevenirea distorsiunilor si a inegalitatilor artificiale, instituite pentru a proteja firmele europene de concurenta straina.

Piata unica īnseamna, de asemenea, si un spatiu industrial unic. Deschiderea spre spatiul geoeconomic european va permite īntreprinderilor moldovenesti sa-si fortifice pozitiile prin largirea pietei de desfacere, precum si prin posibilitatile strategice, manageriale si logistice absolut noi. Īn acelasi timp, trebuie luat īn consideratie faptul ca dreptul comunitar īn domeniul concurentei interzice orice forma de colaborare monopolista sau de tutelare statala neloiala, iar activitatea īntreprinderilor nationale nu trebuie sa mai fie protejata pe piata interna.

Beneficiile pietei unice se vor reflecta si asupra persoanelor fizice, nu doar ca angajati sau consumatori, ci si ca simpli cetateni, care doresc sa calatoreasca liber pe teritoriul comunitatii. Nu este vorba doar de facilitatile de gasire a unui loc de lucru mai bine platit, ci si de posibilitatile de a procura sau de a comanda producerea unui bun īn orice tara din Uniunea Europeana. Beneficiile pe care le pot avea consumatorii ca urmare a integrarii īn piata unica sunt ilustrate de urmatoarele date: coeficientul de variatie a preturilor la produsele industriale s-a redus de la 25% la 19% īn perioada dintre 1985 si 1993, īn timp ce acelasi coeficient la produsele energetice a crescut de la 21% la 32%, piata acestora ramīnīnd fragmentata. Unificarea va face posibila, de asemenea, reducerea considerabila a preturilor la anumite produse de larg consum, reducīnd diferenta dintre preturile europene si cele mondiale. Astfel, preturile europene la echipamentele de telecomunicatie īn 1995 au constituit 24,4% fata de nivelul celor din 1985. Mai mult ca atīt, īn 1985 preturile europene la aceste produse au fost cu 20% mai mari decīt preturile mondiale, aceasta discrepanta reducīndu-se īn 1995 pīna la 8% [6].

Deschiderea si integrarea pietelor europene s-a realizat pe baza unor politici colaterale [idem] care, īn afara crearii conditiilor economice necesare integrarii, au si un profund impact social si politic, asa cum sunt:

politicile de protejare a mediului ambiant;

politicile sociale;

politicile sanatatii publice;

politicile de protejare a consumatorilor;

politicile regionale;

politicile comerciale;

politicile infrastructurale.

Aceste politici s-au constituit si au evoluat prin intermediul diferitelor tratate, cel de la Amsterdam fortificīndu-le anume pentru ameliorarea procedurilor de decizie īn cadrul Uniunii Europene. Anumite proceduri rezultate din necesitatea integrarii economice implica decizii politice fundamentale, deoarece transformarile economice implica si modificari sociale profunde. Este, spre exemplu, cazul armonizarii fiscale europene, care a impus reducerea TVA īn Franta, majorarea TVA īn Germania si introducerea TVA la carburanti īn Marea Britanie, ceea ce le-a afectat politicile fiscale, bugetare si sociale.

Prin urmare, piata unica a provocat o dinamica vizibila de integrare politica, chiar daca unii membri ai Uniunii Europene manifesta reticenta fata de ideea integrarii politice. Liberalizarea fluxurilor de capital a condus la convergenta politicilor economice si la crearea uniunii monetare. Uniunea Europeana īnseamna, de asemenea, si o importanta putere comerciala mondiala, ceea ce implica cresterea responsabili­tatilor ei internationale. Iar libera circulatie a persoanelor a impus necesitatea de a crea instrumente pentru cooperare juridica si politieneasca.

Īn favoarea aderarii Republicii Moldova la Uniunea Europeana poate fi adus si argumentul dimensiunilor mari ale pietei interne europene si al beneficiilor pe care le va obtine economia moldoveneasca de la stimularea capacitatii de concurenta. Avantajul de baza al pietei mari rezida īn posibilitatile de obtinere īn industria moldoveneasca a economiilor de scara. Efectul economiilor de scara presupune cresterea dimensiunilor firmei, care induce scaderea costurilor de productie, chiar daca factorii de productie nu cresc īn aceeasi proportie. Cresterea firmei se poate realiza pe cale interna (achizitionarea factorilor de productie suplimentari) sau externa (achizitionarea unei alte firme). Anume cresterea externa este favorizata de libera circulatie a marfurilor, serviciilor, capitalurilor si persoanelor. Anularea barierelor din calea liberului schimb īn Europa este de natura sa faciliteze cresterea firmelor strīmtorate de dimensiunile prea mici ale economiilor nationale [3]. Cīstigurile pe care le vor obtine dupa suprimarea frontierelor economice producatorii moldoveni īn costuri si consumatorii īn preturi vor avea drept rezultat restructurarea īntreprin­derilor autohtone si consecinte sociale benefice.

Datorita suprimarii barierelor comerciale, vamale si economice, concurenta sporita va impune reducerea marjelor de profit la toate firmele si la furnizorii externi care astazi detin pozitii dominante sau de monopol pe piata noastra interna. S-a demonstrat ca, cu cīt o economie nationala este mai izolata de cea mondiala, cu atīt sunt mai mari diferentele dintre preturile de realizare si costurile unitare de productie.

Se va declansa mecanismul "dusului rece" [idem], care va elimina ineficientele economice ale producatorilor. Firmele autohtone, expuse concurentei libere cu cele straine, vor fi nevoite sa exerseze un efort suplimentar asupra costurilor lor de productie. Fenomenul care azi se manifesta īn gestiunea majoritatii īntreprinderilor din Republica Moldova consta īn urmatoarele: īn absenta presiunilor concurentilor externi, sunt foarte prost utilizate capacitatile de productie; alocarea interna a resurselor financiare si umane este defectuoasa; factorii de productie sunt subutilizati, iar intentiile de introducere a modelelor noi de management a īntreprinderilor mari se ciocneste de interesele breslei politice moldovenesti.

Al treilea efect care va rezulta din sporirea concurentei va fi realocarea pozitiilor pe piata. Eliminarea unor firme autohtone mai putin productive de catre cele straine mai performante va avea un efect structural profund, iar eficienta pe ansamblul economiei nationale va spori considerabil.

Pentru a elabora modalitatile de promovare a intereselor geoeconomice ale Republicii Moldova īn spatiul geoeconomic european, trebuie sa fie analizat sistemul de atribute geoeconomice ale Uniunii Europene, cele mai importante elemente ale caruia sunt fluxul de marfuri, structura organizatorica a īntreprinderilor si componentele efectului strategic care se doreste a fi obtinut. Fluxurile europene ale marfurilor īmbina īn sine un spectru īntreg de componente si trasaturi specifice spatiului geoeconomic european. Aceste particularitati sunt determinate de o serie īntreaga de factori, a caror constientizare este obligatorie pentru elaborarea unei strategii adecvate de integrare europeana.

Primul factor este ca īn spatiul geoeconomic european marfurile sunt foarte sensibile la progresele tehnologice si stiintifice, adica sunt expuse unui proces accelerat de uzura morala. Ciclul de viata al marfurilor s-a redus atīt sub influenta factorilor endogeni (deficientele sistemului de marketing), cīt si exogeni (factori ecologici, structurali etc.). Cel mai periculos factor este uzura sistemului de management, care poate induce distrugerea si uzarea ireversibila a unor īntregi sisteme de productie. Poate fi observat fenomenul de schimbare rapida a structurii fluxului de marfuri, ceea ce poate induce modificari substantiale ale spatiului geoeconomic european.

Modificarea rapida a structurii fluxurilor europene de marfuri este al doilea factor important care confera particularitati spatiului geoeconomic european. Īn pofida impresionantei varietati tipologice, pot fi identificate patru forme evolutive ale marfurilor. Este vorba de: 1) marfa unitara; 2) marfa-grup; 3) marfa-obiect si 4) marfa-program [16]. Fiecare forma evolutiva reprezinta premisa si baza de dezvoltare pentru urmatoarea (vezi schema). Cu cīt marfurile produse īn Republica Moldova vor fi mai avansate spre limita superioara a acestei gradatii, cu atīt mai mare va fi efectul geoeconomic si cu atīt mai facila va fi obtinerea accesului la pietele europene.

Marfa-unitara este marfa care īn tranzactiile economice externe se manifesta ca un produs separat sau ca materie prima, semifabricat, resurse etc., al carui consum nu este īnsotit de achizitionari suplimentare sau de completarea produsului cu alte componente. Acest tip de marfa este fundamentul evolutiei ulterioare a fluxului de marfuri si reprezinta partea principala a fluxurilor de marfuri īn spatiul CSI, dar care nu are o importanta strategica īn fluxurile europene.

A doua forma a marfurilor - marfa-grup - se formeaza sub incidenta diversificarii gusturilor consumatorilor si diferentierii cererii la marfurile-unitare. Marfa de baza da nastere unui evantai de marfuri care constructiv si tehnologic sunt omogene, dar care se diferentiaza dupa anumite caracteristici (gust, culoare, parametri, compozitie chimica etc.) sau care vor fi asamblate īntr-un utilaj productiv. Aparitia acestei forme se datoreaza modificarilor profunde care au avut loc atīt īn structura si tipul de productie, cīt si īn cerere. Īn Uniunea Europeana procesul s-a dezvoltat īn doua directii. Īn primul rīnd, a avut loc o adevarata "explozie" a asortimentelor productive. Īn al doilea rīnd, procesele tehnologice au fost orientate la producerea unor complete standard de marfuri care se formeaza dupa anumite criterii impuse de consumator (linii tehnologice, utilaje automatizate etc.).

Pe baza marfurilor-grup s-a format a treia forma a marfurilor - marfa-obiect (marfa-īntreprindere), care reprezinta stabilimente productive sau obiecte tehnologice de diferita destinatie, gata de exploatare. Aparitia acestui tip de marfa este posibila numai daca sunt disponibile resurse umane si materiale enorme, daca exista posibilitati de obtinere a creditelor nelimitate si performante īn proiectarea, elaborarea, darea īn exploatare si īntretinerea marfii-obiect. Pentru a ajunge la aceasta etapa de dezvoltare, este necesara implementarea celor mai rapide si flexibile sisteme de management al sistemului economic national īn general si al īntreprinderii īn particular.

La sfīrsitul anilor 70 apare un nou tip de marfa, neobisnuita dupa continutul sau economic si dupa formele de manifestare - marfa-program. Aceasta este marfa care īn cadrul relatiilor economice externe se concretizeaza sub forma unor complexe de īntreprinderi, sisteme, centre cu anumite destinatii care sunt functional sau tehnologic interdependente. Aceste complexe au importanta strategica īn realizarea anumitelor interese geoeconomice sau geostrategice si se concretizeaza īn obiecte si sisteme cu destinatie militara, proiecte īn domeniul aeronautic si cosmic, sisteme automatizate sau robotizate, centre nationale de educatie sau de acordare a serviciilor, centre de acumulare, prelucrare si furnizare a informatiei pe baza tehnologiilor informatice avansate, centre de cercetari stiintifice etc. Pentru realizarea acestui tip de marfa nu mai sunt suficiente doar resursele umane, materiale si financiare, deoarece el īnglobeaza īn sine cele mai recente realizari stiintifice si tehnologice, adica este intelectualizat, ceea ce confera o tenta absolut noua tuturor celorlalte componente. O alta particularitate a acestor marfuri este ponderea mare (uneori hipertrofiata) a serviciilor īn costul de realizare si de exploatare (mai mult de 50%). Acesta este tipul de marfuri care ar permite obtinerea unor avantaje strategice colosale pe pietele europene. Din pacate, marfurile-program nu sunt prezente īn categoria produselor "made in Moldova". Identificarea categoriilor potentiale de produse, a īntreprinderilor si a ramurilor competitive īn producerea acestora, precum si investitiile umane si financiare uriase necesare pentru acest scop sunt sarcinile principale care trebuie realizate īn faza de preaderare.

Diversificarea tipurilor de marfuri implicate īn fluxurile economice externe va impune si diversificarea deciziilor manageriale, deci si a structurilor organizatorice ale firmelor moldovenesti. Exportatorii moldoveni vor trebui sa fie motivati si de alt stimul decīt profitul imediat, a carui alternativa credibila este posibilitatea de obtinere a efectelor strategice. Prin urmare, organizarea proceselor de producere īn cadrul firmelor individuale va trebui sa evolueze spre forme mai complicate, pe masura sa asigure efectele geoeconomice, geopolitice si chiar geostrategice scontate. Aceasta face inevitabila fuzionarea anumitelor institutii de stat īn structura organizatorica a unor mari stabilimente.

Intensificarea concurentei nu numai ca va influenta formarea preturilor, ci va determina si un dinamism mai mare īn activitatea de inovatie si modernizare. O structura a economiei excesiv de concentrata, inerta si putin competitiva nu favorizeaza inovatiile. Inovatiile sunt deosebit de numeroase īn economiile care sunt deschise concurentei externe si care se integreaza rapid īn economia mondiala. (Or, Republica Moldova este anume cazul ideal al unei economii mici si deschise. Dimensiunile ei geografice, economice si politice reprezinta un avantaj important, deoarece, īn virtutea acestor parametri, Republica Moldova poate fi usor acceptata īn Uniunea Europeana, aderarea ei nu va afecta coeziunea interna a Uniunii Europene si nu va necesita modificari institutionale profunde). Implicatii geoeconomice profunde poate sa aiba faptul ca politica de cercetare si dezvoltare tehnologica a devenit īn cītiva ani o politica-cheie a Uniunii Europene, avīnd drept scop sprijinirea proiectelor de cercetare, mai eficient sau mai avantajos finantate la nivelul european.

Īn virtutea importantei pe care o avea Chisinaul ca centru stiintific īn fosta URSS, o deosebita atentie īn Republica Moldova trebuie sa se acorde anume ramurilor industriale, care presupun fuzionarea capitalului economic cu cel stiintific (micro­­­elec­tronica, fitogenetica, industria polimerilor, farmaceutica, industria agroali­mentara performanta etc.). Conform teoriei Harrod-Domar, progresul tehnologic īntotdeauna a avut un rol deosebit de important īn cresterea economica. Exista o corelatie foarte puternica īntre eforturile dedicate cercetarii si dezvoltarii tehnologice si resursele umane, pe de o parte, si ratele de crestere economica pe ter­men lung, reducerea somajului si cresterea productivitatii, pe de alta parte. Unele studii īntreprinse īn cadrul Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE) demonstreaza ca productivitatea este mai īnalta anume īn tarile īn care cheltuielile de cercetare si dezvoltare pe salariat sunt mai īnalte. Dupa cum arata si EUROSTAT, īn regiunile europene īn care se aloca mai putine mijloace pentru cercetare si dezvoltare tehnologica rata somajului este mai mare decīt media europeana.

Īn 1996, Uniunea Europeana a dedicat cercetarilor si dezvoltarilor tehnologice 1,8% din PIB, ceea ce este mai putin decīt īn SUA (2,5%) si Japonia (2,8%). Īn Uniunea Europeana activeaza azi aproximativ 826000 de cercetatori stiintifici, adica īn jurul a 5 persoane la 1000 de populatie activa, fata de 7 īn SUA si Japonia. Este important faptul ca europenii promoveaza o politica de atragere a cadrelor stiintifice foarte bine pregatite din Europa de Est (inclusiv si din Republica Moldova) oferindu-le posibilitatea de a activa īn cele mai bune centre stiintifice din Uniunea Europeana. Pericolul de exod al creierilor nu poate fi īnfruntat decīt prin favorizarea colaborarii cercurilor academice moldovenesti cu cele europene si prin finantarea prioritara a cītorva directii nationale de cercetare. Impactul maxim va fi obtinut desigur prin participarea la programele tematice europene de cercetare, care acopera diferite domenii ale stiintei si ale tehnologiilor, precum si prin cooperarea cu asa organisme europene cum este Comitetul pentru Cercetare stiintifica si Tehnica (care are rol de consilier al Comisiei si al Consiliului Uniunii Europene) si cu Centrul Comun de Cercetare.

Uniunea Europeana este a doua putere stiintifica din lume, producīnd 36% din totalul publicatiilor mondiale. Ea este deosebit de performanta īn cercetarile biomedicale, īn matematici, īn chimie si īn biologia fundamentala. Īn domeniul tehnologic si industrial, sectoarele cele mai integrate stiintific sunt aeronautica, constructia de automobile si chimia. Uniunea Europeana ramīne īn urma SUA la biotehnologie si īn urma Japoniei la informatica si electronica [4].

Īn calitate de potential candidat la aderare, Republica Moldova trebuie sa acorde o atentie deosebita si posibilitatilor oferite de politicile comunitare redistributiva si regionala. O buna parte din cheltuielile bugetare ale Uniunii Europene au destinatia īmbunatatirilor structurale si ale dezvoltarii regiunilor periferice. Importanta si volumul acestor prelevari este īn continua crestere. Cu alte cuvinte, īn scopul dezvoltarii posibilitatilor de interventie si sustinere comunitara pentru sporirea coeziunii economice si sociale īn cadrul Uniunii Europene, au fost elaborate instrumente financiare speciale. Un interes deosebit pentru Republica Moldova īl vor avea anumite fonduri structurale: Fondul European de Orientare si Garantii Agricole (FEOGA), Fondul Social European (FSE) si Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDER), alaturi de programele speciale de Initiative Comunitare si Fondul de Coeziune. Aceste instrumente reprezinta niste dotari individualizate pentru fiecare beneficiar si sunt asociate realizarii a sase obiective comunitare, la cinci dintre care s-ar putea īnscrie si Republica Moldova [idem]:

 obiectivul 1: promovarea dezvoltarii si ajustarii structurale a regiunilor subdezvoltate (FEDER, FSE, FEOGA);

 obiectivul 2: transformarea regiunilor sau partilor din regiuni grav afectate de declinul industrial (FEDER, FSE);

 obiectivul 3: combaterea somajului pe termen lung si facilitarea īncadrarii profesionale a tinerilor si a persoanelor susceptibile de a fi excluse de pe piata muncii (FSE);

 obiectivul 4: facilitarea adaptarii muncitorilor la mutatiile industriale si la evoluarea sistemelor de producere (FSE);

 obiectivul 5: promovarea dezvoltarii rurale:

a) prin accelerarea adaptarii structurilor agricole (FEOGA);

b) prin facilitarea dezvoltarii zonelor rurale (FEOGA, FEDER, FSE).

Al saselea obiectiv nu este important pentru Republica Moldova, deoarece īn cadrul lui resursele sunt destinate regiunilor subpopulate si are ca beneficiari doar doua regiuni nordice ale Finlandei si Suediei. Ratele de subventionare comunitara a proiectelor īn regiunile vizate de obiectivul 1 variaza de la 50% la 75%, īn cadrul celorlalte regiuni participarea comunitara se include īn 25-50%.

Una dintre cele mai importante realizari īnregistrate īn urma Tratatului de la Maastricht a fost adoptarea monedei unice. Ţarile din Europa Centrala, care au depus deja cererile de aderare, considera ca intrarea īn zona euro va fi foarte benefica pentru stabilitatea monedelor lor nationale, ceea ce este adevarat si īn cazul Republicii Moldova. Uniunea monetara trebuie sa dea pietei comune un impuls suplimentar de dezvoltare prin reducerea costurilor de tranzactie si prin integrarea pietelor de capital. Disparitia monedelor nationale va permite realizarea cīstigurilor de convertire valutara, va elimina efectele negative provocate de instabilitatea cursurilor valutare si va da posibilitatea de a face economii de scara prin integrarea pietelor financiare. Mai mult ca atīt, īn viitorul apropiat euro va deveni principalul concurent al dolarului si va juca un rol important la scara internationala, ca moneda de rezerva, moneda financiara, dar, mai ales, ca moneda comerciala. Constituirea unei Europe financiare pe baza liberei circulatii a capitalului a contribuit la fragilizarea sistemului european monetar articulat pe jocul cītorva monede nationale. Deplasarea capitalurilor de la o moneda la alta provoca instabilitatea cursurilor valutare si, o data cu aceasta, instabilitatea īntregului sistem. Uniunea monetara, prin urmare, este singura modalitate de depasire a contradictiei dintre fundamentul financiar si fundamentul monetar al Uniunii Europene.

Un larg set de instrumente este folosit pentru dezvoltarea actiunilor defensive si ofensive ale politicii comerciale comunitare, īn cadrul dublei optici a preferintelor comunitare si a contributiei īn dezvoltarea comertului mondial. Tariful vamal comun este unul dintre principalele instrumente defensive pentru a diferentia sistematic regimul vamal al marfurilor importate din tarile terte si circulatia libera a marfurilor comunitare. Din adoptarea unui tarif vamal comun (calculat ca medie a tarifelor vamale nationale) au rezultat doua consecinte majore. Īn primul rīnd, s-a uniformizat protejarea externa a tarilor Uniunii Europene fata de tarile terte care, la nivel intracomunitar, s-a tradus prin reducerea protectiei celor mai protejate economii si prin majorarea protectiei celor mai liberale tari din Uniunea Europeana. Īn al doilea rīnd, preturile la marfurile importate din cadrul comunitatii nu mai sunt majorate de taxele vamale, īn timp ce preturile marfurilor importate din afara suporta tariful vamal comun. Ca urmare, schimburile comerciale intracomunitare au crescut mult mai repede decīt schimburile cu restul lumii. Uniunea Europeana poate, de asemenea, limita fluxul produselor importate prin anumite masuri de supraveghere, detinīnd si importante pīrghii pentru a īntreprinde actiuni antidumping si antisubventionale īn cazurile cīnd concurenta libera ameninta sa fie distorsionata [idem].

Concluzii si recomandari

1. Impactul benefic al crearii pietei unice asupra producatorilor si consumatorilor europeni este considerabil. Firmele europene au obtinut posibilitatea de a beneficia de avantajele pietei mari, cu un urias potential de absorbtie, iar consumatorii europeni pot procura marfuri si servicii la preturi mai reduse, deoarece deschiderea pietei a avut drept rezultat reducerea diferentelor dintre preturile europene - mai ridicate - si cele mondiale.

Īn cazul integrarii īn Uniunea Europeana, producatorii din Republica Moldova vor beneficia de cea mai vasta piata de desfacere din lume, care comporta avantaje colosale, induse de efectul economiilor de scara, integrarea va favoriza cresterea externa a firmelor autohtone, a caror activitate este limitata de dimensiunile mici ale pietei interne. Din sinergia beneficiilor pentru consumatorii moldoveni si a avantajelor pentru firme, vor rezulta efecte sociale si economice extrem de importante.

2. Suprimarea barierelor comerciale, vamale si economice īntre membrii Uniunii Europene au impus reducerea marjelor de supraprofit, crearea unui mediu mai propice bunei concurente, introducerea unor sisteme mai bune de management, elaborarea modelelor de utilizare mai rationala a resurselor si exercitarea presiunilor asupra costurilor de productie.

Prin urmare, aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeana va elimina cauzele care determina ineficienta activitatii economice a producatorilor locali prin declansarea asa-numitului "mecanism al dusului rece". De asemenea, se vor produce schimbari importante de pozitii pe piata interna īn favoarea consumatorilor, fara ca pietele europene sa fie afectate (cel putin la īnceput) de producatorii moldoveni.

3. Fluxurile europene de marfuri se deruleaza pe doua niveluri calitativ diferite: conjunctural, care este dominat de marfurile-unitare si de marfurile-grup, asigurīnd obtinerea unor supraprofituri economice pe termen scurt, si strategic, la care se tranzactioneaza marfuri-obiecte si marfuri-program, urmarindu-se obtinerea beneficiilor economice pe termen lung, precum si realizarea unor efecte geoeconomice, geopolitice si geostrategice.

La primul nivel de operare strategica īn spatiul geoeconomic european, producatorii moldoveni nu vor īntīlni dificultati mari, singurele neajunsuri - sistemele defectuoase de marketing si calitatea inferioara a ambalajelor - fiind usor de depasit o data cu implementarea unor modele noi de management al īntreprinderilor. Īn ceea ce priveste al doilea nivel de operare - cel strategic - nu pot fi depistate oarecare premise si perspective imediate. Cauza esentiala consta nu atīt īn lipsa resurselor financiare si naturale, cīt īn investitiile practic inexistente ale moldovenilor īn factorul uman. De aceea formarea viitoarelor generatii de specialisti de clasa internationala (prioritar ingineri, programatori si manageri) este vitala pentru patrunderea Republicii Moldova īn nisele strategice ale spatiului geoeconomic european.

4. Dupa SUA, Uniunea Europeana este a doua putere stiintifica din lume, iar īn unele domenii este īn afara oricarei concurente - biologia fundamentala, biofizica si biotehnologii, matematici, chimie. Fondurile alocate cercetarii si dezvoltarii sunt īn continua crestere, īntr-un viitor apropiat ele formīnd una dintre cele mai importante categorii de cheltuieli din bugetul european.

Resimtind o lipsa acuta de resurse naturale, Republica Moldova poate obtine avantajele strategice necesare pentru realizarea intereselor geoeconomice pe pietele europene, daca va favoriza si va investi īn ramurile industriale noi si īn tehnologiile de vīrf. Presupunem ca domeniile de interes prioritar īn Republica Moldova pentru īnceputul secolului XXI vor trebui sa fie microelectronica, fitogenetica, industria polimerilor, farmaceutica, industria agroalimentara, tehnologiile informationale.

1.4. Suveranitatea Republicii Moldova si integrarea europeana

Interactiunea dintre economiile nationale a dus la accentuarea fenomenelor de globalizare economica si la amplificarea interdependentelor economice dintre natiuni. Din aceasta cauza, precum si datorita abordarilor obiectiv diferite ale problemei suveranitatii asupra unui anumit teritoriu, statele (exponentii majori ai intereselor politice) se afla īntr-o stare de conflict permanent cu īntreprinzatorii (exponenti ai intereselor economice). Statul este prizonierul teritoriului pe care-l controleaza si se straduieste sa preia controlul asupra fluxurilor. Pe de alta parte, fluxurile - controlate de īntreprinzatori - sunt īntr-o permanenta schimbare, īn functie de anumite considerente economice sau strategice si de anumiti factori politici. Aceste contradictii pot fi observate si atunci cīnd vorbim de procesul de formare si extindere a Uniunii Europene.

Noua Europa nu este produsul unei conjuncturi specifice sau al presiunilor dominante. Ea a rezultat din manifestarea liberei vointe a popoarelor si a guvernelor europene de a pune Uniunea Europeana īn serviciul democratiei, pacii si prosperitatii pe continent. Din acest punct de vedere, ea nu are precedente istorice. Īn acelasi timp, Uniunea nu evolueaza spre o forma politica determinata. Vechea discutie dintre federalisti si confederalisti nu este nici pe departe epuizata. Acceptīnd declaratia lui Robert Schuman (9 mai 1950), guvernele Germaniei Federale, Frantei, Italiei, Belgiei, Olandei si Luxemburgului au preferat teza functionalista (institutionala) celei federaliste, care ar fi trebuit sa conduca la sufragiul universal de alegere a unui parlament european. S-a considerat ca este mult mai realist si mai usor de transmis competentele nationale unui organism supranational atunci cīnd este vorba de un domeniu concret si cīnd statele vor sti exact prerogativele pe care le cedeaza. Prin urmare, s-a decis ca Europa se va construi prin delegari succesive ale competentelor nationale. O Europa federala ramīne finalitatea europenilor, dar ea se va realiza prin etape succesive, domeniu cu domeniu.

La o jumatate de secol dupa aparitia primelor organisme europene, harta economica si politica a Europei s-a modificat considerabil. Īn acelasi timp, frontierele nationale au devenit mai putin importante. Integrarea economica s-a deplasat treptat de la comert si uniunea vamala la industrie, mediu si politici sociale. Ca rezultat, suveranitatea nationala a statelor a fost esential redusa. De aceea trebuie sa fie clar ca, daca Republica Moldova realmente se va orienta spre integrarea plenara īn organismele europene, īn modul cel mai serios va trebui considerata limitarea posibilitatilor de aplicare a politicilor economice protectioniste.

Tratatul Uniunii Europene declara ajutoarele de stat acordate unor anumiti producatori nationali ca incompatibile cu principiile Uniunii, daca se apreciaza ca acestea afecteaza concurenta libera. Notiunea "ajutor de stat" este īnsa foarte larga si cuprinde orice avantaj, indiferent de forma sa pozitiva (subventii sau īmprumuturi) sau negativa (reducerea costurilor de producere), creat pe baza resurselor de stat si utilizat de o īntreprindere sau īntr-un proces tehnologic. Īn acelasi timp, articolul 87, § 3 prevede numeroase derogari de la prevederile din § 1, dintre care cele mai multe sunt pe criterii regionale sau sectoriale. Mai mult ca atīt, Comisia Europeana, prin numeroase directive si instructiuni-cadru, a dat interpretari foarte largi paragrafu­lui 1 [4]. Ajutoarele acordate īntreprinderilor aflate īn dificultate, ajutoarele pentru cercetare si dezvoltare, ajutoarele pentru protejarea mediului si pentru protejarea sociala reprezinta derogari de la prevederile Tratatului, ceea ce este un avantaj considerabil de care trebuie sa tina cont si persoanele care vor elabora strategia de aderare a Republicii Moldova.

Situatia este mai complicata īn ceea ce priveste mobilitatea capitalului. Capacitatea guvernelor europene de a influenta fluxurile financiare speculative este considerabil diminuata. Dar acesta este mai degraba un fenomen mondial, decīt unul specific doar Europei. Cu atīt mai mult ca, dupa cum arata practicile membrilor Uniunii Europene, exista alte posibilitati de controlare a investitiilor straine directe, investitii care īntr-o masura mult mai mare sunt susceptibile sa afecteze suveranitatea statului asupra sistemului economic national [5].

Crearea si largirea treptata a Europei pe baza transmiterii competentelor nationale presupune, de asemenea, si inovatii institutionale majore. Īn aceasta privinta, modelul institutional european, cu elementele lui cheie - Comisia Europeana, Consiliul de Ministri, Parlamentul European, Curtea de Justitie, Curtea de Conturi Europeana, Banca Centrala Europeana - este original si nu poate fi comparat cu cel statal. Alegerea acestui model a fost dictata de dorinta tarilor fondatoare de a depasi neajunsurile organismelor internationale clasice. Īn cadrul acestora, deciziile sunt luate cu unanimitate, dezacordul unuia dintre membri fiind suficient pentru a bloca dezvoltarea īntregului sistem. Discutiile cu un caracter diplomatic ascund, de obicei, profundele antagonisme nationale. Istoria demonstreaza cu prisosinta imposibilitatea unor asemenea organisme de a realiza obiective strategice considerabile [9].

Prin semnarea Tratatului de la Paris, iar apoi si a celui de la Roma s-a convenit asupra adoptarii deciziilor prin votarea majoritara. Dar aplicarea acestui principiu nu s-a facut fara dificultati, el reducīnd īn modul direct capacitatea guvernelor nationale de a-si proteja interesele. Aplicarea regulii majoritare a fost blocata īnca īn 1965 cīnd, īn cadrul Consiliului de Ministri, Franta a insistat ca votul majoritar sa fie īnlocuit cu cel unanim īn cazurile cīnd pot fi lezate interesele nationale ale unui membru. Consiliul a fost nevoit sa renunte la votul majoritar pīna la adoptarea Actului unic european īn 1986.

Crearea pietei comune, prevazuta de tratatul de la Roma si realizata de facto dupa semnarea Actului unic, s-a concretizat prin instituirea liberei circulatii a marfurilor, serviciilor, capitalurilor si persoanelor si a limitat domeniile de interventie nationala asupra acestor fluxuri. Instaurarea regimului de circulatie libera a marfurilor a provocat intensificarea schimburilor comerciale intraeuropene si o deschidere constanta a economiilor nationale.

Liberalizarea fluxurilor financiare, de asemenea, a influentat politicile nationale. Mobilitatea sporita a capitalului a facut cursurile de schimb valutar mai volatile si mai sensibile la operatiunile cu un caracter speculativ, si mult mai putin susceptibile de a fi influentate de autoritatile monetare nationale. Politicile monetare si-au pierdut si ele eficacitatea. Īn primul rīnd, agentii economici au devenit mai putin sensibili la politicile monetare restrictive ale bancilor centrale nationale, deoarece pot sa se aprovizioneze liber cu capital īn restul tarilor din Uniunea Europeana. Prin urmare, s-au redus posibilitatile de influentare a creditului si ale cererii globale. Au fost sensibil afectate si politicile fiscale. Diferentele semnificative dintre nivelurile presiunilor fiscale īn tarile membre ale comunitatii puteau conduce la migrari spectaculoase ale capitalului si ale fortei de munca, din care cauza cele mai mari rate de impozitare au trebuit sa fie aliniate la o medie comunitara [3, 5]. Prin urmare, vor fi īngustate si limitele de manevrare īn procesul bugetar.

Politica de concurenta ilustreaza ferm orientarea liberala a Uniunii Europene. Cu exceptia "anomaliei agricole", aceasta este singura politica ce a stat la bazele functionarii pietei interne comune de la īnceputurile construirii europene. Prioritatea acordata elaborarii regulilor de mentinere si functionare a liberei concurente reflecta īncrederea europeana īn fortele interne ale pietei.

Politica monetara si, īn general, cea macroeconomica este domeniul īn care politicile si preceptele de sorginte monetarista au o pondere mult mai mare decīt cele ale interventionismului keynesian. Vechiul sistem monetar european a favorizat aplicarea politicilor monetariste (restrictive), iar actualul sistem - euro - se funda­men­teaza īntr-o masura mult mai mare pe principiile monetariste de combatere a inflatiei decīt pe recomandarile lui Keynes.

Tratatul de la Maastricht a introdus inovatii radicale īn domeniul politicilor comunitare, operīnd transferuri spectaculoase de suveranitate si impunīnd restrictii serioase politicilor nationale voluntariste. Importanta majora a tratatului consta īn definirea clara a principiilor de interventie. Cele mai importante dintre ele sunt [3]:

Principiul subsidiaritatii, conform caruia competentele sunt conferite, īn primul rīnd, celor mai joase niveluri administrative; preluarea competentelor de catre un nivel administrativ mai īnalt este īndreptatita numai de cīstigurile īn eficienta.

Principiul supravegherii reciproce si al cooperarii politicilor economice, care s-a concretizat prin impunerea criteriilor de convergenta comunitara; spre exemplu, intrarea īn Uniunea Monetara cere supunerea politicilor bugetare nationale unui mecanism de supraveghere reciproca, asociat cu un mecanism de sanctiune graduala, care vizeaza limitarea posibilitatilor de aparitie a deficitelor exagerate.

Constitutionalizarea obiectivelor si normelor politicilor economice; tratatul de la Maastricht nu defineste doar formele politicilor nationale, ci intervine si asupra continutului politicilor. Tratatul de la Maastricht enunta atīt ierarhia prioritatilor īn domeniul politicilor economice comunitare, cīt si cele cinci criterii de convergenta pentru aderare.

Devolutiunea competentelor īn domeniul politicilor economice presupune transferul lor catre organismele europene independente. Tratatul īnscrie dublul principiu al independentei Bancii Centrale Europene si prioritatea acordata stabilitatii monetare, limitīnd independenta politicilor nationale si fixīnd reguli autoritatilor monetare nationale.

Mentionam, de asemenea, ca Uniunea Europeana se deosebeste radical de fosta Comunitate Economica Europeana prin anumite ambitii politice care pot fi realizate doar prin cedarea de catre state a unei parti din suveranitatile lor organismelor europene īn general si Comisiei Europene īn particular. Din momentul intrarii īn vigoare a Tratatului de la Maastricht (1 noiembrie 1993), Uniunea Europeana regrupeaza īn sine cele trei comunitati europene (Comunitatea Europeana a Otelului si a Carbunelui, Comunitatea Economica Europeana si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice), care constituie primul pilon al Uniunii Europene, politica externa si de securitate comuna (PESC), care constituie al doilea pilon, si cooperarea īn domeniul justitiei si afacerilor interne, care constituie al treilea pilon european.

Elementul motor al Uniunii Europene este Consiliul European (a nu se confunda cu alt organism european - Consiliul Uniunii Europene), ale carui prerogative acopera toti cei trei piloni. Fiind format din sefi de state sau de guverne, Consiliul da impulsurile generale īntr-un domeniu sau altul al constructiei europene. Īn afara de aceasta, s-a dorit ca sedintele Consiliului sa fie veritabile cluburi pentru schimbarea de opinii ale primelor persoane din fiecare tara a Uniunii Europene si care, prin urmare, ar trebui sa detina puterea politica suprema.

Īntr-o masura mult mai mare decīt Consiliul, Parlamentul European pare susceptibil sa influenteze interesele si suveranitatea membrilor Uniunii Europene. Mecanismul de vot defavorizeaza tarile mici, datorita reprezentarii inegale īn cadrul Parlamentului, chiar daca acestea se bucura de o reprezentativitate mai mare. Germania detine 99 de locuri pentru 82 milioane de locuitori (un deputat reprezentīnd 820000 locuitori), īn timp ce Danemarca sau Finlanda au cīte 16 locuri pentru populatii de circa 5 milioane locuitori fiecare (un deputat la 300000 locuitori). Decizia luata la Amsterdam de a limita numarul de deputati īn Parlamentul European la peste 700 va accentua si mai mult inegalitatea reprezentarii. Mandatul deputatilor europeni este reprezentativ si ei nu sunt obligati sa se supuna ordinelor directe ale electorilor. Parlamentul dispune de dreptul de aviz asupra lucrarilor Consiliului, de aprobare a candidaturii presedintelui Comisiei Europene si, prin urmare, are posibilitatea de a exercita un veritabil control politic asupra lucrarilor acesteia. Drepturile sale īn domeniul procesului bugetar sunt esentiale, avīnd posibilitatea de a amenda cheltuielile neobligatorii si de a propune modificari asupra celor obligatorii [4]. Īn ipoteza aderarii Republicii Moldova la Uniunea Europeana, una din posibilitatile de protejare a intereselor nationale la lucrarile Parlamentului European va fi asigurarea sprijinului Frantei, Olandei, Italiei si Romāniei.

Consiliul Uniunii Europene asigura reprezentanta ministeriala a statelor si este organ atīt cu putere legislativa, cīt si executiva. Procedura de vot variaza de la caz la caz si poate fi votul majoritatii simple, al majoritatii calificate si al unanimitatii. Votul majoritatii calificate este cel mai frecvent folosit, din care cauza se pot crea anumite disensiuni, ponderarea voturilor fiind favorabila doar tarilor mari - Germaniei, Italiei, Frantei, Marii Britanii (cīte 10 voturi) - si mult mai putin celor mici: Luxemburg are 2 voturi, Danemarca, Finlanda, Irlanda au cīte 3 voturi.

Mecanismul de protectie este totusi suficient de dezvoltat, deoarece pentru a adopta o decizie estre nevoie de 62 de voturi din 87. Prin urmare, 26 de voturi sunt suficiente pentru a bloca aprobarea unui document. Principiul majoritatii calificate este aplicat īntr-o serie de domenii foarte importante pentru tarile mici - piata interna, protejarea consumatorilor, coordonarea politicilor economice, politicile sociale etc.

Votul unanim este necesar atunci cīnd se iau deciziile cu un caracter constitutional sau cvasiconstitutional (revederea tratatelor, aderarea noilor membri, resursele bugetare proprii) sau cīnd baza juridica existenta nu este suficienta pentru adoptarea unei decizii. Este folosit cu regularitate īn cazul deciziilor ce tin de politica externa si de securitatea comuna sau de afacerile interne si politie. Pentru statele mici īndeosebi - membri sau candidati la admitere - este foarte important faptul ca, prin compromisul de la Luxemburg din 1965, a fost recunoscut dreptul fiecarui stat de a se opune oricarei decizii care ameninta interesele fundamentale ale acestuia.

Comisia Europeana īntruchipeaza interesul european si este un organ suprastatal, independent si dotat cu importante competente. Prezenta Comisiei īn sistemul institutional european este un element specific constructiei europene, fara precedent istoric. Comisia este formata din 20 de comisari si, ca si īn celelalte organisme europene, marile puteri europene au cīte doi reprezentanti (Germania, Franta, Marea Britanie, Italia, Spania), ceea ce este suficient ca lucrarile Comisiei sa fie dominate politic de interesele acestora, deoarece Comisia functioneaza īn baza principiului colegialitatii, cīnd deciziile sunt adoptate cu o majoritate simpla de voturi [idem].

Concluzii si recomandari

1. Scopul final al edificarii Uniunii Europene este constituirea unei Europe politice care numai unita poate rezista rivalitatii īn cadrul Marii Triade SUA-Japonia-UE. Pentru a realiza aceasta finalitate, UE s-a dotat de acum cu o structura care promoveaza o politica de securitate si externa comuna. Delegarea treptata a īmputernicirilor nationale spre organismele comunitare afecteaza īn mod inevitabil suveranitatea nationala a statelor.

Totusi, Europa unita nu este produsul unei presiuni sau al unor procese conjuncturale. Ea se constituie din dorinta popoarelor europene de a edifica o democratie veritabila, un sistem economic capabil de a face fata necesitatilor sociale, de a asigura o pace si o prosperitate durabile pe continent. Strategii si politicienii de la Chisinau ar trebui sa se īntrebe de ce popoarele europene au considerat ca scopul īn cazul dat este suficient de maret pentru a īndreptati cedarile competentelor nationale.

2. Organismele si institutiile europene sunt dominate de interesele tarilor europene mari, care detin majoritatea locurilor īn Parlamentul European si au cīte doua voturi īn cadrul Consiliului UE.

Prin urmare, actuala structura institutionala a UE comporta riscuri serioase pentru suveranitatea viitorului candidat la aderare, Republica Moldova. Dar, o data cu derularea procesului de extindere europeana, structura institutionala se va schimba īn favoarea tarilor mai mici si atunci nu vor mai putea fi aduse argumente serioase īn favoarea tezei "amenintarii suveranitatii" Republicii Moldova ca urmare a aderarii ei la UE.

2. Ajustarea politicilor industriale si agrare
la realitatile europene

2.1. Optiuni pentru conformarea cu politica agricola comuna
a Uniunii Europene

Pīna la mijlocul anilor 80 agricultura a fost domeniul celei mai interventioniste politici ale Uniunii Europene. Politica agricola comuna viza modernizarea agriculturii europene si se baza pe cinci principii:

1) cresterea productivitatii īn agricultura prin favorizarea progresului tehnic, prin asigurarea dezvoltarii rationale a productiei agricole si prin utilizarea adecvata a factorilor de productie, īn primul rīnd, a fortei de munca;

2) asigurarea unui nivel de viata echitabil pentru populatia care activeaza īn agricultura;

3) stabilizarea preturilor la produsele agricole pe pietele europene;

4) garantarea securitatii de aprovizionare a consumatorilor cu produse agricole;

5) asigurarea unor preturi rezonabile de procurare a marfurilor de catre consumatori [4].

Pentru adeptii abordarilor anglo-saxone, dezvoltarea economica consta īn transformarea structurala a unei economii agrare īn una fundamentata pe industrie si servicii. Rolul agriculturii a fost redus la asigurarea cu hrana a populatiei si la īntretinerea fortei de munca angajata īn sectorul secundar si īn cel tertiar. Astazi majoritatea analistilor economici realizeaza importanta agriculturii pentru dezvoltare. Afirmatia data este adevarata mai ales īn cazul tarilor sarace, categorie la care este atribuita si Republica Moldova. Īn aceasta tara agricultura este subdezvoltata fata de cea europeana. Involutiile au fost de o asemenea amploare, īncīt pentru asanarea si dezvoltarea sectorului agricol trebuie revazute majoritatea politicilor promovate pīna īn prezent.

Īn pofida faptului ca numarul populatiei Republicii Moldova ocupate īn agricultura este impunator (circa 50% din populatie), ponderea asigurata de acest sector īn PIB este destul de modesta (30-35%). Decalajele dintre standardele europene si realitatile moldovenesti sunt foarte mari si atesta o productivitate mica a muncii. Actualmente posibilitatile de dezvoltare extensiva a agriculturii au fost considerabil diminuate de suprafata limitata a terenurilor agricole. Īn economia mondiala pot fi identificate doua modalitati de organizare a agriculturii:

1. Modelul īnalt productiv al tarilor dezvoltate, cu suprafete agricole mari, unde aplicarea tehnologiilor avansate si productivitatea īnalta a muncii se traduce printr-un numar foarte mic de persoane ocupate īn agricultura, dar suficient pentru satisfacerea necesitatilor alimentare ale īntregii natiuni. Acesta este exemplul celor mai multe tari din Uniunea Europeana (īn Danemarca si Luxemburg 40 ha este suprafata medie a unei exploatari agricole si 3% din populatia activa este ocupata īn agricultura).

2. Agricultura ineficienta a tarilor subdezvoltate, cu suprafete agricole mici, cu tehnologii agricole arhaice si cu productivitatea muncii extrem de scazuta. Populatia ocupata īn agricultura īsi asigura cu greu propria existenta. Din aceste tari face parte, cu parere de rau, si Republicia Moldova (īn medie, 1,5-2 ha are suprafata unei īntreprinderi agricole familiale).

Decalajele dintre aceste doua modele sunt imense. Productivitatea muncii īn primul caz este de 14-15 ori mai mare decīt īn celalalt. Pe parcursul ultimelor cīteva decenii metodele de producere au evoluat si īn Moldova, dar, īncepīnd cu 1993-1994, agricultura a īnregistrat un regres cantitativ si calitativ dramatic. Daca nu tinem cont de factorii climaterici, acesta a fost provocat, īn primul rīnd, de situatia financiara deosebit de precara a producatorilor agricoli si de dotarea lor tehnico-materiala inadecvata. Toate acestea, la rīndul lor, sunt rezultate ale liberalizarii incorecte a preturilor la īnceputul anilor 90 si a reformelor structurale neterminate. S-a creat situatia paradoxala cīnd preturile la productia agricola sunt mai mici decīt costurile factorilor de productie folositi de producatori. Drept urmare, īn 1999 valoarea productiei agricole a constituit doar 64% din cea a anului 1993. Situatia financiara s-a suprapus pe productivitatea extrem de scazuta si pe reducerea suprafetelor agricole aflate la dispozitia unei gospodarii.

Este importanta identificarea potentialelor surse de progres īn sectorul agricol, precum si a conditiilor necesare pentru a le atrage. Īn cazul agriculturii noastre, principalele surse ale progresului agricol sunt implementarea noilor tehnologii, practicarea politicilor economice coerente si dezvoltarea institutionala adecvata [39].

Implementarea inovatiilor tehnologice este conditia de baza pentru sporirea productivitatii si volumului produs. Dar reformele īn Republica Moldova s-au soldat cu fragmentarea excesiva a fondului funciar. Īn afara de aceasta, costul capitalului este mare, īn timp ce forta de munca este din abundenta si ieftina. Prin urmare, reintroducerea metodelor mecanizate īn agricultura poate avea un efect nefast asupra utilizarii fortei de munca īn localitatile rurale, fara a reduce īn mod necesar costurile unitare ale productiei agricole. Aplicarea acestor metode necesita loturi mai mari de pamīnt decīt cele actuale si pe termen lung poate avea drept consecinta cresterea tensiunilor sociale si amplificarea saraciei.

Situatia este complicata si de anumiti factori de ordin etnopsihologic. Pentru localitatile moldovenesti, membrii familiei sunt principala forta de munca, iar lucrarile agricole nu sunt doar o simpla ocupatie sau sursa de venit, ci mai degraba un sens al vietii. Ţaranii sunt īn īntregime dedicati pamīntului lor si īsi petrec cea mai mare parte a timpului īn munca asidua. Schimbarile considerabile īn metodele de prelucrare a solului si īmbunatatirile tehnologice vor aduce cu ele schimbari īn modul de viata al taranilor si mutatii sociale destul de dureroase. De aceea, aplicarea noilor tehnologii trebuie sa fie adaptata nu doar la conditiile economice si naturale, ci si la atitudinile, valorile si traditiile populatiei de la tara, care trebuie sa īnteleaga importanta schim­barilor sugerate si sa le accepte. Prin urmare, obiectivele integrarii europene impun schimbari, atīt īn managementul sectorului agrar, cīt si, mai ales, īn mentalitatea "de factura sovietica" a producatorilor agricoli.

Fragmentarea terenurilor agricole are anumite avantaje incontestabile. Un numar mare de gospodarii familiale, independente, nu permite concentrarea terenurilor agricole īn mīinile unui numar mic de proprietari agricoli. Īn afara de aceasta, devine posibila o anumita repartizare a riscurilor īn caz de calamitati naturale.

Cu regret, fragmentarea are impact negativ asupra volumului productiei agricole, deoarece īn aceste conditii nu este posibila decīt o productivitate scazuta a muncii. Prin urmare, din cauza veniturilor mici aferente, suprafetele agricole mici sunt inacceptabile pe termen lung īntr-o economie de piata.

Pentru a depasi problemele provocate de fragmentarea terenurilor agricole, este necesara o politica agricola structurala, care sa asigure o mai buna utilizare a acestor terenuri. Concentrarea productiei agricole este una dintre conditiile esentiale pentru dezvoltarea capacitatilor de productie si pentru obtinerea unui nivel de competitivitate suficient pentru integrarea īn Uniunea Europeana. Concentrarea va avea implicatii benefice asupra randamentelor si costurilor agricole prin intermediul efectelor productiei si economiilor de scara, va favoriza folosirea mecanizarii si a tehnologiilor de performanta si va face posibila rotatia culturilor prin intermediul unor asolamente rationale.

Fenomenul concentrarii agricole se manifesta aproape īn toate tarile Uniunii Europene prin reducerea numarului exploatatiilor agricole si prin cresterea continua a suprafetei acestora. Ca numar, īn majoritatea tarilor predomina īntreprinderile agricole mici, cu suprafata de 1-5 ha. Prin numarul lor mare si prin amplasarea spatiala, acestea contribuie la aprovizionarea pietelor locale si la valorificarea īntregului potential productiv [40]. Īn acelasi timp, desi au o pondere relativ mica īn numarul total de exploatatii agricole, unitatile mai mari de 50 ha utilizeaza peste 50% din suprafata agricola īn majoritatea tarilor europene. Acestea au rolul hotarītor īn aprovizionarea industriei alimentare cu materie prima si a populatiei cu produse agricole.

Concentrarea productiei agricole prin intermediul pietei funciare, inclusiv prin concesionare si arendare, va necesita o perioada mai lunga de timp, din cauza penuriei de capital si a excesului populatiei ocupate īn agricultura, care nu poate fi imediat transferata catre alte ramuri. Statul ar putea grabi aceste procese acordīnd facilitati fiscale si creditīnd proprietarii dispusi sa-si mareasca suprafata gospodariei prin procurarea, concesionarea sau arendarea terenurilor agricole. Īn aceeasi directie poate fi aplicata si diferentierea impozitarii īn functie de modul de exploatare a pamīntului si de forma proprietatii. Experienta tarilor europene, spre exemplu, a Frantei, poate fi extrem de utila. Īn afara de stimularea concentrarii agentilor privati īn agricultura, īn aceasta tara se acorda ajutoare dupa criteriul amplasarii regionale si dupa criteriul vīrstei proprietarului, fiind stimulati cei care au sub 35 de ani si dispun de o pregatire adecvata īn domeniul agriculturii.

A doua cale de concentrare a productiei īn agricultura este cresterea valorii economice a exploatatiilor agricole. Aceasta valoare este masurata īn unitati speciale - ESU (The European Size Unit) - o unitate care reprezinta valoarea productiei minus costurile variabile si care īnca īn 1996 era egala cu 1200 ECU. Valoarea economica depinde atīt de dimensiunea suprafetelor de teren, cīt si de structura populatiei angajate, de dotarea tehnica, calitatea sistemelor de management si de marketing. Cresterea valorii economice este urmata de cresterea eficientei activitatii economice īn agricultura prin sporirea randamentelor si a productivitatii.

Analizele situatiei tarilor Uniunii Europene arata ca exploatatiile agricole foarte mari (peste 100 ESU) utilizeaza o suprafata agricola de 14 ori mai mare decīt exploatatiile mici si obtin o productie de 45 ori mai mare. Valoarea adaugata neta obtinuta de cele mai mari exploatatii este de 53 de ori mai mare decīt cea realizata de cele mai mici. Valoarea adaugata neta obtinuta de la un hectar era īn 1996 de 500 ECU īn exploatatiile cele mai mici si de cca 1300 ECU īn cele foarte mari. Valoarea adaugata neta pe unitate de munca-an crestea īn 1996 de la 3300 ECU īn exploatatiile cele mai mici din punct de vedere economic pīna la 70 000 ECU īn exploatatiile cele mai mari. Iar veniturile realizate de gospodariile familiale mari sunt de 10 ori mai mari decīt cele realizate de exploatatiile mici. Prin urmare, randamentul utilizarii pamīn­tu­lui, productivitatea muncii si recompensa factorului uman sporesc o data cu concentrarea productiei [40].

Concluzii si recomandari

1. Politica agricola comuna a UE defineste o piata unica si protejata īn fata fluxurilor economiei mondiale. Principiile ei sunt: 1) favorizarea progresului tehnic si asigurarea dezvoltarii rationale a productiei agricole; 2) utilizarea adecvata a factorilor de productie, īn primul rīnd, a fortei de munca; 3) asigurarea unui nivel echitabil de viata pentru populatia care activeaza īn agricultura; 4) stabilizarea preturilor la produsele agricole pe pietele europene; 5) garantarea securitatii de aprovizionare a consumatorilor cu produse agricole si 6) asigurarea unor preturi rezonabile la procurarea marfurilor de catre consumatori.

Principii similare ar putea fi preluate īntr-o strategie de dezvoltare a agriculturii RM, cu modificarile si adaptarile necesare. Accentul deosebit trebuie pus pe asigurarea progresului tehnologic si tehnic īn agricultura, pe asigurarea unui trai decent pentru populatia rurala si garantarea securitatii de asigurare a consuma­torilor cu produse agricole si alimentare.

2. Teoria protectionista a dezvoltarii economice demonstreaza ca agricultura īn tarile slab dezvoltate nu trebuie sa fie expusa oscilatiilor preturilor mondiale, care pot afecta considerabil situatia producatorilor nationali. Īn afara de aceasta, agricultura tarilor subdezvoltate are, de obicei, o productivitate mai redusa si nu rezista presiunilor concurentilor straini. Protejarea agriculturii este argumentata de considerente economice, politice si sociale, precum si de influenta pe care o are asupra mediului, structurii demografice a populatiei si patrimoniului cultural si antropogen.

Din punct de vedere economic, protejarea agriculturii va permite asanarea mai efectiva a pietei interne prin exportarea surplusurilor agricole si prin contribuirea agriculturii īntr-o masura mai mare la echilibrarea comertului extern, ceea ce va justifica o data īn plus folosirea fondurilor publice pentru sustinerea agriculturii.

3. Īn economia mondiala pot fi identificate doua modele de organizare a agriculturii. Prima, specifica tarilor dezvoltate, este de tip intensiv, necesita putina munca si mult capital, cu randamente tehnice si economice foarte īnalte. A doua este practicata īn majoritatea tarilor subdezvoltate, caracterizīndu-se prin productivitatea extrem de redusa a muncii, prin ignorarea tehnologiilor agrare performante si prin intensitatea deosebita a muncii.

Īn prezent, agricultura RM este organizata dupa schema ineficienta si slab-productiva a tarilor subdezvoltate, cu suprafete agricole mici, cu tehnologii agricole arhaice si cu productivitatea muncii extrem de scazuta; populatia ocupata īn agricultura īsi asigura cu greu propria existenta. Decalajele dintre rezultatele economice europene si moldovenesti sunt foarte mari, datorīndu-se īn principal productivitatii foarte mici a muncii, comparativ cu industria sau comertul.

4. Experienta tarilor UE arata ca principalele surse ale progresului agricol sunt implementarea noilor tehnologii, politicile economice coerente si institutiile adecvate.

Alternativele practice necesare pentru utilizarea acestor surse īn RM sunt modernizarea structurala a gospodariilor agricole si introducerea unor noi sisteme de management care ar putea satisface cererea de produse alimentare, crearea unei infrastructuri agricole adecvate si īmbunatatirea conditiilor de trai īn mediul rural.

5. Declinul īn care a intrat agricultura RM poate fi de lunga durata din cauza fragmentarii terenurilor agricole, fapt care are o influenta profunda asupra volumului redus al productiei agricole, precum si asupra ponderii acesteia īn PIB. Aceasta se īntīmpla, īn primul rīnd, din cauza productivitatii mai mici a muncii pe terenurile agricole mici, deoarece, datorita dificultatilor de mecanizare si electrificare, este necesara mai multa munca pentru a cultiva aceeasi suprafata. Īn al doilea rīnd, suprafetele agricole mici sunt social si economic inacceptabile pe un termen lung īntr-o economie de piata, din cauza veniturilor mici obtinute de pe acestea.

Dupa cum demonstreaza experienta tarilor UE, pentru remedierea acestei stari de lucruri, este necesara favorizarea concentrarii agricole pe doua cai principale: prin intermediul pietei funciare (vīnzare, cesionare, arendare) si prin intermediul cresterii valorii economice a exploatarilor agricole. Acestea vor fi urmate de cresterea eficientei activitatii economice īn agricultura prin sporirea randamentelor si a productivitatii. Prin urmare, randamentul utilizarii pamīntului, productivitatea muncii si recompensa factorului uman vor spori o data cu concentrarea productiei.

2.2. Dezvoltarea industriei ca premisa pentru depasirea factorilor spatiali

Prin definitie, industria (sectorul secundar) cuprinde activitatile de transformare legate de producerea produselor manufacturiere, dar si activitatile de minerit (clasificate, uneori, alaturi de agricultura si vīnat, īn componenta sectorului primar), constructiile, lucrarile publice si infrastructura, precum si unele servicii publice, cum ar fi sistemele de alimentare cu apa si energie electrica [29]. Printre aceste patru tipuri de activitati, acceptate si īn structurile ONU īn calitate de categorii-standard, industria manufacturiera este cea mai dinamica si ocupa locul central īn procesul de industrializare a unei tari. Aceste evolutii sunt īnsotite de transformari structurale foarte importante, cum ar fi urbanizarea, consolidarea sectorului tertiar, uniformizarea repartizarii veniturilor si majorarea progresiva a salariilor īn īntreaga economie. Industrializarea este urmata de majorarea veniturilor pe cap de locuitor si de cresterea productivitatii, care treptat ajunge a fi mai īnalta decīt īn sectorul primar. Ponderea agriculturii īn PIB scade treptat, īn timp ce ponderea serviciilor creste. Industrializarea, īn afara de aceste efecte economice si sociale, poate asigura cu locuri de munca pe termen lung persoanele disponibilizate din agricultura. Dar industrializarea poate fi dorita de natiuni nu numai īn virtutea efectelor ei economice si sociale. Alexander Hamilton nota ca "nu numai bogatia, dar chiar independenta si securitatea unei tari pare a fi legata de dezvoltarea ramurilor ei manufacturiere" [idem].

Aceste dinamici trebuie sa confere tarii statutul de "tara industrializata", care īn linii generale este echivalent cu cel de "tara dezvoltata". Conform teoriilor traditionale, o tara poate fi considerata industrializata daca se īndeplinesc concomitent trei conditii: īn industrie este angajata cel putin 10% din populatie; industria detine o pondere de cel putin 25% din PIB; productia manufacturiera detine cel putin 60% din productia industriala. Referindu-ne la starea de lucruri din Republica Moldova, putem spune ca tara noastra nu poate pretinde la statutul de tara industrializata, deoarece ponderea industriei īn PIB este īn continua scadere, de la 39% īn 1993 la 25% īn 1995 si la 16% īn 1999, manifestīndu-se tendinte de scadere si pe viitor [32]. Īn afara de aceasta, ponderea populatiei ocupate este destul de mica, circa 20% īn 1999 (īmpreuna cu ramura constructiilor) si continua sa scada, deoarece forta de mun­ca este disponibilizata o data cu restructu­­ra­rea unor īntreprinderi industriale de stat.

Īn general, nu pot fi emise recomandari standarde privind etapele de industrializare, deoarece acestea depind īn īntregime de particularitatile concrete ale unei economii. Totusi, anumite evolutii generale pot fi identificate.

La primele etape ale industrializarii ponderea agriculturii, atīt īn volumul PIB, cīt si īn utilizarea fortei de munca, scade īn favoarea sectorului secundar. Cīstigurile de productivitate īn agricultura favorizeaza eliberarea unei parti a populatiei active. Productivitatea īn industrie sporeste īntr-atīt, īncīt o parte a populatiei angajate īn acest sector se orienteaza spre tertiar. Specializarea mai īngusta creeaza conditii pentru prestarea unor servicii mai calitative. Prin urmare, o tara aflata īn tranzitie trebuie sa se orienteze spre industrializare din cauza ca:

industria este mai putin dependenta de factorii climaterici si geografici, conferind cresterii economice un caracter mai stabil si mai dinamic;

capitalizarea sectorului secundar este mai īnalta, urmata de cresterea mult mai rapida a productivitatii comparativ cu sectorul primar.

Un alt factor important pentru o industrializare echilibrata este - cīt de ciudat ar parea la prima vedere - cresterea productivitatii īn agricultura, dupa cum atesta si experienta tarilor dezvoltate. Īntr-o economie predominant agrara aceasta crestere va permite majorarea veniturilor familiilor, urmata de diversificarea cererii globale si de orientarea acesteia spre produse industriale si spre servicii. Elasticitatea cererii fata de venit la produsele alimentare este subunitara, īn timp ce la majoritatea produselor industriale ea este supraunitara, ceea ce īnseamna ca cererea la acestea din urma creste mai repede o data cu cresterea veniturilor familiei, decīt ar creste ce­re­rea la produsele alimentare.

Īn afara de aceasta, sporirea productivitatii īn agricultura va permite intensificarea schimburilor interramurale, mai ales īn cadrul complexului agroindustrial (CAI). Or, īn economia Republicii Moldova, unde legaturile tehnologice interramurale sunt deosebit de dezvoltate anume īn CAI, dezvoltarea accelerata a agriculturii va fi īnsotita de dezvoltarea ramurilor conexe (industria alimentara, masini agricole etc.).

Sporirea veniturilor īn agricultura va fi urmata de cresterea economiilor gospo­da­riilor si, o data cu acestea, va spori si predispozitia spre investirea lor īn ramurile industriale mai rentabile. Totodata, pe termen lung va īncepe un proces de transfer de forta de munca din sectorul primar īn secundar si, mai ales, tertiar. Foarte putine sunt tarile carora le reuseste industrializarea fara realizarea īn prealabil a performantelor īn agricultura. Exceptiile notabile sunt unele economii foarte deschise comertului mondial (Hong-Kong, Singapore) sau care pot reinvesti īn permanenta veniturile provenite din renta (economia petroliera a Algeriei sau a tarilor din Golful Persic).

Alt factor important al industrializarii este deschiderea spre comertul mondial prin īnlesnirea regimului vamal si cooperarea cu marile corporatii transnationale. Schimburile comerciale permit importul tehnologiilor, materiilor prime si al utilajului indispensabil. Specializarea tarilor pe sectoare, ramuri, produse duce la cresterea productiei si bunastarea tuturor partilor implicate īn schimburile comerciale. Studiile efectuate au demonstrat existenta unei corelatii foarte semnificative īntre exporturi, industrializare si cresterea economica a tarilor īn curs de dezvoltare. Aceasta se explica prin faptul ca, īn cazul deschiderii spre fluxurile economiei mondiale, devine posibila realizarea economiilor de scara, īn timp ce economia nationala este adeseori prea putin dezvoltata pentru a obtine efectele similare. Datorita exporturilor, poate fi obtinuta o mai buna utilizare a factorilor de productie si īn special a capitalului, care este tot mai mult afectat de uzura morala. Cīstigurile de productivitate se datoreaza anume aplicarii tehnologiilor moderne si sunt necesare pentru a face fata concurentei internationale. Integrarea economiilor nationale īn fluxurile comertului mondial va fi īnsotita si de o crestere a investitiilor interne si a celor straine directe. Īn afara de aceasta, s-au constatat si efectele pozitive asupra ocuparii fortei de munca si asupra nivelului salariului real. Noua repartizare a veniturilor va avea nu numai consecinte sociale benefice, dar va augmenta si cererea interna. Or, dupa cum arata studiile empirice, pīna la 90% din ratele cresterilor economice īn tarile īn curs de dezvoltare revin anume sporirii cererii interne, pe locul doi situīndu-se exporturile [29].

Pe de alta parte, industria mondiala devine tot mai integrata sub incidenta investitiilor realizate de corporatiile transnationale. Acest fenomen, de aproape o jumatate de secol, īnsoteste dezvoltarea accelerata a schimburilor comerciale. Firmele multinationale au jucat rolul principal īn industrializarea tarilor īn curs de dezvoltare din Asia si America Latina, datorita aportului incontestabil de capital si transferului de cunostinte tehnologice, administrative si organizationale pe care le-au facut, facilitīnd de asemenea extinderea īntreprinderilor mici si mijlocii specializate.

Aplicīnd teoria dezvoltarii industriale a lui Paul Romer, am putea explica īntīrzierea industriala a Republicii Moldova prin doua deficiente: cea a obiectelor si cea a ideilor [41]. Ca si īn majoritatea tarilor īn curs de dezvoltare, prima deficienta deriva din absenta investitiilor capitale si a materiilor prime. A doua provine din lipsa accesului la ideile tehnologice aplicate īn tarile dezvoltate. Pe termen lung prima poate fi solutionata, daca este acceptat un anumit comportament economic al agentilor economici si daca sunt urmarite anumite politici de catre guvern. Cea de-a doua, determinanta principala a dezvoltarii economice, este rezolvabila īntr-un termen mai scurt, avīnd la baza transferul de tehnologii de catre firmele multinationale. Īnsa accesul la tehnologiile de performanta presupune crearea anumitor conditii pentru sporirea afluxului de investitii straine īn Republica Moldova.

Pentru atragerea investitiilor straine este necesara, dar nu si suficienta crearea cadrului juridic adecvat. Īn acest domeniu trebuie sa fie formulata o strategie nationala clara, orientata spre promovarea imaginii tarii, spre atragerea investitiilor directe si spre asigurarea serviciilor de consultanta pentru investitorii straini. Obiectivele strategiei de atragere a investitiilor straine trebuie sa fie: 1) cresterea directa cantitativa a investitiilor straine directe (ISD); 2) cresterea indirecta cantitativa a ISD; 3) cresterea directa sau indirecta a calitatii ISD si 4) atragerea unui numar cīt mai mare de firme care vor concura pentru finantarea unui anumit proiect.

Statul nu trebuie sa fie direct implicat īn atragerea capitalului firmelor straine, ci doar īn crearea mediului legislativ si institutional necesar pentru acestea. Tehnicile aplicabile constau īn crearea si promovarea unei imagini favorabile a tarii, precum si īn asistenta si consultanta. Alte instrumente pentru motivarea investitorilor straini pot fi acordarea facilitatilor fiscale, crearea zonelor de liber schimb, a parcurilor industriale si a altor elemente infrastructurale, simplificarea procedurilor birocratice de īnregistrare a firmelor, garantarea proprietatii si a drepturilor de repatriere a valutei, stabilitatea politica si, nu īn ultimul rīnd, garantarea securitatii personale a investitorilor.

Pentru formarea si promovarea unei imagini favorabile a Republicii Moldova, este necesara plasarea spoturilor īn publicatiile internationale ("Financial Times", "The Economist" etc.) si pe canalele TV internationale (CNN, BBC, TV5 etc.). Pentru generarea investitiilor trebuie create camere de comert si de industrie comune cu unele tari deosebit de importante din punctul de vedere al atragerii ISD (Germania, Italia, SUA, Arabia Saudita, Israel). Īn sfīrsit, pentru asigurarea serviciilor de consultanta si informare ale investitorilor trebuie sa fie deschise centre de consultanta legislativa si investitionala pe līnga ambasade si consulate.

Experienta altor tari poate fi extrem de utila. Astfel, īn 1985 guvernul Canadei a ajuns la concluzia ca imaginea externa a tarii era inadecvata si tara nu era perceputa ca un spatiu atractiv pentru plasarea investitiilor [42]. Pentru a remedia aceasta situatie, o agentie speciala guvernamentala (Investment Canada) a alocat īn primul an 3 milioane de dolari canadieni pentru īmbunatatirea imaginii tarii īn strainatate. S-au publicat 73 de reclame de doua pagini īn peste 20 de publicatii de afaceri din SUA, Marea Britanie, Franta , Germania, Japonia si Hong-Kong; au fost tinute aproape 100 de expuneri de catre ministri sau de catre oficialii agentiei Investement Canada, 3 expuneri audiovizuale; au fost deschise doua ghisee de informare; au fost distribuite comunicate de presa si au fost organizate cīteva zeci de conferinte de presa. Īn al doilea an, accentul a fost deplasat de pe formarea imaginii pe generarea ISD. Au fost publicate prospecte care contineau informatia referitoare la principalele firme care erau īn cautarea partenerilor straini, au fost publicate proiecte de investitii ale firmelor canadiene, iar la ambasade au fost numiti consilieri pentru atragerea ISD.

Pot fi identificate mai multe efecte ale procesului de industrializare, īn functie de īntīrzierea cu care acestea se manifesta, de perioada de timp pentru care apar, de efectele de modificare structurala pe care le induc īn economie etc. Principalele efecte sunt fortificarea sectorului tertiar (serviciilor) si uniformizarea veniturilor.

Cresterea ponderii serviciilor īn PIB si īn structura fortei de munca pe masura avansarii procesului de industrializare se explica prin specializarea tot mai īngusta a īntreprinderilor industriale si prin recurgerea acestora la serviciile exterioare (publicitate, informatica, securitate etc.). Elasticitatea cererii din punctul de vedere al venitului fata de servicii este īnsa mai īnalta ca cea fata de produsele manufacturiere, iar cresterea veniturilor, de obicei, este īnsotita de sporirea ponderii serviciilor īn PIB. Urbanizarea, care este un alt efect al industrializarii, determina, de asemenea, dezvoltarea serviciilor publice cum ar fi politia, justitia, cultura, administrarea etc. Dat fiind faptul ca sectorul tertiar este ultimul care resimte sporirea productivitatii muncii, īn el īsi gaseste aplicare forta de munca eliberata din īntreprinderile industriale si agricole.

Revenind la rolul statului īn industrializare, trebuie sa spunem ca discutiile care se poarta īn jurul acestui subiect nu sunt nici pe departe terminate. Dupa predominarea conceptelor liberale īn mijlocul anilor 80, īn deceniul noua s-a facut remarcabila o revenire la politicile interventioniste, unul dintre indicatorii cei mai elocventi ai acestuia fiind accesul la putere al democratilor īn SUA. Anii 90 au fost pentru economistii specializati īn dezvoltare un deceniu-test. Desi conceptele keynesiste revin pe scena, cele mai multe tari īn curs de dezvoltare au abandonat tendintele lor centralizatoare si au manifestat mai multa īncredere īn fortele pietei. Experienta "tigrilor asiatici" arata ca acestea nu au putut sa se dezvolte fara interventia statala, care īnsa a fost foarte atent orientata. Guvernele lor s-au implicat foarte putin īn calitate de producatori industriali, distribuitori sau monopolisti, orientīnd eforturile mai mult spre infrastructura, educatie, sanatate si securitate sociala. Formula noua a fost denumita neointerventionism si a fost inspirata din practicile economice ale Taiwanului sau ale Coreei de Sud, care au utilizat preturile pentru directionarea investitiilor catre ramurile cele mai productive si strategic mai importante, au extins capacitatile tehnologice, au asigurat stabilirea relatiilor cu firmele straine si au dat impulsul initial sectoarelor-cheie ale economiilor nationale [29]. Preluarea acestor experiente pozitive, cu ajustarea lor la realitatile perioadei de tranzitie, ar putea fi extrem de benefica si pentru Republica Moldova care are avantaje determinate anume de dimensiunile ei politice si economice mici. Īn primul rīnd, ea are mai multe instrumente accesibile pentru a actiona īn domeniul politicilor industriale. Īntr-adevar, pe de o parte, eforturile guvernelor īn domeniul politicilor economice deocamdata nu-si gasesc o contra-greutate serioasa īn persoana firmelor mari, a sindicatelor dezvoltate sau a presei independente. Pe de alta parte, Republica Moldova īnca nu este integrata īn economia mondiala si, prin urmare, este mai independenta īn domeniul politicilor economice. Poate fi demonstrat ca exista o corelatie ce atesta ca, cu cīt o tara este mai importanta īn relatiile internationale, cu atīt ea are mai putine instrumente pentru a influenta propria economie.

Īn acest context, poate fi utila experienta noilor tari industrializate din Asia. Ideea esentiala care a ghidat guvernele lor reformatoare a fost ca statul trebuie sa actioneze īmpreuna cu piata si nicidecum contra acesteia. Spre exemplu, īn Taiwan ajutoarele financiare sau scutirile fiscale nu sunt acordate permanent īntreprinderilor, ci doar īn baza īndeplinirii anumitelor criterii de eficienta. Experienta Taiwanului arata ca politica industriala nu trebuie sa fie conceputa independent de comertul extern, deoarece o protejare excesiva ar izola economia nationala si ar cauza reducerea ineficientei. Liberalizarea treptata a importurilor provoaca scaderea costurilor si amelioreaza situatia firmelor nationale. O politica selectiva trebuie sa īncurajeze exporturile, protejīnd īn acelasi timp sectoarele care au potential de dezvoltare independenta.

Un alt exemplu de transformare economica reusita este industrializarea Japoniei care, datorita unei cresteri economice fenomenale, a realizat trecerea de la un sistem de piata feudal la statutul sau actual de lider economic si tehnologic mondial. Dar ingredientele succesului japonez sunt, īn primul rīnd, de ordin cultural. Combinarea celor doua religii - sintoismul si confucianismul - a furnizat o forta ideologica capabila sa solutioneze problemele de ordin economic si social. Aceste religii explica setul de valori traditionale care a determinat succesul experimentului japonez: munca, disciplina, repulsia fata de inegalitati, coeziunea de grup, reteaua de obligatii reciproce care creeaza legaturi de familie īn cadrul unei īntreprinderi. Competitia exista īntre firme, dar mult mai putin decīt īntre indivizi, ceea ce favorizeaza integrarea sociala a acestora [idem]. Un alt punct forte al reformei japoneze este implementarea unei strategii economice pe termen lung dupa revolutia din 1867: un stat-īntreprinzator īn primele decenii de industrializare, favorizarea īntreprinderilor mici īn sectoarele industriei usoare, orientarea la pietele externe si accentul pus pe educatie. Dupa o reforma agricola fortata, a urmat crearea unui sistem capitalist foarte specific, care s-a tradus īn particular prin cooperarea dintre Ministerul Industriei si Comertului Exterior, conglomeratele industriale si casele de comert extern japoneze; prin refuzul investitiilor externe si prin crearea unui sistem vamal protectionist. Ministerul Industriei si Comertului Exterior a decis sa stabileasca īn Japonia un set de industrii care, din punctul de vedere al analizelor economice traditionale, bazate pe costurile comparate, ar parea cel mai putin adaptate la conditiile si resurselor japoneze - siderurgia, rafinariile petroliere, industria chimica, mecanica grea, automobilele, iar mai tīrziu electronica si informatica - si care necesita investitii capitale si resurse umane foarte calificate. Din punct de vedere static, īncurajarea acestor sectoare, īntr-adevar, vine īn contradictie cu logica economica. Dar īn termeni strategici, anume īn aceste sectoare elasticitatea fata de venit este mare, progresul tehnologic este rapid, iar productivitatea muncii este extrem de ridicata.

Experienta tarilor scandinave, de asemenea, ar putea fi preluata de Republica Moldova, deoarece īn secolul XIX ele aveau toate caracteristicile specifice tarilor subdezvoltate. Dar, aplicīnd o strategie de deschidere catre economia mondiala, bazata pe folosirea resurselor naturale locale (lemn, fier, produse agricole prelucrate), scandinavilor le-a reusit o industrializare echilibrata si durabila. Alte elemente ale succesului lor rezida īn stabilitatea politica si īn consensul realizat īntre guvern, sindicat si patronat, accentul fiind pus pe educatia tehnica si crearea firmelor mari care, desi detineau monopolul numai pe anumite segmente ale pietei nationale, au devenit capabile sa reziste concurentei internationale.

Conditiile pe care le impune economia mondiala si oportunitatile oferite de progresul tot mai rapid al mijloacelor de comunicare si al celor informatice induc schimbari importante īn aceste scheme de dezvoltare industriala. Politicile industriale de astazi pot si sa nu urmeze īn mod obligatoriu modelul liniar al lui Rostow sau teoria marxista a acumularii capitalului. Obstacolele industrializarii, cum ar fi lipsa unui spirit de initiativa, lipsa capitalului, nivelul slab de calificare, agricultura arhaica, pot fi depasite. Pentru aceasta poate fi preluata experienta bancilor populare din Germania, rolul statului antreprenor īn Japonia, apelul la expertii straini si transferul de tehnologii. Īn afara de aceasta, modelele teoretice si experientele practice ale tarilor dezvoltate n-ar rezista aplicarii īn Republica Moldova, īn virtutea caracteris­ticilor foarte speciale ale economiei acesteia. si anume:

 reforma agrara incorecta, care este o bariera īn calea dezvoltarii industriale;

 caracterul arhaic al institutiilor, care este extrem de rezistent la schimbarile impuse de regulile economiei de piata si ale sistemelor democratice;

 primele doua bariere au creat situatia īn care nu se mai poate conta pe jocul liber al preturilor pentru repartizarea adecvata a resurselor, din cauza elasticitatii scazute a ofertei si a cererii: oferta interna este rigida datorita institutiilor si infrastructurii arhaice; cererea interna fata de produsele manufacturiere straine este rigida datorita absentei substituentilor nationali;

 cererea straina fata de produsele agricole ale Republicii Moldova este rigida si nu reactioneaza la modificarea veniturilor, īn timp ce elasticitatea cererii consumatorului intern este ridicata fata de produsele de import;

 toate acestea au drept rezultat persistenta tensiunilor inflationiste si o tendinta permanenta de dezechilibrare a balantei de plati;

 sectorul industrial depinde īn mare parte de furnizarea materiilor prime si a energiei;

 politica monetara promovata de Banca Nationala a Moldovei īnrautateste mediul investitional.

Datorita acestor particularitati, conceptul de crestere economica a Republicii Moldova este deosebit de cel de dezvoltare economica a ei, deoarece nu este suficienta doar majorarea PIB. Este necesara si modificarea structurii acestuia, a tehnologiilor si a structurilor de productie. Īn plus, se impun si anumite prioritati temporare ale politicilor industriale, urmīnd sa fie dezvoltate mai īntīi industriile usoare, mai apoi cele ale bunurilor intermediare si, īn sfīrsit, sa fie resuscitate si dezvoltate industriile bunurilor de capital. Respectarea acestui lant va anticipa si va grabi efectele pozitive ale unei industrii dezvoltate asupra cresterii economice, dupa cum demonstreaza si corelatiile depistate īntre ratele de crestere industriala si cele ale PIB. Analizele econometrice arata ca cresterea industriala este cauza, iar cresterea PIB este efectul. Cresterile īn sectorul agrar si al serviciilor vor fi antrenate de acum de cresterea PIB.

Pentru a putea formula īntr-o maniera cīt mai realista actiunile necesare pentru restructurarea industriei moldovenesti, īn contextul perspectivelor de integrare europeana, este necesara īntelegerea realitatilor europene īn acest sector.

Industria europeana ramīne a fi una dintre primele din lume, dar criza īn care a intrat acum doua decenii devine tot mai accentuata. Ponderea industriei īn totalul PIB este īn continua scadere. Desi acesta este un fenomen global, specific tuturor tarilor dezvoltate, el se manifesta mai pregnant īn tarile Uniunii Europene. Spre deosebire de Europa, rivalii sai - Japonia si SUA - īsi mentin ponderea industriei īn PIB [31].

De la bun īnceput ar trebui sa mentionam absenta unei politici industriale coerente si explicite a Uniunii Europene. Spre deosebire de agricultura, domeniu īn care implicatiile politicilor comunitare mai sunt de o amploare incontestabila, industria beneficiaza de o atitudine mai liberala. Cu exceptia extragerii si prelucrarii carbunelui si producerii otelului - primele ramuri reglementate la nivel comunitar - dinamicele īn sectorul industrial sunt dictate de comportamentul firmelor producatoare si al autoritatilor nationale. Dupa cum prevedea Tratatul de la Roma, industria europeana va ramīne un domeniu īn care fortele pietei trebuie sa se manifeste liber.

Spre deosebire de acest Tratat, Actul European Unic recunoaste necesitatea cooperarii īntreprinderilor īn materie de cercetare si dezvoltare. Aceasta necesitate este confirmata de Tratatul de la Maastricht si, prin urmare, īn mod implicit, se lasa de īnteles ca, la nivelul comunitar, se vor exercita anumite influente si asupra industriei europene.

Dar si fara aceasta, institutiile Uniunii Europene au posibilitati de interventie indirecta īn domeniul industrial. Comisia UE poate folosi instrumentele sale juridice pentru a impune uniformizarea standardelor tehnice si pentru a sustine cooperarea dintre firmele producatoare. Chiar adoptarea celor patru libertati a urmarit reducerea costurilor, rationalizarea modelelor de gestionare sub presiunea unei concurente mai ample, intensificarea fluxului de rationalizari tehnice si de inventii, specializarea si cresterea investitiilor.

De asemenea, o serie īntreaga de politici colaterale influenteaza industria prin intermediul celor mai diverse canale. Politica energetica comuna, care de mai mult timp are ca obiectiv principal reducerea dependentei energetice a economiei, afecteaza industria Uniunii Europene. Politica comuna īn domeniul transporturilor are si ea impact asupra domeniului industrial, deoarece contribuie la liberalizarea traficului intracomunitar si la dezvoltarea unei infrastructuri de transport care va facilita dezvoltarea industriala prin reducerea costurilor. Iar politica comerciala determina gradul de deschidere a pietei comune fata de tarile terte si, prin instituirea unor politici valutare si vamale unice, influenteaza exporturile europene.

Criza īn care se afla acum industria europeana nu poate fi explicata numai de mediul inflationist, de influenta socurilor petroliere sau de concurenta sporita din partea producatorilor asiatici. Cauza principala consta īn īntīrzierea adaptarilor structurale ale industriei europene. Ramurile industriale clasice, traditionale pentru Europa, sunt īn declin din cauza supraproductiei, iar cele noi nu sunt suficient de dezvoltate. De aceste scaderi este legata si rata īnalta a somajului european. Criza a scos īn lumina fragilitatea producatorilor europeni fata de concurentii lor japonezi si americani. Europenii au nevoie ca niciodata sa-si restructureze nucleele industriale ale UE si sa revada politicile īn acest domeniu. Specializarea industriala, probabil, va fi revazuta si modificata, deoarece ea nu este adaptata la structura cererii mondiale, fiind orientata predominant catre productia care manifesta o crestere redusa a cererii (siderurgie, textile, construirea navelor), mai putin catre produsele cu crestere medie a cererii (masini industriale, mijloace de transport, industria agroalimentara) si foarte putin catre industriile cu o crestere rapida a cererii (industriile biotehnologiilor de vīrf, a tehnologiilor de comunicare si de transmitere rapida a informatiei s.a.).

Aceasta "mediocritate" industriala se manifesta diferit īn cadrul tarilor UE. Ea este vizibila īn Marea Britanie si, deocamdata, nu este o problema pentru Olanda. Unele tari care initial aveau pozitii mai dezavantajate īncep sa depaseasca criza. Astfel, cu eforturi financiare si politice deosebite, francezilor le-a reusit o specializare īn domeniul tehnologiilor de vīrf (energia nucleara, aeronautica, trenurile de mare viteza, biotehnologiile etc.). Dar aceasta nu este suficient pentru a ameliora situatia care se prezinta critica la nivel comunitar.

Posibilitatile pentru protejarea industriei sunt considerabil limitate, deoarece tarile europene sunt obligate sa respecte nu numai acordurile proprii - destul de liberale, dupa cum am mai spus -, dar si o serie de alte documente multilaterale. Īn particular, este vorba de acordurile semnate īn cadrul OMC, care interzic aplicarea barierelor vamale netarifare si a contingentarii importurilor. Din aceasta cauza, organismele europene tot mai mult apeleaza la normele tehnice si la standardele industriale pe care trebuie sa le respecte un produs manufacturier importat īn Uniunea Europeana.

Prin urmare, una dintre barierele foarte serioase īn comertul Republicii Moldova cu Uniunea Europeana va fi standardizarea, certificarea si evaluarea calitatii. Aceasta problema se va accentua o data cu extinderea UE catre tarile Europei Centrale si de Est si poate limita posibilitatile de promovare si a marfurilor industriale moldo­ve­nesti pe pietele europene. Īn afara de aceasta, tot mai pe larg este aplicata practica verificarii suplimentare de catre Comisia Europeana a calitatii produselor provenite din tarile terte. Esenta problemei consta īn conditia verificarii calitatii marfii la etapa de producere, ceea ce presupune īnregistrarea īntreprinderilor care exporta diverse tipuri de produse īn Uniunea Europeana. Listele īntreprinderilor īnregistrate si licentiate trebuie sa fie aprobate de catre Comisie, care-si rezerva dreptul de a face vizite de inspectie pentru a clarifica starea reala de lucruri la aceste īntreprinderi.

Concluzii si recomandari

1. Īn prezent industria europeana resimte o criza interna serioasa, care se explica nu atīt prin mediul inflationist si prin influenta socurilor petroliere, cīt prin concurenta sporita din partea producatorilor japonezi si a celor din noile tari industrializate. si-a spus cuvīntul absenta sau īntīrzierea adaptarilor structurale ale industriei europene. Ramurile industriale clasice, traditionale pentru Europa, sunt īn declin din cauza supraproductiei, iar cele tehnologic avansate nu sunt suficient de dezvoltate. Criza a evidentiat fragilitatea si lipsa de competitivitate a producatorilor europeni fata de concurentii lor japonezi si americani. Din aceasta cauza, europenii au nevoie acum, ca niciodata, sa-si restructureze nucleele industriale ale UE si sa revada politicile īn acest domeniu, deoarece specializarea industriala nu este adaptata la structura cererii mondiale, fiind orientata predominant la productia caracterizata printr-o crestere redusa a cererii (siderurgie, textile, construirea navelor), mai putin la produsele cu crestere medie a cererii (masini industriale, mijloace de transport, industria agroalimentara), si foarte putin la industriile cu o crestere rapida a cererii (industriile biotehnologiilor de vīrf, a tehnologiilor de comunicare si de transmitere rapida a informatiei etc.).

2. Īn UE nu exista deocamdata o politica industriala coerenta si explicita. Spre deosebire de agricultura, domeniul industrial beneficiaza de o atitudine mai liberala a Comisiei UE. Prin urmare, cu exceptia notabila a carbunelui si otelului, dinamicele īn sectorul industrial sunt dictate nu atīt de deciziile politicienilor UE, cīt de comportamentul firmelor producatoare si al autoritatilor nationale.

Pentru producatorii industriali din Republica Moldova situatia creata īn domeniul industrial īn UE poate fi avantajoasa. Īn primul rīnd, criza industriala europeana este favorabila promovarii anumitelor produse moldovenesti pe pietele europene si orientarea eforturilor de restructurare industriala spre produsele tehnologiei de vīrf. Īn al doilea rīnd, absenta unei politici industriale europene presupune existenta anumitor posibilitati suplimentare pentru promovarea produselor nationale, deoarece, īn conformitate cu tratatele europene si cu unele documente inter­nationale, nu pot fi instituite bariere tarifare sau calitative la importurile marfurilor industriale īn UE

3. Īn pofida absentei unei politici industriale comunitare, institutiile UE au posibilitati de interventie indirecta īn domeniul industrial. Comisia UE poate folosi instrumente juridice pentru a impune uniformizarea standardelor tehnice si pentru a sustine cooperarea dintre firmele producatoare. UE, de asemenea, poate folosi cu destinatie industriala instrumentele financiare din cadrul programelor de sustinere a dezvoltarii regionale. Īn plus, politicile colaterale - politica energetica, politica īn domeniul transporturilor, politica comerciala - influenteaza industria prin intermediul celor mai diverse canale.

Prin urmare, īn negocierea contractelor si acordurilor cu partenerii europeni, guvernantii si producatorii moldoveni trebuie sa studieze atent toate aspectele revelatorii ale politicilor colaterale si ale politicilor regionale cu implicatii asupra industriei.

4. Din cauza deficientelor industriei europene, politicienii īncearca sa o protejeze, apelīnd la normele tehnice si la standardele industriale pe care trebuie sa le respecte un produs importat īn UE. O alta practica folosita de europeni pentru protejarea suplimentara a industriei este verificarea calitatii marfii la etapa de producere, ceea ce presupune īnregistrarea īntreprinderilor care exporta diverse tipuri de produse īn UE.

Prin urmare, pentru Republica Moldova una dintre barierele foarte serioase īn comertul cu tarile UE poate fi standardizarea, certificarea si evaluarea calitatii. Aceasta problema se va accentua o data cu extinderea UE catre tarile Europei Centrale si de Est si poate limita posibilitatile de promovare si a marfurilor moldovenesti pe pietele europene. Alt aspect dificil este legat de necesitatea aprobarii de catre Comisia UE a listelor īntreprinderilor exportatoare īnregistrate si licentiate. Comisia UE īsi rezerva dreptul de a face vizite de inspectie pentru a clarifica starea reala de lucruri la aceste īntreprinderi.

5. Empiric poate fi demonstrat ca interventiile guvernamentale pot avea un rol extrem de important pentru compensarea imperfectiunilor unei economii aflate īn tranzitie. Dupa cum ne demonstreaza exemplele Japoniei, Coreei, Taiwanului, tarilor latino-americane, scandinave etc., pentru ramurile industriale definite drept prioritare trebuie sa fie create conditii deosebit de prielnice pentru dezvoltare.

Identificarea si sustinerea acestor ramuri poate genera anumite impulsuri extrem de benefice pentru īntreaga economie a Republicii Moldova. Īn nici un caz nu trebuie considerat īnsa ca aceasta recomandare ar avea ceva comun cu economia de comanda. Pur si simplu, trebuie valorificate posibilitatile legate de existenta economiilor de scara, a legaturilor interramurale pe care le īntretin si a efectelor pe care le au asupra stabilitatii preturilor producatorilor.

6. O tara poate fi considerata industrializata daca īndeplineste trei criterii: ponderea populatiei angajate īn industrie este, cel putin, de 10% din totalul populatiei active; industria contribuie, cel putin, cu 25% la valoarea totala a PIB; productia manu­fac­turiera detine cel putin 60% din productia industriala.

RM nu poate pretinde la statutul de tara industrializata, deoarece ponderea industriei īn PIB este īn continua scadere. Cota-parte a industriei īn PIB s-a redus de la 39% īn 1993 la 25% īn 1995 si la 16% īn 1999, manifestīndu-se tendinte de scadere a acestor valori si pe viitor. Īn afara de aceasta, ponderea populatiei ocupate este destul de mica, circa 20% īn 1999 (īmpreuna cu ramura constructiilor), si acest indice are tendinta de descrestere.

7. Industrializarea are efecte benefice asupra economiei, deoarece, īn primul rīnd, industria este mai putin dependenta de factorii spatiali; īn al doilea rīnd, se realizeaza o capitalizare mai īnalta a sectorului secundar, urmata de cresterea mult mai rapida a productivitatii comparativ cu sectorul primar si, īn sfīrsit, beneficiind de transferul de tehnologii industriale, sectorul secundar confera cresterii economice un caracter mai stabil si mai dinamic.

Sursa primara a unui proces de industrializare echilibrata īn RM este cresterea productivitatii īn agricultura, care va permite majorarea veniturilor familiilor, urmata de diversificarea cererii globale. Sporirea productivitatii agricole intensifica schim­bu­rile interramurale si comunica impulsul initial pentru dezvoltarea ramurilor si sub­ra­murilor conexe, atīt īn amonte, cīt si īn aval (industria furajera, alimentara, a masi­ni­lor agricole etc.). Daca industrializarea se va realiza corect, adica daca īn primul rīnd vor fi alese corect ramurile prioritare, va creste predispozitia spre inves­ti­rea īn ramurile industriale mai rentabile, iar pe termen lung va īncepe un transfer de forta de munca de la sectorul primar la cel secundar si, mai ales, tertiar.

8. Deficitul de resurse financiare poate fi compensat prin transferul de cunostinte si tehnologii de catre firmele multinationale. Pentru a valorifica aceste posibilitati, este necesara crearea unui mediu investitional deosebit, care ar permite retinerea si utilizarea eficienta a capitalului local si atragerea investitiilor straine.

Accesul la tehnologiile de performanta presupune crearea anumitor conditii pentru sporirea afluxului de investitii straine īn RM. Strategia de atragere a investitiilor straine trebuie sa aiba drept premise patru variabile fundamentale:

 produsul - Republica Moldova, cu o anumita asezare geografica, cu avantajele, dezavantajele si riscurile pe care le comporta;

 pretul - efortul pe care trebuie sa-l depuna investitorul pentru a initia si a desfasura o activitate īn Republica Moldova;

 perspectiva - posibilitatile strategice pe care le va avea investitorul atunci cīnd economia se va restabili;

 promovarea - ansamblul de activitati de informare si consultare a investitorului strain.

Obiectivele acestei strategii trebuie sa fie: 1) cresterea directa cantitativa a investitiilor straine directe (ISD); 2) cresterea indirecta cantitativa a ISD; 3) cresterea directa sau indirecta a calitatii ISD si 4) atragerea unui numar cīt mai mare de firme care vor concura pentru finantarea unui anumit proiect.

2.3. Integrarea si capacitatea de concurenta a producatorilor
din Republica Moldova

Politica de concurenta a Uniunii Europene are un rol extrem de important pentru dezvoltarea pietei interne. Tratatul de la Roma stipula īn articolul 3 ca tarile semnatare vor tinde la "stabilirea unui regim care sa asigure nerestrictionarea concurentei īn cadrul Pietei Comune" [4]. Prin intermediul tratatelor comunitare care au fost semnate pīna īn prezent s-au conturat cele doua dimensiuni ale conceptului de concurenta acceptat de UE si care se bazeaza, respectiv, pe principiul liberei concurente si pe principiul neinterventiei statului īn favoarea agentilor sai economici.

Dar o decizie a Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene preciza ca "principiul libertatii īn comert nu trebuie considerat īntr-o maniera absoluta, ci trebuie supus unor anumite limite justificate de interesele generale urmarite de Comunitate" [idem]. Respectarea principiilor liberei concurente este supravegheata de organele comunitare, cele nationale avīnd sarcina, īn conformitate cu articolul 5 al Tratatului de la Roma, de a lua toate masurile necesare pentru buna si libera functionare a Pietei Comune si de a nu admite prin propriile lor actiuni īncalcarea principiului de neinterventie guvernamentala īn mecanismele pietei.

Politica europeana a concurentei interzice practicile de acordare a ajutoarelor publice altor agenti economici, deoarece aceste masuri ar īncalca īn mod flagrant principiul liberei concurente. Din contra, guvernele nationale trebuie sa interzica orice practica de fixare a preturilor prin realizarea īntelegerilor prealabile īntre producatori, de divizare a pietei pe principii geografice, de creare a cartelurilor, de abuz al situatiei de dominatie relativa a unui producator pe piata si de realizare a fuziunilor sau achizitiilor care ar afecta functionarea principiului liberei concurente.

Īn acelasi timp, nu putem afirma ca īn Uniunea Europeana au fost implementate principiile pure ale teoriei liberale si ca "mīna invizibila" guverneaza economia europeana. Experienta arata ca uneori īntelegerile dintre producatori sau acordarea ajutoarelor de stat pot crea conditii extrem de prielnice pentru aparitia inovatiilor, pentru transferul de tehnologii si pentru asanarea unei ramuri aflate īn criza.

Politica de concurenta a Uniunii Europene vizeaza doua obiective: eficacitatea si coerenta. Prin eficacitate, se are īn vedere ca īntreprinderile sunt plasate īn situatia īn care ele trebuie sa poata dovedi propria lor initiativa economica. Pe de alta parte, ele sunt constrīnse sa caute īn permanenta un nivel mai īnalt de eficacitate si competitivitate. Cel de-al doilea obiectiv, coerenta, consta īn mentinerea unei coeziuni, astfel īncīt politica de concurenta sa nu afecteze nicidecum pozitiile si conduita adoptata de Uniunea Europeana īn raport cu membrii si cu tarile terte.

Ţinīnd cont de acestea, ajungem la concluzia ca, pentru ca Republica Moldova sa se apropie de standardele europene īn domeniul concurentei, sunt necesare anumite actiuni orientate spre īmbunatatirea capacitatilor de concurenta libera si deschisa de care, īntr-o foarte mare masura, depinde asocierea la Uniunea Europeana, si anume:

 anularea progresiva a monopolurilor de stat īn infrastructura agricola si a celor cu caracter comercial;

 anularea practicilor de acordare preferentiala sau colaterala a creditelor sau de contractare a lucrarilor;

 interzicerea oricaror forme de īntelegeri īntre īntreprinderi, care distorsioneaza concurenta si controlul de stat asupra modalitatilor de utilizare a pozitiilor dominante pe piata;

 anularea ajutoarelor publice īn domeniile care nu sunt de importanta primordiala pentru dezvoltarea economica;

 asigurarea ca īntreprinderile care au capital de stat sau cele care au anumite drepturi speciale functioneaza īntr-o maniera care nu afecteaza concurenta;

 este foarte importanta asigurarea unei transparente maximale īn domeniul subventiilor de stat, a privatizarilor, a mecanismelor de organizare a tenderelor si de acordare a subventiilor.

Producatorii industriali īn prezent nu au absolut nici o posibilitate de a rezista concurentei europene, deoarece involutiile cantitative si calitative ale industriei impun revederea structurii si specializarii industriale. si, īn pofida deficientelor pe care le resimt producatorii agricoli, anume ei detin mai multe avantaje si, pe termen mediu, ar putea fi mai capabili sa reziste presiunii concurentiale pe piata europeana.

Situatia se complica prin faptul ca Uniunea Europeana este ceva mai mult decīt o simpla uniune economico-monetara. Ea aspira sa devina uniunea politica a unor state care īmpartasesc aceleasi valori democratice si liberale, pe al caror teritoriu ar circula liber capitalul si forta de munca. Anume datorita acestor perspective - destul de sensibile la coeziunea interna si la extindere - institutiile europene privesc suspicios aspiratiile de integrare europeana ale unor tari din CSI si din Europa de Sud-Est. Īn afara de aceasta, nu sunt suficient de clare nici implicatiile pe planul relatiilor internationale ale aderarii unor tari atīt de sarace, aflate īn zona intereselor strategice ale Rusiei. Ramīne īnsa de vazut cum se va schimba atitudinea europenilor fata de Republica Moldova īn viitor, tinīnd cont de preluarea de catre comunistii de orientare prorusa a puterii politice.

Īn privinta unor tari, cum este Republica Moldova sau Romānia, apar si alte probleme spinoase. Aceste tari īntrunesc conditii climaterice si pedologice extraordinar de favorabile dezvoltarii lor agricole. Īnsa deocamdata ele sunt incapabile sa fructifice din plin aceste avantaje comparative, deoarece nu dispun nici de tehnologii agricole performante, nici de deprinderile de management si logistica necesare pentru promovarea produselor agricole si agroalimentare pe pietele externe. Dar, cu timpul, aceste decalaje vor fi depasite si atunci - cred politicienii europeni - Uniunea Europeana se poate pomeni la frontierele sau la periferiile sale cu niste concurenti capabili sa submineze efectele politicii agrare comune.

Prin urmare, din perspectiva sectorului agrar, aderarea la Uniunea Europeana este avantajoasa Republicii Moldova, mai ales daca tinem cont de faptul ca Uniunea Europeana este cea mai mare piata integrata din lume (370 mil. locuitori), pe care se realizeaza mai mult de 20% din comertul mondial. Ţarile Uniunii Europene sunt solvabile, detin un potential tehnologic extraordinar si posibil de preluat.

Īn acelasi timp, alaturi de avantajele comparative incontestabile ale producatorilor agricoli moldoveni, ei au anumite puncte slabe, care deriva atīt din situatia macroeconomica, cīt si din starea precara īn care se afla majoritatea gospodariilor agricole si anume:

 nu s-a cristalizat īnca traditia institutiei proprietarului;

 este foarte mare ponderea fortei de munca angajata īn agricultura;

 structura gospodariilor agricole nu a evoluat īn mod organic de la colhozurile sovietice la formele democratice de organizare a muncii agricole, fapt ce comporta puternice contradictii interne īntre intentiile de reforma si dificultatile tehnico-materiale;

 traditional este foarte scazuta rentabilitatea productiei agricole si a industriei prelucratoare si alimentare; drept urmare, multe īntreprinderi din ramura industriei alimentare sunt īn pericol de a da faliment;

 productia agricola nu este prelucrata prin intermediul proceselor tehnologice de transformare considerabila, astfel īncīt exportul este reprezentat de marfuri obisnuite, necompetitive;

 datorita tehnologiilor agricole depasite, este extrem de redusa productivitatea muncii; īn acelasi timp, nu se manifesta suficient de puternic īnclinatia spre modernizare si tehnologizare a proceselor agricole si de prelucrare a materiilor agricole;

 nu exista norme de functionare a pietei agricole si nu exista īnca o bursa agricola; consecinta primara a acestei stari de lucruri este asimetria informationala si pastrarea pozitiilor de monopol ale statului si ale unor companii specializate īn achizitionarea produselor agricole;

 īn rīndul tarilor europene, Republica Moldova este pe unul dintre ultimele locuri īn ceea ce priveste dotarea tehnico-materiala si, mai ales, īn ceea ce priveste infrastructura agricola; aceasta trebuie revazuta si renovata astfel īncīt sa fie create posibilitati nu doar pentru producere si stocare, ci si pentru realizarea adecvata;

 sunt foarte mari pierderile care deriva din asimetria informationala, din lipsa canalelor de comunicare rapida si din insuficienta drastica a nivelului de informatizare a acestui sector; pentru constituirea unei infrastructuri adecvate, suportul companiilor private nationale nu este suficient, statul urmīnd sa aiba un rol decisiv īn identificarea finantatorilor externi si īn finantarea din resursele proprii a proiectelor īn domeniul infrastructurii.

Aceste neajunsuri pot fi īnlaturate doar prin intermediul unei politici agrare coerente si prin restructurarea adecvata a īntregului complex agroindustrial. Uniunea Europeana accepta doar economii similare cu cele europene. Republica Moldova īsi va putea constitui un atare sistem economic numai dupa ce proprietarul agricol va deveni cu adevarat interesat īn realizarea productiei la preturi favorabile lui. Din pacate, mai persista īnca situatia, cīnd producatorii agricoli pot livra productia doar cītorva fabrici producatoare, care profita de pozitia lor pentru a achizitiona materiile agricole la preturi derizorii.

Īn Uniunea Europeana unul dintre instrumentele principale de interventie comunitara este sistemul de reglementare al pietelor agricole, care le garanteaza producatorilor europeni realizarea productiei la preturi rezonabile. Functionarea pietei agrare din Republica Moldova trebuie sa fie adusa la standardele europene īn domeniul garantiilor de stat īn agricultura, subsidiilor la export si limitarii importurilor. Īn prezent, Republica Moldova nu dispune de resurse financiare suficiente pentru a se apropia de nivelul european al subsidiilor de stat īn agricultura, deoarece numai cresterea productivitatii agricole poate duce la majorarea profiturilor. Aceasta se va realiza prin cresterea treptata a preturilor de realizare a produselor agricole, a caror dinamica īn Republica Moldova determina īn mare masura evolutia inflatiei.

Capacitatea de concurenta a produselor agricole nu este determinata doar de conditiile naturale, de amplasarea geografica, de nivelul subsidiilor acordate si de costurile de productie, ci si de gradul de prelucrare a materiilor agricole, de activitatea si de gradul de dezvoltare a retelelor de achizitionare, de prelucrare si de distributie, de activitatea firmelor comerciale si de nivelul de dezvoltare a infrastructurii īn general. Prin urmare, insuficienta dezvoltarii industriei alimentare poate complica folosirea si dezvoltarea avantajelor comparative, iar īn conditiile actuale poate īmpiedica pīna si realizarea marfurilor pe piata interna. Actualmente, industria alimentara este caracterizata de subdezvoltarea tehnica, de activitatea insuficienta sau de inexistenta departamentelor de marketing īn gospodariile agricole, de inaccesibilitatea creditului bancar si de caracterul rigid al ofertei agricole. Problemele prioritare sunt:

 interesarea proprietarilor agricoli īn realizarea marfurilor pe piata externa si defavorizarea autoconsumului;

 implementarea modelelor noi de management īn gospodariile agricole mari;

 monitorizarea conjuncturii pe piata interna, regionala si europeana;

 elaborarea si implementarea tehnologiilor agricole performante;

 asigurarea accesului facil la piata de capital.

Daca nu se vor face investitiile de rigoare si īn industria alimentara, integrarea īn Uniunea Europeana poate fi destul de riscanta, deoarece producatorii nationali vor pierde chiar si piata interna. Īn comparatie cu tarile Uniunii Europene, un dezavantaj al agriculturii moldovenesti īl constituie situatia financiara extrem de precara a sectorului. Producatorii agricoli din UE beneficiaza de reduceri si vacante fiscale, de rate reduse la credite, de asigurarea sociala si de subventii, atīt la nivelul national, cīt si la cel comunitar. De aceea, principiul de baza al politicii fiscale fata de producatorii nostri agricoli trebuie sa fie impozitarea moderata, īn acord cu rentabilitatile economice reduse īn acest sector. Īn afara de aceasta, experienta extinderilor precedente atesta ca tarile care au aderat la Uniunea Europeana, īn schimbul deschiderii economiilor lor, implicau tarile mai dezvoltate si mai industrializate īn finantarea dezvoltarii agricole, apelīnd si la fondurile structurale ale UE.

Reorientarea la pietele europene de desfacere nu trebuie sa īnsemne ignorarea pietelor traditionale din est, piete avantajoase prin faptul ca pe ele īn permanenta se resimte necesitatea produselor agricole, fiind relativ apropiate geografic. Mai mult ca atīt, pozitiile producatorilor moldoveni pe aceste piete trebuie sa fie fortificate, tinīnd cont de potentialul lor enorm. Īn acelasi timp, trebuie de considerat faptul ca pe aceste piete consumatorii sunt insolvabili. De aceea, politica economica externa trebuie sa aiba drept premise posibilitatile Republicii Moldova pe pietele europene.

Concluzii si recomandari

1. Politica europeana a concurentei interzice practicile de acordare a ajutoarelor publice altor agenti economici, deoarece aceste masuri ar īncalca īn modul cel mai evident principiul liberei concurente.

Prin urmare, pentru Republica Moldova poate fi de importanta strategica īntrebarea: dat fiind faptul ca aproape jumatate din PIB este produs īn sectorul de stat al economiei, vor putea oare īntreprinderile subventionate din bugetul de stat sa existe si sa functioneze īn conditiile concurentei libere, o data ce principiile europene ale concurentei libere interzic interventia statului īn activitatea economica prin favorizarea preferentiala a unor anumite firme?

2. Īn acelasi timp, īn UE nu au fost implementate principiile pure ale teoriei liberale, deoarece experienta arata ca anumite īntelegeri īntre producatori si acordarea ajutoarelor de stat pot fi extrem de prielnice pentru aparitia inovatiilor, pentru transferul de tehnologii sau pentru asanarea unei ramuri aflate īn criza

Pentru ca Republica Moldova sa se apropie treptat de standardele europene īn domeniul concurentei, este vitala realizarea anumitelor obiective, de care īntr-o foarte mare masura depinde realizarea asocierii tarii noastre la UE, si anume:

 anularea progresiva a monopolurilor de stat īn infrastructura agricola si a celor cu un caracter comercial;

 anularea practicilor de acordare preferentiala sau colaterala a creditelor sau de contractare a lucrarilor;

 interzicerea oricaror forme de īntelegeri īntre īntreprinderi care distorsioneaza concurenta si controlul de stat asupra modalitatilor de utilizare a pozitiilor dominante pe piata;

 anularea ajutoarelor publice īn domeniile care nu sunt de importanta primordiala pentru dezvoltarea economica;

 asigurarea ca īntreprinderile care au capital de stat sau cele care au anumite drepturi speciale functioneaza īntr-o maniera care nu afecteaza concurenta;

 asigurarea unei transparente maximale īn domeniul subventiilor de stat, a privatizarilor, a mecanismelor de organizare a tenderelor si de acordare a subventiilor.

3. Produsele industriale īnca nu au absolut nici o posibilitate de a rezista concurentei europene, deoarece involutiile cantitative, calitative si structurale industriale impun revederea totala a structurii si a specializarii industriale.

Reformele profunde care se impun īn acest domeniu īndeparteaza vizibil orizontul aderarii Republicii Moldova la UE. Spre deosebire de industrie, īn pofida deficientelor pe care le resimte agricultura, producatorul agricol detine la moment mai multe avantaje si, pe termen mediu, ar putea fi capabil sa reziste presiunii concurentiale pe piata europeana.

4. Republica Moldova īntruneste conditii climaterice si pedologice extraordinar de favorabile dezvoltarii agricole.

Deocamdata ea nu este īn stare sa valorifice plenar avantajele sale comparative, deoarece nu dispune de tehnologii agricole performante, de deprinderile administrative si logistice necesare pentru promovarea produselor agricole si agroalimentare pe pietele externe. Cu timpul, aceste decalaje vor fi depasite si atunci UE se poate pomeni la frontierele (sau poate la periferiile?) sale cu producatori-concurenti capabili sa submineze efectele politicii agrare comune. Datorita acestor perspective, care pot afecta coeziunea interna si largirea UE, unii politicieni europeni privesc suspicios ideea integrarii europene a tarilor postsocialiste īn general.

5. Īn acelasi timp, alaturi de avantajele relativ incontestabile ale producatorilor agricoli moldoveni, acestia au anumite puncte slabe, comparativ cu cei din tarile UE, care deriva atīt din situatia macroeconomica, cīt si din starea precara īn care se afla majoritatea gospodariilor agricole.

Aceste neajunsuri pot fi īnlaturate doar prin intermediul unei politici agrare coerente si prin restructurarea adecvata a īntregului complex agroindustrial. UE poate admite īn structurile sale doar o tara care are o economie, cel putin, similara cu cele europene. Republica Moldova īsi va putea constitui un atare sistem economic numai dupa ce proprietarul agricol va deveni cu adevarat interesat īn realizarea productiei la preturi favorabile lui.

6. Īn UE unul dintre instrumentele principale ale Politicii Agrare Comune este sistemul de reglementare al pietelor agricole, care le garanteaza producatorilor europeni realizarea productiei la preturi care sa se includa īn anumite limite rezonabile.

Functionarea pietei agrare din Republica Moldova trebuie treptat sa fie supusa standardelor europene īn domeniul garantiilor de stat īn agricultura, subsidiilor la export si limitarii importurilor. Aceasta trebuie sa aiba drept scop final realizarea nivelului european al rentabilitatii, altfel pozitiile producatorului moldovean vor fi insuficient de dezvoltate pentru a concura īn cadrul pietei europene integrate.

7. Insuficienta dezvoltarii industriei alimentare, fiind situata īn avalul agriculturii, poa­­te complica valorificarea si dezvoltarea adecvata a avantajelor comparative, iar īn conditiile actuale poate afecta sensibil realizarea marfurilor agricole chiar si pe piata interna.

Industria alimentara a Republicii Moldova este caracterizata de subdezvoltarea tehnica, de activitatea insuficienta sau de inexistenta departamentelor de marketing īn gospodariile agricole, de inaccesibilitatea creditului bancar si de caracterul rigid al ofertei agricole. Actiunile-cheie care trebuie īntreprinse pentru a repara situatia tin de:

 renovarea tehnica si tehnologica a gospodariilor agricole si a industriei alimentare. Pentru primele etape ale fazei de preaderare poate fi acceptata formula "tehnologii importate din UE contra produse agricole exportate īn UE", deoarece este importanta implementarea cīt mai timpurie a tehnologiilor care economisesc energia, resursele naturale si care garanteaza integritatea ecologica a mediului īnconjurator;

 schimbarea componentei calitative si celei structurale ale fluxurilor de marfuri agricole, destinate atīt pietelor europene, cīt si celor estice. Trebuie sa fie favorizate anumite produse "strategice" - nucile, soia, porumbul, grīul de calitate superioara, plantele tehnice;

 piata UE niciodata nu este saturata cu produse pomicole, oportunitate care va putea fi exploatata numai daca se va implementa sistemul national informational si daca se va crea infrastructura, care va permite depozitarea pe un termen suficient de lung, iar realizarea trebuie sa se faca īn baza unor retele de contracte la termen;

 respectarea tuturor normelor si standardelor tehnice si igieno-sanitare ale UE.

3. Evaluarea posibilitatilor
de aderare la Uniunea Europeana

3.1. Oportunitatile oferite de Acordul de Parteneriat si Colaborare,
comparativ cu acordurile de asociere ale tarilor central-
si est-europene

Imediat dupa caderea zidului de la Berlin si dupa dezmembrarea Consiliului de Ajutor Economic Reciproc, tarile Europei Centrale si de Est au considerat ca reunirea cu cei 12 membri ai Comunitatii Europene este singura modalitate credibila pentru integrarea lor īn economia mondiala si pentru reformarea economica. Realizarea acestui obiectiv primordial a fost conditionata de semnarea acordurilor de asociere a tarilor din Europa Centrala si de Est la Uniunea Europeana. Aceste acorduri au intrat īn vigoare īn martie 1992 pentru Ungaria, Polonia si Cehoslovacia, īn mai 1993 pentru Romānia si īn februarie 1994 pentru Bulgaria. Īn domeniul comercial, acordurile prevad crearea pīna īn 2002 a unei zone de liber schimb pentru produsele industriale. Unul dintre principiile acordurilor de asociere este liberalizarea asimetrica a comertului īntre partile semnatare. Uniunea Europeana s-a angajat sa suprime unilateral barierele comerciale īntr-un interval mai scurt de timp decīt partenerii sai estici, pentru 50% din importurile pe care le efectueaza din aceste tari. Īnsa liberalizarea schimburilor comerciale cu partenerii estici nu acopera īntregul domeniu al produselor, presupunīnd anumite exceptii notabile. Pentru produsele industriei textile, cotele de import trebuiau sa fie anulate progresiv pīna la 1 ianuarie 1998 pentru tarile grupului de la Vysegrad si pīna la 1 ianuarie 1999 pentru Bulgaria si Romānia. La carbune si otel, barierele cantitative au fost suprimate o data cu intrarea īn vigoare a acordurilor, iar perceperea taxelor vamale a īncetat de la 1 ianuarie 1996 (1997 pentru Romānia). Exporturile īn Uniunea Europeana a otelului au fost adeseori supuse masurilor antidumping. Comisia a apelat īn cīteva rīnduri la clauzele de supraveghere care permit limitarea temporara a schimburilor comerciale [idem].

Comertul cu produse agricole, de asemenea, nu a fost liberalizat, evolutiile īn acest domeniu depinzīnd de reformele interne ale Uniunii si de negocierile īn cadrul Organizatiei Mondiale a Comertului. Dupa cum este practicat īn dreptul comercial international al zonelor comerciale libere, īn acordurile de asociere au fost prevazute clauze foarte detaliate privind originea produselor. Doar marfurile care provin din tarile asociate pot beneficia de regimul de comert creat prin acordurile de asociere. Pentru bunurile produse prin contributia mai multor tari, originea produsului este acordata tarii īn care s-a efectuat ultima transformare tehnologica esentiala.

Īn preambulurile acordurilor de asociere se recunoaste obiectivul final al tarilor asociate de a se integra cu drepturi depline īn Uniunea Europeana. Acordurile mai prevad si un sprijin financiar si tehnic, precum si o cooperare politica acordata tarii-candidate pentru facilitarea integrarii. Aceasta cooperare se concre­ti­zeaza īn cadrul Consiliului de asociere care reuneste ministrii tarilor asociate si reprezentantii Comisiei Europene pentru fiecare domeniu aflat īn competenta. Īn principiu, acordurile de asociere prevad doar circularea libera a marfurilor, nu si a factorilor de productie. Desi nu stipuleaza īn mod expres libera circulatie a muncitorilor, acestea includ prevederi favorabile crearii noilor īntreprinderi si activitatii economice individuale ale cetatenilor tarilor asociate. Libera circulatie a capitalului de asemenea este garantata.

Spre deosebire de acordurile de asociere cu tarile central-europene, Acordul de Parteneriat si Colaborare semnat īn 1994 īntre Republica Moldova si Uniunea Europeana nu prevede īn nici un mod aderarea sau macar asocierea Republicii Moldova la Uniunea Europeana si, din punct de vedere politic, nu se deosebeste mult de cele semnate īntre Uniunea Europeana si celelalte tari postsovietice (cu exceptia statelor baltice). Mai mult decīt atīt: dupa cum este prevazut īn preambulul acestui Acord, partile doresc sa "instituie un parteneriat si o colaborare care ar consolida si extinde relatiile stabilite anterior, īn particular prin Acordul dintre Comunitatea Economica Europeana si Comunitatea Europeana pentru Energia Atomica si Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste privind comertul si colaborarea comerciala si economica, semnat la 18 decembrie 1989. Din preambul, de asemenea, rezulta ca Uniunea Europeana doreste sa "īncurajeze procesul de colaborare regionala cu tarile limitrofe" pentru "a favoriza o apropiere treptata īntre Republica Moldova si o zona mai larga de cooperare īn Europa si regiunile limitrofe, precum si integrarea treptata a Republicii Moldova īn sistemul comertului international deschis". Iar īn articolul 3 se declara ca, "pentru viitoarea prosperitate si stabilitate a regiunii fostei Uniuni Sovietice, este esential ca noile state independente, aparute īn urma destramarii URSS, sa mentina si sa dezvolte colaborarea dintre ele", partile declarīnd ca vor īntreprinde toate eforturile pentru īncurajarea acestui proces.

Īn pofida acestor prevederi cu un impact politic negativ, dupa parerea noastra, este īmbucurator faptul ca prin semnarea Acordului s-a dorit crearea unui climat mai bun pentru relatiile economice dintre parti, accentuīndu-se prioritatea comertului si investitiilor, esentiale pentru restructurarea economica si modernizarea tehnologica.

Una dintre prevederile importante ale Acordului este acceptarea principiului tranzitului liber si fara restrictii al marfurilor provenite din teritoriul vamal al uneia dintre parti sau destinate teritoriului vamal al celeilalte parti. Marfurile exportate trebuie sa fie comercializate la preturi de piata, fiind interzisa impunerea directa sau indirecta a unor impozite si taxe interne, īn afara celor aplicate marfurilor similare autohtone. Īn plus, produsele exportate de una din parti pe teritoriul celeilalte vor beneficia de un tratament nu mai putin favorabil decīt cel acordat produselor de provenienta nationala īn conformitate cu legislatia locala. Dar, desi este stipulat ca nu vor fi impuse restrictii cantitative asupra importurilor de marfuri, īn cazul cīnd, spre exemplu, exporturile moldovenesti vor creste īn asa masura īncīt Comisia Uniunii Europene va considera ca provoaca un prejudiciu grav producatorilor europeni, aceasta poate īntreprinde anumite masuri, chiar si fara consultarea prealabila a partii moldovenesti. Totodata, dispozitiile acordului nu exclud posibilitatile de aplicare a masurilor antidumping sau de compensatie, īn conformitate cu prevederile Acordului GATT sau cu legislatia comunitara co­res­punzatoare.

Ca si īn cazul acordurilor de asociere cu statele central-europene, prevederile acestui acord nu sunt aplicate asupra marfurilor textile, comertul cu ele urmīnd sa fie reglementat de un document aparte. Īn afara de aceasta, clauza cu privire la anularea restrictiilor cantitative de import nu este aplicabila comertului cu otel si carbune. Īn ceea ce priveste conditiile de munca ale cetatenilor uneia dintre parti, care lucreaza legal pe teritoriul celeilalte parti, acordul prevede ca fiecare dintre parti "va īncerca" sa trateze acesti cetateni īntr-un mod liber de orice discriminare. Prin aceasta formulare partile, realmente, nu si-au asumat nici o obligatie reciproca.

Partile acordului au recunoscut ca o conditie importanta pentru consolidarea legaturilor economice este apropierea legislatiei moldovenesti existente si viitoare de cea europeana. Republica Moldova si-a asumat obligatia de a dezvolta gradual compatibilitatea legislatiei sale cu cea europeana. Apropierea legislatiilor va cuprinde cīteva domenii, dintre care mentionam legislatia vamala, dreptul bancar, regulile de concurenta, protectia consumatorului, regulile si normele tehnice. Ultima este o clauza foarte importanta, deoarece partile s-au angajat sa promoveze utilizarea regulilor tehnice ale Uniunii Europene si aplicarea standardelor si a procedurilor europene de evaluare a calitatii.

Īn domeniul agricol, cooperarea vizeaza promovarea reformei agrare, moderni­zarea, privatizarea si restructurarea agriculturii, a sectorului agroindustrial si a serviciilor specifice īn Republica Moldova, dezvoltarea pietei interne si externe pentru produsele moldovenesti, tinīnd cont de necesitatea sporirii sigurantei īn aprovizionarea cu produse alimentare. Se prevede, totodata, apropierea graduala a normelor moldovenesti referitoare la produsele agricole de regulamentele tehnice ale Uniunii Europene, inclusiv a normelor sanitare si fitosanitare.

Acordul nu prevede liberalizarea comertului, specificīnd ca acesta se va derula īn conformitate cu regulile OMC. Spre deosebire de acordurile de asociere īncheiate cu tarile Europei Centrale si de Est, care prevad crearea zonelor de liber schimb pīna la orizontul anilor 2001-2003, Acordul de Parteneriat si Cooperare, īntr-un mod foarte cetos, prevede initierea īn viitor a negocierilor referitor la crearea unei astfel de zone, "atunci cīnd Republica Moldova va avansa īn procesul reformei economice".

3.2. Unirea cu Romānia si integrarea īn Uniunea Europeana

Din punctul de vedere al actiunilor pe plan strategic, unirea Republicii Moldova cu Romānia si integrarea īn Uniunea Europeana sunt doua optiuni partial concurente, partial complementare. Datorita factorilor istorici si culturali incontestabili, unirea este sustinuta de o mica parte a populatiei Republicii Moldova. Beneficiile economice pe care le-ar obtine ambele state sunt greu evaluabile, deoarece ambele tari trec prin faze extrem de dificile de dezvoltare economica si sociala. Dar analizele efectuate de experti independenti sustin ca anume unirea celor doua tari ar fi fost scenariul cu cele mai multe avantaje pentru Republica Moldova, atīt din punctul de vedere al realizarilor pe planul politicii externe, cīt si din cel al perspectivelor de dezvoltare economica pe termen lung [7]. Īn acelasi timp, aceasta nu este cea mai buna evolutie pentru Romānia.

Conditiile cele mai favorabile pentru realizarea unirii au fost la īnceputul anilor 90, cīnd prabusirea imperiului sovietic a creat posibilitati si optiuni strategice inedite. Interferenta numeroaselor interese economice si politice, dictate de repere geografice si geoeconomice similare, de comunitatea de neam, istorie, limba si traditii, precum si de conturarea treptata a unui obiectiv strategic comun - integrarea īn Uniunea Economica - ar fi fost argumente extrem de ponderabile pentru īndreptatirea optiunilor unioniste. Efecte benefice ar fi rezultat din anvergura mai mare a pietei de desfacere comune pentru cele doua economii si din cumularea efectelor economiilor de scara. Costurile de productie, mai ales pentru producatorii moldoveni, ar fi scazut considerabil, deoarece Romānia dispune de rezerve suficiente de materii prime si materiale utilizate de industria moldoveneasca. Īn afara de aceasta, s-ar fi creat posibilitati inedite pentru importul tehnologiilor mai performante si pentru explorarea noilor piete de desfacere pentru producatorii agricoli (Europa Centrala si de Vest, Africa de Nord si Orientul Apropiat) [43].

Obiectivul strategic principal al unirii economice a celor doua state romānesti era crearea treptata a unui spatiu economic unic. La īnceputul anilor 90, crearea spatiului economic comun nu era o sarcina prea dificila īn termeni economici si politici, presupunīnd stabilirea unui sistem de relatii permanente care, prin coordonarea actiunilor pe plan economic intern si extern, ar fi asigurat convergenta concomitenta a politicilor economice spre standardele europene [idem].

Īnsa astazi conditiile prielnice, pledoariile politice si entuziasmul popular īn problema unirii au disparut, atīt īn Romānia, cīt si, mai ales, īn Republica Moldova. Relatiile dintre cele doua state au suferit schimbari calitative si cantitative foarte importante, fiecare promovīnd propriile optiuni īn domeniul politicilor economice externe. Complexitatea acestor relatii deriva din fenomenele istorice care acum jumatate de secol au afectat integritatea teritoriala a Romāniei Mari prin semnarea pactului Ribbentrop-Molotov.

Īn acelasi timp, trebuie sa fie clar ca, dupa īncetarea celui de-al doilea razboi mondial, Republica Moldova a ramas īn componenta URSS nu ca urmare a pactului Ribbentrop-Molotov, care-si pierduse forta juridica o data cu atacarea URSS de catre Germania, ci ca urmare a reglementarilor Tratatului de Pace de la Paris din februarie 1947. Acesta consacra o noua realitate politico-geografica īn baza relatiilor dintre īnvingatorii si īnvinsii razboiului. Prin urmare, a cere astazi anularea consecintelor Pactului Ribbentrop-Molotov, cu referinta concreta la frontiera dintre Republica Moldova si Romānia, ar echivala cu anularea consecintelor politico-teritoriale ale Tratatului de la Paris.

Dar modificarea Tratatului de Pace de la Paris, care constituie baza juridica a pacii si a stabilitatii īn Europa postbelica, nu ar afecta doar Romānia si Republica Moldova, ci si toti ceilalti semnatari. Tratatul de la Paris este īntocmit īn asa mod īncīt el ori este acceptat īn īntregime, ori este respins īn īntregime. Prin urmare, nu se poate pleda pentru modificarea frontierei de est a Romāniei si pastrarea ei intacta īn partea de vest (problema Transilvaniei). Neacceptarea Tratatului īn īntregime va fi calificata ca nerecunoasterea frontierelor existente īn Europa. Ucraina si Rusia de acum au declarat drept revizioniste tentativele Romāniei de a include īn tratatele pe care le are īncheiate cu aceste tari a clauzelor cu privire la recunoasterea ilegalitatii Pactului Ribentrop-Molotov si a consecintelor acestuia [26].

Aceeasi perceptie o au si organismele europene, īn particular cele de al caror aviz depinde succesul sau insuccesul admiterii Romāniei īn Uniunea Europeana si īn NATO. Poate fi amintita rezolutia Parlamentului European cu privire la relatiile dintre Comunitatea Economica Europeana si Romānia din 1993, prin care avizul favorabil asupra acordului de asociere a Romāniei la CEE era conditionat de oferirea de catre Romānia a garantiilor cu privire la respectarea tratatelor internationale, pentru a exista siguranta ca Romānia nu doreste modificarea anumitor frontiere prin forta. Acest lucru a fost considerat necesar, deoarece scenariul unificarii pasnice a celor doua tari romānesti este exclus de organismele europene pīna īn prezent, īn primul rīnd, datorita ostilitatii celei mai mari parti din populatia Republicii Moldova fata de un astfel de act. Lipsesc cele mai ponderabile motivatii care ar predispune populatia, indiferent de nationalitate, sa accepte unirea celor doua tari - avantajele economice.

Prin urmare, oricīt de motivate istoric si politic ar fi pretentiile Romāniei, punerea īn discutie a frontierelor existente constituie un act inacceptabil pentru tarile si institutiile europene. Conflictele sīngeroase din spatiul postsovietic si cel iugoslav o dovedesc cu prisosinta. Interesele nationale romānesti vizeaza acum integrarea īn institutiile si structurile euro-atlantice si europene, care nu doresc importul de instabilitate prin unirea Romāniei cu Republica Moldova - o tara care are conflicte interne, īn care ia amploare coruptia, crima organizata si economia subterana.

Īn ceea ce priveste posibila integrare dupa modelul german, acesta este inaplicabil īn relatiile dintre Republica Moldova si Romānia. Integrarea germana a fost dorita de toti germanii, s-a realizat prin mijloace pasnice, subiectii fiind cea mai dezvoltata tara din lagarul socialist si cea mai dezvoltata tara a CEE, ambele capabile sa suporte costurile integrarii si sa ofere o perspectiva de progres cetatenilor fostei Germanii de Est [idem].

Din toate aceste considerente, problema unirii celor doua state romānesti nu este pusa la nivel oficial nici la Bucuresti, nici la Chisinau. Mai mult ca atīt, Romānia si Republica Moldova au parafat īn aprilie 2000 un tratat care recunoaste independenta celor doua tari si instituirea unor relatii speciale si privilegiate īntre ele. Coordonatorul Special al Pactului de Stabilitate Bodo Hombach, prezent la semnarea oficiala a tratatului de catre ministrii de externe ai celor doua tari, a dat de īnteles ca semnarea acestui document va īnlesni considerabil atīt eforturile Romāniei de a se integra īn Uniunea Europeana, cīt si cele ale Republicii Moldova de a deveni membru asociat al Uniunii Europene si membru cu drepturi depline al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est. Avantajele Romāniei care reies din acceptarea acestui tratat constau īn faptul ca astfel ea demonstreaza ca este gata sa īntretina relatii foarte bune cu toti vecinii sai, inclusiv cu Republica Moldova. Īn acest mod, Romānia accepta pozitia unor oficialitati moldovenesti de a realiza unirea dintre cele doua tari īn cadrul familiei popoarelor europene, adica dupa admiterea cu drepturi depline īn Uniunea Europeana a Romāniei, iar īntr-un viitor mai īndepartat si a Republicii Moldova. Potrivit aparentelor, anume acesta va fi cursul evenimentelor: dupa integrarea plenara a Romāniei si a Republicii Moldova īn Uniunea Europeana, ele de acum vor face parte dintr-un spatiu economic european unic.

Īn afara de conjunctura internationala nefavorabila, exista o serie de probleme de ordin intern pentru cele doua tari care nu permit realizarea unirii. Aceste tari se afla la etape diferite īn realizarea reformelor lor economice si sociale, fiind diferite si scopurile strategice pe termen mediu si lung.

Dupa cum se stie, primul criteriu cerut de UE tarilor candidate este cel politic, ceea ce īnseamna ca fiecare tara trebuie sa realizeze stabilitatea institutiilor care sa garanteze instituirea statului de drept, respectarea drepturilor omului si protectia minoritatilor nationale. Cu toate ca si Republica Moldova, si Romānia au facut progrese considerabile īn aceasta directie, decalajul dintre ele este sesizabil. Īn Romānia multitudinea intereselor economice se exprima pe plan politic prin existenta unui numar destul de mare de partide si miscari politice carora nu le este straina o anumita cultura politica, precum si prin promovarea democratica de catre acestea a celor mai diverse doctrine. Pluralismul politic, democratia si statul de drept sunt concepte īn a caror realizare Romānia a īnregistrat performante destul de bune [48].

Republica Moldova nu are nici pe de parte aceleasi rezultate. Īn domeniul relatiilor cu Uniunea Europeana, cea mai notabila realizare este un acord de parteneriat si cooperare, care ofera perspective si posibilitati de un ordin mai inferior decīt acordul de asociere a Romāniei la Uniunea Europeana. Referitor la libertatile si drepturile omului si la protectia minoritatilor nationale, īn Romānia s-au introdus o serie de legi menite sa protejeze aceste valori, desi aceasta tara mai are o multime de probleme dificile. Īn primul rīnd, au loc abuzuri īn ceea ce priveste arestarea preventiva. Īn afara de aceasta, legea permite serviciilor secrete romāne sa intercepteze convorbirile telefonice si corespondenta. Probleme similare are si Republica Moldova la acest capitol. Desi Romānia este pe calea constituirii unei democratii autentice si are cadrul juridic adecvat pentru aceasta, īn realizarea practica a unui stat de drept ea se confrunta cu aceleasi dificultati ca si Republica Moldova. si īn Romānia, si īn Republica Moldova se impune nu atīt modificarea sau īnasprirea cadrului juridic, cīt respectarea legii de catre populatie si de catre institutiile statului, eradicarea coruptiei, eficientizarea aparatului judiciar si penitenciar etc.

Al doilea criteriu este cel economic, care implica existenta unei economii de piata functionale, precum si capacitatea de a rezista īn fata concurentei si a fortelor pietei europene. Situatia economica a Romāniei nu a īnregistrat momente de ascendenta semnificativa. Pīna īn 1994 principalii indicatori macroeconomici erau sub nivelul anului 1990 si au descris īn general o tendinta de descrestere neliniara. Īn perioada 1997-1999 PIB al Romāniei a scazut cu 17%, productia industriala s-a redus aproape cu 30%, iar cea agricola cu 8%. Rata somajului īn 1999 este estimata la 11%, iar rata inflatiei pentru 1999 a constituit 55% [idem]. Romānia ar putea īntīmpina dificultati īn momentul īn care ar trebui sa faca fata concurentei si fortelor interne ale pietei Uniunii Europene. Recent, Romānia a facut progrese pe calea ameliorarii competitivitatii economiei sale, mai ales prin eliminarea distorsiunilor care īmpiedicau manifestarea libera a fortelor pietei (pretul scazut al energiei), prin accelerarea privatizarii si prin īnceperea procesului de lichidare a īntreprinderilor nerentabile. Cu toate acestea, cea mai mare parte a capitalului industrial este uzata moral si tehnic, iar agricultura trebuie modernizata. De asemenea, se impun si reforme structurale profunde, trebuie vitalizata traditia romāneasca de cercetare si dezvoltare stiintifica si ridicata productivitatea muncii aproape īn toate ramurile industriale si agricole.

Īn ceea ce priveste elementele fundamentale ale Pietei Unice, Romānia nu a preluat decīt īn foarte mica masura acquis-ul comunitar, cu exceptia unor realizari īn domeniul proprietatii industriale si intelectuale. Eforturi substantiale urmeaza sa fie depuse pentru alinierea standardelor de protectie sociala si ale pietei muncii la nivelul celor europene si pentru utilizarea eficienta a fondurilor Uniunii Europene destinate ajustarilor structurale si politicilor dezvoltarii regionale. De asemenea, īn anii 1997-1999 a crescut decalajul īn dezvoltarea economica a Romāniei atīt īn comparatie cu media UE, cīt si īn comparatie cu celelalte tari candidate la UE. Īn domeniul agriculturii, preluarea standardelor comunitare este īnca sub nivelul realizarilor celorlalti candidati. Īn majoritatea acestor tari s-au implementat instrumente ale politicilor agricole compatibile cu cele comunitare, īn timp ce īn Romānia, ca si īn Republica Moldova, practic, lipseste o politica viabila īn domeniul agrar. Politica industriala, de asemenea, este īnca departe de a fi armonizata cu prevederile comunitare īn acest domeniu. Procesele de restructurare si privatizare sunt foarte lente, mai ales īn siderurgie, domeniu īn care īntreprinderile cu capital de stat trebuie sa fie transformate īn societati deschise pe actiuni.

Prin urmare, Romānia nu are īnca o economie de piata functionala. Strategia ei de dezvoltare economica pīna nu demult īnca nu era bine definita, iar consensul politic asupra prioritatilor īn domeniul dezvoltarii economice era destul de fragil. Īnsa īn martie 2000 a fost elaborata o strategie pentru dezvoltarea economica a Romāniei pe termen mediu. Īnca nu au fost realizate unele performante deosebite īn domeniul stabilizarii macroeconomice, preturile si dobīnzile la credite au continuat sa creasca. Romānia a realizat liberalizarea definitiva a preturilor si a ridicat aproape toate restrictiile impuse īn domeniul comertului extern.

Concluzii si recomandari

1. Īn cazul realizarii unor scenarii ipotetice privind evolutia evenimentelor politice īn Republica Moldova, īn Romānia si īn Europa de Sud-Est ar putea apare o necesitate inevitabila de integrare economica si politica a Republicii Moldova si a Romāniei.

Pentru a realiza unirea īn cazul acestor scenarii ipotetice, ar putea fi abordate urmatoarele etape:

 dezvoltarea cooperarii la nivelul agentilor economici si a sectoarelor de productie;

 intensificarea schimburilor comerciale īntre cele doua tari;

 crearea unei uniuni vamale prin aplicarea tarifului vamal unic fata de tarile terte;

 formarea unei piete comune pe baza principiilor UE;

 constituirea uniunii economice si monetare.

Dupa aceasta ar fi urmat realizarea obiectivului comun - aderarea plenara la UE.

2. Unirea Republicii Moldova cu Romānia ar fi constituit un scenariu cu cele mai multe avantaje pentru RM, atīt din punctul de vedere al realizarilor pe planul politicii externe, cīt si al perspectivelor de dezvoltare economica pe termen lung.

Pe de alta parte, īn contextul actual al evolutiei procesului de extindere a UE, aceasta nu este cea mai buna evolutie pentru Romānia. Situatia a fost alta la īnceputul anilor 90, cīnd au existat conditii prielnice pentru integrarea economica a celor doua tari romānesti. Reticenta de care īn egala masura au dat dovada Romānia si Republica Moldova si-a spus cuvīntul, cele doua tari distantīndu-se considerabil īn eforturile lor de redresare economica si de integrare europeana.

3. Īn virtutea documentelor internationale pe care le-a semnat Romānia, problema unirii Republicii Moldova cu Romānia este foarte complicata, deoarece, pe de o parte, ea ar īntregi spatiul romānesc la est, iar pe de alta parte, ar conditiona com­pli­carea problemei Transilvaniei la vest.

Respectarea obligatiilor internationale pe care si le-a asumat Romānia este conditionata si de institutiile europene, care considera ca astazi o unire pasnica a celor doua tari este imposibila. Īn plus, actualele interese nationale romānesti vizeaza integrarea īn institutiile si structurile euroatlantice si europene care nu vor accepta niciodata importul de insecuritate si instabilitate prin unirea Romāniei cu Republica Moldova - tara care resimte tensiuni etnice interne si este condusa de o administratie ex-comunista corupta.

4. Prin prisma criteriilor politice cerute de UE, decalajul dintre Romānia si Republica Moldova este considerabil. Spre deosebire de Republica Moldova, īn Romānia s-au realizat performante destul de bune īn edificarea statului de drept, a pluralismului politic si a unei societati democratice. Romānia a īncheiat cu UE un acord de asociere, aflīndu-se acum īn faza de negociere a aderarii propriu-zise. Republica Moldova a semnat un acord de parteneriat si colaborare, care nici pe de par­te nu ofera aceleasi avantaje pe planul politicii externe sau pe planul dezvoltarii eco­nomice, promovarii marfurilor nationale, atragerii investitiilor si marilor companii europene.

5. Desi, ca potential economic, Romānia este mult superioara Republicii Moldova, din punctul de vedere al criteriului economic comunitar decalajele dintre Republica Moldova si Romānia nu s-au modificat considerabil pe parcursul ultimilor cītiva ani. Ambele tari au īnregistrat dinamici negative ale indicatorilor macroeconomici, suferind scaderi cu adevarat spectaculoase, atīt īn domeniul financiar, cīt si īn cel productiv.

6. Al treilea criteriu de admitere a unui candidat īn UE sunt capacitatile necesare pentru a suporta obligatiile de membru, inclusiv acceptarea obiectivelor politice, economice si monetare. Perspectivele Romāniei de a face fata presiunilor competitive si fortelor de piata ale UE nu s-au īmbunatatit nici īn 2000 fata de anii precedenti. Totusi, s-au ameliorat conditiile pentru implicarea mai activa a sectorului privat īn dezvoltarea infrastructurii. Putem aprecia ca pe termen mediu Romānia va avea capacitatea de a rezista concurentei europene la o serie de produse. Republica Moldova nu va avea pe termen mediu aceasta capacitate.

7. Decalajele anuleaza definitiv probabilitatea unirii RM cu Romānia īnainte ca aceasta sa fie admisa īn UE. De aceea, varianta cea mai optimista īn acest sens este integrarea tarilor sub auspiciile institutiilor europene, dupa ce ambele vor deveni membri deplini ai UE.

3.3. Integrarea europeana si colaborarea regionala

Pentru a īntelege care sunt relatiile dintre colaborarea regionala si integrarea europeana, trebuie mai īntīi sa explicam politicile si reactiile Uniunii Europene la "precedentele" integrarii si colaborarii regionale.

Īn decembrie 1992 tarile Europei Centrale au semnat acordul central-european de liber schimb (cunoscut mai ales sub denumirea CEFTA - Central European Free Trade Agreement). Acordul prevedea crearea unei zone de liber schimb la orizontul anului 2001. UE a facut presiuni asupra partenerilor sai central-europeni pentru ca acordul sa intre īn vigoare. Prin urmare, īncepīnd cu CEFTA, Uniunea Europeana a demonstrat īn repetate rīnduri ca va sustine colaborarea regionala a asociatilor. Chiar si īn Acordul de Parteneriat si Cooperare al Republicii Moldova cu Uniunea Europeana este mentionat ca "pentru viitoarea prosperitate si stabilitate a regiunii fostei Uniuni Sovietice, este esential ca noile state independente, aparute īn urma destramarii URSS sa mentina si sa dezvolte colaborarea dintre ele", partile declarīnd ca vor īntreprinde toate eforturile pentru īncurajarea acestui proces. Dupa parerea noastra, singura diferenta dintre abordarea colaborarii regionale a tarilor central-europene si a colaborarii regionale a celor din spatiul postsovietic este ca īn primul caz Uniunea Europeana saluta colaborarea ca pe o premisa favorabila integrarii europene, pe cīnd īn al doilea caz - ca pe o alternativa.

Contrar asteptarilor, acordul central-european de liber schimb nu a antrenat cresterea rapida a comertului īntre tarile semnatare. Mai mult ca atīt, volumul comertului extern īntre membrii lui chiar s-a redus īn 1993 si 1994. Totusi, CEFTA a avut o anumita importanta īn pregatirea integrarii europene a membrilor si, daca participarea la CEFTA n-ar fi conditionata de detinerea acordului de asociere la Uniunea Europeana, Republica Moldova ar obtine beneficii politice si economice incontestabile prin aderarea la aceasta initiativa.

Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, de asemenea, contine prevederi importante cu referire la aspiratiile de integrare europeana a unor tari-semnatare ale acestuia. Prin acest pact, tarile Europei de Sud-Est recunosc responsabilitatea lor comuna de a conlucra īn cadrul comunitatii internationale pentru a elabora o strategie de crestere si stabilizare a regiunii, precum si de a coopera īntre ele si cu finantatorii pentru implementarea strategiei. Aceste obiective pot fi realizate prin intermediul unui dialog si al unei abordari coerente si realiste a securitatii regiunii, proces īn care se presupune implicarea Uniunii Europene, Consiliului Europei, ONU, NATO, OSCE, a unor institutii financiare internationale, precum si a mai multor organisme regionale. Scopul Pactului este conjugarea eforturilor tuturor tarilor din regiune pentru consolidarea pacii, democratiei, pentru respectarea drepturilor si libertatilor omului, pentru prosperitatea economica, pentru realizarea unui nivel īnalt de stabilitate īn regiune. Ţarile, al caror scop este aderarea la structurile europene si euroatlantice considera ca participarea la Pact va facilita accesul lor la aceste structuri. Īn vederea realizarii scopurilor Pactului, tarile participante vor colabora, printre altele, si pentru crearea unor sisteme economice de piata veritabile, bazate pe politici macroeconomice coerente, deschise comertului international si cu un sector puternic dezvoltat al investitiilor private, cu regimuri vamale si comerciale transparente si deschise, cu institutii diversificate ale proprietatii, cu piete de capital dezvoltate, ceea ce īn final va conduce la un nivel mai īnalt de prosperitate pentru toti cetatenii acestor tari. Un alt obiectiv foarte important al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est este intensificarea colaborarii economice si comerciale regionale, inclusiv prin intermediul zonelor de liber schimb. Lansarea pactului a creat impresia clara ca Uniunea Europeana este ferm interesata īn stabilitatea regionala, sperīnd sa "ancoreze" mai adīnc tarile īn asigurarea securitatii, deoarece succesul pactului va depinde pīna la urma de colaborarea regionala a tarilor participante, pe baza relatiilor bi- si multilaterale. Initierea Pactului de catre Uniunea Europeana apropie orizontul integrarii candidatilor īn structurile europene si euroatlantice. Pactul de Stabilitate ofera posibilitatea de asociere la Uniunea Europeana prin intermediul acordurilor de asociere si stabilizare.

Noi amenintari la adresa securitatii europene se contureaza īn arealul bazinului Marii Negre, ceea ce face ca UE sa aiba interese deosebite īn zona si sa favorizeze, printre altele si colaborarea regionala a tarilor riverane. Reactiile europene la modificarea rapida a contextului securitatii īn spatiul pontic au īnceput sa se manifeste abia la sfīrsitul anilor 90. Declaratia de la St. Malo a urmat dupa summit-ul de la Cologne (mai 1999) si are o importanta deosebita pentru regiunea noastra. UE are intentia sa gaseasca consensul necesar pentru promovarea unei politici de aparare europene si pentru dezvoltarea unei identitati europene de aparare. Din aceste cauze, evolutiile din spatiul pontic sunt extrem de importante pentru europeni. Summit-ul de la Helsinki din decembrie 1999 a avut un impact deosebit pentru tarile riverane, īn particular fiind vorba de decizia de deschidere a negocierilor de aderare cu Turcia. Decizia de la Helsinki schimba radical parametrii si conditiile dinamicilor geopolitice īn spatiul pontic. Mai mult ca atīt, lista candidatilor primului esalon de admitere europeana a fost completata, īn particular, de Bulgaria si Romānia.

Aceasta permite sa presupunem ca va urma si un al treilea esalon, format din tarile postsovietice. Din pacate, cele sapte decenii de sovietizare īsi spun cuvīntul īn procesul de negocieri, unii membri ai Uniunii Europene punīnd īn discutie chiar necesitatea admiterii unor tari postsovietice īn procesul de integrare europeana. Aceste tari se ciocnesc cu probleme speciale provocate de implementarea unor sisteme juridice, economice si politice nespecifice lor īn perioada sovietica.

Procesul de tranzitie a Ucrainei este un exemplu care ilustreaza cel mai elocvent aceasta stare de lucruri. Desi au trecut circa 9 ani de la obtinerea independentei si de la īnceputul reformelor economice, ca si īn majoritatea tarilor postsovietice, Ucraina este īnca strīns ancorata īn relatiile comerciale cu Rusia, circa 60% din valoarea schimburilor sale comerciale derulīndu-se anume cu aceasta tara. Aceasta nu s-a īntīmplat doar din cauza vechilor legaturi existente īntre sectorul industriei grele din Ucraina si complexul militaro-industrial al Rusiei, deoarece importanta schimburilor tehnologice si interramurale īntre aceste doua sectoare s-a diminuat considerabil īn perioada postsovietica. Explicatia consta īn proximitatea geografica a Rusiei si īn factorii istorici care leaga aceste doua tari si care permanent s-au soldat cu participarea lor īn cadrul acelorasi macrosisteme politice, īn pofida discordiilor care existau īntre ele. Astfel, īn timpul URSS erau cruciale legaturile dintre sectoarele gazului si petrolului Rusiei si cele ucrainene ale otelului si carbunelui. Ucraina este o sursa de putere si influenta regionala considerabila si acest rol nu poate sa scada rapid, mai ales īn contextul extinderii Uniunii Europene si NATO si al aversiunii rusesti fata de acestea. Totusi, pentru Ucraina procesul de tranzitie la economia de piata, de edificare a unui stat de drept si a unei societati democratice poate sa se termine prin aderarea fortata la o uniune slava a rusilor, belarusilor si sīrbilor.

Desi Uniunea Europeana este interesata īn depasirea barierelor ce stau īn fata unei comunicari mai bune cu tarile postsovietice, ea urmareste, de asemenea, si o integrare politica, economica si institutionala mai profunda a actualilor sai membri. Din aceasta cauza, ea va trebui sa tina cont de implicatiile aderarii unor tari postsovietice asupra coeziunii sale interne. Īn acelasi timp, politicienii europeni nu pot sa nu constientizeze pericolul transformarii fostei frontiere sovietice īntr-un nou zid berlinez. Spre exemplu, acordul de la Schengen a demonstrat de acum impactul serios pe care-l poate avea asupra relatiilor īntre partenerii traditionali la nivelul regional. Astfel, posibilitatile economice ale celor peste 2 milioane de mici comerci­anti angrosisti (shuttle-traders), care lunar traversau frontiera dintre Polonia si Ucraina, au fost considerabil diminuate. Daca economia ucraineana ar fi depasit faza de declin accelerat, daca crima organizata si coruptia nu ar fi fost atotcuprinzatoare si daca somajul ar fi fost mult mai redus, atunci ar fi fost foarte mare probabilitatea ca īntre aceste tari sa se fi creat doar o frontiera conventionala si semitransparenta. Prin urmare, daca depasim cadrul relatiilor polono-ucrainene, putem afirma ca atīta timp cīt prostitutia, traficul de droguri si alte activitati criminale sunt "cartea de vizita" a regiunii noastre, frontiera dintre Uniunea Europeana si tarile postsovietice va fi impenetrabila si rigida. Aceasta va avea un impact profund asupra relatiilor Moldovei cu Rusia si cu Ucraina - vor deveni mai strīnse - si se vor accentua tendintele centripete si cele de integrare economica, politica si militara īn spatiul euroasiatic.

Īn acelasi cadru regional, Romānia este perceputa ca o tara care are un potential suficient pentru depasirea problemelor legate de tranzitia la economia de piata si pentru realizarea idealurilor sale de integrare europeana si euroatlantica. Romānia si-a īntarit legaturile traditionale pe care le-a avut cu Europa si a exersat abilitatile sale de a contribui la noul concept al securitatii europene. Relatiile pe care le are cu Grecia si Turcia īi permit sa fie un pod al dialogului politic. Suportul pe care Romānia l-a acordat imediat Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est i-a permis Romāniei īntr-un mod eficient sa se afirme ca unul dintre pilonii de baza ai securitatii regionale. De asemenea, Romānia poate avea o importanta strategica īn viitoarele proiecte legate de conducta de petrol caspic, dispunīnd de potentialul necesar pentru a asigura transportul hidrocarburilor pe traseul Poti (Georgia)-Constanta. Prin urmare, din punctul de vedere al perspectivelor de colaborare regionala, Romānia ar putea fi axa unor initiative īn spatiul pontic occidental, avīnd o piata de desfacere de un mare potential si o intentie de a majora contributia sectorului privat pīna la 60-65% din PIB. Mai mult ca atīt, Romānia este membru al Organizatiei Cooperarii Economice īn bazinul Marii Negre (OCEMN), al Initiativei de Cooperare īn Europa de Sud-Est (SECI), Initiativei Central-Europene (ICE), care reprezinta atribute importante ale proceselor integrationiste europene. Īn acelasi timp, daca procesele de integrare īn structurile economice si de securitate europene si euroatlantice n-ar evolua favorabil, Romānia ar putea ramīne izolata īn mijlocul unei uniuni a slavilor.

Vom mentiona la acest capitol ca si Republica Moldova face parte din aceste structuri regionale, īnsa este foarte pasiva īn cadrul lor.

Dar tensiunile conflictogene, conflictele pasive si cele active īn spatiul Marii Negre nu permit utilizarea adecvata a potentialului integrationist regional. Cauzele acestora sunt diverse si multidimensionale. Diversitatea etnica a Caucazului de Nord si problemele de frontiera, alaturi de concurenta pentru resursele de hidrocarburi au exacerbat conflictele īn Cecenia si Abhazia. Alte cauze ale tensiunilor regionale pot fi interesele Iranului si ale Turciei ca rivali traditionali, importanta economica a magistralei petroliere, existenta unor dispute istorice nesolutionate, precum si rivalitatea strategiilor de asigurare a securitatii unor state regionale.

Concluzii si recomandari

1. UE sprijina colaborarea regionala īn spatiul Europei Centrale si de Est. Dar, dupa parerea noastra, motivatiile sunt duble: īn cazul statelor ex-sovietice, integrarea regionala este propusa ca o alternativa a integrarii general europene, īn timp ce tarilor central si est-europene asociate la UE - ca o etapa pregatitoare.

2. Majoritatea structurilor regionale din Europa Centrala si de Est au un caracter exclusivist si nu admit participarea tarilor din categoria celor politic incomode. CEFTA, spre exemplu, a conditionat aderarea noilor membri la semnarea unui acord de asociere la UE. Iar dupa ce tarile participante la acest forum au primit garantii ferme de admitere īn UE, viabilitatea si necesitatea existentei a multe initiative regionale va fi pusa sub semnul īntrebarii.

3. Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est prevede mecanisme speciale de aderare la UE prin īncheierea acordurilor de asociere si stabilizare, ceea ce poate facilita integrarea Republicii Moldova īn Uniunea Europeana. Īn acelasi scop, Republica Moldova trebuie sa valorifice posibilitatile oferite de calitatea sa de membru al structurilor europene de colaborare regionala - OCEMN, SECI, ICE.

Īncheiere

Desi la initierea prezentei lucrari intentia a fost sa fie elaborate o serie de recomandari privind integrarea Republicii Moldova īn UE, mediul politic regional si european este atīt de complicat si dinamic, īncīt nu putem risca sa facem concluzii sau prognoze asupra evolutiei evenimentelor de extindere si integrare europeana.

Putem īnsa fi siguri de trei lucruri.

Primul: integrarea Republicii Moldova īn Uniunea Europeana, atunci cīnd va avea loc, va īncepe de la Chisinau, nu de la Bruxelles. Nu putem astepta invitatii generoase de aderare, deoarece Uniunea Europeana nu este un club de discutii amicale. Integrarea presupune asumarea unor obligatii financiare si politice, pe care doar o economie dezvoltata si o societate democratica veritabila si le poate asuma. Atīta timp cīt Republica Moldova nu va demonstra macar o vointa politica de a continua reformele, ea se va afla la marginea Europei.

Al doilea: nu prea putem sa contam pe ajutorul Romāniei, deoarece obiectivele sale europene vor necesita concentrarea eforturilor pe alte directii, decīt la īntretinerea unor relatii neclare cu Republica Moldova. Bucurestiul nu va manifesta un interes politic plenar daca Chisinaul nu va demonstra ca doreste ferm sau chiar este pregatit pentru negocieri serioase īn problema integrarii īn Uniunea Europeana.

Al treilea: atīta timp cīt īn Rusia - "omul bolnav al Europei" - procesul de democratizare va continua asa cum se manifesta astazi (lent, dar sigur), procesul extinderii Uniunii Europene nu va lua vreo turnura neasteptata. Daca īnsa lucrurile la Moscova nu vor merge īn directie buna, toate prognozele de extindere pot fi rasturnate. Pot surveni doua scenarii extreme. Īn primul caz, procesul de largire a Uniunii Europene poate īnceta definitiv, pīna la stabilizarea situatiei si clarificarea raportului real de forte. Īn al doilea caz, aderarea tarilor central si est-europene poate avea loc īn avalansa, atīt la Uniunea Europeana, cīt si la NATO.

Nu dorim sa insistam aspra concluziilor aduse īn lucrarea noastra. Adeseori evenimentele si relatiile internationale se desfasoara īn asa mod, īncīt toate prognozele si analizele pot fi rasturnate.

Referinte bibliografice

1. Gheorghe Floricel, Coridorul euroasiatic de transport prin Marea Neagra. Drumul Matasii īn secolul XXI, Editura economica, Bucuresti, 1998.

2. IFRI, RAMSES 1998. Dunod, Paris, 1997.

3. Jean-Pierre Fauge`re, Economie européenne. Presse de sciences politiques et Dalloz, Paris, 1999.

4. L'Union Européenne. Les notices. La documentation franēaise, Paris, 1999.

5. Loukas Tsoukalis, Noua economie europeana revizuita (traducere din engleza). Editura "Arc", Chisinau, 2000.

6. Michel Ayral, Le marché intérieure de l'Union Européenne. La documentation franēaise, Paris, 1998.

7. Octavian sofransky, Republica Moldova: Capital geopolitic, Editura "Cartier", Chisinau, 1999.

8. Oleg Serebrian, Va exploda Estul? Geopolitica spatiului pontic, Editura "Dacia", Cluj-Napoca, 1998.

9. Pascal Boniface, Atlas des relations internationales, Hatier-Paris, 1997.

10. Gheorghe Cojocaru, GUAM: Arhipelagul petrolului//Revista "Arena Politicii", anul II, nr. 3 (15), noiembrie 1997.

11. Garnet Sh., Limitele puterii de la Kremlin//Revista "Arena Politicii", anul I, nr. 3, septembrie 1996.

12. Igor Munteanu, Moldova si CSI - o alianta fragila//Revista "Arena Politicii", anul II, nr. 2 (14), octombrie 1997.

13. Alexei Salmin, Prezentul si perspectivele CSI//Revista "Arena Politicii", anul I, nr. 2, august 1996.

», 1999.

18. Olaf F. Knudsen, Analizarea securitatii statului mic: rolul factorilor externi, [NATO: ce este, ce va fi. Noua Europa si securitatea statelor mici], Bucuresti, 1996.

19. Istoria Romāniei īn date, Mica īntreprindere editorial-poligrafica "Crai-nou", 1992.

20. Nicolae Rīmbu, Geografia Republicii Moldova, Editura "Lumina", Chisinau, 1991.

21. Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei, Editura "Victor Frunza", Bucuresti, 1992.

22. Zbignev Brzezinski, Europa Centrala si de Est īn ciclonul tranzitiei, Bucuresti, Editura "Diogene", 1995.

23. Vitalie Tarlev, Securitatea statala a Republicii Moldova: amenintari si ris­curi//Culegerea "Politica externa a Republicii Moldova: aspecte ale securitatii si colaborarii regionale", materiale ale simpozionului stiintific international, Chisinau, 16-17 octombrie 1997.

24. World Economic Outlook, Globalization - Opportunities and Challenges, World Economic and Financial Surveys, IMF, Washington DC, May 1997.

25. Conventia privind constituirea Comunitatii Statelor Independente//Revista "Arena Politicii", anul I, nr. 2, decembrie 1996.

26. Serghei sapoval - Serghei sahrai, Uniunea Sovietica a fost rapusa de virusul informational anti-URSS//Revista "Arena Politicii", anul I, nr. 2, decembrie 1996.

27. CSI: īnceputul sau sfīrsitul istoriei?//Revista "Arena Politicii", anul II, nr. 2 (14), octombrie 1997.

29. Jacques Brasseul, Les nouveaux pays industrialisés, Paris, "Armant Colin", 1993.

30. Strategia Nationala de Dezvoltare Economica si Sociala a Romāniei pe termen mediu//"Economistul", februarie, 2000.

31. Marie-Louise Herschtel, L'économie de la communauté européenne, Paris, "Armant Colin", 1993.

32. Economic Trends Quarterly Issue, Moldova, April-June 2000, Chisinau, 2000.

33. Experienta Suediei īn pregatirea aderarii si integrarii īn UE//"Economistul", aprilie 1996.

35. Evghenii Klimov, Republica Moldova īn contextul intereselor geopolitice ale Rusiei, ARENA POLITICII, nr. 2 (14), octombrie 1997.

36. J. Kurth, To Sink a Different Song//Revista "The National Intrest", №56, Summer, 1999.

37. Michael Mihalaka, The Great Divide Over Membership īn NATO for Eastern and Central Europe īn Transition, OMRI Institute, Prague, august, 1995.

38. T. Waters, Moldova 1997, Conflict Studies Research Centre, England, April 1997.

39. Michael Todaro, Economic Development, NY University, 2000.

40. Marin Popescu, Concentrarea productiei agricole - conditie esentiala pentru progresul agriculturii si integrarea īn UE//"Economistul", 14 februarie, 2000.

41. Paul Romer, Object gap, Ideea Gap and Developement//"Washington Economic Report", February 1993.

42. Promovarea investitiilor straine//"Tribuna Economica", nr. 25, 1991.

43. Problemele integrarii economice a Republicii Moldova cu Romānia, Chisinau, 1993.

44. Rand Mc'Nally, World Facts and Maps, London, 1999 Edition.

45. Ion Gutu, Economia īn tranzitie, Chisinau, 1998.

46. Vasile soimaru, Caderea premierilor, Editura "Civitas", Chisinau, 1999.

47. Gabriel Andreescu, Valentin Stan, Renate Weber, Raporturile Romāniei cu Republica Moldova, https://www.ong.ro/reviste/stint/StIntno1/moldovar.htm.

48. Hildegard Puwak, Leonard Cazan, Situatia economica a Romāniei īnaintea īnceperii negocierilor de aderare la Uniunea Europeana.

49. Zbignev Brzezinski, The Grand Chessboard, Basic Books, A division of Harper Collins Publishers, 1999.

50. Dumitru Moldovanu et autres, L'intégration de la République de Moldova dans l'économie mondiale, Editions Ant. N. Sakkoulas, 1999.





Document Info


Accesari: 41237
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )