IDENTIFICAREA TALENTULUI  SI ORIENTAREA SPORTIVA

Cunoscuta sub genericul „selectia in sport' activitatea de descoperire si de orientare a tinerelor talente spre sporturile „potrivite' calitatilor evidentiate sau predictiv susceptibile de a se dezvolta, constituie o provocare pe care multi specialisti evita sa o accepte. Jűrgen Weineck (1997) identifica o conceptie statica si o conceptie dinamica care defineste talentul sportiv:

Definitia statica cuprinde patru componente:

factorii determinanti ai capacitatii performantiale

disponibilitati volitive;

mediul social care determina disponibilitatile tanarului;

performantele bazate pe nivelul real al incepatorului.

Definitia dinamica a talentului sportiv se bazeaza pe principiul ca talentul se „structureaza' pe parcursul unui proces activ si se orienteaza „specific' prin transformari aleatorii in ansamblul personalitatii tanarului.

Conceptia dinamica se bazeaza in principal pe urmatoarele trei componente:

proces de transformari active;

dirijarea procesului in antrenamente si competitii;

suita de procese pedagogice dirijate.

Descoperirea si orientarea talentului sportiv consta in activitatea efectuata de institutii si persoane competente (instructori, profesori, antrenori) la diferite nivele de pregatire pentru a favoriza dezvoltarea ulterioara a sportivului.

Selectia consta in activitatea efectuata de specialist prin care formeaza talentul sportivului pentru competitie intr-o ramura sportiva pentru o anumita perioada.

Orientarea precede selectia si o serveste in acelasi timp (reorientarea sportiva).

Selectia este un proces de identificare si evaluare cu un grad cat mai inalt de predictie a calitatilor si aptitudinilor necesare practicarii unui sport (de performanta) proces desfasurat dupa criterii medico-sportive, somatofiziologice, biochimice, psiho-pedagogice si motrice.(Roman, 2007)

ETAPELE PROCESULUI DE SELECTIE

Foarte putini tineri nu sunt inclusi pe parcursul instruirii si educatiei lor in sisteme care urmaresc descoperirea unor talente. Descoperirea si orientarea talentelor sportive sunt facilitate de competitii, concursuri, criterii, activitati recreative care in mod necesar si obligatoriu ar constitui cadre organizatorice adecvate acestor demersuri. Nu este obligatoriu ca un copil, adolescent sau un tanar sa ajunga performer de mare clasa. Dar este absolut obligatoriu ca generatia tanara sa fie cuprinsa in programe care ar facilita dezvoltarea acelora care prezinta aptitudini pentru sport si care apoi gasesc motivatii suficiente pentru a-l practica pana la nivelul „atingerii propriei incompetente'.

Dupa gradul de perfectionare al criteriilor utilizate putem sa identificam selectia empirica sau intuitiva si selectia stiintifica. Daca luam in considerare gradul de consecventa al aplicarii actiunilor de selectie, putem sa identificam selectia dirijata sau sistematica si selectia intamplatoare sau nesistematica (Roman, 2003).

Autorii Hofmann si Schneider (1985) - vezi fig. 14 - prezinta caracteristicele selectiei primare, secundare si finale care se refera la momentul aplicarii demersurilor de selectie in cursul dezvoltarii ontogenetice.

Caracteristicile esentiale ale procesului de selectie, pentru organizarea antrenamentului la diverse grupe de discipline sportive

(Hofmann si Schneider, 1985)

EVALUAREA IN ACTIVITATEA DE SELECTIE

Utilizarea criteriilor stiintifice in procesul de identificare a talentelor are avantaje daca specialistul elimina cateva simptome problematice care-i pot afecta obiectivitatea si rezultatele urmarite (Roman, 2003,):

simptomul evitarii (eludarea bugetara: „nu pot pentru ca nu am finantare”);

simptomul anxietatii (antrenorii au manifestat acest simptom in cazul perceperii unor erori sau neajunsuri), frica de schimbare;

simptomul imobilismului (decalajul intre „ce pot sa fac si ce cred altii ca pot sa fac” sau „cum cred ei ca ma evalueaza”);

simptomul „lipsei de principii clare” atunci cand antrenorul nu-si concepe un sistem de evaluare corect;

simptomul slabei indrumari de catre specialisti (antrenori, sportivi).

Functiile evaluarii pot fi raportate la derularea unor secvente de invatare sau la un ansamblu de invatare tehnico-tactica dupa cum urmeaza:

verificarea sau identificarea achizitiilor (conditionale, coordinative, tehnico-tactice);

perfectionarea cailor de achizitionare a calitatilor conditionale, coordinative sau a cunostintelor si aptitudinilor tehnico-tactice;

sanctionarea sau evidentierea (in sens figurativ) prin masuri pedagogice a schimbarilor survenite in urma achizitiilor.

Evaluarea are o eficienta maxima daca probele de control, normele de control, testele sunt aplicate periodic si comparate intre ele. Evaluarea in activitatea de selectie are un caracter predictiv si nu provoaca ierarhizari imobile care pot duce la eliminare sau abandon. Reorientarea sportiva este cea care ar trebui sa solutioneze asa-zisele „esecuri de inceput', pentru ca 'niciodata nu se stie de unde sare iepurele' !

In consecinta, evaluarea are eficienta maxima daca se realizeaza multi-disciplinar.

Evaluarea in procesul instructiv-educativ presupune patru etape:

verificarea;

aprecierea;

scalarea;

sintetizarea si compararea cu modelul initial.

Autorii Colibaba-Evulet si Bota (1998) sistematizeaza tipurile de evaluare in functie de :

moment: initiala, curenta, periodica (intermediara) si finala;

modul de efectuare: orala, scrisa, practica;

scopul didactic: evaluare formativa, evaluare sumativa, evaluare normativa, evaluare materiala, evaluare calitativa si evaluare eficienta.

Consideram ca evaluarea potentialului biomotric in selectia primara este hotaratoare sub aspect predictiv in special privind orientarea spre un sport. Gradul de risc al testelor trebuie sa fie scazut, ca atare ele trebuie sa fie simple si aplicate la copii perfect sanatosi pentru sport.

Instrumentele aprecierii aptitudinilor motrice trebuie elaborate pe tabele usor manevrabile.

Metodologiile de selectie in cadrul Sistemului National Unic de Selectie (SNUS) trebuie sa tina cont de urmatoarele observatii (Bocu, 1999, p.18):

majoritatea copiilor cu talie inalta obtin performante mai slabe la probele de control fata de cei care poseda o talie mai mica la aceeasi varsta;

se recomanda acordarea de punctaje suplimentare copiilor cu talie inalta (tabele corective);

se constata urmatorul fapt: copiii cu valori ale taliei peste media pe tara a varstei lor prezinta valori motrice mai scazute (Nicu, A., 1993).

Centrul de cercetari pentru problemele sportului (CCPS) din Bucuresti propunea in anul 1997  (Pierre de Hillerin) o baterie de masuratori si teste care sa evalueze potentialul bio-motric al copiilor, in general al tineretului scolar.

Masuratori antropometrice

Teste

Performantele realizate la acest prim nivel nu trebuie sa constituie un criteriu de eliminare a celor cu rezultate mai slabe.

Distantele sau timpii inregistrati difera drastic de la o varsta la alta.

De exemplu, la alergarea de viteza cu start din picioare (cronometraj la plecare, nu la comanda) distanta variaza intre 20-40m in functie de varsta (20m la 7-8 ani, 30-40m la 9-10ani). La alergarea de rezistenta distantele pot varia intre 500-1000m. Este foarte important ca bateria de teste sa contina aceleasi cerinte pentru o anumita varsta.

Rezultatele la probele de control privind calitatile motrice si reactiile functionale la efort reprezinta cele mai importante repere ale talentului.

Talentul este o facultate sau un grup de capacitati cu o anumita specificitate, superioare mediei grupului de subiecti la care se raporteaza.

In perioada selectiei primare, profesorul identifica cu un grad mai mare sau mai mic de probabilitate – prin instrumente de evaluare complexe – existenta capacitatilor (a talentului) care pot fi dezvoltate pe viitor in antrenamentul de performanta. Din acest motiv, efectuarea unor ierarhizari drastice care sa elimine din start posesorii unor performante mai slabe este total contraindicata.

Pentru fiecare sport s-au elaborat modele ideale ale sportivilor care incearca sa exprime cantitativ existenta unor calitati care ar duce la succes. Aceste calitati sunt grupate pe trei grupe principale:

capacitati motrice;

capacitati psihologice;

calitati biomotrice.