Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload


loading...

















































ELEMENTE DE ISTORIA SI CULTURA ROMILOR

istorie












ALTE DOCUMENTE

ISTORIE - PLANIFICARE ANUALĂ
1 Decembrie 1918-proclamarea Marii Uniri Nationale
Zeii Egipteni
Statul dac condus de Decebal (87-106)
Dinastiile isauriana si amoriana
PAGANISM, CRESTINISM SI GNOSA IN EPOCA IMPERIALA
Evreii, o omogenitate?
EFECTUL PIRAMIDA
Alexandru Lapusneanul -nuvela istorica-
HENRIC AL III-LEA SI SIMON DE MONTFORT

ELEMENTE DE ISTORIA SI CULTURA ROMILOR



INTRODUCERE




Una dintre nevoile fundamentale ale oricarui individ este aceea de a se defini ca membru al unui grup, al unei colectivitati. Intre multiplele apartenente la care acesta se poate raporta, un loc important este ocupat de apartenenta etnica. Printre caracteristicile esentiale ce definesc in general identitatea unui grup etnic se situeaza incontestabil istoria si cultura.

Istoria si cultura pot fi insa interpretate in mod diferit. Pentru a intelege punctul de vedere oferit de lucrarea de fata trebuie sa incepem prin a preciza sensul pe care il acordam acestor doua concepte fundamentale.

Astfel, "istoria" o intelegem ca descrierea evolutiei in timp a grupului din momentul constituirii sale sau din momentul in care informatii despre acesta devin disponibile. Vom utiliza termenul "cultura" in sensul sau cel mai larg, ca totalitatea elementelor ce caracterizeaza modul de viata al grupului, sub toate aspectele sale. Astfel, spre exemplu, din aceasta perspectiva sunt in aceeasi masura parte a culturii unei societati atat creatiile folclorice cat si rolul ocupat de familie sau modul de constituire a acesteia.

Tot asa cum, din multitudinea de fapte si evenimente ce au marcat istoria unui grup, doar o mica parte vor fi retinute pentru a servi ca reper in definirea identitatii grupului, la fel, din bogatia de caracteristici ale unui mod de viata, doar o parte vor dobandi un rol important in raport cu apartenenta la acel grup. Trebuie retinut de asemenea ca sunt frecvente cazurile in care o caracteristica este considerata ca "specifica" si definitorie de catre membrii mai multor grupuri simultan. Mai mult, pot exista caracteristici ce sunt considerate definitorii pentru grup si care, pentru o buna parte dintre membrii acestuia, si-au pierdut orice semnificatie. Aceste aparente paradoxuri nu determina insa in mod necesar o atenuare a constiintei apartenentei la grup sau afectarea negativa a identitatii grupului.

Consideram deci identitatea ca o constructie mentala, elaborata pe baze sociale si istorice, necesara tuturor din ratiuni psihologice, si in cadrul careia elementele concrete au un rol tot atat de important ca si interpretarea care le este acordata.

Invatamantul romanesc a promovat pana in prezent o abordare "monoculturala" ce a avut in vedere reproducerea modelului cultural al populatiei majoritare. Aceasta tendinta, ce ignora prezenta si participarea la istorie a altor comunitati culturale si favorizeaza asimilarea acestora de catre majoritate, vine in contradictie cu declaratiile privind recunoasterea minoritatilor si a dreptului acestora de a-si perpetua si dezvolta propria cultura.

Sustinem renuntarea la aceasta perspectiva uniformizanta si gasirea unui loc in spatiul scolii pentru istoria si cultura grupurilor minoritare, pentru ca elevii ce apartin unei minoritati sa-si poata cunoaste s 141d310b i asuma identitatea etnica.

Acest pas trebuie insa continuat prin promovarea unei perspective interculturale care sa urmareasca imbunatatirea cunoasterii reciproce si a comunicarii dintre diferitele grupuri etnice. Doar asa se poate mentine si dezvolta coeziunea sociala indispensabila pentru stabilitatea pe termen lung a societatii romanesti.

In cazul mai multor minoritati etnice din Romania este mai simpla introducerea unor elemente legate de istoria si cultura acestora datorita existentei unor scoli cu predare in limba minoritatii si al disponibilitatii unor repere identitare oferite de existenta unei tari-mama si a unei culturi scrise a minoritatii.

In cazul minoritatii romilor, cea de-a doua minoritate a Romaniei din punct de vedere numeric, acest lucru devine mult mai dificil: romii sunt o minoritate in toate tarile europene, nu au dezvoltat o cultura scrisa si sunt abia acum in faza cristalizarii unei constiinte a identitatii lor etnice. Mai mult, in cele mai frecvente cazuri, romii traiesc dispersati in localitati populate majoritar de alte etnii iar elevii romi invata de obicei alaturi de colegii lor romani sau maghiari. Acest aspect este insa de natura a favoriza dialogul si cunoasterea reciproca a culturilor, aplicarea unei abordari interculturale in acest context putand constitui un exemplu si pentru alte situatii.

Acest ghid isi propune sa ofere cadrelor didactice cateva informatii de baza privind istoria si cultura minoritatii romilor din Romania si sa constituie astfel un prim pas spre introducerea acestora in bagajul de cunostinte pe care scoala il ofera atat elevilor romi cat si colegilor lor de alte etnii.

PARTEA I

Elemente de istorie a romilor din Romania

1. Originile

Romii sunt o populatie de origine indiana ce traieste in prezent in cele mai multe tari de pe continentul european dar si in cele doua Americi sau Australia. Aprecierile specialistilor cu privire la numarul romilor sunt foarte diferite. Dupa cele mai multe statistici si conform datelor ultimului recensamant, Romania este la ora actuala tara cu cea mai numeroasa populatie de romi din Europa.

Sosirea romilor pe continentul european a avut loc in mai multe valuri, in urma unei lungi migratii, intre secolele IX si XV. Ei au avut ca punct de plecare nord-vestul sau centrul Indiei, iar traseul urmat a putut fi reconstituit pe baza influentelor pe care le-au avut asupra limbii romani, limbile unor popoare asiatice si balcanice alaturi de care au petrecut un anumit timp pe parcursul acestei migratii.

Astfel, traseul principalelor grupuri de romi strabate Persia, Armenia, Imperiul Bizantin si Peninsula Balcanica. Sosirea lor in Asia Mica are loc incepand cu secolul XI, iar la inceputul secolului al XIV-lea romii sunt semnalati in insula Creta si in Pelopones. Teritoriile din sudul Dunarii constituie locul de unde romii s-au raspandit, in perioada urmatoare, in mai multe regiuni ale continentului european, inclusiv in Tarile Romane.

Dupa unele teorii, doua grupuri de romi au urmat un traseu diferit, unul intrand in Europa prin stepele Asiei Centrale si pe la nordul Marii Negre, iar celalalt trecand prin nordul Africii, in peninsula Iberica. Cercetatorii sunt insa de acord ca grupul cel mai numeros a fost cel care intrat in Europa prin Asia Mica.

Este interesant de semnalat ca cele mai raspandite denumiri sub care este cunoscuta etnia romilor se datoreaza perioadei petrecute pe teritoriul Imperiului Bizantin. Ca majoritatea elementelor legate de originea romilor, nici originea acestor denumiri nu este pe deplin clarificata. Exista totusi la ora actuala, un numar de ipoteze ce intrunesc un consens destul de larg intre specialisti.

Astfel, potrivit uneia dintre ipotezele larg acceptate, la sosirea lor romii au fost confundati cu membrii une secte crestine originare din Asia Mica si care aveau reputatia de magicieni si ghicitori. Numele atribuit acestora, atsiganos ("neatins", "de neatins", sau "care nu se ating de altii"), a fost deci transferat grupurilor de romi si sta si astazi la baza denumirii utilizate in mai multe limbi pentru a-i desemna pe romi: tigani in romana, bulgara si maghiara, tsiganes in franceza, zingari in italiana, Zigeuner in germana, etc.

Tot in aceeasi regiune a Balcanilor si in aceeasi perioada s-a constituit si mitul originii lor egiptene. Datorita fertilitatii lor, unele zone frecventate de nomazi, cum a fost cazul Epirului din Grecia, au fost denumite "Micul Egipt". De aici romii au inceput sa fie numiti "egipteni", iar ulterior, pe aceasta baza, s-a raspandit ideea ca ei ar fi originari din Egipt. In mai multe limbi europene aceasta idee este reflectata in cuvintele utilizate cu referire la romi: gypsies in engleza, gitanos in spaniola, etc.

Cuvantul "rom" isi are si el originile, conform unei teorii, in perioada petrecuta in Imperiul Bizantin. Astfel, termenul provine din denumirea generica utilizata pentru populatia Imperiului in perioada respectiva: "romaios". Alte ipoteze sustin insa provenienta cuvantului din limba arhaica utilizata de aceasta populatie inainte de parasirea teritoriului Indiei. Cert este insa faptul ca toate grupurile de romi ce si-au pastrat limba proprie, limba romani, utilizeaza termenul "rom" cand se refera la membrii comunitatii in aceasta limba. Cuvantul "rom" reprezinta deci, incontestabil, un mod de autoidentificare a membrilor acestei minoritati si totodata un element important de unitate pentru o mare parte a populatiilor de romi din intreaga lume.

Romii si-au pastrat pana in secolele XV - XVI constiinta originii lor indiene. Incepand cu aceasta perioada ea se va pierde treptat, dovedirea ei fiind datorata specialistilor in lingvistica.

Primele mentiuni ale romilor, sub denumirea de "atigani", pe teritoriul actual al Romaniei, dateaza din 1385 si sunt continute intr-un act de donatie al voievodului Dan I al Tarii Romanesti catre Manastirea Tismana. Alte atestari similare apar si in timpul domniei lui Mircea cel Batran. Un act al lui Mircea cel Batran, situat de specialisti in intervalul 1390-1406, contine si prima mentionare a unor grupuri de romi pe teritoriul Transilvaniei. Prima atestare certa dateaza insa din 1416 si se refera la donatii facute de orasul Brasov catre un grup de romi in trecere prin regiune. In Moldova prezenta romilor este mentionata pentru prima data in 1428, in timpul domniei lui Alexandru cel Bun, si de aceasta data intr-un act de donatie catre o manastire.

Mai multe argumente sustin insa ideea ca primele grupuri de romi au trecut Dunarea spre Tarile Romane inca din anii '60-'70 ai secolului al XIV-lea, deci imediat dupa formarea primelor structuri prestatale in aceasta regiune. Alte grupuri li s-au alaturat in cursul secolului al XV-lea.

2. Romii in Evul Mediu

Timp de mai multe secole, din perioada sosirii lor in Tara Romaneasca si in Moldova si pana la mijlocul secolului al XIX-lea, romii au avut un statut social aflat la limita societatii: statutul de robi. Acest statut de robie particularizeaza, fara indoiala, situatia romilor din Romania in contextul mai general al populatiilor de romi din Europa. Cu toate ca si in alte tari romii aveau o pozitie sociala umila, numai in cele doua principate romane ei au fost definiti in mod colectiv si exclusiv prin aceasta categorie de tip casta.

In Transilvania romii au avut statutul de "robi" doar in teritoriile apartinand domnilor munteni si moldoveni, in restul teritoriului ei avand un statut de "iobagi regali".

Robia romilor si locul ei in sistemul social al tarilor romane

Institutia robiei nu este specifica tarilor romane, ea fiind mai veche decat acestea si putand fi regasita in Imperiul Bizantin si apoi in cel Otoman, ca si in alte regiuni ale Europei in faza de inceput a Evului Mediu.

In Tara Romaneasca si Moldova ea a fost o lunga perioada parte a sistemului social feudal. Robii nu constituiau insa singura categorie sociala lipsita de libertate: si taranii serbi aveau o situatie asemanatoare. Daca in cazul serbilor existau totusi limitari ale obligatiilor acestora fata de proprietarul pamantului, referitoare, spre exemplu, la numarul de zile de munca pe care serbul trebuia sa le presteze saptamanal stapanului, robii erau complet dependenti si figurau printre bunurile proprietarului. O alta diferenta importanta este aceea ca, in cazul serbilor, doar capul familiei avea obligatia de a raspunde solicitarilor stapanului, in timp ce, in cazul robilor, femeile si copiii erau de asemenea supusi obligatiilor. Au fost insa perioade in care situatia taranilor serbi s-a deteriorat atat de mult incat diferentele intre cele doua categorii au devenit nesemnificative.

Inainte de sosirea primelor grupuri de romi in Moldova, provenind din sudul Dunarii, exista deja un grup relativ important de robi, proveniti din randul prinzonierilor de razboi. Acesta era constituit din tatari transformati in robi in urma luptelor ce au marcat constituirea primelor formatiuni statale romanesti. Tatarii sunt dealtfel cei care au introdus in secolul al XIII-lea institutia robiei pe teritoriul tarilor romane. Este posibil ca tatarii sa fi adus de asemenea cu ei romi din grupurile ce s-au separat de grupul principal inainte de intrarea in Imperiul Bizantin. Pana in secolul al XV-lea atat robii tatari cat si robii romi au facut parte din sistemul social al Moldovei. Dupa acesta perioada tatarii sunt practic asimilati in masa de robi romi, cuvantul "rob" referindu-se de atunci practic exclusiv la romi.

Cel putin o parte dintre romii ce au ajuns pe teritoriul Tarilor Romane erau initial liberi. O alta parte au fost adusi direct ca robi din sudul Dunarii in urma campaniilor domnilor romani.

Procesul prin care romii au fost transformati in robi este asemanator celui prin care taranii liberi au ajuns la statutul de serbi si s-a derulat pe parcursul a aproximativ doua secole. Astfel, principii locali au transferat dreptul de a colecta darile catre anumiti boieri sau catre manastiri. Treptat, acest drept al boierilor si al manastirilor s-a transformat in drept asupra pamantului si mai tarziu asupra persoanelor care erau initial libere. In timp s-a constituit astfel o clasa de tarani dependenti si s-a consolidat dreptul boierilor si manastirilor asupra pamantului. Odata cu dreptul asupra pamantului, stapanul, fie el domnitorul, un boier sau o manastire, dobandeau si drepturi asupra "strainilor" ce se stabileau in zona respectiva. Societatea feudala, bazata in mare masura pe proprietatea asupra pamantului, nu acorda dreptul de proprietate "strainilor". De aici utilizarea termenului de "pamantean" cu sens de "autohton". "Straini" fiind, si neavand deci acces la dreptul de a poseda pamant, romii au ajuns astfel in situatia de dependenta fata de stapan, situatie "normala" pentru perioada evului mediu si care s-a transformat apoi in robie. Si altor grupuri etnice ce au migrat spre Tarile Romane in perioada medievala, cum sunt evreii sau armenii, le-a fost interzis accesul la proprietate asupra pamantului, membrii acestora fiind nevoiti sa se indrepte, asemeni romilor, spre ocupatii considerate "inferioare" in epoca, cum ar fi mestesugurile si comertul. Daca aceste grupuri s-au instalat insa in mediul urban in curs de constituire, singura posibilitate ce le ramanea romilor, in perioada imediat urmatoare constituirii primelor formatiuni prestatale romanesti, era cea a muncii itinerante in principal in meseriile solicitate de cei care lucrau pamantul.

Sosirea romilor in Tarile Romane si caderea lor in robie

In migratia lor din zona balcanica spre regiunile din nordul Dunarii si central-europene, grupuri de romi au venit in teritoriile Tarii Romanesti, Transilvaniei si, mai tarziu, Moldovei. Ei au fost atrasi catre aceste regiuni de economia infloritoare a secolelor XIII-XVI, de pana la caderea Constantinopolului. In acele vremuri un comert puternic lega teritoriile romanesti cu regiunile mediteraneene si cu Orientul Apropiat si Indepartat. Grupurile migrante de romi au gasit aici conditii bune pentru practicarea mestesugurilor sau pentru comert. Aceste oportunitati economice explica de ce multi romi au preferat sa-si limiteze migratia la teritoriile romanesti si de ce alte migratii spontane au continuat in secolele XIV-XVI. Mai mult, migrantii romi au primit si un tratament administrativ destul de bun pentru ca aptitudinile lor erau necesare si legile din perioada de inceput a formatiunilor prestatale romanesti erau destul de favorabile.

Ca toti ceilalti straini, romii trebuiau sa plateasca o taxa anuala catre principii locali. Aceasta ii punea deci intr-o situatie de dependenta limitata ce garanta in acelasi timp o serie de libertati. Prin donarea dreptului de a colecta taxele catre boieri sau manastiri, dependenta este transferata catre acestea pentru anumite grupuri de romi. Dat fiind faptul ca romii reprezentau pentru stapanii feudali o forta de munca sigura, ieftina si calificata, feudalii au incercat sa restranga treptat drepturile acordate grupurilor de romi nomazi. In timp, acestia au devenit total dependenti din punct de vedere juridic fata de stapanii lor, ajungand la statutul de robi.

In functie de proprietarul de care erau dependenti, robii erau clasificati in trei categorii: robi domnesti, apartinand domnitorului si familiei sale si deveniti mai tarziu robi ai statului, robi boieresti si robi manastiresti.

Proprietarii robilor aveau practic drepturi nelimitate asupra acestora, cu exceptia dreptului de a le lua viata. Robii puteau fi vanduti sau donati. Singura obligatie a proprietarilor de robi era de a asigura hrana si imbracaminte robilor care munceau pe langa curtea domnitorului, pe langa curtile boieresti sau pe langa manastiri.

La inceput, domnitorul a fost unicul proprietar de robi. Prin intermediul unor donatii, numeroase manastiri au ajuns proprietare ale unui numar insemnat de robi. Tot prin donatii dar si, ulterior, prin cumparare, boierii au dobandit si ei un numar semnificativ de robi.

Intr-o prima faza, raporturile dintre robi si stapani, respectiv dintre robi si stat erau reglementate prin legi nescrise, pe baza traditiei. Inca din perioada lui Stefan cel Mare apar insa primele mentiuni scrise ale existentei paralele a doua sisteme de drept in Tarile Romane: unul pentru robi si celalat pentru restul populatiei.

Dreptul robilor prevedea, pe langa obligatiile acestora, sanctiunile de care ei erau pasibili si instantele care trebuia sa-i judece in caz de nerespectare a obligatiilor sau in cazul comiterii de infractiuni. Sunt reglementate de asemenea si relatiile robilor cu oamenii liberi. Aceste prevederi dateaza dinainte de constituirea tarilor romane si au fost preluate prin traditie.

Robii domnesti erau obligati sa plateasca statului un impozit anual si, uneori, sa presteze anumite munci in folosul statului. Robii aflati in proprietatea boierilor si a manastirilor erau scutiti de orice fel de obligatii fata de stat, ei trebuind sa raspunda doar in fata stapanilor lor. Au fost insa si unele incercari, neincununate de succes de a extinde obligatiile robilor statului la toate categoriile de robi. Astfel, masura luata de Nicolae Mavrocordat in acest sens in 1711 a fost anulata in 1714.

Pentru toate problemele interne, grupurilor de robi romi le era respectata autonomia de decizie. Infractiunile grave sau problemele ivite intre robi si ceilalti locuitori erau insa tratate de autoritatile judiciare ale statului.

Problema casatoriei robilor a fost cu siguranta una dintre cele mai controversate, tinand cont de numarul mare de modificari pe care le sufera legislatia in aceasta privinta. Casatoria robilor era in mod traditional permisa doar cu acordul stapanului. In cazul in care robii apartineau unor stapani diferiti era nevoie de acordul ambilor stapani. Era practic nevoie de o intelegere intre cei doi stapani pentru a se compensa pierderea pe care unul dintre ei o va suferi prin casatorie. Erau insa frecvente casatoriile fara voia stapanilor. In astfel de situatii, pana in secolul al XVIII-lea stapanii aveau deplina libertate de a anula casatoria si a rezolva singuri problema. Incepand cu acest secol o serie de modificari ale legislatiei aduc precizari suplimentare atat in privinta casatoriei cat si a modului de tranzactionare a robilor. Este de asemenea interzisa de acum despartirea familiei legal constituite si a copiilor de parinti.



O noutate importanta apare in aceasta perioada in reglementarea casatoriilor mixte. Pana acum, un om liber casatorit cu un rob devenea rob, ca si copiii ce rezultau din casatorie. Noua forma a legii prevede ca sotul liber isi va pastra statutul de om liber, copiii rezultati din casatorie ramanand de asemenea liberi. Sotul rob isi va pastra insa statutul de rob. Aceasta modificare a fost, in ciuda aparentelor, determinata cel mai mult de ratiuni economice. Aceasta deoarece in perioada imediat anterioara acestei reglementari erau frecvente casatoriile intre romani si romi apartinand boierilor, ceea ce aducea importante pierderi statului. Astfel, boierii incurajau fenomenul pentru ca era o modalitate ieftina de a obtine forta de munca. In acelasi timp, dat fiind faptul ca in acea perioada diferentele de nivel de trai intre tarani si robi ajunsesera neglijabile, pentru tarani trecerea in categoria robilor insemna doar scutirea de taxele ce le datora statului ca om liber.

Opozitia boierilor moldoveni la aceste modificari duce insa, la scurt timp dupa adoptarea lor, la interzicerea completa a casatoriilor mixte si la revenirea la unele prevederi anterioare.

Rolul social si economic al romilor in Tarile Romane.

Cei mai multi dintre romi erau mestesugari. Acestia au ocupat un loc important in economia tarilor romane, ce avea un caracter aproape exclusiv agricol. Activitatile din agricultura nu puteau fi desfasurate fara unelte specifice iar mestesugarii romani erau insuficienti. Romii s-au adaugat astfel mestesugarilor existenti, raspunzand necesitatilor economice, si au reusit in final sa domine acest tip de activitati.

In Tarile Romane robii romi reprezentau cea mai ieftina si mai sigura mana de lucru, fiind legati juridic de proprietar. Ei erau foarte cautati deoarece constituiau o importanta sursa de venit pentru stapanii lor. Preturile mari la care se tranzactionau pana in secolul XVIII robii romi arata clar importanta rolului lor in economia tarilor romane. Detinerea unui numar mare de robi asigura de asemenea un prestigiu ridicat in societatea romaneasca medievala.

Cel mai mare proprietar de robi era insa statul (reprezentat initial prin domnitor) care si el obtinea venituri insemnate din impozitele pe care robii trebuiau sa le plateasca. Dregatori ai statului erau raspunzatori pentru relatiile cu sefii romilor in legatura cu adunarea acestor impozite.

Sedentarizarea si asimilarea

Cei mai multi dintre romi traiau in cadrul unor mici comunitati itinerante. Ei erau lasati de stat sau de stapanii lor sa se "hraneasca" prin tara "cu mestesugul" lor. Evident, ei plateau stapanului o suma de bani. In primele secole de la sosirea lor in Tarile Romane numarul romilor care se stabilesc pe langa curtile boieresti sau domnesti, ca si al celor care se instaleaza in sate sau orase ramane extrem de redus.

Pe toata perioada dintre secolele al XV-lea si al XIX-lea se constata o crestere a numarului romilor ce devin sedentari sau chiar se contopesc in populatia dominanta. La aceasta se adauga si interferentele cu populatia majoritara prin intermediul casatoriilor mixte. Conditiile economice dificile la care au fost supusi taranii romani in secolele al XVII-lea si al XVIII-lea au contribuit si ele la reducerea diferentelor dintre romani si romi din punct de vedere social.

Se poate vorbi astfel de un proces de sedentarizare si asimilare in populatia romaneasca a unei parti a romilor din Tara Romaneasca si Moldova prin adoptarea voluntara de catre romi a modului de viata specific comunitatilor romanesti si prin intermediul casatoriilor mixte.

Abia in deceniul patru al secolului trecut apar aici primele masuri ce vizau sedentarizarea fortata a romilor, in contextul nevoii crescande de forta de munca ieftina pe marile mosii. Un element important in acest context l-a constituit aparitia "tiganiilor", prin sedentarizarea unor comunitati intregi de romi in preajma manastirilor, a satelor si a curtilor boieresti. O marturie a existentei lor se regaseste in unele denumiri de tipul "Tiganesti", pastrate pana astazi. Urme ale acestora sunt prezente de asemenea in situatia asezarilor de romi din zilele noastre.

In Transilvania, procesului de asimilare voluntara i s-a adaugat o politica declarata a regimului habsburgic vizand asimilarea fortata a romilor si desfiintarea modului de viata nomad al acestor comunitati.

Astfel, in cea de-a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, in timpul domniei imparatesei Maria Tereza si a fiului sau Iosif al II-lea sunt adoptate mai multe masuri ce urmareau asimilarea si sedentarizarea fortata a comunitatilor de romi, masuri ce au afectat si romii din Transilvania. Este vorba de mai multe decrete ale Curtii imperiale prin care se modifica statutul fiscal al romilor, le era interzisa deplasarea si chiar detinerea de cai si carute, le era interzisa limba, portul si ocupatiile traditionale. De asemenea, sunt interzise casatoriile intre romi, iar copiii romi de peste patru ani erau sepati de familie si repartizati in asezari vecine. Romii, numiti acum oficial "tarani noi" erau fortati sa se orienteze spre ocupatii agricole, proprietarii de pamant fiind datori sa le puna la dispozitie o bucata de pamant. Tinerii romi trebuiau sa satisfaca un stagiu militar in armata imperiala, iar preotii trebuiau sa vegheze ca toti copiii romi sa urmeze scoala. Decretele mentionate precizau pedepse severe in caz de neindeplinire a prevederilor lor.

Cu toate acestea, data fiind relativa autonomie regionala ce functiona in Imperiul Habsburgic si atitudinea ostila a unora dintre nobili, doar in anumite zone aceste decrete au fost cu adevarat puse in aplicare. O parte a populatiei de romi din Transilvania si Banat a fost insa cu siguranta afectata de aceste masuri.

Rezultatele acestei politici nu au fost totusi cele asteptate, in multe cazuri impactul ei fiind doar de scurta durata. Intr-adevar, dupa moartea lui Iosif al II-lea, curtea imperiala si-a redus interesul fata de romi. In aceste conditii, unii romi si-au parasit casele si terenurile pe care fusesera obligati sa se instaleze si au revenit la modul lor de viata traditional. Nici elementele de baza ale identitatii lor, limba, ocupatiile traditionale, portul, traditiile, nu au fost in totalitate afectate de masurile asimilationiste, chiar daca procesul natural de asimilare a fost puternic accelerat de aceste masuri in anumite regiuni.

3. De la eliberare la perioada comunista

Romii din Bucovina, Transilvania si Banat inainte de primul razboi mondial

Romii din Bucovina, provincie trecuta sub stapanire habsburgica din 1775, sunt primii care au parasit statutul de robi. Astfel, robia a fost desfiintata aici printr-un ordin al imparatului Iosif al II-lea dat in 1783. Ca urmare a opozitiei boierilor moldoveni, acest ordin a fost insa pus in aplicare cu intarziere. Dealtfel influenta acestei schimbari asupra situatiei romilor a fost redusa si mai degraba de natura negativa. Astfel, in ultimul deceniu al secolului al XVIII-lea, cand ordinul mentionat se aplica, dependenta formala a romilor de boieri si manastiri este desfiintata. Cei mai multi dintre romi sunt obligati insa din motive economice sa ramana sa lucreze pe mosia pe care lucrau si anterior ca robi. Ei nu aveau insa nici acum dreptul de a poseda pamant, ceea ce transforma dependenta juridica intr-una de natura economica. Din punct de vedere juridic insa, incepand din 1803, cand li se modifica si statutul fiscal, romii se afla in aceeasi situatie cu taranii.

Grupuri de romi nomazi ce continuau practicarea mestesugurilor traditionale si care plateau taxe speciale autoritatilor s-au mentinut in Bucovina pana in cea de-a doua jumatate a secolului trecut. O statistica din 1878 pune insa in evidenta faptul ca intreaga populatie de romi devenise sedentara, cea mai mare parte a romilor avand limba romana ca limba materna.

Majoritatea romilor din Transilvania si Banat au devenit sedentari in cursul secolului al XIX-lea. La aceasta au contribuit in mare masura politicile de asimilare duse de autoritati in aceasta perioada.

In Banat, acest proces este o continuare fireasca a celui inceput ca urmare a masurilor luate la sfarsitul secolului precedent de imparatul Iosif al II-lea. Intr-adevar, in aceasta regiune eficienta decretelor imperiale s-a dovedit a fi mai mare decat in Transilvania. Aici s-a dovedit mai ridicat si gradul de asimilare sub aspect general al populatiilor de romi de catre comunitatile alaturi de care traiau. Numerosi romi au devenit astfel, in aceasta perioada, romani, germani, sarbi sau maghiari.

In Transilvania in schimb, cu toate ca si aici s-a ajuns la o sedentarizare aproape completa, numeroase grupuri de romi au reusit sa-si pastreze, nu numai limba ci chiar ocupatiile traditionale si elementele de organizare interna specifice.

Eliberarea romilor din Tara Romaneasca si Moldova

In secolul al XVIII-lea si in prima parte a secolului al XIX-lea, situatia romilor din Tara Romaneasca si din Moldova, deveniti in marea lor majoritate robi, s-a inrautatit sub toate aspectele la fel ca si cea a taranilor serbi romani. Institutia robiei este mentinuta si confirmata de Regulamentele Organice, noile legi fundamentale adoptate in cele doua principate in 1831.

Totusi, in contextul proiectelor de reforma elaborate in Tarile Romane dupa revenirea, in 1821, la domniile pamantene, incepe sa fie mentionata ideea eliminarii robiei. Nu toate grupurile reformiste aveau insa in programele lor referiri la situatia romilor sau, daca aveau, in unele cazuri era vorba doar de sedentarizarea fortata a acestora.

O contributie importanta la aparitia si dezvoltarea unei miscari de abolire a robiei in Tarile Romane au avut-o contactele cu Occidentul european. Astfel, numerosi calatori occidentali ce au vizitat Moldova si Tara Romaneasca in prima jumatate a secolului trecut erau surprinsi de mentinerea acestei institutii de sorginte feudala si avertizau ca inlaturarea ei este una dintre conditiile necesare pentru realizarea unei apropieri reale a societatii romanesti de civilizatia europeana occidentala. De asemenea, tinerii romani ce isi faceau studiile in occident au preluat ideile liberale si democratice ale vremii. Ei s-au constituit apoi, in special cu incepere din deceniul premergator revolutiei de la 1848, in promotorii modernizarii societatii romanesti si in sustinatorii proiectelor ce vizau eliminarea robiei.

In 1837 Mihail Kogalniceanu publica prima lucrare romaneasca referitoare la romi. Intitulata "Schita asupra istoriei, obiceiurilor si limbii tiganilor", ea a fost tiparita in limba franceza la Berlin, fiind tradusa si in limba germana trei ani mai tarziu. Presa vremii a sustinut de asemenea miscarea abolitionista ce incepea sa prinda contur, salutand masurile concrete ce incep sa fie luate de autoritati si prezentand promt informatii despre desfiintarea sclaviei in coloniile tarilor europene occidentale si despre evolutia miscarii abolitioniste din Statele Unite ale Americii. O serie de intelectuali romani de valoare formuleaza opinii favorabile desfiintarii robiei si reflecta situatia romilor in lucrari literare sau stiintifice.

In acest context, pe parcursul a aproximativ doua decenii si jumatate, printr-un proces ce se desfasoara lent, in mai multe etape, se va ajunge la desfiintarea robiei in cele doua Principate Romane.

Trebuie precizat insa ca primele masuri luate in aceasta directie nu aveau nimic de-a face cu principiile egalitariste si democratice pe care a fost bazata miscarea abolitionista. Este vorba despre masuri a caror adoptare a fost dictata cu precadere de ratiuni economice si care au dus la pierderea statutului de robi pentru o serie de categorii de romi.

Astfel, inca din 1831, prin aplicarea prevederilor Regulamentelor Organice si a anexelor lor privitoare la romi, robii statului obtin acelasi statut ca si oamenii liberi. Functie de ocupatie, fiecare familie avea indatorirea de a plati statului un anumit impozit anual. Aceste reglementari contin insa si o serie de prevederi ce vizeaza asimilarea fortata a unor categorii de romi prin impunerea sedentarizarii si orientarea spre practicarea agriculturii. Se merge pana la dispersarea in grupuri mici a cetelor de romi si repartizarea acestora in mai multe localitati, cu ingradirea libertatii de deplasare.

Si alte legi importante pentru situatia romilor sunt adoptate in deceniul patru al secolului trecut. In Tara Romaneasca, din motive economice, statul cumpara robi de la proprietarii acestora. In Moldova, este acordat robilor dreptul de "protimisis" ce prevedea obligatia dezrobirii in cazul in care un rob platea pretul cu care stapanul sau intentiona sa il vanda. Tot in aceasta perioada sunt eliminate treptat si restrictiile referitoare la casatoriile mixte intre romani si romi.

In 1843 o lege adoptata in Tara Romaneasca obliga toti proprietarii de robi sa asigure statornicirea acestora in asezari si case. Tot aici, in acelasi an, este adoptata si prima lege ce desfiinteaza oficial robia unei categorii de romi. Este vorba despre legea "pentru desfiintarea dajnicilor de sub administratia Vorniciei temnitelor".

In anii urmatori, in ambele principate sunt adoptate legi ce elibereaza din robie romii apartinand bisericii si manastirilor. Acest lucru se petrece mai intai in Moldova, in 1844, la initiativa domnitorului Mihail Sturdza, in acelasi an toti robii statului fiind declarati oficial liberi, beneficiind de aceleasi drepturi cu ceilalti locuitori ai tarii. Mai mult, sumele adunate din impozitele platite de romii eliberati vor fi utlizate pentru rascumpararea de catre stat a robilor aflati in proprietate privata. In Tara Romaneasca eliberarea robilor bisericii si manastirilor este realizata in 1847, la propunerea domnitorului Gheorghe Bibescu, aceasta facandu-se fara nici o despagubire.

"Desrobirea tiganilor" figura ca un punct important in programul revendicarilor revolutionarilor de la 1848. In Tara Romaneasca, printr-un decret al guvernului provizoriu instituit in timpul revolutiei, ia fiinta o "Comisie pentru liberarea robilor", toti romii fiind declarati liberi. Cei trei membri ai comisiei, Ioasaf Znagoveanu, Cezar Bolliac si Petrache Poenaru, au inceput punerea in practica a prevederilor decretului. Robilor eliberati le erau oferite "bilete de slobozenie" proprietarii urmand sa primeasca despagubiri. Si programul revolutionarilor din Moldova, publicat de Mihail Kogalniceanu sub titlul "Dorintele Partidei Nationale in Moldova", face referire la eliminarea robiei. Toate aceste idei nu au fost insa puse in aplicare datorita innabusirii revolutiei de la 1848.

Totusi, o serie de progrese in privinta statutului juridic al robilor sunt facute si in anii urmatori. Astfel, domnitorul Tarii Romanesti, Barbu Stirbei interzice vanzarea robilor intre particulari si despartirea familiilor prin donatie sau vanzare. El pregateste de asemenea eliminarea completa a robiei. Masuri similare sunt adoptate si in Moldova in timpul domniei lui Grigore Alexandru Ghica.

Singurii care mai pastrau in aceasta perioada statutul de robi in cele doua principate romanesti erau romii aflati in stapanirea boierilor. Ei vor fi eliberati prin doua legi, adoptate la scurt timp una de alta, ce vor marca disparitia institutiei robiei, la inceputul anului 1856.

La 10/22 decembrie 1855 Divanul Obstesc al Moldovei adopta "legiurea pentru desfiintarea sclaviei", pe baza unui proiect de lege elaborat de Petre Mavrogheni si Mihail Kogalniceanu. Proprietarii ai caror robi erau eliberati prin acesta lege puteau fi despagubiti de catre stat. In cazul in care ei renuntau la despagubiri, beneficiau de o serie de inlesniri fiscale.

La 8/20 februarie 1856 este adoptata "legiuirea pentru emanciparea tuturor tiganilor din Principatul Tarii Romanesti". Legea obliga de asemenea romii eliberati sa se statorniceasca, fiindu-le apoi interzisa stramutarea pentru o anumita perioada de timp. Si in cazul acestei legi era prevazuta o despagubire ce urma sa fie platita esalonat de catre stat fostilor proprietari.

Dupa votarea celor doua legi, unii boieri i-au eliberat pe romi in mod gratuit, fara a pretinde vreo despagubire. Ziarele epocii publicau declaratii ale celor care au renuntat la despagubiri si liste cu numele acestora. Cel mai mare numar de eliberari fara despagubire a fost inregistrat in Moldova.

Robii eliberati nu au beneficiat in anii imediat urmatori si de masuri de improprietarire cu pamant, majoritatea lor ajungand sa se confrunte cu o situatie materiala extrem de dificila. In realitate, chiar prevederile legilor de dezrobire nu au fost aplicate in totalitate. Autoritatile nu au reusit sa realizeze, cum era prevazut, sedentarizarea si transformarea in agricultori a romilor. O parte importanta a romilor a continuat practicarea mestesugurilor traditionale, fie integrandu-se in comunitatile satesti, fie practicand un mod de viata nomad. In deceniul sase al secolului trecut, mai ales in Tara Romaneasca apar primele comunitati de romi ce se instaleaza la periferia oraselor. Reforma agrara din 1864, ce a oferit posibilitatea taranilor clacasi de a deveni proprietari de pamant, nu a afectat decat un numar redus de romi. Totusi, reforma a permis aparitia unei categorii de romi ce practica agricultura si chiar constituirea de sate intregi locuite de romi. Cele mai multe asezari de acest fel au aparut pe locul fostelor "tiganii" de pe mosiile manastiresti. In astfel de comunitati romii au reusit sa-si pastreze limba, traditiile, cultura. In numeroase cazuri insa, comunitatile de romi s-au dispersat in mai multe localitati, fiind supuse astfel unui proces rapid de asimilare de catre populatia majoritara. S-a ajuns astfel, inca de la sfarsitul secolului trecut, ca aproape in toate localitatile din vechiul Regat sa existe familii de romi.

Marea migratie internationala a romilor

Inca din secolul al XVIII-lea se poate constata tendinta de migrare spre vest a unor grupuri de romi stabiliti pe teritoriul tarilor romane. O serie de comunitati migreaza dinspre Tara Romaneasca si Moldova spre Transilvania, dar si dinspre Transilvania spre centrul Europei. Urmasii acestora pot fi intalniti si astazi pe teritoriul mai multor state din centrul si sud-estul Europei.




Pentru numeroase grupuri de romi din Tara Romaneasca si Moldova legile de dezrobire de la mijlocul secolului al XIX-lea au oferit in primul rand ocazia unei deplasari libere, cel putin in perioada de confuzie creata de aplicarea reformelor. Daca in sistemul economic feudal romii au ocupat un loc important prin mestesugurile pe care le practicau, odata cu trecerea spre capitalism romii s-au transformat tot mai mult intr-o populatie marginala ce nu-si putea gasi un loc potrivit in cadrul noii structuri a societatii. In aceste conditii, solutia intrezarita de unele comunitati a fost aceea a unei migratii spre occident.

Specialistii considera ca la sfarsitul secolului trecut si inceputul secolului nostru a avut loc cea de-a doua mare migratie a romilor la nivel european, dupa cea care a avut loc in evul mediu. Grupurile de romi venind din Romania au antrenat in migratie si alti romi din tarile Europei centrale pe care le-au traversat. O parte a lor a traversat chiar oceanul ajungand la inceputul secolului nostru pe continentul american.

Aceasta mare miscare de migratie, ce a schimbat in mod semnificativ structura populatiilor de romi din tarile occidentale, a avut un pronuntat caracter urban. Grupurile de romi s-au stabilit in general la periferia oraselor, formand uneori comunitati de durata iar alteori doar zone de tranzit spre destinatii mai indepartate.

Romii in perioada interbelica

O serie de transformari importante au marcat situatia romilor din Romania in perioada dintre cele doua razboaie mondiale. Datorita modernizarii economiei romanesti, o mare parte a comunitatilor de romi ce mai pastrau ocupatii traditionale au fost nevoite din ratiuni economice sa-si schimbe ocupatia. Aceste schimbari ocupationale au determinat si modificari ale structurii sociale a comunitatilor. Numeroase comunitati renunta la organizarea traditionala sau chiar se destrama. Numarul romilor nomazi ajunge foarte redus, desi, datorita exotismului acestui mod de viata, acestia raman vizibili in societatea romaneasca.

Ca si majoritatea romanilor, majoritatea romilor traia in aceasta perioada in mediul rural, fiind legata, intr-un fel sau altul, de agricultura. Cei mai multi dintre romii ce locuiau in sate nu erau insa proprietari de pamant, sau terenul pe care il detineau in proprietate era extrem de redus. In general ei ocupau un loc marginal in cadrul comunitatilor rurale.

Dupa cum s-a vazut, o parte semnificativa a romilor a suferit de efectele politicilor de asimilare fortata ale diferitelor regimuri ce s-au succedat la conducerea tuturor provinciilor romanesti in decursul catorva secole. La acestea se adauga, desigur, si influenta asimilarii naturale. Aceste tendinte de asimilare nu s-au rezumat insa la schimbarea modului de viata sau la abandonarea legaturilor cu traditiile comunitare. Ele s-au manifestat in numeroase cazuri prin negarea apartenentei la comunitatea romilor si prin asumarea, de obicei, a identitatii etnice a majoritatii.

In perioada interbelica, datorita modernizarii generale a societatii romanesti s-a ajuns in situatia in care o serie de persoane provenind din randul romilor sa dobandeasca un statut social superior. Apar astfel intelectuali, artisti, oameni de afaceri de succes, de origine romi, s-au afirmat in perioada interbelica. Dat fiind statutul marginal al comunitatii romilor si numeroasele prejudecati negative la adresa romilor, adanc ancorate in societatea romaneasca, este explicabil faptul ca cea mai mare parte a lor nu au facut referire la originea lor roma.

Cu toate acestea, apar in aceasta perioada si cazuri de romi ce doresc sa contribuie la imbunatatirea situatiei membrilor acestei comunitati. Se constituie astfel pentru prima oara o miscare cu impact la nivel national, provenind din interiorul comunitatii romilor si care determina dezvoltarea constiintei unei identitati etnice specifice.

Acest lucru este posibil datorita aparitiei unor forme de organizare sociala moderna, bazate pe principiile democratice. Astfel, desi in numeroase comunitati liderii traditionali isi pastreaza influenta, lor li se adauga reprezentantii unei noi elite, educati in valorile societatii majoritare. Dupa modelul celorlalte comunitati etnice dar si profesionale, romii incep sa constituie organizatii socio-profesionale sau societati culturale. Un exemplu este cel al unei organizatii numita "Junimea Muzicala" ce reunea romii lautari din Bucuresti, unul dintre fruntasi fiind celebrul muzician Grigoras Dinicu.

In anii '30 incepe sa se contureze ideea unei organizari la nivel national a romilor. In 1933 sunt infiintate doua organizatii de anvergura nationala: Asociatia Generala a Tiganilor din Romania si Uniunea Generala a Romilor din Romania. Dintre fondatorii si membrii de frunte ai acestor organizatii s-au remarcat Calinic I. Popp-Serboianu, G. A. Lazareanu-Lazurica, Gheorghe Niculescu, C. S. Nicolaescu-Plopsor si Grigoras Dinicu.

Aceste organizatii, care militau pentru "emanciparea si redesteptarea neamului rom", au contribuit in mod semnificativ la declansarea unui proces de cristalizare a constiintei identitatii etnice a romilor. De asemenea, miscarea creata a avut un impact deosebit si asupra ansamblului societatii romanesti, aducand in atentia opiniei publice problemele romilor. Liderii organizatiilor romilor din aceasta perioada sunt cei care incearca sa impuna utilizarea termenului de "rom" in locul celui de "tigan", puternic impregnat de conotatii negative.

Progresele realizate nu au permis insa obtinerea unui impact de profunzime si de durata, ele fiind intrerupte de regimurile totalitare ce s-au succedat de la sfarsitul deceniului patru.

Romii in timpul celui de-al doilea razboi mondial: deportarea

In timpul celui de-al doilea razboi mondial si in perioada premergatoare acestuia romii ajung in atentia autoritatilor ce promovau o ideologie nationalista, etnocentrica si rasista. Alaturi de evrei, romii sufera numeroase persecutii. Ei sunt utilizati ca "tapi ispasitori" si acuzati pentru dificultatile cu care se confrunta Romania in aceasta perioada.

Regimul condus de Ion Antonescu a fost cel care a trecut de la declaratii la masuri concrete de reprimare a membrilor acestor comunitati. Cea mai importanta astfel de masura a constituit-o deportarea unor grupuri de romi in Transnistria in vara si toamna anului 1942. Transnistria, teritoriul dintre Nistru si Bug ce a fost ocupat de armatele romana si germana in vara anului 1941, a fost considerata de catre Antonescu drept locul ideal pentru deportarea romilor.

Primii afectati de politica de deportare au fost romii nomazi. Acestia au fost adunati in capitalele de judet incepand cu 1 iunie 1942 si transportati apoi in Transnistria. Pana la 15 august 1942 peste 11.000 de persoane au fost deportate.

Intentia regimului era aceea de a deporta toti romii ce erau considerati o "problema" pentru societate. In acest sens, pana in toamna anului 1942 peste 13.000 de romi sedentarizati s-au alaturat celor nomazi in deportare. Dupa luna septembrie 1942 au fost amanate si apoi suspendate valurile ulterioare de deportari prevazute initial.

Numeroase abuzuri au fost comise de catre autoritati pe parcursul procesului de deportare. Persoane care, potrivit ordinelor, nu ar fi trebuit deportate, au fost totusi evacuate de jandarmi.

Conditiile de viata in Transnistria pentru cei deportati au fost extrem de dure. Desi reglementarile prevedeau asigurarea unor conditii de munca si a unor mijloace de existenta, numarul mare al romilor deportati si posibilitatile reale oferite de autoritati au transformat situatia din Transnistria intr-una extrem de grea. Numerosi romi si-au pierdut viata datorita lipsei unor conditii minime de subzistenta.

Masurile de deportare a romilor in Transnistria nu s-au bucurat de sprijinul si aprobarea populatiei. Dimpotriva, in numeroase cazuri comunitatile satesti au protestat solicitand renuntarea la deportarea romilor din satele respective. Proteste au venit si din partea unor personalitati democratice ale vremii.

Romii in perioada comunista

In perioada regimului comunist, romii au fost ignorati oficial de catre autoritati. Ei nu au fost recunoscuti in randul "nationalitatilor conlocuitoare", orice mentiune a lor lipsind din discursul oficial.

Pana la mijlocul anilor '70, si din punct de vedere practic autoritatile comuniste nu au avut o politica cu privire la romi. Situatia sociala si economica a romilor a fost insa afectata de schimbarile survenite in aceasta perioada la nivelul societatii. Romii au continuat sa reprezinte, in marea lor majoritate, o categorie marginala a populatiei. Chiar si cei ce au obtinut locuri de munca in sistemul economiei socialiste erau, datorita lipsei unor calificari si, mai ales, a unor studii corespunzatoare, obligati sa accepte munci necalificate.

Principala masura adoptata de autoritatile comuniste, conform unui plan ce nu a fost comunicat public, a avut in vedere sedentarizarea fortata a romilor ce mai pastrau un mod de viata nomad sau semi-nomad. S-a reusit astfel pentru prima data eliminarea practic completa a acestui mod de viata la inceputul anilor '80.

Romii nu au fost consultati in legatura cu aceste masuri, ele ducand, alaturi de ignorarea lor ca grup etnic, la pierderea ireparabila a unor importante particularitati lingvistice si culturale si accentuand tendintele de asimilare a romilor.

4. Situatia prezenta: cautarea unei noi identitati

Schimbarile ce au afectat societatea romaneasca incepand din 1990 au avut un puternic impact negativ asupra marii majoritati a romilor. Aceste influente negative sunt in primul rand legate de situatia economica dificila generata de prabusirea sistemului economiei socialiste centralizate.

Trecerea la un regim democratic a oferit totodata posibilitatea reafirmarii romilor ca grup etnic minoritar. Astfel, romii sunt astazi recunoscuti ca o minoritate nationala si in aceasta calitate beneficiaza de sprijin din partea statului pentru pastrarea si dezvoltarea elementelor unei culturi proprii. Desigur, handicapul unor secole de marginalizare si ignorare nu poate fi recuperat cu usurinta. Se poate afirma insa cu certitudine ca romii se afla la ora actuala in plin proces de construire a unei identitati moderne.

O serie de structuri de organizare specifice unei societati democratice faciliteaza afirmarea si participarea romilor la viata sociala. Exista mai multe partide politice ale romilor, unele avand alesi la nivel central sau local. Un rol tot mai important tind sa-l dobandeasca organizatiile civice ale romilor.

Mai multi lideri traditionali continua sa-si pastreze influenta asupra unui numar semnificativ de romi. A avut loc chiar o extindere a ariei de influenta a unora dintre ei. Alaturi de acestia, o noua generatie de lideri moderni, majoritatea intelectuali romi, se afirma pe baze moderne, democratice. Numarul acestora este insa insuficient fata de problemele cu care se confrunta minoritatea romilor in aceasta perioada.

Masurile luate de autoritati privind rezervarea unor locuri pentru studenti romi la unele sectii ale mai multor universitati precum si la institutiile de formare a personanlului didactic vor determina aparitia in cativa ani a unei intregi generatii de intelectuali ce vor putea sa-si accepte originea etnica si sa contribuie la afirmarea sociala si culturala a romilor.

Departamentul pentru Protectia Minoritatilor Nationale al Guvernului a inceput consultarile cu organizatiile romilor in vederea elaborarii unei strategii generale ce urmareste ameliorarea situatiei romilor din Romania.

5. Concluzii

Dupa cum se poate observa din cele prezentate, perceptia noastra asupra istoriei romilor din Romania este dominata de institutia robiei. Este oarecum firesc acest lucru data fiind durata mare a existentei acesteia in Tarile Romane si implicatiile de ordin economic si social pe care robia le-a avut asupra evolutiei ulterioare a romilor.

Nu trebuie insa pierdut din vedere faptul ca ponderea in discursul istoric al referirilor la robie este determinata si de elemente de ordin practic. Astfel, singurele surse din care putem afla informatii despre romi sunt cele exterioare comunitatilor de romi, si acest lucru ramane valabil in mare masura pana astazi. Pe de alta parte, cel mai frecvent, documentele scrise referitoare la "tigani" prezinta informatii despre donatii, vanzari, judecati, etc.

Aceasta nu inseamna insa ca singurul mod de a vedea istoria romilor este prin intermediul acestor documente scrise ce au, de cele mai multe ori, scopuri judice sau economice. Exista numeroase elemente ce au marcat trecerea prin istorie a romilor si participarea lor la istoria Romaniei, situate dincolo de istoria scrisa ce reflecta frecvent punctul de vedere al administratiei vremii.

Astfel de elemente pot fi descoperite la nivelul istoriei orale. Ele au fost fixate si transmise prin cultura orala de grupurile de romi dar si de populatiile alaturi de care au trait romii. Investigarea lor sta la indemana dumneavoastra prin utilizarea tehnicilor si metodelor prezentate in ghidul de istorie orala.

PARTEA II

Elemente legate de cultura romilor din Romania

1. Caracteristici culturale ale romilor

Dupa cum rezulta si din analiza evolutiei comunitatilor de romi pe parcursul istoriei, exista o serie de elemente care permit diferentierea acestora de restul populatiei.

Inca din perioada medievala una dintre diferentele cele mai izbitoare ale celor doua stiluri de viata, cel al populatiei majoritare si cel al romilor, este legata de nomadismul celei mai mari parti a romilor. Daca pentru taranii beneficiari ai mestesugurilor practicate de romi elementele principale ale sistemului de valori se concentrau in jurul pamantului si stabilitatii, in cazul romilor avem de-a face cu prioritatea drumului, a libertatii de miscare si a independentei. In timp, din acest punct de vedere, cele doua moduri de existenta s-au apropiat simtitor prin sedentarizarea practic completa a romilor din Romania finalizata de regimul comunist.

Modul de locuire al romilor a fost influentat mult timp de memoria si traditia nomadismului, inclusiv in cazul unei mari parti a romilor sedenterizati. Corturile si traditionalele carute cu coviltir s-au transformat frecvent in case mici, lipsite de comfort si situate la marginea localitatilor.

Mai multi factori au concurat la constituirea si adancirea permanenta a decalajului intre conditiile de locuit ale romilor si cele ale altor grupuri etnice. Alaturi de importanta redusa acordata casei prin traditie, datorita accentului pus pe miscare, ca si cum in orice moment ar trebui sa fii gata sa pleci spre o noua destinatie, trebuie mentionata marginalizarea, dispretul si discriminarile la care au fost supusi romii in decursul ultimelor secole. Lipsa accesului la resursele comunitatii majoritare, dat fiind permanentul statut de "nou-venit" si dificultatea sau imposibilitatea de a deveni proprietar de pamant contribuie de asemenea la mentinerea unui statut marginal si a unui nivel de trai extrem de scazut pentru numeroase comunitati de romi.

2. Structura sociala a comunitatilor de romi

In decursul istoriei, comunitatilor traditionale ale romilor le-a fost respectata in general autonomia in ceea ce priveste organizarea interna. Aceasta autonomie, precum si diferentele existente intre structura sociala a populatiei majoritare si cea a romilor au facut ca modul de organizare a romilor din primele secole de la aparitia lor in Tarile Romane sa poata fi regasit aproape neschimbat in trecutul apropiat la ultimele comunitati nomade.

Nucleul comunitatii il constituia familia, iar un grup de familii de romi, de obicei inrudite, forma o ceata. Ceata, formata de obicei din 30-40 de familii ce aveau aceeasi ocupatie si calatoreau impreuna prin tara, reprezinta forma clasica a comunitatii de romi. O ceata facea la randul ei parte dintr-un "neam", un grup de comunitati ce aveau in comun nu atat legaturi de rudenie sau stramosi comuni cat o ocupatie comuna.

Fiecare ceata avea un conducator, denumit jude in Moldova si Tara Romaneasca si voievod in Transilvania. Acesta era ales pe viata de membrii comunitatii dintre barbatii cei mai puternici si mai intelepti. Alegerea se facea in cadrul unei adunari la care participa tot grupul si care se desfasura dupa un ritual bine stabilit.

Judele, respectiv voievodul, se bucura de o mare autoritate in randul membrilor comunitatii. Prima dintre atributiile lor era aceea de a rezolva problemele aflate in litigiu intre membrii comunitatii. Aceasta autonomie interna a cetei este confirmata de mai multe documente ale domnitorilor celor trei tari romane in care se precizeaza dreptul judelui sau voievodului de a administra justitia in problemele interne si in se interzice amestecul functionarilor statului.

Judecata era facuta in fata intregii comunitati tinand cont de normele interne nescrise ale acesteia. Atat in procesul de judecata cat si in aplicarea sanctiunilor stabilite, comunitatea are un rol fundamental. De cele mai multe ori sanctiunile se bazeaza pe izolarea de comunitate a persoanei vinovate si a familiei sale.

O forma de administrare a justitiei in problemele interne ale comunitatii, specifica romilor caldarari, ce poate fi intalnita si astazi, este "cris-ul". Cris-ul, denumit in anumite zone "stabor", este constituit din adunarea capilor de familie alesi in functie de reputatia si respectabilitatea lor. Intrunirile acestuia sunt publice si sunt determinate de aparitia unei probleme ce pune in pericol coeziunea interna a grupului, respectarea normelor sale si a traditiilor, sau situatia economica. Deciziile se iau prin consens, iar interventia fiecarui membru in cadrul cris-ului este importanta pentru mentinerea respectabilitatii si a statutului sau in cadrul grupului.



In timp, alaturi de ceata, prin interactiunea cu structurile statului sau cu alte grupuri, apar si alte forme de organizare, superioare ca importanta. Astfel, sefii unor grupuri mai mari de romi au fost desemnati de autoritatile statului sau de proprietarii de robi si aveau ca atributie principala strangerea impozitelor.

Dealtfel chiar sefii cetelor aveau, alaturi de responsabilitatile interne, si datoria de a aduna taxele pe care membrii comunitatii trebuiau sa le plateasca statului, autoritatilor locale sau stapanului feudal. In schimbul acestor servicii judele sau voievodul erau scutiti de orice fel de obligatii fiscale. De asemenea, data fiind respectarea autonomiei interne a cetelor de romi, sefii acestora indeplineau si rolul de intermediar intre comunitate si autoritati.

Pe langa aceste comunitati traditionale, autoritatile au creat structuri ce reuneau mai multe grupuri cu aceeasi ocupatie dintr-o anumita regiune. Acestea erau conduse de vatafi, numiti de autoritati. Vatafii erau romi care aveau in subordine sefii cetelor de romi si care erau raspunzatori, pe de o parte, de rezolvarea diferendelor dintre cete sau dintre romi proveniti din cete diferite si, pe de alta parte, de incasarea impozitelor. Si vatafii erau scutiti de dari si de orice alte obligatii fata de stat. Incepand din secolul al XVIII-lea vataful incepe sa fie numit "bulibasa".

Desi relicve ale modului traditional de organizare sociala a romilor se mai pastreaza si astazi, in general se poate afirma ca politicile de sedentarizare fortata si de asimilare promovate in decursul timpului de autoritati, precum si procesul firesc de modernizare ce a afectat intreaga societate, inclusiv comunitatile de romi, au dus la disparitia aproape completa, sau cel putin la scaderea semnificativa in importanta, a acestui mod de organizare.

3. Rolul si structura familiei in comunitatile de romi

Familia ocupa un loc de prima importanta in organizarea comunitatilor de romi, indiferent de perioada sau de ocupatia specifica a grupului din care face parte. Totul graviteaza in jurul familiei: relatii sociale si economice, educatie si transmiterea mestesugurilor si traditiilor, securitatea si protectia individului.

Orice individ exista in primul rand ca membru al unei familii. Interactiunile intre indivizi sunt percepute ca fiind interactiuni intre familii. De aceea, un membru al familiei care dobandeste prestigiu in cadrul comunitatii onoreaza intreaga familie. La fel, o greseala facuta de un individ, potrivit traditiei romilor, se rasfrange asupra intregii familii a acestuia.

Cand se vorbeste despre familie se are in vedere in general familia largita, formata din mai multe cupluri inrudite si copii lor, pe mai multe generatii. De multe ori familia conjugala are o importanta relativ redusa. Structura familiala asigura in mod traditional solidaritatea tuturor membrilor ei. Astfel, persoanele in varsta sunt ingrijite de urmasii lor, celibatarii, extrem de rari dealtfel, raman cu familia parintilor, orfanii sunt si ei luati in grija de rude. Apartenenta la familie asigura deci securitatea sociala si psihologica a individului. Este usor de inteles in acest context de ce excluderea din grup este perceputa ca una dintre cele mai grave sanctiuni.

In opozitie cu importanta acordata familiei in viata indivizilor si a comunitatii, apare frecventa neglijare a aspectelor exterioare, administrative, legate de familie. Astfel, numeroase casatorii ale romilor nu sunt inregistrate oficial, iar, cand inregistrarea este facuta, numele din acte are o importanta redusa, el fiind in multe cazuri dat la origine de autoritati.

Exista o divizare clara a rolurilor in cadrul familiei de romi intre barbat si femeie. Aceasta corespunde in mare situatiei specifice familiilor traditionale din orice cultura: barbatul este raspunzator pentru asigurarea veniturilor necesare traiului si pentru relatiile cu celelalte familii din comunitate in timp ce femeia se ocupa de cresterea si educarea copiilor mici si de prepararea hranei si confectionarea de imbracaminte. Barbatul este de asemenea seful familiei si purtatorul si aparatorul prestigiului acesteia in exterior.

Varsta la care se realizeaza casatoriile este de cele mai multe ori foarte redusa: 17-18 ani pentru baieti si 13-15 ani pentru fete. Traditiile specifice care marcheaza momentul casatoriei sunt diferite de la un neam la altul si au fost de asemenea puternic influentate de populatiile alaturi de care au trait. La unele neamuri casatoria este facuta ca urmare a unei intelegeri prealabile a familiilor celor doi tineri, in timp ce la altele acceptul familiei este obtinut ulterior, tanarul trebuind sa-si "fure" viitoarea sotie din familia parintilor ei.

Nasterea primului copil este considerata ca un eveniment crucial in viata familiei. Ea este urmata deseori de numeroase alte nasteri, orice nou nascut fiind binevenit in familie. Acest lucru face ca in comunitatile de romi ponderea copiilor sa fie in general foarte ridicata. Educatia copiilor se face de catre intreaga familie, copilul traind in permanenta inconjurat de parinti si rude, inclusiv copii mai mari in varsta. Initiativa si responsabilizarea copiilor, capacitatea lor de a se descurca singuri de la o varsta cat mai frageda, sunt apreciate favorabil de catre familie si comunitate.

4. Limba si religia

Limba romani

Asemanarile intre limba vorbita de populatiile de romi si sanskrita au stat la baza dovedirii originii indiene a romilor. Limba romani este deci o limba originara din nordul Indiei. Asupra ei si-au pus amprenta secolele de convietuire cu populatii vorbind limbi extrem de variate, cum ar fi persana, armeana, greaca, romana, astfel incat s-au produs numeroase modificari atat la nivelul vocabularului cat si al gramaticii. Se poate spune insa ca in multe cazuri influentele au fost reciproce, cuvinte de origine romani regasindu-se in limbi europene.

Data fiind evolutia istorica si structura sociala a comunitatilor de romi, nu se poate vorbi la ora actuala de o unica limba romani ci de coexistenta mai multor dialecte. Evolutia diferentiata a acestor dialecte a fost determinata si de absenta unei culturi scrise, pana de curand limba romani fiind o limba aproape eminamente orala.

In ceea ce priveste numarul vorbitorilor de romani din Romania, se apreciaza ca el reprezinta la ora actuala doar 40% din numarul total al romilor. Acest lucru se datoreaza politicilor de asimilare fortata, ca si asimilarii naturale la care au fost supusi romii. Pierderea limbii romani nu este insa specifica unor cazuri individuale de romi care au parasit grupurile de origine si au fost asimilati de comunitatile invecinate. Exista si cazuri de comunitati intregi care si-au pierdut limba, pastrandu-si insa constiinta de grup si stilul de viata.

Se poate constata in ultimii ani o tendinta tot mai pronuntata de redescoperire a limbii romani de catre romi care nu o mai vorbeau. Programele care prevad introducerea in scoli a studierii limbii romani vor contribui fara indoiala la mentinerea si dezvoltarea identitatii etnice a romilor.

Mai trebuie amintit si faptul ca, daca numerosi romi sunt bilingvi, vorbind romani si romana sau maghiara si romana, exista in Romania si comunitati trilingve, care vorbesc romana, maghiara si romani.

Religia romilor

Alaturi de limba, religia este un element al culturii considerat a avea un rol important in definirea identitatii de grup si in mentinerea coeziunii acestuia. Ca si in cazul limbii insa, nici religia nu constituie un reper de unitate pentru romii din Romania.

In cele mai multe cazuri romii au adoptat religia populatiei alaturi de care au trait. Aceasta face ca majoritatea romilor sa fie ortodocsi, existand insa si familii sau chiar comunitati intregi de religie catolica, reformata sau chiar musulmana. Demn de remarcat este cresterea recenta a numarului de romi apartinand confesiunilor neo-protestante si in special cultelor penticostal si baptist.

5. Ocupatii traditionale si ocupatii actuale

Dupa tipul de ocupatie, in perioada feudala pot fi delimitate trei categorii principale de robi romi. O prima categorie o reprezinta robii "de curte" sau "de casa" care faceau tot felul de munci pe langa curtile boierilor sau ale domnitorului. Mai ales incepand cu secolul al XVI-lea se dezvolta de asemenea o categorie de robi, numiti "robi de ogor" care erau utilizati ca muncitori agricoli pe mosiile boierilor sau ale manastirilor. Acestia, avand totusi o pondere redusa in ansamblul populatiei de romi, se deosebeau insa in mod fundamental de tarani datorita faptului ca nu detineau nici o suprafata de pamant proprie.

Cea mai mare si mai importanta categorie de robi romi o constituiau insa mestesugarii nomazi. Datorita acestei categorii se poate afirma ca, incepand din secolele XIV-XV, romii au avut un rol extrem de important in economia tarilor romane. Este vorba despre cete de romi care circulau pe un anumit teritoriu oprindu-se din loc in loc si oferindu-si serviciile comunitatilor rurale sau curtilor boieresti. Cei mai multi dintre acestia erau robi ai statului si plateau un impozit anual. Meseriile practicate de ei sunt extrem de variate si au suferit uneori modificari in decursul timpului din ratiuni economice. In general, insa, cetele de romi si-au mentinut mult timp indeletnicirea specifica, chiar pana aproape de zilele noastre. Mestesugul se transmitea din generatie in generatie in cadrul comunitatii si definea apartenenta acestei comunitati la un anumit neam.

O meserie larg raspandita in evul mediu in randul romilor era fieraria. Romii fierari fabricau toata gama de produse din fier necesare intr-o gospodarie taraneasca sau la o curte boiereasca, cum ar fi, spre exemplu, unelte pentru agricultori, arme si armuri, cutite, ace, foarfeci, potcoave, diferite alte tipuri de instrumente si unelte. O cercetare facuta la inceputul secolului XX constata faptul ca nu exista in Vechiul Regat gospodarie taraneasca fara obiecte din fier confectionate de romi. Romii fierari au fost printre primii care au devenit sedentari si s-au integrat in comunitatea majoritara. Astfel, revenind regulat intr-un anumit sat pentru a-si vinde produsele si constatand necesitatea muncii lor pentru comunitatea respectiva, o familie de romi fierari se instala cu timpul la marginea satului unde isi deschidea un atelier permanent de fierarie. Sedentarizarea lor a fost dealtfel puternic incurajata de autoritati.

O alta categorie de romi ale caror produse erau indispensabile in satul romanesc si care s-a mentinut pana recent o reprezinta caldararii. Ei sunt dealtfel cei care au pastrat cel mai bine elementele specifice culturii si traditiilor romilor, precum si modului de viata nomad. Barbatii confectionau caldari, oale, tigai, obiecte de podoaba si de cult din arama si alama, in timp ce femeile realizau perii si bidinele din par de cal.

Neamul rudarilor a avut o interesanta evolutie a ocupatiei de baza. Astfel, ei sunt descendenti ai baiesilor sau aurarilor, un neam de romi care se ocupa cu cautarea aurului in nisipurile aurifere ale raurilor. Romii au invatat tehnica "spalarii aurului" de la romani si au practicat-o in toate cele trei tari romanesti. Romilor aurari li se datoreaza totalitatea aurului obtinut in Moldova, cea mai mare parte a celui obtinut in Tara Romaneasca si o parte importanta din aurul cules din raurile Transilvaniei si Banatului.

Datorita veniturilor pe care aceasta categorie de romi le-au adus o buna perioada de timp, atat prin aurul pe care erau obligati sa-l predea fiscului cat si prin taxele pe care le plateau, autoritatile le-au acordat mult timp un interes aparte protejandu-i, respectandu-le autonomia de organizare si scutindu-i de anumite obligatii. Romii aurari erau nomazi, locuind in corturi, si lucrau la culesul aurului primavara si vara. Toamna si iarna se instalau in locuri cu climat prielnic si isi castigau existenta confectionand obiecte din lemn.

Treptat insa spalatul aurului nu a mai reprezentat o indeletnicire profitabila si veniturile obtinute nu mai permiteau nici macar supravietuirea, astfel incat romii aurari au fost obligati sa se orienteze spre alte ocupatii. Cea mai mare parte dintre acestia s-au profilat pe prelucrarea lemnului devenind rudari, respectiv lingurari sau blidari. O parte au invatat sa confectioneze caramizi si sa poata asigura astfel sursa de venit necesara comunitatii. Caramidaria a devenit o meserie cautata in special incepand cu prima jumatate a secolului al XIX-lea cand taranii au inceput sa renunte la locuintele din chirpici si au trecut la construirea de case din caramida. Comunitatile de caramidari erau semi-nomade, iar unele dintre ele au supravietuit pana in perioada contemporana.

Un specific deosebit il are neamul ursarilor care ducea o viata nomada si isi castiga existenta in principal dand spectacole cu ursi dresati de ei. Pe langa aceasta ocupatie de baza ei mai confectionau ciururi si diverse obiecte marunte din fier (cuie, topoare, broaste, etc) sau se indeletniceau cu cresterea catarilor. Incepand din perioada interbelica activitatea lor pricipala a fost interzisa.

Numeroase alte meserii au fost de asemenea practicate de romi, printre care confectionarea sitelor, olaritul, moraritul, extractia pietrei sau a sarii, confectionarea de obiecte din os, comertul cu flori, cu cai, sau cu covoare si matasuri, zidaria, sau tinichigeria. Au existat de asemenea din perioada feudala romi lacatusi, spoitori, ciubotari, curelari, bucatari, carciumari si, desigur, lautari.

O parte importanta a romilor mestesugari s-au instalat in sate sau chiar in orase unde au continuat sa-si practice meseria constituind categoria vatrasilor. Datorita abilitatilor lor deosebite, unii mestesugari romi de pe mosiile boieresti au fost utilizati in perioada moderna la conducerea, intretinerea sau repararea utilajelor agricole, ei dobandind astfel meserii actuale.

Cea mai mare parte a romilor nu a avut insa conditiile necesare pentru a reusi sa se adapteze la schimbarile radicale si rapide ce au afectat economia romaneasca a ultimului secol. Ei au devenit astfel, dintr-un element important al vietii economice, o categorie marginala aflata deseori intr-o situatie materiala deosebit de grava.

6. Traditiile romilor

Mai mult decat in cazul altor comunitati, in cazul romilor este dificila prezentarea unor "elemente caracteristice ale traditiilor comunitatilor de romi din Romania".

In primul rand, comunitatile de romi difera mult intre ele din mai multe puncte de vedere. Pe langa diferentele de ordin socio-economic intre diferitele grupuri, legate de ocupatiile de baza, nivelul de trai, organizarea comunitatii, exista si diferente in privinta gradului de pastrare a elementelor culturale distinctive si a gradului de asimilare a elementelor culturale ale altor comunitati.

In al doilea rand, tocmai aceasta asimilare a unor comunitati, ca si procesul general de modernizare a societatii a dus la pierderea a numeroase traditii. Fenomenul este accentuat si de faptul ca nu exista suficiente elemente de cultura scrisa ce ar fi putut pastra informatii semnificative precum si de lipsa unui interes consistent din partea populatiei majoritare pentru aceste aspecte culturale specifice romilor.

Se poate adauga de asemenea faptul ca si in situatiile in care anumite comunitati de romi si-au mentinut traditiile specifice, datorita caracterului in general inchis al acestor comunitati, cunoasterea acestor traditii este dificila.

In fine, trebuie mentionata o caracteristica esentiala a vietii celei mai mari parti a comunitatilor de romi din Romania: romii au trait in comunitati de dimensiuni reduse, activitatile desfasurate avand drept beneficiari comunitati de alta etnie. Altfel spus nu au existat, cel putin in ultima perioada, dupa eliberarea romilor din robie, decat in mod exceptional, situatii in care mai multi romi sa fie concentrati intr-un anumit loc si sa aiba posibilitatea de a dezvolta o viata culturala interna care sa treaca dincolo de dimensiunile familiei sau ale grupului de familii.

La aceste dificultati se adauga dificultatea de a separa elementele specifice culturii romilor de cele ale populatiei majoritare. Aceasta deoarece romii au fost in numeroase cazuri purtatori si pastratori remarcabili ai traditiilor populare romanesti la a caror dezvoltare au contribuit in mod incontestabil. Este suficient sa amintim in acest sens contributia lautarilor romi la perpetuarea si dezvoltarea folclorului muzical romanesc, exemplificarile putand continua insa si in privinta altor tipuri de productii folclorice ce au marcat viata satului romanesc traditional.

Fara indoiala insa exista un numar mare de traditii locale pastrate in diferite comunitati de romi, traditii care merita aceeasi atentie si acelasi interes din partea specialistilor si a intregii societati ca si cele ale celorlalte grupuri etnice. Ele se refera, spre exemplu, la momentele importante ale vietii - nastere, botez, acceptarea in randul adultilor, casatorie, moarte - la modul de a face fata unor situatii dificile, sau la mentinerea structurilor sociale ale grupului. Productiile folclorice specifice reprezinta de asemenea valori importante ce merita a fi cunoscute.

6. Concluzie

Avand in vedere marea diversitate si complexitate elementelor de cultura ce caracterizeaza la ora actuala comunitatile de romi din Romania, ca si importanta pastrarii acestei diversitati, ea putand constitui o sursa de imbogatire culturala a intregii societati, o buna abordare a acestei problematici poate fi facuta prin prisma metodelor oferite de istoria orala. Aceste metode permit investigarea caracteristicilor culturale ale comunitatilor de romi si integrarea acestora in procesul educativ, in vederea transmiterii lor catre o noua generatie fara a se impune o anumita latura sau un anumit aspect al elementelor analizate.




loading...











Document Info


Accesari: 8531
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )