Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




1 Aprilie si cele mai reusite pacaleli ale tuturor timpurilor

Divertisment


1 Aprilie si cele mai reusite pacaleli ale tuturor timpurilor



De 1 aprilie, farsele si pacalelile sunt datoria de "onoare" a fiecarui cetatean cu imaginatie. Numarul pacalitilor a crescut considerabil odata cu progresul tehnologic si cu aparitia noilor medii de comunicare: radioul, televiziunea, internetul. 22522c25w

Site-ul "museumofhoaxes" (muzeul farselor) a realizat un clasament al celor mai "inspirate" o suta de pacaleli de-a lungul istoriei indelungate a farselor. Iata primele zece pozitii ale topului:

Pe un binemeritat loc zece se afla festa jucata de astronomul britanic Patrick Moore ascultatorilor postului de radio BBC, in 1976. Acesta a anuntat, cu nonsalanta, ca avea sa se produca un eveniment astronomic unic pe care ascultatorii il vor putea urmari din propriile lor case: Pluto va trece prin spatele planetei Jupiter, fenomen care va provoca o cadere temporara a gravitatiei pe Pamant, moment in care oamenii vor putea experimenta o senzatie ciudata de plutire. La ora anuntata de astronom, BBC a inceput sa primeasca nenumarate telefoane de la ascultatorii care pretindeau sa fi trait senzatia.

Locul noua este ocupat de revista "Discover" care, in numarul pe aprilie 1995, a anuntat descoperirea, de catre un reputat geolog, a unei noi specii de vietuitoare in Antarctica: "viermele cu capul infierbantat care gaureste gheata", creatura fascinanta ale carui placi osoase de pe cap pot atinge temperaturi ridicate permitand animalului sa sfredeleasca gheata cu viteza. Bizarul animal si-ar fi folosit aceste dotari speciale pentru a vana pinguini.

In 1998, o cunoscuta retea americana de magazine fast-food, Burger King, a publicat o reclama de o pagina in revista "USA Today" anuntand introducerea unui nou produs in meniu: "hamburger-ul pentru stangaci", special gandit pentru cei 32 de milioane de americani stangaci. Conform reclamei, noul produs continea aceleasi ingrediente ca si cel obisnuit numai ca toate condimentele fusesera rotite la 180 de grade, in beneficiul stangacilor. Pana la demascarea oficiala a farsei mii de clienti au comandat noul produs.

In acelasi an, publicatia "New Mexicans for Science and Reason" a publicat un articol in care se pretindea ca legislatura din statul Alabama a votat schimbarea valorii constantei matematice pi de la 3, 14159 la "valoarea biblica" de 3,0. In scurt timp, autoritatile din statul respectiv a inceput sa primeasca sute de telefoane de protest

Un post public de radio din Satele Unite a anuntat, la 1 aprilie1992, ca Richard Nixon intentioneaza sa candideze din nou la presedintie, sloganul campaniei sale fiind "N-am facut nimic rau si n-o sa mai fac niciodata". Ascultatorii au reactionat dur la anunt, bombardand studioul cu telefoane de dezaprobare.

Cotidianul britanic "The Guardian" a publicat, in 1977, un supliment de sapte pagini in cinstea celei de-a zecea aniversari a republicii San Serriffe, o mica tara situata in Oceanul Indian. Articolele prezentau elogios geografia si cultura deosebita a acestei republici obscure. Telefonul redactiei a sunat toata ziua, cititorii dorind sa afle mai multe informatii despre aceasta destinatie ideala pentru petrecerea vacantelor.

Compania Taco Bell a anuntat, in 1996, ca a cumparat de la guvernul federal Clopotul Libertatii din Parcul National din Philadelphia, rebotezandu-l Taco Liberty Bell. Sute de cetateni au simtit nevoia sa-si exprime revolta.

Pe locul trei se afla farsa jucata, in 1962, de expertul tehnic al singurului post de televiziune din Suedia, care transmitea alb negru, si care anunta la stiri ca datorita unei recente inovatii tehnologice, telespectatorii pot, repede si usor, sa receptioneze programul color. Tot ce aveau de facut era sa imbrace televizorul cu un ciorap din nailon si emisiunea preferata va capata culoare. Se pare ca sute de mii de oamenii au urmat sfatul tehnicianului. Televiziunea color a fost introdusa in Suedia la 1 aprilie 1970, iar de data aceasta nu a mai fost o farsa.

In editia sa din aprilie 1985, revista "Sports Illustrated" a publicat un articol despre un nou aruncator la baseball care va juca pentru echipa Mets. Numele sau era Sidd Finch si putea arunca mingea cu viteza uimitoare de 168 metri pe ora, cu 65 de metri mai rapid decat orice alt jucator vreodata. Surprinzator, Finch nu mai jucase niciodata baseball, arta aruncatului mingii ajungand sa o stapaneasca la o manastire tibetana, sub atenta indrumare a "marelui sfant-poet" Lama Lilaraspa. Suporterilor echipei nu le-a venit sa creada ce noroc nesperat daduse peste Mets.

In fruntea pacalelilor din toate timpurile se afla farsa jucata de postul de televiziune BBC care, in 1957, a anuntat ca, datorita unei ierni foarte blande, fermierii elvetieni se bucura de o recolta bogata de spaghetti. Stirea a fost acompaniata de imagini sugestive infatisand tarani care culegeau spaghetti din copaci. Multi telespectatori au fost pacaliti, sunand in redactie pentru a afla cum ar putea sa cultive si ei delicioasele produse.


Document Info


Accesari: 1519
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )