Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload





loading...
















































PREZENTARE FIZICO-GEOGRAFICA CHEILE TURZII

geografie










ALTE DOCUMENTE

Roma
Romania si Uniunea Europeana
Parcurile nationale din Romānia
Vegetatia Muntilor Bucegi
Missouri
Parcuri Nationale CANADA
VARIANTA 49 55 rezolvari
Judetul Bistrita-Nasaud
MUNTII SUREAN ALPINISM

PREZENTARE FIZICO-GEOGRAFICĂ

CADRUL GEOGRAFIC DE ANSAMBLU

De un pitoresc rar īntīlnit, Cheile Turzii, nascute din īnfruntarea milenara a apelor rīului Hasdate cu pieptul calcaros al Muntilor Trascau, au adus faima regiunii din preajma. Prin cadrul geografic natural de exceptie, ele constituie o zona de interes stiintific si turistic aparte. Pentru a avea o imagine cīt mai exacta a asezarii Cheilor Turzii īn spatiul geografic, vom face cīteva corelari cu unitatea gazda si cu cele din apropiere.

Muntii Trascau, care cuprind acest fenomen natural numit Cheile Turzii, participa la alcatuirea Muntilor Apuseni, iar acestia īntregesc, la rīndul lor, osatura Carpatilor romānesti. Apusenii, datorita faptului ca sīnt īnconjurati de regiuni cu altitudine joasa - culoarul Muresului, la sud si est, Podisul Transilvaniei, la est si nord-est, Podisul Somesan, la nord, si Cīmpia Panonica, la vest - par mai īnalti decīt sīnt īn realitate, si au īnfatisarea unui contrafort, a unei uriase cetati naturale. Priviti dinspre rasarit, din culoarul Muresului, ei ni se dezvaluie masivi si accidentati, din cauza culmii abrupte si calcaroase a Trascau Bedeleului, care scoate īn evidenta acest pronuntat aspect al lor. Masivitatea Apusenilor īnsa este aparenta, deoarece numeroase „depresiuni" patrund adīnc īn zona muntoasa si o fragmenteaza īn mai multe masive, din care cauza, observati cu atentie, se aseamana cu „o palma cu degetele rasfirate catre Cīmpia Tisei” (G. Vīlsan). Aceasta ,,palma” de relief a fost īmpartita, pe baza limitelor geografice si a structurii geologice, īn mai multe unitati.

Partea centrala este constituita de grupul muntos purtīnd numele cu rezonanta dacica Bihor, o veritabila „casa a apelor" din care izvorasc o serie de rīuri mari ca Ariesul, Crisul Alb, Crisul Negru, Somesul Cald. Constitutia geologica a masivului, formata preponderent din sisturi cristaline, a determinat aparitia unor forme de relief domoale - cu spinari largi si pante line. Acest relief larg valurit este marcat, ici-colo, de benzile de calcar sfredelite si scrijelite de ape, luīnd īnfatisarea unor lapiezuri, doline, chei sau pesteri, Cetatile Ponorului fiind un exemplu elocvent īn acest sens, un fenomen natural complex si interesant. In partea centrala, īn masivul Bihor, se ridica, la 1849 m, cocoasa Curcubatei Mari, cel mai īnalt pisc al Apusenilor. De aici, daca ne facem ochii roata, descoperim spre sud, peste apa Halmagelului, Muntele Gaina (1 484 m), vestit pentru singulara nedeie a muntilor — Tīrgul de Fete — obicei cu īnceputuri stravechi, cu prilejul caruia, īn fiecare an, īn duminica cea mai apropiata de 20 iulie (Sf. Ilie), au loc manifestari traditionale si pot fi vazute si admirate exponate ale artei populare a motilor. Tīrgul de Fete de pe Muntele Gaina atrage, prin originalitatea desfasurarii lui, excursionisti de pretutindeni, dornici sa cunoasca particularitatile de viata ale entitatii umane ce traieste de veacuri pe aceste meleaguri.

Vecine Bihorului, spre est, se īntind masivele Gilau si Muntele Mare, munti īnfratiti pe care cu greu īi poate separa o limita geografica. Un punct de mare atractie al Muntelui Mare este Complexul turistic Baisoara, avīnd program de functionare permanent (iarna-vara), complex ce trebuie sa fie vizitat īntr-o dr 15215h72p umetie de placere de catre toti cei care vin sa vada rezervatia naturala Cheile Turzii.

Spre miazanoapte, Bihorul, Gilaul si Muntele Mare sīnt hotarnicite de masivul granitic Vladeasa, iar acesta este continuat, spre nord-vest, de Muntii Padurea Craiului, masiv de o spectaculozitate rar īntīlnita. Ochii turistilor avizi de frumuseti si de cunoastere vor descoperi aici cele mai interesante forme de endo si exocarst ca: pesteri impresionante, chei. izbucuri, doline etc.

Īn marginea vestica a Apusenilor se īntīlnesc īnsirate spinarile stīncoase ale Codrului Moma si Zarandului. Partea sudica a „ghemului" muntos al Apusenilor este formata de catenele Muntilor Metaliferi, „staviliti" la rīndul lor, spre Carpatii Meridionali, de culoarul Muresului.

O caracteristica morfologica a Muntilor Apuseni este data de prezenta numeroaselor chiuvete intramontane, ce au fost adevarate vetre de civilizatie si leagan de nastere al stramosilor nostri din aceasta parte de tara; de la est spre vest, enumeram depresiunile Zlatnei, Abrudului, Rosiei Montane, Bradului si Sacarīmbului.

Din valurile culmilor muntoase se ridica, ici-colo, petice de acoperire calcaroase, care bruscheaza privirea prin verticalitatea peretilor lor. Un exemplu elocvent: fortul calcaros al dealului Vulcan veghind din īnaltime localitatea Buces. Spre deosebire de acesti asa-zisi vulcani, īn Muntii Apuseni vulcanii, ca fenomene geologice, cu activitate intensa de-a lungul mileniilor, au jucat un rol important īn formarea si fixarea zacamintelor metalifere. Prezenta mineralizatiilor de cupru, aur si argint īn aceste zacaminte au contribuit la concentrarea īn jurul lor a numeroase comunitati umane, constituite īn catune si comune, care din cele mai vechi timpuri le-au exploatat, scotīnd la suprafata, prin tot felul de lucrari subterane, rodul filoanelor. Orasele Brad, Zlatna, Abrud, Rosia Montana reprezinta continuarea centrelor miniere de demult, a caror temelie a fost asezata acum mal bine de 2000 ani.

Alt punct de atractie al Muntilor Metaliferi īl constituie ivirile de ape minerale si termale legate tot de prezenta īn subsolul regiunii a acestor zacaminte metalifere de origine magmatica. Un asemenea dar natural nu putea fi trecut cu vederea de catre cercetatorii de specialitate,asa ca pe seama lor s-au īnfiripat si apoi s-au dezvoltat statiunile balneoclimatice de la Vata de Jos si Geoagiu-Bai (apele de la Geoagiu-Bai sīnt cunoscute chiar din vremea daco-romanilor).

In extremitatea estica a Apusenilor se ridica spinarile pietroase ale Muntilor Trascau. Ei īsi īmplīnta īn Podisul Transilvaniei pintenul calcaros al Culmii Petresti sau Petridu, īn coasta caruia se afla formidabila spintecatura a Cheilor Turzii.

Mai departe spre nord, dincolo de Valea Crisului Repede, se īntind Muntii Rez (ses) si Mezes, desfacuti ca doua degete, care bat la poarta Maramuresului.

MUNŢII TRASCĂU, AsEZARE sl LIMITE

Muntii Trascau, ca localizare strict geografica, alcatuiesc extremitatea de rasarit a Apusenilor, dincolo de ei desfasurīndu-se Podisul Transilvaniei. Spre nord sīnt hotarniciti de Dealurile Clujului, iar granita lor sudica este marcata de Valea Ampoiului, care-i desparte de Muntii Metaliferi. Cu toate ca au īnaltimi moderate, Muntii Trascau sīnt interesanti datorita formelor de relief spectaculoase, modelate īn calcare de factorii atmosferici si de ape, constituind prin acestea principalele atractii turistice ale zonei. Intre formele de relief create pe seama calcarelor, la loc de frunte se situeaza „cheile” dintre care mentionam: Cheile Turzii, Cheile Turenilor, Cheile Borzestiului, Cheile Aiudului etc.

Drumetul va descoperi pe cararile Muntilor Trascau īnsa si cele doua defilee: al vaii Iara, numit Surduc, si al Ariesului, īntre localitatile Buru si Moldovenesti, acesta din urma fiind cea mai solicitata poarta de patrundere īn Apuseni.

Sectorul nordic al Muntilor Trascau este ocupat de Culmea Petresti, care strajuieste parca municipiul Turda. Spinarea lui larga se īnfige ca un deget calcaros īn Podisul Transilvaniei orien-

tata fiind īn directia sud-vest-nord-est si desfasurīndu-se pe o distanta de aproape 15 km. A-ceasta culme calcaroasa suporta „ranile" adīnci taiate de apa Hasdate si Pīrīul Racilor, „rani” numite Cheile Turzii si respectiv Cheile Turenilor. Acest ansamblu de relief carstic de exceptie a adus faima locurilor de aici.

La sud de Culmea Petresti se īnalta, peste apa Ariesului, Coltul Trascaului sau, cum īi spun batrīnii din zona, Piatra Secuiului. Dincolo de el, spre apus si sud, se īnlantuie crestele culmilor Trascau, Bedeleu si Rīmeti care formeaza cumpana apelor īntre Valea Ariesului si Mures. Din crestetul lor se poate zari spre nord-est serpuirea apelor Ariesului printre sisturile cristaline ale culmii Trascau si bazinul Iara-Aries, limita geologica īntre Muntii Trascau si Muntii Gilau. Dupa lupta si zbuciumul dintre munti, Ariesul īsi domoleste unda īntre colinele molcome ale Podisului Transilvaniei, ca mai apoi sa-si reverse prinosul apelor īn albia larga a Muresului.

Insirarea culmilor muntoase este curmata de īnca doua chiuvete intramontane: chiuveta Borzestiului si chiuveta Trascaului. Prin aceasta din urma coboara spre sud, desfacīndu-se din drumul Baia de Aries-Turda, īn dreptul localitatii Buru, calea Aiudului. Vegheat de la īnaltime de cele doua cocoase ale Pietrii Secuiului, drumul Aiudului īnsoteste rīul cu acelasi nume prin depresiunea Trascau iesind la larg din strīnsoarea muntilor, īn Podisul Transilvaniei prin „gītuitura” Cheilor Aiudului. De la Aiud, soseaua ce merge spre Cluj-Napoca urmeaza aproape conturul Muntilor Trascau pe linia imaginara de īnfratire cu Podisul Transilvaniei. Departe, spre apus, parca la marginea norilor, se onduleaza larg spinarea Bedeleului si Trascaului. Dincolo de ele, spre nord, īn ceata departarii, se ghiceste spintecatura Cheilor Turzii. Rīul Hasdate, arhitectul acestor chei, a ferestruit tenace, din timpuri stravechi, stīnca, dezvaluind generos alcatuirea geologica pe adīncimi de 250-300 de metri. Din zbuciumul luptei duse de apa si piatra au rezultat cele mai variate forme carstice ca: pesteri, doline, lapiezuri, mici izbucuri, toate la un loc formīnd un ansamblu demn de admirat. Pe tancuri, de marginea grotelor, pe prispele sa-pate-n perete se agata cu unghii lemnoase fel de fel de arbusti, iar pe povīrnisuri, prin crapaturi, din smocurile de iarba īsi itesc corolele atītea si atītea flori, īndulcind si īnviorīnd asprimea peisajului, fermecīnd ochii privitorului.

Daca apa Hasdate, ca de altfel toate celelalte cursuri de apa din regiune, a fost din timpuri imemoriale un dusman nemilos al stīncii, sfredelind-o si dīndu-i īnfatisarea pitoreasca de azi, zonele din preajma ei au constituit pentru oameni dintotdeauna un perimetru ideal de vietuire.

Calatorind pe poteci sau hoinarind cīteodata aiurea prin aceasta parte de tara vom īntīlni catune strīns adunate ori gospodarii stinghere risipite pretutindeni, pe culmi, pe vai. Oamenilor le-a priit din cele mai vechi timpuri aceasta zona, clima de aici, bogatia pamīntului. Padurea si stīnca i-a aparat īn vremuri de restriste, apele le-au ostoit setea, iar pajistile i-au ajutat sa-si creasca animalele. Numarul mare al satelor īmprastiate īn cuprinsul acestor munti marturisesc de fapt despre ospitalitatea acestui pitoresc colt de tara.

GEOLOGIA REGIUNII

Dupa succinta privire de ansamblu asupra īnfatisarii Muntilor Trascau, sa īncercam sa patrundem putin īn istoria geologica a regiunii, cautīnd explicatia formelor de relief pe care le vedem azi, cu chipul lor de munte, vale epigenetica, chei, defileu, suprafata de abraziune etc. Aspectul lor este o consecinta a actiunii deosebit de complexe a proceselor si prefacerilor geologice. Raportate la unitatile structurale īnvecinate, formatiunile geologice ale Muntilor Trascau sīnt strīns legate de acestea, tot asa cum Cheile Turzii sīnt legate de Muntii Trascau.

Acesti munti sīnt orientati īn general īn directia sud-vest - nord-est, observīndu-se, la o prima privire a lor, o dispozitie aparent paralela cu planul axial. Framīntarile tectonice, miscarile de ridicare sau coborīre ale uscatului sau ale domeniului marin, au ,,deranjat” īnsa acest fel de simetrie. Fundamentul Muntilor Trascau este constituit dintr-o succesiune groasa de sisturi cristaline, formate la rīndul lor īn adīncul unui geosinclinal hercinic, unde au fost supuse unor grade diferite de metamorfism. Astfel, observam o dispozitie gradata de la est spre vest a rocilor mai slab metamorfozate, trecīnd treptat la cele puternic metamorfozate.

Zona exterioara estica este formata din roci cristalofiliene epizonale de tipul cuartitelor, filitelor negre si sisturilor cloritoase. Acestea din urma sīnt preponderente si pot fi recunoscute dupa culoarea lor verzui-albicioasa si dupa friabilitatea mare. La partea superioara a acestei serii īntīlnim calcarele cristaline, cum sīnt cele din Coltul Trascaului. Avansīnd spre vest, īntīlnim rocile specifice mezozonei, ridicate la suprafata de convulsiile scoartei, īn regiunea centrala a Trascaului si īn versantul apusean al Culmii Bedeleu. Este bine cunoscuta serie mezometamorfica Vidolm-Lunca, unde īntīlnim urmatoarele tipuri de roci: sisturile cuartitice cu granati, sisturi cuartitice cu muscovit, care stralucesc din cauza aglomerarilor de paiete de mica, sisturi amfibolice si calcarele cristaline. Ultima si cea mai intens metamorfozata zona este localizata īn Culmea Vīrfuiata, unde, pe līnga parasisturi, gasim si gneisul ocular. Gneisul, asa cum īl arata si numele, este plin de ,,ochi” migdalati de feldspat. Toate aceste serii cristalofiliene au suportat enorma dezlantuire a orogenezei hercinice, cīnd s-au ondulat si cutat strīns formīnd anticlinale si sinclinale, pīnze de īncalecare etc.

O data cu trecerea timpului, īn regiune s-au mai succedat si alte cicluri tectonice (kimmerica, alpina) care au modelat si remodelat relieful existent, dīnd si posibilitate magmei din adīncime sa iasa spre suprafata pe fracturile si crapaturile din scoarta. Īn acest mod s-a facilitat formarea complexului ofiolitic din timpul triasicului, prezent si īn fundamentul Cheilor Turzii, unde este acoperit de bancurile groase ale calcarelor jurasice.

Acest complex este reprezentat aici de diabaze, porfire si porfirite sticloase ce apar la zi, dezgolite de apa Hasdate īn zona iesirii din Chei. Culoarea lor frumoasa, verzuie sau brun-rosiatica, o putem vedea īn albia rīului, chiar prin transparenta apei, cīnd nivelul ei este mai scazut.

Regiunea Muntilor Trascau, inclusiv zona Cheilor Turzii, cade īn perioada imediat urmatoare, īn jurasic, sub navala apelor marine. Adīncimea destul de mica a marii, abundenta organismelor cu carcasele, cochiliile sau scheletele calcaroase au favorizat formarea celebrelor calcare jurasice, īn timpul jurasicului superior sau malm. In bancuri groase, calcarele jurasice participa Ia formarea Culmilor Petresti, Bedeleu si Rīmeti din partea centrala a Muntilor Trascau si mai apar ca petice īnconjurate de masa depozitelor cretacice īn Piatra Secuiului si Cheile Aiudului. De culoare alba-cenusie sau galbuie, dispuse īn bancuri groase, stratificate, ele pastreaza si azi urmele numeroaselor vietuitoare ca: foraminifere, radiolari, lamelibranchiate etc.

La alcatuirea calcarelor din Muntii Trascau au participat īn mod masiv si scheletele unor coralieri din care mentionam: Aulastrea shaferi, Amphiastraea gracilis, Stycosmilia rugosa etc.

Cu toata masivitatea lor, bancurile calcaroase sīnt foarte vulnerabile la actiunea apei, fie ca-s provenita din ploaie, fie ca-s apa curgatoare. Cea mai elocventa dovada a solubilitatii calcarelor este existenta cheilor, cu toate formele de endo si exocarst. si valea Hasdate si-a sapat drum īngust — Cheile Turzii — īn calcarele recifale neojurasice, dezvoltate īn facies asemanator calcarelor de Stramberg. Intrīnd īn Chei pe la capatul amonte, putem observa aceste calcare pe ambii versanti, dispuse īn bancuri cu īnclinare generala spre nord-est. Au o culoare specifica calcarelor jurasice, alba-cenusie, galbuie cu unele treceri spre culoarea roscata, pe care o remarcam spre mijlocul Cheilor. Aceasta culoare poate fi pusa si pe seama alterarii calcarelor sub influenta factorilor atmosferici externi.

Actiunea apei si a celorlalti factori erozivi si-a pus si aici pecetea, reprezentata prin aproape toate fenomenele carstice. Remarcam astfel prezenta lapiezurilor si dolinelor, a pesterilor, destul de numeroase, a firidelor. Apele de siroire s-au „īmpletit" pe deasupra stīncii scrijelind-o si, cīnd, īn timpul perioadelor ploioase, cantitatea de apa a crescut, au luat nastere adevarati torenti. Dezagregarea fizico-mecanica si-a spus si ea cuvīntul, la piciorul versantilor acumulīndu-se cantitati mari de grohotis de panta sau, cum sīnt denumiti de localnici, „zurusi”.

Apele care „stapīneau" īn timpuri imemoriale regiunea frematau de agitatia pestilor si a altor vietuitoare. De prezenta lor sīnt legate resturile fosile, si anume dintii sferici ai speciei Spherodus maximus, pe care īi vom gasi scormonind īn cariera Sandulesti, din marginimea nordica a Cheilor Turzii.

La baza calcarelor jurasice din Chei se evidentiaza o intercalatie de calcare cu puternice silicifieri, adevarate jaspuri cunoscute si ca pietre semipretioase.

Din timpul ultimului etaj al jurasicului superior, numit porthland, īn zona noastra s-au format si au ramas asa-zisele calcare porthlandiene, pe baza carora se fabrica cimentul, īn perioada imediat urmatoare, cretacic inferior, prin scufundarea uscatului, īn aceasta regiune s-a instalat o zona de geosinclinal care, prin extinderea mare a apelor, parea sa astupe totul sub sedimentele sale. Numai insula dura a cristalinului din culmea Trascau aparea de sub apa marii neocomiene, tinīnd piept invaziei lichide. Urmarea transgresiunii marine din cretacicul inferior este crearea unor strate de marnocalcare, calcare marnoase, de culoare cenusiu-verzuie sau rosu-violacee, cunoscute īn literatura de specialitate ca strate cu Apthycus. Bogat fosilifere, stratele cu Apthycus contin resturi de Cephalopode, Apthycus si chiar capsulele īntregi ale infuzorilor Tintinopsela carpathica si Calpionella el1iptica.

Intercalate īntre aceste strate apar pīnze subtiri de sisturi marnoase dure si gresii cenusii. Stratele cu Apthycus au mare dezvoltare īn regiune, ele gasindu-se si īn Cheile Turzii, unde stau transgresiv peste calcarele jurasice. Prezenta fosilelor amintite pledeaza pentru vīrsta valanginian-hauteriviana si, ca o curiozitate, putem spune ca sīnt contemporane cu bine cunoscutele strate de Sinaia. In Culmea Petresti stratele cu Apthycus capata un caracter calcaros litografic, adica foarte fin si omogen st din aceasta cauza este folosit īn tipografie.

Marea neocomiana a avansat tot mai mult, īncīt īn barremian, vīrsta imediat urmatoare, avea o extensie maxima. Singura Culmea Trascau īnfratita cu Bedeleu s-a opus navalirii marine, jucīnd rolul de cordiliera īn geosinclinalul cretacic, astfel instalat.

Meterezul Trascau-Bedeleu īmpartea domeniul oceanic īn doua bazine, partea propriu-zisa, la est, deci cuprinzīnd si zona Cheilor Turzii si fosa Ariesului, la vest, īntre catena Trascaului si Muntii Gilau. Cu timpul, cele doua bazine s-au umplut cu sedimente, formīndu-se depozitele flisului, cel din fosa Ariesului purtīnd numele de subzona flisului intern, iar cel din bazinul exterior numindu-se subzona flisului extern. Aceasta ultima subzona īnglobeaza si teritoriul din vecinatatea Cheilor Turzii.

Petrografic, se caracterizeaza prin conglomerate, gresii, argile cu intercalatii de calcare cu forme fosile de Orbitolina  lenticularis si Orbitolina bulgarica.

De zvīrcolirile scoartei nu au scapat nici aceste formatiuni, pe care presiunea „stressului" le-a īncretit strīns īn sinclinale si anticlinale normale, rasturnate, inverse, īntocmai ca un imens sarpe boa contorsionat.

Dupa aceasta perioada regiunea a mai fost tulburata de transgresiunea din timpul cenoma-nīanului si din timpul turonian-senonianului. In conglomeratele, gresiile si marnele formate īn timpul turonian-senonianului se gasesc numeroase urme ale organismelor fosile. Din acel timp stravechi au ajuns pīna la noi, īntepeniti īn stīnca, melcii sau, cum li se spune stiintific, gasteropodele: Acteonela gigantea si Acteonela lamarki. Prezenta lor ne indica ca pe aceste locuri se īntindea litoralul unei mari calde putin adīnca, lucru dovedit si de urma īmpietrita a valurilor ramasa pe suprafata gresiilor fine muscovitice numite „ripple markes”.

Sfīrsitul cretacicului a adus o lunga perioada de asa-zisa liniste, cīnd apele mari s-au retras concomitent cu ridicarea uscatului, cu exondarea lui. Formatiunile formate si cimentate īn apa marii vor cunoaste de data aceasta la suprafata puterea vīntului, a apei, a caldurii, a gerului, pe scurt eroziunea. Ea va fi aceea care, iarasi milioane de ani, va macina piatra, va īndeparta chiar depozite īntregi de sedimente, asa cum se poate vedea atīt īn Cheile Turzii, cīt si īn īmprejurimi.

Activitatea fortelor exterioare a īncetat o data cu instalarea pe acest domeniu a marii mioce-ne, care īn tortonian a reusit chiar sa acopere creasta CuJmii Petresti. Valurile marii s-au īnversunat asupra acestei culmi si au format, cu trecerea timpului, o suprafata neteda usor īnclinata. Forma aceasta de relief este cunoscuta īn literatura de specialitate sub numele de suprafata de abraziune.

Transgresiunea tortoniana a invadat īn acest perimetru si bazinele Petrestiului de Jos, Tureni si bazinul Borzesti, la sud de Cheile Turzii.

Litoralul marin instalat aici a favorizat formarea conglomeratelor, pietrisurilor, calcarelor si breciilor calcaroase la marginea nordica a calcarelor jurasice, īn jurul localitatilor Tureni, Sandulesti si Petrestii de Jos.

Calcarele recifale create īn patura subtire de apa abunda de forme fosile de viata, mai ales alge calcaroase de genul Lithothamnium.

Excursionistul care, pe līnga frumusetile regiunii, vrea sa cunoasca si ce vietuitoare foiau prin partea locului poate sa le gaseasca īmpietrite si cimentate īn roca īn īmprejurimile comunelor Tureni, Copaceni, Moldovenesti.

Īntre stratele tortoniene apar intercalatii de tufuri dacitice, de culoare alb-galbuie — cenusie, provenite de la eruptiile neogene, efuzate pe liniile de fractura, formate īn timpul miscarilor orogenice, ce au īnsotit scufundarea bazinului transilvanean. Īn perimetrul Cheilor Turzii tuful dacitic, descris mai sus, afloreaza la intrarea de jos a Cheilor Turzii.

Clima arida, adīncimea mica a apelor si soarele torid au contribuit la crearea, īn zonele depresionare ale fundului marin, a rocilor de evaporatie, gipsul si sarea.

Gipsul, prin varietatea sa, alabastrul, apare īn aflorimentele din Dealul Alb, de līnga cabana Cheilor Turzii. Alabastrul mai apare si pe teritoriul localitatii Cheia si este exploatat īmpreuna cu gipsul īn carierele din vecinatatea Cheilor Turzii la Imezeu si Rīpile Albe. Lentile groase de gips sīnt prezente si īn Dealul Dabagau, comuna Copaceni, īn apropierea drumului Cluj-Napoca—Turda, unde au fost gasite si filoane din cristale azurii transparente, de celestina. Celestina a fost identificata si pe līnga gipsurile de la Sandulesti si satul Cheia.

Concentratia sporita si clima foarte calda au permis crearea, tot īn faciesul lagunar al tortonianului, a zacamintelor de sare din partea nordica a orasului Turda. Acestea au fost exploatate īnca de pe vremea romanilor; azi, īn locul vechilor saline cu tavanele prabusite, au aparut lacurile sarate de la Baile Turda, folosite ca bai de tratament.

Īncet-īncet, marea a īnceput sa se retraga spre centrul Podisului Transilvaniei, lasīndu-ne din timpul etajului sarmatian, īn sinclinalul din fata Cheilor Turzii, gresiile micacee cu mecanoglife, care au rezistat pīna azi eroziunii. Retragerea marii sarmatice se facea concomitent cu ridicarea īntregii regiuni, pīna la disparitia totala a apelor marine, teritoriul astfel eliberat ramīnīnd exondat pīna īn prezent. Ridicarea masivului a atras dupa sine reactivarea retelei hidrografica asemanatoara celei pe care o cunoastem azi.

La īnceput parca ezitīnd, apoi din ce īn ce mai sigur, apele rīurilor si-au croit cursul prin saparea si transportarea la vale a sedimentelor acumulate milioane de ani.

Rīurile din aceasta zona au fost atrasa de regiunea joasa a bazinului transilvanean. Apele vailor Hasdate si Pīrīul Racilor au strabatut mai īntīi depozitele mai tinere, apoi, cu trecerea vremii, si-au adīncit vaile prin formatiunile mai vechi, si de asemenea prin masa calcaroasa a culmii Petresti.

Aceasta evolutie īn timp a vailor si faptul ca au strabatut strate de compozitii si vīrste diferite le confera caracterul de vale epigenetica.

Din cauza miscarilor tectonice ciclice, de ridicare si coborīre a domeniului continental si oceanic, pe scurt spus din cauza miscarii epiro-genice si eustatice, precum si a orogenezei, īn Muntii Trascau s-a creat un sistem de falii si fisuri ce au compartimentat si strabatut roca īn toate directii'le, orientarea generala fiind nord-vest — sud-est.

si īn zona platoului calcaros al Petrestilor se evidentiaza acest complex de falii, unde o fractura majora strabate de-a curmezisul masivului, iar alta se dezvolta longitudinal, paralela cu directia pintenului calcaros. Faliile si fracturile au facilitat strecurarea apelor pe crapaturile din roca, usurīndu-se astfel activitatea de dizolvare si dezagregare a stīncii.

La fel si pīrīul Hasdate, dupa ce a sapat īn depozitele mai noi, acoperitoare, a īntīlnit īn masivul calcaros falia transversala, pe care s-a insinuat si adīncit, reusind sa ferestruiasca īntreg pachetul de calcare jurasice si dezvelind īn albie chiar portiuni din ofiolitele triasice.

Planul faliei initiale īl putem observa azi, īn mijlocul Cheilor, de unde trece īn imensitatea Peretelui Urias. Cealalta fractura, care afecteaza Culmea Petresti īn lungul ei, o descoperim, īn capatul amonte al Cheilor Turzii, īn zona numita „Polmoane" si īn partea centrala a defileului.

La actiunea de distrugere si sapare a apei s-a adaugat activitatea factorilor externi, vīntul, ploaia, īnghetul si dezghetul, caldura, dupa cum īn regiune a alternat climatul cald si umed cu climatul rece si foarte rece din timpul glaciatiunilor cuaternare.

Fiecare din acesti factori, īn felul sau, a erodat si dislocat fragmente din stratele calcaroase, prabusindu-le īn vale, apei Hasdate revenindu-i sarcina de a le transporta si īmbrīnci dincolo de Chei, spre varsare.

Dar principalul factor care a favorizat saparea acestor Chei, totusi destul de tinere, asa cum am mai mentionat, a fost proprietatea calcarului de a se dizolva īn prezenta apei. Din aceasta cauza, īn cuprinsul Cheilor Turzii se īntīlnesc numeroase forme ale actiunii de dizolvare a apei, cunoscute sub numele de forme carstice, si care vor forma obiectul unui capitol aparte.

Aceasta incursiune sumara īn istoria alcatuirii geologiei Muntilor Trascau, īn general, si a Culmii Petresti, īn special, au darul de a explica conditiile si factorii care au concurat si au dus la formarea acestei uriase despicaturi - Cheile Turzii.

Dupa cum am vazut, asa s-au nascut si au „crescut" acesti munti, din jocul mereu schimbator al marilor stravechi, prin avansari irezistibile si retrageri ezitante, prin acumulari avare de sedimente si risipiri prin eroziuni salbatice, prin īnaltari si scufundari repetate ale uscatului, ca, īn final, sa ni se dezvaluie cum īi cunoastem azi. Dar, chiar si azi, putem observa, īn mic, bineīnteles, unele din prefacerile care au modelat de-a lungul timpului relieful. Noua nu ne ramīne decīt sa le descoperim rostul si frumusetile, prin ,,haladuiri" repetate pe vai si pe culmi, īncercīnd sa īntelegem ceva din maretia naturii. Abia atunci bucuria drumetiei va fi deplina.

RELIEF CARSTIC

Dintre toate rocile existente īn natura doar una singura, calcarul, s-a impus riguros īn relief, prin sensibilitate la confruntarea cu agentii externi, pe seama ei iscīndu-se forme inedite ale configuratiei scoartei terestre.

Datorita calcarului si a timpului care s-a scurs peste el, cu toate consecintele, avem azi Cheile Turzii, Cheile Bicazului, Platoul Vascau ctc., adica relieful carstic, caruia i s-a consacrat o īntreaga stiinta - carstologia.

Format īn trei feluri si clasificat de literatura de specialitate īn calcare anorganice, biogene si organogene, calcarul a fost modelat mai frumos si mai interesant decīt oricare alta roca sau asociatie de roci.

Rozaceu, alb, cenusiu sau rosiatic, fin la pipait sau zgrunturos, el a avut si are principala proprietate de a se dizolva īn prezenta apei, bineīnteles īn decursul a milioane de ani. Consecinta directa a acestui fapt este existenta unui īntreg complex carstic cuprinzīnd formele de la interiorul masivelor calcaroase — endo-carstul si acelea de la suprafata lor — exocarstul. Ne vom ocupa īn paginile urmatoare, succint, numai de bariera calcaroasa a Culmii Petresti, ramificatie a Muntilor Trascau.

Conform literaturii si studiilor de specialitate, din punct de vedere al celor trei criterii, morfologic, structural si al raporturilor pozitionale cu zonele īnvecinate, Culmea Petresti se integreaza categoriei de carst de bara calcaroasa proeminenta. Lucru foarte usor de observat; īn primul rīnd, Culmea Petresti este net individualizata si ridicata fata de regiunea īnconjuratoare, fiind usor de reperat de la mari distante; īn al doilea rīnd, rāul asdate a ferestruit transversal culmea calcaroasa, taindu-si valea adīnca cu peretii abrupti, Cheile Turzii, fenomen specific unor astfel de bare.

Am vazut la capitolul despre evolutia geologica a zonei cadrul si conditiile care au facilitat adīncirea vaii Hasdate īn calcarul Culmii Petresti. Interactiunea apei, ca dizolvant, si calcarul, ca factor litologic, favorizata si de prezenta īn masiv a litoclazelor, cum li se spun fisurilor, a dus la formarea impresionantelor Chei ale Turzii. Dar actiunea apei nu s-a redus numai la atīt. Apa provenita din siroirea ploilor a creat pe platoul somital al Culmii Petresti microcar-stoplene, īn care gasim formele tipice ale exocarstului, ca lapiezuri de diferite forme si mici doline. Astfel, pe Culmea Mīnastirii, īn zona denumita ,,La Bliduri", apa a corodat roca si a dat nastere unui cīmp tipic de lapiezuri cavernoase si rotunjite. Putem semnala, de asemenea, pe platoul Culmii Sandulesti, lapiezurile īn turma "de miei" si existenta Marii Doline, din perimetrul numit „Gradina". Tot ca forme ale exocarstului mai putem aminti īn arealul Cheilor Turzii tancurile si crestele verticale ale Peretilor cu Trepte, Peretii Alghinelor, stīncaria Borza, ca si zona Costisata de pe malul drept al Cheilor.

In momentul cīnd apa a gasit calea spre adīnc, deschisa de leptoclaze (fisuri fine) sau diaclaze, s-a infiltrat din ce īn ce mai profund, spalīnd ambitioasa piatra. Cīnd infiltratia si curgerea au continuat timp īndelungat, fisurile s-au largit, fracturile s-au marit si a aparut, ca o urmare fireasca, golul carstic sau, obisnuit spus, pestera, cu īntreaga ei retea de galerii, sali, canale, tuburi.

In cuprinsul Cheilor Turzii se īntīlnesc destule pesteri care, se pare, au luat nastere din drenarea apelor de ploaie sau a micilor torenti de catre albia vaii Hasdate. De aceea, ele sīnt de dimensiuni modeste, nedepasind gdīncimea maxima de 75 m (pestera Ungureasca), reteaua subterana marginindu-se doar la doua, trei ramificatii. La dezvoltarea lor a mai contribuit, pe līnga procesele obisnuite de coroziune si eroziune, si incaziunea sau, simplist spus, „prabusirea īnauntru". Acest fenomen se evidentiaza olar si poate fi constatat īn fundul pesterii Unguresti, unde vatra cavernei este plina de bolovani si lespezi desprinse din tavan. si, curios, īn nici una din aceste pesteri nu apar asa-numitele speleotheme, cum ar fi stalactitele si stalagmitele. In schimb, īn ele vom descoperi acumulari coprogene, adica dejectii provenite de la liliecii ce se adapostesc aici. Pe līnga aceste goluri naturale subterane vom mai īntīlni si altfel de grote, cele de la suprafata, la marginea rīului Hasdate, numite stiintific grote de evorsiune, excavate de apa la piciorul versantului, prin curgerea turbionara.

Dupa aceasta succinta incursiune īn „secretele” reliefului carstic, sa vizitam cīteva dintre cele mai interesante pesteri. Trecerea lor īn revista o vom face ,,inspectīndu-le” mai īntīi pe cele de pe versantul stīng īn ordine aval-amonte, apoi pe cele de pe versantul drept, „esalonate” amonte-aval. Despre golurile subterane mai importante vom spune si cīteva cuvinte, iar pe celelalte le vom aminti numai. De asemenea, vom indica accesul la pesterile la care se poate ajunge fara dificultate. Pentru a ne bucura de privelistile minunate ale lumii subpamīntene, ne va fi de folos o lanterna puternica, ori o lampa cu acetilena, care ne vor feri totodata si de accidente.

...Plecam asadar, pe versantul stīng, unde, sub Cornul Cheii, se deschide pestera Anton, o grota de mici dimensiuni. Urmeaza mai departe, līnga Peretii Pripoanelor, pestera descoperita de alpinisti si botezata de ei Erasmus Iuliu Nyįrįdy, dupa numele savantului clujean care a trait īntre anii 1891-1966. Intrucīt accesul īn ea este foarte dificil chiar si pentru turistii antrenati, mergem mai departe spre pestera Calastur sau Labasuc. Pe platoul somital al Culmii Sandulesti, dirijati de marcajul punct rosu, ajungem la o dolina. In dreptul acesteia, pe o potecuta, ne lasam pe versant pīna la intrarea īn pestera Calastur. Sīntem īntīmpinati de o deschidere ampla orientata spre apus, larga cam de sase metri. In interior, primul lucru pe care-l vedem sīnt doi stīlpi ce par a īmparti caverna īn trei „īncaperi”. Impresia ne-o clarificam, avansīnd de-a lungul primului stīlp, alungit īn interior pe o distanta de 12 metri.

Dincolo de el, īn partea dreapta, se deschide un gang īngust de circa un metru, care raspunde īn fundul pesterii. La stīnga acestui pilier se mai afla un stīlp, mai mic, sprijinind tavanul īn arc frīnt, arcuit peste o firida lata. Din firida se observa un coridor strāmt care iese la suprafata mai sus de intrarea mare. Dupa acesti stīlipi, pestera se continua pīna la adīncimea de 17 m cu o camera lata de 13 metri, avīnd tavanul īn ogiva. Pozitia pesterii, imediat sub coasta Calastur si ascunsa vederii, a facut sa fie folosita de oameni īnca din preistorie. Urmele lor au fost relevate de sapaturile arheologice facute la intrare, unde au fost gasite fragmente de ceramica, obiecte de fier si altele.

De la Pestera Calastur ne īndreptam spre pestera Morarilor. Accesul la ea este foarte greu deoarece gura pesterii este inundata de vegetatie, iar pe platoul din fata intrarii creste un adevarat lan de urzici. Din poteca Cheii, īn dreptul Grohotei Morarilor, suim pe panta malului, pīna la o coama stīncoasa desprinsa din Creasta Scorusului. Ne cataram pe ea, apoi, pe partea cealalta, coborīm si īncepem sa cautam pestera. Cu ochi ageri, īi descoperim gura boltita, īnalta de aproximativ cinci metri. Ne īncumetam si patrundem īn interior. Dupa ce strabatem sala centrala, larga de noua metri, si orientata nord-est-sud-vest pe circa 29 metri, vedem cum īnaintea noastra grota se desface īn doua ramificatii; cea din stīnga este mai īngusta si mai adīnca (15 m), cea din dreapta, mai scurta si mai lata (5 m pe 5 m), īnalta de sapte metri. si aici au fost identificate resturi din obiectele folosite de oamenii preistorici.

Tot pe malul stīng se gaseste o pestera cu tavanul cazut, numita sura lui Bolica, aflata la cītiva pasi de poteca, din care cauza o vom vizita la plimbarea prin Chei. Mergīnd spre vale pe poteca, ajungem la un podet, flancat īn stīnga si īn dreapta pe versanti de gurile a doua pesteri: Cetateaua Mica, pe versantul stīng, si Cetateoua Mare, pe versantul drept. Interesant de observat este ca deschiderile lor, asezate vizavi de o parte si de alta a vaii, sīnt cam īn acelasi ax. Accesul la ele este foarte lejer si chiar de la īnceput interesul ne este retinut de ruinele unor ziduri aflate la intrarile lor. Mai īntīi cercetam pestera Cetateaua Mica, ajungīnd īn dreptul ei pe un povīrnis destul de scurt. La intrare, pasim īntr-o „camera" ceva mai mare, prelungita spre interiorul muntelui pīna la 70 m. Nu vom putea avansa īnsa īn adīncime deoarece galeria principala este īngusta (ceva mai mult de un metru) si foarte umeda. La iesire, īn „holul” intrarii privirea ne este atrasa de o raza de lumina patrunzīnd īn interior printr-o sapatura dreptunghiulara, asemanatoare cu un ochi de geam. Traversam pe malul drept si, imediat dupa podet, urcam destul de abrupt malul rīpos spre pestera Cetateaua Mare. Chiar la gura ei se ridica un zid gros cam de un metru si jumatate, cu o spartura practicata īn el, prin care patrundem īnauntru. La cītiva pasi de primul zid īntīlnim un altul, cu o grosime de doi metri. Trecem si de acesta, tot printr-o deschizatura aflata īn stīnga, si ajungem īntr-un spatiu larg de aproximativ cinci metri. Undeva, deasupra noastra la circa cinci metri se gaseste tavanul. Sala centrala este barata, la 36 m de la intrare, de un culoar transversali din care, īn stīnga si īn dreapta, pornesc doua galerii. Pa'rundem īn galeria din dreapta trecīnd peste o treapta stīncoasa de un metru īnaltime si, dupa aproximativ 20 m, iesim intr-un loc mai larg, de unde directia se schimba la 90°. Dupa cītiva metri, bratul coteste din nou īn unghi drept si se īngusteaza accentuat, termānīndu-se cu o nisa umeda. Revenim īn sala centrala si intram īn galeria din stinga, īnaltata la un metru de vatra salii. Pasim peste acest prag si continuam sa mergem pīna la capatul ei pe o distanta de aproape 35 m. Faptul ca a fost locuita si ca la un moment dat a fost fortificata īmpotriva dusmanilor de tot felul nu ne mira, deoarece dimensiunile pesterii Cetateaua Mare permit adapostirea mai multor oameni. si ea a fost prospectata arheologic, descoperindu-se urmele si fragmentele feluritelor obiecte folosite de oamenii din preistorie.

Dupa vizitarea celor doua goluri subpamīntene, cele mai des cercetate de turisti, plecam mai departe pe poteca Cheii, īn cautarea celorlalte pesteri de pe versantul drept. Spre deosebire de versantul stīng, pe cel drept vom gasi un numar mai mare de pesteri si mai interesante. In dreptul Coltului Sansil urcam panta malului pīna ce iesim īn saua Sansil, traversam Zurusul Cetatii si ajungem la locul numit Cupola. In acest loc, trei pesteri sfredelesc masivul si anume: Modoloaie, ,,La Cuptor" si Liliecilor. Din fata pesterii Liliecilor zarim vizavi, peste Zurusul Cetatii, īn Coltul Sansil, gura Vizuinii Sansil. Prin trecatoarea Cupolei iesim īn zona de sub povīrnisul „La Cīrlige", unde se gasesc alte doua pesteri: pestera Ascunsa si pestera Feciorilor. Accesul la ele este dificil, mai cu seama la pestera Feciorilo; de aceea, recomandam ca ele sa fie vizitate numai de excursionisti foarte bine antrenati.

Ne continuam drumul pentru cercetarea pesterilor si, pe poteca din interiorul Cheilor Turzii, poposim la locul numit Mijlocul Cheii. De aici ne suim pe malul drept printr-un jgheab, ajungīnd pe un platou plin cu sfarīmaturi de roca care se numeste „Cīmpul lui Prodan”. Trecem peste el si ocolim prin stīnga Vīrful lui Puscariu, iesind pe marginea superioara a grohotisului ,,La Cigai". Urcam o carare vizibila pīna ce depasim creasta Coltului Lat, dupa care urcam īn continuare panta pīna īn dreptul a doi copaci mari. Aici, īn spatele lor, gasim intrarea īn pestera Hornarilor. Numele ei provine, se pare, dupa cum ne informeaza prof. E. I. Nyįrįdy īn lucrarea Cheia Turzii[1], de la un hornar, Ioan Kis, venit aici īn 1780 sa caute comori, dar care si-a gasit sfīrsitul īn acest Ioc. Primul care a explorat-o temeinic a fost profesorul geolog loan Tulogdy īn 1934. In pestera se intra printr-un portal īnalt de sase metri, orientat īn directia nord-vest - sud-est. Chiar de la intrare, īn partea stīnga sus, se observa un horn īngust, populat de foarte multi lilieci, prin care se vede cerul. Pestera se continua cu o sala mare, larga de patru metri si lunga de 22 m, avīnd tavanul drapat īn falduri. Pe masura ce avansam, īnaltimea tavanului scade. In fundul grotei, spre dreapta, se deschide un coridor īngust, lung de 15 m, terminat cu un put cu apa, adine de aproape 35 m.

De la pestera Hornarilor, revenim pe acelasi drum la Cīmpul lui Prodan si cautam sa ne apropiem de peretele Coltului Lat, unde se gaseste deschiderea scunda a pesterii Binder. Ne orientam dupa creasta Coltului Lat si strabatem īncīlceala vegetala ce ne īngreuneaza drumul, iesind, īn sfīrsit, īn dreptul pesterii Binder. Intrarea larga de circa sase metri are numai doi metri īnaltime si, undeva deasupra, vedem o ferestruica, usor de observat mai ales din interiorul grotei. Avansīnd īn interior vedem tavanul pesterii īnaltīndu-se la sapte metri, pe o distanta de 20 m, cīnd sala se īnchide. Doar īn dreapta se observa un culoar foarte īngust, ce se adīnceste cu īnca cītiva metri. Un fapt demn de retinut: pe peretele din fundul pesterii se gaseste o semnatura, De Pato, datīnd din anul 1574 si apartinīnd, cu siguranta, celui mai vechi vizitator cunoscut.

Parasind pestera Binder, coborīm coasta īn directia rīului. Trecem doua vaioage la rīnd, venite din culme, traversam un bot de deal si luam coasta pieptis spre intrarea larga a pesterii Unguresti. Dar atentie: drumul descris poate fi parcurs numai cu un ghid si pe vreme frumoasa, din cauza pantelor accentuate!

Pestera Ungureasca este cea mai mare caverna din cuprinsul Cheii Turzii, afundīndu-se īn munte pe o distanta de 75 m si fiind orientata īn directia nord, nord-est - sud, sud-est. Gura pesterii, un adevarat portal, are o forma trapezoidala cu latura mare jos, de 19 m si īnaltimea de 11 m, Intrīnd, remarcam īn peretele din stīnga o mica galerie, la doi metri si jumatate īnaltime, adīnca de aproximativ patru metri. In stīnga si dreapta, pe masura ce avansam, descoperim, pe pereti, excavatii mai mori sau mai mici, unele chiar de marimea unor loje. La aproape 20 m de la intrare, tot īn peretele stīng, descoperim un coridor lat de trei metri si lung de 16 m. Din tavan atīrna frumoase perdele de stīnca, din care, cīnd si cīnd, mai cad bucati de piatra. Cam la 30 de pasi de la intrare, sala principala se īngusteaza pīna la trei metri, ca dupa aceea sa revina la largimea initiala. Pe peretele din dreapta se observa niste scobituri alveolare, unele de dimensiunea unor nise. Pe distanta cuprinsa īntre 58 si 75 m, pardoseala pesterii este acoperita de blocuri si lespezi provenite din distrugerea tavanului.

Dupa cum era de asteptat, si aceasta pestera a fost folosita īnca din preistorie, sapaturile arheologice scotīnd la iveala fragmente de ceramica, obiecte si unelte, utilizate de oamenii primitivi.

Cu pestera Ungureasca se īncheie vizitarea pesterilor din Chei, nu īnainte de a aminti si de pestera Filimon, ultima de pe versantul drept, situata līnga Politele lui Bielz. De la pestera Ungureasca coborīm putin si prindem o carare vizibila care ne conduce spre Peretii cu Trepte si spre punctul Belvedere, usor de reperat. De aici, prin Padurea Mischiului, iesim īn poteca Cheilor si apoi la cabana Cheilor Turzii.

REŢEAUA HIDROGRAFICĂ

Reteaua de rīuri si pīraie din regiunea prezentata si, īn special, din zona Cheilor Turzii apartine bazinului hidrografic al rīului Aries. Cu un bazin bogat īn afluenti, acest rīu este cel mai mare curs de apa cules de rīul Mures din cuprinsul Muntilor Apuseni si strabatīnd spatii geografice unde istoria, de milenii, a fost scrisa cu sudoarea si cu sīngele oamenilor de pe aceste meleaguri. Ariesul dreneaza o multime de versanti, adunīndu-si afluentii din masivele Bihor si Trascau.

Acest dispozitiv complex al retelei hidrografice prezinta caracterul vailor tinere cu mersul vijelios, cu īnvolburarea apriga a apei, acolo unde bolovanii le stīnjeneste alunecarea. Ele izbucnesc din coastele muntilor, ca scapate din pripon, si se pravalesc la vale pentru īnfruntarea dura cu stīnca. Drumul lor este presarat cu bolovani, pietrisuri, nisipuri, truda lor īncetīnd la varsare, unde, prin conurile de dejectie depuse, ne arata, ca-ntr-un atlas geologic, formatiunile strabatute.

Ariesul strabate Muntii Trascau de la vest spre est formīnd un semicerc cu cocoasa īndreptata spre nord. Īn bazinul superior, el se aduna din doua pīraie, Ariesul Mare si Ariesul Mic, amīndoua izvorīnd de sub vīrful Curcubata Mare (1849 m), cel mai īnalt vīrf al Muntilor Bihor. Pīna la varsarea īn Mures, īntr-un punct situat la 10 km vest de Ludus, parcurge 110 km, desfasurīndu-se pe o suprafata de 2 910 km2. In cuprinsul montan panta medie a rīului este de 7‰. iar pe sectorul colinar si de cīmpie panta este de 2‰. Pe tot acest parcurs, Ariesul īsi poarta apele īn cuprinsul ,,Ţarii Motilor" — tara de piatra, cu stravechi radacini īnfipte adīnc īn trecutul tarii noastre. La tot pasul īntīlnesti aici locuri si vestigii ce amintesc de istoria zbuciumata a acestei „tari". Pe Ariesul Mare, din satul Horea, comuna Albac, s-a ridicat conducatorul si sufletul razboiului taranesc de la 1784, Vasile Nicola Ursu, zis Horea. Pe dealul Fericetului se īnalta si azi „Frasinul lui Horea", de peste 200 ani vechime. Din satul Carpinis, spalat de rīul Abrud, afluent al Ariesului, se trage loan Oarga, cunoscut sub numele de Closca, tovarasul de arme si fratele de suferinta al lui Horea. Tot īn aceasta zona se afla locul natal al unui alt mare luptator pentru dreptate si libertate, Avram lancu, nascut īn satul Vidra de Sus, de pe Ariesul Mic, sat ce poarta astazi numele „craiului muntilor" — Avram lancu.

Dupa unirea Ariesului Mare cu Ariesul Mic īn dreptul localitatii Mihoiesti, Ariesul ajunge la Cīmpeni, cel mai important oras al „Ţarii Motilor". De aici, īn 1784, a pornit flacara rascoalei lui Horea, Closca si Crisan; aici a fost si centrul luptei motilor īn revolutia de la 1348. Astazi īn Cīmpeni functioneaza cel mai mare combinat de industrializare a lemnului din acest colt de tara.

Mai jos, pe Aries, vom īntīlni localitatea Baia de Aries, straveche asezare miniera, cunoscuta de pe vremea daco-romanilor. Atestata documentar pentru prima oara īn 1325, Baia de Aries si-a īntemeiat existenta pe prezenta mineralizatiilor auroargentifere din subsolul regiunii, cīt si pe prezenta aluviunilor aurifere, purtate de apa Ariesului. Venind spre Baia de Aries de la Cīmpeni, putin īnainte de a intra īn comuna, pe versantul drept, putem vedea ,,Fagul īmparatului", un copac ce suscita o vie atractie, īntrucīt nici iarna el nu-si pierde frunzele marunte ce-i alcatuiesc coroana.

Urmarind cursul Ariesuiui, ajungem curīnd la Salciua de Jos, de unde, pe valea Morilor īn sus, putem urca la pestera Huda lui Papara, ce adaposteste stalagmite anemolitice de o mare frumusete. De la Salciua de Jos, Ariesul intra pe teritoriul Muntilor Trascau, sporindu-si apele cu afluenti pe care-i primeste de pe ambii versanti. Primul dintre ei vine de pe partea stīnga si se numeste Posaga, avīnd la rīndul lui doi afluenti: Incesti si Sagagea. Pe traseul acestui rīu, cu o suprafata a bazinului de 112 km, demn de vazut si retinut este „Cheia Posagii". Dincolo de ea, la capatul amonte, apar din strafunduri pe ambii versanti doua izbucuri: Feredeu si Bujor, iar putin mai sus de acestia — din satul Posaga de Sus — porneste drumul spre rezervatia naturala Scarisoara-Belioara.

Tot versantul stīng trimite, ca afluenti, Ariesului doua rīuri mai putin importante: Ocolis (S=67 km2)) si Ocolisel (S=67 km2).

Mai jos cu circa trei kilometri de confluenta Ocolisului cu Ariesul, din localitatea Vidolm se poate urca pe malul drept spre rezervatia forestiera Vidolm, unde este ocrotita o specie relicta ramasa pe aceste locuri din timpul glaciatiuni-lor, laricea (Larix decidua ssp. carpathica). Cu putin īnainte de intrarea īn comuna Buru, īn Aries se varsa, venind din versantul stīng, cel mai mare afluent al lui, rīul Iara.

Izvorīnd de sub vīrful Muntelui Mare, Iara īsi sporeste unda cu aportul pīraielor Ierta, soimul si Sarulesti, īntinzīndu-se pe o lungime de 48 km si o suprafata de 320 km- a bazinului de receptie. Un punct de atractie, care ar putea constitui etapa de excursie pentru cei ce nu pregeta sa mearga mai mult pe jos, este defileul Surduc, de la varsarea Iarei īn Aries. Alt obiectiv turistic interesant din aceasta zona este Complexul turistic Baisoara aflat pe afluentul Iarei, Ierta.

KKKKK

Aval de cabana Buru, la 550 metri, se gaseste una din tintele turelor noastre turistice cu plecarea din Cheile Turzii, si anume defileul foarte spectaculos si salbatic al pīrīului Berchis sau Borzesti. Īn aceeasi categorie de fenomene geo-morfologice se īnscrie si defileul Ariesului īntre Buru si Moldovenesti.

Tot īn dreptul localitatii Buru, dar venind de pe malul drept, se varsa īn Aries rīul Rimetea, strajuit spre rasarit de Piatra Secuiului sau Coltul Trascaului. Din dreptul comunei Rimetea, o poteca suie pieptis abruptul Coltului Trascaului spre vīrful de 1128 m.

Ariesul, scapat din strīnsoarea muntilor, iese la larg īn cīmpie unde, īnainte de a strabate municipiul Turda, primeste apa rīului Hasdatelor, valea constructor al Cheilor Turzii.

Valea Hasdatelor, acest arhitect lichid, izvoraste din coasta rasariteana a Muntelui Mare si se varsa īn Aries līnga satul Cornesti.

Departe de a fi un afluent bogat, rīul Hasdate se īntinde pe o distanta de numai 31 km, bazinul de receptie dezvoltīndu-se pe o suprafata de 215 km. Asa mic cum este, rīul Hasdate īsi īmbogateste apele cu ajutorul mai multor pīraie, venite din versantul stīng si drept. Le enumeram īn ordine amonte-aval pe cele mai importante. Din versantul stīng se aduna vaile Salicea, Ciunla, Saliste, Micusu si Negoteasa, iar din versantul drept pīraiele Hasmas, schiopi, Valea Mare si Valea dupa Deal.

De la izvoare si pīna la intrarea īn Chei, rīul Hasdata parcurge aproximativ 26 km opintindu-se apoi īntre peretii calcarosi ai defileului. La iesirea din Chei, Hasdatele īsi schimba directia de curgere cu aproape 90° si se īndreapta spre sud, catre satul Cernesti, unde se si varsa īn Aries. In acest sector cursul apei este foarte sinuos, īntrerupt din loc īn loc de mici rupturi de panta unde se formeaza pravalisuri de apa, cea mai mare si mai frumoasa fiind cascada Ciucas.

Dincolo de confluenta cu valea Hasdate, Ariesul mai primeste din īmprejurimile Cheilor Turzii doua pīraie: Pordeiul si Sandulesti. In municipiul Turda, īn Aries īsi varsa apele Calda Mare, unita cu pānul Racilor.

Pīrīul Racilor sau al Turului, cum īi mai spun localnicii, aval de comuna Tureni si-a creat drum salbatic īn calcarele Culmii Petresti, īn apropierea Cheilor Turzii. De moi mica amploare decīt acestea, Cheile Turenilor pastreaza, prin salbaticia formelor carstice si frumusetea lor, ceva din maretia erelor geologice apuse.

In cuprinsul Cheilor Turzii, apa Hasdate se īmbogateste si cu aportul cītorva izvoare, venite din ambii versanti.

La capatul amonte al Cheilor, pe malul drept, chiar līnga marginea Padurii Cheii, īntīlnim Fāntāna Morarilor si, daca ne continuam drumul spre creasta, vom īntīlni izvorul Fāntāna lui Chiper. Aproape de albia vaii, sub sura Bali-chii, siroieste izvorul Feredeului, ivirea lui aici putīnd fi pusa īn legatura cu prezenta faliei din zona „Polmoanelor". Cercetīnd Cheile īnspre aval, la locul numit Hodinis, strajuit de Coltul Sansil, apare un grup de trei mici izvoare neīnsemnate. Mai jos cu circa 60 m de acest loc, din malul drept curge cel mai bogat izvor din Chei - sipoiul Cheii - aflat sub Zurusul Cetatii.

In vecinatatea Cheilor Turzii se evidentiaza existenta unor lacuri, unele naturale si altele antropice. In rīndul lacurilor naturale, mentionam lacul de la Cheia Turda, cantonat īn gipsurile miocene. Din categoria lacurilor antropice fac parte lacurile din jurul localitatii Turda, formate prin prabusirea tavanelor vechilor exploatari de sare. Dintre ele, lacul Roman este cel mai mare. El este amenajat pentru bai si helioterapie.

Debitul apelor din regiune este īn functie si de cantitatea de precipitatii cazute. In asemenea īmprejurari, nivelul apelor creste īn mod impresionant. De astfel de īntīmplari povestesc documentele si oamenii locurilor, amintind de inundatii si viituri de ape catastrofale. Atunci, „plapīndul" Hasdate, din cauza ploilor prea mari sau a topirilor rapide de zapada, s-a transformat īntr-un dragon lichid, distrugīnd si maturīnd totul īn cale. Asa cum s-a īntīmplat īn anii 1897, 1932 si culminīnd cu inundatia din 28 mai 1940. Daca celelalte doua inundatii au stricat poteci sau au luat podetele din Chei, cea din 1940 a distrus case, a facut victime omenesti, īn multe puncte din Chei viitura schimbīnd chiar īnfatisarea locurilor, blocurile de stīnca, copacii tīrīti la vale, sedimentele depuse ulterior la larg demonstrīnd din plin forta penetranta si de rupere a apei. In timpul inundatiei, frontul undei, povestesc oamenii, avea cam sase, sapte metri īnaltime. Deci, nu este de mirare ca apa poate sapa asemenea chei, mai ales atunci cīnd primeste si ajutor de la ceilalti factori atmosferici. De mai mica amploare decīt inundatia din 1940, dar tot distructiva, a fost inundatia din anul 1975. Apele furioase ale rīului Hasdate, din acel īnceput de iulie 1975, au rupt si au dus iar la vale podetele, care au fost refacute īn 1981.

Efortul si puterea dovedite ale acestor ape au atras atentia specialistilor datorita potentialului lor hidroenergetic, asa īncīt se studiaza amplasarea pe Aries a unei uzine hidroelectrice, īn defileul Buru, iar pe cursul rīului Hasdate, īn aval de Cheile Turzii, montarea unei microhidrocentrale.

CONDIŢII TOPOCLIMATICE

In plimbarile noastre prin zonele limitrofe Cheilor Turzii sau īn timpul escaladelor pe peretii lor este bine sa cunoastem actiunea factorilor climatici principali din regiune. Ţinīnd cont de acestia, ne vom putea planifica excursiile si ascensiunile īn asa fel, incit sa nu avem surprize neplacute, care sa īmpiedice reusita lor.

Teritoriul Muntilor Trascau si, implicit, al Cheilor Turzii se īncadreaza īn sectorul cu clima temperat-continentala moderata. Partea vestica a acestui teritoriu apartine domeniului climatic al muntilor cu altitudini medii, acoperiti cu paduri, iar partea estica - domeniului climatic specific Podisului Transilvaniei.

Pe latura de est a Muntilor Trascau si, bineīnteles, a Culmii Petresti si a Cheilor Turzii, se individualizeaza nuanta topoclimatica de versanti adapostiti, cu frecvente efecte formale; acestea sīnt determinate de circulatia maselor de aer dinspre vest, dupa ce depasesc creasta principala a masivului Bihor si coboara spre zona depresionara Turda-Cīmpia Turzii. Efectul de föhn aduce dupa sine īncalzirea aerului si scaderea apreciabila a cantitatilor de precipitatii.

Caracteristicilor climatice specifice asezarii īn latitudine li se adauga o serie de particularitati ce tin de dispunerea īn etaje a reliefului. Masele de aer care acopera regiunea determina un regim termic moderat, o umezeala a aerului relativ mare, nebulozitate accentuata -mai ales īn zona Muntelui Baisoara — si precipitatii atmosferice suficiente, datorita, evident, circulatiei vestice ce predomina īn cea mai mare parte a anului.

Procesele atmosferice se desfasoara cu o intensitate deosebita pe versantii culmilor montane si submontane expuse spre vest si nord -vest.

Īn timpul sezonului rece predomina patrunderea maselor de aer temperat-continentale, dinspre nordul si nord-estul Europei, iar mai rar se resimte si influenta aerului umed din zona bazinului mediteraneean.

Fronturile atmosferice sosite dinspre sud-est nu influenteaza prea mult arealul Cheilor Turzii, tocmai din cauza orientarii lor spre nord-est.

Temperatura

Regimul termic prezinta o mai mare nuantare de la vest catre est, datorita conditiilor specifice ale reliefului local. Media anuala variaza de la mai putin de 2,0°C pīna la peste 8,0°C. In partea estica, īn aria depresionara Turda-Cīmpia Turzii si arealul Cheilor Turzii, valoarea medie anuala atinge 8,5°C (Turda, 8,4°C; Cīmpia Turzii, 8,6°C; Tabelul 1).

TABEL 1

Temperaturi medii lunare si anuale   

Statia      I               F              M            A             M            I

Turda     -4,4          -2,2          3,4           9,4           14,4         17,6

Statia      I               A             S              O             N             D

Turda     19,3         18,5         14,7         9,1           3,1           -2,0

Anual: 8,4

Amplitudine: 23,7

Temperatura maxima absoluta la Turda a fost de 38,5°C (29 august 1946), iar minima absoluta de -31,2°C (25 ianuarie 1942). Radiatia solara globala īnsumeaza valori medii anuale de 110-115 kcal/cm an. Primavara, ca de obicei, īn majoritatea zonelor tarii, este un anotimp efemer, nedepasind de regula 6-8 saptamīni, īn intervalul aprilie—mai. Vara, īn schimb, dureaza de la sfīrsitul lunii mai pīna spre mijlocul lunii septembrie, dupa care toamna īsi face simtita prezenta pīna īn a doua jumatate a lunii noiembrie. Pe toata aceasta perioada, īn Cheile Turzii precum si īn regiunile īnvecinate, se poate desfasura o bogata activitate turistica īntrucīt prezenta īn regiune a masivelor calcaroase ce se īncalzesc rapid sub actiunea razelor solare creeaza un microclimat placut si propice drumetiilor si ascensiunilor. Iarna īnsa, se mentine cel putin patru luni pe an (decembrie-martie), cu geruri deosebite īn lunile ianuarie-februarie, cīnd, destul de frecvent, temperaturile minime coboara īn timpul noptii pīna la -25oC.

Racirile excesive din timpul iernii datorate inversiunilor de temperatura constituie o trasatura evidenta pentru zonele depresionare (Iara, Turda), facīndu-le improprii pentru culturile mai pretentioase. In zona muntoasa, primul īnghet se produce īn perioada 20-30 septembrie, iar ultimul - īn intervalul 1-10 mai.

Zona deluroasa beneficiaza de mai putine zile cu īnghet la sol, primul producīndu-se cam īn prima jumatate a lunii octombrie, iar ultimul īn perioada 21-30 aprilie. Numarul mediu al zilelor cu īnghet variaza īntre 140-180 la munte, īn zona Cheilor Turzii reducīndu-se la 100— 120 anual.

Nebulozitatea si precipitatiile

De prezenta fronturilor si a circulatiei atmosferice este legata s f acoperirea cerului de nori, pe scurt spus, nebulozitatea. In zonele īnalte, nebulozitatea este mai accentuata, cam de 6,1 zecimi (perimetrul Muntelui Baisoara) si de 5,7 zecimi īn zonele depresionare. Cea mai noroa-sa luna īn perimetrul montan este luna mai, iar īn regiunile depresionare — luna decembrie.

Umiditatea īn Cheile Turzii se mentine destul de ridicata, chiar īn circumstantele unor precipitatii sarace, si aceasta din cauza morfologiei specifice, cu pereti īnalti si deschideri īnguste īntre versanti.

Este bine de retinut de toti cei care vin īn Cheile Turzii ca, pentru a evita neplacerile provocate de ploi, trebuie sa cunoasca si starea precipitatiilor. Repartitia acestora este inegala, cu cantitati minime īn zona depresionara Turda-Cīmpia Turzii (circa 550 mm), īn functie de fenomenul de fohnizare a aerului descendent din Bihor, si maxime (circa 1 400 mm) īn perimetrul montan. Repartitia lunara a precipitatiilor, care ating maximul īn luna iunie si minimul īn luna februarie, confirma tipul de regim caracteristic transilvanean īn Cheile Turzii si īn zona din fata lor (Tabelul 2).

TABELUL 2

Cantitatea medie lunara si anuala a precipitatiilor

Statia                      I               F              M            A             M            I

Campia Turzii        21,8         19,8         20,9         43,5         71,6         85,9

Statia                      I               A             S              O             N            D

Campia Turzii        73,6         69,6         42,2         38,3         27,9         23,6

Anual:  58,7

Cantitatile medii ale lunii februarie sīnt cuprinse īntre 20 si 60 mm, aceasta fiind o luna saraca īn precipitatii, mai ales īn partea de est a regiunii. In luna iulie, luna cea mai calduroasa, cantitatile medii de precipitatii se īnscriu īntre 70 si 110 mm, celelalte luni avīnd valori intermediare. īn timpul verilor calduroase se īnregistreaza ploi frecvente mai ales īn cursul dupa-amiezii. Dar, cīteodata, īn conditiile producerii ploilor torentiale, se pot īnregistra cantitati foarte mari de apa, īn 24 ore, cum s-a īntīmplat la Turda pa data de 29 mai 1926, atunci atingīndu-se valoarea de 120 mm.

Īn cadrul regimului anual al precipitatiilor atmosferice se īnscriu si ninsorile. Acestea se manifesta īntre 40-80 zile pe an īn perimetrul montan si 25-35 zile īn zonele depresionare. Īn functie de ninsori, apare si stratul de zapada, cu importanta lui specifica, atāt pentru agricultura, cīt si pentru turism. Astfel, īn zona montana īnconjuratoare zapada persista īntre 90 si 160 de zile, pe cīnd īn zona deluroasa si, deci, īn arealul Cheilor Turzii doar īntre 65 si 100 zile, de la sfīrsitul lunii noiembrie cam pīna la jumatatea lui martie.

Vānturile au o circulatie specific zonala din partea de vest, modificata, adesea, de configuratia si orientarea principalelor forme de relief (culmi muntoase, coline, culoarele vailor, cheile). Īn zona depresionara din fata Cheilor Turzii (Turda-Cīmpia Turzii), cea mai mare frecventa anuala o au vīnturile dinspre nord-vest (12,8%) si dinspre vest (10,4%).

Prin faptul ca sectorul Cheilor Turzii are cam aceeasi orientare, īn culoarul sau aceste vīnturi au o intensitate mai mare decīt īn regiunile īnvecinate.

Pe platourile īnalte, cum este si platoul Culmii Petresti, cea mai mare frecventa o au vīnturile dinspre vest (30,0%) si sud-vest (20%). In perioada calda a anului, la munte, īn zonele depresionare, culoarele vailor, precum si īn Cheile Turzii se evidentiaza si frecventa brizelor.

VEGETAŢIA sl FLORA

Existenta unor unitati fizico-geografice diverse si a complexitatii litologice se reflecta īn arealul Muntilor Trascau si īndeosebi a Cheilor Turzii īn varietatea lumii vegetale si animale. Astfel, numai īn perimetrul rezervatiei naturale complexe Cheile Turzii apar si sīnt ocrotite o multime de specii vegetale, īntre ele multe fiind raritati floristice.

Vom īncerca īn cele ce urmeaza sa mentionam pe cele mai reprezentative, pentru a ne convinge si īn felul acesta de importanta lor īn ambianta naturala a zonei, precum si de frumusetea locurilor demne de cercetat nu numai de catre turisti, ci si ca ,,teren de observare" al botanistilor.

Īn Cheile Turzii vegetatia lemnoasa, care īn alte zone geografice se distribuie īn functie de altitudine, se dezvolta intercalat, astfel: esente specifice marilor altitudini vor fi īntīlnite aici crescīnd laolalta cu specii caracteristice dealurilor si cīmpiilor.

Culmea Petresti se situeaza la nivelul de crestere al gorunului (Quercus petraea), el amestecīndu-se īn acest loc cu fagul (Fagus silvatica). Pe malul drept al vaii Hasdate, īn padurea Mischiului, gorunul alterneaza cu carpenul (Carpenus betulus) pe līnga care mai traiesc fagul, teiul (Tilia Cordata), cornul (Cornus mas) si sīngerul (Cornus Sanquinea) cu fructe albastrui si frunzele ce se īnrosesc cīnd vine toamna. Acestor copaci li se mai asociaza macesul (Rosa canina), īmpreuna cu ruda lui - paducelul (Crataoegnus monogyno).

La capatul aval al intrarii īn Chei, imediat īn stīnga, cum trecem peste pod, sub Coltul Mischiului, vom fi surprinsi de prezenta unui petic de padure format din pini (Pinus sylvestris) plantat aici sub zona lui altitudinala, la īnceputul veacului.

De-a lungul vailor, inclusiv a vaii Hasdate, se dezvolta pīlcuri de salcii (Salix alba), rachita (Salix fragilis), arini (Alnus incana, Alnus glutinosa) si plopi cu cele doua varietati, Populus alba si Populus negra, aceasta din urma fiind reprezentata prin exemplare falnice īn lunca de sub Peretele Urias.

De pravalisurile versantilor, līnga Turnul Galben, Turnul Ascutit si Zurusul Lung, se agata cu unghie de lemn un conifer pitic, tisa (Taxus baccata), vestit pentru lemnul lui mirositor si trandafiriu. Acest lucru si faptul ca frunzele lui sīnt otravitoare a facut sa fie exploatat si distrus irational, īncīt azi e pe cale de disparitie īn Carpati. Deoarece acest conifer se catara pe pereti prapastuiti sau creste īn poienitele abrupte dintre cleanturile versantilor vaii Hasdate, recoltarea lui este deosebit de dificila si foarte periculoasa. Astfel, līnga Turnul Ascutit, cu multi ani īn urma, un locuitor din satul Petresti, īncercīnd sa strīnga tisa, a cazut īn abis, numele lui, Hili, fiind dat zonei Hiliodul. In prezent, Taxus baccata este ocrotit nu numai īn cadrul rezervatiei Cheile Turzii, ci pe īntregul perimetru al Carpatilor, ca si tulichina (Daphne cneorum).

Tulichina creste īn locuri umede si razlete sau īn tufisuri si impresioneaza ochiul, īn primavara, prin multimea floricelelor de culoare rozacee, frumos mirositoare. Īn toiul verii, tulichina se īmpodobeste cu frumoase boabe sīngerii, la fel de otravitoare ca si scoarta copacelului. Īn Carpati se īntīlneste destul de rar si mai poarta numele de cleita, dafin sau liliac de munte.

Pozitia privilegiata a Cheilor Turzii, cu orientarea generala nord-vest—sud-est, aparata de fronturile atmosferice reci din nord si aerul foarte uscat din sud, a favorizat dezvoltarea si pastrarea unor specii de plante īntīlnite foarte rar chiar si īn alte parti ale continentului nostru. Dintre acestea, īntre peretii stīncosi ai Cheilor Turzii a ramas pīna azi usturoiul salbatic (Allium obliqum), īntīlnit numai īn R.S.S. Turkmena, mararul pasaresc (Ferrula sadleriana), o umbelifera care creste numai īn Cīmpia Panonica.

Usturoiul salbatic (denumit de localnici „ceapa ciorii din cheie") creste pe tancurile calcaroase ale versantilor, dar īl putem vedea si īn crapaturile stīncii, la īnaltimile ametitoare din Peretele Urias, īncīt te miri prin ce minune traieste acolo. El īsi face simtita prezenta prin puternicul miros pe care-l raspīndeste. Cīnd dai cu ochii de el ti se īnfatiseaza ca un smoc de frunze (ca al usturoiului de cultura) dintre care se īnalta o tija purtīnd la capat un buchetel de flori albe-galbui. Pentru faptul ca este foarte rar, el trebuie ferit de distrugere, cu atīt mai mult cu cīt este si comestibil.

Pe platoul de deasupra versantului stīng si vizavi de el, pe Culmea Mīnastirii, drumul ne va fi īngreunat de tufisuri si boschete de alun si cununita. Īn zona „Polmoane'lor" din capatul amonte al Cheilor creste paducelul si porumbarul (Prunus spinosa), o ruda mai departata a macesului. Peste apa, pe versantul drept, cam īn dreptul Fīntīnii Morarului, apare un soi de artar, jugastrul (Acer campestre) folosit cīteodata si ca pom ornamental. Asociat jugastrului si ocupīnd uneori suprafete mai mari apare lemnul cīinesc (Ligustrum vulgare), un neam de aproape al frasinului, deosebit de frumos cīnd este īnflorit si cīnd īsi etaleaza ciorchinii de floare, de culoarea florii de lamīi.

Din timpul perioadelor climatice reci si foarte reci, corespunzatoare celor patru glaciatiuni, s-au pastrat īn interiorul Cheilor o serie de plante alpine, care aici se dezvolta sub altitudinea lor specifica. Dintre ele amintim: ochiul boului (Aster alpinus), piciorul cocosului (Ranunculus oreophilus), banica (Phyteuma orbiculare), cu florile ei albastre atīt de atragatoare, odoleanul de stīnca si strutusorii (Selaginella helvetica).

Perioadelor calde, care au precedat glaciatiunile sau le-au succedat, le-au supravietuit pe stīncile calcaroase urmatoarele plante: scorusul (Sorbus dacica), un fel de arbust, colilia (Stipa eriocaulis), negara (Stipa capillata), paiusul (Festuca vallesiaca), pelinita (Artemisia pontica), trīnjoaica (Ranunculus illyricus), vegetatie specifica zonei de stepa.

Din loc īn loc, acolo unde pravalisul versantilor este īntrerupt de cīte o brīna, īsi īnalta trunchiul contorsionat un arbust pitic — cīrcelul (Ephedra distachya).

Platourile, stīncile calcaroase, cerdacurile pesterilor sīnt acoperite de o patura groasa de ierburi, īntre care o specie de graminee, coada iepurelui (Sesleria rigida), detine īntīietatea. Īmpreuna cu aceasta graminee, pe pajistile de pe culme si īn smocurile crescute pe versanti, mai cresc si alte plante ierboase calcofile si xerofile ca paiusul de stīnca (Festuca saxatilis), negara, colilia etc.

Risipite īntre colturile stīncoase, īsi ridica capetele galbene florile ochelaritei (Biscutella laevigata). Pe stīnci, drumetii sau alpinistii vor vedea sau vor īntīlni pete de culoare care distoneaza cu cenusiul peretelui; sīnt obisnuitii licheni care īnvioreaza roca prin culoarea lor, unii de culoare roz (Verrucarla marmorea), altii galbui aurii (Caloplaca surantiaca) colorīnd ,,Polmoanele" sau cei albiciosi ca petele de var (Caloplaca lactes) aparuti pe Peretii cu Trepte si Pripoane.

Dar ceea ce a facut ca zona Cheilor Turzii sa fie proclamata si rezervatie botanica este prezenta unor plante endemice, ce nu cresc de-cīt aici. Transcriem numele cītorva: o specie de omag (Aconitum callibotryon fissurae), cu flori albastre ce ne retin privirea (este planta otravitoare !), delicatul stīnjenel (Iris gürteleri) īnflorīnd violaceu printre stīnci, o specie de fetica (Valerianella Zoltani), teposul spin zbīrlit, gata sa ne īntepe, īn Alghine (Carduus alghinae) si vulturica (Hieracium substellatum tordanum). Cu ele coabiteaza si cīteva specii endemice carpatine cum sīnt: garofita alba (Dianthus spiculifolius), care ne īncīnta ochii si īn Bucegi, tamīioara (Viola joói) īnrosind cu florile-i sīngerii grohotisurile, si soponelul, ca sa amintim numai cīteva dintre ele.

Toate plantele mentionate aici, alaturi de cele obisnuite, au darul ca prin florile, inflorescentele si tipsiile floricole, de toate culorile, sa ne īnveseleasca ochii si sufletul īn preumblarile noastre.

FAUNA

Pretutindeni, fauna urmeaza īn linii mari distributia zonala a vegetatiei. La fel se īntīmpla si īn spatiul Cheilor Turzii, unde fiecare coltisor de stīnca, ochi de apa, padurea si tufisurile freamata de viata, de la formele cele mai simple pīna la animalele de interes cinegetic. Ochiului iscoditor, interesat, nu-i poate scapa agitatia gīzelor cu aripi, a insectelor zumzaind īn cautarea hranei, preocupate de īngrijirea si perpetuarea speciei.

La ora amiezii, cīnd aerul tremura de caldura, vazduhul se umple de zbīrnīitul libelulelor, care aici plutesc, atīrnate parca de un fir nevazut, aici strabat spatiul cu viteza do fulger. Aceste ,,minielicoptere" sīnt reprezentate īn zona Cheilor Turzii de libelulele comune (Calopterix splendens) sau de tipurile mai rare (Lestes barbarus), toate splendid colorate.

Surori florilor, prin colorit, se misca īn aer fluturi cu aripi de pudra, fluturi foarte rari (Heterogynms, Phybaloptenix, Eublema Suavis) alaturi de alte exemplare banale, oare odihnesc ochii prin zborul lor ezitant, de petala desprīn-sa si cazuta. Frumusetea speciei Phybalopterix caligraphata, prezenta aici, mai poate fi admirata numai īn Iugoslavia, līnga Rijeka, sau īn U.R.S.S., īn Urali.

Datorita faptului ca se constituie īn teritoriu ocrotit, valea rīului Hasdate ofera conditii favorabile dezvoltarii faunei piscicole de talie mica si mijlocie. In adīncul undei reci se īntrec īntre ele: zvīrluga (Cobitis taenia), galbuie pe spate, cu pete marunte negre si avīnd doua-trei dungi īn lungul trupului, si ruda ei — grindelul (Nemachilus barbatulus), la care petele sīnt mai mari, de culoarea frunzelor. Acestora le tin tovarasie boisteanul (Phoxinus phoxinus), la fel de marunt si durduliu, mīndru de ,,ves-mīntul" pe care-l poarta: verde pe spate, stralucitor ca argintul, pe burta; īn focul dragostei culorile i se schimba, spatele devenindu-i albastrui iar burta i se īnroseste; foarte zglobiu, īnoata īn toate partile si cīteodata poate fi vazut depasind obstacole din apa prin salturi, aidoma pastravilor. In marginea apelor, pe linga malurile strajuite de peretii verticali, se furiseaza porcusorii (Gobio gobio) cautīnd adapostul grotelor sau al radacinilor de sub apa. De talie mica, porcusorii sīnt īmpodobiti pe parti de solzisori argintii, iar pe spate sīnt stropiti de-a curmezisul cu peta negre.

Spaima insectelor de tot felul, ca si īn alte parti, o constituie īn rīul Hasdate broasca rosie de munte (Rana temporaria) si broasca rīioasa bruna (Bufo bufo). De pe malurile apei, privind cu atentie ochiurile de apa linistita, vom surprinde ondulīnd perdeaua lichida pe Natorix natorix, sarpele de apa, total inofensiv, dar care poate speria pe cei ce nu-l cunosc (pe cap are doua semilune yalbene si e lipsit de semnul negru zigzagat de pe spate, semn indicīnd speciile de serpi veninosi). Zilele īnsorite scot afara la plaja, pe calcarele din preajma, si comuna sopīrla (Lacerta muralis) care, cīnd e deranjata, dispare īntr-o clipita, facīndu-ne sa tresarim la repezisul miscarilor ei.

De sus de pe tancurile cele mai īnalte vegheaza din loc sau din zbor planat acvila de stīnca (Aquila chrysaetos), exemplar rarissim de pajura, cel moi mare rapitor īnaripat de la noi. Comparativ cu ea, vīnturelul (Falco tinunculus), alt rapitor de zi, este ca un pui. De talia unei tarce, are penele de culoare cenusie cu stropiturile īn lungul pieptului. A primit numele de vīnturel pentru ca se opreste īn aer, ca suspendat, dīnd foarte repede din aripi.

Nici noaptea nu este lipsita de pasari de prada īn Cheile Turzii. Dintre acestea, bufnita sau buha (Bubo bubo) īnfioreaza linistea noptii cu vaierul ei strapungator. Mare cīt un curcan, are īn vīrful capului doua moate si penajul frumos colorat cu alb, galben si brun. Zburīnd, alunecarea ei este atīt de lina īncīt prada nici nu se dezmeticeste cīnd este luata īn gheare.

In perimetrul aerian al Cheilor Turzii, se agita de colo-colo-n zbor tot felul de īnaripate, unele dintre ele fiind raritati avicole, piuind si fluie-rīnd, dīnd viata sonora stīncariei si tufisurilor. In zona abrupta a versantilor zboara, īn cautarea hranei, un exemplar rar si īn zona muntilor īnalti - fluturasul purpuriu (Tichodroma muraria). Putin mai mare decīt o vrabie, are penajul īn culori pastelate, e foarte zglobiu si inspecteaza peretii prapastuiti pentru a-si gasi hrana zilnica.

In ascensiunile noastre vom fi īnsotiti, parca facīndu-ne concurenta, de o alta īnaripata de marimea unui pumn, pe care o putem vedea si īn vaile de abrupt din Bucegi: mierla de piatra sau mierla de stīnca, pe numele latinesc Monticola saxatilis. Vom īntīlni de asemenea, aproape cu invidie, pentru felul de a sta pe verticala peretelui, presura mustacioasa (Emberiza cia) cu un penaj frumos colorat. Versantii Cheilor Turzii mai sīnt īnsufletiti de agitatia pietrarului (Oenanthe oenanthe), cu spatele īn culoarea calcarului, de codrusul de casa, la fel de cenusiu ca si stīnca. Din cīnd īn cīnd, pe deasupra Cheilor mai razbate croncanitul corbului (Corvus corax), si el īn cautare de hrana. Cu penajul de culoarea antracitului, este usor de observat cīnd zboara sau chiar cīnd se odihneste īn vreun copac sau cleant de stīnca. Primavara, adus parca de valul de aer cald, apare si lastunul de stīnca sudic (Apus melba); are un frurnos „frac" pe care-l poarta elegant. O data cu el, din aceeasi familie, soseste si lastunul de stīnca (Apus apus).

La intrarea īn Chei, dupa ce trecem primul pod si ne afundam īn padurice, sīntem luati īn primire de cīntecul si trilurile privighetorii (Luscinia luscinia) ale pitigoiului de livada si ale multor altor zburatoare, toate la fel de gurese.

Grotele, vagaunile si scobiturile stīncii au favorizat cuibarirea porumbelului (Columba livia domestica).

Arealul Cheilor Turzii gazduieste si ofera conditii bune de vietuire multor animale mari, de interes cinegetic. Frecvent apar vulpea (Vulpes vulpes), bursucul (Meles meles), caruia localnicii īi spun si viezure, si care īsi sapa vizuinele īn partea de jos a defileului. Mistretul (Sus scrofa) este cel mai mare animal care poate fi īntīlnit īn regiunea Cheilor Turzii, iar cel mai gratios este caprioara (Capreolus capreolus), infinita mai ales īn zona povīrnisului Emil Pop.

In rīndul carnivorelor de talie mica amintim jderul de stīnca (Mustela foina) si ruda lui, nevastuica (Mustela nivalis). Lastarisurile si desisurile de arbusti de pe Culmea Petresti ofera adapost celui mai fricos animal, iepurele (Lepus europaeus transsilvanycus).

Sub stīncaria Borza, acolo unde se īntinde Padurea Mischiului si īn paduricea de pini pot fi urmarite jocurile si salturile spectaculoase ale veveritei (Sciurus vulgaris).

Din cauza numarului mare de pesteri, īn peretii calcarosi ai Cheilor Turzii s-au pripasit si s-au īnmultit vreo trei specii de lilieci. Una din ele, Myotis myotis, are talia cea mai mare dintre liliecii de la noi din tara. Celelalte specii, liliacul cu potcoava mare si liliacul cu potcoava mica, sīnt mai mici decīt primul, dar la fel de vioi, zigzagīnd vazduhul īn fapt de seara si aducīnd unul din primele semne ale primaverii.

Lumea vegetala si cea animala, dupa cum am vazut, este bine reprezentata īn zona Cheilor Turzii. Ba, mai mult, aici s-au conservat specii din ambele regnuri, din timpuri de mult apuse. Datoria noastra, a drumetilor, a alpinistilor, este aceea de a ocroti, de a īncerca sa le deranjam cīt mai putin si, bineīnteles, atunci vom putea sa le si admiram.

SOLURI

               

Īn strīnsa legatura cu distributia formelor de relief, constitutia geologica, influenta conditiilor bioclimatice si hidrologice dintr-o anumita regiune geografica exista si se dezvolta o gama variata de soluri. Īn functie de forma de relief pe care se formeaza, apar tipurile genetice de sol montan, de deal sau de cīmpie. Aceasta distributie este valabila si īn cazul Cheilor Turzii si a zonelor īnvecinate.

Īn perimetrul montan din nord-vestul Muntilor Trascau, datorita constitutiei mai variate de roci, īnvelisul de sol este mai eterogen. Astfel, aici se evidentiaza solurile brune acide si brune pod-zolite, asociate cu soluri argilo-iluviale brune si brune podzolite, aflate pe unele roci sedimentare.

In cuprinsul Cheilor Turzii īntīlnim aceste tipuri de soluri, pe versantul drept al rīului Hasdate si pe Culmea Petresti, cam de la jumatatea Cheilor īn amonte.

In perimetrul culmilor mijlocii se dezvolta solurile brune si brune galbui, carora li se adauga diferitele faze de erodare, inclusiv regosolurile. Sub stīncaria Borza si īn cadrul padurii Mischiului de pe malul drept al Hasdatelor īntīlnim ades acest tip genetic de sol. Pe seama calcarelor din regiune, a alterarii lor s-a mai format „terra rosa" si rendzinele negre si brune; pe Culmea Mīnastirii, unde au o larga raspīndire, ele sīnt strapunse de blocuri de calcar.

Prezenta solurilor amintite mai sus a favorizat activitatea silvic-pastorala, ele nefiind propice culturilor organizate. Tot īn etajul superior muntos mai apare, de asemenea, solul de pajiste subalpina, īntelenit secundar.

Sub fīnetele umede, neexpuse insolatiei sau expuse putin, ce se īntind mai mult pe versantul drept al cheilor, se formeaza rendzinele rosii, brune si solurile negre argiloase. Existenta lor este legata de natura petrografica a locului si, īn principal, de drenajul apelor de siroire.

Pe malurile rīului Hasdate si aval de intrarea īn Chei putem observa regosolurile diferit erodate, asociate cu roci mobile. De la cabana Cheile Turzii īnspre Turda īncep sa apara asa-zisele soluri de cultura, caracteristice zonei colinare si de cīmpie. Enumeram cernoziomurile cambice (levigate) si cernoziomurile argilo-iluviale ce ocupa suprafete īntinse īn jurul orasului Turda si al orasului Cīmpia Turzii.

Pe rocile salifere din perimetrul cutelor diapire, aflate pe aliniamentul Turda-Someseni-Apahida, īntīlnim restrīns saraturile. In culoarul Ariesului si īn regrunea de captare a afluentilor sai, Iara, Berchisul si Hasdatele, se dezvolta solurile aluviale de lunca, pe care le-am mai īntīlnit la iesirea Hasdatelor din Cheile Turzii.

Folosirea intensiva a resurselor de sol din preajma Cheilor Turzii necesita īn continuare aplicarea masurilor si lucrarilor menite sa previna si sa combata eroziunea solurilor īn, panta. De asemenea, se impun masuri pentru stabilizarea terenurilor afectate de alunecari. Aceste solutii, dincolo de finalitatea lor pentru agricultura si activitatea silvo-pastorala, se īncadreaza īn mentinerea si pastrarea intacta a mediului īnconjurator pentru desfatarea ochilor celor ce vin ca turisti īn acest minunat colt de tara.

PROTECŢIA NATURII sI TURISMUL ĪN CHEILE TURZII

               

Am reunit aceste doua notiuni īn titlul capitolului de fata deoarece am considerat ca īntre ele exista o legatura nemijlocita. Afluxul mare de turisti īntr-un perimetru destul de restrīns, mai ales cīnd aici sīnt ocrotite o sumedenie de specii vegetale si animale rare, poate duce, īn j momentul cīnd acestia nu sīnt avertizati, la stricaciuni ireparabile. De aceea, pledam pentru o atentie si o grija deosebite din partea excursionistilor, fie alpinisti, fie drumeti, īn ocrotirea acestui unic monument al naturii, Cheile Turzii.

Din capitolele precedente ne-am putut forma o idee despre cīt i-a trebuit naturii sa dureze aceasta veritabila „opera de arta" īn care se.ascund si vietuiesc atītea si atītea specii. si nu numai atīt. Īn aceasta zona, cu deosebire īn pesterile din Chei, au ramas urme ale vietii materiale din perioada copilariei speciei umane. De asemenea, arealul Cheilor Turzii a oferit adapost īn vremuri de restriste stramosilor nostri. Astfel de evenimente au fost consemnate la timpul respectiv, īn documentele epocii, unele dintre ele ajungīnd pīna la noi. Prof. Erasmus Iuliu Nyįrįdy ne spune īn lucrarea sa Cheia Turzii ca un document din 1291 emis de la curtea regelui maghiar Andrei al III-lea aminteste de impunatorul defileu al Hasdatelor.

Dar faima Cheilor Turzii a fost data de relieful de exceptie, modelat īn calcare, si de prezenta a 997 de specii vegetale, multe dintre ele raritati la nivel european. Abundenta florei si peisajul remarcabil au polarizat interesul mai multor cercetatori, īnca din anii 1913-1914, botanistul luliu Prodan cerea ca arbustul pitic, cīrcelul, Ephedra distachya, sa fie protejat. Comisia Monumentelor Naturii, īnfiintata īn 1930, a depus eforturi considerabile, prin profesorul botanist Alexandru Borza, ca regiunea Cheilor Turzii sa fie declarata rezervatie naturala, ceea ce s-a si īntīmplat īn anul 1938. Cu o suprafata de 175,5 ha, rezervatia complexa Cheile Turzii a fost inclusa, alaturi de alte 15 rezervatii de la noi din tara, pe lista U.N.E.S.C.O.

Fig01a.jp2

Fig01b.jp2

Deci, o data mai mult, ca romāni, ca locuitori ai acestei tari, datoria noastra este sa pazim si sa ocrotim tezaurul faunistic, floristic si geologic din Cheile Turzii, ca si de oriunde īn alta parte. Turisti fiind sau alpinisti, sa le recomandam celor mai putin umblati acelasi lucru, avertizīndu-i ca totul aici este sub protectia legii, usurīnd astfel sarcina celor desemnati anume sa protejeze rezervatia.

Din practica si din experienta dobīndita de-a lungul anilor se stie ca īn toate zonele montane cei mai mari iubitori ai naturii sīnt alpinistii, care nu permit degradarea sau distrugerea cadrului natural. Grija pentru natura nu trebuie sa se manifeste numai īn cuprinsul Cheilor Turzii, ci si pe parcursul traseelor turistice, descrise īn paginile acestei carti. Calatorind, vom vedea si ne vom bucura de frumuseti singulare, ca acelea din Cheile Turzii, din Cheile Berchisului sau Borzestiului si din multe alte locuri. Ne luam īngaduinta sa propunem parcurgerea traseelor īn ordinea īn care sīnt descrise īn carte. Le-am prezentat astfel tinīnd searna si de lungimea lor, īncīt descoperirea celor mai interesante zone sa se faca gradat.

Timpul de mers a fost estimat foarte larg, luind īn consideratie posibilitatile unei mai mari categorii de turisti. Cei antrenati si alpinistii pot reduce substantial timpul, uneori chiar la jumatatea celui indicat. Toate traseele sīnt marcate cu semnele conventionale de marcaj, universal folosite, din loc īn loc aparīnd si jaloane indicatoare. Plecarile, īn toate excursiile propuse, vor avea loc din fata cabanei Cheile Turzii, aflata aproape de intrarea aval a Cheilor, la o altitudine de 450 m. Ea dispune de 26 de locuri īn camere de 2-5 locuri si de īnca 20 locuri īn cele 10 casute de camping. In dreapta cabanei, cu o terasa frumos amenajata īn fata, se afla bufetul. In perioada anotimpului rece, pe pantele Dealului Alb si ale Dealului Lupului se poate schia; pe Dealul Alb exista si o instalatie de bebischi. In afara de casutele de camping, tot īn apropierea cabanei, īn stīnga ei este amenajat un teren īnchis pentru corturi, care dispune si de grup sanitar.



[1] aparuta la Cluj īn 1936.


loading...




Document Info


Accesari: 4927
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2017 )