MILITIANUL SI FRAZA
Intr-o noapte, un militian a vazut o fraza. Si tare mult i-a placut!
Era o fraza cam lunga, e drept, cu multe propozitii
secundare din care uneori lipsea subiectul, cu verbe majoritatea reflexive si
chiar cu o paranteza care parea straina
de sensul frazei. Totusi pe militian
l-au atras unele cuvinte sonore desi necunoscute de
el, si mai ales un complement: prin stomac. Desigur e o vorba frumoasa, o pilda
pe care o va tine minte pentru a o spune la viitoarea sedinta
de partid... pentru ca ratiunea trece prin stomac. Toti vor fi de acord si se vor mira de întelepciunea
lui.
Fraza, dupa ce-a trecut prin fata militianului
miscandu-si conjunctiile cu
multa gratie si cu sunet placut, s-a îndepartat grabita pe o strada laturalnica si întunecata.
Militianul nostru n-a putut rezista tentatiei si s-a luat dupa ea.
Oare care este propozitia principala? - se întreba el
în timp ce mergea cu pasi repezi în urma frazei. Dar
predicatul? Isi dadu seama
atunci ca mai are unele lacune în cultura sa generala si lucrul acesta îl
indispuse putin. "Vasazica
subiectul este despre ceea ce se vorbeste în propozitiune. Aici despre ce se vorbeste?"
Dupa cum s-a mai spus, bravul militian
nu pricepuse toate cuvintele din fraza asta atat de
frumoasa asa ca n-avea de unde sa stie
despre ce se vorbeste în propozitiune.
"Ce-ar fi s-o întreb chiar pe ea?", gasi el
solutia. "Dar asa, pe
ocolite, ca nu cumva sa-si faca o parere
proasta despre mine." Zis si facut; iuti pasul,
ajunse din urma fraza si-o apuca de-un atribut. "Auuu!",
facu fraza din vocalele ei.
- Nu te speria, nu-ti fac nimic rau. Vreau sa stiu daca ai buletin. ("Acum ma
voi lamuri", surase multumit
de sine militianul.)
Fraza n-avea buletin.
- Umbli la ora asta fara buletin, se scandaliza
vajnicul aparator al ordinii. Cum n-ai la tine nici
un act care sa dovedeasca... Cum nimic?,
se minuna militianul.
Fraza n-avea nici un fel de act.
- Esti o vagaboanda, în
cazul acesta! Sau cine stie... poate...
Militianul nu termina vorba (Poate e o spioana!, continua el în gand).
Fraza misca nervoasa dintr-un substantiv.
"Libertate", silabisi militianul. A-ha,
d-asta îmi erai!
- Pentru ca n-aveti buletin si nici vreun alt act
care sa dovedeasca identitatea dumneavoastra,
mergeti cu mine la militie.
Conform HCM-ului 41233 toate persoanele gasite fara buletin trebuie luate si duse la sectie.
Asta e. Va rog sa ma urmati
de buna voie, ca altfel... - si militianul încrunta amenintator din sprancene.
Oooo! ofta sarmana fraza si
o lua înainte, spre militie. "Pacat de frumusetea ei", o compatimi militianul care mergea putin mai în spate ca s-o supravegheze.
Si ce frumoasa propozitie: pentru ca ratiunea trece prin stomac si mai încolo vorba fara rost, pe care a interzis-o partidul printr-un HCM
categoric. Libertate! Si militianul scuipa înciudat.
Apoi încerca sa citeasca si celelalte cuvinte. Se
opri la cuvantul "grotesc".
- Hm!, grotesc, ai! Libertate, grotesc, partid,
clica, a perverti revolutia, si toate astea la un
loc? Inteleg eu acum cine-mi esti.
Adica, se corecta el repede, de înteles
am înteles imediat, cum te-am vazut
am mirosit eu... D'aia te-am si urmarit.
Fraza nu raspundea absolut nimic.
- Taci? Nu vrei sa spui nimic. Lasa ca ai sa vorbesti tu si ce stii si ce nu stii cum spune tovarasul capitan. Haide. Ai sa vezi cine-i Florea
Matau. De doua ori am fost citat pe întreaga sectie si-am primit si-o decoratie.
Fraza continua sa mearga la fel de tacuta.
Militianul îi dadea mai
departe:
- Daca faci si-acolo mofturi s-a zis cu tine. Ca sa stii
ca nici partidul nu te mai scapa din mana mea.
Dupa ce zise vorba asta, militianul
arunca o ochire rapida în jurul sau.
- Asculta, acolo e mai bine sa spui tot adevarul.
Scapi mai usor, ti-o spun eu.
In sfarsit ajunsera la militie. Ofiterul de servici dormea cu capul pe masa sforaind
usor.
- Sa traiti, tov. locotenent-major!, racni din usa militianul.
- Ce-i ma, sari speriat ofiterul,
ducand mana la tocul revolverului.
- Sa traiti, uitati, am
adus-o. O spioana, mai spuse el cu jumatate de voce, aplecandu-se spre locotenent.
- Asa! Sa intre.
Militianul se duse la usa
si facu un semn energic cu mana.
- Hai odata ca te ia mama dracu'.
Fraza intra tarandu-si obosita propozitiile.
- Unde-ai gasit-o?, întreba locotenentul pe militian.
- Pe strada, am mirosit-o imediat ca nu-i în regula, m-am luat dupa ea si-am prins-o. N-are nici un act.
- Cum te cheama?
Nici un raspuns.
- Ce cautai în miezul noptii
pe strada?
Nici un raspuns.
- Nu vrei sa vorbesti? se enerva locotenentul batand cu pumnul lui mare în birou. Apoi relua ceva mai
calm:
- Cu ce te ocupi?
- Raspunde cand te întreaba tov. locotenent major,
strivi cuvintele între dinti militianul
care o adusese. Raspunde, nu auzi! o zgaltai el de un substantiv.
- "Libertate", citi locotenentul. Hm! Umbli pe strazi
cu cuvinte d'astea subversive. Nu stiai
ca nu-i voie?
Fraza tacea întruna.
Furios, locotenentul se scula de la masa si începu sa se plimbe prin odaie.
- Ce ziceti, sa încerc asa
cum stiu eu? întreba militianul
Matau.
Locotenentul ridica din umeri.
Atunci Matau îsi scoase
centironul, apoi tunica si ramase numai în maiou. Avea brate
vanjoase, paroase.
- Nu vrei sa vorbesti? tuna el amenintator.
Bineee! si-o pocni peste predicat.
- Aaaa! tipa de durere fraza.
Si înca o lovitura.
- Auuu!
Si înca una, si înca una.
Locotenentul privea calm cu bratele încrucisate la piept. Fraza mai icni o data si se prabusi pe podea.
- Ajunge, spuse locotenentul. Adu apa.
Turnara peste ea o cana plina. Cand
îsi reveni, locotenentul o întreba din nou:
- Cum te cheama?
Nici un raspuns.
- Ce ocupatie ai?
Nici un raspuns.
- Unde locuiesti? urla el exasperat.
Dar fraza nici acum nu raspunse. Locotenentul se
repezi la ea si-o lovi cu piciorul în "stomac". Vai, numai acolo nu,
se gandi îngrozit militianul.
In timp ce-o batuse el, se ferise cu multa grija sa-i
atinga propozitia care-i placea atat de mult. Ratiunea trece prin stomac, atrase el atentia
locotenentului.
- Da, asta asa e, recunoscu acesta si înceta sa mai loveasca fraza. De unde stii?
- Pai uite, arata Matau spre fraza.
Locotenentul citi. Cuvantul "stomac" se
deformase putin din cauza loviturii, dar ratiunii frumos caligrafiate nu i se întamplase
nimic.
- Nu-i mai dati peste stomac, zise militianul.
- Bine, atinge-o atunci aici, peste libertate.
Si Florea Matau iar începu
sa care la pumni peste biata fraza. Din nebagare de
seama atinse si cuvantul "partid".
- Ce faci ba, nataraule, tipa locotenentul care
supraveghea atent bataia. Uita-te unde dai.
Fraza lesina din nou. Si iar fu adusa o cana cu apa,
dar fraza nu-si mai reveni.
- Ce facem acum cu ea? întreba Matau.
- Las' ca-si vine ea în fire. Nu-i peste tot învinetita.
Si într-adevar, cuvantul
"ratiune" scapase
neatins.
Dumitru Tepeneag
|
