Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza






CUCERIREA INDEPENDENTEI DE STAT A ROMANIEI (1877-1878)

istorie









loading...


ALTE DOCUMENTE

Īnţelepciunea pierdută
Vasalitatea
Bizantul- istorie univarsala
Despre necesitatea de a studia cele mai vechi credinte ale anticilor pentru a le putea cunoaste institutiile
Marile Reforme in Rusia in timpul lui Alexandru al II-lea
Alexandru Cel Mare ( Alexandru Macedon)
CAZUL DOAMNEI CIPLEA
EDUARD AL VI-LEA SAU REACTIA PROTESTANTA
Testamentul lui Petru cel Mare
Centrul istoric al Romei si San Paolo Fuori le Mura


CUCERIREA INDEPENDENTEI DE STAT A ROMANIEI (1877-1878)

1.1.        CONDITIILE INTERNE SI INTERNATIONALE ALE PROCLAMARII INDEPENDENTEI DE STAT A ROMANIEI LA 9 MAI  1877.

Proclamarea independentei de stat a Romaniei in a doua jumatate a secolului al XIX-lea a devenit o necesitate imperioasa, care se impunea in mod logic. Ea a fost determinata de factori interni si externi favorabili care faceau din cucerirea independentei un obiectiv prioritar si iminent.

 Din punct de vedere intern independenta a fost o nazuinta seculara, o permanenta a istoriei poporului roman. Ea a alimentat mereu dorinta de libertate, dragostea fata de glia strabuna si eroismul in lupta. Ca urmare, tarile romane nu si-au pierdut niciodata existenta statala si nu au putut fi transformate in pasalacuri. In noile conditii mentinerea suzeranitatii otomane si a garantiei colective a celor sapte state europene reprezenta un anacronism ce frana dezvoltarea tarii. Romaniei i se interzicea sa incheie tratate politice si comerciale, sa aiba reprezentanti diplomatici, sa bata moneda, sa majoreze efectivele militare etc.

Crearea statului national in 1859 a reprezentat un factor major al procesului cuceririi independentei de stat.

Cu toate oprelistile puse in fata poporului roman prin tratatul de la Paris[1], unirea a fost recunoscuta pe plan extern, Romania a stabilit legaturi diplomatice prin agentii (1860 la Paris, 1863 la Belgrad, 1868 la Viena,  1872 la Berlin,  1874 la Petersburg), a incheiat conventii cu Austro-Ungaria (1875) si cu Rusia  (1876),  a facut schimburi de delegatii etc. Toate acestea reprezentau demersuri evidente catre o independenta deplina si reliefau ca ceea ce se impune in mod necesar isi creeaza drum liber indiferent de obstacolele ce s 414g61e e interpun in cale.

Dezvoltarea economica, noile relatii sociale determinate de aceasta dezvoltare, ca si situatia politica interna, cereau imperios inlaturarea oricaror relatii de dependenta. In cca. un deceniu dupa unire s-a dublat productia agricola si s-a triplat cea industriala, s-a extins reteaua de cai ferate (1250 km), s-a infiintat un sistem monetar national, s-a creat si s-a dezvoltat o armata nationala. Prefacerile ce aveau loc in societatea romaneasca dupa Unirea Principatelor au determinat trecerea la etapa decisiva a luptei pentru independenta.

Conditiile externe au favorizat lupta romanilor pentru cucerirea independentei statale.

In 1875 se declanseaza rascoale armate impotriva dominatiei otomane in Bosnia si Hertegovina; in 1876 se rascoala bulgarii, sarbii si muntenegrenii; Romania sprijina aceste actiuni fara sa se amestece direct in conflictul iscat.

Avand in vedere conjunctura internationala, Romania a incercat obtinerea independentei pe cale diplomatica, adoptand o pozitie de neutralitate in schimbul careia revendica independenta prin cele sapte conditii[2].

Avand in vedere continutul cererilor, cat si statutul Romaniei - tara sub suzeranitate otomana si garantie colectiva - tarile europene au adoptat fata de acest demers al Romaniei urmatoarea atitudine:

Ø      Imperiul otoman a considerat demersul nepotrivit si nu i-a dat curs sub pretextul ca nu se putea  ocupa de aceasta problema decat la sfarsitul razboiului

Ø      Rusia a considerat  cererile Romaniei inoportune

Ø      Franta le-a  considerat  primejdioase

Ø      Anglia le-a apreciat drept ambitie bolnavicioasa

Se desprindea limpede concluzia ca independenta trebuia cucerita. Aceasta s-a intarit si mai mult in urma Conferintei de la Constantinopol (decembrie 1876) a tarilor semnatare a tratatului de la Paris, intrunita cu scopul de a determina Poarta sa accepte unele reforme pentru tarile din sudul Dunarii.

Conferinta nu a luat  in discutie cererile Romaniei, mai mult, Imperiul otoman a dat o Constitutie prin care Romania era considerata drept provincie otomana privilegiata .

Romania a trecut  la pregatirea actului independentei.

In septembrie-octombrie 1876 la Livadia (Crimeea) au avut loc discutii privitoare la trecerea trupelor rusesti prin tara ,pe baza unei conventii.

La 4 aprilie 1877 a fost incheiata (la Bucuresti) Conventia ruso-romana[3],potrivit careia se permitea trecerea trupelor ruse prin tara, cheltuielile de transport reveneau guvernului rus. In plus, Rusia se obliga sa actioneze pentru a se respecta interesele Romaniei. O anexa cuprinzand 26 de articole detalia toate aspectele legate de traversarea teritoriului Romaniei de catre trupele tariste (comisari de legatura pe langa autoritatile locale, un comisar general roman pe langa comandantul sef al trupelor ruse, aprovizionarea o asigura Romania la preturi convenabile, transportul pe caile ferate era redus cu 40%, trupele ruse aveau interdictie de a trece  prin Bucuresti).

Pe plan intern au fost adoptate o serie de masuri corespunzatoare noii situatii.

S-au votat doua credite pentru dotare si nevoi de concentrare (4 milioane si 1,05 milioane); s-au creat noi unitati militare; s-au facut o serie de manevre de trupe pentru a preveni un atac prin surprindere din partea Imperiului otoman; in tara se amplifica tot mai mult un curent favorabil proclamarii independentei.

La 9 mai 1877 a fost proclamata independenta de stat a Romaniei, dupa ce in prealabil pe 6 aprilie s-a decretat mobilizarea, pe 12 aprilie Rusia a declarat  razboi Imperiului otoman, iar pe 16 aprilie Camera si 17 aprilie Senatul au aprobat Conventia ruso-romana.

Afland de Conventie, Imperiul Otoman a deschis foc asupra oraselor de la Dunare: pe 21 aprilie cu navele a atacat Braila, pe 26 aprilie cu artileria a atacat Calafatul, Bechetul, Oltenita si Calarasiul, iar bandele de prada sau dedat la jafuri si crime.

Poporul roman, armata, presa au  cerut  guvernului sa riposteze. Pe data de 26 aprilie artileria de la Calafat a ripostat.

Pe data de 29 aprilie un grup de deputati din Camera au  cerut printr-o motiune ruperea legaturilor cu Poarta, iar pe 30 aprilie si Senatul a adoptat o motiune asemanatoare.

La 9 mai 1877 Parlamentul s-a intrunit  in sesiune extraordinara si a proclamat independenta. La interpelarea unui deputat (Nicolae Fleva) a raspuns ministrul de externe al  Romaniei, Mihail Kogalniceanu[4].

Camera[5] si Senatul a  proclamat  independenta[6].

In aceeasi zi s-a votat  infiintarea ordinului "Steaua Romaniei".

Pe 11 mai a fost anulat  tributul fata de Poarta[7].

Pe plan intern acest act istoric a determinat un mare entuziasm in randul tuturor romanilor.

Pe plan extern, independenta Romaniei a determinat tarile garante sa adopte atitudini diferite

Ø      Imperiul otoman a taxat-o drept rebeliune, declarand in acelasi timp ca isi pastreaza intacte drepturile asupra Romaniei

Ø      Anglia a considerat-o contrara tratatelor, cerand masuri de pedepsire

Ø      Franta a manifestat raceala, declarand ca  regreta faptul  ca Romania a renuntat  la garantia colectiva

Ø      Austro-Ungaria a avut o  atitudine rezervata

Ø      Rusia  a apreciat-o drept un act - de facto dar nu si de jure - inoportun

Ø      Italia a aprobat  actul curajos al Romaniei



[1] Tratatul de la Paris (1856) - extrase:

Art.22: "Tarile Romania si Moldova se vor afla si pe viitor sub suzeranitatea Inaltei Porti si sub chezasia puterilor tocmitoare de drepturile si scutirile ce au."

Art.23: "Inalta Poarta se indatoreaza a pastra ziselor tarii o obladuire neatarnata si nationala precum si deplina slobozenie de religie, legi, negot si plutire".

Art.26: "S-a primit de noi ca tarile romane sa aiba ostire nationala pentru siguranta dinauntru si a granitelor".

Art.27: "Daca linistea dinauntru tarilor acesta va fi amenintata Inalta Poarta se va intelege cu celelalte Puteri tocmai asupra masurilor ce ar trebui ca sa se ia spre a statornicii sau a pastra linistea".

[2]Cele sapte revendicari ale  Romaniei adresate Turciei in iunie 1876  in    schimbul pozitiei de neutralitate:

  1. Recunoasterea individualitatii statului roman si a numelui de Romania.
  2. Admiterea reprezentantilor ei in corpul diplomatic.
  3. Asimilarea supusilor romani din Turcia situatiei celorlalti supusi straini si recunoasterea dreptului de judecata a lor de catre agentii diplomatici romani.
  4. Inviolabilitatea teritoriului roman si delimitarea insulelor Dunarii.
  5. Incheierea cu Imperiul Otoman a unor conventii comerciale, postale si telegrafice, precum si a unei conventii de extradare a raufacatorilor.
  6. Recunoasterea pasaportului roman si abtinerea consulilor Turciei de a se amesteca in afacerile privind pe romanii din strainatate.
  7. Fixarea granitei intre Romania si Turcia la gurile Dunarii, pe talvegul bratului principal.

Nota se termina cu amenintarea ca daca cererile nu vor fi satisfacute Romania va fi silita sa adopte o alta atitudine.

[3]Romania promoveaza o politica de apropiere fata de Rusia, in acest sens au loc discutii la Livadia (1876) care se finalizeaza cu Conventia romano-rusa de la Bucuresti din 4/16 aprilie 1877, privind razboiul impotriva Imperiului Otoman :"Lucrand in acord cu celelalte mari Puteri, pentru a ameliora conditiunile de asistenta ale crestinilor supusi dominatiei Sultanului, Guvernul Imperial al Rusiei a atras atentiunea Cabinetelor  garante asupra necesitatii de a asigura intr-un mod eficace executarea reformelor cerute de la Poarta.

Pentru ca escitarea musulmanilor si slabiciunea invederata a guvernului otoman nu lasa a se spera masuri serioase de executare din partea autoritatilor turce, o interventiune militara din afara poate deveni necesarie. In cazul cand dezvoltarea ulterioara a afacerilor in Orient ar sili Rusia a asuma aceasta sarcina si a dirija armata sa in partea Turciei din Europa, Guvernul Imperial, dorind a respecta inviolabilitatea teritoriala a Statului Roman, a convenit de a incheia cu Guvernul Altetei Sale Domnul Carol I o conventiune speciala relativa la trecerea trupelor ruse prin Romania.

Prin urmare, au fost designati ca plenipotentiari: .

Carii, dupa ce si au preschimbat deplinele lor puteri gasite in buna si regulata forma, s-au invoit asupra articolelor urmatoare:

Articolul I

Guvernul Altetei Sale Domnului Romaniei Carol I asigura armatei ruse care va fi chemata sa mearga in Turcia, libera trecere prin teritoriul Romaniei si tratamentul rezervat armatelor amice.

Toate chieltuielile cari ar putea fi ocasionate de trebuintele armatei ruse, de transportul sau, precum si pentru satisfacerea tuturor trebuintelor sale, cad, naturalmente in sarcina Guvernului Imperial.

Articolul II

Pentru ca nici un inconvenient sau pericol sa nu resulte pentru Romania din faptul trecerii trupelor ruse pe teritoriul sau, Guvernul Majestatii Sale Imperatorul tuturor Rusiilor se obliga a mentine si a face a se respecta drepturile politice ale Statului Roman, astfel cum resulta din legile interioare si tratatele esistente, precum si a mentine si a apara integritatea actuala a Romaniei.

Articolul III

Toate detaliurile relative la trecerea trupelor ruse, la relatiunile lor cu autoritatile locale, precum si toate invoielile cari ar trebui sa fie luate pentru acest sfarsit, vor fi consemnate intr-o conventiune speciala care va fi incheiata de delegatii ambelor guverne si ratificata in acelasi timp ca si cea de fata si va intra in lucrare de o-data.

Articolul IV

Guvernul Altetei Sale Domnul Romaniei se obliga a obtine pentru Conventiunea de fata, precum si pentru cea mentionata la articolul precedent , ratificarea ceruta de legile romane si a face imediat esecutorii stipulatiunile coprinse intr-insa.

Drept aceea, plenipotentiarii respectivi au pus pe Conventiunea de fata semnaturile lor si sigiliul armelor lor.

Facut la Bucuresci, la 4(16) aprilie, anul gratiei una mie opt sute seaptezeci si seapte.

(Semnat) Baron DIMITRI STUART,

Agent diplomatic si consul general al Rusiei in Romania.

(Semnat) M. KOGOLNICEANU,

Ministru al afacerilor straine al Romaniei

[4]Cuvantarea lui Mihail Kogalniceanu in sedinta Adunarii Deputatilor la 9 mai 1877 cu privire la Proclamarea Independentei

"(.) In stare de razbel, cu legaturile rupte, ce sintem? Suntem independenti; suntem natiune de sine statatoare.

Ne intrebati cum ce suntem? Suntem in stare de resbel cu turcii, legaturile noastre cu Inalta Poarta sunt rupte, si cand va fi ca pacea sa se faca nu cred ca un singur roman va mai consimti ca Romania sa reintre positiunea ei de mai nainte, rau definita, hibrida si jicnitoare atat intereselor Romaniei cat si intereselor Turciei.

Asa deara, d-lor deputati, nu am cea mai mica indoiala si frica de a declara in fata representantiunei nationale ca noi suntem o natiune libera si independenta . Noi trebuie sa vedim ca suntem natiune viua, trebuie sa dovedim ca avem consciinta misiunei noastre, trebuie sa dovedim ca suntem in stare sa facem si noi sacrificii pentru ca sa pastram aceasta teara si drepturile ei pentru copii nostri, si aceasta misiune in momentele de facia este incredintata fratilor si fiilor nostri care mor la hotare.

Inca o data va declar, d-lor, in numele guvernului, ca noi ne privim ca in resbel cu Poarta, ca legaturile noastre cu Poarta sunt rupte, ca guvernul va face tot ce va fi cu putinta ca starea noastra de stat independinte si de sine statator sa fie recunoscuta de Europa la viitoarea pace, pe care si guvern si dv. Si teara intreaga o doresc sa o vaza cu o ora mai inainte." (Vezi: "Monitorul oficial", nr. 118, din 27 mai 1877, p. 3449-3453).

[5]Motiunea Camerei Deputatilor, la 9 mai 1877, in problema proclamarii independentei :"Camera multumita de explicarile guvernului asupra urmarilor ce a dat votului ei de la 29 aprilie anul curent. Ia act ca resbelul intre Romania si Turcia, ca ruperea legaturilor noastre cu Poarta si independenta absoluta a Romaniei au primit consacrarea lor oficiala. Si comptind pe dreptatea Puterilor garante, trece la ordinea zilei ".

[6]Motiunea Senatului din 9 mai 1877 privind independenta Romaniei : "In urma esplicatiunilor date de d. ministru al afacerilor straine, in privinta motiunii votata de Senat, in ziua de 30 aprilie. Senatul, luand act de positiunea facuta Romaniei de Imperiul otoman, considera Statul Roman independinte, si invita pe guvern a lucra ca independinta ei sa fie recunoscuta si garantata de marile Puteri europene, a caror dreptate si sprijin au contribuit in tot timpul la dezvoltarea Romaniei".

[7]Din Conventia de la Paris (1858): " Art.8: "Principatele vor plati curtii suzerane un tribut anual al carui total ramane fixat la suma de 1.500.000 de piastri pentru Moldova si 2.500.000 de piastri pentru Valachia. Curtea suzerana va aranja impreuna cu Principatele masurile de aparare a teritoriului in caz de agresiune externa si ei ii revine datoria de a produce, printr-o intelegere cu curtile garante, masurile necesare restabilirii ordinei in cazul in care ea va fi compromisa".


Document Info


Accesari: 11826
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.

 


Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2014 )