Garantiile reale - gajul

Garantiile reale - gajul

2.1. Definitie. Reglementare. Clasificare

Potrivit art. 1685 C.civil, gajul sau amanetul este un contract accesoriu prin care datornicul remite creditorului sau un lucru mobil pentru garantarea datoriei. Rezulta ca poate fi obiect al gajului atat un bun mobil corporal cat si un bun mobil incorporal, o creanta pe care debitorul o are impotriva altei persoane.

Notiunea de gaj este folosita in mod curent pentru a desemna atat contractul de gaj, dar si dreptul real ce ia nastere ca urmare a incheierii contractului de gaj, si in acelasi timp bunul ce face obiectul gajului.

In practica curenta gajul joaca un rol important. El se constituie ca singura garantie reala mobiliara din randul garantiilor asa-zise “reparatorii” (caci dreptul de retentie si indisponibilizarea anumitor bunuri mobile, desi sunt la randul lor –potrivit unor autori garantii reale mobiliare, intra in categoria “garantiilor preventive”).

La inceput, gajul reprezenta “sechestrul asiguratoriu al saracilor” (depunerea obiectelor la Muntele de Pietate) iar Codul civil francez, tinand cont de increderea fata de camatari l-a supus unui regim foarte riguros, deoarece efectul sau era, in cele din urma, deposedarea debitorului.

In principiu, fiecare obligatie se poate garanta prin constituirea unui gaj. Diversificarea averii si necesitatile comertului au dus la dezvoltarea unor noi forme de gaj.

Codul nostru civil de la 1864 foloseste termenul “amanet”, care este de origine turca, reproducand astfel expresia utilizata de Codurile lui Calimah si Andronache Donici.

Dreptul roman foloseste termenul “pignus”. Legislatia si doctrina franceza folosesc cuvantul “gage”, de origine latina, ce deriva din cuvantul “vadium” (quadium, quadius), precum si termenul de “nantissement”. Dar acesta are o arie mai larga deoarece include si antichreza (gajul imobiliar), institutie disparuta la noi (art. 1697-1703, abrogate prin art.4 al Legii contra cametei din 02.04.1931).

Gajul desemneaza, in acelasi timp, conventia dintre parti, dreptul creditorului gajist si obiectul asupra caruia s-a constituit garantia.

Potrivit Codului civil (art.1685 C.civ.), gajul sau amanetul este “un contract accesoriu, prin care debitorul remite creditorului spre siguranta creantei sale un obiect mobiliar corporal sau necorporal, in scop de a conferi dreptul de a retine lucrul pana la indestulare a sa si de a fi platit din urmarirea lucrului amanetat cu preferinta inaintea altor creditori”.

Altfel spus, “gajul este un contract accesoriu, prin care debitorul remite creditorului sau un lucru mobil pentru garantarea datoriei”.

Se mai poate spune ca:”Gajul sau amanetul este conventia prin care un debitor sau o terta persoana neobligata inca, se obliga sa predea creditorului acelui debitor un bun miscator, pentru ca acesta sa-l detina in posesia sa, atat timp cat creanta nu-i va fi achitata, asa incat, in caz de neachitare, sa aiba drept, cu autorizarea justitiei, sa scoata bunul in vanzare, prin licitatie publica, pentru ca din pret sa fie satisfacut, sau sa-l opreasca pentru el, insa tot cu aprobarea justitiei, dupa o prealabila expertiza referitoare la valoarea bunului”.

Avand in vedere faptul ca aceasta garantie este constituita de debitor sau de un tert, precum si faptul ca exista gaj cu sau fara deposedare, unii autori prefera definitia data de fratii Mazeaud, potrivit careia “gajul este un contract prin care debitorul sau un tert se deposedeaza de un lucru mobil pe care il afecteaza platii unei datorii, remitandu-l fie creditorului, fie unui tert, care il conserva pentru creditor”.

Aceste definitii desemneaza contractul de “gaj” si nu dreptul nascut din acest contract.

Ideea potrivit careia amanetul poate fi constituit chiar de catre un tert este exprimata expres in Codul civil francez (art. 2077 C.civ.fr.), insa la noi acest lucru se prezuma.

Intr-o alta conceptie, gajul este definit ca fiind “contractul in puterea caruia debitorul remite creditorului un lucru mobil (corporal sau necorporal), drept garantie a datoriei (art.1685 C.civ.); iar creditorul are dreptul sa retina lucrul in posesiunea sa pana la plata datoriei si, in caz de neplata, sa se despagubeasca din pretul lucrului cu preferinta fata de ceilalti creditori ai datornicului (art.1686, alin.1 C.civ.).

Din definitiile enuntate mai sus se observa ca gajul actioneaza asupra lucrurilor mobile. Imobilele nu pot fi amanetate, iar antichreza a fost suprimata. In schimb, orice lucru mobil poate fi amanetat, cu conditia sa fie in comert, adica sa poata fi transmisibil de la o persoana la alta.

Pot fi date in gaj: banii numerar, actiuni, drepturi de autor, brevete de inventii, marfuri, drepturi succesorale, cu conditia ca succesiunea sa fie deschisa si sa contina numai bunuri mobile etc.

Poate fi obiect al gajului atat un bun mobil corporal, cat si un bun mobil necorporal (de exemplu: o creanta pe care debitorul o are impotriva altei persoane; valori mobiliare, fonduri de comert).

Gajul sau amanetul este consacrat legal de dispozitiile art. 1685 C.civ.:”Amanetul este un contract prin care datornicul remite creditorului sau un lucru mobil spre siguranta datoriei”.

Aspectele de continut si corelarea gajului cu raportul juridic garantat pe aceasta cale sunt reglementate de dispozitiile art. 1686-1696 C.civ. Aceste dispozitii urmeaza insa a fi completate cu reglementarile referitoare la unele forme de gaj cuprinse in diferite reglementari speciale.

Gajul este o modalitate de garantare a executarii unei obligatiuni, in al carui temei creditorul (creditorul gajist) are dreptul de a fi satisfacut, cu preferinta fata de ceilalti creditori, inclusiv statul, din valoarea bunurilor sau a drepturilor patrimoniale date in gaj, in cazul in care debitorul (debitorul gajist) nu executa obligatiunea garantata prin gaj.

Gajul se afla in legatura cu obligatiunea garantata prin gaj si reprezinta, la obli 838h77i gatiunea principala, un raport de drept accesoriu care este conditionat in timp de durata obligatiunii principale daca legea sau contractul de gaj nu prevede altfel.

Astfel, desi prin dispozitiile Codului civil gajul presupune deposedarea creditorului de lucrul oferit drept garantie, printr-o lege speciala (L.22/1969) sunt reglementate, alaturi de gajul cu deposedare, unele forme de gaj fara deposedare.

Deci, se poate afirma ca legislatia noastra cunoaste, in prezent, doua forme de gaj: cu deposedare si fara deposedare. Aceasta inseamna ca remiterea bunului catre creditor nu mai constituie astazi un element definitoriu pentru toate felurile de gaj.

Doctrina si practica judiciara franceza recunosc si gajul “cu deposedare fictiva”. Spre exemplu, amanetarea de valori mobiliare se face printr-o operatiune contabila (viramentul intr-un cont special la cererea scrisa a titularului de valori).

De asemenea, legea permite, printr-un procedeu unic si simplificat - borderou remis la banca - amanetarea sau cesionarea creantelor (Legea Dailly din 2 ianuarie 1981, modificata prin Legea din 24 ianuarie 1984).

Exista trei moduri de constituire a gajului si anume: gajul conventional, legal si judecatoresc.

Daca in cazul gajului conventional initiativa constituirii lui apartine partilor in cauza in cazul gajului legal sau a celui judecatoresc, desi initiativa nu mai apartine partilor ci este impusa fie de norma juridica, fie de catre magistrat, totusi contractul efectiv se va incheia prin acordul partilor.

Gajul conventional este cel constituit de parti.

In cazul gajului conventional, partile convin, de comun acord, sa incheie contractul de gaj.

In cazul gajului legal, legea obliga anumite persoane sa constituie un gaj, cum este cazul Legii nr. 22/1969 privind constituirea garantiilor de catre gestionar.

Gajul judecatoresc este dispus de instanta de judecata.

Cat priveste gajul judecatoresc, el este dispus de catre instanta de judecata.

In cazul gajului legal sau judecatoresc, constituirea efectiva a gajului se face tot prin contract, insa obligatia de a aduce gajul este instituita de lege prin instanta si nu este lasata la libera intelegere a partilor.

Din definitiile prezentate si din dispozitiile art. 1685 C.civ. se desprind urmatoarele idei:

gajul se constituie ca un acord de vointa intre doua sau mai multe persoane;

este un contract accesoriu, deoarece garanteaza executarea obligatiei nascute din raportul juridic de obligatie principal;

partile contractului de gaj sunt: debitorul si creditorul din raportul juridic principal sau un tert;

obiectul gajului poate fi un bun corporal sau necorporal;

gajul confera posibilitatea pastrarii (retinerii) lucrului pana la momentul indestularii creditorului;

in raporturile dintre parti, contractul de gaj nu este conditionat a fi incheiat intr-o anumita forma, dovada lui facandu-se potrivit dreptului comun probator;

in raporturile dintre parti pe de o parte si tertii, pe de alta parte se poate cere ca amanetul sa fie constatat prin inscris, care a dobandit data certa, pentru ca numai astfel este opozabil tertilor etc.

Caracterele juridice ale contractului de gaj

Potrivit Codului civil, contractul de gaj este un contract accesoriu, real si unilateral.

Caracterul accesoriu

Gajul este un contract accesoriu deoarece, fiind un contract numit si avand o consacrare distincta in dispozitiile legii, consta in afectiunea sa de a garanta executarea obligatiei asumate in raportul juridic principal.

Deci existenta, valabilitatea si stingerea contractului de gaj depind de soarta obligatiei principale garantate. Poate fi garantata cu gaj si o creanta eventuala, ce s-ar putea naste in viitor, cum este gajul destinat garantarii unui eventual prejudiciu pe care gestionarul l-ar putea produce in activitatea sa (L.22/1969, modificata prin L.54/25 iulie 1994).

Contextul obligational de constituire a contractului de gaj este dat de existenta unui raport juridic de obligatie din care se nasc drepturi si obligatii pentru parti.

Contractul de gaj da o mai mare complexitate acestui context obligational, adaugand raportului juridic obligational un nou raport, cel nascut din insusi acest contract (de gaj).

In legatura cu acest caracter, se impun unele precizari:

contractul de gaj se instituie in legatura cu un alt raport juridic, facand ca legaturile obligationale sa devina mai complexe;

nasterea contractului de gaj are loc in cadrul unei conexiuni intre doua raporturi juridice: raportul juridic principal intervenit intre creditor si debitor si raportul juridic accesoriu de gaj, nascut din contractul de gaj, raport ce intervine in consideratia primului si afectat garantarii obligatiei din acesta.

Din aceasta cauza, primul raport este considerat a fi raportul principal, iar cel de-al doilea (cel de gaj) este considerat a fi raportul juridic accesoriu.

consecinta relatiunii dintre cele doua raporturi juridice obligationale (principal si accesoriu) se materializeaza in efectele regulii accesorium sequitur principale, de unde rezulta ca:

daca se executa, se reziliaza, se stinge sau se anuleaza raportul juridic principal, tot astfel se considera si raportul juridic de gaj;

in cazul garantarii unei creante eventuale, obligatia de garantie se suspenda pana la nasterea obligatiei principale, dupa care intra in actiune regula accesorium sequitur principale;

daca raportul juridic principal este supus unor anumite modalitati (termen, conditie), aceleasi modalitati vor afecta si contractul de gaj.

In concluzie, este un contract accesoriu raportului principal de obligatie si pe care il garanteaza. De aici faptul ca existenta valabila sau stingerea sa depinde de soarta obligatiei principale. Izvorul obligatiei principale poate fi un contract de imprumut. De cele mai multe ori contractul de imprumut se incheie chiar ulterior constituirii gajului, ceea ce denota ca gajul poate garanta chiar si o obligatie ulterioara sau uneori eventuala, cum este situatia gajului care garanteaza eventualele pagube ce le-ar putea aduce un gestionar.

Caracterul real

Gajul este un contract real deoarece de regula se incheie prin remiterea lucrului. Totusi, exista si gaj fara deposedare, dar cu caracter de exceptie. Deposedarea poate aduce la trecerea bunului in mainile creditorului care are obligatia de a-l conserva, fie in mainile unui tert.

