Arii Protejate in lume

Este unanim recunoscut pe intreg globul ca ariile protejate sunt printre cele mai eficiente mijloace destinate conservarii biodiversitatii. Astfel, de-a lungul ultimului secol, au fost investite resurse importante pentru constituirea de arii protejate in intreaga lume. Aceste eforturi au avut ca rezultat pentru majoritatea tarilor crearea sau cel putin planificarea unui sistem national de arii protejate.

In prezent exista in lume peste 1388 de titluri care desemneaza arii protejate, fiecare dintre ele fiind desemnata prin lege la nivel national.

Se pot gasi astfel arii protejate care au denumiri diferite, dar care au acelasi scop, cum ar fi: rezervatie naturala stricta in Bhutan; rezervatie pentru managementul naturii in Bahamas; rezervatie naturala in Ontario - Canada; rezervatie naturala nationala in Cehia; rezervatie naturala marina in Indonesia; arie pentru conservarea naturii in Japonia si rezervatie naturala stricta in Sri Lanka, dar toate reprezentand acelasi lucru, si anume o Rezervatie Strict Protejata - categoria I-a conform  IUCN.

De asemenea acelasi titlu al unei arii protejate poate implica obiective de mangement si caracteristici foarte diferite in tari diferite. Exemplul clasic este dat de larg utilizata denumire de Parc National, care a inceput sa fie uzitata odata cu infiintarea Parcului National Yellowstone in anul 1872. Astfel, in timp ce in multe parti ale lumii (America, Africa, Asia de Sud si Sud-Est, Australia si Noua Zeelanda) parcurile nationale sunt mari teritorii naturale, in Europa se gasesc arii protejate care poarta denumirea de parc national dar in care interventia omului este evidenta, cum ar fi toate cele 11 parcuri nationale din Anglia si Tara Galilor, majoritatea parcurilor nationale din Germania si  Parcul National Cevennes din Franta.

Eliminarea acestor diferente de terminologie se poate face doar utilizand sistemul IUCN de clasificare care se bazeaza pe principalul obiectiv de management al ariei protejate. Se folosesc astfel 6 categorii pentru ariile protejate care implica si o gradatie a interventiei umane, variind de la o interventie umana nula proprie categoriilor Ia/Ib pana la o interventie umana de un nivel mai ridicat in cazul categoriei V. Categoria VI este singura care a fost adaugata ulterior, astfel incat din punctul de vedere al interventiei umane se intercaleaza intre categoriile III si IV. Oricum, toate categoriile sunt la fel de importante si relevante pentru conservarea biodiversitatii.

Colectarea datelor referitoare la ariile protejate din intreaga lume a fost initiata de catre IU 414j99e CN prin comisia sa "Comisia pentru Parcuri Nationale si Arii Protejate" (CNPPA) ca raspuns la doua rezolutii ale Natiunilor Unite care recunosc importanta ariilor protejate si care a condus la realizarea primei liste a ariilor protejate (World List of National Parks and Equivalents Reserves -1961/1962). In 1981, CNPPA a constituit Protected Areas Data Unit care a devenit parte a World Conservation Monitoring Centre (Centrul Mondial pentru Monitorizarea Conservarii) care mentine o baza de date a ariilor protejate din intreaga lume.

Baza de date a ariilor protejate realizata de catre World Conservation Monitoring Centre contine 30,350 de inregistrari de arii protejate recunoscute de catre IUCN, 13,915 de inregistrari ale unor arii care nu sunt recunoscute de catre IUCN si alte 16,288 de arii protejate care au un statut incert. Baza de date se actualizeaza periodic, aproximativ la fiecare trei ani pentru a asigura producerea unei noi editii a Listei cu Arii Protejate a Natiunilor Unite.

Prin integrarea datelor specifice acestui numar impresionant de arii protejate a rezultat urmatoarea analiza, care in limita erorilor acceptate defineste intr-o anumita masura situatia ariilor protejate la nivel global.

Reteaua mondiala a ariilor protejate cuprinde 30,350 de arii protejate care se intinde pe o suprafata de 13,232,275 km˛ ce reprezinta 8.83% din suprafata terestra a globului. Oricum acest procentaj trebuie considerat cu precautie deoarece poate fi mai mare cu peste un procent datorita numarului mare de arii protejate marine sau care au in componenta teritorii marine. Aceasta retea a ariilor protejate pare a fi foarte intinsa dintr-o perspectiva globala, insa are foarte multe goluri la nivel national.

Ariile protejate sunt considerate adesea insule naturale intr-un ocean al dezvoltarii, astfel cu cat acestea au o suprafata mai mare cu atat ele sunt mai protejate de presiunile exterioare. Situatia actuala releva faptul ca 17,892 (59%) de arii protejate au o suprafata mai mica de 1,000 ha care totalizeaza o suprafata de 28,713 km˛ care inseamna doar 0.2% din suprafata totala a ariilor protejate. In schimb doar 1,673 (6%) din ariile protejate depasesc 1,000 km˛ dar care totalizeaza 11.56 mil. km˛ , adica 87% din suprafata totala a ariilor protejate.

Distributia ariilor protejate functie de obiectivele de management ale acestora, bazata pe categoriile IUCN (Tabelul 2.1), arata preocuparile la nivel global pentru diferitele scopuri ale ariilor protejate.

Tabel 2.1

Distributia ariilor protejate functie de obiectivele de management ale acestora

Este evident din tabel ca intreg spectrul serviciilor oferite de catre ariile protejate este foarte bine reprezentat la nivelul retelei globale a ariilor protejate. Exceptie face totusi Categoria III IUCN - Monumente ale Naturii, care este mai putin aplicata, ceea ce invita la reflectii asupra rolului limitat ce se atribuie conservarii trasaturilor naturale specifice.

Categoria IV este cea mai numeroasa dintre categoriile aplicate, cuprinzand peste o treime din totalul ariilor protejate,ceea ce indica importanta managementului activ si a interventiilor in mentinerea biodiversitatii, acestea fiind insa printre cele mai mici arii ca suprafata.

O alta categorie care apare cu o frecventa ridicata este Categoria V, dar care in ciuda rolului important pe care il au "peisajele protejate" pentru conservarea biodiversitatii in special in Europa si America de Nord, acestea sunt  printre cele mai mici arii.

Cele mai mari ca suprafata sunt Categoriile II - Parc national si VI - Arie protejata cu resurse gestionate, ceea ce reflecta rolul acestora in protectia unor intregi ecosisteme naturale.Putine la numar, ele totalizeaza 57% din reteaua globala a ariilor protejate datorita suprafetei lor foarte mari care este adesea mai mare cu un ordin de marime decat celelalte tipuri de arii protejate.

Ariile strict protejate - Categoria Ia sunt numeroase si tind sa aiba o suprafata mica. O parte dintre acestea sunt zone centrale in cadrul zonarii functionale a unor arii protejate mai mari cum sunt parcurile nationale, dar totusi foarte multe sunt zone izolate.

Categoria Ib - Arie naturala salbatica sunt mai putin numeroase dar prin definitie au o suprafata foarte mare care contribuie semnificativ la suprafata totala a retelei globale a ariilor protejate. Acest tip de arie protejate sunt intalnite in special pe teritoriile vaste din America de Nord si Asia de Est si mult mai putin in celelalte regiuni ale globului.

Din punctul de vedere al reprezentarii tuturor biom-urilor (conform clasificarii biogeografice a lui Udvardy) in cadrul retelei globale a ariilor protejate (Tabelul 2.2), trebuie subliniat ca foarte multe dintre biom-uri au ramas reprezentate sub pragul de 10% admisibil pentru protectia eficienta a acestora conform cu prevederile adoptate la al-IV-lea Congres Mondial al Parcurilor.

Tabelul 2.2

Reprezentarea biom-urilor în cadrul retelei globale a ariilor protejate

Tabelului 2.3

Ariile protejate sunt distribuite functie de marile zone geografice

Pe baza setului de date existente si admitand erorile generate de lipsa unor informatii de mare importanta (cum ar fi absenta informatiilor despre suprafata a 75% din totalul de 30,350 de arii protejate cunoscute), se pot trage urmatoarele concluzii:

reteaua globala a ariilor protejate ocupa o suprafata relativ mare care continua sa creasca.Numai in cateva regiuni (Africa de Est/Sud, America de Nord, Caraibe si Pacific) exista unele semnale privind declinul ratei de crestere a auprafetei ariilor protejate.

numarul ariilor protejate marine este foarte limitat in comparatie cu numarul ariilor protejate terestre.

exista o preponderenta a ariilor protejate cu suprafata mica fata de cele cu suprafata mare ceea ce pune in pericol integritatea acestora.

o lipsa a aplicarii tuturor categoriilor IUCN in unele regiuni, limitand astfel beneficiile date de fiecare tip de arie protejata in parte.

neatingerea obiectivului privind reprezentarea tuturor biom-urilor in cadrul retelei globale a ariilor protejate.

exista inca o majoritate a tarilor care au mai putin de 10% din teritoriul lor declarat ca arii protejate si 20% din tari cu mai putin de 1% din teritoriu - arii protejate.

Monitorizarea cresterii retelei globale a ariilor protejate, distributia lor si obiectivele de management ale acestora sunt vitale, dar este la fel de important de cunoscut starea reala in care se gaseste o anumita arie protejata si mai ales cat este de eficient managementul ariei protejate.

Multe arii protejate exista doar prin legea de constituire (doar pe hartie), dar in realitate in teren exista foarte putin din ceea ce scria pe hartie, in schimb se pot identifica activitati de braconaj, pasunat intensiv, cultivare sau se gasesc asezari umane, drumuri..

Astfel este foarte important ca odata ce aria protejata a fost constituita sa se focalizeze toate resursele pentru a asigura un mangement eficient al ariei.

Pentru a rezolva problema "eficientei managementului", denumita adesea "sindromul parcurilor de hartie" (paper park syndrom), Comisia IUCN-ului - World Commission on Protected Areas (WCPA) a stabilit un Departament pentru Eficienta Managementului (Task Force on Management Effectiveness).

De asemenea se anticipeaza ca viitoarele editii ale Listei Ariilor Protejate a Natiunilor Unite va include indicatori privind eficienta managementului.

In acelasi timp, informatiile valabile referitoare la nivelul fondurilor alocate si a stafului angajat pentru arii protejate indica faptul ca resursele alocate sunt inadecvate pentru ceea ce presupune un management eficient.

Un sondaj global realizat de catre WCMC arata ca in 1993 investitiile facute au fost in medie de 776 $ / km˛, variind de la 57 $ / km˛ in America de Sud pana la 11,552 $ / km˛ in Asia de Est (exclusiv China).

De asemenea tarile dezvoltate au cheltuit pentru arii protejate in medie 1687 $ / km˛, cu aproape un ordin de marime mai mult decat tarile mai putin dezvoltate care cheltuiesc 161 $ / km˛, cu toate ca din punctul de vedere al valorii biodiversitatii comparatia este inversa.

In  ceea ce priveste marimea personalului care administreaza ariile protejate diferenta este mult mai mica, de la 27,3 oameni / 1 000km˛ in tarile dezvoltate la 22,6 oameni / 1000km˛ in tarile mai putin dezvoltate, dar diferenta se face intre investitiile care se fac in echipamentul necesar staffului si care asigura eficienta activitatilor de protectie.

Arii Protejate in Romania

Romania are un capital natural deosebit de divers. Acest fapt se datoreaza in parte conditiilor fizico-geografice care includ munti, campii, retele hidrografice majore, zone umede si unul din cele mai vaste sisteme de delta ale Europei (Delta Dunarii). De asemenea, datorita pozitiei geografice a Romaniei, flora si fauna prezinta influente asiatice dinspre nord, mediteraneene dinspre sud si componente continental europene dinspre nord-vest. In sfarsit, relativa stabilitate a populatiei in ultimii 60 de ani, lipsa mecanizarii in sectorul forestier si dezvoltarea economica redusa au determinat o exploatare mai redusa a resurselor decat in majoritatea altor zone din Europa. Rezultatul general consta in diversitatea florei si faunei, inclusiv in existenta unor populatii de lupi, ursi, capre negre si rasi, care sunt considerate ca fiind printre cele mai mari din Europa, precum si in existenta unor extinse habitate forestiere si alpine nealterate, asociate lantului muntos al Carpatilor. Astfel valoarea capitalului natural al Romaniei a impus de-a lungul timpului luarea unor masuri de protectie a naturii. Analiza istorica a masurilor de protectie a naturii prin intermediul ariilor protejate releva urmatoarele etape:

Perioada 1928-1944

Este o perioada de pionerat privind conservarea naturii si ariile protejate in Romania in care primul pas a fost facut in anul 1928 cand la Cluj a avut loc primul congres al naturalistilor din Romania, unde la propunerea lui Emil Racovita a fost adoptata o hotarare privind elaborarea legii referitoare la protectia naturii in Romania. Astfel, in 1930 apare legea nr. 213 pentru protectia monumentelor naturii din Romania. Pe baza acestei legi se infiinteaza "Comisiunea Monumentelor naturii", apoi sunt declarate prin lege (Jurnalul Consiliului de Ministri) primele monumente ale naturii in 1931 (floarea de colt si nufarul termal) si primul parc national in 1935 (Parcul National Retezat). Sintetizand, in aceasta perioada, sunt puse sub ocrotire prin "Jurnale ale Consiliului de Ministri" 36 de teritorii ca rezervatii naturale, parc national, monumente ale naturii,  insumand o suprafata de 15.000 ha.

Totusi datorita eforturilor specifice inceputurilor accentul a fost pus numai pe realizarea unui cadru legislativ si institutional incipient si pe constituirea unui numar limitat de arii protejate si aproape deloc pe administrarea ariilor protejate constituite.

Perioada 1944-1989

Dupa 23 august 1944 masurile de protectie a naturii s-au bazat pe eforturile institutionale facute inainte de razboi de oameni de stiinta de renume cum au fost Al. Borza sau Emil Racovita. In 1972 numarul ariilor protejate constituite a crescut la 190 de obiective insumand aproape 100.000 ha. Din pacate masurile de protectie se rezumau numai la declararea de arii protejate si aproape deloc la administrarea acestora, acestea confruntandu-se cu pericole din ce in ce mai mari. Astfel investitiile alocate amenajarilor, pazei si masurilor practice de ocrotire ale ariilor protejate erau sporadice si nu depaseau suma de 500.000 de lei pe intreaga tara la nivelul anului 1972. Totodata, desi cresterea cantitativa a teritoriilor a fost insemnata, totusi suprafata protejata reprezenta in 1972 doar 0.0042% din teritoriul tarii, procent care nu acoperea nici pe departe intreaga diversitate specifica si ecologica a tarii. Astfel s-au facut proiecte de catre institute de cercetare pentru constituirea de alte arii protejate mari - parcuri nationale (Apuseni, Calimani, Ceahlau, Bucegi, Piatra Craiului, Cozia, Valea Cernei, Cheile Bicazului, Rodna) dar care nu s-au concretizat, si de asemenea a urmat o perioada in care s-au infiintat un numar mare de arii protejate cu suprafata mai mica (rezervatii naturale) prin intermediul unor HCM-uri si Decrete, cat si initiative legislative la nivel judetean. De multe ori initiativele locale pentru constituirea ariilor protejate s-au facut din "patriotism local" ci nu doar din considerente bazate pe valoarea naturala a zonelor respective. Totodata se repeta vechea meteahna a ariilor protejate romanesti, si anume acestea erau doar constituite dar nu si gospodarite.

Din punct de vedere legislativ in anul 1973 s-a adoptat Legea nr. 9 (Legea Mediului) in care sunt incluse si prevederi legate de protectia rezervatiilor si monumentelor naturii si de asemenea "sunt trasate sarcini ce revin organelor centrale si locale...", dar alaturi de aceasta lege cadru nu s-a mai adoptat o lege specifica pentru ariile protejate care sa reglementeze administrarea acestora, asa cum s-a intamplat in Polonia sau Cehoslovacia, tari care aveau parcuri nationale cu administratie propie.

In aceasta perioada s-au produs si primele recunoasteri internationale ale valorii ariilor protejate romanesti, cand in 1979, Retezatul si Pietrosul Rodnei au fost recunoscute ca Rezervatii ale Biosferei sub auspiciile programului UNESCO - Man and Biosphere (MAB). Dar nici macar aceasta recunoastere internationala nu a condus la o administrare a acestor arii protejate.

Perioada 1990 - prezent

Odata trecuta perioada comunista se astepta o deschidere si o eficienta mai mare in ceea ce priveste realizarea unei retele nationale a ariilor protejate care sa acopere intreaga diversitate a ecosistemelor la nivelul tarii dar si masuri concrete in plan legislativ si institutional care sa asigure un management eficient al ariilor protejate. Dar rezultatele au dovedit ca aceste deziderate sunt foarte greu de atins.

Una dintre dificultati a fost legata de interpretarea diferita de catre diversi factori de decizie a masurilor ce trebuiesc intreprinse privind protectia naturii, pe fondul unei indecizii a autoritatii centrale de mediu - Ministerul Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului, in cadrul caruia abia dupa 1997 s-a constituit o Directie de Conservare a Biodiversitatii care sa planifice si sa coordoneze toate activitatile referitoare la conservarea naturii in arii protejate.

Ca o prima masura, in anul 1990, MAPPM da Ordinul nr. 7 privind constituirea unui numar de 13 parcuri nationale intre care Parcul National Retezat era deja constituit, ordin care provoaca o oarecare confuzie deoarece se refera doar la suprafetele de fond forestier din parcurile nationale ci nu si la suprafetele ce contin goluri alpine. Suprafetele declarate in fond forestier erau foarte mari intinzandu-se si in zone in care se desfasurau activitati economice de exploatarea lemnului, care nu puteau fi stopate brusc si de asemenea cuprindeau si asezari umane. Din aceasta cauza acest ordin a primit multe contestari iar indrumarile tehnice pentru punerea in practica a ordinului au fost blocate.

O alta recunoastere internationala a valorii capitalului natural din Romania a reprezentat-o desemnarea Deltei Dunarii in 1991 ca sit Ramsar si ca sit al Patrimoniului Natural Mondial pentru 50% din suprafata sa. De asemenea in 1992 este recunoscuta ca Rezervatie a Biosferei. Exista astfel paradoxul ca Delta Dunarii sa fie recunoscuta ca arie protejata mare la nivel international, iar la nivel national sa nu fie recunoscute decat anumite zone ca rezervatii naturale. Astfel, cu titlu exceptional, Delta Dunarii este recunoscuta ca Rezervatie a Biosferei prin H.G 248 / 1994. Totodata din 1994 a inceput derularea unui proiect GEF (Fondul Global de Mediu) pentru constituirea administratiei parcului si realizarea planului de management. Dar din pacate Delta Dunarii a ramas pana in prezent singura arie protejata cu administratie proprie.

Ca urmare a faptului ca Romania a aderat la Conventia pentru Diversitatea Biologica (Rio), in 1996 s-a realizat cu asistenta financiara a Bancii Mondiale "Strategia nationala si planul de actiune pentru conservarea diversitatii biologice si utilizarea durabila a componentelor sale in Romania" care planifica pe termen scurt, mediu si lung activitatile care trebuiesc intreprinse in Romania. Din pacate aceasta strategie nu s-a bazat pe o evaluare facuta recent pentru capitalul natural al Romaniei, singurele informatii mai recente fiind date de un studiu terminat in 1994 privind Ecoregiunile Romaniei, care clasifica functie de tipul solului si covorul vegetal principalele regiuni ale tarii, fiind identificate astfel 22 de Ecoregiuni.

In 1995 a fost adoptata Legea Mediului nr. 137 care cuprinde prevederi legate de conservarea naturii si ariile protejate si totodata recunoaste toate ariile protejate declarate anterior prin orice lege, ordin, hotarare, decizie.

    Astfel in prezent, Reteaua Nationala de Arii Protejate include un numar de 579 de arii protejate (intre care 13 parcuri nationale) ce reprezinta 4.8% din teritoriul Romaniei (1.140.590 ha). Trei dintre acestea sunt recunoscute international ca Rezervatii ale Biosferei in cadrul Programului UNESCO - MAB, si anume: Retezat, Pietrosul Rodnei si Delta Dunarii. Ultima este de asemenea inscrisa pe lista Patrimoniului Natural Mondial si pe lista Ramsar, a zonelor umede de importanta internationala.

Din pacate aceasta Retea Nationala a Ariilor Protejate este doar o "retea pe hartie" ci nu una pentru care sa existe planuri de mangement si care sa fie administrata eficient. Cu exceptia Deltei Dunarii, restul parcurilor nationale sufera de asazisul "paper park syndrom" adica parcuri care nu sunt decat infiintate pe hartie.

Totusi pentru majoritatea ariilor protejate constituite in fond forestier, Romsilva, prin filialele teritoriale asigura managementul forestier, dar care doar in putine cazuri corspunde viziunii ecologilor. Trebuie recunoscut faptul ca anumite arii protejate au fost protejate datorita interventiei silvicilor, dar in orice caz managementul acestora a fost doar unilateral -forestier. Si cum nu toate ariile protejate sunt in totalitate in fond forestier, exista mari conflicte intre toate institutiile cu expertiza in domeniu (ICBIOL, Romsilva, Academia Romana, ICAS) datorita punctelor de vedere diferite asupra managementului ariilor protejate.

De asemenea trebuie recunoscut faptul ca majoritatea ariilor protejate din Romania s-au autoconservat in conditiile in care interventiile umane asupra acestora a fost in regimul trecut minim sau inexistent. Dar, la fel de bine exista nenumarate exemple in care arii protejate au fost pur si simplu distruse, cu toate ca inca mai figureaza ca existente.

Totodata se poate observa ca in ultimul timp tot mai multe organizatii neguvernamentale si-au adus intr-o oarecare masura aportul in protejarea unor arii protejate, chiar daca nivelul profesional al acestora nu este la asteptarile specialistilor. Dar este la fel de adevarat ca in Romania nu exista persoane specializate in domeniu, ci numai in domenii colaterale, fapt pentru care exista mari conflicte de idei intre silvici, biologi, ecologi s.a.

In acest context Guvernul Romaniei a solicitat acordarea unei noi finantari din partea Fondului Global de Mediu (GEF) pentru conceperea si punerea in practica a unui proiect privind "Mangementul Integrat si Conservarea Ariilor Protejate in Romania".

Scopul principal al  proiectului GEF este intarirea capacitatii de pregatire si implementare a planurilor de management al ariilor protejate la nivel local si national.

La nivel national se va acorda sprijin pentru realizarea si intarirea cadrului institutional necesar, pentru adoptarea atat de necesarei legi a ariilor protejate si intarirea cadrului legislativ, pentru pregatirea resursei umane si de asemenea exista o componenta de participare publica si de pupularizare a ideii de conservare a naturii si a ariilor protejate.

La nivel local se vor realiza planurile de mangement si se vor constitui administratii (structuri de mangement) pentru trei arii protejate: Parcul National Retezat, Parcul Natural Bucegi-Piatra Craiului (obtinut prin insumarea a doua zone care in mod obisnuit erau nominalizate distinct ca doua parcuri nationale), Rezervatia de Zimbri Vanatori-Neamt (creata pentru reintroducerea zimbrului in stare de libertate), aceste trei zone urmand sa devina modele pentru replicarea structurilor de management si pentru alte arii protejate.

Acest proiect a fost demarat la sfarsitul anului 1999.

Deci in prezent pentru ariile protejate din Romania se ofera o noua sansa pentru a rezolva atat de complexele probleme legate de ariile protejate cum ar fi:

o evaluare corecta a capitalului natural al tarii

constituirea unei retele de arii protejate care sa acopere intreaga varietate a ecosistemelor din tara

administrarea eficienta a ariilor protejate pe baza unor planuri de managent si prin intermediul unor administratii ale ariilor protejate.

CATEGORII DE ARII PROTEJATE DIN ROMANIA

Noua Lege a Ariilor Protejate (nr. 5/2000) instituie un numar de 10 categorii de arii protejate, din care cinci categorii de nivel national (corespunzatoare categoriilor I-V definite de normele Uniunii Internationale pentru Conservarea Naturii - IUCN) si cinci categorii speciale stabilite prin conventii internationale specifice. In aceste categorii vor fi incadrate pe viitor atit ariile protejate existente, cit si cele ce se vor institui de acum incolo. Dar sa vedem pe scurt care sunt aceste categorii, reproducind in extras cele mai importante prevederi din lege:

1) REZERVATII STIINTIFICE

Rezervatiile stiintifice sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor habitate naturale terestre si/sau acvatice, cuprinzind elemente reprezentative de interes stiintific sub aspect floristic, faunistic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic sau de alta natura.

2) PARCURI NATIONALE

Parcurile nationale sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor esantioane reprezentative pentru spatiul biogeografic national cuprinzind elemente naturale cu valoare deosebita sub aspect fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic, sau de alta natura, oferind posibilitatea vizitarii in scopuri stiintifice, educative, recreative si turistice.

3) MONUMENTE ALE NATURII

Monumente ale naturii sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor elemente naturale cu valoare si semnificatie ecologica , stiintifica, peisagistica deosebite, reprezentate de specii de plante sau animale salbatice rare, endemice sau amenintate cu disparitia, arbori seculari, asociatii floristice si faunistice, fenomene geologice - pesteri, martori de eroziune, chei, cursuri de apa, cascade si alte manifestari si formatiuni geologice, depozite fosilifere, precum si alte elemente naturale cu valoare de patrimoniu natural prin unicitatea sau raritatea lor.

4) REZERVATII NATURALE

Rezervatiile naturale sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor habitate si specii naturale importante sub aspect floristic, faunistic, forestier, hidrologic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic.

5) PARCURI NATURALE

Parcurile naturale sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor ansambluri peisagistice in care interactiunea activitatilor umane cu natura de-a lungul timpului a creat o zona distincta, cu valoare semnificativa peisagistica si/sau culturala, deseori cu o mare diversitate biologica.

6) REZERVATII ALE BIOSFEREI

Rezervatiile biosferei sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor zone de habitat natural si a diversitatii biologice specifice. Rezervatiile biosferei se intind pe suprafete mari si cuprind un complex de ecosisteme terestre si/sau acvatice, lacuri si cursuri de apa, zone umede cu comunitati biocenotice floristice si faunistice unice, cu peisaje armonioase naturale sau rezultate din amenajarea traditionala a teritoriului, ecosisteme modificate sub influenta omului si care pot fi readuse la starea naturala, comunitati umane a caror existenta este bazata pe valorificarea resurselor naturale pe principiul dezvoltarii durabile si armonioase.

7) ZONE UMEDE DE IMPORTANTA INTERNATIONALA

Zonele umede de importanta internationala sunt acele arii naturale protejate al caror scop este de a se asigura protectia si conservarea siturilor naturale cu diversitatea biologica specifica zonelor umede.

8) SITURI NATURALE ALE PATRIMONIULUI NATURAL UNIVERSAL

Siturile naturale ale patrimoniului natural universal sunt acele arii naturale protejate al caror scop este ocrotirea si conservarea unor zone de habitat natural in cuprinsul carora exista elemente naturale a caror valoare este recunoscuta ca fiind de importanta universala.

9) ARII SPECIALE DE CONSERVARE

Ariile speciale de conservare sunt acele arii naturale protejate al caror scop este de a conserva, mentine si, acolo unde este cazul, de a readuce intr-o stare de conservare favorabila habitatele naturale si/sau populatiile speciilor pentru care situl este desemnat. Ariile naturale de conservare sunt special desemnate pentru conservarea tipurilor de habitate naturale si a habitatelor speciilor mentionate in anexele nr. 2 , 3 si 4 ale Legii.

10) ARII DE PROTECTIE SPECIALA AVIFAUNISTICA

Ariile de protectie speciala avifaunistica sunt acele arii naturale protejate al caror scop este de a conserva, mentine si acolo unde este cazul de a readuce intr-o stare de conservare favorabila habitatele specifice desemnate pentru protectia speciilor de pasari migratoare salbatice, mai ales a celor mentionate in anexele 3 si 4 ale Legii.

Situatia ariilor naturale protejate si a monumentelor naturii din România

Suprafata totala a ariilor naturale protejate din Romania, incluse in Legea nr. 5/2000 privind amenajarea teritoriului national, sectiunea a III-a, zone protejate este de 1.234.710 ha, adica 5,18% din suprafata tarii.Situatia este prezentata in tabelul 5.4.

Potrivit Ordonantei de urgenta nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice, in tara noastra sunt acceptate urmatoarele categorii de arii naturale protejate, definite in functie de obiectivele de management atribuite:

rezervatie stiintifica;

rezervatie naturala;

parc national;

parc natural;

monument al naturii;

rezervatie a biosferei;

zona umeda de importanta internationala (sit Ramsar);

sit al patrimoniului mondial natural.

Rezervatiile biosferei, parcurile naturale si nationale (tabelul 5.5 si figura ) însumeaza o suprafata de 1.132.176 ha (incluzand si un numar de 134 rezervatii naturale si monumente ale naturii cu o suprafata de 129.643 ha).

Tabel 5.5

Situatia Parcurilor Nationale, Naturale si a Rezervatiilor Biosferei

(conform legii 5/2000)

(Date furnizate de MAPM)

De asemenea, au fost declarate alte 693 rezervatii naturale si monumente ale naturii cu o suprafata de 102,434 ha in plus fata de cele 134 continute in interiorul parcurilor nationale, naturale si rezervatiilor biosferei (tabelul 5.6 si figura

Tabel 5.6

Rezervatii Stiintifice, Naturale si Monumente ale Naturii

(conform Legii 5/2000)

(Date furnizate de MAPM)

* care nu sunt incluse in parcuri nationale, naturale si rezervatii ale biosferei
** din care incluse in parcuri nationale, naturale si rezervatii ale biosferei

Din reteaua nationala de arii naturale protejate (tabelul 5.7 si reprezentate grafic in figura ) Delta Dunarii se distinge, atat ca suprafata (580.000 ha), cat si ca nivel al diversitatii biologice, avand triplu statut international:

Rezervatia Biosferei Delta Dunarii;

• Sit Ramsar (zona umeda de importanta internationala),
• Sit al Patrimoniului Mondial Natural si Cultural.

Fig. 5.1 Parcurile naturale si nationale

Fig. 5.2  Rezervatiile biosferei, parcurile naturale si nationale din România

In anul 2000, datorita starii favorabile de conservare in care afla sistemele ecologice si speciile din Delta Dunarii, Consiliului Europei a acordat Diploma Europeana acestei rezervatii.

In momentul de fata, peste jumatate din suprafata totala a ariilor protejate din Romania au structuri proprii de administrare.

Desi 51% din suprafata totala a ariilor protejate din Romania beneficiaza la aceasta ora de structuri proprii de administrare, aceste administratii nu sunt desemnate decat pentru trei arii naturale protejate, conform tabelului 5.8.

Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii, infiintata prin Legea 82/1993, pe perioada 1994 - 2000 a fost consolidata cu suportul tehnic si financiar al Bancii Mondiale - prin intermediul GEF (4,5 milioane USD) si al Guvernului Romaniei (450.000 USD).

Tabelul 5.7

Situatia ariilor protejate in Romania

(Date furnizate de MAPM)

Tabelul 5.8

(Date furnizate de MAPM)

O componenta a proiectului privind "Managementul conservarii biodiversitatii", care a inceput in 1999 si se va finaliza in 2004,o constituie infiintarea si consolidarea structurilor administrative pentru Parcul National Retezat si Parcul National Piatra Craiului. Suportul financiar pentru acest proiect este asigurat de Banca Mondiala, prin intermediul GEF, (5,5 milioane USD), de Guvernul Romaniei (2,4 milioane USD) si de Regia Nationala a Padurilor (0,9 milioane USD).

In anul 2000, prin inceperea derularii proiectelor LIFE, s-au demarat actiunile pentru stabilirea planurilor de management si, ulterior, pentru infiintarea unor administratii pentru Balta Mica a Brailei (LIFE99/RO/006400/Planul de management integrat pentru "Insula Mica a Brailei") si pentru rezervatia naturala Mlastina de la Satchinez (LIFE99/RO/006394/Conservarea habitatului natural umed "Mlastina de la Satchinez").

In lipsa structurilor administrative proprii, asupra celorlalte arii naturale protejate se exercita de la an la an o crestere accelerata a presiunii antropice, materializata in special prin:

extinderea intravilanului in zonele din imediata vecinatate sau chiar in interiorul ariilor naturale protejate, tintind spre dezvoltarea si realizarea ulterioara a unor constructii sau chiar statiuni turistice;

• supraexploatarea resurselor naturale, prin pasunat neadecvat si suprapasunat, defrisari ilegale, braconaj, turism necontrolat etc.;
• administrarea defectuoasa a facilitatilor turistice deja existente in interiorul acestor arii naturale protejate, generand in special cantitati impresionante de deseuri;
• nerespectarea regimului de protectie, ca urmare a lipsei demarcarii in teren a limitelor si a zonelor tampon ale ariilor naturale protejate.

In cadrul Programului de dezvoltare regionala sustinut de Consiliul Europei, in scopul aplicarii Strategiei paneuropene de conservare a diversitatii biologice si peisagere, Romania, Republica Moldova si Ucraina, au incheiat in anul 2000 Acordul privind realizarea rezervatiei transfrontiera "Delta Dunarii si zona inferioara a raului Prut".

In anul 2000, Romania a initiat impreuna cu Bulgaria, Republica Moldova si Ucraina crearea "Coridorului Verde al Dunarii", care reprezinta o retea ecologica de nivel regional in Lunca Dunarii. In acest sens s-a derulat un studiu prin care s-au stabilit zonele din sectorul romanesc care sa faca parte din acest coridor ecologic.

Suprafata totala este de 870 000 ha, din care:

713 385 ha le reprezinta ariile naturale protejate:

• Parcul National Portile de Fier: 115 656 ha
• Rezervatia Ciuperceni-Desa: 200 ha
• Balta Mica a Brailei: 17 529 ha
• Rezervatia Biosferei Delta Dunarii: 580 000ha

20 446,6 ha zonele umede ce nu au statut de arie naturala protejata:

Lunca Dunarii intre Ciuperceni-Rast: 2590 ha

Ostrovul Mare-Ostrovul Turcesc: 229,1 ha

Ostrovul Arcalia: 26,5 ha

Ostrovul Pietris: 40 ha

Ostrovul Vana: 105 ha

Sectorul Dunare km 587-636,1: 4863 ha

Ostroavele Cama-Dinu: 196 ha

Lacul Bugeac: 1400 ha

Lacul Oltina: 2509 ha

Lacul Marleanu: 550 ha

Lacul Vederoasa: 230 ha

Lacul Baciu: 200 ha

Lacul Hazarlac: 268 ha

Balta Peceneaga: 40 ha

Elesteele Turcoaia: 310 ha

Lacurile Sarat si Slatina: 150 ha

Lacul Jijila: 2500 ha

Ostrovul Fundu Mare: 1899 ha

Balta Macin-Smardan: 230 ha

Lacul Brates: 211 ha

• 161 883 ha sunt propuse pentru reconstructie ecologica:

Complexul Sesul Blahnitei-Ostrovul Corbului: 1981 ha

Garla Mare-Salcia: 1681 ha

Incinta Bistret-Nedelea-Jiu: 1080 ha

Complexul amenajat Potelu: 23330 ha

Complexul menajat Suhaia: 17490 ha

Complexul amenajat Greaca: 33819 ha

Ostrovul Calarasi-Raul: 13050 ha

Complexul amenajat Crapina: 10000 ha

Complexul amenajat Pardina: 27052 ha

Zona Prutului inferior: 32400 ha.