Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































O statistica a represiunii comuniste din Romania

istorie












ALTE DOCUMENTE

APARIŢIA sI DEZVOLTAREA PARLAMENTULUI ÎN TĂRILE ROMÂNE PÂNĂ LA 1918
Latinitate si dacism
ZAMOLXIANISMUL dacic
Al doilea razboi mondial în Europa
Succesorii lui Teodosie I cel Mare: Arcadius si Honorius. Divizarea Imperiului
Politica religioasa in Imperiu de la Iulian Apostatul si pana in vremea lui Teodosie I cel Mare
IASI - 14 DECEMBRIE 1989 IMCEPUTUL REVOLUTIEI
Tratatul de la Paris
Confuzia limbilor. Filologia ca ideologie de tranzitie
Utopie si revolutie & la roumaine: 1848

O statistica a represiunii comuniste din România



O STATISTICĂ A REPRESIUNII

COMUNISTE DIN ROMÂNIA

          În orice societate, totalitara , unul din principalele obiective este acela de a nega societatea anterioara. În acest context tot ce reprezinta Vechiul Regim constituie o perioada neagra a istoriei.

Societatea comunista, mai mult decât celelalte si-a propus sa stearga în totalitate t 12212e43m recutul, urmarind înlaturarea, prin orice mijloace a unor categorii întregi de persoane.

Pentru a-si duce la îndeplinire un astfel de obiectiv societatea comunista  avea nevoie  de o justitie obedienta de un serviciu  special bine organizat si acesta a fost Directia Generala a Securitatii Statului si de un sistem concentrationar capabil sa înghita cât mai multe victime.

Dar toate acestea nu puteau  aparea peste noapte, iar pentru a salva revolutia multe din vechile institutii au fost desfiintate, în timp ce altele au cunoscut numeroase îmbunatatiri.

 

A.     DE LA SIGURANŢĂ LA SECURITATE

Securitatea , "bratul înarmat al poporului" a aparut datorita conceptiei bolsevice, ca revolutia proletara era amenintata permanent de dusmanul de clasa din interior, sprijinit de cel din exterior,

Dupa 23 August 1944, unul din primele obiective ale conducerii Partidului Comunist Român a vizat constituirea unei structuri proprii prin care sa-si asigure informatiile necesare pentru cucerirea puterii politice.

În acest scop, în cadrul Comandamentului General al Formatiunilor de Lupta Patriotica ( F.L.P. ) de sub conducerea lui Emil Bodnaras1, s-a conturat înca de la începutul lunii septembrie 1944, Sectia a -II- a Informatii si Contrainformatii, cu agentura de teren," Serviciul auxiliar "condus de Ivan Didenko2.

Între 23 August 1944 si 1948 aparatul de siguranta si serviciile speciale n-au suferit schimbari organizatorice, cu exceptia plasarii unor oameni de încredere în fruntea lor. Abia prin decretul nr. 221, din 30 August 1948 este  creata Directia Generala a Securitatii Poporului ( D.G.S.P.)  în structura  Ministerului.

Mentinându-se în paralel si S.S.I. cu sarcini de informatii interne si contraspionaj (vezi Anexa nr.1).

Rolul sau definit in baza decretului de înfiintare era acela de a apara cuceririle democratice si de a asigura securitatea Republicii Populare Române împotriva dusmanilor interni si externi.

            În noua institutie sunt recrutati oameni cât mai devotati, pe care revolutia proletara i-a îndoctrinat metodic    asmutindu-i împotriva dusmanului de clasa.

La 15 August, generalul locotenent Gheorghe Pintilie fusese numit prin decret director al D.G.S.P.3, iar la 1 Septembrie au fost numiti doi directori adjuncti cu gradul de general maior. Acestia erau Alexandru Nicolski (pe numele lui real Boris Grϋnberg, un evreu basarabean  de  limba  rusa)  si  Vladimir  Mazuru   (ucrainean  din

1 Fost ofiter de artilerie, condamnat pentru dezertare în U.R.S.S. 

2 Claudiu Secasiu - Drumul spre politia politica, în "Dosarele istoriei", an I, nr.5/1996, p.31

3 Denis Deletant - Securitatea si statul politienesc în România (1948-1964) în "Dosarele

    istoriei" ,an I, nr. 5/1996, p.28

nordul Bucovinei, ulterior ambasadorul României in Polonia).

            Brutalitatea era trasatura caracteristica a oamenilor alesi de Moscova pentru a conduce Securitatea din România, iar comportamentul lui Pintilie cât si cel al lui Nicolski va vorbi de la sine. Cel dintâi ca sef al Sectiei Politice si Administrative a Comitetului Central, în ale carei atributii se includea si securitatea Partidului, a dus la îndeplinirea sentintei de condamnare la moarte data în cazul fostului secretar general al P.C.R. , stefan Foris4.

În ceea ce-l priveste pe Nicoliski, în ciuda secretului care înconjura personalul D.G.S.P. ,reputatia lui de om brutal a depasit granitele României.

"Într-o declaratie facuta la Paris în iunie 1949, o tânara asistenta a fostului prim-ministru Radescu, Adriana Georgescu Cosmovici, care a fost arestata la Bucuresti în Iulie 1945 pentru apartenenta la grupul Tinerilor Liberali, pe care autoritatile comuniste îi etichetau drept «miscarea de rezistenta» , a povestit cum «anchetatorii politiei secrete comuniste, au batut-o în mod repetat cu un saculet de piele umplut cu nisip, au izbit-o cu capul de perete si au lovit-o peste fata si barbie pâna când i-au ramas doar sase dinti pe maxilarul inferior». Ea a identificat trei anchetatori care au amenintat-o cu armele: Stroescu, Bulz si Nicolski5.

         La 23 Ianuarie 1949 a fost înfiintata Directia Generala a Militiei, pentru a înlocui politia si Jandarmeria, iar la 7 Februarie, prin decretul nr. 110 s-au înfiintat trupele de securitate subordonate Ministerului de Interne. 

4 Gheorghe Onisoru - O clasificare a represiunii în S. Curtois et al, "Cartea neagra a 

                                   comunismului", Edit. Humanitas, Fund. Ac. Civica, Buc., 1997, p.738          

5 Denis Deletant - Art.Cit., p.29

Printre sarcinile Militiei se numara: emiterea vizelor de domiciliul, ceea facilita sarcina de urmarire a deplasarilor populatiei, de supraveghere a suspectilor si de pregatire a deportarilor. Potrivit datelor estimative Militia avea în anul 1953 un efectiv de 40.000 de oameni7. Acestia ca si în cazul trupelor de securitate erau alesi cu grija, în urma cercetarii trecutului lor si al rudelor lor (vezi ANEXA nr. 2).

În ceea ce priveste trupele de securitate, acestea numarau la mijlocul anilor '50 un efectiv de aproximativ 65.000 de cadre organizate în brigazi si echipate cu artilerie si tancuri8.

Principalele lor îndatoriri erau: mentinerea ordinii publice în majoritatea centrelor industriale si înabusirea oricarei rezistente împotriva unor masuri ale guvernului cum ar fi colectivizarea sau nationalizarea proprietatilor.

La 30 Martie 1951, prin decretul nr. 50 s-a reorganizat Directia Generala a Securitatii Poporului ca Directia Generala a Securitatii Statului (D.G.S.S.). Trei zile mai târziu, printr-o hotarâre a Consiliului de Ministri, serviciul de informatii al armatei a fost trecut în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. În aceeasi zi prin decretul nr. 264, Serviciul Special de Informatii a intrat în compunerea Directiei Generale a Securitatii Statului9. 

La 10 Septembrie 1952, Ministerul Afacerilor Interne s-a reorganizat potrivit decretului nr. 324, înfiintându-se Ministerul Securitatii  Statului,  ca   organ   distinct   de   Ministerul  Afacerilor

6 C-tin Aioanei, Cristian Troncota - Arhipelagul ororii în "Magazin ist.", nr.3, Martie 1993, p. 22

7 Denis Deletant - Art. Cit., p.29

8 Ibidem

9 C-tin Aioanei, Cristian Troncota - Art. Cit., p.23

Interne10.            

Prin Hotarârea Consiliului de Ministri (H.C.M.) nr. 1361 s-a stabilit structura organizatorica a Ministerului Afacerilor Interne pe doua departamente "Departamentul Securitatii" si "Departamentul Internelor". În acest fel, pe lânga Serviciul de Contrainformatii Militiei si Penitenciare, apare si un Serviciu D - internari detinuti11.

Cu ajutorul Securitatii s-a organizat arestarea, anchetarea, instrumentarea pentru proces si detinerea "dusmanilor poporului". Activitatea Ministerului Afacerilor Interne si a Securitatii este descrisa la 15 Septembrie 1952 de Teohari Georgescu în raspunsul adresat acuzatiilor aduse: "Lipsuri si greseli în munca am avut. Lipsuri de ura de clasa, capitulare în fata dusmanului de clasa, acesta nu.