Contractul de gaj este, in principiu, un contract real deoarece, pe cale de exceptie, este admis si gajul fara deposedare.  

In cazul in care este cu deposedare, acest contract ia nastere prin remiterea efectiva a bunului gajat.

De regula, aceasta remitere se face direct creditorului gajist, dar daca partile s-au inteles, se poate face unui tert care este insarcinat cu pastrarea lucrului gajat, pana la plata datoriei (art.1688 C.civ.).

Curtea de Apel Bucuresti, sectia IV prin Decizia nr.92/1923 a stabilit ca amanetul poate consta si intr-o suma de bani care sa fie primita si consemnata de un tert, deoarece legea vrea ca lucrul dat in gaj sa nu ramana in posesiunea debitorului.Creditorul nu are nici un drept asupra gajului inainte de a-l fi primit.

Lucrul gajat se va pastra pana la plata datoriei principale.

In materie mobiliara gajul joaca acelasi rol pe care il joaca ipoteca in materie imobiliara.

In cazul unei promisiuni de constituire a gajului sau a amanetului fara remiterea lucrului, aceasta nu constituie gaj cu deposedare, ci numai o obligatie de a face (contractul de promisiune de gaj) deoarece simpla promisiune de a da un lucru in gaj nu este suficienta pentru formarea contractului, daca nu este urmata si de predarea efectiva a lucrului in gaj. In caz de neexecutare, se poate rezolva cu consecinta platii daunelor-interese.

Cel ce constituie amanetul trebuie sa aiba capacitatea de a contracta, deoarece gajul este un drept real. De aceea, constituirea gajului trebuie sa porneasca de la proprietarul lucrului, dar ea poate fi facuta si de un tert.

Pentru a produce efecte fata de terti, se cere ca acest contract sa fie facut in forma scrisa, iar data inscrisului sa fie certa si anterioara datei dreptului exercitat de un alt creditor ori dobandirii dreptului de catre un tert dobanditor .

Inscrisul constatator trebuie sa cuprinda individualitatea specifica dreptului sau bunului, adica sa se stipuleze exact specia si natura lucrului amanetat, descrierea exacta a calitatii, cantitatii si a valorii.

In cazul gajului cu deposedare se cere ca titularul creantei (creditorul) sa fi fost pus in posesie pe intreaga perioada pana ce amanetul se realizeaza deoarece, in cazul gajului, cauza de preferinta nu rezulta din claritatea creantei, ci din faptul ca se realizeaza o afectare conventionala a unui lucru determinat de garantia speciala a unei creante.

Daca creditorul este deposedat prin furt sau prin pierdere de lucrul dat in gaj, acesta are la indemana o actiune reala in contra tertului detentor pentru a redobandi posesia acelui lucru.

Gajul fara deposedare este admis pe cale de exceptie, numai in cazul in care se dispune astfel prin legi speciale.

In acest caz, se constituie un gaj cu caracter consensual deoarece valabilitatea contractului de gaj este conditionata numai de manifestarea valabila a vointei partilor, nu si de remiterea lucrului gajat.

Caracterul unilateral

Contractul de gaj este un contract unilateral, el da nastere unei singure obligatii, aceea a creditorului de a pastra lucrul, de a-l conserva si de a-l restitui cand acesta (proprietarul) va executa obligatia. In cazul contractului de gaj fara deposedare caracterul unilateral se mentine, cu deosebirea ca obligatia de pastrare, conservare si de tinere la dispozitia creditorului revine insusi debitorului;

Gajul cu deposedare este unilateral deoarece, in conditiile stabilite de C.civ., singura obligatie nascuta din contract este aceea a creditorului, de a pastra bunul, de a-l conserva si a-l restitui debitorului cand acesta isi va executa obligatia ce-i revine (art.1691 C.civ.).

Unilateral este si contractul de gaj fara deposedare, numai ca de data aceasta obligatia de pastrare a bunului si de tinere a lui la dispozitia debitorului, ca garantie revine insusi debitorului.

In literatura juridica franceza, contractul de gaj este caracterizat si ca un contract non-formal. Desi poate fi aprobat prin orice mijloace totusi, in practica, se solicita un inscris si sunt necesare formalitatile de publicitate.

Contractul de gaj este un contract civil sau comercial conform datoriei pe care o acopera. Celor trei caractere definitorii (accesoriu, real si unilateral) li se adauga altele:

Gajul este un contract cu titlu gratuit;

Contractul de gaj este un contract comutativ, deoarece partea obligata (creditorul) cunoaste obligatia ce-i revine si intinderea ei din momentul incheierii lui;

Contractul de gaj este un contract constitutiv de drepturi, deoarece prin el se constituie dreptul real de gaj, obligatiile si drepturile nascute din raportul juridic de gaj fiind noi, necunoscute deci inainte de incheierea acestei specii a actului juridic civil;

Contractul de gaj este un act juridic de dispozitie, deoarece este vorba de constituirea unui drept real;

Contractul de gaj este un act juridic cu caracter patrimonial, deoarece obiectul sau (bunul dat in gaj), avand valoare economica, poate fi evaluat in bani;

Contractul de gaj este un act juridic “inter vivos” pentru ca-si produce efectele in timpul vietii partilor;

Contractul de gaj este un act juridic civil subiectiv, deoarece continutul este stabilit de parti;

Contractul de gaj este un contract care poate sa fie afectat de modalitati sau nu, dupa cum actul juridic principal este sau nu afectat de acestea;

Contractul de gaj este un contract cauzal, deoarece valabilitatea lui implica valabilitatea cauzei;

Contractul de gaj face parte din categoria actelor juridice care se pot incheia prin reprezentare. Deci, se poate spune ca nu este un act juridic strict personal.

Caracterul indivizibil

Contractul de gaj este indivizibil in sensul ca bunul mobil este afectat in intregime garantarii datoriei in cauza in totalitate, pana la momentul platii (stingerii) datoriei in intregul sau.

Constituirea gajului

Doctrina si practica judiciara stabilesc ca pentru validitatea contractului de gaj se cer indeplinite anumite conditii care se refera la partile din contract si la bunul gajat.

De obicei, intre conditiile de constituire se disting si conditiile de opozabilitate ale dreptului pe care il dobandeste creditorul gajist.

Conditii privitoare la partile din contract

Pentru a gaja un lucru, constituitorul (debitorul) trebuie sa fie proprietarul lucrului si sa aibe capacitatea de a-l instraina.

Lipsa acestor calitati expune creditorul gajist la revendicarea lucrului de catre adevaratul proprietar, sau de catre incapabil.

In cazul in care creditorul gajist este de buna credinta, el poate opune actiunii in revendicare a proprietarului exceptia intemeiata pe art.1909 C.civ., care apara atat posesorul de buna credinta cu titlul de proprietar (cumparatorul sau donatorul), cat si pe posesorul de buna credinta, care poseda bunul in virtutea unui drept real, dobandit de el.

Efectul bunei credinte nu se aplica daca lucrul dat in gaj a fost pierdut sau furat, ajungand pe aceste cai in posesia constituitorului.

Buna credinta se prezuma la creditul gajist.

In privinta creditorului gajist, exceptia are un efect trecator sau, mai bine spus, limitat. Din momentul achitarii datoriei, creditorul trebuie sa restituie lucrul amanetat, el nemaiputand invoca exceptia daca este actionat in revendicare.

Legea confera locatorului un gaj special asupra lucrurilor aduse de locatar in imobil. Totodata, locatorul are privilegiul de a fi platit cu preferinta din valoarea bunurilor mobile ale locatarului (art.1446 si 1730 C.civ.).

Uneori se intampla ca locatarul sa aduca lucruri care nu-i apartin. Cand nu este platit, locatorul poate cere executarea asupra mobilelor aduse de chirias sau arendas. Din aceasta cauza deseori se nasc conflicte si procese pentru a se sti daca locatorul este de buna credinta sau daca mobilele sunt proprietatea locatarului.

Avand in vedere faptul ca locatorul se bucura de prezumtia de buna credinta, se recomanda locatarului sa anunte locatorul ca anumite mobile aduse de el nu-i apartin.

Daca debitorul este minor, pentru garantarea unei datorii proprii, gajarea bunurilor sale este posibila numai cu incuviintarea prealabila a autoritatilor tutelare (art.129 alin.2 C.fam.).

Ocrotitorul legal (parinte ori tutore) nu poate garanta cu bunurile minorului, obligatia altuia (art.129 alin.2 C.fam.).

Cand bunul gajat este bun comun, nu atrage nici o conditie speciala de capacitate, atat timp cat art.35 C.fam. precizeaza ca sotii administreaza, folosesc si dispun impreuna de bunurile comune. Daca unul dintre soti exercita singur aceste drepturi, se considera ca are consimtamantul celuilalt sot.

Conditii privitoare la bunul gajat

Pot fi gajate bunuri mobile corporale sau necorporale cu conditia ca acestea sa se afle in circuitul civil.

Contractul de gaj poate lua fiinta doar prin predarea efectiva a lucrului creditorului.

Dupa cum s-a mai aratat, gajul face parte din categoria contractelor reale. Astfel, inaintea predarii unui bun, poate exista acordul de vointa dintre creditor si debitor, dar nu exista contract de gaj. Creditorul nu are nici un drept asupra lucrului, are numai o promisiune de a i se constitui gajul.

Aceasta promisiune se considera a fi o simpla obligatie de a face, iar neexecutarea sa ofera creditorului dreptul de a obtine daune-interese.

Dreptul real de gaj se naste doar prin remiterea lucrului creditorului sau unui tert ales de catre parti. In consecinta, lucrurile viitoare nu pot fi amanetate, deoarece sunt corporale.

Necesitatea remiterii lucrului rezulta din dispozitiile art.1685 C.civ. si din practica judiciara. Ea trebuie aplicata in mod absolut in afara cazurilor prevazute expres de lege ca exceptii.

Predarii lucrului amanetat ii corespunde implicit deposedarea efectiva a constituitorului.

Deposedarea are ca scop garantarea deplina a creditorului, aparandu-l prin acest mod de o eventuala rea credinta a debitorului, care ar putea fi tentat sa instraineze gajul daca i-ar fi ramas in posesie.

Deposedarea si detinerea gajului de catre creditor trebuie sa fie efective si permanente. Gajul predat creditorului ramane in posesia lui(art.1688 C.civ.).

In cazul in care gajul se intoarce la debitor, contractul devine caduc. Legea ingaduie partilor ca lucrul dat in gaj sa fie incredintat unei terte persoane, aleasa de ele (art.1689 C.civ.).

Astfel, o singura persoana poate detine mai multe gajuri, in numele mai multor creditori.

Bunurile mobile necorporale (de exemplu, creantele constatate prin titlu) se depun in gaj prin remiterea titlului catre creditorul gajist. Fara aceasta remitere contractul de gaj nu ia nastere.

In plus, conform art.1687 C.civ. se cere intocmirea unui inscris, indiferent de valoarea datoriei, care trebuie sa fie inregistrat si notificat debitorului creantei gajate.

Din acest moment debitorul nu mai poate face plata datoriei sale catre constituitorul gajului.

Obligatiunile, actiunile, canbiile si titlurile la ordin se pot depune in gaj conform Legii nr.31/1990 privind societatile comerciale si Codului comercial (art.478 si urm.C.com.).

Formele de constituire a gajului

Partile care incheie intre ele un contract de gaj trebuie sa intocmeasca un act scris, care serveste ca instrument constatator al acordului partilor (art.1686 si 1687 C.civ.).

Pentru a produce efecte fata de terti, gajul trebuie sa fie constatat printr-un inscris care trebuie sa indeplineasca o serie de conditii, legate de cele doua componente ale contractului: drepturile si obligatiile partilor contractante.

Dupa constituirea gajului, creditorul are urmatoarele drepturi si obligatii:

sa retina lucrul, daca suntem in prezenta unui gaj cu deposedare, pana la achitarea integrala a datoriei;

dreptul de retentie, de a pastra bunul pana la stingerea integrala a obligatiei, naste in favoarea creditorului dreptul de a revendica bunul in mainile oricui s-ar afla, deoarece dreptul de gaj este un drept real;

creditorul detinator al lucrului ce constituie gajul cu deposedare, are prerogativele unui detentor precar, debitorul ramanand astfel proprietarul bunului;

fiind un detentor precar, avand posesia bunului, pierderea sau deteriorarea bunului din culpa detentorului creditor cad in responsabilitatea acestuia;

posesia bunului de catre creditor nu da dreptul acestuia de a folosi bunul;

la stingerea obligatiei prin achitarea datoriei, creditorul are obligatia de restituire a bunului primit in gaj, avand insa un drept de retentie daca perioada gajului a avansat cheltuieli pentru conservarea bunului.

In situatia in care debitorul nu-si achita datoria, creditorul avand posesia bunului are la indemana urmatoarele mijloace:

sa ceara instantei de judecata sa-i aprobe retinerea lucrului in contul creantei, pe baza unei expertize judiciare care sa constate valoarea lucrului gajat;

sa ceara instantei de judecata vanzarea prin licitatie publica a bunului gajat cu dreptul pentru creditor de a fi platit preferential, inaintea celorlalti creditori. Legea interzice vanzarea unor bunuri gajate altfel decat prin licitatie publica, spre exemplu prin invoiala partilor.

Drepturile debitorului

Datorita caracterului accesoriu al contractului de gaj, debitorul are urmatoarele drepturi:

Sa fie considerat titular al dreptului de proprietate asupra lucrului gajat pana la plata datoriei din raportul juridic principal.

Poate cere sa i se restituie lucrul gajat, daca a executat in intregime obligatia din raportul principal. Poate cere punerea gajului sub sechestru daca creditorul se foloseste de bunul gajat.

Concluzionand, se poate spune ca art.1687 C.civ. cere sa se redacteze un act scris, oricat de mica ar fi valoarea lucrurilor necorporale puse in gaj.

In cazul acestor bunuri, inscrisul trebuie sa fie notificat debitorului creantei gajate. Din momentul notificarii, debitorul creantei gajate nu mai poate face plata datoriei sale catre constituitorul gajului (art.1393 C.civ.).

Actul scris poate fi sub semnatura privata sau autentic. Data certa se obtine printr-un mijloc prevazut de art.1182 C.civ.

In literatura juridica franceza se arata ca aceasta regula exista si in vechiul drept. Scopul acestei reguli era sa se preantampine fraudele ce le poate comite un debitor, expus urmaririi creditorilor sai prin constituiri de gajuri fictive, pentru a se sustrage actiunii creditorilor.

Legile de atunci impuneau ca constituirea gajului sa se faca printr-un act scris, mentionand suma datorata si lucrurile amanetate.

Nerespectarea acestor dispozitii atragea riscul ca pretinsul creditor gajist sa fie obligat sa restituie gajul, fara a se putea exercita asupra lui vreun drept de preferinta.

Deci, rostul acestei reguli legale este de a asigura seriozitatea acordului dintre parti si de a face opozabil tertilor dreptul de preferinta al creditorului gajist asupra bunurilor amanetate.

Tertii se bucura si de o alta protectie legala, care le ofera dreptul de a constata daca bunurile mobile care ii intereseaza sunt sau nu gajate.

Art.719 si 720 C. proc. civ. cer ca actele de constituire de gaj sa fie pastrate intr-o mapa si legate in fiecare an intr-un volum.

Actul de gaj trebuie sa contina acordul de vointa dintre parti, suma datorata, obiectul obligatiei principale, precum si specia si natura lucrurilor amanetate sau descrierea calitatii, greutatii si masura lor (art.1686 C.civ.).

Inscrisul si inregistrarea nu constituie conditii de validitate a gajului, ci sunt cerute in scop de opozabilitate fata de terti ai acestuia, de a asigura dreptul de preferinta al creditorului gajist fata de ceilalti creditori (art.1680 alin.1 C.civ.).

Prin aceste enuntari, legea urmareste individualizarea cat mai precisa a lucrului dat in gaj sau, daca este vorba de lucruri fungibile, determinarea valorii lor, pentru a nu se face substituiri de obiecte si sa nu existe discutii legate de suma sau de calitatea obiectelor datorate.

Legea nu indica vreun procedeu special de predare a gajului. In general, predarea se face prin traditiunea materiala a lucrului, la fel ca si in cazul stramutarii proprietatii, insa fara intentia de a instraina, creditorul gajist fiind, prin definitie, un detentor precar.

Regula traditiunii materiale constituie dreptul comun pentru lucrurile corporale. In privinta mobilelor necorporale, gajarea lor se face prin remiterea titlului de creanta, indiferent de forma acestui titlu.

Remiterea titlului creditorului constituie o formalitate substantiala pentru nasterea contractului de gaj.

Daca constituirea gajului se pune asupra unei creante, legea cere ca inscrisul rezultat sa fie notificat debitorului acestei creante pentru ca acesta sa fie instiintat despre persoana noului sau creditor.

Dispozitia art.1687 C.civ. este inspirata din aceleasi consideratii ca si art.1393 C.civ. relativ la cesiunea creantelor.

Desi art.1687 C.civ. se aseamana mult cu art.1393 C.civ., el nu trebuie completat cu dispozitiile celui din urma. In aceasta materie, acceptarea debitorului nu apare ca o formalitate esentiala si nu este chemata a juca vreun rol.

Notificarea este insa esentiala. Intr-adevar, in lipsa unei instiintari, debitorul creantei o va achita persoanei fata de care stie ca este tinut, creditorul gajist pierzand astfel gajul sau.

Pe de alta parte, debitorul neinstiintat poate refuza creditorului gajist plata creantei, el neavand de unde sa cunoasca calitatea creditorului de a-i reclama plata, pana la primirea notificarii neexistand nici un raport juridic intre el si creditorul gajist.

Totusi, constituirea de gaj a unei creante este opozabila debitorului creantei, daca el declara intr-un act autentic (conform procedurii art.1393 C.civ. pentru cesiunea creantelor) ca a luat la cunostinta de amanetarea creantei. In acest caz, notificarea este de prisos.

Situatia de creditor gajist a locatorului de imobile nu constituie o exceptie de la principiul detentiei de catre creditor a lucrului gajat, dar reprezinta o stare de fapt diferita de cea obisnuita.

Locatorul are un drept de gaj asupra lucrurilor aduse de locatar, aceste lucruri ramanand in posesia celui din urma. Se poate spune ca exista, in privinta locatorului, o situatie speciala impusa de natura raporturilor create de locatiune.

O conditie a constituirii gajului o reprezinta, asa cum prevede Codul Civil, remiterea lucrului catre creditor. Aceasta remitere materiala a bunului este menita sa confere creditorului posibilitatea de a-si exercita drepturile sale asupra bunului (dreptul de retentie, dreptul de urmarire si dreptul de preferinta) si de a folosi ca mijloc de publicitate.

Pentru a stimula desfasurarea activitatii comerciale cu ajutorul creditului, prin legi speciale, a fost consacrat si gajul fara deposedare. In acest sens, art. 480 Codul Comercial reglementeaza gajul asupra produselor solului, materialelor in stare de fabricatie sau fabricate si aflate in depozit. In aceste cazuri, gajul se considera constituit ca efect al contractului, care trebuie sa prevada natura, calitatea si locul unde se afla bunurile, fara remiterea lor materiala.

Fondul de comert, fiind considerat un bun mobil, poate forma obiectul contractului de gaj. Dar, remiterea fondului de comert catre creditor ar avea drept consecinta imposibilitatea continuarii comertului de catre comerciantul debitor.

Intrucat interesul economic pledeaza pentru continuarea comertului de catre comerciantul debitor, iar Codul Comercial nu a consacrat gajul fara deposedare privitor la fondul de comert, doctrina si jurisprudenta au imaginat procedeul tehnic al remiterii simbolice a detentiunii fondului de comert. Acest lucru se realizeaza prin predarea catre creditor a titlurilor si documentelor privind fondul de comert de exemplu, contractul de vanzare-cumparare a fondului de comert, brevetul de inventie, etc.

Remiterea simbolica a titlurilor fondului de comert realizeaza si o anumita publicitate a gajului. Pentru terti insa, aceasta publicitate are un caracter ocult. De aceea, ea trebuie completata prin publicitatea impusa de legea Registrului Comertului. Intr-adevar, Legea nr. 26/1990, fara a consacra gajul fara deposedare privind fondul de comert, prevede obligatia comerciantului de a face in Registrul Comertului o mentiune privind gajul fondului de comert, aceasta mentiune este opozabila tertilor de la data efectuarii ei in Registrul Comertului.

Gajul comercial este un contract accesoriu prin care o parte remite alteia un bun mobil pentru a garanta plata unei datorii. Gajul este, deci, un contract accesoriu contractului principal, a carui executare o garanteaza. Ca bun mobil, fondul de comert va putea fi gajat cu atat mai mult cu cat datorita valorii sale, constituie un important element de credit pentru comerciant. In contractul de gaj, valoarea economica a fondului este afectata deci cu prioritate garantarii rambursarii creditului gajat. Desi gajul presupune predarea obiectului ce serveste de garantie creditorului, datorita naturii de bun material incorporal, acesta nu poate fi remis in posesia creditorului. Acesta, insa, va putea cere remiterea titlului fondului pana la lichidarea creantei. Cand obiectul gajului il constituie marfuri sau creante, gajul se va face cu deposedare, in conditiile dreptului comun.

Pana la executarea obligatiei garantate, comerciantul se va folosi de fond in conditii normale. Marfurile vor putea fi vandute intrucat prin aprovizionare, stocurile vor fi refacute astfel incat nu exista riscul unor pierderi pentru creditor.

In cazul in care posesorul fondului nu isi indeplineste obligatiile garantate prin gajarea acestuia, fondul va trece in proprietatea creditorului. Din acest motiv, in practica, se prefera utilizarea altor forme de credit si garantie, gajarea fondului de comert in ansamblul sau fiind o masura extrema .

Gajul fondului de comert confera creditorului un drept real de garantie asupra fondului comportand dreptul de suita si dreptul de preferinta.

Dreptul de suita este dreptul de a vinde fondul de comert in mainile oricui s-ar gasi daca posesorul fondului a transmis gajul in mainile unui tert. Acesta pentru a preveni un astfel de risc, prin procedura denumita „purga”, va putea oferi pretul fondului convenit cu vanzatorul creditorilor gajisti;

Dreptul de preferinta este dreptul creditorului de a fi platit inaintea oricarui creditor.

Vanzarea fondului de comert. In cazul in care debitorul nu plateste creanta la termen, creditorul gajist poate vand fondul de comert prin tribunal, cu licitatie publica.

Distributia pretului vanzarii. Creditorii inscrisi sunt preferati celorlalti creditori, ca si creditorilor al caror gaj este posterior. Dar drepturile lor sunt depasite de privilegiul cheltuielilor in justitie si privilegiul tezaurului pentru reglementarea impozitelor21.

Drepturile si obligatiile creditorului gajist

Contractul de gaj confera creditorului anumite drepturi:

a) Creditorul are dreptul sa retina bunul care constituie obiectul gajului pana la executarea de catre debitor a obligatiei garantate. Beneficiind de acest drept de retentie, creditorul poate refuza restituirea bunului pana la achitarea in intregime a datoriei, cu dobanzi si cheltuieli aferente (articolul 1694 Codul Civil).

Creditorul gajist nu are un atare drept de retentie decat in cazul gajului cu deposedare, caci numai in acest caz bunul se afla in detentiunea sa.

b) Creditorul are dreptul sa revendice bunul care constituie obiectul gajului de la orice persoana s-ar afla, fara voia sa. Actiunea in revendicare se intemeiaza pe dreptul real de gaj al creditorului si se exercita cu observarea dispozitiilor art. 1909 Codul Civil.

Contractul de gaj da nastere unor obligatii in sarcina creditorului:

a) Creditorul are obligatia de a conserva bunul care constituie obiectul gajului. Potrivit articolului 481 Codul Comercial, creditorul este dator a face actele necesare pentru conservarea lucrului primit in gaj Drept urmare, creditorul este obligat sa faca eventualele cheltuieli impuse de necesitatea conservarii bunului.

In cazul unor bunuri incorporabile, daca efectele comerciale date in gaj au ajuns la scadenta, creditorul este obligat sa urmareasca si sa incaseze valoare lor (art. 481 Codul Comercial). Este vorba de cheltuielile utile si necesare facute pentru conservarea bunului (art 1691 Codul Civil).

b) Creditorului ii este interzisa folosirea bunului primit in gaj. Avand numai un drept de detentie asupra bunului care constituie obiectul gajului, creditorul nu il poate folosi in interesul sau. Nerespectarea acestei interdictii da dreptul debitorului de a cere ca bunul dat in gaj sa fie pus sub sechestru (art. 1693 Codul Civil si art. Codul Civil).

In cazul in care prin folosirea bunului s-a cauzat un prejudiciu, debitorul are dreptul la despagubiri.

c) Creditorul are obligatia sa restituie bunul primit in gaj. Aceasta obligatie este conditionata de executarea de catre debitor a obligatiei garantate prin gaj. Potrivit legii, debitorul nu poate pretinde restituirea bunului decat dupa ce a platit in intregime capitalul, dobanzile si cheltuielile datoriei pentru a carei garantie a fost remis bunul (art. 1694 Codul Civil) .

In cazul falimentului debitorului, cererea de vanzare a bunului gajat trebuie notificata judecatorului sindic. Acesta, in temeiul art. 782 Codul Comercial, poate in termen de 3 zile si cu autorizatia instantei, sa retraga, in profitul falimentului, bunul gajat, platind pe creditor. Daca in acest termen, judecatorul sindic nu plateste pe creditor, executarea ceruta si incuviintata de presedintele instantei isi va urma cursul, fara a putea fi impiedicata ori suspendata de desfasurarea procedurii de falimentare. Suma rezultata din vanzarea bunului va fi depusa la C.E.C., urmand sa fie folosita la satisfacerea creantei creditorului gajist, daca aceasta va fi recunoscuta cu ocazia verificarii creantelor creditorului .

Efectele gajului

Efectele generale

Predarea gajului in posesia creditorului confera acestuia un drept real asupra lucrului amanetat.

Acest drept are o natura speciala. Intinderea dreptului este determinata de scopul operatiunii, care este de a garanta pe creditor si de a-i da mijlocul practic de a se despagubi din pretul obiectului amanetat.

Prin urmare, dreptul real de gaj nu trebuie confundat cu alte drepturi reale, cum ar fi uzufructul sau servitutea, acestea fiind dezmembraminte ale dreptului de proprietate.

Dreptul real de gaj nu este conferit creditorului pentru ca el sa se poata folosi de lucru. Acest drept este consecinta necesara a constituirii de gaj si se materializeaza prin puterea data creditorului de a stapani obiectul si de a-l putea vinde la scadenta datoriei, pentru a se despagubi cu preferinta.

Dreptul real confera creditorului un drept de preferinta, precum si un drept de a reclama gajul de la tert.

Conform art.1686 C.civ. gajul ofera credoitorului dreptul de a fi platit din valoarea lucrului amanetat, cu preferinta inaintea altor creditori. Bineinteles, acest drept, ca si toate cele ce decurg din constituirea gajului, poate lua fiinta doar cu conditia ca, constituirea de gaj sa se faca cu respectarea dispozitiilor legale.

Dreptul de preferinta este efectul necesar si direct al dreptului real de gaj, el conferind creditorului gajist avantajul de a-si primi plata creantei inaintea celorlalti creditori si echivaleaza deci, cu un privilegiu.

In cazul existentei mai multor creditori gajisti (care presupune ca obiectul amanetat a fost incredintat spre pastrare unui tert, conform art.1688 C.civ.) , creditorii nu vin in concurs, ci sunt platiti in ordinea datei creantelor respective.

Deoarece creditorii sunt terti in raporturile dintre ei, prioritatea unuia fata de ceilalti trebuie determinata dupa data transcrierii actului, ce constituie modul de publicitate care face ca constituirea de gaj sa fie opozabila tertilor.

In principiu, titularul unei garantii reale are dreptul de urmarire. Creditorul gajist are si el acest drept, care se manifesta prin putinta de valorificare a garantiei sale, chiar daca obiectul dat in garantie a trecut in mainile unui tert.

Prin urmare, creditorul gajist poate, in principiu, sa revendice lucrul amanetat, cu scopul de a-i redobindi posesia.

Insa, cum gajul nu poate avea, prin definitie, alt obiect decat lucruri mobile, revendicarea creditorului va fi, de cele mai multe ori, oprita prin efectul exceptiei art.1909 C.civ. privitor la posesiunea mobilelor, exceptie ce va fi opusa de tertul posesor al lucrului revendicat.

In practica, dreptul de urmarire al creditorului gajist este iluzoriu, afara de ipoteza in care lucrul ar fi iesit din posesia sa prin pierdere sau furt.

Daca creditorul primeste cu rea credinta in gaj un lucru pierdut sau furat, el va fi deposedat, prin revendicarea adevaratului proprietar.

Daca dobanditorul de buna credinta a cumparat lucrul de la un targ, de la o vanzare publica sau de la un negustor care vinde obiecte de acelasi fel, poate cere revendicantului echivalentul in bani al lucrului, conform art. 1910 C.civ. Spre deosebire de solutia aplicata dobanditorului de buna credinta, creditorul gajist de buna credinta, evins prin actiunea in revendicare, nu poate sustine ca l-a cumparat (caci titlul sau exclude notiunea de proprietate) si pierde gajul, fara a primi vreo contravaloare.

Contractul de gaj are un caracter unilateral si nu da nastere la obligatii decat in sarcina creditorului. Constituitorul gajului are si el unele obligatii.

Cea mai importanta obligatie a creditorului este sa restituie gajul (art.1694 C.civ.). El este detentor precar si detine gajul “animo pignoris”, nicidecum “animo domini”.

Daca debitorul ii plateste datoria ce ii este garantata prin gaj, creditorul trebuie sa restituie obiectul gajat. Posesia sa este legitima doar atat timp cat nu este platit, el avand dreptul sa pastreze lucrul. Acest drept al creditorului se numeste drept de retentie, care se intemeiaza si pe caracterul de indivizibilitate a gajului (art.1695 C.civ.).  

Gajul intreg raspunde de fiecare fractiune a datoriei, ceea ce inseamna ca dreptul de retentie se exercita asupra lucrului gajat, indiferent daca debitorul a platit numai o parte a datoriei sau nimic. Atata timp cat datoria nu este integral achitata, creditorul poate retine lucrul.

Gajul este indivizibil, desi datoria este divizibila intre mostenitorii debitorului (art.1695 C.civ.) divizibilitatea fiind regula de drept comun.

In alineatele 2 si 3 ale art.1695 C.civ. se arata ca daca gajul se compune din bunuri divizibile, acela dintre comostenitorii debitorului care nu si-a achitat partea contributiva din datorie nu poate cere restituirea partii sale din bunurile gajate, pana ce intreaga datorie nu va fi platita de toti comostenitorii.

Daca comostenitorii creditorului care au primit partile lor din datorie nu pot restitui gajul inainte ca ceilalti comostenitori sa fi fost si ei platiti, gajul garanteaza toata datoria in bloc.

O aplicare speciala a principiului indivizibilitatii gajului este facuta de art.1694 alin.2 C.civ., care dispune ca, in cazul in care dupa predarea gajului in primirea creditorului, debitorul contracteaza o noua datorie fata de acelasi creditor (datorie ce are o scadenta mai putin intarziata decat cea dintai), creditorul nu poate fi obligat sa restituie gajul inainte de a primi plata ambelor creante, chiar daca i s-ar fi achitat cea dintai, pentru garantarea careia fusese constituit gajul.

Legea consacra aceasta solutie chiar in cazul cand nu s-ar fi stipulat retentia gajului pentru garantarea creantei din urma.

Aceasta dispozitie se intemeiaza pe intentia presupusa a partilor, conform careia creditorul a consimtit la noul angajament pentru ca era in posesia unei garantii din a carei valoare se poate despagubi de ambele creante.

Alta obligatie a creditorului gajist este de a se ingriji de conservarea lucrului in bune conditiuni, ca un bun proprietar. Daca lucrul piere sau se strica din culpa sau din neglijenta sa, el trebuie sa-l despagubeasca pe debitor (art.1691 alin.1 C.civ.).

Creditorul nu poate sa se foloseasca de lucru pentru nevoile sale personale, el neavand dreptul la fructele sau la veniturile produse de acel bun. Acestea urmeaza a fi imputate asupra dobanzilor pe care debitorul trebuie sa le plateasca (art.1691 alin.1 C.civ.).

Daca obligatia garantata nu este producatoare de dobanzi, atunci dobanzile produse de creanta gajata se imputa asupra capitalului (art.1691 alin.2 C.civ.).

Abuzurile de folosinta savarsite de creditor asupra bunului gajat sunt sanctionate de lege.

Art.1693 C.civ. dispune ca debitorul poate obtine prin justitie ca posesia gajului sa fie restransa creditorului, iar gajul sa fie pus sub sechestru.

Contractul de gaj fiind unilateral, rezulta ca constituitorul gajului nu are in sarcina sa nici o obligatie. Totusi, el este debitorul obligatiei principale, nascuta dintr-un alt contract care este garantata prin contractul accesoriu de gaj.

Efectele specifice raporturilor dintre debitor si cel ce a constituit gajul

In cazul in care obiectul gajat nu este proprietatea debitorului, ci a altei persoane se produc anumite efecte specifice intre debitor si proprietarul bunului gajat. Aceste raporturi vor varia, in functie de titlul cu care s-a constituit garantia.

Indiferent de titlu, garantul va avea, in cazul in care obiectul a fost vandut sau atribuit creditorului, o actiune impotriva debitorului garantat.

Regresul poarta atat asupra pretului obiectului, cat si asupra dobanzilor sau pentru daune efective suferite de constituent.

Aceasta actiune de regres se intemeiaza pe imbogatirea fara just temei.

Garantul nu se va subroga in toate drepturile pe care le avea creditorul contra datornicului; astfel, garantul nu-l va putea actiona pe debitor in ipotezele prevazute de art.1673 C.civ.

Stingerea gajului

Prin natura sa gajul reprezinta un drept accesoriu, el fiind legat de soarta obligatiei principale pe care o garanteaza. Daca obligatia principala s-a stins prin plata, compensatie, remitere de datorie etc. se stinge si gajul.

Daca se declara nulitatea obligatiei principale ori aceasta este anulata, gajul va fi desfiintat. Cum gajul garanteaza intreaga creanta si fiecare fractiune in parte, plata unei parti din creanta nu duce la desfiintarea gajului ci el subzista pana la stingerea integrala a datoriei inclusiv a dobanzilor si cheltuielilor ce le datoreaza debitorul. Deci stingerea datoriei efective garantate nu duce in mod automat la restituirea bunului de catre creditor, daca acesta pretinde si dovedeste efectuarea unor cheltuieli legate de conservarea bunului.

Gajul se poate stinge independent de obligatia principala prin renuntarea creditorului la garantie, pieirea fortuita a lucrului etc. Cand bunul dat in gaj a pierit si era asigurat, dreptul de gaj se transfera asupra indemnizatiei de asigurare.

Si remiterea voluntara a lucrului gajat de catre creditor duce la stingerea obligatiei.

Daca creditorul gajist este deposedat fortat de lucru, fie de catre debitorul obligatiei, fie de o terta persoana, creditorul are calea unei actiuni in justitie pentru redobandirea lucrului (gajului) numita revendicatio pignoris (revendicarea gajului). Aceasta actiune poate fi paralizata de parat prin invocarea exceptiei dobandirii dreptului de proprietate asupra bunului mobil urmarit prin posesie de buna-credinta.

Publicitatea si ordinea de preferinta a garantiilor reale mobiliare

Prin Legea nr.99/1999 privind unele masuri pentru accelerarea reformei economice, cu modificarile ulterioare, s-au adoptat o serie de noi reglementari privind regimul juridic al garantiilor reale mobiliare. Conform acestui act normativ, dispozitiile referitoare la ordinea de prioritate si la publicitatea garantiilor reale mobiliare sunt aplicabile si amanetului, astfel cum este reglementat in art.1685-1696 C.civil.

Astfel, fata de terti, inclusiv fata de stat, o garantie reala si celelalte sarcini reale asupra bunurilor, au un grad de prioritate care se stabileste de la momentul in care garantia reala sau sarcinile reale au fost facute publice.

Garantiile reale si sarcinile constituite pe bunuri mobile indeplinesc conditii de publicitate din momentul inscrierii avizului de garantie reala la Arhiva Electronica de Garantii Mobiliare.

Arhiva este un sistem de evidenta a prioritatii garantiilor reale mobiliare, structurata pe persoane si bunuri. Ea este organizata intr-o baza de date unica, usor accesibila.

Arhiva inscrie avizele de garantii reale si alte mentiuni, fara a exercita controlul de legalitate sau de alta natura asupra acestora.

Legea nr.99/1999 prevede insa si o serie de exceptii de la obligativitatea publicitatii prin inscrierea avizului de garantie reala la Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare. Intre acestea se numara si ipoteza in care obligatia garantata nu depaseste echivalentul in lei al sumei de 300 euro.