INTSTITUTIONALIZAREA ECONOMIEI REGIONALE

INTSTITUTIONALIZAREA ECONOMIEI REGIONALE

Coeziunea teritoriala favorizeaza alcatuirea unor zone care se delimiteaza de restul spatiului national. Aceste unitati teritoiale au o anuita omogenitate economica si/sau o delimitare administrativa prin care se identifica in raport cu alte unitati teritoriale similare. Astfel, actiunile fortelor coezive economice si sociale intr-un anumit teritoriu dau nastere la anumite unitati teritoriale numite: regiuni, arii, zone:

In anul 1973 Stanislaw Czamanski defineste termenii in cauza astfel:

Regiunea cuprinde o parte dintr-un teritoriu, delimitata dupa anumite criterii economice, administrative, geografice, sociale, culturale, istorice, ecologice care ii confera o oarecare omogenitate si o particularizeaza in raport cu spatiul economic national.

Din punct de vedere politic, termenul de regiune este utilizat uneori 939i85j si in context transnational.

Din perspectiva practica regiunea presupune o anumita delimitare administrativa, care poate face ca regiunile de dezvoltare sa coincida sau nu cu unitatile administrativ teritoriale.

Politica de dezvoltare regionala reprezinta un ansamblu de masuri planificate si promovate de autoritatile administratiei publice centrale si locale in parteneriat cu diversi agenti economici in scopul asigurarii unei cresteri economice dinamice si durabile, prin valorificarea potentialului regional si local, in scopul imbunatatirii conditiilor de viata.

Dezvoltarea regionala „presupune utilizarea resurselor (in primul rand a celor locale, dar si a celor atrase din mediul national si international) pentru cresterea competitivitatii generale a teritoriului, cresterea gradului de adaptabilitate a componentelor de productie si functionale la necesitatile de ajustare structurala (pentru satisfacerea nevoilor regionale si nationale) si, in ultima instanta, din prespectiva macroeconomica, pentru reducerea decalajelor intre diferitele componente din structura spatiului economic national.”

Dezvoltarea regionala si politica de coeziune economica si sociala in Uniunea Europeana

Tarile din Europa au inregistrat, dupa cel de‑al doilea razboi mondial, o dinamica economica remarcabila insotita de importante schimbari sectoriale, in cadrul carora noi industrii prelucratoare s‑au dezvoltat si altele vechi au intrat in declin.

De asemenea, pe fondul unei cresteri demografice sustinute au avut loc importan­te deplasari de populatie, evolutii care au dus la intensificarea urbanizarii si relativa depopulare a zonelor rurale.

Aceste mutatii nu au afectat regiunile in acelasi mod. Aparitia sau persistenta in anumite zone a unui nivel al somajului sau al subocuparii mai ridicat, conditiile sociale si de mediu mai putin satisfacatoare si, in general, conditiile de viata mai putin atragatoare decat in alte zone au avut consecinte importante pe plan social si politic.

Atunci cand aceste disparitati au atins un nivel considerat inacceptabil, sau cand dezechilibrele deja existente au fost percepute la nivel national sau local ca fiind periculoase, autoritatile publice au cautat, prin diferite mijloace, sa neutralizeze atat cauzele cat si efectele. Politicile adoptate au urmarit, in principal, aplicarea unor masuri in favoarea regiunilor in dificultate si, in acest context, au facut obiectul unei atentii particu­lare: identi­fica­rea regiunilor confrun­tate cu probleme speciale si adoptarea unei serii de masuri in domeniul cheltuieli­lor publice, al infrastruc­turii fizice, al dezvoltari urbane si de dezvoltare a activita­tilor economice.