Nu sapte ani, dar nici un an nu m-ar fi lasat Partidul în fruntea Ministerului de Interne, daca nu as fi avut ura de clasa si nu as fi capitulat în fata dusmanului.

În sapte ani Ministerul de Interne a avut de îndeplinit sarcini grele, a fost deci verificat de Partid. Partidul a cunoscut si succesele si insuccesele în munca. [..]

De la 6 Martie 1945 pâna la 26 Mai 1952 dusmanul dinauntru si dinafara a primit numeroase lovituri. În cei sapte ani, peste 100.000 de banditi au fost arestati si condamnati pentru ca au uneltit împotriva regimului nostru. Aceasta a însemnat sute de organizatii teroriste, de diversiune, de spionaj, descoperite si nimicite.   Întreg  aparatul  de  opresiune  al  burgheziei (Siguranta,

10 Ibidem

11 Ibidem

Serviciul Special de Informatii, Serviciul de Contraspionaj al Armatei) a fost arestat. De asemenea au fost arestate toate elementele legionare identificate care au avut functii de raspundere, cei din politia legionara, fortele conducerii centrale si judetene ale partidelor burgheze, fostele state majore ale sectiilor militare, fostii ministri, prefecti, senatori, deputati din 1920 - 1944 [..] precum si alte categorii si elemente cu trecut dusmanos. Toate acestea nu puteau fi realizate fara ura de clasa"12.   

Referindu-se la Securitate, Teohari Georgescu vorbeste despre "un aparat la început tânar, care a crescut, devenind astazi un instrument puternic în mâna Partidului si plin de ura împotriva dusmanului [..]. Securitatea în prima ei organizare, spune Teohari Georgescu, avea 3.000 de oameni. Nu am reusit sa acoperim acest efectiv, ca a intervenit sarcini noi, care a dus la o noua organizare care a marit efectivul al 8.000 de oameni.



Astazi [n.n. în 1952], dupa ultima organizare, a ajuns la 15.000 de oameni.[..]

S-au organizat sectoare noi, altele au fost reorganizate, s-au crescut cadre, toate acestea, în timpul luptei împotriva dusmanului"13.

Dar disculparile din Septembrie 1952 nu l-au ajutat prea mult pe Teohari Georgescu. A fost arestat si anchetat vreme de trei ani, de catre Securitatea a carei nastere o veghease.

12 Marius Oprea - Pagini din copilaria securitatii române, în "Dosarele istoriei", An 1,

                             nr.5/1996, p.38

13 Ibidem

B. DINAMICA ARESTĂRILOR

La cât se ridica cifra celor arestati? Este greu de stabilit cu exactitate.

Cristian Troncota folosind date ale fostului Minister de Interne spune ca între 1945 - 1964 au fost cercetate 107.294 persoane.

O trecere în revista a opiniilor exprimate pâna acum duce la cifre care atesta dimensiunile impresionante pe care le-a avut Gulagul românesc. Astfel, Gheorghe Boldur - Latescu vorbeste despre 600.000 de detinuti politici între 1948 - 1964, la care trebuie adaugati, în opinia lui, alti 500.000 proveniti din prizonierii români cazuti în captivitatea sovietica dupa 23 August 1944, din germanii deportati în Ianuarie 1945, din titoistii si deportatii în Baragan14.

Cornel Nicoara, Marius Lupu si Gheorghe Onisoru înainteaza cifra de 549.000 de condamnati pentru intervalul 1949 - 1960, la care trebuie adaugati cei condamnati în perioada anterioara si ulterioara acestui interval, precum si câteva sute de mii retinuti fara ordin de arestare si fara proces15. Cicerone Ionitoiu vorbeste si el despre 200.000 de morti în lagare si temnite16.

În ceea ce priveste documentele întâlnite în Arhiva Serviciului Român de Informatii,  conform de  statistici   facute   de

14 Ghe. Boldur-Latescu - Genocidul comunist în România, vol. II, Edit. Albatros, Buc., 1994,

                                      p.p 15-20

15 Marius Lupu, Cornel Nicoara, Gheorghe Onisoru - Cu unanimitate de voturi, Fund. Acad.

                                                                                     Civica, Buc., 1997, p.7 

16 Cicerone Ionitoiu - Cartea de aur a rezistentei românesti împotriva comunismului, vol. I,

                                Buc. 1995.          

Consiliul Securitatii Statului si datata 17 Aprilie 196817, în perioada

1950 - 31 Martie 1968 ar fi fost arestate 91.333 persoane, în timp ce pentru perioada 1944 - 1949, un raport al Serviciului "C" din Ministerul Afacerilor Interne, "privind indivizii contrarevolutionari condamnati si retinuti administrativ", mentioneaza cifra totala de 12.915 persoane18.

Acestia ar fi, în mare datele de care dispunem pâna în prezent privind dimensiunile sistemului concentrationar. Diferentele între documentele oficiale si rezultatele la care au ajuns diferiti cercetatori sunt destul de mari. Personal, înclin sa cred, ca cea mai apropiata cifra de realitate este cea propusa de Cornel Nicoara, Marius Lupu si Gheorghe Onisoru, în lucrarea "Cu unanimitate de voturi". Acestia pe baza datelor emise de Tribunalele Militare, au stabilit numarul de persoane judecate în perioada 1949 - 1960, cât si pedeapsa medie aplicata. Conform cercetarilor întreprinse s-a constatat ca numarul de persoane, membrii ai familiilor celor arestati, rude, prieteni, care au suferit consecinte ale condamnarilor politice se ridica la peste 1.600.000.

În dinamica arestarilor efectuate de Securitate, conform documentelor oficiale, se impun anii 1951 (19.236 persoane), respectiv 1952 (24.826 persoane)19.

O noua crestere are loc în anii 1958 - 1959 (15.272 persoane)20, probabil urmare a revolutiei  din Ungaria (1956),  dar si a retragerii

17 Arhiva Serviciului Român de Informatii (în continuare A.S.R.I.), fond "D", dos. nr. 9572,

    vol.62, f.1

18 Idem, dos. nr.7778, vol.3, f. f. 71-74

19 Idem, dos. nr.9572, vol. 62, f. 1

20 Ibidem

probabil urmare a revolutiei din Ungaria (1956), dar si a retragerii Armatei Rosii din România (1958).

La 1 Decembrie 1961, Ministerului Afacerilor Interne, prezinta un raport privind la arestarilor în rândul taranilor efectuate între anii 1951 - 1952. Cifra este de 34.738 tarani arestati, dintre care 22.008 erau "chiaburi"21.

Aceste date sunt preluate dintr-un raport întocmit în 1968, privind dinamica represiunii din perioada 1948 - 1964. În ceea ce priveste numarul de tarani arestati, care reiese din aceste documente, el este contrazis de însusi Gheorghiu Dej, care vorbeste de peste 80.000 tarani arestati.

Începând din anul 1949 si pâna în 1964, Ministerul Afacerilor Interne a aplicat masura dislocarii si stabilirii domiciliului obligatoriu pentru un numar de circa 60.000 de persoane22. Actiunea a început în 1949 cu circa 3.000 de persoane care erau catalogate drept mosieri, iar în 1951 aproximativ 44.000 de persoane sunt dislocate din zona frontierei de Vest, pentru ca în 1952 alte 9.000 de persoane sa fie dislocate din centrele aglomerate23 (vezi ANEXA nr. 3).

Cu toate acestea se precizeaza ca nu s-a putut stabili cu exactitate numarul persoanelor dislocate si cu domiciliul obligatoriu deoarece în perioada respectiva nu a existat un compartiment care sa tina evidenta acestor persoane24.              Mai mult decât atât, începând din 1949 si pâna la aparitia Hotarârii

21 Idem, dos. nr. 7778, vol. 27, f. f. 1-11

22 Idem, dos. nr.9572, vol. 61, f. 3

23 Ibidem, f. 4

24 Ibidem, f. 75

Consiliului de Ministri nr. 1154/1950 toata aceasta operatiune s-a derulat fara a exista o reglementate legislativa în acest sens.

Între anii 1950 - 1954 si 1958 - 1963 au internate administrativ         25. 740 de persoane, numai în 1952 fiind internate 11.913 persoane25(vezi ANEXA nr. 4). Ilustrativ este urmatorul fapt: la 1 Iulie 1954 din circa 22.000 de persoane internate administrativ numai pentru 1.600 cazuri procuratura a emis mandate de arestare si a început ancheta penala împotriva lor26.

Majoritatea celor arestati sau cercetati nu faceau parte din partide politice sau alte organizatii politice de dinainte de 23 August 1944. Acest lucru surprinde la prima vedere, dar bratul înarmat al revolutiei bolsevice importate din Uniunea Sovietica lovea orbeste nu numai în "dusmanii de clasa" declarati. Dintre persoanele care avusesera un trecut politic, grupul cel mai numeros îl constituiau legionarii (16.078 persoane), apoi membrii partidelor istorice (8.988 persoane)27.

La 9 Iunie 1948 prin publicarea decretului nr. 1091 este înfiintata Academia Republicii Populare Române, act prin care vechea academie este desfiintata si înlocuita cu o academie obedienta, de multe ori îndepartata de la criteriile stiintifice.

O parte însemnata a fostilor academicieni vor cunoaste rigorile sistemului carceral comunist.

În acest context si Biserica a avut de suferit. Cea ortodoxa a fost subjugata intereselor propagandei oficiale. Jandarmeria si Siguranta    erau   informate    sa        urmareasca      manifestarile

25 Ibidem, f. f. 2-3

26 Ibidem, f. 72

27 C-tin Aioanei, Cristian Troncota - Art. Cit., p. 24   

religioase, si mai ales politice, ale clerului despre care conducerea Partidului Comunist Român stia ca este, în masa, potrivnic regimului ce se instaurase dupa 1944.

Prin ordinul nr. 7424/1947 al Inspectoratului Regional de Siguranta din Bucuresti s-a solicitat nu numai urmarirea preotilor, dar si întocmirea de fise personale dupa un model indicat, care trebuiau înaintate organelor de represiune pâna la 1 Decembrie 194728. Dupa decesul suspect la 24 Februarie 1948 al patriarhului Nicodim, noul patriarh Justinian, investit la 8 Iunie, era considerat un om al partidului29.

La 19 Iulie 1948 a fost denuntat concordatul cu Vaticanul, cu grave implicatii asupra credinciosilor catolici. Cu toate ca noua lege a cultelor adoptata în August 1948, prevedea libertatea religiei, în toamna si iarna lui 1948 biserica greco - catolica a fost interzisa, iar ierarhii sai arestati30.

Conform unui studiu recent al lui Cicerone Ionitoiu au fost închisi aproximativ 4.000 preoti catolici si ortodocsi, dintre care peste 250 au exterminati.

Institutul National Pentru Studiul Totalitarismului a elaborat un dictionar cu preotii întemnitatii care cuprinde circa 2500 de nume.

Arestarile vor deveni un mecanism cotidian, un malaxor în care intrau de-a valma toti cei ce împiedicau "politica partidului" sau ale caror bunuri le râvneau activistii acestuia.

Penitenciarele si coloniile de munca sunt pregatite ca adevarate centre  de  exterminare,  la  regimul  de detentie deosebit de aspru




28 Paul Caravia, Virgiliu Constantinescu, Flori Stanescu - Biserica întemnitata, România

                                                                                          1944-1989, I.N.S.T., Buc. 1998

29 Ghe. Onisor - Art. Cit., p. 738

30 Ibidem

adaugându-se abuzurile si cruzimea administratiei si supraveghetorilor, totul sub controlul direct al Ministerului Afacerilor Interne, având ajutorul unui Cod Penal deosebit de "generos".

C. MODIFICĂRILE CODULUI PENAL

În ceea ce priveste cadrul legislativ, la 27 Februarie 1948, dupa numai patru zile de la caderea în dizgratie a lui Lucretiu Patrascanu era schimbat Codul Penal.

Modificarile aduse au constituit baza legislativa, cu care puterea judecatoreasca substituita intereselor de clasa ale noului regim al "democratiei populare", a operat împotriva opozitiei politice.

Noile prevederi au încalcat principiul potrivit caruia o lege nu poate actiona retroactiv, si au dat Securitatii posibilitatea sa efectueze valuri masive de arestari.

Prin decretul nr. 62 din Februarie 1955 a fost completat Codul Penal cu art. 193, indice 1 prin care era incriminata activitatea intensa contra clasei muncitoare, activitate desfasurata într-un post de raspundere în aparatul de stat sau într-un serviciu secret pe timpul regimului burghezo - mosieresc31.      

În baza acestei prevederi, nepublicata într-o nici o editie a Codului Penal "au fost judecati si condamnati între 1955 - 1956 mii de fosti angajati ai Politiei, Sigurantei si Serviciului Secret, arestati între anii 1948 - 1950 si tinuti nejustificat în detentie"32.    

31 Marius Oprea - Legislatia represiunii, în S. Courtois et al, Op. Cit., p. 751

32 C. Nicoara, Ghe. Onisoru - Op. Cit, p. 25

Decretul nr. 62 vine în completarea decretului nr. 187 din Aprilie 1949, care la aliniatul 3 prevedea ca "faptele considerate periculoase pentru societate pot fi pedepsite si atunci când nu sunt anume prevazute de lege ca infractiuni, urmând ca pentru incriminarea lor sa fie utilizate dispozitii legale pentru «infractiuni asemanatoare»"33.

Acest text oferea practic puteri discretionale organelor de urmarire penala.

În Codul Penal, valabil de la 1 Iunie 1958, esenta sistemului penal din România acelor ani era, cum a fost definita, o "justitie de clasa", îndreptata fatis si declarat împotriva oponentilor regimului.

Principalele prevederi penale au fost cuprinse la titlul "crime si delicte în contra statului".

Prin decretul 318 din 1958 se constata largirea posibilitatilor de incriminare folosite de organele de cercetare penala ale Securitatii.

În articolele 184 - 188 este prevazuta pedeapsa cu moartea pentru crima de tradare de patrie si colaborarea cu dusmanul pe timp de pace sau de razboi, iar prin articolul 189 este prevazuta pedeapsa cu moartea pentru actiuni împotriva unui aliat cu care lupta în comun34.

Prin modificarea 194 au fost prevazute, prin acelasi decret din 1958, pedeapsa cu moartea pentru straini prinsi pe teritoriul României, iar în paragrafele urmatoare este prevazuta pedeapsa cu moartea  sau  cu munca silnica pe viata, pentru transmiterea de

33 Marius Oprea - Art. Cit., p. 751

34 Ibidem, p.751

secrete de stat.

La fel de drastic era si refuzul, de a se întoarce în tara al unui functionar cu "însarcinari de stat sau de interes obstesc". În aceste cazuri, pedepsele puteau ajunge pâna la 25 ani de închisoare, fiind în general însotite de confiscarea averii si interzicerea unor drepturi civile35.

Foarte des folosite în condamnarea opozantilor politici ai regimului au fost articolele privind "crime si delicte contra sigurantei interioare a statului".

Articolul 207 pedepsea cu moartea actele de teroare, cu sau fara constituirea în bande, iar amenintarea cu savârsirea de asemenea acte împotriva unor activitati ce partid sau acelor ce desfasoara activitati obstesti erau sanctionate cu închisoarea pâna la 25 de ani36.

Cel mai des utilizat a fost articolul 29 despre care voi mai vorbi pe parcursul lucrarii, ce prevedea pedepse mari pentru "crime de uneltire contra ordinii sociale".

Într-un studiu publicat în "Arhivele Totalitarismului", intitulat "Articolul 209 Cod Penal", Octavian Roske surprinde evolutia acestui articol în perioada 1948 - 1950. Într-o prima faza, în 1948, cea mai grea pedeapsa prevazuta de articolul 209 este de "munca silnica de la 15 la 25 de ani, degradare civica de la 2 la 10 ani, pentru cei care initiaza, activeaza, organizeaza sau participa la organizatiuni de tip fascist, politice, militare sau paramilitare"37.

35 Ibidem

36 Ibidem p.584

37 Octavian Roske - Articolul 209 Cod Penal, în "Arhivele Totalitarismului", An II, nr.1-2/1994

                              p. 281       

În 1953, la articolul 209 se introduce sectiunea I bis, având intitularea "Subminarea economiei nationale si sabotajul contrarevolutionar", sub care vor figura noile articole 2091 si 2094. La articolul 2091 are prevazut ca: "Subminarea economiei nationale savârsita în scop contrarevolutionar, prin folosirea institutiilor sau întreprinderilor de stat, ori sabotarea acestora în folosul fostilor proprietari sau organizatiilor capitaliste interesate, se pedepseste cu munca silnica de la 5 la 25 ani si confiscarea totala a averilor"38.

La articolul 2094 se specifica ca: "Tentativa la savârsirea infractiunii prevazute în articolele 2091 - 2093 inclusiv, se pedepseste ca si infractiunea consumata". În 1958, la articolul 209, punctul 2, dupa litera "b" este mentionata pedeapsa de la 5 la 25 de munca silnica si degradarea civica pe timp de 10 ani pentru "forme de agitatie cu urmari deosebit de grave".

În 1960, este modificat iarasi articolul 209. Elementul de noutate consta în faptul ca simpla aderare la organizatii sau asociatii ce au drept scop schimbarea ordinii sociale existente, se pedepseste cu închisoarea de la 15 la 25 ani, si degradarea civica de la 5 la 10 ani.

 Actele de razvratire sau instigare la razvratire erau sanctionate la fel de drastic prin articolele 210 - 212, ca si actele de rebeliune prevazute de articolele 258 - 26239.

Aceasta legislatie cuprinsa în Codul Penal si în legile speciale  sau  decretele  care l-au modificat si completat în primele

38 Ibidem p. 282

39 Marius Oprea - Art. Cit., p. 751

doua decenii, va  fi completata cu o serie de masuri legislative menite sa mareasca eficienta organelor de represiune.

Astfel, s-au instituit cu începere din 1949 masuri de dislocare si fixare de domiciliu obligatoriu, internari în colonii si unitati de munca si fixarea de locuri de munca obligatorii unor categorii de persoane, fara ca acestea sa poata fi incriminate penal.

D. COLONIA DE MUNCĂ

Începând din anul 1950, harta Gulagului românesc s-a "îmbogatit" prin înfiintarea unitatilor si coloniilor de munca în baza unor decrete si ordine anticonstitutionale.

Între anii 1948 - 1964 au fost internate în colonii de munca        21. 859 persoane, momentul culminant fiind în anul  1952 (11.835 persoane) si o noua crestere în perioada 1958 - 1959 (2.266 persoane).

Peste 3.000 dintre persoanele internate în colonii sau locuri de munca obligatorii au suferit si condamnari cu închisoarea40.

Prin decretul nr. 6 din 14 Ianuarie 1950 s-au înfiintat Unitatile de Munca care au functionat pâna în luna August 1952.

Potrivit acestui decret în unitatile de munca puteau fi internati:

" - cei care prin faptele sau manifestarile lor direct sau indirect primejduiesc sau încearca sa primejduiasca regimul de democratie populara, îngreuneaza sau încearca sa îngreuneze constructia  socialismului  în Republica Populara Româna, precum

40 C-tin Aioanei, Cristian Troncota - Art. Cit., p. 25

si acei care, în acelasi mod, defaimeaza puterea de stat sau organele sale, daca aceste fapte nu   pot constitui prin analogie infractiuni.

            -  condamnatii pentru infractiuni împotriva securitatii Republicii Populare Române, care la expirarea executarii pedepsei nu se dovedesc a fi reeducati"41.

În baza acestui decret, la 3 Aprilie 1950, Gheorghe Pintilie a semnat ordinul cu nr. 100 care dezvolta articolul 2, aducând noi precizari privind categoriile socio - politice pretabile a fi internate42. (vezi ANEXA nr. 5).



Prin hotarârea Consiliului de Ministri nr. 1554 din 22 August 1952, Unitatile de Munca au primit o noua reglementare juridica fiind transformate în Colonii de Munca, iar pe 25 August 1952, ministrul Alexandru Draghici semneaza decizia cu nr. 714 prin care se înfiinteaza comisia Ministerului Afacerilor Interne cu sarcina de a lua hotarâri pentru internarea în colonii de munca43.

Articolul 4 din aceasta decizie mentiona ca "Biroul Unitatilor de Munca din Cadrul Directiei a VIII-a (cercetari penale) din Directia Generala a Securitatii Statului, va fi scos din aceasta directie si atasat cu întregul personal existent pe lânga aceasta comisie [n.n. Comisia Ministerului Afacerilor Interne], pentru pregatirea si prezentare materialului si a tinerii evidentei acestuia"44.

"La data de 11 Martie 1954 prin Hotarârea Consiliului de Ministri nr. 337  s-a  dispus  desfiintarea  Coloniilor  de  Munca, punerea în

41 A.S.R.I., fond "D", dos. nr. 9572, V 61, f. 80

42 Cristian Troncota - Colonia de munca , în "Arhivele Totalitarismului", An I, nr.1/1993, p.170

43 Ibidem, p.171

44 A.S.R.I., fond "D", dos. nr. 7778, V 36, f. 41

libertate a persoanelor care s-au reeducat si nu mai prezentau pericol pentru securitatea statului si fixarea de domiciliu obligatoriu pentru cele nereeducate"45.

Deci, în virtutea acestui act normativ, persoanelor care scapasera cu viata din Coloniile de Munca urmeaza sa li se fixeze domiciliul obligatoriu pe o perioada de la 6 luni la 5 ani, pe motiv ca nu s-au reeducat.

În ceea ce priveste Domiciliul Obligatoriu ( D.O.) putem spune ca, înca din 26 Octombrie 1950, prin Hotarârea Consiliului de Ministri nr.1554 se prevazuse ca: "Ministerul Afacerilor Interne, va putea, prin decizie, sa dispuna mutarea din centrele aglomerate a oricaror persoane ce nu-si justifica prezenta în aceste centre, precum si din orice localitate a acelor care, prin manifestatiile lor fata de poporul muncitor dauneaza construirii socialismului, si sa li se stabileasca domiciliul obligatoriu în orice localitate."46

La data 17 februarie 1958 Prezidiul Marii Adunari Nationale a emis sub semnatura lui I.C. Maurer si Chivu Stoica, decretul nr. 89 care prevedea ca "pot fi stabilite în locuri de munca anume destinate, persoanele care prin faptele sau manifestarile lor primejduiesc sau încearca sa primejduiasca ordinea de stat, daca acestea nu constituie infractiuni."47

În ceea ce priveste numarul celor care au cunoscut domiciliul obligatoriu, acesta a fost foarte mare . Între anii 1949-1962 s-au fixat astfel de domicilii la aproximativ 60.000 persoane.48

45 Idem, dos. nr.9572,  f. 82

46 Ibidem, f. 82

47 Cristian Troncota - Art. Cit., p.171

48 C-tin Aioanei, Cristian Troncota - Art. Cit., p.25

Masurile au debutat în 1949 cu stabilirea domiciliului obligatoriu pentru 2000 de familii (aproximativ 3000 persoane) catalogate drept mosieri, iar punctul culminant a fost atins în anul 1951 când au fost dislocate din zona frontierei de Vest aproximativ 10.000 familii(în jur de 44.000 de persoane). În 1952 s-au mai fixat domicilii obligatorii la 9000 persoane dislocate din centrele urbane, iar între1953-1962 la înca 4000 persoane.49 

 Coloniile de munca au avut contributia lor la "modelarea" detinutului politic prin arbitrariul, violenta, teroarea întâlnite aici. Voi prezenta în capitolele urmatoare câteva din "metodele" folosite de gardienii coloniilor de munca de la Salcia, Cernavoda, Capul Midia.

E. TRIBUNALELE MILITARE

Valul mare de "dusmani ai poporului" a impus marirea capacitatii de "lucru" a instantelor juridice si astfel, prin legea nr.5/19 Iunie 1952 s-au înfiintat tribunalele militare teritoriale care puteau functiona pentru una sau mai multe regiuni administrative.50

"Prin articolul 2 din legea nr. 7/19 Iunie 1952 s-a stabilit ca tribunalele sunt :

-         Colegiul militar al Tribunalului Suprem.

-         Tribunalele militare ale regiunilor militare si ale marinei militare.

49 Ibidem

50 A.S.R.I., fond "D", dos. nr.10844, V 2, f. 32

-         Tribunalele militare de mari unitati si tribunalele militare teritoriale."51

Tot prin aceasta lege a fost înfiintat Tribunalul Militar pentru Ministerul Securitatii Statului, denumit ulterior Tribunalul Militar pentru Unitatile Ministerului Afacerilor Interne. Acesta judeca toate recursurile declarate contra sentintelor pronuntate de tribunalele militare teritoriale.

Tribunalele militare teritoriale au functionat în garnizoanele: Bucuresti, Timisoara, Oradea, Brasov si Iasi. Tribunalul Militar pentru unitatile Ministerului Securitatii Statului a avut sediul la Bucuresti.

În ceea ce priveste competenta tribunalelor militare teritoriale, potrivit articolului 99, aliniatul 2, punctul 2 din legea nr. 7/1952, tribunalele militare, au avut initial competenta de a judeca urmatoarele fapte:

-         infractiunile savârsite de persoane civile, date prin lege în competenta instantelor militare.

-         infractiunile contra securitatii statului la savârsirea carora au participat pe lânga civili si orice alte persoane, indiferent de calitatea acestora.52

Asemenea tribunale au functionat pâna în anul 1956, când prin legea nr. 2, din 6 Aprilie 1956 au fost desfiintate.

Gratie acestor tribunale si a cadrului legislativ "bratul înarmat al poporului" s-a deschis si a cuprins sute de mii de oameni. Fostii detinuti politici spun ca "pentru a concepe si pricepe acest salbatec  adevar  trebuie  sa-ti fi târât zilele prin lagare si închisori,

51 Ibidem, f. 33

52 Ibidem, f. 31

salbatec adevar trebuie sa-ti fi târât zilele prin lagare si închisori, prin aceste locuri unde fara o înlesnire cât de cât nu apuci sa supravietuiesti, caci ele au fost facute pentru exterminare."53

 

  

53  Al. Soljenitân - Arhipelagul Gulag, (vol. I), Edit. Univers, Buc., 1997












Document Info


Accesari: 5032
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )