Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































eoria profitului a lui Ricardo si Adam Smith

comert












ALTE DOCUMENTE

SC.FARES.SRL
Servicii si Tarife - Internet
Arhitectura parfumului
Axion detine o treime din piata detergentilor de bucatarie
Elvila, Prezentarea societatii, Pret, Distributie, Montaj, Promovare Mobila
PRETUL IN CONTRACTUL EXTERN
SISTEME DE ORGANIZARE A APARATULUI COMERCIAL
SERVICIILE COMERCIALE
EXCELENT BUCURESTI
POLITICI PUBLICE PRIVIND COMERTUL

se reduce la venituri. De aici rezulta la el si confundarea valorii cu pretul de cost.

In primul rand, am vazut ca rata profitului poate sa creasca sau sa scada ca urmare a scaderii sau cresterii rentei, independent de orice schimbare a valorii muncii.

In al doilea rand, masa absoluta a profitului este egala cu masa absoluta a plusvalorii. Dar aceasta din urma nu este determinata numai de rata plusvalorii, ci si de numarul muncitorilor ocupati. De aceea masa profitului poate ramane aceiasi in cazul cand rata plusvalorii scade, dar in acelai timp creste numarul muncitorilor folositi, si invers.

In al treilea rand, rata profitului, rata plusvalorii fiind data, este in functie de compozitia organica a capitalului.

In al patrulea rand in conditii in care plusvaloarea este data, rata profitului este in functie de raportul valoric dintre diferitele parti ale capitalului care se pot schimba in mod diferit, in parte datori 12312d38m ta economisirii de forta. In folosirea conditiilor de productie, in parte ca urmare a unor schimbari ale valorii care pot sa afecteze o parte oarecare a capitalului fara sa afecteze celelalte parti ale lui.

In sfarsit, ar trebui sa se mai tina seama si de deosebirile in compozitia organica a capitalului care decurg din procesul circulatiei.

Ricardo isi da seama ca supra ratei profitului nu se rasfrang schimbarile valorii marfurilor care influenteaza in egala masura toate partile capitalului, asa cum sunt, de pilda, schimbarile valorii banilor. De aici el ar fi trebuit sa traga concluzia ca asupra ratei profitului se resfrang acele schimbari ale valorii marfurilor care exercita o influenta diferita asupra diferitelor parti ale capitalului; ca deci sunt posibele schimbari ale ratei profitului in conditii in care valoarea muncii ramane neschimbata si ca aceste schimbari pot sa se produca chiar intr-o directie opusa schimbarilor valorii muncii. Dar, inainte de toate celelalte Ricardo ar fi trebuit sa isi indrepte atentia asupra faptului ca plusvaloarea sau, ceea ce pentru el este acelasi lucru, plusvaloarea, sau, ceea ce este tot in acelasi lucru, supramunca, in masura in care el considera toate acestea sub specie profitului- este calculat aici de el nu numai in raport cu capitalul variabil, ci si in raport cu intregul capital avansat.



Daca prin produs Ricardo intelege aici plusprodusul, acest lucru este exact. Caci rata profitului este egala cu plusprodusul (plusvaloarea) impartit in capital. Dar daca prin produs Ricardo intelege produsul luat in intregime, lucrurile nu mai sunt expuse exact. In acest caz, prin raportul dintre valoarea produsului si valoarea capitalului, Ricardo in mod vadit nu are in vedere altceva decat surplusul de valoare a marfii peste valoarea capitalului avansat. In orice caz este clar ca aici Ricardo nu identifica profitul cu plusvaloarea, ci rata profitului cu rata plusvalorii, egala cu:

, sau .

Ricardo face distinctie intre profitul absolut (plusvaloarea) si rata profitului, aratand de asemenea ca in urma schimbarii valorii capitalului avansat rata profitului scade intr-o masura mai mare decat scade profitul absolut (plusvaloarea), care se micsoreaza ca urmare a cresterii valorii muncii. Rata profitului ar scadea aici si in cazul cand valoarea muncii ar ramane neschimbata, deoarece acelasi profit absolut ar trebui calculat la un capital mai mare.

Pretul acestor marfuri nu va creste, dar rata profitului din aceste ramuri ar depasi rata profitului din celelalte ramuri. Caci in acestea din urma plusvaloarea micsoarata (din cauza cresterii salariului) ar reveni la un capital avansat a carui valoare a sporit dintr-o data din doua cauze: in primul rand, fiinca au crescut cheltuielile pentru salariu si, in al doilea rand au crescut cheltuielili pentru materiile prime.