Abordarea la nivelul structurilor europene a problemei dezvoltarii regionale porneste de la aprecierea ca amenajarea spatiului constituie un instrument important in cristalizarea identitatii europene si ca modificarile intervenite in structurile economice si sociale ale tarilor din aceasta zona si in relatiile lor cu alte parti ale lumii «impun o repunere in discutie a principiilor care guverneaza organizarea teritoriului cu scopul de a se evita ca ele sa fie determinate in intregime de obiective economice pe termen scurt, fara a se lua in consideratie in mod corespunzator aspectele sociale, culturale si cele ale mediului»

Carta Europeana a Amenajarii Teritoriului defineste, pentru prima data pe plan european, principiile comune si marile obiective care ar trebui sa orienteze strategiile de dezvoltare regionala si de organizare a activitati­lor umane in spatiul fizic al continentului nostru, pentru a se ajunge la reducerea disparitatilor teritoriale si la construirea unei mai bune conceptii generale a utilizarii spatiului, a repartizarii activitatilor, a protectiei mediului si a ameliorarii calitatii vietii. In aceasta acceptiune, amenajarea teritoriului presupune cateva caracteristici dominante:

• este democratica, deoarece tine seama de optiunile colecti­vitati­lor locale, asigurand participarea populatiei si a reprezentantilor sai politici la dezbaterea, adoptarea si aplicarea masurilor proprii acestui domeniu;
• este globala, deoarece vizeaza o abordare sintetica si o coordo­nare a politicilor sectoriale;
• este functionala, intrucat, pornind de la realitatile constitu­tionale ale diferitelor tari, precum si de la existenta unor particularitati regionale bazate pe traditii, cultura, interese comune si o situatie social-economica data, se finalizeaza prin masuri si actiuni specifice;
• este prospectiva, deoarece trebuie sa abordeze tendintele pe termen lung ale fenomenelor care se manifesta in acest domeniu si tot in aceeasi viziune trebuiesc fundamentate interventiile in sfera economica, sociala, culturala, tehnologica, ecologica etc.

Politica regionala a Uniunii Europene se aplica unitatilor teritoriale NUTS2, asa cum au fost ele stabilite in cadrul Nomenclatorului Unitatilor Teritoriale Statistice (NUTS). Statistica europeana a creat un sistem unic de clasificare ierarhica a subdiviziunilor teritoriale din interiorul unei tari. Conform NUTS, se disting cinici niveluri de unitati dintre care doua niveluri locale (NUTS 4 si 5) si trei niveluri regionale (NUTS 1, 2 si 3). Nivelul unitatii teritoriale se stabileste in funtie de populatia acestuia. Astfel NUTS1 cuprinde un numar de unitati adnimistrativ-teritoriale care impreuna au intre 3 si 7 milioane locuitori, NUTS 2 au intre 800 mii si 3 milioane locuitori, NUTS 3 intre 150 si 800 de mii de locuitori.

Reducerea disparitatilor regionale in domeniul productiei, a somajului si a veniturilor constituie, pentru multe tari din lume, un obiectiv politic major si conditioneaza coerenta nationala sau, cel putin contribuie la aceasta. Insa, reducerea disparitatilor nu este unicul, nici macar principalul obiectiv al politicii regionale . Se afirma in studiile de specialitate ca timpurile in care cresterea economica mergea de la sine si in care politica regionala trebuia doar sa orienteze aceasta crestere sunt astazi depasite. Politica este acum chemata sa promoveze cresterea economica in intreaga tara prin incurajarea competitivitatii si a capacitatii regiunilor de a se dezvolta prin ele-insele

Se considera, de asemenea, ca ar trebui sa se acorde un sens mai larg conceptului de disparitati regionale, disparitati care, in acceptiunea actuala privesc numai nivelul productiei, a veniturilor sau a somajului. In conditiile economice si sociale actuale apar noi tipuri de dezechilibre, in special in ceea ce priveste calitatea mediului, dotarea cu elemente de infrastructura, posibilitatile de educatie, disponibilitatile de capital, accesul la competente s.a. Toate acestea se refera la disparitati in amonte, care afecteaza contextul in care opereaza intreprinderile si autoritatile locale. Reducand aceste disparitati se permite intreprinderilor si autoritatilor locale sa concureze de pe pozitii egale cu administratiile si institutiile similare din alte regiuni nationale sau internationale. De altfel, se considera ca prin abordarea acestor disparitati in amonte se dispune de un mijloc de a elimina riscurile de incompatibilitate intre reducerea disparitatilor clasice si promovarea cresterii economice regionale.

Actualitatea problematicii coeziunii economice si sociale este reconfirmata prin doua importante agende de lucru ale Comisiei Europene pentru anul 2006.[i]

Aceasta problematica este abordata ca solidaritate si coeziune sociala de catre Politica Regionala a U.E.: “doua cuvinte, solidaritate si coeziiune, insumeaza valorile care stau la baza politicii regionale a U.E.:

Solidaritate deoarece politica urmareste sa fie in beneficiul cetatenilor si regiunilor care sunt defavorizate in raport cu media U.E.;

Coeziune deoarece exista beneficii pozitive pentru toti in cazul ingustarii decalajului de venituri si bunastare dintre tarile si regiunile mai sarace.

Guvernul Romaniei a beneficiat de un Program PHARE de dezvoltare regionala conceput ca un set de actiuni premergatoare aplicarii masurilor specifice dezvoltarii regionale. Documentul de baza a acestui Program a fost „Carta Verde a dezvoltarii regionale” lansat in anul 1997 si aprobat de Guvern.

Prin aprobarea Legii 151 din 1998 – Legea dezvoltarii regionale, modificata si completata prin Legea 315 din anul 2004, s-au stabilit cadrul institutional, obiectivile, competentele si instrumentele specifice politicii de dezvoltare regionala in Romania. Astfel, au fost infiintate 8 regiuni de dezvoltare care constituie cadrul de proiectare si implementare a politicii de dezvoltare regionala in tara noastra. Cele 8 regiuni de dezvoltare (nu au personalitate juridica si nu reprezinta unitati administrativ-teritoriala) si s-au format prin asocierea mai multor judete care dupa cum urmeaza :

Regiunea 1 - NORD-EST (Bacau, Botosani, Iasi, Neamt, Suceava si Vaslui);

Regiunea 2 - SUD-EST (Braila, Buzau, Constanta, Galati, Tulcea si Vrancea);

Regiunea 3 - SUD (Arges, Calarasi, Dambovita, Giurgiu, Ialomita, Prahova si Teleorman);

Regiunea 4 - SUD-VEST (Dolj, Gorj, Mehedinti, Olt si Valcea);

Regiunea 5 - VEST (Arad, Caras-Severin, Hunedoara si Timisoara;

Regiunea 6 - NORD-VEST (Bihor, Bistrita-Nasaud, Cluj, Maramures, Salaj si Satu-Mare);

Regiunea 7 – CENTRU (Alba, Sibiu, Brasov, Covasna, Harghita si Mures);

Regiunea 8 – BUCURESTI (Municipiul Bucuresti si judetul Ilfov).

Dispunerea in teritoriul national si sediile Agentiilor de Dezvoltare regionala sunt redate in Harta nr.1.

Harta nr. 1

Regiunea

POPULATIA

SUPRAF

POND RUR

PIB/LOC

U.E.

RO

1. N-E

2. S-E

3. S

4. S-V

5. V

6. N-V

7. CENTRU

8. B-I

Institutiile care implementeaza politica de dezvoltare regionala in tara noastra sunt :

la nivel regional :

la nivel national

b) Ministerul Integrarii Europene are misiunea de a asigura fundamentarea si coordonarea procesului de pregatire a aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, precum si conducerea negocierilor de aderare. O sarcina importanta a acestui minister este si aceea de programare, coordonare si monitorizare utilizare a asistentei financiare nerambursabile acordate Romaniei de catre Uniunea Europeana si statele membre ale acesteia si indeplineste rolul de coordonator national al asistentei in relatia cu Uniunea Europeana si statele membre ale acesteia. Gestiunea financiara a fondurilor acordate este realizata Ministerul Finatelor Publice prin Agentia Nationala de Plati.

Organizarea institutiilor implcate in implmentarea politicii de dezvoltare regionala a urmat un proces de transformare in timp, varianta descrisa mai sus fiind cea care se utilizeaza in prezent. Modificarile cele mai importante fata de situatia initiala se refera la:

transformari institutionale – transformarea Agentiei Nationale de Dezvoltare Regionala in Ministerul Dezvoltarii si Prognozei (in anul 2001), desfiintarea si preluarea atributiilor acestui minister de catre Ministerul Integrarii Europene si Ministerul Finantelor Publice (prin Agentia Nationala de Plati) in 2003;

distribuirea atributiilor diverselor institutii create conform situatiilor cu care s-a confruntat procesul de dezvoltare regionala;

numirea unui presedinte al Consiliului National de Dezvoltare Regionala, altul decat Primul-ministru cum prevedea Legea nr. 151/1998, situatie care poate fi interpretata ca o diminuare a importantei acestui consiliu.

Instrumentele de programare sunt planurile si programele de dezvoltare, la nivel national - Planul National de Dezvoltare, iar in plan regional Planul Regional de Dezvoltare Regionala. Planul National de Dezvoltare (PND) este un document elaborat cu scopul de a atinge obiectivele de coeziune economice si sociale, respectiv de dezvoltare regionala care rezolva pe de o parte necesitatea interna de dezvoltare a tarii, iar pe de alta parte raspunde cerintelor externe ale Uniunii Europene din perspectiva integrarii. Prima versiune a PND (2000-2002) a fost un document cuprinzator care stabilea obiectivele de dezvoltare economico-sociale ale Romaniei care apoi a fost imbunatatit si actualizat in 2000 si 2001. Urmatoarea versiune a PND (2002 – 2005) a asigurat atingerea obiectivelor de dezvoltare din stategia Guvernului si fundamentarea cererii Romaniei de finantare a programelor de dezvoltare din fondurile UE, respectiv adoptarea acquis–ului comunitar. PND pentru perioadele (2002 – 2005) si (2004 – 2006) integreaza strategiile elaborate de ministere si institutiile regionale de dezvoltare. Aceste planuri s-au realizat in cadrul asigurat de un larg parteneriat intre ministerele implicate in administrarea diferitelor fonduri si programe si organismele de implementare: Agentii de Dezvoltare Regionala, autoritati locale, sindicate si patronate, ONG-uri sau alte institutii cu atributii in domeniul mediului, dezvoltarii rurale, combaterii saraciei etc.

Romania, in demersul sau de integrare in structurile Uniunii Europene, este beneficiara unor fonduri de sustinere venite din partea Uniunii Europene, care servesc facilitarii procesului de transformare institutionala, adaptarii in vederea rezolvarii problemelor complexe ridicate de transformarile economice si institutionale necesare. Acestea se numesc fonduri de pre –aderare: PHARE (revizuit), ISPA si SAPARD, ele sunt definite astfel:

„Asistenta pentru restructurare economica” (PHARE) este un instrument de pre-aderare utilizat de Uniunea Europeana in sustinerea procesului de tranzitie si pentru pregatirea tarilor candidate in vederea aderarii. El se constituie intr-un sprijin financiar nerambursabil in domeniile: asistenta tehnica, siguranta nucleara si dezvoltarea infrastructurii. PHARE ramane cel mai important program si este orientat spe constructia capacitatilor institutionale si administrative. PHARE urmareste sustinerea consolidarii institutiilor statului, participarea la programele Comunitare, dezvoltarea regionala si sociala, restructurarea industriala si dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii;

„Instrumentul Structural de Pre-Aderare” (ISPA este instrumentul financiar de pre-aderare utilizat in vederea pregatirii administratiilor publice din tarile aflate in cadrul procesului de pre-aderare in domeniul coeziunii economice si sociale cu privire la politicile de transport si de mediu;

„Programul special de actiune pentru ajutor in procesul de preaderare in domeniul agriculturii si al dezvoltarii rurale” (SAPARD) este un instrument financiar de pre-aderare care urmareste pregatirea structurilor administrative ale tarilor candidate, in vederea administrarii FEOGA. SAPARD, este destinat modernizarii agriculturii si dezvoltarii zonelor rurale,

In anul 1999, Comisia Europeana a decis alocarea a peste 21 miliarde euro in vederea sustinerii procesului de integrare in Uniunea Europeana a 12 tari candidate (Romania, Bulgaria, Letonia, Lituania, Estonia, Polonia, Slovacia, Ungaria, Malta, Republica Ceha, Slovenia si Cipru) pentru intervalul 2000-2006. Distributia pe instrumente de pre-aderare se prezinta in tabelul nr. 2.:

Tabelul nr. 2

Instrumentele financiare de sustinere a extinderii Uniunii Europene,

pe perioada 2000-2006

Sursa:Reform of the Strucural Funds, Comparative analysis, 1994-1999 and 2000-2006 periods, Brussels, 2000

Alocatiile anuale pentru cele trei instrumente de pre-aderare depasesc trei miliarde euro. Romania beneficiaza de alocarea a aproximativ 25% din aceste fonduri, fiind al doilea beneficiar dupa Polonia.

In acest context o resursa financiara importanta pe care se conteaza in realizarea obiectivelor Planului National de Dezvoltare o constituie asistenta financiara acordata de Uniunea Europeana sub forma celor trei fonduri de pre-aderare PHARE, ISPA si SAPARD. Dupa cum se observa si din tabelul nr. 3 ponderea celor trei fonduri in total fonduri alocate pentru realizarea obiectivelor Planului National de Dezvoltare reprezinta mai mult de 11% .

Tabelul nr. 3

Structura fondurilor alocate pentru realizarea obiectivelor

Planul National de Dezvoltare perioada 2000-2006

Sursa: Planul National de Dezvoltare 2004-2006

Pornind de la aspectele generale prezentate mai sus, consideram ca principalele obiective ale actualei strategii de dezvoltare a teritoriului national vizeaza, in special:

o      dezvoltarea socio-economica echilibrata a regiuni­lor si zonelor tarii;

o      ameliorarea cadrului de viata a locuito­rilor (locuinte si dotarea acestora, serviciile publice pentru populatie etc.);

o      gestionarea resurselor locale si protejarea mediului;

o      utilizarea rationala a terenurilor (in special a celor agricole si forestiere);

o      corelarea selectiva a planurilor de dezvoltare sectoriala in cadrul planurilor de amena­jare a teritoriului, in functie de impactul dezvoltarilor sectoriale asupra conditiilor de viata ale populatiei.

Prin implementarea Planului National de Dezvoltare 2004-2006 se urmareste reducerea progresiva a discrepantelor existente intre Romania si statele membre ale Uniunii Europene, prin realizarea simultana a urmatoarelor obiective prioritare nationale

Dezvoltarea si modernizarea infrastructurii.

Protejarea si imbunatatirea calitatii mediului.

Cresterea ocuparii, dezvoltarea resurselor umane si a serviciilor sociale.

Sprijinirea cercetarii, inovarii tehnologice si IT, crearea societatii informationale.

Dezvoltarea sectorului productiv, cresterea competitivitatii in afaceri si promovarea sectorului privat.

Realizarea acestor obiective pregateste elaborarea Planului National de Dezvoltare al Romaniei pe perioada 2007-2013.

Obiective mentionate raspund principiilor strategice ale dezvoltarii regionale, care vizeaza

La nivel national:

promovarea mecanismelor economiei de piata in toate regiunile tarii in vederea imbunatatirii competitivitatii si realizarii unei cresteri economice permanente;

promovarea unei dezvoltari armonioase spatiale si a retelei de localitati;

cresterea capacitatii regiunilor (din punct de vedere institutional, financiar, decizional) de sustinere a propriului proces de dezvoltare;

reducerea disparitatilor dintre regiuni, judete, mediu urban – mediu rural, zone centrale, zone periferice etc;

preantampinarea aparitiei unor zone – problema;
coordonarea initiativelor de dezvoltare regionala cu prioritatile nationale si orientarile Uniunii Europene;

promovarea unor politici diferentiate conform unor particularitati zonale (zone mono functionale – predominant agricole, miniere – aglomerari urbane, zone naturale si construite protejate, zone de granita, zone cu probleme de mediu ).