Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































IUDAISMUL DE LA RASCOALA LUI BAR-KOKHBA PANA LA HASIDISM

istorie












ALTE DOCUMENTE

Batalia de la Ardeni
EPOCA ROMANĂ TÂRZIE - 293 - 480 D. Chr.
Farul din Alexandria
Experienta evreiasca
DE LA GENEZA ETNICA LA GENEZA STATALA
ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI SI MODIFICAREA TEXTELOR TRATATULUI DE PACE CU AUSTRIA
ARISTOCRATIE SI DEMOCRATIE, CAPUL SI STOMACUL
Secolul lui Justinian (518-610)
Misiuni bizantine in secolele IX-X. Activitatea Sfintilor Chiril si Metodie
Dezvoltarea economica a Tarii Romanesti

IUDAISMUL DE LA RĂSCOALA LUI BAR-KOKHBA PÂNĂ LA HASIDISM

284. Cum a fost alcatuita Misna

Evocând primul razboi al evreilor împotriva romanilor (70-71) si darâmarea templului de catre Titus, aminteam un episod care a avut urmari considerabile asupra iudaismului: faimosul Rabbi lokhanan ben Zaceai a izbutit sa paraseasca ascuns într-un sicriu Iersalimul asediat si, peste putin timp, a dobândit învoire de la Vespasian sa înfiinteze o scoala în satul labneh (în ludeea). Rabbi lokhanan era convins ca atâta vreme cât Tor a va fi studiata semintia lui Israel, desi zdrobita din punct de vedere militar, nu va disparea (cf. § 224)l. Ca urmare, Rabbi lokhanan a organizat, sub conducerea unui "Patriarh" (Nasi), un sanhedrin format din 71 de membri, Curte Religioasa si autoritate de necontestat. Vreme de trei secole, demnitatea de Patriarh a fost transmisa, exceptând o singura data, din tata în fiu2.



Totusi, al doilea razboi cu romanii, declansat de Bar-Kokhba în 132 d. Hr. si terminat cu catastrofa din 135 d. Hr., a pus din nou în primejdie identitatea religioasa, ba chiar supravietuirea poporului evreu, împaratul Hadrian a desfiintat sanhedrinul si a interzis, sub amenintarea cu pedeapsa capitala, studiul Torei si practicarea actelor de cult. Mai multi maestri evrei, printre care celebrul Rabbi Akiba, au murit sub tortura. Dar împaratul Antonin Pius, care i-a urmat lui Hadrian, reda sanhedrinului - de fapt îi mareste - autoritatea. De acum înainte, hotarârile sanhedrinului sunt recunoscute de întreaga Diaspora evreiasca, în aceasta perioada - care începe cu discipolii lui lokhanan ben Zaceai si se termina catre anul 200 d. Hr. - au fost elaborate structurile fundamentale ale iudaismului normativ. Principala inovatie a fost înlocuirea pelerinajelor si sacrificiilor savârsite în Templu cu studierea Torei, rugaciunile si pietatea, acte religioase care se puteau efectua în oricare loc de pe fata pamântului. Continuitatea cu trecutul era asigurata prin studiul Bibliei si prin respectarea prescriptiilor privind puritatea rituala.

Ca sa clarifice, precizeze si unifice nenumaratele traditii orale3 în legatura cu practicile cultuale si cu interpretarile Scripturii, precum si cu problemele juridice, Rabbi Iuda "Printul" (Patriarhul sanhedrinului între cea 175-cca 220) s-a straduit sa le colectioneze si sa le organizeze într-un corpus unic de norme legale. Aceasta vasta compilatie, numita Misna ("repetare"), contine materiale elaborate între secolul I î. Hr. si secolul II d. Hr.4. Lucrarea comporta sase sectiuni: agricultura, sarbatorile, viata de familie, legea civila, prescriptiile sacrificiale si dietetice si curatenia rituala.

1 într-adevar, partida sacerdotala a saducheilor, pierzându-si, dupa darâmarea Templului, rolul si ratiunea de a li, conducerea religioasa a revenit învatatilor Legii, adica fariseilor si succesorilor lor, rabinii ("maestrii, învatatorii")- Vezi, inter alia, G.F. Moore, Judaism in the First Centuries ofthe Chrislian Era, I, pp. 83 sq.

2 Vezi Hugo Mantei, Studies in the History ofthe Sanhedrin, în special pp. 140 sq. (mutarea sanhedrinului de la Ibneh la Usha si în alte parti).

3 Ideea unei "Tora orale", propovaduita de Moise lui losua si preotilor, se reclama de la o veche si venerabila traditie.

4 Unul din marile merite ale recentei carti a lui Jacob Neusner, Judaism: The Evidence ofthe Mishnah, este acela de a fi identificat si analizat materialele ce se refera la perioadele de dinainte si de dupa cele doua razboaie cu Roma.

De la Mahomed la epoca Reformelor

566

Ea contine unele aluzii la mistica tronului dumnezeiesc, Merkaba (cf. § 288). Nu se întâlneste, în schimb, nici un ecou al nadejdilor mesianice si al speculatiilor apocaliptice, atât de populare în epoca (ilustrate, de pilda, în celebrele carti pseudoepigrafice // Baruch si IV Ezdrd). Ai impresia ca Misna ignora istoria contemporana sau îi întoarce spatele. (Este vorba, de pilda, de zeciuieli de recolta ce trebuie duse la Ierusalim; se precizeaza modul de schimb al monedelor etc.)5 Misna evoca o situatie anistorica, exemplara, în care diversele acte de sanctificare a vietii si a omului se savârseau potrivit modelelor legiferate. Munca agricola e consacrata de prezenta lui Dumnezeu si de activitatea (ritualizata) a omului. "Ţara lui Israel e sfintita de legatura ei cu Dumnezeu. Rodul lui Dumnezeu e sfintit de omul care munceste la porunca Domnului si de numirile si despartirile prin cuvânt ale diverselor ofrande"6.

Tot astfel, în "Sectiunea Sarbatorilor" sunt orânduite, clasate si numite ciclurile timpului sacru, în strânsa legatura cu structurile spatiului sacru (cf. J. Neusner, pp. 132 sq.). si, la fel, în toate celelalte "sectiuni" ale culegerii. E vorba întotdeauna de grija de a preciza, pâna la cel mai mic amanunt, mijloacele rituale de a se sanctifica opera cosmica si viata sociala, familiala si individuala, dar si mijloacele de a evita nccuratia si de a o face inoperanta prin purificari specifice.

Esti ispitit sa apropii aceasta conceptie religioasa de credintele si practicile crestinatatii rurale, pe care le-am numit "crestinism cosmic" (cf. § 237). Cu deosebirea ca în Misna opera de sfintire se datoreaza în exclusivitate lui Dumnezeu si faptelor omului, care împlineste poruncile lui Dumnezeu. E semnificativ însa ca în Misna (si, evident, în comentariile si completarile sale, pe care le vom mentiona îndata) Dumnezeu - pâna atunci Dumnezeu al istoriei, prin excelenta - pare indiferent la istoria imediata a poporului sau: pentru moment, mântuirii de tip mesianic i s-a substituit sanctificarea vietii sub îndrumarea Leg 18518y2413s ii.

în fapt, Misna prelungeste si completeaza codul sacerdotal, asa cum a fost formulat în Levitic. Aceasta înseamna ca simpli credinciosi se comporta oarecum asemeni preotilor si levitilor; ei respecta prescriptiile contra necuratiei si se hranesc acasa asa cum se hranesc preotii în Templu. Curatia rituala, respectata în afara zidurilor Templului, îi desparte pe credinciosi de restul omenirii si le asigura sfintenia. Daca poporul evreu vrea sa supravietuiasca, el trebuie sa traiasca ca un popor sfânt, într-un spatiu sacru si imitând sfintenia lui Dumnezeu7.

Misna urmarea unificarea si întarirea rabinismului. Obiectivul ei, în ultima instanta, era sa asigure supravietuirea iudaismului si, prin urmare, integritatea poporului evreu peste tot unde era risipit. Asa cum spune Jacob Neusner, la întrebarea: Ce poate face omul? Misna raspunde: "Ca si Dumnezeu, omul poate pune lumea în miscare. Daca omul vrea ceva nimic nu-i e imposibil [...]. Misna evalueaza conditia lui Israel: învins si fara sprijin si totusi în Pamântul lui; neputincios si totusi sfânt; fara o patrie si totusi despartit de alte neamuri"8.

285. Talmudul. Reactia antirabinica : secta karaitilor

Aparitia Misnei deschide perioada numita a amoraim-ilor (talmacitori sau propovaduitori). Ansamblul alcatuit din Misna si de comentariile la Misna (Chemara) formeaza Talmudul (în traducere literala, "învatatura"). Prima redactare, editata în Palestina (220-cca 400) si cunoscuta ca Talmudul din Ierusalim, este mai concentrata si mai scurta decât Talmudul din

5 Tratatul Maaser Sheni, rezumat de J.Neusner, op. cit., p. 128.

6 Richard S. Sarason, citat de J. Neusner, pp. 130-132.

7 J. Neusner, Judaism, pp. 226 sq.

8 J. Neusner, ibid., pp. 282-283.

567

Iudaismul de la rascoala lui Bar-Kokhba pâna la hasidism

Babilon (200-650); acesta din urma numara 8 744 de pagini9. Regulile de purtare (halaga), clasate în Mima, au fost completate în Talmud, prin aggada, colectie de învataturi etice si religioase, de speculatii metafizice si mistice si chiar de texte folclorice.

Talmudul din Babilon a îndeplinit o functie hotarâtoare în istoria poporului evreu: el a aratat cum trebuia sa se adapteze iudaismul diversitatii de medii socio-politice ale Diasporei. înca din secolul al III-lea, un maestru din Babilon enuntase acest principiu fundamental: legislatia guvernarii respective constituie singura lege si ea trebuie respectata de evrei, în acest fel, legitimitatea autoritatilor guvernamentale primeste o ratificare de ordin religios, în ceea ce priveste legea civila, membrii comunitatii sunt obligati sa-si prezinte litigiile în fata Curtii evreiesti.

Judecându-l în ansamblu, si mai ales prin prisma continutului si menirii sale, Talmudul nu pare sa acorde importanta speculatiei filosofice. Totusi, unii cercetatori au evidentiat teologia, simpla si subtila, precum si doctrinele ezoterice si practicile de ordin initiatic conservate în TalmudT.

Pentru telul ce ni l-am propus noi, e de ajuns sa trecem rapid în revista evenimentele care au contribuit la fixarea structurilor iudaismului medieval. Patriarhul, recunoscut oficial ca omolog al unui prefect roman, trimitea soli la comunitatile evreiesti ca sa strânga impozitele si sa comunice calendarul sarbatorilor, în 359, patriarhul Hillel al II-lea a hotarât sa fixeze în scris calendarul, ca sa asigure simultaneitatea sarbatorilor în Palestina si în Diaspora. Masura si-a relevat întreaga-i importanta când Patriarhatul din Palestina a fost desfiintat de romani în 429. Din vremea Sasanizilor înca (226-637), gratie tolerantei religioase a regilor acestei dinastii, Babilonia a devenit cel mai important centru al Diasporei. Aceasta situatie privilegiata s-a mentinut si dupa cucerirea musulmana. Toate comunitatile evreiesti ale Diasporei orientale recunosteau suprematia lui Gaon, maestru spiritual, arbitru si capetenie politica, reprezentant al poporului în fata lui Dumnezeu si a autoritatilor. Epoca gaonim-ilor, care a început catre 640, a luat sfârsit în 1038. Dar la aceasta data Talmudul din Babilon era universal recunoscut ca învatatura autorizata a rabinismului, adica a iudaismului devenit normativ.

Rabinismul s-a propagat prin intermediul scolilor (de la scoala primara pâna la academie, Yeshiva), sinagogilor si tribunalelor. Cultul sinagogal, care înlocuia sacrificiile din Templu, cuprindea rugaciunile de dimineata si de dupa-amiaza, profesiunea de credinta ("Asculta, Israele, Domnul Dumnezeul nostru, Domnul, unul este!") si cele optsprezece (apoi nouasprezece) "binecuvântari", scurte rugaciuni exprimând nadejdile comunitatii si ale persoanelor indivi­duale. De trei ori pe saptamâna - lunea, joia si sâmbata - se citea Scriptura în sinagoga. Sâmbata si de sarbatori se citea public din Pentateuh si din Profeti, apoi urmau omiliile rabinilor.

în secolul al IX-lea, un gaon a publicat prima culegere de rugaciuni cu scopul de a fixa ordinea slujbei. Din secolul al VllI-lea a început sa se dezvolte în Palestina o noua poezie sinagogala, care a fost repede acceptata. De atunci si pâna în secolul al XVI-lea au fost compuse si alte poeme liturgice, care au fost si ele integrate în serviciul sinagogal.

Totusi, traditionalismul sever si radical impus de gaonim a suscitat uneori reactii antirabinice. Unele, inspirate de vechile doctrine sectare din Palestina sau de islamism, au fost prompt reprimate. Dar în secolul al IX-lea apare o miscare disidenta, condusa de Anan ben Da vid, care a luat repede proportii amenintatoare. Cunoscuti sub numele de karaiti ("scripturari",

y Unele legi privind agricultura, curatia si sacrificiile practicate în Palestina îsi pierd actualitatea în Talmudul din Babilon.

10 Vezi, inter alia, vechea carte (valabila înca) a lui Solomon Schechter, Aspects ofRabbinic Theology. Major Concepts of Talmud, sau Geheimnis und Geheimhaltung im rabbinischen Judentum, de Gerd A.Wewers. Vezi si numeroasele texte teologice traduse si comentate de G.F. Moore, Judaism, I, pp. 357-442 etc.

De la Mahotned la epoca Reformelor

568

adica cei ce nu recunosc decât autoritatea Scripturii)11, ei respingeau Legea orala (rabinica), socotind-o o creatie a oamenilor. Karaitii propuneau cercetarea amanuntita si critica a BibJiei, pentru a redescoperi doctrina si legea adevarata: ei cereau, în plus, reîntoarcerea evreilor în Palestina, ca sa se grabeasca venirea lui Mesia, într-adevar, sub conducerea Jui Daniel ai-Qumiqi (catre anul 850), un grup de karaiti se stabileste în Palestina si izbuteste sa-si raspândeasca ideile pâna în Africa de Nord-Vest si în Spania. Reactia Gaonim-ilor a fost destul de vie; un anumit numar de coduri si manuale, adeverind si întarind rabinismul, au fost redactate ca sa opreasca erezia. Prozelitismul karaitilor si-a pierdut avântul, dar secta a supravietuit în anumite zone marginale. Totusi, asa cum vom vedea îndata, descoperirea filosofici grecesti prin intermediul traducerilor arabe, desi a stimulat geniul filosofic evreiesc, a încurajat si unele doctrine extravagante, ba chiar scandaloase. Este de ajuns sa amintim ca Hiwî al-Balqî, autor sceptic din secolul al IX-lea, a atacat moralitatea Bibliei si a publicat o editie expurgata pentru uzul scolilor...

286. Teologi si filosofi evrei din Evul Mediu

Filon din Alexandria (13 î.Hr.-54 d.Hr.) s-a straduit sa împace revelatia biblica cu filosofia greceasca, dar a fost ignorat de gânditorii evrei si n-a avut influenta decât asupra teologiei Parintilor crestini. Abia în secolele IX si X, gratie traducerilor arabe, evreii au descoperit gândirea greceasca si concomitent metoda musulmana (kalarn) de justificare a credintei prin ratiune. Primul filosof evreu important, Gaonul Saadia ben losef (882-942), nascut si educat în Egipt, s-a stabilit la Bagdad, unde a condus una din celebrele academii talmudice din Babilonia. Desi n-a elaborat un sistem si desi nu a creat scoala, Saadia constituie modelul filosofului evreu12, în tratatul sau apologetic, Cartea credintelor .y/ a parerilor, redactat în limba araba, el expune relatiile între adevarul revelat si ratiune. Amândoua emana de la Dumnezeu, dar Tora este un dar aparte facut poporului evreu. Lipsit de un stat independent, unitatea si integritatea semintiei evreiesti se mentin exclusiv gratie supunerii fata de Lege13.

La începutul secolului al Xl-lea, centrul de cultura evreiasca se deplaseaza spre Spania musulmana. Solomon ibn Gabirol a trait la Malaga între 1021-1058. El a ajuns vestit mai ales pentru poemele sale, din care cel mai cunoscut a fost integrat în slujba de Yom Kipur. în opera sa neterminata, Izvorul vietii (Maqor Hayym), el împrumuta cosmogonia plotiniana a emanatiei. Dar în locul Gândirii Supreme, Ibn Gabirol introduce notiunea de vointa divina; altfel spus, Iahve este acela care creeaza fara încetare lumea. Ibn Gabirol considera materia ca una din primele emanatii; totusi, aceasta materie era de ordin spiritual, corporeitatea fiind numai una din proprietatile sale14. Neglijata de evrei, scrierea Maqor Hayym, tradusa sub titlul de Fons Vitae, a fost foarte pretuita de teologii crestini15.

Nu se stie mai nimic despre Bahya ibn Paquda, care a trait probabil în secolul al Xl-lea, în Spania, în tratatul sau de morala spirituala, redactat în araba, Introduce r e la datoriile inimii, Ibn Paquda insista mai ales asupra devotiunii interioare. Lucrarea sa este totodata o autobiografie

11 Aidoma sadueheilor în secolu) al Jl-lea.

12 Unele din operele sale s-au pierdut; printre altele, traducerea araba comentata a Bibliei.

13 Cf. The Book ofBeliefs and Opiniona (traducere de S. Rosenblatt), pp. 21 sq., 29 sq. Argumentele lui Saadia pentru demonstrarea existentei Jui Dumnezeu sunt împrumutate din metoda de argumentare kalum: cf. H.A. Wolson, Kalarn Argumenta for Creation in Saadia, Averroes etc., pp. 197 sq.

14 Fons Vitae, IV, 8 sq.; textul prescurtat de S. Munk, IV, I.

15 Ei îl cunosteau pe Ibn Gabirol sub numele de Avicebron. Abia în 1854 Salomon Munk îl identifica pe autor.

569

Iudaismul de la rascoala lui Bar-Kokhba pana la hasidism

spirituala. "Din preambul, acest învatat evreu semnaleaza cât este de singur si cat sufera în singuratatea lui. El îsi scrie cartea ca o reactie împotriva mediului sau, prea Jegaiist pentru spiritul sau, si ca sa depuna marturie ca cel putin un singur evreu a luptat ca sa traiasca asa cum vrea autentica traditie evreiasca si, potrivit inimii sale, nu numai cu trupul [...]. Noaptea, mai ales, Bahya îsi simte inima deschizându-se. Atunci, în aceste ceasuri prielnice Dragostei, Bahya devine Iubit al lui Dumnezeu; în genunchi, prosternându-se, el petrece ore de extaz într-o rugaciune tacuta, atingând culmea la care pot duce exercitiile ascetice ale acelei zile, umilinta, examenul constiintei, pietatea scrupuloasa"16.