Din cele spuse de insusi Ricardo reiese ca, chiar daca cresterea pretului produselor prime nu ar fi insotita de cresterea salariului, rata profitului ar scadea ca urmare a cresterii pretului acelei parti a capitalului avansat care consta din materii prime.

Daca ziua de munca este data (sau daca in diferite ramuri de productie exista numai asemenea deosebiri in ceea ce priveste durata zilei de munca, care se echilibreaza prin particularitatile diferitelor genuri de munca), este data si rata generala a plusvalorii adica asupra muncii, intrucat salariu este in medie acelasi. El confunda aceasta rata generala a plusvalorii cu rata generala a profitului.

Rata generala a profitului apare pe baza faptului ca plusvaloarea totala produsa se calculeaza la capitalul total al societatii. El considera aceasta rata a profitului ca ceva initial, si de aceea o face intre chiar in determinarea valorii.

Potrivit conceptiei lui, rata profitului se ridica in unele ramuri peste nivelul mijlociu numai findca in unele ramuri de productie pretul de piata al marfurilor, datorita corelatiei dintre cerere si oferta, datorita subproductiei sau supraproductiei, se ridica peste pretul natural.

Concurenta, afluenta unui capital nou intr-o ramura de productie sau retragerea unui capital vechi dintr-o alta ramura egalizeaza pretul de piata cu pretul natural ri reduce profitul dintr-o ramura de productie la nivel general.

Ricardo porneste chiar intotdeauna de la presupunerea ca marfurile ale caror preturi aduc un profit mai ridicar decat cel mijlociu se vand peste valoarea lor, iar marfurile ale caror preturi aduc un profit mai mic decat cel mijlociu se vand sub valoarea lor. Daca, prin intermediul concurentei, valoarea de piata a marfurilor ajunge sa fie in concordanta cu valoarea lor, se stabileste un nivel mijlociu al profitului.

Rata generala a profitului este determinata de raportul dintre munca neplatita si cea platita si capitalul avansat nu intr-o ramura de protectie ci in toate ramurile de productie in care capitalul poate fi investit in mod liber. Ori de cate ori creste masa muncii neplatite pusa in miscare de un capital de o marime data, concurenta poate face numai ca capitalurile de marime egala sa obtina dividende egale.

Rata profitului nu este in functie de pretul unei marfi, ci de masa supramuncii, care poate fi realizata de un capital dat. Deoarce nu intelege esenta banilor, Ricardo subapreciaza si in alte cazuri marea importanta a pietei.

Legea scaderii ratei profitului este unul dintre principalele puncte din sistemul lui Ricardo.

Rata profitului are tendinta de scadere. Smith spune ca datorita acumularii crescande si cresterii concurentei capitalurilor care o insotesc. Ricardo obiecteaza spunand ca concurenta poate egaliza profiturile din diferite ramuri de productie, dar ca ea nu poate scadea rata generala a profitului. Potrivit lui Ricardo o asemenea scadere ar fi posibila numai in cazul cand, datorita acumularii de capital, cresterea capitalurilor ar depasi atat de mult cresterea populatiei, incat cererea de munca ar depasi in mod constant oferta de munca si ca urmare salariul ar spori in mod constant, ar spori atat in ceea ce priveste valoarea cat si in ceea ce priveste valoarea de intrebuintare. Dar acest lucru nu se intampla.




Intrucat rata profitului si rata plusvalorii pentru el sunt identice, scadrea constanta a ratei profitului sau tendinta de scadere a ratei profitului el le paote explica numai prin aceleasi cauze care determina scaderea constanta sau tendinta de scadere a ratei plusvaloroii, adica a acelei parti a zilei de munca in decursul careia muncitorul nu lucreaza pentru sine, ci pentru capitalist.

Rata profitului scade desi rata plusvalorii ramane neschimbata sau creste, din simplu motiv ca pe masura ce se dezvolta forta productiva a muncii, capitalul variabil se micsoreaza in raport cu capitalul constant.

Astfel, rata profitului scade nu pentru ca munca devine mai putin productiva ci pentru ca ea devine mai productiva. Ea scade nu pentru ca muncitorul este exploatat mai putin, ci pentru ca este exploatat mai mult, fie ca urmare a cresterii timpului de supramunca absolut, fie - cand statul se opune acestui lucru - ca urmare a faptului ca scaderea valorii relative a muncii si, prin urmare, cresterea timpului de supramunca relativ rezulta din insasi esenta productiei capitaliste.

Asadar, teoria lui Ricardo se bazeaza pe doua premise gresite :

1)     pe premisa gresita potrivit careia existenta si cresterea rentei funciare sunt determinate de productivitatea tot mai scazuta a agriculturii

2)     pe premisa gresita potrivit careia rata profitului poate sa creasca sau sa scada numai invers proportional cu cresterea sau cu scaderea salariului.

Renta diferentiala consta din doua elemente si este determinata de doua transformari. In primul rand plusprodusul in care este exprimata supramunca muncitorilor, plusvaloarea, sufera o transformare trecand de la forma de profit la forma de renta, si de aceea revine proprietarul funciar, si nu capitalistul. In al doilea rand, o oarecare parte din partea produsului care mai inainte, atunci cand produsul terenului de calitate mai buna se vindea la valoarea sa proprie, era necesara pentru inlocuirea valorii capitalului constant.

Pretul natural al muncii are intotdeauna tendinta de a creste, deoarece una dintre principalele marfuri care regleaza pretul natural al muncii are tendinta de a se scumpi, datorita dificultatii crescande de producere a ei.

Daca Ricardo identifica rata plusvalorii cu rata profitului si daca totodata el presupune ca durata zilei de munca este data din totdeauna, tendinta ratei profitului de a scadea poate fi explicata numai prin cauzele care determina scaderea rate plusvalorii. Dar scaderea ratei plusvalorii este posibila numai cu conditia ca nivelul salariului sa creasca mereu. Iar acest lucru poate avea loc numai in cazul cand valoarea obiectelor de prima necesitate creste mereu, fapt care, la randul sau, este posibil numai daca conditiile de productie se inrautatesc continuu, adica se admite ca teoria rentei funciare a lui Ricardo este justa. Intrucat Ricardo identifica rata plusvalorii cu rata profitului si intrucat rata plusvalorii se calculeaza numai in raport cu capitalul variabil cheltuit pentru salariu, Ricardo, ca si Smith, presupune ca valoarea intregului produs, dupa ce se scade renta, se imparte intre muncitori si capitalist, adica se imparte in salariu si profit. Cu alte cuvinte, Ricardo face presupunerea gresita ca intregul capital avansat consta numai din capital variabil.

Rata profitului poate sa scada fara ca rata dobanzii si rata rentei sa creasca. Smith afirma, ca odata cu acumularea capitalului, rata profitului scade datorita conceptiei crescande dintre capitalisti; Ricardo insa afirma ca rata profitului scade datorita inrautatirii crescade a conditiilor de productie in agricultura. Conceptia lui Smith se bazeaza pe faptul ca el considera valoarea ca rezultat al aditionarii salariului, profitului si rentei. Dupa parerea lui, acumularea capitalelor face sa scada profiturile stabile arbitar, care nu au nici o masura imanenta, prin scaderea preturilor marfurilor, fata de care, potrivit acestor concepti, profiturile constitue un adaos pur nominal. Ricardo are, desigur, dreptate din punct de vedere teoretic aducand impotriva lui Smith argumentul ca acumularea capitalurilor nu aduce schimbari in determinarea valorii marfurilor; Ricardo insa greseste cand incearca sa-l combata pe Smith invocand faptul ca in tara nu ar putea sa existe supraproductie.

Smith intelege prin preturi expresia baneasca a valorilor marfurilor. Faptul ca valorile marfurilor sunt determinate de cantitatile relative de munca necesare pentru producerea acestor marfuri nu este catusi de putin in contradictie cu afirmatia ca "profiturile ridicate pot spori" preturile reale ale marfurilor, adica pretul lor de cost. Profituril ridicate duc intr-adevar la aceea ca preturile unei parti a masei de marfuri se ridica in mai mare masura peste valoarea acestor marfuri decat in cazul cand nivel profitului miljociu este scazut, in timp ce preturile celelaltei parti a marfurilor scad sub valorile lor in mai mica masura decat in cazul cand profiturile sunt scazute.













Document Info


Accesari: 2233
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )