Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload





loading...
















































IDENTIFICAREA SI EVALUAREA PEISAJELOR (CIVILIZATIILOR)

geografie










ALTE DOCUMENTE

GEOGRAFIE Geografia mediului - TEST
Mersin
ELVEŢIA
Poluarea mediului înconjurator
TARA ROMANEASCA
Alunecarile de teren
Ariile Protejate in lume
Eclipsele de Soare si de Luna
Interactiunea fluid-fluid
Avalanse cu zapada granuloasa

IDENTIFICAREA SI EVALUAREA PEISAJELOR (CIVILIZATIILOR)
ETNOGRAFICE DIN DOBROGEA


Radacinile istorice si paleogeografioce ale peisajelor culturale dobrogene



Dobrogea face parte din spatiul geografic si istoric definit de sintagma danubiano-pontic, zona care cuprinde, pe langa judetele Tulcea si Constanta, estul Campiei Romane si sud-estul Podisului Moldovei (judetele: Galati, Braila, Ialomita, Calarasi). Teritoriul dintre Dunare si mare a purtat de-a lungul istoriei sale zbuciumate diverse denumiri: Scythia, Scythia Minor, Pont, Pontul Stang. Actuala denumire, Dobrogea, este relativ tarzie, din Evul Mediu.

Importanta geo-strategica a Dobrogei pentru istoria culturii si civilizatiei europene este unanim recunoscuta. Prin numarul mare al tarilor riverane (Turcia, Ucraina, Romania, Federatia Rusa, Bulgaria, Georgia) si al populatiei costiere, rolul sau in istoria contemporana ramane neschimbat. Pe teritoriul Romaniei se gasesc doua porti ale culoarelor stravechi de circulatie a popoarelor si civilizatiilor:

- Banatul in sud-vestul Romaniei care a legat, prin intermediul Dunarii, vestul Peninsulei Balcanice si coasta Marii Adriatice de Europa Centrala;

- Dobrogea in sud-estul tarii care a legat pe mare si pe uscat civilizatiile si culturile din Asia Anterioara, Mediterana, Balcani cu cele din centrul si estul Europei.

Dobrogea a fost, dintotdeauna, o punte de legatura a Europei cu Orientul Apropiat si Mijlociu, un tinut al confluentelor, al schimburilor si contaminarilor culturale, dar si un spatiu nesigur, expus navalirilor si pustiirilor de tot felul, un loc cu distrugeri dramatice si cu renasteri spectaculoase. Ultima catastrofa istorica a fost stapanirea otomana pastrata inca de memoria sociala. Toponimia, antroponomastica si, mai ales, expresiile "Fugi de parca vin tatarii", "Tatarii ard satul si baba se piaptana" etc., redau groaza sadita de atacurile neprevazute ale turcilor si tatarilor. Cand a inceput reprimarea Rascoalei din anul 1907, autoritatile statului au speculat amintirea inca proaspata a taranilor despre jaful si cruzimile otomanilor. Dupa ce au raspandit zvo¬nul pe la conacele boieresti din Mun¬tenia ca vin turcii, au fost adusi romani din Dobrogea imbracati turceste: "Purtam fes si mai spuneam cate un cuvant pe turceste. Nu am tras in rasculati. Boierii ne-au tinut pe mancare si bautura" (Babonea Anghel, 89 ani, satul Alimanu, jud. Con¬stanta, ancheta efectuata in anul 1978).

Pentru definirea actiunii antropice asupra cadrului natural si a peisajelor culturale actuale au fost identificate aspecte ale habitatului din preistoria si istoria tinutului dobrogean din : paleolitic si neolitic; Epoca Bronzului si prima Epoca a Fierului (Hallstatt); Evenimentele istorice la Dunarea de Jos la inceputul celei de-a doua Epoci a Fierului, Latene; Dobrogea romana si romano-bizantina. Aceasta faza de documentare o ilustram, sinetic, prin trei harti arheologice:

http://www.dobrocult.ro/imagini/0001.jpg

http://www.dobrocult.ro/imagini/0002.jpg

http://www.dobrocult.ro/imagini/0003.jpg


În continuarea acestui periplu arheologic au fost analizate aspectele istorice mostenite care au relevanta pentru peisajele etnografice contemporane: procesul de romanizare in Dobrogea; crestinismul la Dunarea de Jos; peisajul urban (orase, targuri, drumuri); populatiile migratoare si impactul acestor asupra peisajului cultural.

Dar, semnificatii evidente pentru evolutia istorica a peisajelor dobrogene l-au avut regresiunile si transgresiunile marine, glaciatiuinile si interglaciatiunile, fenomenele naturale care au legat sau au intrerupt legatura marelui lac Euxin cu apele Oceanului Planetar si, mai ales, nasterea sistemului de stramtori Bosfor-Dardanele. De pilda, inaintea prabusirii tectonice a Bosforului, partea de nord-vest a actualului bazin al Marii Negre, care se caracterizeaza printr-un platou continental putin adanc si foarte larg (aproximativ 30% din suprafata totala a marii), a fost, in neoliticul timpuriu uscat, parte componenta a celui mai important leagan al civilizatiilor de pe Terra, incadrat si desenat pe Planiglob de triunghiul celor trei delte: Tigru si Eufrat (sud-vestul Asiei); Nilul (nord-estul Africii); Dunarea (sud-estul Europei). De aceste evenimente paleogeografice petrecute in zona Marii Negre la scara temporala umana, nu geologica, se leaga, dupa cercetarile si ipotezele stiintifice recente, originea legendelor Potopului lui Noe. Ultimele cercetari efectuate de specialisti americani si rusi in nordul marii Negre aduc noi date in sprijinul ipotezei deversarii catastrofale a Marii Marmara in Lacul Euxin care, aproape si-a dublat suprafata intr-un singur an, inundand uscatul. În urma cu 7200 de ani, nivelul Marii Egee avea -15 m, iar cel al Marii Negre scade la -156 m fata de cotele zero actuale. Pragul din nordul Bosforului se prabuseste formandu-se o cascada uriasa prin care se scurg apele mediteraneene cu un debit de 50-100 km3/zi. Astfel, nivelul Marii Negre a crescut de la -156 m la -10 m in numai un an. Autorii asociaza aceasta crestere ca¬tastrofala a apelor Marii Negre, probata cu argumente stiintifice, cu mitul Potopului Biblic.

Aceasta crestere catastrofala a nivelului marii a determinat un exod nemaiintalnit pana la acea data a unor populatii cu nivel de dezvoltare superior comunitatilor umane din alte regiuni ale Europei si Asiei care locuiau in zonele vestice si nordice ale Lacului Euxin, in prezent submerse. Aceste populatii care au trait pana in perioada 7000 - 5500 a. Chr. pe cursul raurilor si in zona litorala a giganticului lac pontic (Marea Neagra de astazi), au fost nevoite sa fuga din fata marii. Aceasta mare migratie ar explica aparitia aproape simultana a unor culturi preistorice, cum ar fi Vinca, Hamangia si cea a Ceramicii liniare, in diferite parti ale continentului european. Cascada de apa mediteraneeana de la Bosfor si cresterea catastrofala a Marii Negre ar fi ramas in memoria populatiilor din jurul marii si ar fi constituit nucleul mitului Potopul lui Noe.

În ceea ce priveste cel mai nou pamat dobrogean, cel deltaic, avem informatii de la Herodot dupa care Dunarea se varsa in mare prin cinci brate, dupa¬¬ Pliniu si Ptolemeu prin sapte. Delta secundara a Chiliei a inceput sa se formeze in mileniul al II-lea a. Chr., iar insula Sahalin de la gura bratului Sf. Gheorghe a aparut numai in 1897. Depunerile aluvionare in straturi foarte groase, nu numai in zona deltei, ci si in arii intinse ale zonei ponto-danubiene ingreuneaza descoperirea siturilor arheologice neolitice care se gasesc la adancimi mari, asa cum s-a confirmat deja in cadrul culturii Hamangia.

Peisajele etnografice contemporane


Pentru repertorierea patrimoniul rural material si imaterial contemporan din Dobrogea s-au definit si cartografiat urmatoarele peisaje etnografice: forestier, piscicol, pastoral, agrar si pomi-viticol. Criteriul dupa care s-au clasificat spatiile rurale purtatoare de valori culturale a fost solul acoperit cu vegetatie. Utilizarea agricola si neagricola a solului au generat diferite moduri de viata: agrar, pastoral, piscicol s.a. Prin dainuire istorica, modurile de viata au devenit civilizatii (pesaje) etnografice primare, dezvoltate pe soluri cu vegetatie spontana (padurea, Delta Dunarii), si secundare, dezvoltate pe solurile defrisate de padure, desecate de ape, destelenite de vegetatia spontana. Ca pondere, cele mai raspandite soluri in Dobrogea sunt cernoziomurile carbonatice si decarbonatate (36,4%), solurile balane de stepa (17,2%), solurile erodate (14,1%), cernoziomurile levigate si ciocolatii (13,5%), solurile aluviale si de lunca (6,2%), solurile nisipoase (3,3%), rendzinele (2,8%) si solurile saraturate (1,4%). În zona Deltei Dunarii predomina solurile de mlastina urmate de suprafetele de plaur si nisipurile diferite. Pamantul (solurile) Dobrogei au o fertilitate mijlocie si prezinta deosebiri importante intre cele doua judete (Aurel Lup, Dobrogea agricola. De la legenda... la globalizare, Constanta, Editura Ex Ponto, 2003, pp. 29-34).

Dupa modul de acoperire al solului cu vegetatie si luciu de apa, peisajele dobrogene sunt impartite, conform tabelului de mai jos, in mai multe tipuri:

Din cele doua mari categorii ale spatiului dobrogean sunt studiate, conform obiectivului general al proiectului, numai peisajele rurale. Transpuse pe harta, arealele peisajelor etnografice dobrogene au urmatoarea repartitie teritoriala:

http://www.dobrocult.ro/imagini/0005.jpg


Pentru surprinderea diferentierilor locale in interiorul fiecarui peisaj etnografic s-au folosit informatiile de teren inregistrate in perioada 1976 - 1982 pentru Atlasul etnografic roman cand s-au investigat, pe baza unui chestionar de 1200 de intrebari, 20 de sate din judetul Constanta si 18 sate din judetul Tulcea. Informatiile etnografice oferite de subiectii din cele 38 de asezari mentionate in tabelul de mai jos sunt reprezentative pentru definirea culturii populare romanesti si a minoritatilor etnice.

http://www.dobrocult.ro/imagini/0006.jpg


Pentru a consemna evolutia inregistrata de fenomenele culturii populare in cele peste doua decenii scurse de la efectuarea anchetei pentru Atlasul etnografioc au fost efectuate sondaje in vara acestui an in mai multe sate din Tulcea si Constanta de specialisti ai Institutului de Etnografie si Folclor si de partenerii sai din Dobrogea.

Peisajul costier

Peisajul litoral din Romania se integreaza armonios in seria celorlalte peisaje geografice dezvoltate pe coasta de vest a bazinului Marii Negre, din Ucraina si pana in Bulgaria. Specificul lor rezulta din interactiunea dintre mediul natural si societatea umana desfasurata pe parcursul ultimilor 3000-4000 ani. Din punct de vedere antropologic, inceputul perioadei coincide cu migrarea purtatorilor culturii Hamangia de-a lungul litoralului Marii Negre sub forma unui curent litoral pana in nord-estul Bulgariei (P. Hasotti, 1997). Din perspectiva geografului se impun a fi analizati principalii factori naturali de favorabilitate sau restrictivitate in desfasurarea activitatilor omenesti aflate in legatura directa cu marea.

Limitele de nord si de sud ale peisajului litoral romanesc sunt usor de trasat intrucat corespund cu frontierele de stat. Limita de vest, spre continent, este mai dificil de stabilit datorita relativei complexitati a cadrului natural. În consecinta, se poate vorbi despre mai multe limite: geomorfologica, climatica, biogeografica, administrativa. Întrucat aceste limite nu coincid, s-a apreciat ca limita interna a peisajului cultural trebuie trasata aplicand atat criterii administrative, pe aliniamentul principalelor asezari rurale si urbane din zona litorala, cat si tinandu-se cont de densitatea trasaturilor litorale tipice. Limita de est corespunde apelor teritoriale romanesti. Aceasta fasie litorala are extensiuni diferite latimea maxima, de 120 km, in Delta Dunarii, pe paralela Bratului Sulina, iar latimea minima, de 8 km, in dreptul localitatii Vama Veche. În cadrul ei se individualizeaza patru mari tipuri de peisaje litiorale: deltaic, lagunar, al limanelor maritime si al falezelor inalte (E. Vespremeanu, 2002, 2006).

De-a lungul celor 244 km de tarm al Marii Negre se disting doua sectoare, despartite de Capul Midia: un sector nordic cu tarm jos, cordoane litorale, plaja fluvio-marina si areale inmlastinite, putin favorabil turismului, si altul sudic, cu faleze si plaje deschise, amenajat in scopuri turistice. Acest ultim sector dispune de factori naturali de cura, valorificati prin amenajarea unor statiuni terapeutice, de odihna si recreere. Plaja dominata de faleza continua dintre Constanta si Mangalia, este orientata catre est, permitand expunerea la soare in tot cursul zilei de vara (peste 10 ore), fapt putin intalnit in Europa.

În cuprinsul litoralului se includ lacurile sarate Nuntasi, Techirghiol si cele de apa dulce Tasaul, Siutghiol. De asemenea, padurile din jurul lor (Comorova), parcurile si spatiile verzi constituie locuri atractive in statiuni si mentin un topoclimat tonificant. Vestigiile arheologice ale vechilor colonii (Callatis, Tomis, Histria), monumente arhitecturale, ansamblul monahal rupestru de la Basarabi, muzee etc. completeaza potentialul natural al litoralului romanesc.

În prezent, pe litoralul romanesc functioneaza 13 statiuni turistice (circa 120 000 de locuri de cazare) cu profiluri principale diferite. Statiunile cu functii de odihna si recreere sunt: Mamaia, Costinesti, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Saturn, Navodari, iar printre cele profilate pe odihna, recreere si tratament balnear se numara: Eforie Nord, Eforie Sud, Neptun, Venus, Mangalia si Techirghiol.

Prin varietatea si valoarea turistica a resurselor naturale, dar mai ales prin baza tehnico-materiala turistica diversificata si ponderea circulatiei turistice, litoralul romanesc reprezinta principala regiune turistica a tarii.

Locuitorii dobrogeni, indiferent de peisajul etnografic in care locuiesc, de etnia si religia careia ii apartin, si-au amenajat un adapost pentru ei (gospodarie, locuinta) si pentru divinitatea adorata (biserica, moscheie, sinagoga), si-au castigat cele necesare vietii prin diferite tehnici (agricultura, cresterea animalelor, pescuit, mestesuguri s.a.), s-au manifestat artistic si spiritual in forme specifice. Aspectele referitoare la viata materiala (habitatul si castigarea mijloacelor de existenta) au fost studiate in aceasta prima faza a proiectului. Manifestarile artistice (arta, portul popular) si cele spirituale (sarbatorile si obiceiurile) vor fi abordate, conform proiectului aprobat, in etapa a doua.

Peisajul forestier

Extensiunea solurilor caracteristice biotopului forestier, alaturi de toponimia specifica zonelor defrisate ocupate astazi cu fanete, pasuni, culturi, livezi, vii si de documentele istorice si etnografice, atesta ca, cu peste doua milenii in urma, pe vremea lui Homer, teritoriul actualei Dobrogi era acoperit in mare parte cu paduri. Vremuri indelungate s-a dezvoltat o civilizatie a lemnului, ale carei forme originare persista in cateva asezari contemporane. Forma caracteristica de ocupare si utilizare a pamantului a fost, probabil, satul risipit compus din mici grupe de gospodarii (catune) imprastiate prin padurea poienita. Solul ocupat cu paduri oferea omului adapost, imbracaminte, hrana. Cand conditiile istorice sau naturale deveneau nefavorabile, padurea devenea loc sigur de refugiu. Urmele codrilor dobrogeni supravietuiesc numai pe cateva grinduri din Delta, in Muntii Macin din nordul judetului Tulcea si intr-o portiune din sud-estul judetului Constanta, la granita cu Bulgaria, si se incadreaza in subzona stejarului care cuprinde, alaturi de stejar, carpenul, ulmul si alte specii de foioase.

Muntii scunzi cu altitudini de 200-400 m, dezvoltati pe roci metamorfice, eruptive vechi, sunt reprezentati de arealul restrans al Muntilor Dobrogei si Dealurilor Tulcei, partea cea mai veche a pamantului romanesc. Sunt inaltimi tocite, peneplenizate, dar impresioneaza in contrast cu Balta si Delta Dunarii de alaturi. Daca partile cele mai inalte (culminand in varful Tutuiatu la 487 m) sunt limitate de abrupturi, partile inferioare ale versantilor sunt acoperite de deluvii groase si de depozite loessoide. Si in prezent procesele de dezagregare afecteaza puternic granitele, iar eroziunea lineara si pluviodenudarea se manifesta in terenurile despadurite care au devenit domeniu agricol. Mai sunt petice de paduri de cvercinee, dar in ansamblu peisajul a fost stepizat in foarte mare masura. Procesul a fost favorizat si de cantitatea redusa de precipitatii intrucat media anuala este in jur de 450 mm, in aria periferica chiar sub aceasta medie (Tulcea, 438 mm; Isaccea, 448 mm). Regiunea a fost permanent si intens locuita inca din antichitate cu repercusiuni puternice asupra mediului. Acestea au fost amplificate de exploatarea resurselor subsolului.

Amintirea defrisarilor este atestata de numele locurilor de pe care s-a taiat padurea: curatura (Nalbant), misilic (Mahmudia, Sipote), poiana si altele. Suprafata ocupata altadata de padure a devenit, prin defrisare, sursa de extindere a peisajelor etnografice de tip agrar, pastoral, viticol.

Peisajul piscicol

Peisajul piscicol impreuna cu cel forestier sunt de mare vechime, generatoare, prin desecare si defrisare, de peisaje secundare (agrar, pastoral, viticol). Peisajul deltaic si lagunar este reprezentat de Delta Dunarii si de complexul lacustru Razim, cu campia litorala alaturata acestuia pana la Capul Midia. Este cea mai tanara parte a teritoriului aflata intr-un proces de extindere prin acumulare fluviatila si marina. O acumulare dominant fluviala in Delta si numai marina in campia litorala prin formarea de cordoane succesive. Aceasta campie este un domeniu al apelor in care depresiunile despartite de grindurile din lungul bratelor fluviului si de grindurile secundare din lungul garlelor, ca si de grindurile maritime din partea estica a Deltei, ocupa peste trei patrimi din suprafata. Dar din aceasta numai circa 12% reprezinta luciu de apa, cea mai mare parte, aproximativ 67%, sunt terenuri joase, mlastinoase, acoperite de o vegetatie palustra foarte bogata in care vietuieste o fauna variata si foarte numeroasa. De fapt, intreaga campie deltaica pana in lacul Razim este considerata un paradis al pasarilor, adica un mediu unicat nu numai pentru continentul european.

Urmandu-se o politica inadecvata particularitatilor acestui mediu de viata, starea naturala a deltei a fost supusa unor modificari ample prin amenajari care au scos de sub influenta fluviului, prin indiguiri si crearea de incinte productive (agricole, stuficole, piscicole), peste o patrime din suprafata deltaica. in plus, s-au taiat alte canale, unele din cele vechi au fost inchise, ca si unele garle, astfel ca s-au facut modificari ale circulatiei apei si, in general, a starii multor areale, nu in favoarea ecosistemelor specifice deltei (Romania, p. 181).

Delta Dunarii, prin originalitatea sa peisagistica, morfohidrografica si faunistica, constituie un unicat european, atat sub aspect ecologic, cat si al modului de habitat; aceste caracteristici o transforma intr-una din cele mai reprezentative si originale arii turistice din tara, la care se adauga si teritoriul ocupat de complexul lacustru Razim. Potentialul turistic este determinat in principal de elementele cadrului natural care dau o mare varietate si originalitate peisajului. Bratele Chilia, Sulina si Sfantu Gheorghe, ca si reteaua densa de canale, garle, balti si lacuri, constituie principalele cai de acces si de circulatie in delta si totodata locuri pentru excursii, agrement nautic si pescuit sportiv. Litoralul marin al Deltei ofera plaje intinse cu nisip fin, mai ales la Sulina, Sf. Gheorghe si Perisor-Portita. O nota de originalitate si exotism o da peisajul arid sau acoperit cu vegetatie rara al dunelor de nisip de la Caraorman, Letea si Saraturile. Vegetatia specifica si deosebit de variata, este originala prin aspectele peisagistice: de la intinsele stufarii, si plante de balta, cu nuferi albi, galbeni si insule plutitoare de plaur, la zavoaiele de salcii seculare si plopi negri care marginesc malurile apelor, codrii de stejar termofil cu impletitura deasa de liane si alte plante agatatoare ce dau farmecul exotic, luxuriant al hasmacurilor de pe grindurile Letea si Caraorman. Se remarca si fauna ornitologica, autohtona si de pasaj, cu peste 280 de specii, variate ca origine geografica si interesante sub aspect stiintific si estetic, multe ocrotite de lege, dar si specii de interes cinegetic ca rata, gasca, garlita, lisita etc. Fauna piscicola prezinta o mare bogatie si varietate si de interes economic si stiintific, inclusiv pentru pescuitul sportiv, avand in vedere crapul, somnul, stiuca, scrumbia de Dunare etc. dar si sturionii ca nisetrul, morunul si pastruga.

Peisajul natural dominant este completat de vestigiile cetatilor grecesti de la Histria si Argamum, ale cetatii dacice Aegyssus, de cetatea bizantina de la Enisala (X-XI), ca si de obiectivele din orasul Tulcea (Muzeul "Delta Dunarii", monumente istorice, numeroase elemente etnofolclorice, precum si asezarile omenesti cu specific deltaic etc).

Delta Dunarii, datorita ecosistemelor sale (unele, unicate) a fost declarata Rezervatie a Biosferei. Practicarea turismului itinerant, vanatoarea si pescuitul sportiv se fac cu restrictii si cu avizul Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii, pe trasee si in locuri special amenajate. Astfel, rezervatiile cu regim de protectie integrala si zonele de reconstructie ecologica sunt excluse circulatiei turistice, in circuitul turistic fiind incluse doar zonele tampon, cu amenajari si dotari turistice.

Prin inaintarea terenurilor arabile in regiunile inundabile din lungul Dunarii si pe raurile interioare peisajul piscicol s-a restrans neincetat. Abundenta apei, pestelui si stufului se reflecta in ocupatia principala a oamenilor (pescuitul), in sistemul de alimentatie bazat pe peste, in utilizarea stufului ca material pentru acoperisul caselor si anexelor, pentru constructia peretilor acareturilor si gardurilor, in mjloacele de transport pe apa, in folclorul, obiceiurile si credintele legate de apa si de peste. În doua din activitatile rezolvate in aceasta prima etapa a proiectului, Traditiile si mijloacele de existenta in satele pescaresti. Unelte si tehnici traditionale de pescuit si Identificarea si evaluarea potentialului oferit de alimentatia traditionala, prezentate mai jos, sunt aratate probleme specifice ale pescuitului, activitate principala pentru dezvoltarea durabila a Dobrogei.

http://www.dobrocult.ro/imagini/0007.jpg


Peisajul pastoral

Resursa fitogeografica pe care s-a dezvoltat peisajul pastoral sunt pasunile si fanetele naturale la care s-au adaugat, tarziu, plantele furajere cultivate. În istoria Dobrogei un loc deosebit l-a avut pastoritul transhumant care punea in miscare pe distante de sute de km, in ritmul soarelui, al echinoctiilor si solstitiilor, imense turme de oi. În cautare de pasuni, pastorii romani din tinuturile carpatice, numiti dupa zonele unde aveau satele stabile, barsanii (saceleni, braneni, bretcani), marginenii (jieni, poienari, tutuieni), la care se adaugau cei proveniti din tinuturile subcarpatice si din sudul Dunarii, varau in Muntii Carpati, in Alpii Dinarici, Balcani, Rodopi, Pind, Caucaz si iernau in Baltile si Delta Dunarii, pe campiile litoralului marilor Neagra, Caspica, Adriatica, Ionica si Egee, in stepele ponto-caspice, pana in Crimeea si nordul Caucazului. Pastorii au construit in acest urias spatiu odai, salase, stane, surle, bordeie, multe devenind asezari stabile, au trasat drumuri ale oilor si drumuri ale sarii devenite ulterior importante artere de circulatie.

Ca ocupatie straveche, cresterea animalelor a lasat urme evidente in toponimie, in organizarea gospodariei si locuintei, in obiceiurile si sarbatorile din ciclul familial si din cel calendaristic, in limba si folclor. Abundenta materiilor prime textile de origine animala a favorizat dezvoltarea industriei casnice, iar abundenta pieilor si blanurilor a impulsionat dezvoltarea cojocaritului. La baza sistemului de alimentatie stau produsele animaliere (laptele si produsele din lapte, carnea), problema dezvoltata pe larg in Activitatea 5 a proiectului (Identificarea si evaluarea potentialului oferit de alimentatia traditionala).

Peisajul agrar

Peisajul agricol propriu-zis s-a dezvoltat pe solurile defrisate de padure sau pe cele destelenite de pasuni si fanete naturale. Dupa suprafata solului ocupata cu cereale, plante furajere, plantatii de vii si livezi, peisajul rural poate fi tipic agrar, agro-pastoral, agro-viticol, agro-pomicol. Satele agrare din Dobrogea au structura adunata sau rasfirata, iar in gospodarie locul central nu-l ocupa adaposturile pentru animale, ci constructiile pentru depozitat cerealele (magazii, patule, porumbare), pentru adapostul uneltelor si atelajelor de munca. Locuinta, sistemul de alimentatie, sarbatorile si obiceiurile calendarului popular reflecta, direct sau indirect, ocupatia dominanta a locuitorilor, cultivarea plantelor. Asa cum il prezinta harta, peisajul agrar este dominant in Dobrogea.

Bine evidentiat este peisajul agrar din judetul Constanta care, la inceputul anilor 2000, se plasa pe locul al III-lea pe tara ca suprafata funciara, cu o suprafata irigata de peste 420.000 ha (Aurel Lup, Irigatiile in agricultura Romaniei, Bucuresti, Editura Agris, 1997). În anul 2000 judetul Constanta ocupa locul I la productia de floarea soarelui si grau. Despre importanta productiei de grau din zona Marii Negre retinem urmatoarea relatare (din secolul al IV-lea a. Chr.): marele orator grec Demostene vorbea despre faptul ca grecii importau o mare cantitate de grau din Pont, "mai mare decat tot ceea ce ne vine din celelalte porturi comerciale. Si nu trebuie sa ne mire" (Documente privind evolutia situatiei politice teritoriale a provinciilor istorice romanesti, seria A. De la origini pana in 1812, Bucuresti, 1975, p. 14). Dar, in acelasi an de referinta, Constanta ocupa la productia de porumb locul 14, la efectivele de animale locul 6, la ovine locul 21 si, la efectivele de porcine, abia locul 38 (Aurel Lup, Dobrogea agricola..., pp. 40). Cifrele indica dezvolarea rapida a peisajului agrar pe baza peisajului pastoral dominant cu aproximativ un secol in urma.

Peisajul viticol

Cultura vitei de vie a fost atestata inca din antichitatea geto-daca. Mari probleme trebuie sa fi avut regele Burebista cu betiile rituale ale dacilor, daca acesta a fost nevoit sa ia hotararea starpirii arbustului care alunga mohorarea oamenilor, vita de vie. Legea lui Burebista trebuie sa se fi aplicat numai pe jumatate, sau pe o perioada scurta de timp, de vreme ce Ovidiu, exilat la Tomis, se plangea de iernile aspre de la Pontul Euxin, unde ingheta vinul in anfore: "Si-n vas ingheata vinul/ De-l scoti in bolovani, pastrand figura oalei/ Si-n loc de-a soarbe spuma, mananci bucati de vin".

Personalitatea peisajului viticol este data de intinderea plantatiilor de vita de vie si de elementele de civilizatie si cultura generate de acesta: pivnite, poverne, teascuri; unelte specifice pentru lucru in vie, pentru cules si mijloace de transport adaptate pentru carat fructele, strugurii si vinul; dezvoltarea unor mestesuguri (dogaritul) si instalatii tehnice populare (teascurile, cazanele de tuica); modificari in sistemul de alimentatie; sarbatori si obiceiuri specifice podgorenilor si pomicultorilor etc. Implicatiile peisajului viticol in sistemul alimentar dobrogean sunt prezentate in Activitatea 4 a acestei etape: Identificarea si evaluarea potentialului oferit de alimentatia traditionala.

Din pacate, suprafetele viticole scad ingrijorator. Fata de anul 1989 cand Constanta dispunea de 18,1 mii ha cu vita de vie, in anul 2000 suprafata scazuse la 15,3 mii ha (Aurel Lup, Dobrogea agricola..., p. 856).

În sanul peisajelor etnografice prezentate turismul dobrogean gaseste excelente elemente de sprijin care vor fi analizate in fazele urmatoare ale proiectului de cercetare.

Prin evolutia elementelor de cultura care le inglobeaza, peisajele etnografice sunt supuse unei dinamici in timp si spatiu. Dobrogea care a fost pana la inceputul secolului al XIX-lea un domeniu tipic pastoral, cu tarle, odai, casle, cu puturi adanci din care se scotea apa cu burduful din piele cu ajutorul animalelor, cu drumuri pastorale marcate din loc in loc cu cruci din piatra pentru orientarea si masurarea distantelor (zile de mers) dintre ariile de varat si cele de iernat si alte elemente, a devenit dupa Tratatul de la Adrianopole, in mai putin de o suta de ani, un peisaj tipic al Romaniei. Un exemplu asemanator il ofera si peisajul piscicol din Delta Dunarii care conserva elemente ale peisajului pastoral de altadata, dezvoltat pe grindurile fluviului. Daca un vechi peisaj etnografic este inlocuit cu altul, acesta lasa evidente urme in noua realitate culturala. În regiunile tipic pastorale din Carpatii romanesti se intalnesc relicve ale agriculturii in razoare si toponime specifice peisajului agrar, in timp ce in peisajele agrare din Dobrogea, Campia Romana, Campia Jijiei apar elemente de un rar arhaism ale peisajului disparut, cel pastoral.

IDENTIFICAREA SI EVALUAREA POTENTIALULUI OFERIT DE ALIMENTATIA TRADITIONALA

Dobrogea, zona multietnica si multiculturala, ne ofera un peisaj alimentar variat, rezultat al bogatei mosteniri de norme si obiceiuri legate de procurarea, prepararea si consumarea hranei. Daca varietatea alimentelor este putin reprezentata in meniul cotidian, aceasta devine evidenta in alimentatia de sarbatoare.

Alimentatia cotidiana se caracterizeaza prin nota de cumpatare si echilibru. In genere, meniul zilnic traditional cuprinde un singur fel de mancare, de obicei ciorba, dar si feluri de mancare de mare simplitate: raci (ardei umpluti cu coca amestecata cu ceapa prajita, fierti in zeama de varza: Valu lui Traian), lapte de bou (malai fiert in bors: Albesti), pasat de mei cu lapte (Topalu), tocana de legume.

In satele dobrogene este inca prezenta amintirea utilizarii meiului folosit pentru mamaliga, pasat sau braga (in mai multe sate) si a fainii de hrisca folosita pentru prepararea painii (Baia) sau a bulgurului de grau (pilav de bulgur, bulgur cu lapte: Mahmudia, Cochirleni, Pestera, Valea Nucarilor).
Alimentatia in satele de pescari se bazeaza pe peste: ciorba, fiert, plachie, fript, chiftelute. Pentru asigurarea rezervelor alimentare pestele mare (stiuca, crapul, somnul) se sareaza si se usuca la vant, iar scrumbia se pastreaza la putina.

In satele de crescatori de animale predomina carnea de oaie, proaspata sau conservata, laptele si derivatele acestuia. Mancarurile specifice, prezente in meniul zilnic, sunt: tocana de oaie, cavarma (carne de oaie tocata, fiarta in seu, pusa in burduf de oaie), pastrama sau sloiul (carne topita de berbec, pusa in burduf cu seul). Influenta mocanilor veniti in Dobrogea se regaseste si in obisnuinta de a prepara placinte mocanesti, cascaval, diverse branzeturi, lapte acru (chisleag).
Se remarca faptul ca produsele animaliere sunt imbinate rational cu legume, nelipsite din alimentatia dobrogeana cotidiana. Mare importanta in sistemul de alimentatie o are alternarea zilelor sau perioadelor de dulce cu cele de post impusa de interdictiile religioase.
Notabile deosebiri fata de cotidian inregistreaza alimentatia de sarbatoare, caracterizata printr-o crestere a cantitatii si calitatii hranei cat si printr-o grija deosebita acordata alcatuirii meniului. Mancarurile pe baza de carne si grija pentru asigurarea rezervelor de faina de grau pentru prepararea painii si a colacilor necesari la diferite sarbatori de peste an sunt specifice tuturor satelor romanesti din Dobrogea.
Incheierea prohibitiilor specifice postului sunt marcate de diferite obiceiuri si prescriptii alimentare: de Craciun sa mananci mai intai carne de vrabie (Nalbant) sau de pasare (Visterna), de Paste, ca sa fii usor tot anul), sa mananci mai intai o bucata de peste (Silistea, Cochirleni, com. Rasova), sa imparti din mancarea pregatita inainte de a incepe sa mananci si altele. Este comuna satelor din zona prepararea aluaturilor rituale: pasca, mucenicii numiti Sfintisori (C.A. Rosetti, Valea Nucarilor), Bradosi (Sipote, com. Deleni), Colacei (Peceneaga, Visterna, Ostrov, Chilia Veche, Niculitel) sau scutecele Domnului (Luncavita).
La Craciun domina carnea de porc, la Paste carnea de miel, iar in restul anului cea de pasare.
In satele cu populatie turceasca si tatari la Craciun (Kurban Bairam) se sacrifica un batal, foarte apreciat pentru grasimea lui, din care se preparau carnati, pastrama, ciorba, carne cu varza. De Paste, Ramazam Bairam, se sacrificau oi sau miei, din care se prepara carban sau curban (miel umplut cu maruntaie si orez).
Modelul traditional al alimentatiei de sarbatoare la tatari include mai multe feluri de mancare: supa, friptura, sarmale, ardei umplut, baclava; ciorba, carne cu fasole, pilaf, sarailie, orez cu lapte.

Alaturi de ocupatiile oamenilor, factorul etnic si religios are rol hotarator in definirea sistemului alimentar din Dobrogea. Alimentatia turcilor si tatarilor are ca element specific bulgurul sau orezul (pilaful), sarmalele preparate cu bulgur si izma, musaca de vinete (Albesti, Ciocarlia). Ei nu folosesc carnea de porc, dar prefera, in schimb, carnea de cal si batal, laptele de bivolita.
Aromanii preferau carnea de oaie preparata in special in tavi de arama la cuptor si placinta pe care o numeau pita. Carnea de porc o conservau sarata in burduf de oaie (Baia, Stejaru). Ei nu conservau legume pentru iarna, locul lor fiind luat de laptele marcat, iaurtul (Baia) iar la prepararea mamaligii foloseau malaiul in amestec cu branza si lapte numit kules (Stejaru).
Si in satele cu populatie aromana, carnea de oaie este preponderenta in meniul de sarbatoare, mai ales la nunta si inmormantare. Exista chiar credinta ca "e mai primita pomana de oaie si mai ales de carlan" (miel: Nalbant).
O nota comuna tuturor satelor dobrogene, indiferent de ocupatie sau etnie, este preferinta pentru placinte: poale-n brau, invartite, placinta cu bostan, placinta mocaneasca etc.
1. Traditii in alimentatia romanilor din satul Oltina
Pentru populatia romaneasca majoritara a fost ales un sat de pe malul dobrogean al Dunarii, Oltina, care are ca ocupatii principale cultivarea plantelor, viticultura, cresterea oilor, pecuitul, albinaritul. Locuitorii sai au pastrat pana astazi in alimentatie preparatele traditionale, pregatite exclusiv din produsele oferite de gospodaria proprie. Ilustram acest tip de alimentatie traditionala, in totalitate ecologica, cu informatiile eferite de o localnica in varsta de 85 ani, Curt Dumitra: Pregatirea pestelui uscat: pestele mai mare se curata, se umple cu sare in interior, se mentine cateva zile, dupa care se scurge de zeama lasata si se atarna intreg de grinda casei sa se usuce la vant;
Trusie: strugurii recoltati toamna se pastreaza pentru perioadele de post astfel: se aleg struguri copti si curati, fara mucegai si se pun in pod pe rumegus pana se stafidesc usor; intr-o putina de lemn se pun alternativ un rand de hrean, un rand de struguri pana se umple putina; se toarna deasupra vin nou, iar putina se inchide etans. Se mananca in post, cu mamaliga calda.
Patlagele vinete marinate: vinetele se desfac in doua pe lungime; se umplu cu un amestec de varza, morcovi si ardei tocati bine sarat; se leaga fiecare vanata astfel umpluta si se pun intr-o putina de lemn in zeama lor; putina se inchide etans.
Miere de pepene: miezul copt de pepene verde se fierbe in caldari de arama la foc pe vatra deschisa; in timpul fierberii samburii se aduna cu manunchiuri de maracini si se pun pe tava incinsa la uscat; zeama limpede se strecoara si se fierbe circa 8-10 ore, pana se ingroasa; se pastreaza in chiupuri de lut inchise. Samburii uscati se mananca in post.
Miere de struguri (pervedea): boabele de struguri alese de pe ciorchine se fierb, se racesc, se strecoara prin sita; zeama obtinuta se fierbe pe vatra deschisa 8-10 ore pana se ingroasa. Se pastreaza in chiupuri de lut inchise.
Miere de matura neagra: tulpina cruda de matura neagra se toaca pe masina; tocatura se fierbe, se strecoara; zeama obtinuta se fierbe pe vatra deschisa 8-10 ore pana se ingroasa. Se pastreaza in chiupuri de lut inchise.
Saramura de raci: rosiile coapte (raci) si ardeii grasi taiati felii se usuca la soare; legumele uscate se fierb impreuna cu usturoi si putin ulei. Se mananca in post cu mamaliga calda.
2. Obiceiuri alimentare traditionale ale aromanilor
Ca veche populatie pastorala si traind in enclave izolate in Peninsula Balcanica, aromanii si-au conservat, printre altele, si traditiile legate de alimentatie. Sobrietatea traiului s-a transmis sistemului de alimentatie si modului simplu de prelucrare al alimentelor. Alimentatia se bazeaza pe produsele propriei gospodarii (carne si produse lactate de oaie si capra), produse cu incarcatura calorica ridicata, potrivite cu necesarul energetic al unor oameni care traiesc intr-un climat montan aspru si care depun mari eforturi fizice sustinute. In schimb, sistemul

alimentar cuprinde putine fructe si legume crude sau prelucrate, produse slab reprezentate in economiile pastorale. Este de asemenea de remarcat influenta imprumutata din bucataria balcanica (greceasca, turceasca): utilizarea cu precadere a carnii de oaie sau de capra si de loc a celei de porc; produsele de panificatie si de patiserie specifice; consumul moderat de alcool, in general bauturi de tarie medie, cum este vinul.
Au fost inregistrate si sistematizate numeroase informatii de teren privind preparatele specifice ceremoniilor legate de obiceiurile din ciclul vietii si din ciclul calendaristic.
Ciclul familial
Nunta. Masa de nunta traditionala la aromani cuprinde predominant preparate cu continut ridicat de proteine animale si de lipide (carne de oaie) si bauturi cu continut mediu de alcool (vin). Nu se consuma carne de porc, se consuma putine legume, fructe, cereale. Pentru ospatul de nunta se sacrifica oi, miei si berbeci, animale ingrasate special pentru acest eveniment. Mancarurile ce se pregatesc pentru toti mesenii sunt: mancare din maruntaie (organe) de oaie, miel si de berbec numita ianomati; pilaf cu carne de oaie, miel sau berbec; friptura de oaie, miel sau berbec.
Nasterea si botezul. Conform traditiei, in ziua in care se naste un copil, sau , daca nasterea are loc dupa apusul soarelui, in ziua urmatoare, sunt invitate la lauza acasa 7-10 rude apropiate, numai femei. Ospatul prilejuit de acest eveniment trebuie urmatoarele preparate: turta Sfintei Marii, o turta din faina de grau pe care, inainte de a fi coapta, se fac semne in forme de raze; gogosi; compot din prune uscate. O explicatie medicala a consumului acestor alimente, bogate in glucide simple sau polimere (amidon) consta in aceea ca, dupa efortul fizic intens depus la nastere, organismul necesita pentru refacerea rezervelor energetice compusi glucidici, usor mobilizabili si furnizori rapizi de energie. Tot cu acest prilej se mai prepara iahnie din fasole uscata sau cartofi si pilaf dulce (alimente bogate, de asemenea, in glucide). Rudele invitate ii aduc lauzei gogosi. Conform ritualului, inainte ca invitatele sa serveasca din bucatele pregatite special, ele gusta din turta Sfinte Marii: turta este rupta in patru bucati deasupra capului unui copil, lauza pastreaza un sfert din ea, restul fiind consumat in comun. Dupa trei zile de la nasterea copilului sunt invitate la masa femei si fete, rude si persoane apropiate. La aceasta intalnire, numita Culacu, nu participa barbatii. Bucatele ce se gatesc la acest eveniment sunt: colaci din faina de grau; mancaruri din carne de miel (daca este primavara) sau de oaie in celelalte anotimpuri: ianomati (maruntaie de miel sau oaie cu orez) ; iahnie de fasole sau cartofi; pilaf dulce; placinta cu branza. Obligatoriu, se beau bauturi alcoolice (rachiu, vin).

Ospatul ritual de inmormantare sau de comemorare. Masa pentru pomenirea mortului este pregatita la casa celui decedat. Se servesc aceleasi mancaruri ca la nunta, bazate pe carne de oaie sau de miel, iahnie de fasole sau de cartofi. La inceput se serveste coliva din grau fiert.

Ciclul calendaristic

Perioade de Post din an si preparate specifice pentru Post. Fiind crestini de rit ortodox, aromanii tin posturile de peste an (postul Craciunului de 40 zile, postul Pastelui de 49 zile, postul sfintilor Apostoli, postul Sfintei Marii de 14 zile). In aceste perioade, traditional, nu se consuma produse de origine animala (carne, peste, produse lactate) si nu se bea alcool. Dintre preparatele alimentare de post pot fi amintite: placinta de dovleac, placinta de praz, dovlecei prajiti cu sos de rosii, terci de malai.

Preparate rituale la marile sarbatori calendaristice: la Anul Nou se prepara placinta dulce in care se pun bani (monede); la Lasata secului placinta cu branza; la Paste ianomati (orez cu maruntaie de miel). Fireste, alimentele cele mai cunoscute sunt telemeaua macedoneasca si branza.

Modul de preparare al fiecarui aliment a fost descries ca orice alt fapt de culturra populara. Exemplificam cu telemea macedoneasca de oaie.

Telemeaua este asociata popoarelor nomade de origine romana care s-au imprastiat in toata Europa, dar mai ales in nordul Greciei si in Polonia. Telemeaua e un sortiment de branza integrala, proaspata care se taie de obicei in bucati de 1 kg. E o branza semi-moale, cu atat mai moale si mai dulce cu cat e mai proaspata. Intrucat se pastreaza in saramura, pe masura ce se invecheste devine mai tare si mai sarata. Obtinere branzei: se foloseste laptele obtinut la stana prin mulsul manual; fiecare stana are o incapere special destinata prepararii branzei, cu vase din lemn, cu coveti pentru inchegarea laptelui si pentru strecurarea zerului, toate de o curatenie impecabila; acidifierea laptelui (transformarea zaharurile din lapte in acid lactic) se face cu cheag. Traditional, cheagul este o enzima obtinuta din stomacul viteilor care introdus in lapte desavarseste procedeul de covasire, inchegarea; se lasa astfel, amestecul dintre lapte si cheag in coveti pana a doua zi, colectand in alt vas zerul; telemeaua proaspata se taie de obicei in bucati de 1 kg; se serveste proaspata sau veche (pastrata in saramura).

3. Traditie in arta culinara a tatarilor

Originari din Asia Est-Centrala tatarii sunt atestati documentar in Dobrogea incepand cu secolul al XIII-lea. Desi confesiunea lor islamica sunnita asimilata ulterior nu a permis schimbul intercultural imediat cu populatia dobrogeana deja existenta in timpul stabilirii lor, pe parcursul secolelor, influenta prezentei lor s-a extins asupra artei culinare dobrogene. Data fiind viata seminomada de altadata a tatarilor, bucataria lor are ca specific preparatele si semipreparatele din carne (predominant vita si oaie, traditional cal) si produsele de panificatie si patiserie cu cateva influente din bucataria grecesca si turceasca. Consumul de carne din porc si alcool sunt strict interzise. Specific este consumul relativ redus de cereale si legume. Fructele sunt preferabil consumate sub forma de compoturi.

Dupa trecerea la religia islamica, tatarii au imprumutat retete traditionale ale altor popoare islamice pentru perioada postului sarbatorilor islamice ca si pentru celebrarea lor. Caracteristica este si segregarea sexuala a servitului mesei (reminiscenta specificului patriarhal al religiei islamice) in timpul ceremoniilor si sarbatorilor religioase, femeile fiind ultimele care servesc mancarea pregatita.

Preparate traditionale specifice anumitor ceremonii.

In esenta, mesele traditionale specifice ceremoniilor sunt asemanatoare sub aspectul preparatelor pregatite. Sunt si mici variatii datorate, de multe ori, alegerilor facute de gazda. Cantitatile de legume si fructe consumate in cadrul ceremoniilor sunt relativ reduse. Nu sunt consumate bauturi alcoolice.

Meniul servit la nunta, botez, si comemorari cuprinde urmatoarele preparate traditionale: ciorba din carne de vita cu orzisor; fasole cu carne de vita sau oaie; pilaf din orez sau couscous preparat in casa sau din comert servit cu compot din fructe; desert sub forma de dulciuri diverse, baclavale, sarailie, cataif.

Masa din ziua inmormantarii ca si mesele din zilele de comemorare au drept caracteristica prezenta pe masa a serbetului pregatit din apa, zahar si suc de lamaie aromatizat cu cuisoare. Serbetul este pregatit intr-o cantitate mai mare pentru a fi de ajuns si la comemorarea de trei zile. Un pahar cu serbet este oferit hogei sau imamului spre a fi binecuvantat dupa care cantitatea existenta in pahar este returnata in vasul cu serbet. Serbetul este apoi servit in pahare mici mesenilor.

In ziua inmormantarii, specifice sunt suberekul (gogosi cu carne), halvaua turceasca (pregatita din faina alba de grau, ulei de floarea soarelui si sirop facut din apa si zahar si aromatizat cu vanilie) si scovergi servite cu gem sau iaurt.

Comemorarile traditionale sunt tinute la 3, 7, 37, 40, 52, 100 zile si un an de la inmormantare. La comemorari se servesc, in general, tocana de cartofi cu carne de vita sau de oaie si diverse produse de panificatie cu carne. Ca bauturi se servesc compotul si iaurtul. Masa servita la comemorarea de 3 zile cuprinde in plus si giantik, preparat la cuptor din aluat de paine si carne. Comemorarea de 52 zile are in meniu tatarasii, paste fainoase de casa cu umplutura de carne de vita servite cu iaurt condimentat cu usturoi.

Preparate traditionale specifice sarbatorilor religioase

Principalele sarbatori religioase celebrate de tatari sunt Kurban Bayrami (in luna a 12-a a calendarului islamic) si Ramazan Bayrami (Seker Bayrami) (la sfarsitul lunii a zecea din calendarul islamic). O tenta religioasa a capatat si Kidirlez (sarbatoarea care celebreaza mortii).

La Kurban Bayrami se sarbatoreste sacrificiul ritual. In acest scop, sunt sacrificati de preferinta berbeci. Traditional, berbecul este crescut cu 6 luni inainte in ograda familiei in care se va sacrifica. La poarta este pus un vas cu graunte din care fiecare vizitator al familiei respective ia un pumn si i-l ofera ca hrana berbecului. Inainte de sacrificare, hogea este invitat de catre gazda (barbat) sa binecuvanteze berbecul ce urmeaza sa fie sacrificat si ale carui picioare au fost legate in prealabil cu sfoara. Dupa recitarea versetelor din Coran, gazda sau o alta persoana in prealabil desemnata, sacrifica berbecul prin taierea gatului cu un cutit. Dupa moartea animalului, sangele din rana este spalat astfel incat contactul lui cu carnea berbecului sa fie minim. Pielea este crestata apoi la baza unuia dintre membrele posterioare si este introdus aer intre piele si tesutul adipos de dedesubt cu ajutorul unei bucati de stuf pentru a facilita desprinderea si indepartarea pielii fara utilizarea cutitului. Din organele interne persoanele de sex feminin gatesc prin prajire preparate pe care sunt invitati sa le serveasca rudele apropiate. Trei sferturi din carnea animalului sacrificat (incluzand capul) este oferit rudelor si saracilor si doar un sfert este pastrat de catre gazda. In functie de resursele financiare ale familiei respective, pot fi sacrificate mai multe animale. Din carnea berbecului sacrificat, gazda pregateste preparate traditionale precum suberek, cobete, fasole scazuta cu carne etc.

Ramazan Bayrami (Seker Bayrami) celebreaza incheierea perioadei de post a Ramazanului (30 de zile) timp in care tatarii musulmani se abtin de la mancare, apa precum si de la acte de lacomie, egoism intre rasaritul si apusul soarelui. In aceasta perioada, strictetea postului incurajeaza examinarea propriei vieti, cultivarea compasiunii, milei si iertarii.

Cu trei luni inainte de Ramazan Bayrami se pregateste asure, o fiertura din 16 tipuri de fructe uscate si seminte.

Masa servita inaintea rasaritului soarelui (Sahur) si cea de dupa apus (Iftar) cuprind preparate de panificatie cu diferite umpluturi (branza de oaie, urda sau carne de vita/oaie) precum suberekul, kobete, chirdelele, tatarasii, giantik etc., precum si feluri de mancare consumate in mod obisnuit in casa pe parcursul anului. Cantitatea mare de glucide si proteine ingerata in perioada postului la aceste mese asigura aportul necesar activitatii fizice si intelectuale desfasurate de credinciosi pe timpul zilei.

De asemenea, sunt servite in timpul postului diferite bauturi cu caracter intens hidratant pentru organism. Traditionale sunt ayran (zerul rezultat in urma pregatirii untului in putinei), cazma (yazma), o bautura pregatita din iaurt si apa si talkan o bautura preparata din boabe de porumb spalate, prajite si macinate sub forma de faina care este amestecata cu apa si zahar dupa gust si care este consumata mai ales in perioadele de arsita.

Boza (braga), o bautura racoritoare preparata din mei cu boabe de grau sau malt, drojdie si apa, este si ea o bautura traditionala a tatarilor din Dobrogea.

Seker Bayrami (sarbatoarea dulciurilor) se sarbatoreste la sfarsitul Ramazanului si dureaza trei zile. In aceste zile se viziteaza rudele si se fac urari de sanatate si prosperitate. Asa cum o sugereaza si numele, aceasta sarbatoare are in meniu ca desert varietati diverse de dulciuri si prajituri precum baclavale, sarailii, cataif.

Kidirlez este o sarbatoare cvasi-religioasa ce permite familiilor sa celebreze amintirea rudelor decedate si sa ofere hrana si imbracaminte celor nevoiasi. Preparatele pregatite cu ocazia acestei sarbatori sunt impartite in totalitate saracilor. In general, se prefera preparatele ce presupun o impartire facila in pachete. Astfel, chirdelele, scovergile, suberekul, giantik sunt de obicei pregatite cu o zi inainte si impartite in timpul zilei urmatoare.

Cu ocazia cercetarilor de teren au fost inregistrate retetele si tehnicile de preparare a mai multor preparate culinare tataresti de la Omer Galman si Mamut Nazif Meriem din Izvoru Mare (Baspunar) jud. Constanta.

4. Obiceiuri alimentare ale rusilor lipoveni

In Rusia secolului al XVII-lea, doua cauze - sociala si religioasa - au determinat sute de mii de oameni sa se refugieze spre hotarele statului, iar apoi peste granita si sa se raspandeasca in toata lumea. Prigoniti de autoritatile rusesti, in urma schismei Bisericii ortodoxe ruse din anul 1654, si cu marea dorinta in suflet de a-si pastra nealterata credinta si religia, lipovenii s-au asezat pe teritoriul Tarilor Romane cu acordul autoritatilor, al mosierilor si al manastirilor. Acestora li s-au adaugat, in Dobrogea, si cazacii necrasoviti, in anul 1740.

Chiar daca soarta le-a fost potrivnica si viata destul de grea, rusii-lipoveni au reusit sa-si pastreze limba, portul traditional, folclorul, sentimentul originii lor rusesti si, mai ales, credinta ortodoxa de rit vechi.

Alimentatia traditionala, specifica unei populatii de agricultori si pescari, cuprinde multe legume, cereale si fructe, precum si peste in cantitati apreciabile. Bauturile alcoolice fermentate si distilate sunt de asemenea consumate in cantitati mari. Fiind de religie crestina, lipovenii respecta posturile crestine traditionale prin abtinerea de la consumul carnii, laptelui, oualor, consumand peste la anumite sarbatori din timpul postului (dezlegari).

La nunta meniul traditional se compunea din ciorba de varza, tocanita de cartofi si pentru ca ocupatia de baza era pescuitul, pestele sarat. La ospatul ritual de inmormantare sau de comemorare apare obligatoriu graul fiert indulcit cu miere (culea). Nelipsita este ciorba de peste, daca nu este zi de post, sau ciorba de varza, in timpul postului.

La Craciun, asemanator romanilor, se sacrifica porci din care se prepara diferite mancaruri. Nelipsita este racitura de porc care se consuma cu hrean ras. Pentru copii se pregatste un desert special, compus din matele de porc folosite pentru caltabosi, curatate si umplute cu orez fiert si indulcit, prajite in ulei incins. In decursul urmatoarelor cinci saptamani dupa Craciun, perioada denumita maslenita, se consuma diverse specialitati cum sunt: piraschi (un fel de gogosi umplute cu orez indulcit si amestecat cu stafide, prajite in ulei incins), varenchi (coltunasi cu branza), blinta (clatite umplute cu miere sau branza dulce).

Specific pentru traditia rusilor lipoveni este ca nu se consuma carne de miel si nu se sacrifica miei de Paste. Se vopsesc oua rosii si se fac cozonaci, care inainte de a se pune la masa, se sfintesc la biserica. Pestele, alimentul de baza, este nelipsit de pe masa de Paste.

Pentru ineditul lor, reproducem cateva retete culinare lipovene inregistrate pe teren:

Pestele sarat. Pestele mare (sturioni, scrumbie, somn) se curata, se cresteaza adanc, in crestaturi dese, care se umplu cu sare grunjoasa. Se umple si burta cu sare. Se pastreaza in butoaie de lemn 3-4 zile, dupa care se scurge de sange (carnea trebuie sa ramana alba, fara sange), se spala de sare in apa cca. o ora si se agata la streasina casei sa se usuce la vant;

Ciorba de peste. Se folosesc capetele de crap si cozile de stiuca si somn. Este cu atat mai gustos cu cat are mai multe sorturi de peste in compozitie, tot pestele trebuie insa sa fie numai de apa dulce sau numai de mare. Se curata 2-3 cepe, 1-2 ardei grasi si 1-2 cartofi, care se fierb intregi 5 minute. Se adauga capul de crap, se fierbe 5 minute iar apoi coada de somn si de stiuca, ceilalti pesti taiati in bucati mari si cateva rosii, dupa gust. Inainte cu 5 minute de a fi gata se adauga putin otet sau, si mai bine, zer de lapte acru. Pe un platou se scot bucatile de peste si legumele fierte, care se mananca separat cu mujdei de usturoi. Ciorba se mananca cu marar, patrunjel si leustean verde. Se fierbe la foc tare si nu se acopera oala in timpul fierberii.

Peste la cuptor. Un crap mare, necuratat de solzi, se taie pe burta, se curata de maruntaie, apoi se cresteaza in crestaturi adanci la distante de marimea unei portii. In crestaturi se pune sare, usturoi, piper boabe, bulion de rosii. Se pune pe o tava in cuptorul de paine incins, unde se rumeneste pe deasupra si se patrunde pe dinauntru.

Stiuca umpluta. O stiuca mare se curata de solzi, se bate de-a lungul corpului cu manerul cutitului si se cresteaza de jur imprejurul capului. Se jupoaie pielea intreaga, ca o manusa. Carnea se dezoseaza si se toaca pe masina impreuna cu o ceapa calita, usturoi, patrunjel verde, marar verde, piper si miez de paine muiat in apa. Cu tocatura se umple pielea stiucii, care se coase la capat si apoi se coace la cuptor.

Scordolea de peste sarat. Pestele sarat se tine in apa cca. o ora, dupa care se pune la fiert. Separat se fierb cartofi pentru piure, care se piseaza apoi si se amesteca cu mujdei de usturoi, piureul subtiindu-se cu apa in care a fiert pestele. Pe platou se pune mai intai pestele fiert, iar deasupra piureul de cartofi.

Ciorba de varza (stii). Se curata 2 radacini de pastarnac, 2 teline, 2 morcovi, 1 cartof. Radacinoasele se toaca marunt iar cartoful se taie cuburi. Se pun la fiert in apa clocotita cu sare. Separat se calesc in ulei 1-2 cepe tocate marunt, si varza de asemenea tocata marunt. Se adauga bulion de rosii iar compozitia se adauga in oala. Se lasa 10 minute la fiert, se adauga otet dupa gust, frunze de telina tocate marunt, marar tocat.

5. Alimentatia din satele pescaresti din Dobrogea

S-a realizat o investigatie pe un lot de 50 de persoane in urmatoarele zone cu traditie in pescuit: Ghindaresti, Murighiol, Vama Veche - 2 Mai, Hirsova, Mahmudia, Rasova, Daieni.

Din interviurile realizate rezulta ca majoritatea pescarilor au varste cuprinse intre 45-65 de ani (50 %), venit lunar sub 5000 RON (84 %) si studii de nivelul liceului (53 %). Familiile pescarilor au 3-5 membri (66 %), din care unul singur (84 %) este implicat, de la 18-25 ani (47 %), in activitati de pescuit.

Hrana de baza este reprezentata de peste (34%), consumat de obicei o data pe saptamana (45%), 26% dintre respondenti consumandu-l chiar o data pe zi. La intrebarea referitor la modul de preparare preferat, majoritatea intervievatilor au ales pestele prajit (34%), urmat indeaproape de pestele fiert (33%), in general asociat cu consumul de cartofi si varza (38%, respectiv 25%).



Tipul de carne consumat cel mai des

Modul de preparare al pestelui



84% dintre respondenti isi procura pestele prin pescuitul personal, foarte putini cumpara peste de la magazin (16%), preferand pestele de apa dulce (55%). Consumul de peste scade gradual in timpul anului incepand din primavara, preferintele pe sezoane fiind urmatoarele:
- primavara: scrumbie, calcan
- vara: caras, crap, salau, somn, hamsie
- toamna: crap, caras, stavrid, somn
- iarna: salau, stiuca, macrou

Sezonul in care se consuma cel mai mult peste



Jumatate dintre respondenti au raspuns afirmativ la intrebarea referitoare la consumul fructelor de mare, midiile (33%) si crevetii (40%) fiind produsele preferate.

Sezonul in care se consuma cel mai mult peste



Ponderea consumului fructelor de mare
Din interviurile realizate in satele pescaresti au fost identificate si diferitele feluri de mancare preparate din peste. In ordinea preferintelor, acestea sunt: ciorba de peste, plachia, saramura, pestele prajit, rasol, malaso, chiftelute din peste, sarmale din peste, protap.

IDENTIFICAREA SI EVALUAREA POTENTIALULUI TURISTIC OFERIT DE PLANTELE MEDICINALE


In Dobrogea arta vindecarii bolilor s-a dezvoltat foarte mult pe langa manastiri, unde calugarii se indeletniceau, printre altele, cu recoltarea si prelucrarea plantelor de leac. In paralel cu ei, prin sate existau numerosi lecuitori de boli la care apela, la nevoie, majoritatea populatiei.

Prin comuniunea permanenta cu natura oamenii locului au iubit plantele si au folosit darurile oferite de acestea cu multa pricepere si intelepciune. In practica populara buruienile de leac se alegeau in perioada optima de recoltare, se uscau si se preparau sub forma de fierturi apoase, extractie prin macerare in mediu acid (vin, otet), extractie alcoolica (rachiu, lichior), in ulei sau prin prepararea unor unguente pe baza de untura, unt sau seu de oaie.

Specii medicinale din flora dobrogeana spontana

In spatiul dobrogean au fost identificate peste 180 de plante medicinale. 10 % din acestea sunt utilizate de localnici ca buruieni de leac, iar celelalte, mai putin cunoscute de oamenii locului, sunt specii spontane care contin valoroase principii active si sunt utilizate in medicina contemporana. Plantele medicinale identificate pe teritoriul Dobrogei sunt prezentate in ordinea alfabetica a denumirilor populare la care s-a adaugat si denumirea stiintifica a plantei: Aglica (Filipendula hexapetala), albastele (Centaurea cyanus) s.a.m.d.

Unele din aceste specii medicinale sunt cunoscute de localnici si frecvent utilizate sub forma de ceaiuri, tincturi sau macerate pentru vindecarea sau alinarea unor suferinte. Dintre acestea citam: musetel (Chamomilla recutita), tei (Tilia tomentosa), menta (Mentha piperita), paducel (Crataegus monogyna), sunatoare (Hypericum perforatum), coada calului (Equisetum arvense), urzica (Urtica dioica), pelin alb (Artemisia vulgaris), patlagina (Plantago lanceolata), coada soricelului (Achillea millefolium), salcam (Robinia pseudacacia), busuioc (Ocimum basilicum), cimbru (Thymus vulgaris), porumbar (Prunus spinosa), corn (Cornus mas), tataneasa (Symphytum officinale).

Specii medicinale specifice regiunii Dobrogea

O concluzie importanta se leaga de faptul ca numeroase plante medicinale (Peganum harmala - harmala, Periploca graeca - invartitoare, liana Dobrogea, Ficus carica - smochin, Zygophyllum fabago - castravete de mare, Zygophyllum fabago - castravete de mare, Zizyphus jujuba - gigifa, Paliurus spina christi- spinul lui Christos, Ecbalium elaterium - plesnitoare, Cotinus coggygria - scumpie, Ecbalium elaterium - plesnitoare, Holoschoenus vulgaris - dicop, Elaeagnus angustifolia - salcioara, Ephedra distachya - carcel, Plumbago europaea - floarea amorului, Jasminum fruticans - iasomie salbatica, Glaucium flavum - mac, cornut galben, Eryngium maritimum - vitrigon) se vegeteaza in Romania in special pe teritoriul Dobrogei. Plantele medicinale specifice regiunii Dobrogea sunt prezentate dupa urmatoarele doua exemple:

Paliurus spina christi- spinul lui Christos
Arbust indigen ce vegeteaza sporadic sub forma de tufe pe coaste pietroase si insorite din stepa dobrogeana. Este rezistent la seceta si putin sensibil la ger. In medicina populara se folosesc frunzele, florile si scoarta. Empiric, in uz intern se folosesc sub forma de decoct pentru tratarea bolilor renale, a nefritei si cailor urinare.

Plumbago europaea - floarea amorului


Planta ierboasa intalnita in Dobrogea numai in padurea Hagieni. Vegeteaza pe soluri uscate si pietroase fiind mare iubitoare de caldura. In medicina populara se folosesc partile aeriene ale plantei recoltate in timpul infloritului. Contin taninuri si substante antibiotice. Localnicii o folosesc in uz intern, empiric, sub forma de infuzie, pentru tratarea cancerului si hemoroizilor, iar in uz extern, sub forma de decoct pentru tratarea de raie, rapan, a durerilor de dinti si a ranilor.

Plantele medicinale folosite in medicina traditionala din Dobrogea


In medicina populara dobrogeana se folosesc empiric, sub diferite forme (ceaiuri, tincturi, extractii, macerate), 25 de plante medicinale - Brusture (Arctium lappa), Cartoful (Solanum tuberosum), Castan porcesc (Aesculus hippocastanum), Ceapa (Allium cepa), Coada calului (Equisetum arvense), Coada soricelului (Achillea millefolium), Fumarita (Fumaria officinalis), Galbenele (Calendulla officinalis), Hreanul (Armeniaca rusticana), Maghiran (Majorana hortensis), Mustarul alb (Sinapis alba), Nalba mare (Malva sylvestris), Patlagina cu frunza ingusta (Plantago lanceolata), Patrunjelul (Petroselinum hortense), Pelinul (Artemisia absinthium), Pojarnita, sunatoare (Hypericum perforatum), Plesnitoare (Ecbalium elaterium), Rostopasca (Chelidonium majus), Salcam (Robinia pseudacacia), Salcia (Salix alba), Sanziene galbene (Galium verum), Scaiete (Carduus nutans), Urzica vie (Urtica dioica), Usturoi (Allium sativum), Varza alba (Brassica oleracea) - pentru tratarea afectiunilor organismului uman. Informatiile culese de la localnicii satelor dobrogene sunt redate dupa urmatorul model:

Brusture (Arctium lappa)

Este folosit de locuitorii din sudul Dobrogei pentru tratarea reumatismului. Seara inainte de culcare se iau 2-3 frunze de brusture, se umezesc cu spirt si se lasa 10-15 minute sa se inmoaie. Apoi frunzele se pun pe o bucata de panza subtire sau pe un tifon si se aplica pe ceafa incepand de la radacina parului si pana unde ajung ca lungime. Deasupra se pune o alta panza. Se leaga cu un batic subtire ca sa stea fixate. Daca apar iritatii pe piele, se unge locul cu alifie de galbenele.

Cartoful (Solanum tuberosum)

Este folosit empiric in gospodariile localnicilor pentru vindecarea amigdalitelor. Cartofii cruzi, curatati de coaja se dau prin razatoare, se amesteca cu otet sau spirt, se infasoara intr-un tifon si se aplica in jurul gatului.

Castan porcesc (Aesculus hippocastanum)

In unele localitati dobrogene, semintele coapte de castan porcesc se piseaza, se introduc intr-o sticla de lapte si apoi se adauga gaz. Se lasa la macerat 2 saptamani, iar extractul se foloseste local in boli reumatice.

Ceapa (Allium cepa)

Empiric, ceaiul de ceapa se foloseste pentru calmarea tusei.

In unele sate din nordul Dobrogei, pentru calmarea durerilor si retragerea galcilor, batranii folosesc ceapa tocata pe care o amesteca cu malai si formeaza asa numitul "cocai". Amestecul se incalzeste, se infasoara intr-o carpa curata si se aplica in jurul gatului.

Doua cepe mari se firb cu un pumn de tarate si firtura se amesteca cu un pahar de vin. Amestecul se intinde pe un prosopse stropeste cu ulei si se adauga si o lingurita de hrean. Prosopul se aplica pe piept pentru vindecare de tuse si raceala.

Ca planta medicinala, coada calului este mult utilizata de locuitorii teritoriului dobrogean in tratarea diferitelor afectiuni renale, in hemoragii stomacale si hemoroizi.

Compresele imbibate cu aburi de ceai fierbinte de coada calului se pun pe abdomen pentru a usura durerile abdominale provocate de cancer intestinal.

Pentru baile de sezut se foloseste un brat de buruieni proaspete ce se arunca in apa foarte fierbinte, iar dupa ce s-a mai racit, cel suferind de hemoroizi sau tulburari renale face o baie de aproximativ 20 de minute, dupa care va sta in pat bine invelit pentru a transpira.

Pentru femeile cu "scurgeri" ori pentru cele cu ciclu neregulat, se fac bai de sezut.

Fumarita (Fumaria officinalis)

In medicina traditionala, planta proaspata inflorita, se toaca si se introduce intr-o sticla in care apoi se adauga gaz. Se lasa la macerat 10 zile. Extractul se foloseste sub forma de frectii sau comprese in dureri reumatice.

In unele sate localnicii isi trateaza raceala si febra cu ceapa tocata introdusa in sosete de lana pe care le incalta.

Galbenele (Calendulla officinalis)

Galbenelele se folosesc in Dobrogea, atat in medicina populara cat si cea culta sub forma de ceaiuri in spalaturi ale petelor de pe piele si pentru eczeme, dar si in uz intern pentru bolile de ficat, gastrite, ulcere si boli diareice.

In satele din nordul Dobrogei, localnicii isi prepara o alifie de galbenele din 2 pumni de tulpini, frunze si flori maruntite ce se pun in 500g untura de porc proaspata si infierbantata. Se amesteca, se lasa sa sfaraie bine, se ia de pe foc, se acopera si se lasa asa o zi. A 2-a zi se incalzeste si se strecoara printr-o panza de tifon intr-un vas curat. Cu aceasta alifie se ung picioarele celui bolnav.

Sucul din tulpinile proaspete de galbenele se foloseste pentru indepartarea negilor, tratarea de raie si pentru eczeme.

Tulpinile si frunzele proaspete de galbenele se spala, se zdrobesc cu sucitorul pe un fund de lemn pana se formeaza un terci care se aplica pe ganglioni bolnavi.

Hreanul (Armeniaca rusticana)

Se ia radacina de hrean, se da prin razatoare si se pune in alcool, unde se lasa la macerat 14 zile. Se foloseste in reumatism sub forma de pansamente imbibate cu macerat ce se aplica pe locurile dureroase unde se lasa cateva minute (10 min.) pentru ca arde. Pentru raceli si bronsite se pune un pansament pe piept.

Maghiran (Majorana hortensis)

Planta intreaga de maghiran, tocata, se introduce intr-o sticla in care se adauga ulei de masline. Se lasa 10 zile la soare pentru macerat si extractul obtinut se foloseste pentru ungerea ganglionilor limfatici bolnavi.

Mustarul alb (Sinapis alba)

Boabele de mustar incalzite se pun intr-o bucata de panza si se aplica pe piept pentru bronsita.

Nalba mare (Malva sylvestris)

Frunzele proaspete, usor strivite se aplica pe cosuri pentru a grabi vindecarea. Baile din partea aeriana a plantei sunt folosite pentru dureri de brate si picioare umflate.

Patlagina cu frunza ingusta (Plantago lanceolata)

Frunza verde, proaspata, spalata si zdrobita este leac la rani de tot felul: taieturi, muscaturi, intepaturi de viespi. Se foloseste chiar in rani infectate cand se aplica direct pe rana sa nu se lipeasca pansamentul. In satele din nordul Dobrogei (Macin, Jijila, Greci, Vacareni) radacina de patlagina taiata marunt, in amestec cu miere, se foloseste pentru boli de stomac.

Patrunjelul (Petroselinum hortense)

Se pune la fiert pe foc mic, acoperit cu un capac, un litru de apa, in care se adauga radacina de patrunjel, curatata si tocata marunt sau data prin razatoare. Cand fiertura scade la jumatate, se strecoara lichidul care se bea pentru eliminarea pietrelor de la rinichi.

Pelinul (Artemisia absinthium)

Frunzele si tulpina culese in luna mai se folosesc in cantitate foarte mica pentru prepararea unui ceai bun in bolile de stomac (uz intern) si sub forma de ceaiuri mai concentrate pentru spalarea ranilor si ca cicatrizant.

Locuitorii din nordul Dobrogei folosesc ceaiul de pelin si pentru tratamentul herpesului.

Pojarnita, sunatoare (Hypericum perforatum)

Se foloseste in gospodariile localnicilor sub forma de ceai in bolile de ficat si stomac, in colite de fermentatie, dar si pentru inlaturarea starilor depresive.

Pentru arsuri si plagi, locuitorii satelor fac un macerat din planta proaspata si ulei ce se lasa timp de 6 saptamani iar preparatul obtinut se aplica pe locurile afectate.

Plesnitoare (Ecbalium elaterium)

Peste fructele proaspete se toarna alcool si se lasa la macerat 10-14 zile. Solutia se foloseste sub forma de frectii in raceli si dureri reumatice. Fructe de Ecbalium se congeleaza si dupa decongelare se face o dilutie dintr-o parte fructe si 3 parti ser fiziologic cu care se fac instilatii nazale pentru combaterea rinitei. Fructele macerate in gaz se folosesc sub forma de cataplasme in dureri reumatice.

Rostopasca (Chelidonium majus)

In unele sate din nord-vestul Dobrogei, localnicii isi pregatesc toamna un macerat din rostopasca proaspata astfel: planta intreaga este tocata marunt si introdusa intr-o sticla pana se umple. Se adauga alcool si se tine la macerat 2 saptamani. In acest macerat isi introduc mainile pentru calmarea durerilor reumatice.

Este, de asemenea, cunoscut ca sucul din organele plantei se aplica pe negi iar ceaiul din planta se foloseste pentru bolile de ficat.





DENTIFICAREA SI EVALUAREA POTENTIALULUI OFERIT DE TEHNICA POPULARA


Dobrogea este nu numai un mozaic etnic si cultural, plin de pitoresc, ci si un imens creuzet al romanimii in care pana acum cateva decenii mai puteau fi recunoscute, de ochiul ocuzator al cercetatorului, trasaturi specifice zonelor din care poposisera mocanii si cojonii de dincolo de Dunare. Primii vor transforma aceasta provincie intr-o autentica Australie romaneasca, secunzii vor pune in valoare fertilitatea solului.

Pozitia geografica, absolut vitala pentru existenta si viitorul statului roman modern, au facut ca masurile administrative intelepte luate dupa Razboiul de independenta, menite sa incurajeze agricultura si liberul schimb, au inscris acest spatiu in circuitul economiei capitaliste mult mai devreme decat alte regiuni ale tarii, grabind disolutia formelor culturale traditionale. Este o realitate de care trebuie sa tina seama atunci cand se constata, comparativ cu ceea ce se stie din cercetarea zonelor de dincoace de Dunare, existenta unor "hiatus-uri" si discontinuitati in cultura populara dobrogeana. La fel cum trebuie sa aiba permanent in vedere ca, dincolo de geografia fizica, ce si-a pus puternic amprenta asupra peisajelor etnografice, un rol decisiv l-a avut si componenta geografiei istorice: geto-daci, romani, bizantini, romani, otomani si din nou romani, care au stapanit si administrat teritoriul dintre Dunare si Mare, si-au pus pecetea pe bunurile materiale si mentalitatile ce pot fi surprinse si astazi. Dobrogea este un spatiu de care se leaga un important patrimoniu cultural al romanilor, inceputurile istoriei si evanghelizarii noastre. Vestigiile unor civilizatii stralucite stau alaturi de contributiile modeste ale unor grupuri etnice ce amintesc de regresul si inapoierea economica si culturala din perioada dominatiei otomane. Istoria evului mediu leaga aceasta provincie romaneasca de arealul extins al Marii Negre, Marii Caspice si al stepelor Asiei Centrale din care au pornit, la ore nefaste pentru Europa, hoardele neamurilor turco-mongole.

Influentele si ecourile acestei istorii zbuciumate sunt vizibile si in toate domeniile culturii populare, inclusiv in cel al instalatiilor tehnice traditionale, de la fantana satului sau cea de la rascrucea drumului din campie, pana la morile de vant ce se inaltau odinioara semete pe ridicaturile podisului dobrogean.

Aceasta idee este bine ilustrata de materialul inregistrat pentru Atlasul etnografic. La data anchetei, au fost identificate urmatoarele tipuri de fantani:

Fantanile
1) Fantanile groapa, numite uneori si gorgoi (Niculitel, jud. Tulcea)
2) Fantanile cu cumpana, frecvente in nordul Dobrogei, la Valea Nucarilor (jud. Tulcea)
3) Fantanile cu manivela, care tine loc de roata; in anumite localitati acest tip de fantana se numeste fantana cu val;
4) Fantana cu vartej este o denumire locala a fantanii cu roata; vartejul este, cel mai probabil, denumirea axului de care este prinsa roata. In alte zone din tara, acesta este numit grindei (grindeiul este si partea centrala plugului de lemn);
5) Fantanile cu burduf; burduful este recipientul din piele cu care era scoasa apa din fantana care inlocuia galeata din doage de lemn sau din metal. Aceasta este, probabil, o influenta turco-tatara (Independenta, jud. Constanta)
6) Cismelele, atestate in mai multe sate dobrogene. De mentionat ca Chilia Veche are canalizare cu apa de la 1900.

Documentele medievale consemneaza instalatii de tip conducte si de tipul fantanii cu burduf. In acest sens amintim marturii din izvoarele scrise medievale. Trifon Korobeinikov consemna la 1593, langa Isaccea "apa adusa" desi se cunoaste existenta conductelor - probabil din lemn sau din olana. Doi ani mai tarziu, 1595, Pacolo Giorgi nota ca locuitorii din Dobrogea si Deliorman scot apa "cu dibacie sapand puturi adanci de 70-80 de pasi". Petru Bogdan Basic mentioneaza pe la 1640 ca pentru a scoate apa locuitorii din aceste tinuturi fac puturi adanci de "60-70 pasi mari", folosesc burdufuri facute din piele de bou, invartind cate patru oameni deodata niste roti. T.T. Burada, in calatoria sa prin aceste tinuturi in secolul al XIX-lea, arata ca apa se scotea prin o roata invartita de un cal, daca existau si fantani de 20 metri adancime cu cumpana sau tambur. Specialistii in domeniu considera ca fantana cu burduf este la noi la fel de veche ca in intregul Orient. Ea s-a pastrat in forme identice din Antichitate pana in timpurile apropiate noua datorita necesitatilor practice. In spatiul romanesc a fost raspandita in toata Campia Dunarii, de la Orsova pana la varsarea Dunarii, fiind consemnata si in Bucovina. (T.T. Burada, O calatorie in Dobrogea, 1879)

Sisteme de irigat

Inconjurata pe trei laturi de apa, Dobrogea este, precum Baraganul invecinat, bantuit de seceta. Rotile verticale de irigat cu tractiune animala (Istria, jud. Constanta) este o solutie ecologica , extrem de ingenioasa, de udare a recoltelor. La Oltina (jud. Constanta) roata de irigat este numita chiar dulap de udat, datorita asemanarii cu dulapul (leaganul) din iarmaroace si din mijlocul satelor romanesti in perioada sarbatorilor. Dulapul (roata) era prevazut cu galeti, apa fiind impinsa din balta intr-un canal de aductiune.

Sisteme de treierat

1. Treieratul traditional se facea cu caii la arman (aria de treierat). Snopii de grau sau de orz dezlegati si desfacuti se numeau armau, denumire imprumutata de la sulul (tavalugul) din piatra, prevazut cu santuri longitudinale, tras de cai peste spice. In mijlocul ariei se afla un par, numit steajar (Istria, jud. Constanta), in jurul caruia se roteau caii. In sudul Moldovei (Vrancea) si Campia Siretului Inferior, parul este numit stejar.
2. O varianta a tavalugului din piatra a armanului, era dulgherul din lemn, un sul dintr-o esenta de lemn tare prevazut cu dinti de cremene (Albesti, jud. Constanta). Numarul cailor folositi la treierat era variabil (de la 2 pana la 4 perechi) si presupunea asocierea a cel putin 2 familii in vremea treieratului.
3. Treieratul cu decana (closca)
4. Treieratul cu machina de mana, o instalatie mecanica actionata manual si prevazuta cu o sita (Pestera, jud. Constanta);
5. Treieratul mecanic cu batoza, numita vapor cu aburi (Runcu, jud. Constanta); marimea si greutatea unor marci folosite in Dobrogea impunea folosirea a cate 30 de perechi de boi pentru a fi mutate aceste masini dintr-un loc intr-altul.
6. Pentru porumb se folosea batoza manuala (Casimcea, jud. Constanta). Ca o particularitate locala, mentionam protejarea armanului de treierat (ariei) in perioada sezonului hibernal cu ajutorul unui strat gros de balegar. Se prevenea astfel uscarea si craparea pamantului pana la treieratul recoltei din anul viitor cand se dezvelea armanul (Valea Nucarilor, jud. Tulcea).

Instalatii pentru zdrobit strugurii si semintele

Infloritoare in perioada geto-dacica, romana si bizantina, cresterea vitei de vie a inregistrat un mare regres in perioada ocupatiei otomane. Exceptand arealul din jurul Niculitelului

(jud. Tulcea) si Razna (Murfatlar), vita de vie, in general soiuri hibride, se introduce in cultura la inceputul sec. XX.

Metodele traditionale de zdrobit strugurii sunt cunoscute si in alte zone etnografice:

1) cu maiul in ciubere de lemn (C.A. Rosetti, jud. Tulcea);
2) cu picioarele prin calcatul sacilor cu struguri se facea pe un lin din lemn scobit din plop sau confectionat din scanduri. De la asemanarea linului cu tronul unei carute sau trasuri, si-a luat numele de carata (Ostrov, Oltina, jud. Constanta), termen folosit in limba veche pentru caleasca sau trasura (I. Neculce, Letopisetul Tarii Moldovei).
In zonele cu multe vii (Niculitel, jud. Tulcea), apare mai tarziu masina de macinat struguri (morisca) si teascurile cu surub sau cu pene, batute cu maiul (Niculitel, jud. Tulcea, Independenta, jud. Constanta). In urma stoarcerii, ramanea prastina (boasca), din care se prepara tuica.

Zdrobitul semintelor era facut in:
1. piua cu pisalog,
2. rasnita din piatra de cremene;
3. oloinita actionata printr-o curea de transmisie de forta animalelor (cailor) (Visterna, Sf. Gheorghe, jud. Tulcea)

A fost atestata si o tehnica arhaica a zdrobitului strugurilor cu mana, deasupra unui gratar (Jurilovca, jud. Tulcea). Intalnim, de asemenea, in zona Rosova - Murfatlar, a toponimului vechi romanesc Cochirleni (asezare cu pondere mare in podgoria Murfatlar); in podgoria Odobestilor (com. Balotesti unde s-a nascut mitropolitul Vaarlam) exista o zona cu vii numita cochirla, toponim intalnit si in alte zone viticole, cu sensul de coasta foarte bine expusa la soare.

Morile

Morile formeaza segmentul cel mai interesant al instalatiilor tehnice traditionale, datorita ponderii pe care o are aici energia eoliana, practic inexistenta, ca sursa motrice, in alte zone etnografice.

Data fiind reteaua hidrografica precara din podisul dobrogean, cu debit oscilant si intermitent de-a lungul anului, prezenta morilor de apa cu roata orizontala si chiar a instalatiilor de morarit cu roata verticala este, se pare, o transplantare a acestor tipuri de instalatii tehnice in peisajul dobrogean de catre comunitatile romanesti sosite din alte regiuni ale tarii. Singura instalatie autohtona este moara plutitoare care, desi este o amintire etnografica inregistrata in chestionarele AER, a existat cu siguranta pe portiunea de Dunare care inconjoara Dobrogea. Se stie ca doar raurile mari si fluviile permit functionarea la parametrii tehnici normali a acestui tip de moara, numit in Dobrogea si "moara cu zboturi" (Ostrov, jud. Tulcea; Peceneaga, jud. Tulcea). Pentru descrierea acestei mori a se vedea "Venea o moara pe Siret" de M. Sadoveanu, prin asemanarea cu roata vapoarelor cu abur. Tipurile de mori atestate in Dobrogea:

1. Mori de apa cu roata orizontala si verticala atestate in localitatile: Luncavita, jud. Tulcea, Niculitel jud. Tulcea; Giamposa - Stejaru, jud. Tulcea - o moara din 1900; Casimcea, jud. Tulcea, o moara din 1900; Pantelimonul de Jos, jud. Constanta).
2. Morile de vant leaga Dobrogea de Sudul Basarabiei si de o arie mult mai larga din nordul Marii Negre si Caucazului care formeaza o zona compacta, similara cu cea din vestul si nordul continentului european (Provence, Gascogne, Bretagne, Tarile de Jos





(etc.). Numarul morilor de vant din Dobrogea a inceput sa scada incepand din primul deceniu al sec. al-XX-lea, din cauza introducerii morilor de vapor sau cu valt, actionate de forta aburului. Intrarea in circuitul agricol a unor suprafete imense de teren a impus folosirea noilor instalatii actionate de moatoare Diesel si eliminarea morilor de vant.

In acest sens, statistica ofera date concludente:

Jud. Constanta:
1. Istria : 2 mori de vant la 1900;
2. Topalu : 4-5 la 1905;
3. Oltina: 2 la 1900;
4. Sipote-Deleni: 1 moara la 1900;
5. Ostrov : 4 mori la 1900;
6. Dobromir: 1 moara la 1900;
7. Independenta ; 8 mori la 1900.

Jud. Tulcea:
1. Luncanita: 2 mori de vant la 1900;
2. A.Rosetti: 4 mori la 1900;
3. Niculitel: 2 mori la 1900;
4. Valea Nucorilor: 15 motri la 1900;
5. Visterna - Srichiori: 2 mori la 1900;
6. Sf. Gheorghe: 1 moara la 1900;
7. Stejaru: 1 moara la 1900;
8. Casimcea: 2 mori la 1900;
9. Jurilovca: 7 mori la1900.

In comuna Pestera, jud. Constanta, locuita de romani si turci, moara de vant a functionat pana in 1942.
Informatiile continute de chestionatele AER pentru Dobrogea, permit stabilirea unei tipologii a morilor de vant dupa mai multe criterii: de elevatie, numarul de pietre (o pereche sau doua), materialul din care sunt facute aripile (lemn sau panza).

Dupa elevatie sunt:

1. Mori de vant joase au fost atestate la: Dobromir (jud. Constanta); Sipote-Deleni (jud. Constanta); C.A. Rosetti (jud. Tulcea), Niculitel (jud. Tulcea); Stejaru (jud. Tulcea);
2. Mori de vant inalte ("cu pod"): Istria (jud. Constanta); Oltina (jud. Constanta); Ostrov (jud. Constanta); Luncovita (jud. Tulcea); Valea Nucarilor (jud. Tulcea); Visterna - Sarichici (jud. Tulcea); Sf. Gheorghe (jud. Tulcea); Casimcea (jud. Tulcea); Jurilovca (jud. Tulcea). Legat de evolutia si de aspectul exterior, mentionam existenta morii de vant cu caciula turmonta la Luncavita (jud. Tulcea).

Dupa materialul de constructie a aripilor:

Singura localitate in care intalnim aripi din panza la morile de vant - in paralel cu existenta, in acelasi lot si a morilor de vant cu aripi din lemn - este Independenta (jud. Constanta); Faptul ca tot aici au existat si fantani cu burduf este o dovada in plus a convietuirii populatiei romanesti, o comunitate puternica de tatari veniti din Crimeea.
Dupa numarul perechilor de pietre:
1. Mori de vant cu o singura pereche de pietre: Luncavita (jud. Tulcea); C.A. Rosetti (jud. Tulcea); Niculitel (jud. Tulcea); Valea Nucarilor (jud. Tulcea); Visterna (jud. Tulcea); Sf. Gheorghe (jud. Tulcea); Casimcea (jud. Tulcea); Stejaru (jud. Tulcea); Oltina (jud. Constanta); Sipote-Deleni (jud. Constanta); Dobromir (jud. Constanta); Independenta (jud. Constanta); Istria (jud. Constanta); Topalu (jud. Constanta).
2. cu doua perechi de pietre: Jurilevea (jud. Tulcea); Valea Nucarilor (jud. Tulcea).

Ca un detaliu tehnic si lingvistic, mentionam denumirea camelor de la roata morii de vant masele. Acest termen, vechi romanesc, al rotii cu masele il intalnim la Niculitel (jud. Tulcea); Sf. Gheorghe (jud. Tulcea), deci in nordul provinciei unde, dupa cum se stie, elementul romanesc a fost mult mai puternic. In general, la rotile cu doua perechi de pietre se puteau macina diferite tipuri de cereale (o pereche de roti era pentru grane in alta pentru porumb).

Instalatii pentru industria casnica textila

Observim ca absenta complezelor de instalatii in alte domenii de activitate, este compensata de semnalarea combinatiei moara cu abur plus darac (Silistea, jud. Constanta). In afara daracului manual, intalnim daracul cu cail (Runcu, jud. Constanta), daracul cu magar (Oltina, jud. Constanta; Dobromir, jud. Constanta); Jurilovca (jud. Tulcea).

Dimia era dusa de carausii bulgari pentru a fi ingrosata in Cadrilater (Runcu, jud. Constanta) sau era batuta la grotic (pe o lesa din miel), dupa tehnica cunoscuta si in alte zone de campie vecine cu Dobrogea (Ialomita, Calarasi etc.). Atunci cand cantitatea de stofa era mare, se recurgea la claca (Sipote-Deleni, jud. Constanta: "se facea claca de batut abaua").

In general, daracul cu motor apare dupa 1900 (Casimcea, jud. Tulcea), iar gratia cu nuiele (piua manuala) este folosita pana in perioada interbelica (Peceneag, jud. Tulcea).

Instalatii pentru prelucrarea si consemnarea fructelor (si a derivatelor):

In general acestea se incadreaza in schema generala intalnita in majoritatea zonelor etnografice. Obtinerea tuicii din prastina (boasca din struguri) prin distilare in cazane din arama este atestata in toate asezarile. Ca o particularitate semnalam cazanul cu capac de lemn (Istria, jud. Constanta). In general, alambicul apare in Dobrogea in perioada interbelica (Topalu, jud. Constanta).
Lojnita, instalatie arhaica de uscat fructele, este o raritate in satul dobrogean; materia prima, prunele, este deficitara din cauza absentei livezilor cu aceasta specie si a plantatiilor moderne cu specii avantajate de solul si clima dobrogeana, caisul si piersicul. Lojnita este atestata, de pilda, la Luncavita (jud. Tulcea).
Din prezentarea obiectivelor specifice sub forma de activitati in Raportul de cercetare -dezvoltare, rezulta ca obiectivul general al etapei, oferta materiala oferita de cultura populara pentru dezvoltarea durabila a spatiului rural dobrogean, a fost indeplinit. Forma de finalizare a cercetarilor e reprezentata de studiile privind componentele majore ale peisajelor etnografice: habitatul, mijloacele de existenta, tehnica populara, culesul plantelor medicinale si alimentatia. Peisajele etnografice descrise si cartografiate in aceasta faza a proiectului sunt instrumente indispensabile pentru inventarierea elementelor de patrimoniu material pe care le contin sub diferite forme de manifestare. Elaborarea hartii peisajelor etnografice existente in Dobrogea si descrierea elementelor culturii materiale din aceste peisaje pentru a fi inventariate intr-o etapa urmatoare a proiectului, sunt principalele realizari ale fazei I.

Prima etapa de cercetare s-a finalizat printr-un studiu care a folosit material de teren si de arhiva, in mare parte inedit, si doua noutati de abordare a civilizatiei si culturii populare:
- una de ordin metodologic: identificarea unui criteriu de maxima generalitate, fertilitatea solului si modul de utilizare a terenului pe baza caruia s-au stabilit si s-au cartografiat peisajele etngrafice dobrogene;
- alta de natura practica: descompunerea dupa criterii variate a peisajelor etnografice in genuri si specii care sunt, in general, elemente de patrimoniu.
Dupa modelul de investigare a spatiului rural dobrogean prin delimitarea si analiza peisajelor etnografice pentru inventarierea elementelor de patrimoniu rural se poate aborda intreg teritoriul Romaniei pe diferite nivele: unitati de relief, judete, provincii istorice, regiuni de dezvolare si altele. Rezultatele obtinute confirma eficienta metodologiei folosite intr-un spatiu multietnic, precum Dobrogea. De aceasta si rezultatele obtiute vor benificia: satele din judetele Constanta si Tulcea; Muzeele din Tulcea si Constanta; Ministelul Culturii si Cultelor; Ministerul Turismului; Ministerul agriculturii.

Intrucat Dunarea are in Romania:

- cel mai lung traseu dintre statele europene prin care curge;
- isi deverseaza apele in Oceanul Planetar printr-o delta declarata monument al naturii;
- dispune, pe parcursul dobrogean, de o cecetare moderna,
poate fi obordata, de la izvoare pana la varsare, pentru identificarea si conservarea patrimoniului sau rural prin metoda peisajelor culturale. Spre deosebire de proiectul Dobrocult, la proiectul european Danubiuscult, la care vor participa toate statele riverane, are sanse de a fi finantat de Uniunea Europeana.
Rezultatele obtinute in derularea proiectului atesta eficienta metodei peisajelor etnografice pentru cercetarea zonelor rurale multietnice.

Obiective stiintifice si practice ale proiectului

Conditia care sta la baza dezvoltarii durabile a spatiului rural dobrogean, satisfacerea cerintelor generatiei prezente fara a compromite cu nimic sansele generatiilor viitoare de a-si satisface propriile nevoi, este obiectivul principal al proiectului de cercetare Dobrocult. Spatiul rural, a carui pondere in Europa este de aproximativ 80 %, in România de peste 90 %, iar in Dobrogea, din cei 15570 km patrati ai intregii provincii, de 98,6 %, are rolul determinant in dezvoltarea economica si sociala in viitor. Din acest motiv conservarea si valorificarea patrimoniului material si imaterial existent in spatiul rural este o optiune strategica europeana prioritara pentru asigurarea dezvoltarii durabile. Exigentele Consiliului Europei si Uniunii Europene la care se raporteaza si proiectul de cercetare Dobrocult, are in vedere urmatoarele principii:
- multifunctionalitatea agriculturii care presupune ca mediul rural sa depaseasca, prin asimilarea unor noi functii, rolul traditional de simplu furnizor de produse alimentare;
- abordarea multisectoriala si integrata a economiei rurale pentru diversificarea activitatilor, creiearea unor surse suplimentare de venit si pentru conservarea patrimoniului cultural;
- flexibilitatea financiara si sprijinirea dezvoltarii rurale pentru descentralizarea deciziilor si implicarea directa factorilor locali;
- transparenta si elaborarea programelor de dezvoltare rurala bazate pe simplificarea legislatiei.

In perspectiva aplicarii acestor principii generale de care depinde dezvoltarea durabila, Dobrogea are variate si bogate resurse de dezvoltare:
- peisaje naturale unice in Europa si in lume oferite de Delta Dunarii;
- mare biodiversitate pastrata la intretaierea uneia dintre cele mai vechi forme de relief din lume, Muntii Macin de origine hercinica, cu cea mai noua portiune de pamânt deltaic;v - o situare geostrategica fericit oferita de varsarea marelui fluviu european, Dunarea, in una dintre cele mai intinse mari continentale, Marea Neagra;
- un imens tezaur al vechii civilizatii europeane conservat de solul si subsolul dobrogean, din preistorie pâna astazi;
- o bogata si inedita cultura populara româneasca si a minoritatilor etnice;
- accesul, prin Marea Neagra, la resursele nelimitate ale Oceanului Planetar;
- posibilitatea dezvoltarii unui turism variat si complex pe coasta proprie (maritima si deltaica) si pe alte continente.

In raport cu obiectivul general al proiectului si cu legislatia europeana in domeniu, obiectivele specifice pe care si le propune proiectul spre rezolvare sunt urmatoarele:
1) Conceperea unei metodologii de identificare si repertoriere a patrimoniului material si imaterial existent in spatiul rural care se bazeaza pe fertilitatea solului si modul de utilizare a terenului. Folosinta indelungata a fertilitatii solului ocupat cu ape si paduri, cu pasuni si fânete, cu culturi agricole a generat moduri de viata agrara, pastorala, piscicola; prin dainuire istorica modurile de viata au devinit civilizatii agrare, pastorale, piscicole;
2) Elaborarea instrumentelor de lucru necesare pentru punerea in valoare a potentialului cultural rural si alimentatiei traditionale din satele Dobrogei;
3) Gasirea unui sistem eficient de identificare si ierarhizare a resurselor culturale de interes turistic;
4) Redactarea hartii peisajelor (civilizatiilor) etnografice din Dobrogea;
5) Elaborarea Calendarul popular si a Hartii peisajului etnografic, pe baza carora se vor identifica, la nivel de sat, oferta lor turistica privind sarbatorile si obiceiurile;
6) Elaborarea hartii Ariile protejate din Dobrogea;
7) Gasirea unor solutii, inspirate din domeniul etnografic, pentru sporirea multifunctionalitatii spatului rural, conditie importanta a dezvoltarii turismului rural;
8) Repertorierea si punerea in valoare a patrimoniului cultural din mediul rural dobrogean;
9) Anchete de teren pentru identificarea si evaluarea potentialului oferit de cultura populara si alimentatia traditionala, inclusiv resursele vini-viticole, resursele piscicole si plantele medicinale;

10) Studii privind cultura traditionala pastrata de peisajele etnografice contemporane:
a) habitatul rural dobrogean: satul, gospodaria, casa, interiorul locuintei;
b) mijloacele de existenta: agricultura, viticultura, pescuitul, cresterea animalelor;

c) pescuitul - unelte si tehnici traditionale de pescuit;
d) identificarea si evaluarea potentialului oferit de tehnica populara: mestesugurile si instalatiile tehice populare;v e) identificarea si evaluarea potentialului oferit de plantele medicinale;
f) identificarea si evaluarea potentialului oferit de alimentatia traditiomala;
g) arta si portul popular;
h) sarbatorile, obiceiurile, mitologia

11) Redactarea volumului Alimentatie traditionala din Dobrogea;
12) Elaborarea documentatiei pentru infiintarea unor muzee satesti si expozitii etnografice in casele satenilor;
13) Promovarea unui turism ecologic prin valorificarea elementelor de cultura populara:
a) evaluarea resurselor oferite de alimentatia traditionala, de pescuit si de plantele medicinale pentru promovarea agroturismului;
b) studiul relatiei turism - mediu inconjurator in zona Dobrogei;
c) descrierea ofertei materiale (habitatul, ocupatiile, alimentatia traditionala) si spirituale (arta populara, sarbatorile, obiceiurile, mitologia, oferite de civilizatia, cultura si alimentatia traditionala);
d) identificarea surselor naturale de tratament (namoluri terapeutice, ape saline) din regiunea Dobrogea si cartari de plante medicinale;
e) estimarea efectelor economice si sociale ale promovarii culturii populare si alimentatiei traditionale pentru practicarea turismului rural in Dobrogea;

14) Diseminarea pe scara larga a rezultatelor:
a) Publicarea acestora in reviste de specialitate;
b) Participarea la mese rotunde, work-shopuri, congrese, simpozioane;
c) participarea cu exponate de carte postala de colectie la manifestari de specialitate din tara sau strainatate;
d) Editarea unor pliante de promovare a fiecarui obiectiv muzeal cu valoare patrimoniala;
e) Elaborarea si difuzarea unui portal web care sa cuprinda obiective smnificative de patrimoniu rural din Dobrogea.






loading...










Document Info


Accesari: 16906
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2018 )