Iuda Halevi (1080-1149) este, ca si Ibn Gabirol,poet si teolog, în lucrarea Apararea religiei dispretuite, el prezinta dialogurile dintre un învatat musulman, un crestin, un evreu carturar si regele kazarilor: la sfârsitul controversei, acesta din urma se converteste la iudaism. Dupa exemplul lui al-Gazzâlî, Iuda Halevi întrebuinteaza demersul filosofic ca sa conteste validitatea filosofici. Certitudinea religioasa nu se dobândeste prin intermediul ratiunii, ci prin Revelatia biblica, asa cum a fost ea daruita poporului evreu; nici un filosof pagân nu a fost profet. Avântul profetismului este solidar cu supunerea la comandamentele Legii si cu valoarea sacramentala a Pamântului Fagaduintei, adevarata "inima a neamurilor". Asceza nu joaca nici un rol în experienta mistica a lui Iuda Halevi.

287. Maimonide: între Aristotel si Tom

Rabin, medic, filosof, Moise ben Maimon (nascut la Cordoba în 1135, mort la Cairo în 1204) reprezinta culmea gândirii ebraice medievale. El s-a bucurat si se bucura de un prestigiu exceptional; dar geniul lui multilateral si aparenta lipsa de unitate a operei sale au dat loc la controverse interminabile17. Maimonide e autorul mai multor lucrari importante de exegeza (cele mai celebre sunt Comentariile la Misna si Mishneh Torah), precum si ai vestitului tratat filosofic Calauza ratacitilor, redactat în araba, în 1195. Chiar si în zilele noastre, unii istorici si filosofi evrei considera ca gândirea maimonidiana este marcata de o dihotomie insurmon­tabila: pe de o parte, principiile ce calauzesc si inspira lucrarile sale de exeget si de legalist (si care sunt principiile halakha),p& de alta parte, metafizica articulata în Calauza ratacitilor, al carei izvor de inspiratie e la Aristotel18.



Sa precizam, de la început, ca Maimonide avea cea mai mare consideratie pentru "printul filosofilor" ("cel mai sublim reprezentant al inteligentei umane, dupa profetii lui Israel") si ca nu excludea posibilitatea unei sinteze între iudaismul traditional si gândirea lui Aristotel19. Dar în loc sa caute armonia între Biblie si gândirea iui Aristotel, Maimonide începe prin a le separa, "salvând astfel experienta biblica, dar neprocedând precum al-Gazzalî si Iuda Halevi prin izolarea si opunerea ei fata de experienta filosofica. Biblia si filosofia sunt legate la

16 Andre Neher "La philosophie juive medievale", p. 1021. Bahya a fost foarte probabil influentat de mistica musulmana, dar caracterul ebraic al teologiei si vietii sale spirituale este indubitabil. Asa cum remarca pe buna dreptate A. Neher, Bahya recupereaza traditia hasidica evreiasca, atestata în Biblie, în Coran si în Talmud: "asceza, veghea nocturna în rugaciuni si meditatie"; pe scurt, traditia care "stie sa împace experienta religioasa cea mai universala cu particularismul religiei lui Israel" (ihid., p. 1022).

17 Cum spune Isadore Twersky, "stimulator pentru unii, iritant pentru altii, el a suscitat rareori o atitudine de indiferenta sau de nonsalanta". S-a vazut în el o personalitate multilaterala însa armonioasa sau, dimpotriva, tensionata si complexa, împovarata, constient sau inconstient, de paradoxuri si contradictii: A Maimonidex Reader, p. XIV.

18 Vezi câteva exemple recente, anume opiniile lui Isaac Husik si Leo Strauss, în David H&rtmann,Maimonules: Torah and Philosophie Quest, pp. 20 sq. Dimpotriva, ultimul autor se straduieste sa demonstreze unitatea gândirii lui Maimonide.

iy In aceasta privinta a avut doi predecesori, ambii însa fara anvergura.

De la Mahomed la epoca Reformelor

570

Maimonide, deriva din aceleasi radacini, tind catre acelasi vârf. Dar în acest mers împreuna filosofia joaca rolul drumului, în timp ce Biblia îl calauzeste pe omul care înainteaza pe acest drum"20.

Desigur, filosofia constituie pentru Maimonide o disciplina îndrazneata si, când este gresit orientata, periculoasa. Abia dupa ce a atins perfectiunea morala (prin pazirea Legii), omului îi este îngaduit sa se consacre desavârsirii inteligentei sale21. Studierea aprofundata a metafizicii nu este un lucru obligatoriu pentru toti membrii comunitatii, dar pentru toti pazirea stricta a Legii trebuie însotita de reflectia filosofica. Instructia intelectuala constituie o virtute superioara virtutilor morale. Maimonide, care rezumase esentialul metafizicii în 13 propozitii, arata ca cel putin acest minimum teoretic trebuie adâncit prin meditatie si asimilat de fiecare credincios. Caci el nu ezita sa afirme ca întelegerea de ordin filosofic este o conditie necesara pentru a asigura supravietuirea dupa moarte22.

La fel ca Filon si Saadia, Maimonide s-a straduit sa traduca în limbaj filosofic evenimentele istorice si terminologia Bibliei. Dupa ce critica si respinge hermeneutica de tip kalatn, el prezinta si utilizeaza demersul lui Aristotel. Desigur, nici un argument nu ar putea concilia eternitatea lumii afirmata de Aristotel cu creatia ex nihilo proclamata de Biblie. Dar, dupa Maimonide, amândoua aceste teze nu aduc argumente infailibile. Potrivit învatatului evreu, Facerea nu afirma "creatia ex nihilo ca o realitate, ea o sugereaza, dar o exegeza alegorica ar putea interpreta textul biblic în sensul tezei grecesti. Dezbaterea poate fi transata numai în virtutea unui criteriu exterior credintei biblice: acest criteriu este suveranitatea lui Dumnezeu, transcendenta lui în raport cu natura"23.

în ciuda geniului sau, Maimonide nu reuseste sa demonstreze identitatea dintre Dumnezeu-mentorul etern al lui Aristotel cu Dumnezeul liber, atotputernic si creator din Biblie. Pe de alta parte, el afirma ca adevarul trebuie si poate fi descoperit exclusiv cu ajutorul inteligentei; altfel spus, prin filosofia lui Aristotel. Maimonide respinge validitatea revelatiilor profetice (cu exceptia lui Moise); el le socoteste opera de imaginatie. Tora primita de Moise este un monument unic si valabil pentru toate vremile. Pentru marea majoritate a credinciosilor, e de ajuns ca ei sa studieze Tora si sa-i respecte poruncile.

Etica lui Maimonide este o sinteza între mostenirea biblica si modelul aristotelic; într-adevar, el exalta efortul intelectual si cunoasterea filosofica. Mesianismul lui este pur terestru: "o cetate omeneasca, întemeiata pe sporul cunoasterii si favorizând exercitarea spontana a virtutii"24. în locul învierii trupurilor. Maimonide crede într-o nemurire dobândita prin cunoasterea metafizica. Totusi, anumiti exegeti au atras atentia asupra a ceea ce s-ar putea numi "teologia negativa" a lui Maimonide. "între Dumnezeu si om e neantul, abisul [...]. Cum sa strabati acest abis? Mai întâi, prin acceptarea neantului. Negativitatea abordarii lui Dumnezeu, caracterul Lui insesizabil din perspectiva filosofica nu sunt decât imagini ale acestei stari de abandonare a omului în fata neantului: omul se apropie de Dumnezeu înaintând prin neant [...]. în unele din capitolele cele mai remarcabile din Calauza, Maimonide arata ca orice rugaciune trebuie sa fie tacere si ca orice pazire a poruncilor Legii trebuie sa nazuiasca spre ceva mai mult care

20 A. Neher, "La philosophie juive medievale", pp.1028-1029.

21 în Introducere la Calauza, Maimonide recunoaste ca, alaturi de alte precautii, si-a luat-o si pe aceea de a fi introdus în mod deliberat afirmatii contradictorii, pentru a induce în eroare lectorul neavizat.

22 Calauza ratacitilor, III, 51, 54. Cf. G, Vajda, Introduction â la pemee juive du Moyen Âge, p.145. în definitiv, numai suma cunostintelor de ordin metafizic, câstigata în existenta terestra, este "nemuritoare". Conceptia este atestata în numeroase traditii ezoterice.

23 A. Neher, op. cit., p.1031.

24 A. Neher, p. 1032. Vezi, de asemenea, textele traduse si comentate de D. Hartmann, Maitnonides, pp. 81 sq.

571

Iudaismul de la rascoala lui Bar-Kokhba pâna la hasidism

este Iubire. Prin Iubire, prapastia dintre Dumnezeu si om poate fi, cu certitudine, învinsa: fara sa-si piarda nimic din austeritate, întâlnirea dintre Dumnezeu si om e cu putinta/'25

E necesar sa observam de pe acum ca, în pofida influentelor, mai mult sau mai putin artificiale, de altminteri, datorate filosofilor greci, elenistici, musulmani sau crestini, gândirii filosofice evreiesti nu-i lipseste nici forta, nici originalitatea. E vorba mai putin de influente, cât, mai ales, de un dialog continuu între gânditorii evrei si reprezentantii diverselor sisteme filosofice ale Antichitatii pagâne, ale crestinismului si islamului. Este un dialog care i-a îmbogatit reciproc pe fiecare dintre interlocutori. O situatie analoaga întâlnim si în istoria misticismului evreiesc (§§ 288 sq.). într-adevar, geniul religios evreu se caracterizeaza, deopotriva, atât prin fidelitatea fata de traditia biblica, precum si prin capacitatea de a suferi numeroase "influente" exterioare, fara a se lasa însa dominat de ele.

288. Primele expresii ale misticii evreiesti

Morfologia experientei mistice evreiesti este bogata si complexa. Anticipând analizele care urmeaza, sa-i semnalam câteva trasaturi specifice. Cu exceptia miscarii mesianice declansate de Sabbatai Zwi (§ 291), în ciuda tensiunilor ocazionale, mai mult sau mai putin vii, cu traditia rabinica, ea nu s-a separat de iudaismul normativ. In ce priveste ezoterismul (ce caracterizeaza de la origini mistica ebraica), el tine de cea mai veche mostenire religioasa evreiasca (cf. § 204). Tot astfel, elementele gnostice, decelate cam peste tot, deriva în ultima instanta din vechiul gnosticism evreiesc26. Adaugam ca experienta mistica suprema, adica unirea cu Dumnezeu, pare mai degraba exceptionala, în general, telul misticii este viziunea lui Dumnezeu, contem­plarea maiestatii sale si întelegerea misterelor Creatiei.

Prima faza a misticii evreiesti se caracterizeaza prin importanta acordata ascensiunii extatice pâna la tronul divin, Merkaba. Aceasta traditie ezoterica, atestata înca din secolul I î. Hr., se prelungeste pâna în secolul X din era noastra27. Lumea Tronului, loc al manifestarii slavei divine, corespunde pentru misticul evreu cu pleroma ("plenitudinea") gnosticilor crestini si hermetistilor. Textele, scurte si de multe ori obscure, sunt numite "Cartile despre Hekhaloth" ("Palate Ceresti"}. Ele descriu salile si palatele pe care le traverseaza vizionarul în calatoria lui înainte de a ajunge în al saptelea si ultimul hekhal, unde se afla Tronul Slavei. Calatoria extatica, numita la început "ascensiunea catre Merkaba", a fost desemnata, spre anul 500, din motive necunoscute, "coborârea în Merkaba". în mod paradoxal, descrierile "coborârii" folosesc metafore ascensionale.

De la bun început, se pare ca e vorba aici de grupuri secrete bine organizate, care îsi revelau doctrina ezoterica si metodele numai initiatilor. Pe lânga calitati morale, novicii trebuiau sa posede anumite caracteristici fizionomice si chiromantice28. Calatoria extatica era pregatita

25 A. Neher, op. cit., p. 1032. Vezi, de asemenea, D. Hartmann, op. cit,, pp. 187 si textele traduse de 1. Twersky, A Maimonides Reader, pp. 83 sq., 432-433 etc. Nu este scopul lucrarii de fata sa ne ocupam si de câtiva filosofi din epoca postmaimonidiana: Gersonide (Levi ben Gerson, 1288-1344),Hasdai Crescas (1340-1410), Joseph Albo (1370-1444) etc.

26 în unele cazuri, nu e exclus ca aceste elemente gnostice sa II fost reanimate ca urmare a confruntarilor directe sau indirecte cu miscarile eretice crestine din Evul Mediu.

27 G. Scholem distinge trei perioade: micile grupari anonime ale vechilor apocalipticieni; speculatiile în jurul Tronului (Merkaha) ale anumitor învatati în Misna; mistica Merkabei în epoca talmudica si posttalmudica; cf. Major Irtinds in Jewish Mysticism, p. 43; vezi, de asemenea, Jewish Mysticism, Merkabah Mysticism and Talmudic Tradition, passim. Cea mai veche descriere a Merkabei se afla în cap. XIV din Cartea etiopiana a lui Enoh.

28 G. Scholem, Major Trends, p. 48.

De la Mahomed la epoca Reformelor

572

prin 12 pâna Ja 40 de zile de exercitii ascetice: post, cântece rituale, repetarea unor nume divine, posturi speciale (cu fruntea pe genunchi).

Ascensiunea sufletului Ia Cer si înfruntarea primejdiilor întâlnite în cale constituiau, se stie, o tema comuna în gnosticismul si hermetismul din secolele al II-lea si al III-lca. Dupa cum scrie Gershom Scholem, mistica Merkabei constituie una din ramurile evreiesti ale Gnosei29. însa locul Arhontilor, care la gnostici apara cele sapte ceruri planetare, este luat, în gnosticismul ebraic, de "paznicii" asezati la stânga si la dreapta intrarii în sala cereasca. în ambele cazuri, sufletul are nevoie de o parola de trecere: un sigiliu magic cu un nume de taina înscris pe el, nume care îndeparteaza demonii si îngerii vrajmasi. Pe masura ce se desfasoara calatoria extatica, pericolele devin tot mai de temut. Ultima încercare pare destul de enigmatica, într-un fragment ce s-a pastrat în Talmud, Rabbi Akiba, adresându-se celor trei rabini care trebuiau sa intre în "Paradis", le spune: "Când veti ajunge la stralucitoarele placi de marmura, sa nu strigati: «Apa! Apa!», caci scris este: «Cel ce rosteste minciuni nu va fi lânga mine»", într-adevar, lucirea orbitoare a lespezilor de marmura ce pardosesc palatul dau^impresia valurilor30.

în cursul calatoriei sale extatice, sufletul primeste revelatii privind Creatia, ierarhia îngerilor si practicile teurgice. în cerul cel mai de sus, stând în picioare în fata Tronului ,,[el] contempla chipul mistic al divinitatii, în simbolul «înfatisarii cu chip de om», ce i s-a aratat prorocului lezechiel (1,26), stând pe tronul Merkaba. Lui lezechiel i s-a aratat «masura trupului», în ebraica Shi'ur Qoma, adica o reprezentare antropomorfica a divinitatii, înfatisându-se ca Primul Om, dar si asemeni Celui Iubit din Cântarea Cântarilor, în acest rastimp, sufletul primeste revelatia numelor mistice ale madularelor sale"31.

Avem de-a face cu o proiectare a Dumnezeului nevazut iudaic într-o figura mistica în care se reveleaza "Marea Slava" din apocaliptica si apocrifele evreiesti. Dar aceasta reprezentare în imagine a Creatorului (din mantia sa cosmica rasar firmamentele si astrele etc.) se dezvolta "plecând de la o conceptie absolut monoteista; ea nu are deloc caracterul eretic si antinomic pe care l-a împrumutat ori de câte ori Dumnezeul creator a fost opus Dumnezeului cel adevarat"32.

Alaturi de scrierile referindu-se la Merkaba, se raspândeste în Evul Mediu si capata celebritate în toate tarile Diasporei un text de câteva pagini, Sepher Yeîsira, "Cartea Creatiei". Nu se cunosc originea sau data redactarii acestuia (probabil în secolele al V-lea sau al Vl-lea). Textul contine o expunere laconica a cosmogonici si cosmologiei. Autorul se straduieste "sa-si puna de acord ideile sale, influentate, desigur, de izvoare grecesti, cu disciplinele talmudice referitoare la doctrina Creatiei si cu cele privind Merkaba si în cursul expunerii sale întâlnim pentru prima oara reinterpretari de tendinta speculativa ale conceptiilor referitoare la Merkaba"^.

Prima parte prezinta cele "32 de cai minunate ale întelepciunii (Hokhma sau Sophia) prin care Dumnezeu a creat lumea" (cf. § 200); cele 22 litere ale alfabetului sacru si cele 10 numere primordiale (Sephiroth). Primul Sephira cslcpneutna (ruah) lui Dumnezeu cel viu. Din ruah purcede Aerul Primordial, din acesta se nasc Apa si Focul, adica Sephiroth-urile al treilea si al patrulea. Din Aerul Primordial, Dumnezeu a faurit cele 22 de litere; din Apa a creat Haosul Cosmic si din Foc Tronul Slavei si ierarhiile îngeresti. Urmatoarele sase Sephiroth reprezinta cele sase directii spatiale34.

29 Cf. Les origines de la Kabbale, p. 36. G. Scholem vorbeste, de asemenea, despre "gnosticismul rabinic", adica acea forma a gnosticismului evreiesc care s-a straduit sa ramâna fidela traditiei halakice; cf. Major Trends, p. 65.

30 G. Scholem, Major Trends, p. 52 sq. Cf. ibid., n. 49, referirile la imagini asemanatoare din literatura elenistica.

31 G. Scholem, Les origines de la Kabbale, p. 29. ^ Ibid., p. 31.

33 G. Scholem, IMS origines de la Kabbale, p. 34.0 traducere recenta în Guy Cassaril, Rabbi Simeon bar Yochai, pp. 41-48.

34 G. Scholem, Les origines de la Kabbale, pp. 35 sq. Vezi, de asemenea, Major Trends, pp. 76 sq.

573

Iudaismul de la rascoala lui Bar-Kokhba pana la hasidism

Speculatia filosofica privind Sephiroth-urile, colorata de mistica numerelor, are probabil o origine neopitagoriciana; dar ideea "literelor prin care s-au faurit Cerul si Pamântul" îsi gaseste explicatia în iudaism35. "Din cosmogonia si cosmologia întemeiate pe mistica limbajului, care tradeaza atât de net afinitatea cu ideile astrologice, cai directe duc, dupa toate dovezile, la conceptia magica a fortei creatoare si miraculoase a literelor si cuvintelor"36. Sepher Yetsira a fost folosit si în scopuri taumaturgice. El a devenit vade-mecum al kabbalistilor si a fost comentat de cei mai mari gânditori evrei din Evul Mediu, de la Saadia pâna la Sabbatai Donnolo.

Pietismul ebraic medieval este opera a trei "barbati piosi din Germania" (Hassidei Ashkenaz): Samuei, fiul sau Iuda Hasidul si Eleazar din Worms. Miscarea a aparut în Germania ia începutul secolului ai XII-lea si a cunoscut o perioada de creativitate între 1150 si 1250. Desi îsi are originile în mistica Merkabei si a lui Sepher Yetsira, pietismul renan este o creatie noua si originala. Se remarca întoarcerea la o anumita mitologie populara, dar hasiditii resping speculatiile apocaliptice si calculele privind venirea lui Mesia. Tot astfel, nici eruditia rabinica, nici teologia sistematica nu-i intereseaza. Ei mediteaza mai ales la misterul unitatii divine si încearca sa practice o noua conceptie a pietatii37. Spre deosebire de kabbalistii spanioli (cf. § 289), maestrii hasiditi se adreseaza poporului. Opera principala a miscarii - Sepher Hassidim - utilizeaza mai ales anecdote, paradoxuri, naratiuni edificatoare. Viata religioasa se concentreaza asupra ascezei, rugaciunii si dragostei de Dumnezeu. Caci, în manifestarea ei cea mai sublima, teama de Dumnezeu se identifica cu dragostea si devotiunea pentru Dumnezeu38.

Hasiditii cauta sa dobândeasca o deplina seninatate a spiritului: accepta cu calm injuriile si amenintarile altor membri ai comunitatii39. Ei nu cauta puterea; totusi dispun de misterioase capacitati magice40. Penitentele hasiditilor tradeaza anumite influente crestine, nu însa si pe acelea privind sexualitatea. Caci, se stie, iudaismul n-a acceptat niciodata acest tip de ascetism. Pe de alta parte, s-a remarcat o puternica tendinta panteista: Dumnezeu este mai aproape de lume si de om decât este sufletul de om41.

Hasiditii din Germania nu au elaborat o teozofic sistematica. Se pot însa distinge trei idei centrale, derivate, de altfel, din izvoare deosebite: 1) conceptia despre "Slava divina" (Kabod); 2) ideea unui Heruvim "Sfânt" prin excelenta, stând în preajma Tronului; 3) misterele sfinteniei si maiestatii divine, precum si secretele naturii umane si ale drumului ei spre Dumnezeu42.




289. Kabbala medievala

O creatie exceptionala a misticii ezoterice evreiesti a fost Kabbala, termen care, cu aproximatie, înseamna "traditie" (de la radacina Kbl, "a primi"). Asa dupa cum vom vedea,

.^ G. Scholem, I^es origines, pp. 37-38. Guy Cassaril insista pe paralelismul cu un anumit gnosticism crestin, precum acel din Omiliile clementine, op. cit., p. 42.

36 G. Scholem, l^es origines, p. 40.

37 G. Scholem, Major Trends, pp. 91-92. TIbid., p. 95.

3y G. Scholem compara seninatatea lor cu ataraxia cinicilor si stoicilor, ibicl., p. 96. CI'., de asemenea, comportamentul unui al-Hallag(§ 277).

40 Prima mentiune privind Golcmul, homunculul magic, animat în timpul extazului de catre mesterul sau, se afla în scrierile lui Eleazar din Worms; cf. G. Scholem, The Idea of the Golem, pp. 175 sq.

41 G. Scholem, Major Trends, pp. 107 sq. Este vorba, probabil, de o influenta a neoplatonismului prin Scot Erigena (secolul IX); ibid., p. 109.

42 G. Scholem, ibid,, pp. 110 sq. Precizam, de pe acum, ca nu exista continuitate între acest pietism evreu din secolul al XlII-lea si miscarea hasidica ce va aparea în secolul al XVIII-lea în Polonia si Ucraina (§ 292).

De la Mahomed la epoca Reformelor

574

aceasta noua creatie religioasa, desi ramânând fidela iudaismului, reactualiza fie o mostenire gnostica, uneori cu nuanta de erezie, fie structuri ale religiozitatii cosmice43 (stângaci etichetate uneori ca "panteiste"), ceea ce a provocat inevitabil o tensiune între adeptii unei anumite Kabbale si autoritatile rabinice. Sa adaugam, de pe acum, ca, în pofida acestei tensiuni, Kabbala a contribuit, direct sau indirect, la întarirea comunitatilor din Diaspora. în plus, Kabbala, desi insuficient cunoscuta si aproximativ înteleasa de unii autori crestini din timpul si de dupa Renastere, a jucat un rol în procesul de "desprovincializare" al crestinatatii apusene; altfel spus, ea face parte din istoria ideilor din Europa dintre secolele al XlV-lea si al XlX-lea.

Cea mai veche expunere a Kabbalei propriu-zise se afla în cartea Bahir. Textul, transmis într-o stare imperfecta si fragmentara si constituit din mai multe straturi, este obscur si stângaci. Bahir a fost compilata în Provence, în secolul al XH-lea, plecând de la materiale mai vechi; între altele Raza Rabba ("Marele Mister"), în care unii autori orientali au vazut o importanta scriere ezoterica44. Originea orientala - mai exact gnostica - a doctrinelor dezvoltate în Bahir e neîndoielnica. Regasim aici multe din speculatiile vechilor autori gnostici atestate în diverse surse evreiesti: Eonii masculini si feminini, pleroma, Arborele Sufletelor, Shekhima, descrisa în termeni similari celor întrebuintati pentru dubla Sophia (fiica si sotie) a gnosticilor45.

Problema unei relatii posibile "între cristalizarea Kabbalei, sub forma redactarii cartii Bahir, si miscarea kathara ramâne totusi indecisa. Lipsesc dovezi concludente pentru aceasta, dar nici nu se poate exclude aceasta asertiune, în istoria gândirii, Bahir reprezinta recurenta, constienta poate, dar în orice caz perfect sprijinita pe fapte, a unui simbolism arhaic care nu-si afla perechea în tot iudaismul medieval. Cu publicarea cartii Bahir, o forma evreiasca a gândirii mitice intra în concurenta si, inevitabil, în controversa cu formularile rabinice si filosofice ale iudaismului medieval"46.

Kabbalistii din Provence îsi întemeiaza doctrina în primul rând pe Bahir. Ei completeaza vechea traditie gnostica de origine orientala cu elemente ale unui alt orizont spiritual, si anume neoplatonismul medieval, "în forma în care Kabbala iese la lumina, ea contine aceste doua traditii, accentul cazând când pe una, când pe cealalta. Ea va fi transplantata în Spania sub aceasta înfatisare sau, mai bine zis, dubla înfatisare"47.

în ciuda prestigiului sau de tehnica mistica, extazul nu joaca un rol important, iar în enorma literatura kabbalistica se gasesc putine referiri la experiente extatice personale si foarte rar la unio mystica. Unirea cu Dumnezeu e desemnata prin termenul devekuth4^, "lipire", "a fi unit cu Dumnezeu", stare de gratie care depaseste extazul. Aceasta explica de ce autorul care a pus cel mai mult în valoare extazul a ramas cel mai putin popular. Este vorba de Abraham Abulafia, nascut la Saragossa în 1240 si care a calatorit îndelung în Orientul Apropiat, în Grecia si în Italia. Numeroasele lui scrieri au fost prea putin raspândite de catre rabini, tocmai datorita caracterului lor prea personal.

Abufalia dezvolta o tehnica meditativa în jurul numelor lui Dumnezeu, aplicându-le stiinta combinatorie a literelor alfabetului ebraic. Pentru a explica truda spirituala care duce la eliberarea sufletului de lanturile materiei, el foloseste imaginea nodului, care trebuie dezlegat, nu taiat. Abufalia face apel, de asemenea, la unele practici de tip Yoga: ritmul respiratiei, posturile

43 Vezi, mai ales, G. Schoiem, "Kabbala and My{h",passim.

44 Cf. G. Schoiem, Major Trends, p. 75; Origine* de la Kabbale, pp. 66 sq.

45 Schoiem, Origine.s, pp. 78-107, 164-194.

46 Ibid., p. 211.

47 Ibid.,pp. 394-395. Despre kabbalistii din Gerona, orasel catalan situat între Barcelona si Pirinei, vezi ampla expunere a lui G. Schoiem, ibid., pp. 388-500.

48 Vezi G. Schoiem, "Devekuth or Communion with Gud",passim.

575

Iudaismul de la rascoala lui Bar-Kokhba pâna la hasidism

speciale, diferite forme de incantatie etc.49 Prin asocieri si permutari de litere, adeptul reuseste sa dobândeasca contemplatia mistica si viziunea profetica. Dar extazul lui nu este o transa; el e descris de Abufalia ca o rascumparare anticipata, într-adevar, în timpul extazului, adeptul este umplut de o lumina supranaturala50. "Ceea ce Abufalia numeste extaz este viziunea profetica asa cum au înteles-o Maimonide si gânditorii evrei din Evul Mediu; unirea efemera a intelectului uman cu Dumnezeu si influxul în sufletul personal al lui intellectus agens al filosofilor."51

E foarte probabil ca prestigiul si influenta postume ale lui Abufalia au fost radical limitate de aparitia în Spania, putin dupa 1275, a lui Sepher Ha-Zohar ("Cartea Splendorii"). Aceasta lucrare uriasa (aproape 1000 de pagini, în editia aramaica din Mantova) a avut un succes fara egal în istoria Kabbalei. Este singurul text care a fost socotit carte canonica si a fost pus timp de mai multe secole alaturi de Biblie si Talmud. Scris sub forma pseudoepigrafica, Zohar-u\ prezinta conversatiile teologice si didactice ale faimosului Rabbi Simeon bar Yochai (secolul al II-lea) cu prietenii si adeptii sai. Multa vreme, savantii au considerat "Cartea Splendorii" drept o compilatie de origini diverse, unele continând chiar idei formulate de R.Simeon. Dar, Gershom Scholem a demonstrat ca autorul acestui "roman mistic" este kabbalistul spaniol Moise de Leon52.

Dupa G. Scholem, Zohar-ul reprezinta teozofia ebraica, adica o doctrina mistica al carei scop principal este cunoasterea si descrierea lucrarii misterioare a divinitatii. Dumnezeu ascuns este lipsit de calitati si atribute; Zohar-ul si kabbalistii îl numesc En-Sof, adica Infinitul. Dar, deoarece Dumnezeu ascuns este activ oriunde în Univers, el manifesta anumite atribute care, la rândul lor, reprezinta unele aspecte ale naturii divine. Dupa kabbalisti, exista zece atribute fundamentale ale lui Dumnezeu, care sunt, în acelasi timp, cele zece niveluri prin care circula viata dumnezeiasca. Numele acestor zece Sephiroth oglindesc diferitele moduri de manifestare divina53, împreuna, Sephiroth-urile constituie "universul unificat" al vietii lui Dumnezeu si sunt imaginate sub forma de arbore (arborele mistic al lui Dumnezeu) sau de om (Aclam Kadrnon, omul primordial). Alaturi de acest simbolism organic, Zohar-u\ utilizeaza simbolismul Cuvântului, al numelor pe care Dumnezeu si le-a dat Siesi.

Creatia are loc în Dumnezeu; miscarea lui En-Sof ascuns iese din repaus si se desfasoara în cosmogonie si autorevelare. Acest act transforma En-Sof, plenitudinea inefabila în "neant" mistic din care emana Sephiroth-urile. în Zohar, transformarea Neantului în Fiinta este exprimata prin simbolul punctului primordial54. Un pasaj (1,249 b) afirma ca Creatia a avut loc pe doua planuri, "un plan superior si un plan inferior", adica lumea Sephiroth-urilor si lumea vizibila. Autorevelarea lui Dumnezeu si desfasurarea sa în viata Sephiroth-urilor constituie o teogonie. "Teogonia si cosmogonia nu reprezinta doua acte diferite ale Creatiei, ci doua aspecte ale

49 Ci'. G. Scholem, Major Trends, p. 139.

50 G. Scholem a tradus o descriere amanuntita a unei atari experiente; descriere redactata de un discipol anonim, în Palestina, în anul 1295; ibid., pp. 143-155.

51 "Originalitatea aproape eretica a lui Abufalia este de a fi asimilat viziunea profetica (ce depinde, potrivit traditiei, întotdeauna de Dumnezeu) cu devekuth, lipirea de Dumnezeu, doar prin vointa si iubirea omeneasca, afirmând astfel ca viziunea profetului putea fi deliberat pregatita si provocata de orice mistic pios si sincer" (ihid).

52 Cf. Major Trends, pp. 157-204.

33 "întelepciunea" lui Dumnezeu (//ofc/ima), "inteligenta" lui Dumnezeu (Binah), "iubirea" sau mila lui Dumnezeu (Hessed) etc. Al zecelea Sephira este Malkhuth, "regatul" lui Dumnezeu, descris în general în Zohcii ca arhetipul mistic al comunitatii lui Israel ori ca Shekhina; cf. G. Scholem, Major Trends, pp. 212-213. Despre Sephiroth, în Sepher Yetsira, vezi mai sus, pp. 572 sq.

54 Identificat cu "întelepciunea" lui Dumnezeu (a doua Sephira). în Sephira a treia, "punctul" devine "palat" sau "cladire"; ceea ce trimite la facerea lumii. Binah, numele acestei Sephira, înseamna nu numai "inteligenta", ci si "diferentiere"; cf. G. Scholem, Major Trends, pp. 219 sq.

De la Mahomed la epoca Reformelor

576

aceluiasi act"35. Initial, toate lucrurile formau un mare Tot, si viata Creatorului pulsa în viata creaturilor sale. Numai dupa caderea omului, Dumnezeu a devenit "transcendent"56.

Una din inovatiile cele mai semnificative ale kabbalistilor este ideea unirii lui Dumnezeu cu Shekhina; acest hieros gamos împlineste adevarata unitate a lui Dumnezeu. Dupa Zohar, la început, unirea era permanenta si neîntrerupta. Dar pacatul lui Adam a provocat încetarea lui hieros gamos si, în consecinta, "exilul Shekhin-ei". Abia dupa restaurarea armoniei originare în actul rascumpararii, "Dumnezeu va fi unul si numele sau Unu"57.

Asa cum am aratat deja, Kabbala reintroduce în iudaism mai multe idei si mituri în legatura cu religiozitatea de tip cosmic. La actul sanctificarii vietii prin munca si prin riturile prescrise în Talmud kabbalistii adauga valorizarea mitologica a Naturii si a Omului, importanta experientei mistice si chiar anumite teme de origine gnostica. Se poate decela în acest fenomen de "deschidere" si în acest efort de revalorizare nostalgia unui Univers religios în care Vechiul Testament si Talmudul coexista cu religiozitatea cosmica, gnosticismul cu mistica. Un fenomen analog apare în idealul "universalist" al anumitor filosofi hermetisti ai Renasterii italiene.

290. Isaac Luria si noua Kabbala

Una din consecintele expulzarii evreilor din Spania, în 1492, a fost transformarea Kabbalei: din doctrina ezoterica ea a sfârsit prin a deveni doctrina populara. Pana la catastrofa din 1492, kabbalistii îsi concentrau interesul mai degraba asupra Creatiei decât asupra Rascumpararii: cel ce cunostea istoria lumii si a omului putea eventual sa se reîntoarca la perfectiunea origi­nara58. Dar, ca urmare a expulzarii, patosul mesianismului a invadat noua Kabbala; "începutul" si "sfârsitul" au fost legate si întelese împreuna. Catastrofa a primit o valoare rascumparatoare: ea semnifica durerile nasterii erei mesianice (cf. § 203). De atunci înainte, viata a fost înteleasa ca existenta în Exil si suferintele Exilului au fost explicate de anumite teorii curajoase asupra Divinitatii si a omului.

Pentru noua Kabbala, moartea, pocainta si renasterea sunt cele trei mari evenimente susceptibile sa înalte omul catre o unire beatifica cu Dumnezeu. Umanitatea este amenintata nu numai de propria sa coruptie, ci si de coruptia lumii; aceasta a fost provocata de prima fisura intervenita în Creatie, când "subiectul" s-a separat de "obiect". Insistând asupra mortii si a renasterii (interpretata ca o reîncarnare sau o renastere spirituala dobândita prin pocainta), propaganda kabbalistilor - prin intermediul carora noul mesianism cauta sa-si faca drum - a obtinut o mare popularitate59.

La vreo patruzeci de ani dupa expulzarea din Spania, Safed, un oras din Galileea, devine focarul noii Kabbale. Dar înca înainte de aceasta data, Safedul era vestit ca un centru spiritual

55 G. Scholem, op. cit., p. 223. Aceasta doctrina a fost elaborata mai ales de Moise din Leoii.

56 Ibid., p. 224. Ideea este atestata deja la "primitivi". Cf. M. EJiade, Mythes, reves et mysteres, pp. 80 sq.

57 G. SchoJem, ibid., p. 232. Dupa cum remarca G. SchoJern (p. 235), kabbalistii au încercat sa descopere misterul sexului în Dumnezeu însusi. O alta trasatura originala a Zfjhar-ului este interpretarea raului ca fiind una din manifestarile - asadar o sephira! - lui Dumnezeu (G. SchoJem, pp. 237 sq., remarca paralelismul cu conceptia lui Jakob Bo'hrne). Cât priveste ideea transmigrafiei sufletelor - idee de origine gnostica -, ea e atestata pentru prima oara în Bahir (ibid., pp, 241 sq.), dar va deveni populara o data cu succesul "noii Kabbale" a lui Safed în secolul al XVl-lea; cf. G. Scholem, "The Messianic Idea in KabbaJism", pp. 46 sq.

.^ G. Scholem, Major Trends, pp. 244 sq. Precizam însa ca, cu mult înainte de 1492, anumiti kabbalisti proclamasera în mod expres acest an catastrofic drept anul Rascumpararii. Expulzarea din Spania a revelat ca Rascumpararea semnifica deopotriva eliberare si catastrofa; ibid., p. 246.

59 Ororile Exilului au fost revalorizate de doctrina metempsihozei. Soarta cea mai tragica a sufletului era aceea de a fi "respins" sau "dezvesmântat", stare care excludea reîntruparea sau admiterea în seol, cf. G. SchoJem, ibid., p. 250.

577

Iudaismul de la rascoala lui Bar-Kokhba pâna la hasidism

de anvergura. Printre maestrii cei mai vestiti trebuie sa mentionam numele lui Joseph Karo (1488-1575), autorul celui mai important tratat de ortodoxie rabinica, dar si al unui curios si pasionant Jurnal în care el îsi nota experientele extatice inspirate de un maggid, înger-mesager al puterilor ceresti. Exemplul lui Karo este deosebit de instructiv: el arata posibilitatea de a integra eruditia rabinica (halakha) cu experienta mistica de tip kabbalistic. într-adevar, J.Karo a aflat în Kabbala atât temeiuri teoretice, cât si metoda practica pentru a dobândi extazul, si

deci prezenta lui tnaggicf®.

Cât despre noua Kabbala care s-a afirmat la Safed, maestrii cei mai vestiti au fost Moise ben Jacob Cordovero (1522-1570) si Isaac Luria. Primul, gânditor viguros si sistematic, a elabo­rat o interpretare personala a Kabbalei si, în special, a cartii Zohar. Opera sa este considerabila, în timp ce Luria, mort în 1572, la vârsta de 38 de ani, n-a lasat nici o scriere. Sistemul lui a ramas cunoscut din notele si cartile discipolilor sai, mai ales un enorm tratat datorat lui Hayym Vital (1543-1620). Dupa toate marturiile, Isaac Luria era un vizionar posedând o experienta extatica foarte bogata si deosebit de diversa. Teologia lui se întemeiaza pe doctrina Ţimtum. Acest termen însemna la început "concentrare" sau "contractie", dar kabbalistii îi dadeau sensul de "retragere". Dupa Luria, existenta Universului a fost posibila printr-un proces de "contractie" a lui Dumnezeu. Caci putea sa existe Lumea daca pretutindeni era Dumnezeu? "Cum a putut Dumnezeu sa creeze lumea ex nihilo, daca nu exista neantul?..." Deci, "Dumnezeu s-a retras ca sa faca loc Lumii, parasind, ca sa spunem asa, o regiune din interiorul Sau, un fel de spatiu-mistic din care El s-a retras ca sa se reîntoarca în actul creatiei si al revelatiei"61. Prin urmare, primul act al Fiintei Infinite (En-Sof) n-a fost o miscare în afara, ci un act de retragere înauntrul Fiintei însesi. Asa cum remarca G. Scholem (p. 261), Ţimtum este simbolul cel mai profund al Exilului; el poate fi considerat ca Exilul lui Dumnezeu în sine însusi. Abia la o a doua miscare Dumnezeu trimite o raza de lumina si îsi începe revelatia creatoare62.



înainte de "contractie" în Dumnezeu a existat nu numai atributul iubirii si al milei, ci si acela al severitatii divine, pe care kabbalistii îl numesc Din, "Judecata". Totusi, atributul Din se manifesta si devine vadit abia dupa Ţimtum, caci acesta din urma înseamna nu numai un act de limitare si de negatie, ci si o "Judecata". Se disting doua tendinte în procesul Creatiei: de flux si de reflux ("iesire", potrivit lexicului kabbalistic). Ca si organismul uman, creatia constituie un urias sistem de inspiratie si de expiratie divina. Urmând traditia Zohar-ului, Luria considera actul cosmogonic ca având loc în Dumnezeu; într-adevar, un rest al luminii divine ramâne în spatiul primordial creat prin Ţimtum6^.

Aceasta doctrina este completata de doua conceptii tot atât de profunde si îndraznete: "Spargerea vaselor" (Shevirath Ha-Kelim) si Tikkun, termen semnificând repararea unei greseli sau "restaurare". Luminile care emanau neîntrerupt din pupilele lui En-Sof erau primite si înmagazinate în vasele sephirotice. Când a venit rândul ultimelor sase Sephiroth, Lumina dumnezeiasca a tâsnit brusc si "vasele" s-au spart în tandari. Astfel, Luria explica, pe de o parte, amestecul luminilor din Sephiroth-uri cu "cojile" (kalipoth), adica fortele raului care

60 VeziRJ.Zwi Werblowschy.Javep/jA'aro, LawyerandMystic,pp. 165 sq.în legatura cu maggid, cf. ibid., pp. 275 sq. Vezi, de asemenea, cap. IV ("Spiritual Life in Sixteenth-century Safed: Mystical and Magica! contemplation").

61 G .Scholem, Major Trends, p. 261.

62 Dupa Jacob Emden, citat de G. Scholem (p. 262), acest paradox al lui Ţimtum este singura încercare serioasa de a explicita idcca de Creatie ex nihilo, în plus, conceptia despre Ţimtum a stavilit tendintele panteiste care începeau sa influenteze Kabbala, mai ales începând din Renastere.

w Idee care reaminteste de sistemul lui Basilide; G. Scholem, p. 264. Cf. Histoire des croyances, voi. II, p. 358.

578

zaceau în ,,adâncul marelui hau" - si, pe de alta parte, necesitatea de a purifica elementele sephirotice, eliminând "cojile", spre a se putea restitui entitatea luminoasa, despartita de Rau64.

în ce priveste Tikkun, "restaurarea" ordinii ideale, reintegrarea Totului primordial, el este scopul secret al existentei umane, altfel spus, Salvarea. Asa cum scrie G.Scholem, aceste sectiuni ale Kabbalei lui Luria reprezinta cea mai mare izbânda pe care gândirea antropomorfica a repurtat-o vreodata în istoria misticii evreiesti (p. 268). într-adevar, omul este conceput ca un microcosmos si Dumnezeu cel viu ca un macrocosmos. Luria ajunge întrucâtva la un mit al lui Dumnezeu care îsi da Siesi nastere65. Mai mult înca, omul joaca un anumit rol în procesul restaurarii finale; el e acela care împlineste întronizarea lui Dumnezeu în împaratia sa cereasca. Tikkun, înfatisat simbolic ca emergenta a personajitatii lui Dumnezeu, corespunde procesului Istoriei. Venirea lui Mesia înseamna împlinirea lui Tikkun (ibid., p. 274). Elementul mistic si elementul mesianic s-au sudat în aceasta conceptie.

împlinirea misiunii omului este pusa în legatura de Luria si de kabbalistii din Safed - mai ales de Hayym Vital - cu doctrina metempsihozei, Gilgul, ceea ce subliniaza si mai mult importanta acordata rolului omului în Univers. Fiecare suflet îsi mentine individualitatea pâna în momentul restaurarii sale spirituale. Sufletele, care au împlinit poruncile, asteapta, fiecare în locul sau binecuvântat, integrarea lor în Adam, când va avea loc restaurarea universala. Pe scurt, adevarata istorie a Lumii este aceea a transmigratiilor si a interrelatiilor dintre suflete. Metempsihoza (Gilgul) constituie un moment în procesul de restaurare, Tikkun. Durata acestui proces poate fi scurtata prin anumite acte religioase (rit, penitenta, meditatie, rugaciune)66. Este important de semnalat ca dupa 1550 conceptia despre Gilgul devine parte integranta a credintelor populare si în folclorul religios al evreilor.

"în Iudaism, Kabbala lui Luria a fost ultima miscare religioasa cu influenta preponderenta în toate mediile evreiesti si în toate tarile, fara exceptie. A fost ultima miscare din istoria iudaismului rabinic care a exprimat un nou orizont de realitate religioasa comun întregului popor evreu. Pentru filosoful istoriei evreiesti, poate parea surprinzator ca doctrina care a dobândit un asemenea rezultat era foarte înrudita cu gnosticismul, dar asa este dialectica Istoriei."67

Trebuie adaugat ca succesul considerabil al noii Kabbale ilustreaza înca o data urmatoarea trasatura specifica geniului religios evreiesc: capacitatea de a se reînnoi integrând elemente de origine exotica, fara sa piarda, prin aceasta, structurile fundamentale ale iudaismului rabinic. Pe lânga aceasta, în noua Kabbala, numeroase conceptii de ordin ezoteric sunt facute accesibile neinitiatiior si uneori devin populare (cum a fost în cazul metempsihozei).

291. Rascumparatorul apostat

O grandioasa miscare mesianica, desi repede stopata, se iveste în septembrie 1665 la Smirna: în fata unei multimi delirante, Sabbatai Zwi (1626-1676) se proclama Mesia al poporului lui Israel, înca de câtava vreme circulau zvonuri în jurul persoanei sale, în legatura cu misiunea lui divina, dar Sabbatai a fost recunoscut ca Mesia numai datorita "ucenicului" sau,

64 G. Scholem a subliniat caracterul gnostic si mai ales rnaniheist (particele de lumina împrastiate în lume) al acestei doctrine, pp. 271 sq., 280. Cf. Istoria, voi. II, §§'252-253.

65 Pentru Luria, En-Suf intereseaza putin din punct de vedere religios.

66 Ibid., pp. 281 sq. Rugaciunea mistica se dovedeste un puternic instrumenl de rascumparare; doctrina si practica rugaciunii mistice constituie partea ezoterica a Kabbalei lui Luria; ibid., pp, 276-278.

67 Ibid., pp. 285-286.

579

Iudaismul de la rascoala lui Bar-Kokhba pâna la hasidism

Nathan din Gaza (1644-1680). De fapt, Sabbatai Zwi avea crize periodice de tristete excesiva, urmate de imensa bucurie. Când afla ca un iluminat, Nathan din Gaza, "revela oricarui om secretele sufletului", Sabbatai se îndreapta spre acesta cu nadejdea ca se va vindeca. Nathan, care îl "vazuse", se pare, în cursul unui extaz, reuseste sa-l convinga pe Sabbatai ca este Mesia. si tot acest "discipol", se pare exceptional dotat, a organizat teologia miscarii si i-a asigurat raspândirea, în ce-l priveste pe Sabbatai Zwi, acesta n-a scris nimic, nu i se atribuie nici un mesaj original, nici un cuvânt memorabil.

Vestea sosirii lui Mesia a provocat pretutindeni în lumea evreiasca un entuziasm fara egal. La sase luni dupa proclamarea sa, Sabbatai merge la Constantinopol spre a-i converti, poate, pe musulmani. Dar el este arestat si întemnitat de Mustafa Pasa (la 6 februarie 1666). Ca sa evite martiriul, Sabbatai Zwi renunta la iudaism si îmbratiseaza islamul68. Dar nici apostazia lui "Mesia", nici moartea sa optsprezece ani mai târziu n-au oprit miscarea religioasa pe care o declansase69.

Sabbatianismul reprezinta prima deviatie serioasa în iudaism din Evul Mediu încoace, prima oara când o idee mistica ducea direct la dezintegrarea ortodoxiei, în cele din urma, aceasta erezie a încurajat un gen de anarhism religios. La început, propaganda pentru Mesia cel apostat a continuat deschis. Abia mai târziu, când "întoarcerea triumfala a lui Sabbatai Zwi din sferele necuratiei" a început sa se faca asteptata, propaganda aceasta mesianica a devenit secreta.

Glorificarea Rascumparatorului apostat, sacrilegiu groaznic pentru gândirea evreiasca, a fost interpretata si exaltata ca un mister dintre cele mai profunde si paradoxale, înca în 1667, Nathan din Gaza afirma ca tocmai actiunile stranii ale lui Sabbatai constituie o dovada a autenticitatii misiunii sale mesianice. Caci, "daca n-ar fi fost el Rascumparatorul, aceste devieri nu s-ar fi produs". Adevaratele acte ale Rascumpararii sunt cele care provoaca cel mai mare scandal70. Dupa teologul sabbatianist Cardozo (mort în 1706), numai sunetul lui Mesia este destul de puternic pentru un asemenea sacrificiu: coborârea pâna în fundul abisului71. Ca sa-si împlineasca misiunea (sa elibereze ultimele scântei divine prizoniere ale Raului), Mesia trebuie sa se condamne pe sine prin propriile lui actiuni. Acesta este motivul pentru care valorile traditionale ale Torei sunt din acest moment abolite72.

Deosebim în sânul sabbatianismului doua tendinte: moderatii si radicalii. Primii nu se îndoiau de autenticitatea noului Mesia, caci, spuneau ei, Dumnezeu nu putea sa-si însele într-atâta poporul ales; dar misteriosul paradox al lui Mesia apostat nu constituia pentru ei model de urmat. Radicalii gândeau altfel: ca si Mesia, credinciosul trebuie sa coboare în Infern, caci Raul trebuie combatut cu rau. Este proclamata prin aceasta oarecum valoarea sau functia soteriologica a Raului. Dupa unii sabbatianisti de tendinta radicala, orice act vizibil impur si rau realizeaza un contact cu sfintenia. Dupa altii, pacatul lui Adam o data abolit, cel ce face raul este virtuos în ochii lui Dumnezeu. Asemenea semintei îngropate în pamânt, Tora trebuia sa putrezeasca pentru ca sa dea rod, adica sa se împlineasca slava mesianica. Totul este permis; asadar si imoralismul sexual73. Cel mai sinistru sabbatianist, Jakob Frank (mort 1791) atingea

68 Vezi G. Scholem, Major Trends, pp. 286-324 si mai ales Sabbatai Sevi, the Mystical Messiah, pp. 103-460.

69 Vezi G. Scholem, Sabbatai Sevi, pp. 461-929.

70 Cf. Major Trends, p. 314; Sabbatai Sevi, pp. 800 sq.

71 Citat de G. Scholem, Major Trends, p. 310; vezi si Sabbatai Sevi, pp. 614 sq. Nathan din Gaza sustinea ca sufletul lui Mesia se afla, de la început, captiv în marele abis; Major Trends, pp. 297-298. Ideea este de structura gnostica (atestata în special la oi iti), dar germenii ei se afla în Zahar si în scrierile lurianice (ibid.).

72 Pentru Abraham Faez, cei ce ramân credinciosi Legii sunt pacatosi.

7;i Ibid., p. 316. Practici orgiace, analoage celor savârsite de carpocratieni, sunt atestate între anii 1700-1760.

De la Mahomed la epoca Reformelor

580

ceea ce G. Scholem numeste o mistica a nihilismului. Unii dintre discipolii lui si-au manifestat nihilismul în diverse activitati politice de tip revolutionar.

în istoria Kabbalei, observa G. Scholem, aparitia unor noi idei si interpretari este însotita de certitudinea ca Istoria se apropie de capat si ca misterele cele mai profunde ale Divinitatii, ocultate în timpul Exilului, îsi vor revela adevarata lor semnificatie în ajunul Erei Noi74.

292. Hasidismul

Poate parea paradoxal faptul ca ultima miscare mistica, hasidismul, apare în Podolia si Volînia, regiuni în care Mesia-apostat avusese o profunda înrâurire. Foarte probabil, întemeie­torul miscarii, Rabbi Israel Baal Shem Tov ("învatatorul Bunei Reputatii", prescurtat Becht), profesa un sabbatianism moderat75. Dar el a neutralizat elementele mesianice ale sabbatia-nismului, dupa cum a renuntat la exclusivismul de confrerie initiatica secreta ce caracteriza Kabbala traditionala. "Becht"-ul (cea 1700-1760) s-a straduit sa faca accesibile evreului de rând descoperirile spirituale ale kabbalistilor. O atare popularizare a Kabbalei - începuta înca de Isaac Luria - asigura misticismului o functie sociala.

Succesul întreprinderii a fost prodigios si persistent. Primii cincizeci de ani care au urmat mortii lui Baal Shem Tov - din 1760 pâna la 1810 - constituie o perioada eroica si creatoare a hasidismului. Un numar considerabil de mistici si de sfinti au izbutit sa regenereze valorile religioase pietrificate ale iudaismului legalist76. într-adevar, un nou tip de sef spiritual apare: locul eruditului talmudist sau al initiatului Kabbalei clasice îl ia "pneumaticul", iluminatul, profetul. Ţaddik ("Omul Drept"), adica maestrul spiritual, devine modelul exemplar, prin excelenta. Exegeza Torei si ezoterismul Kabbalei îsi pierd primatul. Ceea ce inspira pe discipoli si pe credinciosi sunt virtutile si comportamentul taddikului: acest fapt explica importanta sociala a miscarii. Existenta omului sfânt constituie pentru întreaga comunitate dovada concreta ca se poate realiza cel mai înalt ideal religios al neamului lui Israel. Nu atât doctrina, cât perso­nalitatea maestrului conteaza. Un vestit taddik spunea: "Nu m-am dus la Maggid-u\ din Meterit (Rabbi Dov Baer) ca sa învat Tora, ci ca sa-l vad cum îsi dezleaga încaltamintea"77.

în pofida unor inovatii de ordin ritual, acest adevarat revival s-a mentinut mereu în cadrul iudaismului traditional. Dar rugaciunea publica a hasiditilor se încarca de elemente emotio­nale: cântece, dansuri, entuziasm, explozii de bucurie. Adaugata la comportamentul adesea excentric al unor maestri, aceasta emotivitate neobisnuita îi irita pe adversarii hasidismului78. Dar, brusc dupa 1810, excesele de ordin emotional îsi pierd din importanta si popularitate si hasiditii încep sa recunoasca din nou importanta traditiei rabinice.

Asa cum a aratat Gershom Scholem, hasidismul, chiar în forma sa târzie si exagerata de "taddikism", n-a adus nici o idee mistica noua79. Contributia sa cea mai semnificativa la istoria

74 Ibid., p. 320. Apostazia necesara a lui Mesia este o noua expresie a dualismului de tip gnostic, anume opozitia dintre Dumnezeul ascuns (transcendent) si Dumnezeul care a facut Lumea, ibid., pp. 322-323.

75 Vezi argumentarea lui G. Scholem, Major Trends, pp. 331-332. 76/^W.,pp.336sq.

77 Citat de G. Scholem, p. 344. într-adevar, nazuinta suprema a taddikului nu e aceea de a interpreta cât mai riguros Tora, ci de a deveni el însusi Tora; ibid.

78 Cel mai vestit a fost Rabbi Eli, gaonul din Vilna, care a dus în 1772 o persecutie sistematica împotriva miscarii, G.Scholem, op. cit., p. 346.

79 Ibid,, pp. 338 sq. Singura exceptie este cea a scolii întemeiate de R. Shneur Zalman din Ladi (Ucraina) si care s-a numit Habad (prescurtat de la Hochma-Binah-Daath. primele trei Sephiroth); cf. ibid., pp. 430 sq. Vezi mai ales Lettre aux Hassidim sur l'extase, a fiului lui R. Schneour, Dov Baer de Lubavici (1773-1827).

581

Iudaismul de la rascoala lui Bar-Kokhba pâna la hasidism

iudaismului consta în mijloacele, simple si îndraznete totodata, prin care sfintii si maestrii hasiditi au reusit sa popularizeze - si sa faca accesibila - experienta unei înnoiri interioare. Povestirile hasidice, devenite celebre prin traducerea lui Martin Buber, reprezinta cea mai importanta creatie a miscarii. Povestirea faptelor savârsite si a cuvintelor rostite de sfinti capata o valoare rituala. Naratia îsi regaseste functia sa primordiala, anume aceea de a reîntoarce timpul mitic si de a actualiza personaje supranaturale si fabuloase. Or, biografiile de sfinti si de taddik abunda, de asemenea, în episoade miraculoase, în care se reflecta anumite practici magice. La capatul istoriei mistice evreiesti, aceste doua tendinte - mistica si magia - se reapropie si coexista ca la început80.

Adaugam ca fenomene analoage se întâlnesc si în alta parte; de exemplu, în hinduism si în islam, unde povestirea legendelor despre asceti si yogini vestiti sau a episoadelor diverselor epopei joaca un rol capital în religia populara. si aici recunoastem functia religioasa a literaturii orale, în primul rând a naratiei, adica a "istoriilor" fabuloase si exemplare. La fel de frapanta este analogia dintre taddik si gurii, maestrul spiritual al hinduismului (uneori divinizat de credinciosii sai: giirudev). în forma sa extrema, taddikismul a cunoscut anumite cazuri aberante, când taddikul ajungea victima a propriei sale puteri. Acelasi fenomen este atestat în India, din vremile vedice pâna în epoca moderna, în fine, coexistenta celor doua tendinte - mistica si magia - caracterizeaza, stim bine, si istoria religioasa a Indiei.













Document Info


Accesari: 2296
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )