Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload






























Cum au aparut boilesurile?

tehnica mecanica


Cum au aparut boilesurile ?


La începutul anilor '70, cele mai obisnuite nade folosite în Marea Britanie de pescarii de crap erau coaja de pâine, sunca presata - asa-numita "luncheon meat" - momelile naturale, ca viermii sau râmele, si pastele speciale, cu arome de crenv 959b14j ursti si mâncare pentru pisici! (Curioase nade, acestea din urma. Pentru confirmare, a se vedea excelentul articol al lui Paul Selman, The Origins of Modern Carp Baits, accesibil pe website-ul Fishing Warehouse si de unde provin cele mai multe dintre informatiile de fata).

Atunci s-a produs o revolutie în domeniul nadelor pentru crap: s-au inventat boilesurile.

Inventia îi apartine unui docher din comitatul Kent, pe nume Fred Wilton. La sfârsitul anilor '60 si începutul anilor '70, Fred Wilton si grupul lui de prieteni au pescuit cu rezultate exceptionale pe o serie de lacuri, folosind nade de fabricatie si mai ales de conceptie proprie. Teoria si ingredientele care stateau la baza producerii acestor nade au fost prezentate public pentru prima oara într-un numar din 1972 al revistei The Carp. La început, nadele s-au numit "High-Nutritive-Value baits", nade cu valoare nutritiva ridicata, iar mai târziu, în acelasi spirit scientist, "High Protein baits", nade cu un continut de proteine ridicat. Cum însa erau fabricate prin fierbere, pescarii au gasit ca e mai simplu sa li se spuna "boiled baits", nade fierte, apoi si mai simplu sa li se spuna "boilies". Daca va puteti gândi la un diminutiv românesc pentru "nade fierte", ati gasit traducerea cuvântului "boilies".

Inventia lui Wilton avea o baza stiintifica, era formulata în termeni stiintifici si constituia rezultatul eforturilor lui de a produce nada absoluta. Crapul, sustinea Wilton, recunoaste instinctiv valoarea nutritiva a unei nade, odata ce s-a hranit cu ea, si, daca e nadit sistematic cu nade a caror valoare nutritiva e ridicata, va ajunge sa le prefere.

Ca multe alte teorii revolutionare, si aceasta a suportat la început destule critici. Unii sustineau ca e imposibil ca un crap sa recunoasca valoarea nutritiva a nadei, fiindca e lipsit de inteligenta. Altii, dimpotriva, admitând valabilitatea ideii, se opuneau folosirii boilesurilor, de teama ca lacurile aveau sa fie pur si simplu golite de peste.

Primele boilesuri erau, în esenta, un amestec de lapte si proteine vegetale. Principalul ingredient era caseina, care e o pudra derivata din lapte. În compozitie, mai intrau oua, lactalbumen, caseinat de calciu si diverse proteine vegetale, ca pilda faina de soia. Pentru a face nadele mai bogate în vitamine si minerale, Fred Wilton adauga un supliment folosit la nutritia cailor, Equivite. Tot Wilton a avut meritul de a introduce în reteta
boilesurilor atractanti, uleiuri esentiale al caror miros puternic crapii aveau sa-l recunoasca foarte usor si sa-l asocieze cu sursa de hrana.

Cei ce au înteles importanta teoriei lui Wilton si au constatat efectul uimitor al noilor nade asupra crapului s-au confruntat cu o problema serioasa: ingredientele erau greu de gasit, iar când se gaseau, erau scumpe. Nu existau boilesuri de cumparat, pescarii trebuiau sa si le fabrice singuri. Primele boilesuri gata facute au aparut în magazinele cu articole de pescuit abia în 1977. Apoi, la scurt timp, ingredientele folosite de Fred Wilton au putut fi cumparate sau comandate, la preturi rezonabile, din aceleasi magazine, nu din supermarketuri sau farmacii, ca pâna atunci.

Boilesurile initiale erau puse direct pe cârlig. Montura cu fir de par folosita astazi e o inovatie de la sfârsitul anilor '70 (autorii ei sunt pescarii britanici Kevin Maddocks si Len Middleton) si a devenit populara în Marea Britanie numai dupa aparitia cartii lui Kevin Maddocks, Carp Fever, în 1981. Pâna atunci, se pescuia cu cârligul îngropat în boilies, nelasând afara nici macar vârful - pentru asta, boilesurile erau si ele mai moi decât cele de azi.

Fred Wilton recomanda folosirea boilesurilor ca nada selectiva, adresata în special crapului si în special exemplarelor mari, însa de-a lungul anilor '70 tendinta celor mai multi pescari britanici a fost sa pescuiasca la crap în primul rând cu paste. Pentru cei care preferau pescuitul de suprafata celui de fund, Wilton a inventat o "prajitura plutitoare" folosind aceleasi ingrediente ca la boilies, dar dublând cantitatea de ou, spre a mari flotabilitatea produsului, iar pasta rezultata nu era fiarta, ci coapta în forme de metal, în cuptor. Astfel de "prajituri plutitoare" se folosesc cu succes si astazi.

Ca moment în evolutia nadelor, merita amintita si introducerea aminoacizilor în pastele pentru crap, dupa ce s-a demonstrat, prin experiente facute pe cod, ca aminoacizii provoaca un reflex de hranire involuntar.

În sfârsit, pentru a întelege mai bine drumul parcurs de boilies, trebuie spus ca succesul lor, oricât de revolutionara le era compozitia, n-ar fi fost posibil fara o revolutie similara în conceptia asupra nadirii. În anii '70, pescarii britanici nadeau foarte putin. Nadirea grea, asa cum o întelegem azi, era înca departe. Cu zece uncii (o uncie are 437 de grame) de nada, scrie Paul Selman, se nadea si se pescuia un weekend întreg. Nada din cârlig era de obicei singura nada, iar câteodata se mai aruncau alte câteva bucatele de nada în jurul ei. Când se pescuia la boilies, se nadea cu boilies numai întâmplator si în cantitati minime. A fost meritul lui Rod Hutchinson sa demonstreze ca nadirea intensa sta la
temelia unui pescuit de succes. Hutchinson si-a început experientele în domeniul nadirii prin nadiri grele cu cânepa si, când metoda a dat rezultate, a extins-o la nadiri cu diferite tipuri de seminte, în cantitati substantiale. În ape curate, bogate în vegetatie, în care hrana crapului consta mai ales în viermusi, melcisori sau larve, Hutchinson încerca sa deturneze acest tipar al hranirii spre o hranire cu aproape orice fel de seminte de mici dimensiuni, oferite crapului din abundenta. S-a dovedit ca pestii nu erau interesati decât de unele dintre aceste seminte, în timp ce pe altele le ignorau, iar nada cea mai larg preferata era porumbul. Astazi, nadirea grea (cu porumb si, pentru cei ce-si permit, si cu boilies) nu mai e un secret pentru pescarii de crap, însa la jumatatea anilor '70, în Marea Britanie, a fost privita ca o inovatie.







Document Info


Accesari: 1678
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )