Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























MEDIUL DE VIATǍ AL POPULATIEI

Ecologie






MEDIUL DE VIAŢǍ AL POPULAŢIEI

Populata biologicǎ, ca orice sistem deschis capabil de a se autoregla, se aflǎ într-un intim si permanent contact cu mediul sǎu de viatǎ de care este direct dependentǎ prin cer 12512x2320m intele de hranǎ si energie, prin ocuparea unui spatiu specific, prin eliminarea de deseuri rezultate din metabolismul indivizilor etc. Prin mediul de viatǎ al unei populatii biologice se întelege ansamblul material ( ca masǎ sau energie) din spatiul de existentǎ al acesteia, excluzând indivizii care o compun în diferitele lor manifestǎri inclusiv ca forme de rezistentǎ sau germeni.

Pe de o parte, mediul unei populatii biologice este un concept global, implicând cel putin doua componente : una abiotica(totalitatea conditiilor fizico-chimice) si alta biotica(celelalte populatii din teritoriu).

Pe de alta parte, componentele mediului nu actioneaza separat pentru populatia biologica, efectele produse fiind datorate interactiunilor factorilor. De subliniat în acest sens ca cercetarea analitica a rezultatelor actiunii conditiilor de mediu asupra unei populatii, prin studierea de exemplu experimentala a unor loturi de indivizi aflati sub efectul specific al unui set de factori selectasi, releva numai parsial informatiile cautate. Se exclud cu aceasta ocazie actiunile singulare "fiziologice" ale factorilor neexaminati cât si interactiunile dintre acestia si factorii pastrati.

Analiza ecologica prezinta totodata o particularitate a cercetarii care se impune a fi subliniata : problemele mediului nu sunt privite în sine, ci prin modul în care sunt înregistrate de catre instrumentul de masura. Pentru ecolog, instrumentul de masura a actiunilor este reprezentat de un sistem biologic supraindividual, asa cum sunt o populatie biologicp sau mai multe ce coexista în acelasi spatiu. În acest fel, ecologia se diferentiaza de alte stiinte limitrofe. De exemplu, chimistul mpasoara concentratia de metale grele emise de tevile de esapament de pe bulevard cu trafic intens - dar aceasta nu este ecologie ci o mai simpla sau complicata chimie cantitativa. Ramâne acelasi lucru chiar daca se afirma cp limita toxica pentru o specie sau alta este depasita, întrucât este o afirmatie si nu o corelatie care sa sublinieze pe concret efectele factorului nociv asupra organismelor. Daca botanistul studiaza arborii bulevardului ân cauza el va constata, la nivel macroscopic sau microscopic, prezenta unei întregi serii de malformatii. Dar nici aceasta nu este ecologie. S-ar impune în acest caz, un studiu al structurii populatiei sau populatiilor respective, cu evidentierea categoriilor de indivizi dupa modificarile morfologice si o corelare a acestora la nivelul concentratiei noxelor respective. Legarea celor doua aspecte este necesara pentru a desprinde legea cantitativa, probalistica, dupa care se poate explica ponderea diferitelor grupuri de invidizi, în conditiile populatiei studiate, care prezinta un fond genetic particular, valorificat într-un mediu cu un specific anume.

Particularitate analitica a mediului din prunct de vedere ecologic se reflecta în ambele probleme majore, atât în privinta componentelor, cât si în ceea ce priveste actiunea lor integrativa.

Cele doua componente majore ale mediuli unei populatii biologice (respectiv componenta abiotica si biotica) au fost studiate initial separat, evidentiindu-se o serie de procese biologice specifice fiecareia in parte.



LEGEA TOLERANŢEI

Sinteza mai multor descoperiri este realizata in 1911 de catre Victor E. Shelford, sub numele de lege a tolorantei. El generalizeaza teza dupa care orice specie de vietuitoare prezinta o amplitudine de toleranta caracteristica fiecarui factor în parte. Respectiv indivizii speciei studiate nu pot exista la orice valoare a factorilor fizico-chimici. Se poate astfel evidentia o limita inferioara si una superioara ce delimiteaza amplitudinea de toleranta pentru un factor anume. Valorile axterioare actioneaza dractic prin distructia indivizilor care s-ar afla într-un astfel de mediu.

În interiorul amplitudinii tolerate, actiunea factorului se manifesta cu diferite intensitati asupra indivizilor, ceea ce i-a permis lui Shelford sa le grupeze in cinci clase deosebite dintre care : doua clase de pessimum, doua clase de toleranta medie si una de optimum.

Cele doua clase de pessimum sunt datorate limitarii existentei indivizilor prin valorile extreme tolerate : minima si maxima. Aceste doua zone valorice ale factorului studiat sunt cele mai dificile de tolerat pentru indivizii populatiei. Clasa de pessimum minima exemplifica legea lui Liebig (legea minimuliu).

Clasele de toleranta medie, doua la numar, sunt limitrofe celor de pessimum. Ele cuprind valori ale factorului care asigura conditii medii de existenta pentru indivizii populatiei de referinta.

Central, în amplitudinea de toleranta a indivizilor populatiei se înscrie clasa de optimum, cu valorile cele mai potrivite existentei vietuitoarelor respective.

Efectele valorice ale factorului fizico-chimic se înregistreaza sub doua form : prn aspecte de factura individuala, indicând diferite manifestari fiziologice globale si prin aspecte de factura populationala, concretizate sub forma numerica. Exprimarea numerica se realizeaza prin înscrierea nivelului densitatii medii a populatiei corespunzator marimii valorice a factorului sau, sub o forma procentuala, prin prezentarea ponderii clasei respective de densitate fata de ansamblul populatiei.

Legea tolerantei a permis lui Shelford explicarea distributiei in spatiu a populatiilor si speciilor. Variatia treptta a unui fator este frecvent înregistrata în natura. Astfel pentru continentul european, în directia vest-est, pornind de la Atlantic, se constata scaderea umiditatii, în timp ce în directia sud-nord, pornind de la Mediterana, se observa scaderea temperaturii etc. Arealul unei populatii sau specii prezinta de obicei o yona centrala cu densitatile cele mai ridicate, care corespunde cerintelor de optimum. În acest caz, zona de optimum este datorata interactiunii complexe a factorilor pedologiei, climatici, hidrologici sau litosferici si nu unui singur factor.

Amplitudinea de toleranta a unuia sau mai multor factori, variaza de la o specie la alta. Speciile pentru care se înregistreaza tolerante mari sunt numite euribionte, în timp ce aceea specializate pentru domenii înguste valoric, sunt notate drept stenobionte. S-a observat ca se folosesc doua prefixe : euri (de la grecescul euris = larg) si steno (de la grecescul stenos = îngust). Când nu se indica un factor special de toleranta, se foloseste sufixul biotic. Astel euribiotic este adresat unei specii care accepta, tolereaza conditii foarte diferite, deci cu un spectru larg de toleranta. Când se studiaza un factor anume, el este indicat prin cuvântul corespunzator dupa prefixul respectiv din greaca veche. De exemplu eurihalin = tolerând o

variatie larga a salinitatii; euriterm = care accepta temperaturi diferite; eurioccic = care exista în locuri diferite (oikos = casa); eurihidric =care tolereaza variatii largi de umiditate; euribat = care traieste la variatii mari de presiune etc.

Bibliografie :











Document Info


Accesari: 1587
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2021 )