Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































"Calatori straini despre Ţarile Române"

istorie












ALTE DOCUMENTE

ARTA SCRISULUI LA EGIPTENI
ROMA ANTICA
Ian Fleming si conexiunea britanica
Formarea constiintei istorice
Ungaria în umbra monarhiei habsburgice
Voltern critica vilent Vechiul Regim si Biserica si considera
CIVILIZAŢIA ROMANĂ - Izvoarele civilizatiei romane
SECOLELE AL XIX-LEA sI AL XX-LEA ÎN DEVENIREA ISTORIEI ROMÂNILOR
O mitologie pseudodualista: bogomilismul
Galatii în perioada neutralitatii (21 iulie/3 august 1914-7 august 1916)

ANEXA II C                           "Calatori straini despre Ţarile Române"                   VIII  Grupa II

                                         vol. I, III, VI, VII




1) Anton Maria Del Chiaro Fiorentino - " Revolutiile Valahiei"

(dupa textul reeditat de Nicolae Iorga, Iasi - Viata Româneasca - 1929)

Florentinul Anton Maria Del Chiaro a fost secretar pentru limbile apusene (de limba italiana) al domnului Constantin Brâncoveanu. Traind o perioada de timp în Muntenia, Chiaro dovedeste în scrierea sa o atitudine destul de realista. A scris Istoria delle moderne rivoluzioni della Valachia con la descrizione del paese, natura, costumi, riti e religioni degli Abitanti (Venetia, 1718), în urma vizitei sale în Valahia în 1709, tocmai pentru a relata despre aceasta tara si schimbarile care se produceau.

"Toate cladirile din Valahia sunt acoperite cu sindrila, nefiind obiceiul tiglelor. Între alte biserici din Bucuresti, se afla trei pe culmea unui deal: biserica si manastirea Mitropoliei, bisericile Radu Voda si Mihai Voda. Doua hanuri mari si frumoase sunt demne de vazut în Bucuresti. Hanul e un loc înconjurat cu ziduri facut dupa modelul marilor manastiri catolice. Iar împrejur sunt dugheni boltite, de aparare contra focului si tinute de negustori crestini sau turci, cari platesc o chirie lunara intendentului, care are si însarcinarea sa încuie, sara, portile hanului pent 16516w2212q ru siguranta marfurilor. Primul han poarta numele fondatorului serban Voda, iar veniturile sale sunt daruite manastirii Cotrocenilor, zidita de acelasi ctitor, la o mila si jumatate de Bucuresti. Al doilea e hanul Sf. Gheorghe, zidit de Principele Brâncoveanu, având la mijloc o foarte frumoasa biserica, purtând acelasi nume, iar veniturile hanului sunt daruite Patriarhiei din Ierusalim."

"Îmbracamintea valahilor e aceiasi ca si a turcilor, exceptând caciula în forma poloneza, adica având în jurul ei o banda din blana de astrahan, de 4 degete latime, ce se importa din Rusia, iar cele mai scumpe sunt purtate de boieri. Boierii de rangul întâi poarta în loc de astrahan, samur. Locuitorii tarii poarta parul scurt în schimb preotii si calugarii îl poarta lung, dupa datinele Bisericii Ortodoxe. Majoritatea valahilor poarta barba, ca si celelalte popoare orientale, iar altii poarta numai musteti; îmbracamintea femeilor e un amestec de moda greceasca si turceasca, fara fata acoperita. Cele maritate îsi acopera capul a doua zi dupa nunta cu o marama alba adusa în jurul barbiei, si legata la spate în 2 cozi lungi atârnate. Fete le îsi gatesc capul cu parul propriu împletit în cosita, din care apoi formeaza un coc prins îi ace. În zile de sarbatoare se gatesc cu haine bogate si juvaieruri scumpe, cu salbe de  aur de diferite marimi, pana la valoarea de 10 galbeni. Fetele mai sarace poarta salbe de argint dupa punga lor. Jupânesele se plimba în oras în radvane trase de câte doi cai, cu valtrapuri de culoare verde sau albastra, dar nici odata rosie, culoare rezervata numai familiei domnitorului. Boierii umbla în oras calare, însotiti de un alai de slugi dupa demnitatea ce ocupa, iar la intrarea în curtea palatului, înainte de a sui scara îsi scot ghetele, punând în picioare niste pantofi, numiti turceste papuci, acelasi obicei respectuos se întrebuinteaza la vizitele între boieri. Daca vizitatorul e supusul unei natiuni orientale, i se ofera loc de sedere la capatul divanului, loc de cinste, unde se aseaza cu picioarele încrucisate sub el, dupa obiceiul oriental si cu spatele rezemat de perne, care sunt însirate de - a lungul peretelui, în toata lungimea divanului care nu e miscator, ci fixat de perete. Patul nu se desface de cât noaptea, pentru dormit; saltelele umplute cu bumbac si plapumele, sunt strânse înfoiat si îndoite la capete, formând o masa patrata si înalta, si acoperita cu un cearsaf alb si subtire, cu flori de matase si terminata apoi cu perne din aceiasi pânza.

Fiecare odaie are câte un camin, care se numeste îi limba valaha soba, cu o portita ovala prin care se baga lemnele si o iesire pentru fum, iar partea inferioara transmite caldura prin una sau 2 coloane  patrate sau rotunde, lucrate cu stuh, si care încalzesc odaia. Tapiterii sau alte ornamente nu se vad în casele din Valahia, decât doar vre-o icoana încadrata si atârnata într-un loc înalt, pe postav de Damasc sau brocard. Odaia de mâncare se numeste casa mare. Casele boieresti însa au si terase spre gradini, unde se ia masa în timpul verii, la racoare. Mesele lor sunt foarte îmbelsugate, dar mâncarurile nu sunt bine gatite si ceea ce e mai rau, e ca sunt servite destul de reci, caci în Valahia bucatariile sunt în fundul curtilor si deci departe de casa. Dupa masa toata lumea se întoarce în odaia unde s-a servit vutca, si acolo îsi spala din nou mânile si gura. Dupa spalat se aduc cafele, unii mai beau înainte un pahar cu vin, iar narghileaua e oferita odata cu cafeaua, în sfârsit boierii îsi pun antereele si, dupa multumirile cuvenite, încaleca fiecare si se întorc acasa pentru somnul de dupa masa, obicei ce exista nu numai în zilele lungi de vara ci si în cele de iarna."

 Aflati si explicati colegilor: a) care erau în evul mediu piesele de îmbracaminte la boierii turci.

 b) realizati o plansa (desen cu creioane colorate) A4 din care colegii sa înteleaga: cum arata

 fiecare piesa, cum se numea si ce rol avea.

"Copiii sunt îmbaiati zilnic pâna la vârsta de 7-8 ani. Doica nu uita sa faca copilului un semn negru pe frunte contra deochiului; leaganele sunt necunoscute în Valahia, dar se întrebuinteaza un fel de cutie de lemn, patrata, cu fund de pânza tare, peste care e asternut un postav ros, apoi perna si învelitoarea copilului. Cutia e prinsa de un piron în tavan, prin patru coarde rosii în forma de piramida, iar dadaca, din patul ei, leagana cutia când copilul se desteapta. Casele sunt foarte curate, si prin odai sunt împrastiate ierburi mirositoare ca pelin, jales, minta, cimbru, si alte ierburi, care împrastie un miros placut si sanatos. Valahii detesta obiceiul de a tine în casa vase pentru necesitati de noapte, si în toiul iernii se duc la locul comun, situat departe, la extremitatea cladirii.




...Valahii sunt  marinimosi, mai cu seama fata de straini, dar sunt si rasbunatori si nu uita insulta niciodata ... Sunt plini de curtoazie între ei; când se întâlnesc valahi de aceiasi situatie sociala, îsi strâng mâna dreapta, scotând palariile, si fac gestul, simulând sarutarea reciproca a mânii. Când unul e de o situatie sociala inferioara, saruta mâna boierului, atingând apoi cu fruntea mâna sarutata. Femeile din clasa de mijloc sunt deasemenea foarte respectuoase, saruta si ele mâna boierului pe care o ating apoi de obrazul lor. Coanele din clasa boiereasca traiesc foarte rezervate, neavând relatiuni sociale.

Ocupatia obicinuita a femeilor în Valahia e tesutul. Razboaiele de tesut se tin îi subsolurile caselor boieresti, iar din pânza lucrata, care e îngusta de 3/4 de cot, se fac camasi, cari se poarta lungi pâna la pamânt si sunt brodate cu floride matasa, si ismene cu brâu brodat de care nimeni nu se poate lipsi, nici ziua nici noaptea.

Valahii sunt foarte mesteri în ori care meserie. Sunt sprinteni la calarie, ageri în mânuirea sabiei si arcasi dibaci; daca ar fi instruiti în stiinta militara ar face mari progrese. Cât priveste de meserii mecanice ei reusesc admirabil. Deprind usor tot ce vad, si nu e lucrare manuala pe care sa n-o imite, fie de industrie turca sau venetiana."

Riturile valahilor:

"Gasesc util sa descriu masa oferita boierilor, de Pasti, de catre domni, dupa care cetitorul va putea deduce despre cheltuelile celorlalte festivitati de la Curte. Dupa slujba religioasa, la ora mesei, trâmbitasii dau semnalul, si se aduc în sala cea mare mâncarurile. Boierii de primul rang, împreuna cu Domnitorul, sunt serviti într-o odaie vecina cu vutca si dulceata, dupa care îsi spala, în ordine, manile, îsi desbraca hainele care ramân prinse la gât numai în copca, cu mânecile atârnate la spate, dupa care, prânzul este anuntat. În frunte cu Principele se îndreapta toti spre sala de mâncare, îsi ocupa locurile, dupa demnitatea fiecaruia, afara de cei ce stau în picioare la spatele Principelui pentru a-l servi. De se întâmpla un Patriarh la masa, acesta ocupa capul mesei, la dreapta Principelui, Urmeaza apoi marii dregatori, dupa rang, unul în fata altuia, în ordinea urmatoare: Banul, care e prima demnitate dupa Domnitor si guverneaza aproape jumatate din tara, facând si judecatile, Vornicul, adica primul judecator,

Logofatul, primul ministru, Spatarul, comandant al cavaleriei. Îndata ce domnitorul îsi ocupa locul la masa, orchestra compusa din trâmbite si tobe, cânta în curte, pana ce principele radica primul toast, ascultat în picioare de toti; afara de mitropolit, care de obicei închina înaintea dormitorului, în sanatatea, acestuia. Principele bea în sanatatea fiecarui boier în parte, si toasturile continua trei ore în sir."

2) Francesco della Valle, PADOVANUL (? _ dupa 1545)

Despre Francesco della Valle nu stim decât ce vrea el sa spuna. El declara ca e padovan si ca este nepotul lui Giovanni Oddo, care în 1531 era medicul dogelui Andrea Gritti. Recomandat de acest unchi, el este trimis de doge spre a intra în slujba fiului sau natural, Aloisio, care traia la Constantinopol, unde ocupa o situatie mult invidiata, fiind favoritul marelui vizir Ibrahim. În primavara lui 1531 îl însoteste pe stapânul sau în prima sa calatorie prin Ţara Româneasca în drum spre Ungaria (1532), iar doi ani dupa aceea în a doua, terminata crunt la Medias, prin uciderea stapânului sau, Aloisio Gritti si caderea sa proprie într-un fel de robie din care a fost scos multumita interventiei arhiepiscopului de Kalocsa. Peste mai bine de zece ani, la cererea lui Matteo Dandolo, procuratorul republicii Venetiene, Francesco della Valle îsi scrie relatia de calatorie în trei exemplare. Din toate aceste manuscrise nu a ramas decât o copie din secolul al XVII-lea, facuta dupa acest ultim text. Dupa acest text a fost tradusa aci partea privitoare la tarile noastre. Informatiile cuprinse în relatia lui della Valle nu sunt totdeauna exacte. Autorul însusi marturiseste ca versiunea pe care a redactat-o pentru Aloisio Pisani nu este identica cu cele trei versiuni initiale, fiind "corectata" si "com­pletata" (adica amplificata) ulterior. De Francesco della Valle s-au ocupat la noi, printre altii si R. Ortiz în "Per la storia della cultura italiana in Rumania", Bucuresti, 1916.

"... În acel loc [la Nicopole] Aloisio Gritti nu s-a oprit mai mult de doua zile si în ziua urmatoare a trecut Dunarea cu toata oastea sa ajungând în Ţara Româneasca. Acea noapte a petrecut-o cu toti ai sai sub corturi si a doua zi de dimineata s-a îndreptat calare catre orasul Târgoviste resedinta domnului acelei tari care i-a iesit în întâmpinare cu o prea frumoasa ceata de însotire si l-a poftit sa-l gazduiasca în oras. Stapânul meu i-a multumit pentru marea sa curtenie, dar nevoind sa primeasca pofteala, s-a asezat cu toata oastea sa în câmp, unde erau întinse corturile. I s-au daruit de catre domnul tarii multi cai de munte si provizii de tot felul, iar el la rândul sau i-a dat domnului, în dar, patru cai turcesti prea frumosi si vesminte foarte bogate din fir de aur si matase.

Târgovistea este un oras nu prea mare, asezat în ses si înconjurat de ziduri. Castelul din acel <oras>, în care locuieste domnul tarii, e împrejmuit cu pari de stejar foarte grosi. Locuitorii traiesc dupa legea ortodoxa si se îmbraca cu haine lungi, purtând pe cap caciuli asemenea celor croate. Limba lor e putin deosebita de limba noastra italiana; ei îsi zic în limba lor romani, spunând ca au venit din vremuri stravechi, de la Roma, pentru a se aseza în aceasta tara; si când vreunul întreaba daca stie careva sa vorbeasca în limba lor valaha, ei spun în felul acesta: stii // româneste, adica stii sa vorbesti limba româna,  din cauza ca limba lor s-a stricat. Caci ei sunt oameni barbari si aspri în obiceiuri. În acest oras a fost înaltata o biserica a sfântului Francisc <având> câtiva calugari observati care fac slujba bisericeasca potrivit regulelor bisericii romane. Aceasta tara e foarte manoasa, are de toate în afara de vin; în locul caruia obisnuiesc oamenii sa bea bere. Pe un deal în fata orasului se afla o manastire, sau mai degraba o abatie foarte mare, în care locuiesc niste calugari greci, care ne-au facut o foarte buna primire si ne-au povestit toata istoria asezarii locuitorilor din aceasta tara... "




3) Georg Reicherstorffer (înainte de 1500 - dupa 1550)

Nu se cunosc multe date biografice despre Georg Reicherstorffer. Sas din regiunea Sibiului, tragându-si originea probabil din Biertan, dar nascut la Sibiu, unde a si functionat ca notar al orasului, doi ani, el ajunge secretar al reginei Maria a Ungariei, sora lui Ferdinand de Habsburg, în preajma dezastrului de la Mohacs. Trecând apoi în slujba lui Ferdinand I (1526), capata titlul de secretar regal si consilier si e folosit în diferite misiuni legate de razboiul ce începe între noul sau stapân si Ioan Zapolya. Singurul rezultat pozitiv al misiunilor lui Reicherstorffer a fost aflarea prilejului de a alcatui o descriere sumara a Mol­dovei, staruind mai mult asupra caracterului sau politic decât geografic. Aparitia Chorographiei Moldovei în 1541 coincidea cu reîntoarcerea lui Petru Rares în Moldova si avea deci un vadit caracter de actualitate care s-a mentinut si în editia a doua din 1550 al carei text a fost îmbogatit cu adaosuri relative la împrejurarile din Moldova si Ţara Româneasca de prin anii 1541-1550 si publicat alaturi de Chorographia Transilvaniei. Aceasta aparuta la Viena în 1550, si dedicata lui Nicolaus Olahus vadeste aceeasi preocupare pedanta de a îmbraca într-o haina de eruditie straina descrieri mai mult ori mai putin di­recte, sporite de o serie întreaga de împrumuturi

Despre datinile si obiceiurile moldovenilor:

"Asadar poporul moldovean cu un port aproape întocmai ca al strabunilor sai purcede dupa datina si rânduiala <acestora>; nu se foloseste de arme deose­bite de ale ungurilor, adica de scuturi si lanci de lupta, care sunt ceva mai scurte ca cele <unguresti> si nu se deosebesc mult de acele sabii si sulite ce se întrebuinteaza si acum în lupta. Ei sunt destul de îndemânatici în treburile ostasesti si foarte ageri.  Apoi neamul acesta al moldovenilor este aspru si foarte primitiv, totusi în treburile ostasesti si razboinice ei sunt deosebit de bine pregatiti în felul lor, asa cum s-a aratat mai sus."

4) Franco Sivori, "Memorial"

(traducerea s-a facut dupa textul italian publicat de stefan Pascu ca anexa la lucrarea "Petru Cercel si Ţara Româneasca la sfârsitul secolului al XVI-lea", aparuta în "Biblioteca Institutului de istoria nationala a Clujului"- 1944)

Fiu al unui negustor bogat din Genova, Franco intra în februarie 1581, în slujba lui Petru Cercel, ca secretar domnesc. "Memorialul" lui Franco Sivori poate fi considerat ca o adevarata monografie asupra Ţarii Românesti în penulti­mul deceniu al veacului al XVI-lea. Tonul elogios cu care este prezentat domnul, faptele, gesturile sale, precum si evitarea descrierilor care ar fi adus prejudicii imaginii voievodului, vadesc un devotament real.

"Exista apoi mii de sate, care îsi au toate stapânul lor deosebit în afara de cele ce sunt ale domniei. Sunt boieri în Ţara Româneasca, cari stapânesc câte 50 de sate si au sub ei mai bine de o mie de tarani dependenti, care sunt foarte rau tratati de stapânii lor, din care cauza cu greu pot sa agoni­seasca prin munca lor cele de trebuinta traiului si sa plateasca birul obisnuit catre principe care este de doi pâna la zece scuzi pe an, pentru unii mai mult, iar pentru altii mai // putin. Vorbesc de capul de familie. Birul acesta se plateste în trei rate, câte putin de fiecare data. Astfel ca împreuna cu aceste dari si cu zeciuiala grânelor boierilor sau a altor oameni înstariti, si cu ocnele, care dau un venit de 40.000 de "scuzi" pe an, cu vamile care dau un venit de 60.000 de "scuzi" si cu arendarea multor pescarii care dau un venit ase­manator, veniturile domnului se ridica la peste un milion de scuzi pe an. Aceste pescarii primesc pestele din Dunare. Atunci când zapezile se topesc, ea se umfla într-atât, încât revarsându-se peste maluri inunda o mare întin­dere de pamânt, care ramâne ca o mare si aici se prind o multime nesfârsita de moruni si alti pesti mari; si este îndeosebi o mare bogatie de crapi care sunt asa de mari si de grosi încât pot ajunge sa cântareasca 80 de livre. Acesti pesti, taiati în lung în patru bucati, sunt sarati si pusi la afumat si ies asa de buni si de gustosi ca si sunca; se trimit la Constantinopol, unde sunt foarte pretuiti."

Aflati si explicati colegilor: a) care ar fi fost venitul anual al domnului în lei; b) 80 livre = câte kg.

"Muntenii obisnuiesc mult sa faca mese mari cu multa mâncare si bautura si la banchetele lor e multa muzica dupa obiceiul lor, mai curând barbara decât altminteri. Mâncarile lor sunt alese si bine gatite ..."



"Populatia mijlocie si taranii se îndeletnicesc cu munca câmpului iar boierii cu slujba la curte, cu calaritul, cu întreceri ostasesti si cu vânatoarea. Sunt mai curând neinimosi si de aceea de mica isprava la razboi. Acest lucru se poate în parte pune pe seama marii strasnicii cu care sunt tinuti de principii lor ca si a faptului ca sultanul i-a oprit de o bucata de vreme încoace sa se razboiasca, caci altminteri, fiind voinici si zdraveni, ar trebui sa fie viteji ca moldovenii, vecinii lor, cu care sunt aproape de acelasi neam. Sunt oameni fara carte si alta <învatatura> si de aceea foarte închipuiti, crezând ca nu mai sunt altii pe lume mai mari ca ei si când pot se poarta destul de autoritar.

Oamenii de stare mijlocie se îmbraca cu stofe de lâna si de "carisca" si ceilalti, care sunt cei mai multi, cu un fel de dimie alba, dar aleasa.

Felul îmbracamintii barbatilor este frumos si impunator, cu haina lunga întocmai ca a polonilor, ungurilor si turcilor, totusi mai aleasa. Pe cap poarta niste palarii, cum de altfel poarta si polonii si ungurii. Barbatii sunt de statura falnica, mai curând decât altfel si poarta barbi lungi. Femeile se îmbraca aproape <toate> dupa moda turceasca, cu rochii lungi, fuste, iar pe cap poarta niste naframe de bumbac foarte albe, încât par a fi turbane turcesti, care le stau foarte bine; sunt femei cu pielea alba, frumoasa si fermecatoare la vorba."

5) Anton Verancsics (Verantio),"De situ Transylvaniae, Moldaviae et Transalpinae"

Anton Verancsics s-a nascut la Sebenico în Ungaria. În viata "civila" este secretarul regelui I. Zapolya, apoi trece în slujba lui Ferdinand de Habsburg, care îl numeste consilier. Devine ambasador al lui Maximilian al II-lea de Habsburg, iar în septembrie 1569, este numit vicerege al Ungariei.  Erudit, lipsit de prejudecati el a lasat o opera istorica conceputa într-un stil modern, lipsita de artificii retorice. Epoca tratata de el începe cu anul 1490, al mortii lui Matei Corvin. Opera sa a fost editata fragmentar de G. M. Kovachich în Scriptores rerum hungaricarum minores, vol. I, II, Budapesta, 1798, si apoi integral de L. Szalay si G. Wenzel în Monumenta Hungariae Historica. Unele parti privitoare la Ţara Româneasca si Moldova din studiul De situ Transylvaniae, Moldaviae et Transalpinae, pe care le dam în traducere, au fost reproduse de Al. Papiu Ilarian în Tesauru de monumente istorice. Autorul n-a cunoscut decât din auzite Ţara Româneasca si Moldova, dar a cunoscut efectiv Transilvania, locuind o vreme la Alba Iulia. Din textul descrierii, se vede ca autorul a revenit de mai multe ori asupra celor scrise. În ce priveste atitudinea sa fata de români, autorul e influentat si de sentimentele ce ­le nutrea pentru Petru Rares si pe care le marturisea fara înconjur La aceasta animozitate a lui se mai adauga si reactia unanima a membrilor claselor privilegiate din Transilvania fata de iobagul român fara existenta legala. Dar aceste sentimente nu-l împiedica sa recunoasca realitatea de sub decorul fictiu­nilor juridice. Despre vitejia în lupta a taranilor români si despre marile lor însusiri ostasesti el vorbeste cu o netagaduita admiratie.

"orase nu sunt deloc în acele tari si nici o civilizatie oraseneasca, si nici cladiri mai impunatoare. (...) Satele arata ca niste colibe de pastori împrastiate peste tot locul, târgurile nu sunt întarite cu nici un fel de îngradituri, iar casele taranesti sunt putin ridicate de la pamânt si facute din lemn, lipite cu lut si acoperite cu paie sau stuf."

"... De altfel oamenii sunt foarte putin primitori, nu sunt supusi nici unei reguli, socotesc ca nu e lucru mare sa faca moarte de om, sunt foarte lacomi de bani si nascuti pentru furt. Nu sunt aratosi nici ca statura, nici ca înfati­sare; sunt negriciosi la chip, cu plete si cu barba, de o înfatisare foarte aspra si sunt foarte rabdatori la orice munci si lipsuri..."

"Îmbracamintea si podoabele boierilor - caci asa se numesc nobilii la amândoua aceste natiuni - le sunt proprii lor si sunt facute dupa o anumita regula. <Boierii> se împodobesc cu multe inele, cu o haina de matase si de fir de aur, înflorata cu un fel de ciucuri, apoi cu lanturi la gât si bratari si cu alte asemenea podoabe, care atârna în jos de la umarul stâng de-a curmezisul pieptului pe sub bratul drept pâna la coapse. Muntenii n-au nici un fel de regula în privinta îmbracamintei si a arme­lor, pe toate acestea le au la fel cu turcii, din cauza unor obiceiuri comune."

"Limba e aceeasi pentru amândoua popoarele ca si credinta crestina de rit ortodox, din cauza, credem ca, dupa cum arata Strabo, se cunosteau mai bine cu grecii si erau cu ei în legaturi foarte strânse. Obiceiurile lor sunt barbare. La îmbracaminte nu se aseamana, caci muntenii au cazut aproape de tot si la obiceiurile si la portul turcilor, pe când moldovenii tin mortis la portul lor si acela dintre ei care ar adopta de la turci sau de la oricare alt neam vreo parte a portului sau a armelor lor sau orice alt lucru de acest fel e pedepsit cu moartea"












Document Info


Accesari: 5479
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )